Romani celebri – toti

„Daţi-mi timp şi vă voi da o revoluţie”, spunea Alexander McQueen când îşi descria creaţiile. La fel ca şi celebrul designer britanic (care i-a fost şi mentor), Andreea Bădală şi-a început parcursul în industria de fashion încă din copilărie. Drumul ei din demisolul propriei case spre scena internaţională a industriei de fashion a fost ghidat de perseverenţă, de o preocupare constantă de dezvoltare şi de zile de lucru de peste 12 ore.

Povestea româncei care îşi vinde produsele în cele mai importante…

Pe piaţa locală, în afară de magazinul online şi showroom, marca este prezentă în concept store-urile Victoria 46 şi Molecule F. Cel mai recent anunţ legat de prezenţa internaţională a mărcii se referă la includerea într-un pop up store din Galeriile Lafayette din Paris, cel mai cunoscut department store din Franţa. Până acum, vedete internaţionale precum Katy Perry, Madonna, Kylie Jenner, Beyoncé, Lady Gaga au ales să poarte piese Murmur pentru proiecte renumite sau în cadrul apariţiilor publice. Investiţia iniţială în Murmur a fost de 27.000 de euro, iar businessul din jurul creaţiilor Andreei Bădală a crescut de la an la an: cu 44% faţă de 2014 şi cu 31% anul trecut faţă de 2015, spune ea, fără să ofere detalii concrete despre dimensiunea acestuia. În România, preţurile pentru creaţiile ei variază între 600 de lei şi peste 5.000 de lei, potrivit informaţiilor de pe site-ul Murmur; aceste valori sunt însă adaptate fiecărei pieţe pe care ajung.

Andreea Bădală a fost ghidată mereu de întrebarea  „Ce caracterizează ceea ce fac?”. „Nu pot să renunţ la ambiţia de a avea un produs altfel şi de a crea o fantezie, tot brandul este o fantezie, care să nu fie ca altele – poate să aibă lucruri asemănătoare, că nimeni nu mai inventează roata, nu o să inventez altă mânecă, de pildă, în contextul în care construcţia actuală este deja bună”, îşi descrie ea preocupările legate de profesie. Dorinţa de a crea ceva original este de fapt sursa ei permanentă de inspiraţie. „Este un foc care arde în tine, alimentat de faptul că vezi cum ce ai creat nu mai există în piaţă; într-o astfel de activitate nu te poţi duce într-o zonă în care să fii «money oriented» din prima. Faci transferul încet, pe măsură ce începi să fii apreciat”, explică ea. Tânăra de puţin peste 30 de ani se autodescrie ca fiind una dintre persoanele norocoase, care a ştiut întotdeauna ceea ce vrea. „Nu aş putea defini exact momentul, dar înainte să încep şcoala şi să scriu şi să citesc făceam haine; evident, într-un mod foarte amuzant.”

Mai târziu, a conştientizat clar obiectivul de a-şi construi o carieră de designer, iar toate alegerile sale s-au concentrat spre îndeplinirea acesteia: de la  alegerea studiului de fashion design la Universitatea de Arte din Bucureşti (2002-2006), aprofundarea aspectelor tehnice şi de construcţie a hainei, la London College of Fashion (2007-2008) sau perioada stagiilor de practică pentru designeri cunoscuţi precum Richard Nicoll (2007-2008) sau Alexander McQueen (2009-2010). „Am ajuns să lucrez cu ei ca toată lumea, cum se ajunge peste tot – am aplicat, am dat multe telefoane de follow-up, până când am reuşit să obţin un interviu. Am mers la interviu, mi s-a spus după două săptămâni că pot să vin, după care au urmat multe alte telefoane”, descrie ea paşii care au dus-o spre stagiile de practică internaţionale.

