Romania sanatoasa
Era in iarna anului 1898, intr-o seara friguroasa de februarie, cand inginerul german Wolfgang Schulze a ramas mult dupa lasarea intunericului in laboratoarele fabricii de bere in care lucra.
Cand si-a terminat munca, a stins lumina de la biroul sau, apoi a pasit prin intuneric spre iesire, cand, deodata, a vazut un fenomen uluitor: vasele in care se afla drojdia de bere iradiau o lumina fluorescenta. A fost ca un semn: din momentul acela, inginerul german a inceput sa studieze fara incetare ceea ce era considerat un simplu reziduu – drojdia. Surprizele nu au intarziat sa apara. La scurta vreme, Schulze a descoperit ca substanta aceea pastoasa si maronie avea o multime de insusiri legate de sanatate: aplicata pe piele, drojdia de bere vindeca foarte rapid ranile, iar administrata intern scurta convalescenta dupa diferite boli. Chiar si animalele slabite se inzdraveneau ca prin farmec atunci cand erau tratate cu ea. Incurajat de aceste rezultate, inginerul si-a tratat cu drojdie si sotia bolnava de cancer si – minune! – boala nu a mai progresat. Din nefericire, la vremea aceea era probabil mult prea devreme pentru asemenea descoperiri, asa ca observatiile si cercetarile lui Schulze au fost trecute sub tacere de catre comunitatea medicala, pentru ca apoi sa cada in uitare. Abia pe la mijlocul secolului al Xx-lea, cercetarile inginerului german aveau sa fie luate in serios de catre medici si biochimisti, un demers care a revolutionat stiinta in general si medicina in special.
Ce este drojdia de bere?
Este o aglomerare de ciuperci inferioare (Saccharomyces cerevisiae), de dimensiuni microscopice, dar care se comporta ca niste adevarate uzine de medicamente, ce produc aproape intreaga gama de aminoacizi esentiali, toate vitaminele din complexul B, enzime, minerale in forma asimilabila (calciu, magneziu, fosfor) si anumite oligoelemente indispensabile vietii (in special seleniu). Sute de studii facute in ultimele decenii arata faptul ca substantele secretate de drojdia de bere joaca un rol esential in intretinerea sanatatii si in vindecarea unor boli, de la cele mai usoare la cele mai grave.
Poate cea mai importanta calitate a acestui supliment nutritiv este faptul ca acopera carentele de vitamine din complexul B, care, mai ales acum, la sfarsit de iarna si inceput de primavara, afecteaza majoritatea oamenilor. Aceasta, in conditiile in care cele noua vitamine din acest complex sunt indispensabile pentru functionarea oricarui organ sau sistem din corp. Vitamina B1 este necesara pentru sistemul nervos si cardiovascular, fiind folosita contra bolilor de inima, contra depresiei si a asteniei. Vitamina B2 este esentiala pentru piele, fiind indicata in toate afectiunile dermatologice. Vitamina B3 este implicata in procese ce tin de echilibrarea sistemului nervos, in timp ce vitamina B5 este un stimulent natural al glandelor cortico-suprarenale, marind rezistenta la infectii si la stres. Vitaminele B7 si B8 sunt implicate in metabolismul colesterolului si al proteinelor, fiind importante si pentru mentinerea sanatatii si rezistentei parului. Vitamina B9 este un elixir contra anemiei si pentru mentinerea echilibrului hormonal, in timp ce vitamina B12, care actioneaza asupra sistemului nervos, mareste puterea de concentrare, favorizeaza eliminarea unor simptome specifice stresului psihic. In fine, vitamina B15 – ultima descoperita – favorizeaza schimburile de oxigen la nivelul tesuturilor si este un remediu minune contra imbatranirii, contra infertilitatii si a bolilor hepatice. Numai din aceasta scurta enumerare si ne putem da seama de extraordinarele aplicatii terapeutice ale drojdiei de bere. Insa, inainte de a le cunoaste, va trebui sa aflam cate ceva despre modul de administrare a acesteia.
Cum se administreaza drojdia de bere
Drojdia proaspata
Este vorba de aparent banalul ingredient pentru cresterea aluatului, care se vinde in magazinele alimentare la calup, avand o culoare bruna si un miros de… bere. Se consuma in combinatie cu miere: la o lingurita de drojdie se adauga doua lingurite de miere de albine, frecandu-se pana cand se obtine o pasta omogena. Doza zilnica pentru un adult este de 3 lingurite de drojdie de bere, care se administreaza pe stomacul gol, dimineata, la pranz si seara.
Drojdia uscata
O gasim ambalata sub forma de pliculete, fiind in ultima vreme preferata de catre comercianti in fata drojdiei proaspete, care este mult mai greu de conservat si are un termen de valabilitate mai scurt. Inainte de a administra drojdia uscata, asigurati-va ca nu este aditivata sintetic, caz in care nu este recomandata in tratament. Este mai putin activa din punct de vedere terapeutic, dar in lipsa celei proaspete, poate fi folosita si ea cu succes. Mod de administrare: in jumatate de litru de suc de morcovi (obtinut casnic cu ajutorul storcatorului electric) se pun 2 lingurite de praf de drojdie uscata, se amesteca bine si se pastreaza la frigider. Se bea intreaga cantitate de preparat intr-o zi, fractionata in 3 reprize.
Tabletele de drojdie
Le gasim in farmacii si in magazinele naturiste, fiind extracte atomizate de drojdie, conditionate sub forma de comprimate. Sunt de regula foarte eficiente in terapie, fiind obtinute din culturi de drojdie selectionate asa incat sa aiba o concentratie ridicata de vitamine din complexul B si de seleniu. Se administreaza conform prospectului.
O cura cu drojdie dureaza minimum 10 zile si maximum 30 de zile (pentru a nu afecta flora intestinala), urmate de o saptamana de pauza, dupa care tratamentul se poate relua.
Drojdia de bere in prevenirea bolilor
La copii: administrarea de drojdie de bere este foarte importanta pentru stimularea proceselor de crestere (ajuta la consolidarea oaselor), pentru dezvoltarea psihica si mentala armonioasa. Mai ales copiii bolnaviciosi, anemici, cu o slaba capacitate de concentrare sau cu un grad ridicat de nervozitate ar trebui sa consume drojdie de bere. Doza pentru copiii intre 4 si 8 ani este, de regula, o treime din cea pentru adulti, iar pentru copiii intre 8 si 14 ani este o jumatate din doza pentru adulti.