Nu a ezitat niciodată când a venit vorba de accesarea oportunităţilor de dezvoltare, indiferent de rezultat. „Dacă îţi doreşti ceva, poţi să încerci şi să ai conştienţa propriilor dorinţe, să le urmezi, să nu te gândeşti că nu e posibil sau e greu, cum să zici asta înainte să încerci? Am aplicat şi la alte stagii, pur şi simplu nu înseamnă că dacă nu ţi se răspunde, nu eşti bun; poate nu eşti potrivit pentru locul respectiv la acel moment.” În toată perioada în care s-au derulat aceste experienţe, şi-a conturat ideile legate de dezvoltarea propriului brand, vis pe care îl au majoritatea celor care încep o carieră în domeniu, potrivit lui Bădală, fără să ia în calcul, de multe ori, ce presupune un astfel de drum. Astfel, după stagiile de practică, între alternativa de a rămâne în străinătate şi a lucra ca designer pentru nume celebre şi venirea în România, pentru dezvoltarea propriului brand, a ales-o în mod evident pe a doua.

De altfel, ideea propriului brand începuse să prindă contur cu trei ani înainte de lansarea proiectului. Avea chiar şi o serie de notiţe despre cum avea să arate acesta. După întoarcerea în ţară, timp de un an a lucrat pentru a construi prima colecţie şi identitatea brandului, de la nume, descriere, ce îşi propune acesta, cum ar trebui să fie clienta, prima colecţie; „în continuare cred în ea şi cred că este o rădăcină din care s-a dezvoltat brandul mai departe”, descrie Bădală colecţia iniţială. Povesteşte că de când era mică a fost atrasă de aspectele feminităţii şi de lenjerie, astfel că alegerea conceptului pe care se bazează în continuare a fost una naturală. „Am simţit că dacă aş aduce lenjeria din interior spre exterior, dacă aş aduce lenjeria în portabilitate şi aş extinde conceptul acesta, aş face ceva nou ca designer.” În termeni specifici domeniului, colecţiile ei se definesc ca „un concept unic de prêt-à-porter cu influenţe retro”.

Autor: Ioana Matei sursa: bussinesmagazin

Miruna Mănescu, o tânără din Petroșani, este cea care va reprezenta Elveția la concursul Eurovision, alături de trupa TimeBelle. Melodia cu care au reușit să impresioneze publicul din Elveția se numește „Apollo”.

O tânără din municipiul Petroșani, Miruna Mănescu, este cea care alături de trupa TimeBelle, va reprezenta Elveția la concursul Eurovision 2017. Melodia pe care grupul o va interpreta pe scena de la Kiev se numește „Apollo” și a fost desemnată câștigatoare duminică seara, 5 februarie, în cadrul selecției naționale din Elveția.

Imediat după ce a fost desemnată câștigătoare a competiției interne din Elveția, Miruna a postat pe pagina ei de Facebook un mesaj în care spune că speră ca și România să înceapă să își susțină artiștii pe care îi are.

AM CASTIGAT!
Voi reprezenta Elvetia la Eurovision alaturi de trupa mea iubita Timebelle. Sunt foarte mandra. Simt ca meritele imi sunt in sfarsit recunoscute. Multumesc familiei mele si prietenilor dragi care ne-au sustinut. Sper din suflet ca si Romania va incepe sa sustina artistii pe care ii are.

Melodia câștigătoare este compusă de Elias Naslin, Nicolas Gunthardt și Alessandra Gunthardt și va fi interpretată în cea de-a doua semifinală a Eurovision, care va avea loc pe 11 mai la Kiev.

Din grupul TimeBelle mai face parte și un alt român, multi-instrumentalistul Emanuel Daniel Andriescu. Trupa a mai participat și în urmă cu doi ani la selecția națională din Elveția cu melodia „Singing About Love”, clasându-se atunci pe locul al doilea.

Sursa: stiridinvest

Sunt rarisimi, dar ii gasesti in toate mediile – si in familii bogate, si la coada vacii. Fac parte din masa de 2% din populatia lumii cu inteligenta inalta. Vorbim despre copiii supradotati: unii studiaza de la 3 ani, altii rezolva ecuatii din gradinita si pe toti ii plictisesc banalitatile de la scoala. I-am gasit si vi-i prezentam intr-un serial de sase episoade, in campania “Copiii geniali ai Romaniei’. Primul este Andrei Morar, care la 9 ani studiaza manuale de facultate.

“Culca-te, e miezul noptii!’ “Mai am doua pagini, lasa-ma sa termin’, ii raspundea mamei pustiul Andrei Morar. Atunci mama ii stingea becul, dar copilul mai fura cateva pagini, la lumina televizorului. Avea 7 ani si nu putea sa doarma pana nu afla cu ce se hranea Nodocephalosaurus in Cretacic.

Enciclopedia aceea era aproape cat el. Cand se ghemuia la citit, aproa­pe ca nu-l mai vedeai deloc din spa­te­le ei. Ii intrase in cap ca se va face “sersetator’ in biologie si va da lumea peste cap cu descoperirile sale.

Acum are 9 ani, este elev in Fa­ga­ras si materia de la scoala il plictiseste de moarte. Asa ca a ras toata biblioteca parintilor si de curand s-a pus sa citeasca manuale pentru admiterea la facultate. Cu Enciclopedia doarme sub perna, sa fie primul lucru pe care il atinge dimineata, cand face ochi.
Scoate un volum greu din biblio­te­ca de acasa si-l deschide. Este Enciclopedia ilustrata a dinozaurilor, a memorat pagini intregi. Stie ani, ere, perioade…

Ba a intrat si-n istorie, desi pe asta inca n-o studiaza la scoala. “Vreau sa stiu care au fost strabunii stra­bu­nilor mei… si cine a existat aici la inceput de tot, inainte de traci, chiar. Este timpul sa-mi formez si eu un pic de cultura generala. Intr-o discutie sa stiu ce sa vorbesc cand sunt intrebat’, spune.
“Intr-o zi a venit de la scoala plan­gand. Am facut o catastrofa la matematica, tot plangea… Dar ce catas­trofa ai facut, mama?, am intrebat. Am luat 9,66 la testare, mi-a raspuns cu sughituri’, povesteste mama.

Ne aflam in dormitorul lui Andrei. El e ocupat cu Teleenciclopedia – o urmareste cu ochelarii pe nas si cu gura intredeschisa, parca fara sa ra­su­fle. Sta ca statuia pe marginea patu­lui si nu rosteste nici un cuvant, zici ca e-n transa. “Rar a pierdut cate o edi­tie. Daca suntem undeva, fara tele­vi­­zor si el stie ca la ora aia se di­fu­zeaza emisiunea, cere sa mergem re­pe­de undeva s-o vedem’, zic pa­rin­tii.

Se termina Teleenciclopedia, lui Andrei ii vin idei: “Mami, as avea nevoie sa-mi cumperi o biblioteca, fiindca, uite, nu mai am unde sa-mi pun cartile. Si mi-a mai venit o idee: o masa, mami! Stii masa aia veche care se mai poate prelungi? Ei bine, poti sa pui biblioteca pe masa aia si rezolvi problema’.
Insa mai are o biblioteca, chiar la capul patului. Si inca o masa plina de manuale, enciclopedii de istorie si dinozauri. “Era in excursie cu clasa si ne-a sunat invatatoarea sa ne intrebe daca ii dam voie sa-si cumpere un dinozaur la 35 de lei.
S-a mirat: e mic, nu chitaie si nu se misca, dar lui ii place, ne-a zis.’

Andrei stie precis ce nu-i place, are o lista intreaga: “Filmele proaste si needucative (eu ma uit numai daca sunt cu acordul parintilor), boxul, defrisarea padurilor, cladirile construite ilegal, distrugerea monumentelor, a habitatelor naturale si lenesii’.

Ce se intampla in creierul unui supradotat la varsta de 3 ani 
Nici un metru jumate nu masoara Andrei, dar la scoala, in pauze, nu sta cu copiii de varsta sa. Prea sunt banali. Ori se plimba pe la cei de a VIII-a, ori trage la profesori, cand prinde vreunul pe hol. Cand era la gra­dinita statea numai in cancelaria di­rectoarei, sa discute despre dino­za­uri si plante. Si asta nu e tot. “Intr-o zi, cand l-am luat de la scoala, am des­coperit ca are ghiozdanul foarte greu. Cand l-am deschis, ce sa vezi ina­untru? Era plin de pietre! Le adu­nase din curtea scolii, sa le stu­die­ze mai bine acasa’, ne povesteste mama.