La adolescenti: vitaminele si aminoacizii din drojdie ajuta la reglarea proceselor hormonale, impiedicand aparitia unor fenomene neplacute la nivel fizic, cum ar: maturizarea intarziata a organelor genitale, aparitia eruptiilor puternice de acnee, hirsutismul la fete. De asemenea, curele cu drojdie de bere (se administreaza in aceleasi doze ca la adulti) de 10 zile pe luna ajuta la dezvoltarea intelectului si la tinerea sub control a fenomenelor din sfera emotionala.
La adulti: acest produs natural este un excelent sustinator de efort, care ajuta la imbunatatirea performantelor fizice si intelectuale. Un alt element important este faptul ca drojdia de bere este un excelent remediu antistres, diminuand efectele nefaste ale acestuia asupra corpului si asupra psihicului.
La persoanele de varsta a treia: drojdia de bere, prin continutul sau de vitamine, aminoacizi si oligoelemente, este un excelent medicament pentru prelungirea tineretii biologice. La schimbarea anotimpurilor este utila o cura de 3 saptamani cu acest produs natural, care impiedica aparitia bolilor degenerative, sustine activitatea hormonala, mentine sanatatea sistemului nervos si a celui cardiac.
Drojdia de bere in tratamentul bolilor
Anemia, tulburarile de asimilare a mineralelor (in special a calciului si a magneziului) – se face o cura de 21 de zile cu drojdie de bere. Este un remediu nu doar foarte bogat in minerale si vitamine, dar care si ajuta la metabolizarea corecta a acestora. Mai mult, s-a demonstrat faptul ca administrarea de drojdie de bere stimuleaza producerea de catre organism a elementelor figurate ale sangelui, ceea ce deschide noi perspective in tratarea anemiei, dar si a tulburarilor de coagulare, precum si a altor boli ale sangelui.
Hepatita virala A, B si C – doctorul german A. Schrauzer a studiat vreme de 18 ani felul in care organismul uman se apara in fata infectiilor cu virusuri hepatice. El a observat in studiile pe animale de laborator ca rezistenta in fata acestor virusuri creste foarte mult atunci cand se administreaza drojdie de bere. “De vina” pentru aceasta imunitate sporita sunt niste compusi pe baza de seleniu, care ajuta activitatea unor celule ale sistemului imunitar.
Raceli si boli infectioase in general, deficiente imunitare – se administreaza vreme de 2-3 saptamani cate trei lingurite de drojdie proaspata pe zi. Seleniul, precum si anumite vitamine continute de acest produs natural, maresc foarte mult rezistenta organismului la orice gen de infectie.
Supragreutate, obezitate – studii americane arata ca tratamentele de 20 de zile cu drojdie de bere, repetate de mai multe ori la rand, ajuta la scaderea in greutate. Aceasta remarcabila proprietate se datoreaza cromului continut din belsug de drojdia de bere, oligoelement important si intr-o alta maladie in care acelasi remediu ajuta foarte mult, si anume diabetul.
Boli cardiovasculare cronice – consumul de drojdie de bere regleaza nivelul colesterolului in sange, aduce la valorile normale tensiunea si favorizeaza activitatea miocardului. Studii comparative efectuate au aratat ca persoanele cu boli cardiace care consuma sistematic acest supliment alimentar au cu 30% mai putine probleme decat cardiacii din loturile martor.
Paralizie, Parkinson, Alzheimer– se face in fiecare luna o cura de cate doua saptamani, in care se consuma zilnic 3-4 lingurite de drojdie de bere. Este un tratament cu o puternica actiune reintineritoare, cu efecte tonice asupra intregului sistem nervos. Acelasi tratament este valabil si in depresie, precum si in tulburarile psihice generate de stres.
Psoriazis, sclerodermie, afectiuni dermatologice in general – se fac cure de o luna cu drojdie de bere (4 lingurite pe zi), cu o saptamana de pauza. Complexul de vitamina B, precum si anti-oxidantii continuti de drojdie sunt de un real ajutor pentru imbunatatirea metabolismului celular la nivelul pielii.
Acneea – se face tratamentul intern descris mai sus, la care se adauga masti obtinute din: 2 lingurite de drojdie de bere, 2 linguri de ulei de masline si 2 linguri de miere lichida. Amestecul se omogenizeaza si apoi se intinde pe ten, unde se lasa vreme de 30 de minute, dupa care se spala cu apa calduta.
Precautii la tratamentul cu drojdie
Cu exceptia persoanelor alergice la acest produs, nu se cunosc contraindicatii la tratamentul cu drojdie. Uneori, administrarea interna a drojdiei de bere poate da o usoara balonare, caz in care se va administra un carminativ usor, cum ar fi praful de chimen sau de anason, din care se ia cate o jumatate de lingurita de 3 ori pe zi.
Drojdia de bere si cancerul
Ciupercile Saccharomyces cerevisiae vazute la microscop
Studiile facute in Occident, mai ales in Germania, au aratat fara dubiu ca asemenea altor remedii naturale, drojdia de bere este foarte utila in tratamentul bolilor tumorale maligne. Mai mult, daca armurariul (prezentat in numarul trecut al revistei) era un excelent antidot pentru efectele adverse ale citostaticelor, drojdia de bere este un extraordinar ajutor pentru bolnavii de cancer care au recurs sau recurg la iradiere (cobaltoterapie). Iata mai multe elemente in acest sens:
Iradierea are mai putine efecte adverse atunci cand este asociata cu consumul zilnic de drojdie de bere (minimum 6 lingurite pe zi). Aceasta este concluzia unei echipe de medici din Munchen, care a studiat vreme de 15 ani evolutia bolnavilor de cancer, carora li s-a administrat acest produs. La pacientii tratati prin iradiere care au primit simultan drojdie de bere s-a observat o stare de sanatate mult mai buna fata de pacientii tratati numai prin iradieri. Drojdia de bere stimuleaza apetitul, ajuta somnul si peristaltismul intestinal. De asemenea, protejeaza mucoasele – aspect important, mai ales in cancerul de gat si esofag. Efectele negative ale radioterapiei sunt indepartate si in ceea ce priveste manifestarile externe: formarea de ragade cu infectii, deformarea unghiilor si inflamarea lor, hipercheratozele, atrofiile pielii. Profesorul doctor Ries, de la Bayerische Krebsgesellschaft (Asociatia Oncologica Bavareza), a stabilit, in urma studiilor realizate la departamentul de oncologie de la Munchen, ca “Afectarea datorata iradierii a scazut in proportie considerabila, inflamatiile au disparut, la fel si atrofiile pielii, care au fost inlocuite de epiteliu normal. Pana astazi nici una dintre metodele clasice de tratament nu a dat astfel de rezultate benefice ca administrarea de drojdie de bere”. Asociatia Oncologica Bavareza mentioneaza in scris, pentru suferinzii de cancer, recomandarea de a utiliza drojdia de bere impotriva acestei boli.