L-am cunoscut pe Andrei in tabara de copii supradotati, “Academia Inteligentelor Multiple’, organizata de IRSCA Gifted Education si Scoala Generala 1 din Fagaras. Expertii l-au luat la intrebari, l-au evaluat si au decis: o avea el 9 ani biologici, dar varsta sa mentala e cam pe la 14, 15 ani. In fisa sa de eva­luare scrie ca are “inteligenta superioara, mai ales de tip logico-matematic’, “abilitatea de a invata lucruri complexe si de a rezolva probleme dificile la un nivel subconstient’ si “viteza ideatica remarcabila’. I se recomanda sa accelereze studiile si sa faca doi ani intr-unul.

Cum a progresat atat de repede ni­meni nu-si explica. Mama, pati­ser-cofetar, zice ca e posibil sa-l fi mos­te­nit pe tata, care la 5 ani ii citea postasului ziarul. Oricum, cert e ca la 3 ani cu Andrei s-a intamplat ceva ciudat. Pana la varsta aia n-a scos un cuvant.

“La 5 ani eu il trimiteam la joaca, el imi cerea carti’
Pe urma, intr-o zi, a deschis gura si dintr-o data a inceput sa turuie de nu-l mai oprea nimeni. “Cand a in­ce­put el sa vorbeasca, la 3 ani, n-am mai putut noi sa vorbim din cauza sa. Pana atunci ii citisem carti despre animale si vedeam acum ca memorase absolut tot. Reproducea exact ca in carte’, ne povestesc parintii.

Apoi, pe la 5, 6 ani, a inceput sa ceara carti ilustrate despre moluste, artropode, arahnide si atlase despre inceputurile vietii pe pamant. “La 5 ani am zis ca are ceva la cap. Eu il tri­miteam la joaca, el imi cerea carti. Asa ca l-am dus la un psiholog. I-a prescris niste picaturi, m-am speriat si am fugit’, spune mama. Cand il in­tre­bau ai lui daca n-ar vrea sa invete al­fabetul, zicea ca nu, are el destul timp la scoala. In clasa I, asadar, a invatat sa scrie si sa ci­teas­ca cursiv, la nivel de clasa a IV-a. Ceilalti co­legi de abia silabiseau. In pauze, Andrei fugea la colegii mai mari si invata continentele de pe harta.

“Tot 7 ani avea cand i-a facut morala pe strada unui barbat care a aruncat o hartie pe jos. L-a luat de maneca si i-a spus: hei, nenea, du-te si ia hartia aia de jos! Mi-a picat fata, mi-am zis ca ne ia ala la bataie… Dar nu! Omul a spus: ma ierti, ai dreptate, baietel. Si si-a cules hartia de jos si a dus-o la cos’, mai spun parintii.
Ce-si doreste Andrei cel mai mult: sa aiba si animalele un inger pazitor.
L-am intrebat pe Andrei care e locul sau preferat din Fagaras. “Mai multe, digul, fostul combinat si o veche biserica evreiasca. Insa ce pacat ca are lacat, e nerestaurata si nu are nici macar o placuta in romana, sa te informezi.’

N-ar pleca niciodata din Romania, poate numai sa studieze si sa revina repede (“Cel mai frumos este sa locuiesti in tara de origine’).
Ce-si doreste cel mai mult pe lumea asta? Ar fi vreo trei puncte pe lista sa: “Sa fiu alaturi de parintii mei pana in ultimul moment. Sa-mi intretin familia si sa ajung in varf’. Apoi, isi mai doreste sa aiba si anima­le­le cate un inger pazitor, iar mama sa sa reuseasca sa-si implineasca vi­sul. L-am vazut explicandu-i asta mamei sale. Ea il privea mirata, de unde stie copilul de visul sau secret; el o privea fix in ochi, soptindu-i rugator: “Mami, eu stiu ca tu ai fi vrut sa fii asistenta. Eu nu te oblig sa fii… dar indeplineste-ti visul, mami, ai timp. Ca si oamenii mari ar trebui sa creada in visul lor… dar sa stii ca eu nu te fortez’.

Autor: Alina Turcitu

Sursa: jurnalul 

Matei Bucur Mihaescu este cel mai tanar dirijor din Romania. La 13 ani si-a infiintat orchestra, la 10 ani a fost numit “micul Mozart”, la 7 ani compunea. Refuza sa emigreze

A doua zi dupa ce micul Matei a fost admis la Liceul de Muzica George Enescu, mama a primit un telefon. Era domnul director, tot repeta pe fir cuvantul “geniu”. “Sa stiti ca toti profesorii nostri l-au auzit si sunt absolut incantati ca s-a nascut un nou geniu al muzicii”, zicea. La vremea aceea Matei Bucur Mihaescu din Bucuresti avea sase ani.

Pana acum trei ani nu daduse nici un semn ca l-ar pasiona muzica. Sigur, pe la doi ani stia literele, la patru ani vorbea perfect engleza, dar atat. Si mai iubea masinutele: “Avea niste masinute mici de colectie. Se aseza pe jos si se uita la ele minute in sir, de la nivelul rotilor. Apoi, pe strada, recunostea toate marcile de masini, dupa diferite detalii”. Pana intr-o zi, cand bunicul, compozitor cunoscut, l-a pus in fata pianinei. Mama s-a opus: “Lasa, in copilarie m-ai chinuit pe mine destul cu muzica, sa nu-l chinuim si pe el”. “Hai, totusi, sa incercam”, a insistat bunicul. I-a testat urechea si i-a adus si profesoara. “Nu spunem ca e nepotul meu, sa nu fie subiectiva”, a decis el. La al treilea curs cu profesoara, Matei canta deja la doua maini ca si cum ar fi facut asta dintotdeauna. Avea trei ani jumate pe atunci.

“Al doilea George Enescu”
Pe la 7, 8 ani la Liceul de Muzica deja compunea piese de muzica clasica. Era cel mai mic compozitor de acolo. Tot atunci sustinea recitaluri o ora, o ora jumate in fata publicului. Enorm pentru un prichindel. La 10 ani, criticii deja il numeau “micul Mozart”, “micul Bach” si “al doilea George Enescu”. S-a intamplat dupa concertul de la Ateneu, cand a sculat o sala intreaga in picioare. A devenit, atunci, cel mai tanar muzician roman care a concertat pe scena Ateneului.

Ne aflam acasa la Matei si inca ii sclipesc ochii cand ne arata afisul concertului de la Ateneu, unde si-a cantat si compozitii proprii. Il tine pe perete, deasupra canapelei. Citim: “Concert Extraordinar al Pianistului si Compozitorului Matei Bucur Mihaescu”. A cantat o ora solo, la pian, apoi insotit de Corul si Orchestra Operei Romane. Era in sala toata critica, plus oameni de cultura, primul ministru si presedintele CE.

Premierul, curios, l-a intrebat pe Madalin Voicu: “Dom’le, dar pustiul asta o fi avand emotii?”. “N-are dom’le, asta e tare, nu-l vezi?”, i-a raspuns. Matei transpirase tot de emotii, dar se tinea mandru, asa cum il invatase domnul profesor inainte (“Sa fii atent ca astia or sa disece fiecare moment si fiecare degetel, cum l-ai pus pe clapa”). Dupa concert, cand s-a intors acasa, in loc sa se odihneasca, s-a asezat la pian sa mai studieze un pic, ca tocmai ii venise inspiratia.