Efectele directe ale tratamentului cu drojdie in boala canceroasa sunt in curs de cercetare, existand indicii serioase ca in cazul majoritatii formelor de cancer, consumul de drojdie de bere determina stagnarea si apoi remisia formatiunilor tumorale maligne. Prof. dr. Gottschalk observa la animalele de experienta tratate cu drojdie de bere faptul ca, in mai putin de trei luni, cancerul de prostata, de piele sau al ficatului era oprit de ingerarea zilnica a acestui produs natural.
Supliment alimentar pentru intreaga familie
Doza zilnica pentru un adult este de trei lingurite de drojdie de bere, care se administreaza pe stomacul gol, dimineata, la pranz si seara.
La copii, administrarea de drojdie de bere este foarte importanta pentru stimularea proceselor de crestere, pentru dezvoltarea psihica si mentala armonioasa. Doza pentru copiii intre 4 si 8 ani este de o treime din cea pentru adulti, iar pentru copiii intre 8 si 14 ani este o jumatate din doza pentru adulti.
Sfaturi utile:
Pentru intarirea sistemului imunitar, se pune intr-o ceasca drojdie de bere cat o nuca si o cantitate egala de miere, deasupra. Se lasa sa stea 10 minute, apoi se amesteca bine. Se man anca dimineata si seara, inainte de mese, 4 zile/luna.
In cazul anemiei se recomanda urmatoarea reteta :
Intr-un vas de sticla se pun urmatoare ingrediente: 1/2 litru lapte dulce, 4 linguri drojdie de bere, o ceasca de lapte praf
degresat, o lingura de miere de albine. Se amesteca pana se dizolva mierea complet. Se mai adauga 1/2 litru lapte prospat. Se bea o cana intre mese si una seara la culcare. Cantitatea ajunge pentru doua zile. Drojdia folosita trebuie sa fie proaspata.
Tratamentul se face cate 10 zile cu 10 zile pauza.
Drojdia de bere slabeste…
Indicatiile terapeutice ale drojdiei de bere sunt si dietetice, bazindu-se indeosebi pe bogatia de vitamine B. Daca vrei sa slabesti, este recomandat sa consumi drojdie de bere uscata pe care sa o dizolvi in apa si nu in sucuri de fructe (te pot balona). Dizolva 2-3 lingurite de drojdie de bere si consum-o intre mese. Vei slabi fara efort si fara ca organismul tau sa sufere!
…. si te face mai frumoasa
Toate elementele din grupul vitaminelor B sint indispensabile cresterii parului, in special inositolul, acidul folic si cholina.
Drojdia de bere se gaseste si intr-un medicament recomandat impotriva caderii parului, deteriorarii structurii parului si a tulburarii de crestere ale unghiilor.
Drojdia de bere poate fi folosita si extern, ca ingredient pentru prepararea cremelor si mastilor pentru fata. Indiferent decomponentele pe care le contin, acestea se lasa pe fata 30 de minute, dupa care se spala cu apa calduta. Se folosesc o data pe saptamana.
Masca pentru tenul gras si acneic
1 albus spuma + sucul unei rosii + 10 g drojdie de bere
2 lingurite de drojdie de bere + 2 linguri de ulei de masline + 2 linguri de miere lichida
1 lingurita de drojdie de bere + 15 picaturi suc de lamaie
2 linguri de zeama de lamaie + 1 lingurita de drojdie de bere + 5 g talc
Masca hidratanta pentru ten normal
1 lingurita de drojdie de bere + 1 lingurita crema nutritiva + 1/2
lingurita zeama de lamaie
Masca pentru ten uscat
1 lingurita de drojdie de bere + 1 lingurita de miere de albine
Masca pentru ten patat
1 lingurita de drojdie de bere + 2 lingurite de apa oxigenata
Masca pentru ten cu pistrui
3 linguri de zeama de lamaie + 2 lingurite de drojdie de bere + 20 g tarite de grau.
Crema zilnica antirid
O lingurita de drojdie de bere proaspata se dizolva in suc de catina. Dupa ce obtii o pasta, lasa compozitia la rece o jumatate de ora, apoi aplic-o pe obraz si pe gat. Las-o sa actioneze 15 minute, apoi spala-te cu multa apa.
Drojdia – complex B natural
“Hrana ta sa fie leacul tau, iar leacul tau sa fie hrana ta”, spunea Hippocrat. Poate ca cel mai elocvent exemplu pentru acest aforism este drojdia de bere. De altfel, efectele benefice ale drojdiei (levurilor alimentare) sunt cunoscute inca din antichitate, cund babilonienii, egiptenii si celtii, care o foloseau pentru prepararea bauturilor alcoolizate, cunosteau si actiunile benefice ale acesteia asupra tenului si a pielii. De asemenea, Hippocrat, celebrul medic grec, ar fi descoperit actiunea diuretica a drojdiei de bere, pe care o recomanda ca remediu.
In prezent, folosirea in scop terapeutic si preventiv a drojdiei de bere castiga din ce in ce mai mult teren. Pe piata occidentala, dar si in Romania exista deja in farmacii suplimente alimentare de drojdie de bere.
Levurile alimentare apartin unor grupe de ciuperci microscopice unicelulare – cu un diametru intre 6 si 10 microni – denumite stiintific Saccharomyces cerevisiae, prezente in aer. Aceste ciuperci microscopice produc, in absenta oxigenului (conditii anaerobe), fermentarea alcoolica a unor zaharuri – zaharoza, lactoza si maltoza. Levurile de bere sunt
adesea confundate cu drojdia alimentara, care isi pierde puterea de fermentare si o mare parte dintre vitamine in cursul prelucrarii termice. Drojdia de bere vie si cea medicinala, uscata la o temperatura sub 30 de grade, isi pastreaza puterea de fermentare si proprietatile benefice. In general, este recomandata pentru regenerarea pielii si pentru bolile dermatologice (furunculoze, dermatoze, acnee, ulcere ale mucoaselor, ulcere varicoase, escare, arsuri, infectii etc.) si pentru tulburarile intestinale si digestive. Bogata in sulf, drojdia de bere creste capacitatea de aparare a organismului – prin cresterea sintezei de globule albe (limfocite) – si ajuta la o mai buna eliminare a produsilor toxici din organism. De
asemenea, datorita bogatiei de vitamine B, drojdia protejeaza sistemul nervos.