Cine mai stie cate premii nationale si internationale a obtinut pana acum, la 16 ani? Ar trebui sa le numere pe toate, dar i-ar lua prea mult timp. La 10 ani i s-a propus sa paraseasca Romania ca sa studieze la Conservatorul de la Viena, dar a refuzat. “Aici imi gasesc inspiratia cel mai bine”, a raspuns. Si chiar asa a fost caci compozitiile lui emotionau tot publicul, de la bunic la adolescent. Dupa concerte veneau in culise sa-l felicite oameni in toata firea, plangand.

“Acum doi ani, cand am sustinut la Frankfurt un recital de pian cu lucrari proprii, organizatorii au sunat sa ne roage sa nu ne suparam ca o sa fie cam inghesuiala in sala, dupa ce au suplimentat numarul de scaune. Ideea era ca se vandusera toate biletele si publicul mai dorea. A fost singura data cand am facut trei bisuri, desi acolo nu ma stia nimeni”, ne spune Matei.

Mugur Isarescu l-a numit “un nou brand romanesc”, Ministerul Afacerilor Externe i-a oferit titlul de ,,micul ambasador al culturii romanesti in lume”, iar Liceul ,,George Enescu” a instituit chiar si premiul pentru interpretare pianistica, “Matei Bucur Mihaescu”. Pe langa toate astea, Matei avea timp sa fie in continuare premiantul clasei, invatand de 10 la toate materiile.

Cum infiintez ditamai orchestra, la 13 ani 
Ce si-ar mai fi putut el dori la 13 ani? Propria orchestra. “Incepusem sa scriu muzica pentru formule din ce in ce mai extinse, pentru cat mai multi oameni pe scena. Pana atunci sustinusera concerte cu piesele mele doar Orchestra Radio, a Operei si a Filarmonicii, dar mi-am dat seama ca vreau propriul colectiv de oameni cu care sa evoluam impreuna”, ne spune Matei. Si asa s-a pus pe adunat muzicieni, printre colegi si prieteni. In scurt timp, infiintase orchestra CAMMERATA, cu scopul de a-i interpreta lucrarile. A avut in orchestra si 50 de oameni, de la 14 pana la 65 de ani. Initial, orchestra o dirija altcineva. Matei o dirijeaza de la inceputul acestui an, cand a devenit si cel mai tanar dirijir din Romania.

“Dupa un succes fulminant, cand iarasi au ridicat toata sala in picioare, colegii au inceput sa-l intrebe: Matei, de ce nu dirijezi tu? Matei zicea: nu, nu, nu. In orchestra el doar canta la pian si facea compozitie proprie”, povesteste mama. “Apoi mi-am dat seama singur ca cea mai buna conceptie asupra muzicii mele o am tot eu. Asa ca un an de zile am urmat cursuri de dirijat la Conservator si pana acum am dirijat cateva concerte”, zice fiul.

Sa vedem, insa, cum lucreaza: “Imi place sa stiu ca sunt toate lucurile bine puse la punct, incepand cu miscarea scenica si terminand cu instrumentele. Cei din orchestra trebuie sa fie foarte responsabili nu numai din vedere instrumental, ci si constienti a ceea ce are facut si restul colectivului. Eu incerc sa creez acolo o unitate pentru ca asta sa se vada, apoi, in sunet. Daca toata orchestra respira o data, daca suflul merge continuu si uniform, am ajuns unde trebuie”.

Este membru al Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei si este convins ca nu va parasi niciodata Romania. “Multa lume ma intreaba: de ce nu vrei sa pleci? Si eu raspund: dar de ce sa plec? N-am nici un motiv. E ca si cum ma intreaba, de fapt: dar de ce nu pleci intr-un loc unde e mai bine pentru tine? Dar poate nu-i mai bine”, ne spune. Zice ca, de la un nivel incolo, financiar i-ar fi la fel de bine in Romania cu muzica lui, pe cat i-ar putea fi si afara.

Dar nu il deranjeaza saracia din tara, harta politica? “Nu, atata vreme cat nu ma afecteaza nu ma deranjeaza nimic. De ce sa ascult eu certurile politicienilor, ei asculta muzica mea?”.