Revitalizant natural
Drojdia de bere este un excelent revitalizant si, consumata cu regularitate, ajuta la intarzirea procesului de imbatranire, sustin nutritionistii. Nu trebuie, insa, consumata ca atare, in stare vie, ci sub forma de extracte in care drojdia este inactivata. Pe piata farmaceutica exista diverse complexe vitaminice care contin drojdie de bere. Variantele in care acest produs poate fi fabricat sunt multiple:
de la granule sau pulbere, preparate care se pot adauga in orice m anca re pe care o consumam, pana la tablete sau capsule care se iau ca atare.
Levurile de bere contin aproape toate elementele de care organismul uman are nevoie: 16 acizi aminati, glicogen, lipide, 14 saruri si substante minerale, enzime, sisteme de oxidoreducere (citocrom si glutation – principale sisteme de oxidoreducere) , factori de crestere (inozitol, acid pantotenic, acid paraaminobenzoic, coline), vitamine (B1, B2, B6,
biotina – denumita si B8 sau H, B12, provitamina vitaminei D, vitamina E; niacina – denumita si vitamina B3 sau PP).
Sursa: www.formula-as.ro
Memetica este o stiinta foarte noua care a fost introdusa in anul 1976, de catre omul de stiinta Richard Dawkins, si se refera la modul cum informatiile culturale transmise din generatie in generatie ne afecteaza vietile, uneori abatandu-ne de la calea adevarata a vietii noastre, de la scopul nostru real si motivul pentru care existam…
Potrivit Wikipedia, termenul de „mema”, introdus in anul 1976 de catre Richard Dawkins, se refera la o unitate de informatie culturala, capabila de a se propaga de la o minte la alta. Dupa Dawkins, memele pot fi fragmente de idei, limbaje, melodii, linii ale modei, abilitati, valori morale si estetice sau orice altceva. Mema se autopropaga ca o unitate de informatie culturala, si se comporta sub multe aspecte asemenea unei gene (unitate de informatie genetica). Intelegem astfel ca mema este un mesaj cultural care este transmis din generatie in generatie, care are puterea de a ne cuceri mintile. In sine, asta e un lucru bun. Memele vorbesc despre capacitatea noastra de a transmite si altora idei, asemeni unor virusuri care actioneaza incredibil de subtil. Cu toate acestea, faptul ca mai apoi credem fara sa punem sub semnul intrebarii tot felul de mesaje, ne face sa fim vulnerabili si sa pierdem controlul asupra propriei noastre vieti. Sa cunoastem efectul virusilor mintii asupra noastra ne face sa fim constienti si ne ajuta sa ne descoperim adevaratul sens.
Ce sunt virusii mintii?
Desi poate fi o provocare pentru modul nostru de a intelege lumea si pe noi insine, sa aflam ce impact au memele asupra mintii noastre, poate fi important.
Despre memetica a scris mai pe larg Richard Brodie, in cartea sa devenita best-seller , „Virusul mintii”. Memetica deconstruieste ADN-ul societatii umane. Daca bombele atomice ne afecteaza tuturor vietile, virusii mintii ne afecteaza vietile in moduri mult mai personale si mai acute… Virusii mintii afecteaza guvernele, sistemul educational, orasele, ducand la cele mai grave probleme sociale, sustine acesta. Richard Broadie penduleaza intre stiinta si etica si analizeaza evenimentele petrecute, avansand aceasta teorie a memelor. Putem intelege astfel cum a fost posibil ca ideile nebunesti ale lui Hitler sa aiba atat de mult succes, in timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial, de exemplu. Viziunea patologica a acestui om s-a transformat in meme care au fost preluate, fara urma de discernamant de catre mare parte din populatia Europei.
Intr-un articol pentru cunoscutul site de stiinta si spiritualitate Heal Your Life (Vindeca-ti viata), Broadie face o buna introducere in acesta stiinta care se numeste memetica.
Tot ceea ce faci si nu este instinctual, este rezultatul programarii. Esti programat/a de meme. Daca ai fost la facultate, ai facut acest lucru ca sa fii educat/a, ca sa fii programat/a cu un set de meme care iti asigura „succesul in viata”. Faptul ca ai fost la facultate te-a inzestrat cu anumite idei si comportamente pe care nu le-ai fi avut daca te ghidai doar dupa instinct.
Majoritatea memelor cu care sunt oamenii programati sunt acumulate fara o intentie constienta; te infecteaza si iata-te, iti traiesti astfel viata “programat”. Alte exemple de meme:
• Educatia religioasa* sau ateista;
• Exemplul parintilor tai cu privire la modul cum functioneaza o relatie, sau nu functioneaza;
• Show-urile de televiziune si reclamele pe care le urmaresti; etc.
Memele actioneaza pentru a te programa intr-un anume fel… Noi trebuie sa fim constienti de existenta acestui fenomen, analizand cu discernamant ceea ce ni se potriveste si ce nu.
Nivelul 3 al Constiintei
Tot Richard Brodie ne ajuta sa intelegem cum ne putem debarasa de aceste milioane de meme existente in cadrul societatii de mii de ani, care se afla in mintea noastra, lasandu-ne impresia ca ne traim viata corect si cu sens.
Atunci cand ne nastem, mintea noastra este curtata de meme, adica rezultatul a mii de ani de copiere a lor de catre minti proaspete, spune Brodie. Acesta este Nivelul 1. Curand, mintile noastre se umplu de meme si in final vom dezvolta o harta a vietii care va face sens de cele mai multe ori. Vom vorbi un limbaj despre care vom avea impresia ca exprima tot ceea ce vrem sa spunem. Folosim concepte geometrice si fizice ce vom avea impresia ca explica tot ceea ce intalnim in jur. Auzim si stim mituri si povesti despre care credem ca explica toate necazurile sau suferintele noastre. Acesta este Nivelul 2 – aceasta harta a vietii care arata asa, datorita memelor pe care mintile noastre le-au inmagazinat de mii de ani, mereu incercand sa se multiplice. Sunt mesaje transmise din generatie in generatie pe care ni le insusim fara sa le punem sub semnul intrebarii.
“Dar fiecare dintre noi are un scop aici. Atunci cand memele sunt tacute, este posibil sa simtim cand suntem pe calea scopului nostru sau nu. In momentul in care realizam ca exista milioane de meme care dau o batalie in mintea noastra, se iveste posibilitatea sa influentam rezultatul acelei batalii. Daca nu realizam acest lucru, nu exista nicio posibilitate”, spune Brodie. Aceasta batalie poate fi influentata in trei moduri: 1. Constientizand existenta acestor meme; 2. Detasandu-ne de meme. 3. Clarificandu-ne scopul in viata. Cand facem acesti pasi, putem sa incepem sa selectam memele constient. Selectam memele care ne tin pe drumul scopului nostru, pe drumul chemarii noastre. Acesta este Nivelul 3.
Detasarea de meme
Cand vorbim despre scopul nostru in viata, nu vorbim despre un tel. Acest scop nu iti da sentimente de vinovatie, rusine sau razbunare. Aceste sentimente sunt folosite de catre meme ca sa puna stapanire pe viata ta. Alegand constient memele, putem sa eliminam controlul pe care il au ele asupra acestor emotii. Sa iti urmezi chemarea ta, te face sa te simti implinit/a, satisfacut/a, fericit/a si puternic/a.
Si trebuie sa fim constienti ca scopul nostru nu este desprins de ceilalti oameni. “Ori de cate ori vorbim, scriem, cream… imprastiem meme. Ca sa ne indeplinim scopul trebuie sa fim pe deplin constienti de ce fel de meme imprastiem.
Viata noastra este compusa din conversatii, care la randul lor sunt compuse din meme. La primul nivel nu suntem constienti de acest fapt. La nivelul 2 vedem lumea ca pe ceva solid, usor de inteles cu care putem sa interactionam. La nivelul 3 insa, vedem lumea ca pe o panza de pictura, un instrument cu care ne putem juca sau ca pe un bloc de marmura pe care il putem sculpta, pentru a ne indeplini scopurile. Iar daca alegem sa facem bine, binele se va intoarce la noi, in moduri neasteptate. Daca alegem raul, acesta se va intoarce la noi. In orice caz, acesta este mersul lumii”, spune Brodie.
La nivelul 3 de constiinta avem viziunea a ceea ce vrem sa cream. La acest nivel ne alegem modelele. Uneori, un anumit model pe care il alegem, poate parea nebunesc pentru ceilalti. Dar nu conteaza. Oamenii care au avut viziunea bunavointei, au parut nebuni in timpuri de neincredere si lipsuri. Dar la nivelul trei intelegem ca Universul nu este labirint pe care sa il strabatem ci un copil care asteapta sa se nasca. Atunci cand ii oferim dragoste, claritate si oportunitati, crestem un adult vesel, recunoscator si plin de succes. Aceasta este oportunitatea pe care o avem, pentru a ne administra micuta carare pe care o strabatem in timp…
Speram ca aceasta noua mema, acest nou mesaj cultural pe care l-am preluat de la Richard Broodie, sa se se propage si sa va ajute in viata… Daca doriti.
Richard Brodie este una din autoritatile mondiale in domeniul memeticii – studiul aspectelor autoreplicante ale culturii. Este creator al programului Microsoft Word si asistent tehnic personal al lui Bill Gates.
*despre memele existenete in religei, Brodie noteaza, conform unei cronici facute cartii sale ca, in ciuda faptului ca religia a fost si este folosita ca o putere culturala, totusi mesajele religioase sunt foarte folositoare fiindca ele le dau un scop vietilor dezgolite de sens.
Cartea “Virus of The Mind” este disponibila pentru lectura online pe site-ul www.scribd.com
Sursa: Garbo
Afla ce spune cel mai recent studiu realizat de cercetatorii britanici.
Aproximativ 40% din tipurile de cancer din lume sunt cauzate de modul de viata. Potrivit unui studiu recent, peste 130.000 de oameni diagnosticati cu cancer in Marea Britanie s-au imbolnavit din cauza alcoolului, alimentatiei gresite si a fumatului.
Tutunul este principala cauza a imbolnavirii cu cancer la barbati in procent de 23%, iar la femei de 15.6%. Consumul scazut de legume si fructe se afla pe locul doi.
Potrivit studiului, aceasta este cea mai completa analiza a subiectului si scoate la iveala faptul ca oamenii se pot proteja de cancer alegand sa duca un stil de viata sanatos.
Femeile sunt foaret afectate de greutate, pe langa alcool si fumat, iar cele care sunt supraponderale sunt mai predispuse la cancer decat cele cu o greutate normala.
Cancerul la plamani este cauzat de fumat, cancerul la san este legat de obezitate, iar cancerul la stomac de cantitatea mare de sare din alimentatie.
Sursa : http://www.9am.ro
Beneficiile lamâiei – uimitor! Lamaia este un produs miraculos pentru uciderea celulelor canceroase.
Ea este de 10.000 de ori mai puternica decat chimioterapia !!!
De ce nu suntem noi la curent cu asta?
Pentru ca exista laboratoare interesate in fabricarea unei versiuni sintetice, care le-ar aduce imense beneficii.
Voi puteti, de asemeni, sa va ajutati un prieten care are nevoie, anuntandu-l ca sucul de lamaie ii este benefic pentru a preveni boala. Gustul ei este agreabil si el nu produce efectele oribile ale chimioterapiei.
Daca aveti posibilitatea, plantati un lamai in spatiul sau in gradina voastra.
Cate persoane mor in timp ce acest secret este pastrat cu invidie, pentru a nu fi afectate beneficiile multimilionare ale marilor corporatii?
Cum stiti, lamaiul nu ocupa mult loc si este cunoscut pentru varietatile sale de lamai si lime.
Puteti sa consumati fructul in diverse moduri : puteti sa mancati pulpa, sa faceti suc, sa faceti bauturi, serbet etc.
I se atribuie multe virtuti, dar cea mai interesanta este efectul produs asupra chisturilor si tumorilor. Aceasta planta este un remediu probat contra cancerului de toate tipurile. Unii afirma ca este de mare utilitate in toate tipurile de cancer. Se considera, de asemeni, ca este un agent antimicrobian cu spectru larg, care controleaza infectiile bacteriene si cu ciuperci, eficace contra parazitilor interni si a viermilor, regularizeaza tensiunea arteriala crescuta si este antidepresiv, combate stress-ul si bolile nervoase.
Sursa acestei informatii este fascinanta; ea provine de la unul din cei mai mari fabricanti de medicamente din lume, care afirma ca dupa mai mult de 20 de experimente efectuate in laborator dupa 1970, rezultatele au relevat ca sucul de lamaie distruge celulele maligne din 12 tipuri de cancer, intelegand aici cel de colon, de san, de prostata, de plaman, de pancreas…
Componentele acestui arbore au demonstrat ca actioneaza de 10.000 de ori mai bine decat produsul Adriamycin, un produs chimioterapeutic utilizat uzual in lume pentru incetinirea cresterii celulelor canceroase. Si ce este inca f. uimitor este ca acest tip de terapie cu extract de lamaie distruge numai celulele maligne canceroase si nu afecteaza celulele sanatoase !