Munca din spatele geniului
“Pentru ca acesti copii talentati sau supradotati sa reuseasca, trebuie sa stie atat ei, cat si famiile lor ca nimic nu se intampla peste noapte. Nimeni nu a ajuns in varf fara a avea ani de munca in spate. La inceput, e adevarat, totul se poate face intr-o aparenta joaca si abia apoi apare pasiunea, interesul. Urmatoarea faza este perfectionarea si incurajarea copilului. Iar ultima faza, corolarul, este invidualizarea si personalizarea, atunci cand incep sa apara si rezultate ca recunoasterea si aprecierea muncii si a talentului propriu”, spune Trisi Cristea, psiholog si director general al Fundatiei Dan Voiculescu

Autor: Alina Turcitu

Sursa: jurnalul

De 15 ani predă limba română, dintre care patru în capitala Indiei, New Delhi. De aproape un an îi învață să vorbească românește pe locuitorii din regiunea găgăuză. Jumătate dintre studenții săi sunt profesori la Universitatea de Stat din Comrat. Este istoria pe scurt a lui Ovidiu Ivancu, dascălul dedicat vocației sale, dar și primul profesor de peste Prut, acreditat să predea la Comrat. Acolo unde Ovidiu Ivancu este un „apostol la limbii române”, se arată într-un material postat de radiochișinău. md

Venirea la Comrat a fost pentru profesorul Ovidiu Ivancu o provocare, știa că este o zonă unde se vorbește puțin limba română. „Am încercat să vin cu foarte puține prejudecăți, am încercat să nu am niciun fel de idee preconcepută în legătură cu Găgăuzia și în legătura cu mediul în care voi preda. Și am pornit de la premisa că a preda limba română înseamnă în același timp și un proces de acomodare cu realitatea culturii găgăuze”, a mărturisit Ovidiu Ivancu.

„Însă mediul de aici aș spune că mă surprinde în mod plăcut prin această diversitate etnică și, cumva, poate că asta e de apreciat. În Găgăuzia au găsit soluții pentru a conviețui împreună, fără tensiuni majore, familii mixte, familii de bulgari, de moldoveni”, a constatat Ovidiu Ivancu. Venit la Comrat, ca un misionar al limbii române, profesorul Ovidiu Ivancu povestește cu plăcere despre studenții săi, care provin din familii mixte și care cunosc câte două sau trei limbi străine. „Limba română, folosindu-se aici destul de rar și la un nivel minimal, unele cuvinte au aici un alt sens decât cel din limba română. Însă de fiecare dată când au apărut astfel de situații, am discutat și am explicat ceea ce înseamnă în limba română cuvântul sau expresia respectivă. Ei discută foarte mult la cursuri iar atunci când nu înțeleg ceva le permit să discute și în limbile lor de bază. Pot să vorbească în găgăuză sau în rusă atunci când nu înțeleg un anumit cuvânt. În felul acesta putem să avem o anumită comunicare fluentă.” Își încurajează studenții să vorbească în limba română și să nu aștepte neapărat până când vor vorbi corect. „Nu este suficient să asculți pe cineva vorbindu-ți în limba română, nu este suficient ca cineva să te învețe lucruri ce țin de gramatică, de literatură, de cultură în general. Trebuie să ai abilitatea de a vorbi în limba română. Și chiar dacă ei vorbesc cu anumite greșeli, încerc să-i încurajez să vorbească în limba română”, a precizat Ovidiu Ivancu. El susține că în munca pe care o face cu dedicație e important să ai răbdare, pentru că roadele se văd mai târziu.

„În general, în meseria aceasta de profesor, roadele se văd foarte târziu. Trebuie ca generațiile să crească, ca studenții de astăzi să-și ocupe locul în societate. Și abia în momentul în care unul dintre ei va fi avocat, altul profesor, altul politician, atunci se poate vorbi despre roadele muncii de profesor. Este o muncă ce dă roade în timp și trebuie foarte multă răbdare pentru a culege roadele respective”, a mărturisit Ovidiu Ivancu. Cursurile de limbă română sunt organizate de primul lectorat deschis în Republica Moldova de Guvernul României.

Sursa: proalba