Institutul de Stiinte in Sanatate, L.L.C. 819 N. Str Charles Baltimore, MD 1201
Deşi este general acceptat că în moştenirea genetică intră şi coeficientul de inteligenţă, din ce în ce mai mulţi cercetători susţin că IQ-ul unei persoane poate creşte sau scădea de-a lungul anilor, arată Wall Street Journal.
Indicatorii se pot schimba atât gradual, cât şi rapid, creşterile fiind insesizabile pe termen scurt. Efectele creşterii inteligenţei în urma unor instructaje cognitive pot dispărea după câteva luni.
În cadrul celui mai recent studiu, un grup de 33 de elevi britanici, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, a primit spre rezolvare teste de inteligenţă, acestora făcându-li-se şi tomografii. Patru ani mai târziu, elevii au fost testaţi din nou de grupul de cercetători de la Centrul Wellcome Trust pentru Neuroimagistică de la Universitatea Colegiului din Londra. În jur de 9% au manifestat schimbări considerabile, de 15 puncte sau mai mult, ale coeficientului de inteligenţă.
“Există multe mituri despre IQ, cum ar fi că IQ-ul este un număr fix sau că este un glob de cristal pentru performanţele viitoare”, spune Eric Rossen, director pentru dezvoltare profesională şi standarde la Asociaţia Naţională a Psihologilor Şcolari din oraşul Bethesda, Maryland din SUA.
Primele teste adecvate de inteligenţă au fost publicate în SUA la începutul anilor 1900, spune Alan S. Kaufman, profesor de psihologie clincă de la Universitatea Yale şi co-autor al mai multor teste de IQ. Rezultatele îi compară pe oamenii de aceeaşi vârstă, bazându-se pe o gamă vastă de întrebări şi sarcini cognitive, de la procesarea informaţiilor şi procesarea unor modele, până la rezolvarea unor probleme de matematică adecvate vârstei şi de vocabular. În vreme ce un coeficient mediu de inteligenţă se încadrează în intervalul 90 şi 110, un geniu ar trebui să aibă 140 sau mai mult, susţine profesorul Kaufman.
Creierul este stimulat cel mai mult de sarcinile care presupun învăţare
Există paşi practici pe care oamenii îi pot urma pentru a vedea schimbări pe termen lung ale IQ-ului. Un studiu al Institutului Naţional de Sănătate Mentală, care a durat 30 de ani, arată că oamenii ale căror locuri de muncă presupun relaţii complexe, elaborarea unor sisteme sau rezolvarea unor probleme dificile, tind să se descurce mai bine de-a lungul timpului la testele cognitive. Rezultatele oamenilor a căror muncă este simplă şi presupune puţină gândire tind să scadă, conform studiului publicat în 1999.
De asemenea, creierul este stimulat cel mai mult de sarcinile noi, care presupun învăţare, conform unui alt studiu, publicat în 2008. Cercetătorii de la Universitatea din Hamburg au testat 20 de tineri, cărora le-au cerut să înveţe să jongleze, după numai şapte zile materia cenuşie mărindu-se. După ce instructajul s-a terminat, materia cenuşie adăugată a început să se contracte, subiecţii fiind capabili să jongleze în continuare însă.
Şcolarizarea creşte coeficientul de inteligenţă cu mai multe puncte în fiecare an, conform studiului profesorului de dezvoltare psihologică, Stephen Ceci, de la Universitatea Cornell.
“Dacă ne uităm la testele de inteligenţă, vedem întrebări cum ar fi cine a scris Hamlet sau de ce trebuie să plătim pentru serviciile poştale”, spune Dr. Ceci, “răspunsuri pe care, cel mai probabil, le vom găsi la şcoală”.
Învăţarea intensivă poate duce la creşterea coeficientului de inteligenţă. Folosind metoda denumită “n-înapoi”, cercetătorii de la Universitatea din Michigan au efectuat teste asupra unor tineri adulţi care trebuiau să memoreze secvenţe de litere de pe un ecran. Literele apăreau şi dispăreau de pe ecran, iar subiecţii trebuiau să apese pe un buton de câte ori mai apăruse litera respectivă înainte, dacă aceasta se repeta.
După 25 de minute pe zi, timp de opt până la 19 zile, au apărut creşteri ale inteligenţei fluide, creşterile fiind proporţionale cu durata învăţării, spune Susanne Jaeggi, co-autoare a studiului publicat în 2008. Creşterile tind să dispară după ce practica încetează, susţine Dr. Jaeggi.
De asemenea, lecţiile de muzică contribuie la creşterea coeficientului de inteligenţă, conform cercetătorului E. Glenn Schellenberg, profesor de psihologie la Universitatea din Toronto. Lecţiile de muzică acordate copiilor de şase ani au mărit coeficienţii de inteligenţă ai acestora cu până la 7,5 puncte, scâzând cu 2 puncte până când aceştia au ajuns la facultate, conform studiului publicat în 2006.
Un studiu din 2011 al unei echipe de cercetători de la Universitatea din Kansas arată că persoanele care practică muzica pentru un deceniu sau mai mult au un coeficient de inteligenţă mai mare după vârsta de 60 de ani, raportat cu cei din aceeaşi categorie de vârstă. (Adrian Marica)
Sursa: www.gandul.info
Este sătmărean, născut în urmă cu 39 de ani, dar este legat de Cluj-Napoca, unde a dezvoltat, în premieră, un laborator de realitate virtuală, cu ajutorul căruia tratează fobiile românilor, şi de New York, unde a studiat la una dintre cele mai prestigioase şcoli de medicină, Mount Sinai.
Stă cu un picior în România şi cu unul din SUA, putea să predea psihologie într-una dintre marile universităţi americane, dar a preferat să îşi desfăşoare activitatea de cercetare în ţară. Pentru că iubeşte România.
Din mai multe motive, aşa cum spune Daniel David pentru gândul, Ţara Codrului din Satu-Mare, Universitatea “Babeş-Bolyai” şi Cluj-Napoca, fiind cele mai puternice.
Daniel David a lăsat America pentru universitatea din Cluj. Foto: Raul Ştef
Daniel David este doctor în psihologie, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Facultăţii de Psihologie a Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca. Nu a împlinit încă 40 de ani, dar este împlinit în plan profesional. A lăsat SUA pentru România, a lăsat o carieră academică şi de cercetare într-o universitate americană, pentru a trata, la Cluj, fobiile clujenilor şi românilor.
“Am creat la Cluj un laborator de realitatea virtuală, o oportunitate de a lucra într-un mediu foarte performant”, după cum povesteşte profesorul. “Laboratorul a fost o oportunitate oferită de România pentru a face cercetare performantă. Este o combinaţie interesantă între tehnologie şi psihologie, între realitatea virtuală şi robotică, unică în România şi printre cele mai rare la nivel naţional. Combinaţia de la noi este mai avansată decât lucrurile pe care le-am văzut când am gândit acest proiect”, spune Daniel David.
Imagine din Cub. Profesorul David stă de vorbă cu una dintre pacientele sale care se teme de zborul cu avionul. Foto: Raul Ştef
Echipa lui Daniel David de la Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a inaugurat anul trecut “Cubul virtual” într-o clădire a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a UBB Cluj-Napoca unde totul pare că are legătură cu SF – ul: clădirea se numeşte AVALON, acronim pentru Advanced Virtual Applications Laboratories of Napocensis), laboratorul unde se află cubul poartă denumirea “Star Trek – Holodeck”, iar tot ansamblul face parte din Platforma de Roboterapie şi Psihoterapie prin Realitate Virtuală – PsyTech – Matrix. Dotarea este unică în România, investiţia depăşind două milioane de euro.
Clădirea AVALON din Cluj. Foto: Raul Ştef
Cum se tratează fobiile clujenilor şi nu numai
“Noi utilizăm realitatea virtuală în psihoterapie. Aparatura pe care o avem şi toate instalaţiile fac ca această platformă să fie printre primele zece din lume la nivel mondial. Când am inaugurat-o noi, nu exista aşa ceva. Nici acum nu are nimeni în ţară ceva la fel de complex. O folosim pentru trei tipuri de activităţi, de cercetare, didactice şi servicii pentru comunitate. Am avut pacienţi cu probleme diverse, legate de fobii: frică de înălţime, de a vorbi în public, frică de a zbura cu avionul sau de a se urca într-un roller-coaster. Până acum au beneficiat de serviciile cubului peste 100 de persoane”, explică psihologul clujean.
De ce a lăsat America pentru România
Daniel David are o bogată experienţă practică şi clinică în psihologie şi psihiatrie în universităţi şi instituţii americane, cum ar fi Tennessee University, Albert Ellis Institute, Mount Sinai Medical Center şi Mount Sinai School of Medicine.
S-a reîntors în România în anul 2002, după ce a terminat programul post-doctoral, dar este legat mai departe de SUA, în condiţiile în care este profesor asociat la Mount Sinai School of Medicine din New York.
“M-am întors în România pentru că sunt legat de locuri, de oameni. M-am gândit dacă să mă întorc în ţară, sau să rămân în SUA, mai ales că aveam diverse oferte pentru poziţii academice în universităţi americane. Elementul hotărâtor care m-a determinat să rămân a fost o discuţie cu colegii de la UBB şi am înţeles că voi avea oportunităţi pentru a dezvolta tot ceea ce doresc. UBB mi-a oferit oportunităţile pe care, probabil, într-o universitate americană nu le-aş fi avut”, afirmă profesorul David.
“Sigur, şi acolo în SUA m-aş fi integrat în comunitate, aş fi făcut cercetare foarte performantă, dar nu aş fi putut avea aceste oportunităţi pentru a dezvolta mecanisme instituţionale: am dezvoltat un laborator foarte performant, am înfiinţat un departament de psihologie creat în 2007, la care am atras oameni care au studiat în străinătate. Sunt cu un picior în România şi cu unul în SUA, deoarece sunt profesor asociat la Mount Sinai School of Medicine.
Merg în SUA câte două-trei luni pe an, am diverse granturi în echipele de acolo. Câteva luni pe an sunt în SUA, pentru că mediul de cercetare din România încă nu este foarte bine dezvoltat. Sunt în ţară insule de excelenţă, dar oceanul e unul mai mediocru. Şi a rămâne numai în România, fără a fi conectat cu unităţi de cercetare din străinătate, s-ar putea să te ducă la plafonare în câţiva ani. De aceea mai ţin această legătură. Activităţile mele aici se întind, Satu-Mare, Cluj, New York”, mai spus psihologul clujean.
Cu toate astea, David susţine că există posibilitatea realizării profesionale şi în România, dar cu anumite condiţii.
Ce înseamnă să-ţi iubeşti ţara în mediul academic
“Dacă nu ai conexiunea cu universităţile de top din străinătate, dacă nu ai legătura cu mediul universitar încă este foarte greu ca numai pe baza a ceea ce ai în ţară să poţi să faci ştiinţă foarte avansată. De aceea este bine, din când în când, să vezi ce se întâmplă în străinătate, să călătoreşti, să stai o perioadă acolo, pentru că, încă, mediul universitar din România nu este extrem de competitiv internaţional.
Dacă ţii la această ţară, cum ţin şi eu şi alţi români care sunt în străinătate, trebuie să te întorci, să foloseşti oportunităţile care există, să contribui la dezvoltarea acestui mediu universitar, fiindcă dacă se dezvoltă acest mediu universitar, se dezvoltă, practic, România.
Noi vizăm o societate vizată pe cunoaştere, care oferă un nivel de trai ridicat. Cine oferă cunoaştere? Aceasta este oferită de cercetare şi de universităţi. Cred că poţi să ai această contribuţie extraordinară pentru a fi satisfăcut profesional, dar şi să conştientizezi că în România succesul tău profesional poate să aibă un impact extraordinar asupra mediului academic şi, în final, asupra ţării. Cred că asta înseamnă a iubi România pentru un om din mediul academic”, mai spune David.
În cât timp se vindecă temerile în Cubul Virtual
Şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a Facultăţii de Psihologie a UBB îşi ia ochelarii 3D şi păşeşte în interiorul “Cubului Virtual”, testând aplicaţia pentru teamă de înălţime. Se învârte între cei trei pereţi ai cubului care redau digital un peisaj de munte şi o punte de piatră sub care curge un râu. Se plimbă pe punte, privind la hăul de dedesubt şi continuă cu precizările legate de modul de funcţionare a cubului.
Pentru a trata o fobie sunt necesare 10 – 12 şedinţe. Foto: Raul Ştef
“Dacă cineva are o fobie simplă, ca de exemplu frica de înălţime, şi îl expui repetat la înălţime, treptat, legătura între stimul şi reacţia de anxietate se rupe. Asta înseamnă că practic, controlezi fobia. Deci trebuie să expui subiectul la diverşi astfel de stimuli. Începi treptat, cu o înălţime mai mică, astfel încât pacientul să se simtă confortabil în timp ce intră în cub. Proiectăm pe pereţii cubului o punte de piatră, sub care curge un râu, iar subiectul trebuie să treacă peste punte. Sau să îl pui pe acoperişul unui bloc. Totul treptat.
Te asiguri că nu are o stare de rău, se măsoară indicatorii fiziologici, avem camere video, cu care măsurăm comportamentul subiectului care se află în cub şi îl întrebăm tot timpul cât se află în cub cum se simte, pentru a măsura nivelul anxietăţii. Când vezi că tolerează înălţimea scăzută, te muţi mai sus, gradual. Cercetările arată că o astfel de tehnică blochează legătura dintre stimulul fobic şi reacţia fobică, la nivelul creierului”, a explicat David.
Aşa arată ochelarii 3D
Potrivit acestuia, tratamentul durează în funcţie de cât de complexă este fobia, de câţi ani o are un pacient.
Pentru o fobie simplă – teamă de înălţime, de zbor cu avionul sau de păianjeni – tratamentul presupune cam 10-12 şedinţe.
Înainte de şedinţele de realitate virtuală, unde se foloseşte cubul, au loc şedinţe de diagnostic şi evaluare, iar şedinţele efective de realitate virtuală, care presupun intrarea în cub, ar fi cam şase la număr.
“În cazul fobiilor simple, nu trebuie să ne temem de cuvântul vindecare. Dacă avem un tratament adecvat, bine făcut şi nu sunt alte complicaţii, nu ar trebui să ne temem să folosim cuvântul vindecare”, spune încrezător Daniel David.
Dacă un pacient are nevoie de tratarea unor fobii, va trebui să plătească şedinţele de psihoterapie, care sunt între 60 şi 80 de lei, şi care includ şi terapia cu “Cubul virtual”. Un tratament de zece şedinţe pentru tratarea fobiilor se ridică, astfel, la circa 600 de lei.
Profesorul Daniel David în Cubul virtual. Foto: Raul Ştef
“Cei care au teamă de înălţime, de exemplu, sunt oameni care lucrează sau au birouri la înălţime, sau ar dori să meargă pe munte, dar din cauza fobiei, nu pot să îşi facă aşa cum doresc concediile”, mai spune psihologul, ieşind din interiorul cubului.
“Oamenii buni îşi obţin singuri banii”
Daniel David e convins că şi în România se pot face lucruri deosebite şi se poate face cercetare de vârf, dacă ai alături o echipă de oameni foarte bine pregătiţi, cărora li se oferă oportunităţi şi sunt lăsaţi să facă ceea ce ştiu ei cel mai bine.
“Selectarea resursei umane de calitate este cea mai importantă. Dacă nu sunt aduşi oameni foarte performanţi şi nu le creezi oportunităţi şi îţi aduci oameni slabi, care vrei să te asculte şi să facă numai ce spui tu, sigur că nu se dezvoltă nimic. Nu trebuie acestor oameni nici măcar să le dai bani, pentru că dacă sunt buni, îşi obţin banii singuri, din granturi, din servicii către comunitate, din diverse activităţi care implică atragerea de bani prin performanţă”, spune şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie.
Tot ce e făcut în clădirea AVALON – aparatură şi infrastructură – e din finanţări obţinute în urma unor granturi naţionale, internaţionale, inclusiv bani europeni.
Psihologii clujeni din echipa lui Daniel David au planuri mari pentru viitor. “Cubul virtual” va fi upgradat, urmând să îi fie montat al cincilea perete deasupra, astfel încât “imersia” să fie mult mai puternică, şi vor putea fi generate noi scenarii, în funcţie de alte fobii.
Sursa: http://www.gandul.info
Muscata rosie
Ne-am obisnuit sa o vedem la fereastra, intre perdele, rosie ca focul si ca speranta. O floare care alunga tristetea si ne umple de optimism. Nu e doar o simpla impresie, pe langa frumusetea ei plina de farmec si energie, muscata este si o fenomenala (ati citit bine) planta-medicament
Ce spune astrologia
In astrologie, muscatele cu flori rubinii apartin zodiei Berbecului si servesc la aplanarea starilor de conflict, potolesc persoanele predispuse la certuri, permanent tafnoase si iritate. Rosul de purpura al muscatelor ii ajuta pe oameni sa perceapa viata mai relaxat, imbunatateste starea sufletului. De fapt, astrologii au presimtit ceea ce a fost dovedit si de cercetarile stiintifice contemporane, si anume: faptul ca planta are multiple efecte terapeutice. Muscatele imbunatatesc metabolismul, impiedica cresterea tumorilor, dizolva pietrele, opresc hemoragiile. In medicina populara, frunzele si flori le se folosesc in cazuri de diaree, dizenterie, reumatism, guta, astm bronsic, abcese, cangrene ale plamanilor. Frunzele uscate, inmuiate cu apa clocotita, se aplica pe bataturile vechi timp de cateva zile pana se desprind.
O rivala a usturoiului
In medicina populara, muscata, atat cea salbatica, din natura, cat si cea cultivata in ghiveci, se foloseste inca din secolul XVI. Dintr-o varietate foarte larga de muscate, cel mai mare efect terapeutic il are muscata cu frunze mari, palmate, care au un miros puternic si contin cea mai mare cantitate de fitoncide. Savantii au constatat ca in lupta cu bacteriile, muscata depaseste puterea usturoiului si a cepei. Pentru prepararea retetelor medicale, se folosesc nu numai frunzele si florile, dar si radacinile plantelor imbatranite, cu tulpinile desfrunzite (goale). Radacinile se spala si se folosesc imediat sau se usuca si se pastreaza in pungi de hartie. Radacinile plantei sunt bogate in glucide, amidon, flavonoizi, saponine, substante tanante, iar in frunze sunt depozitate acid ascorbic (vitamina C), carotina, ulei eteric, glucoza, alcaloizi, microelemente.
Preparate din muscata
Ulei de muscata
Uleiul esential de muscata se vinde in farmacii, dar puteti sa-l preparati si acasa folosind unul din procedeele urmatoare:
1. Intr-un borcan transparent, de 750 ml, se pune un pahar de terci din frunze si florile tocate de muscata, se toarna deasupra 125 ml de alcool dublu rafinat, se inchide etans si se tine in bataia soarelui puternic, timp de doua saptamani. Se deschide borcanul, se umple cu uleiul nerafinat (de porumb, de masline, de floarea-soarelui), se inchide iar ermetic si se mai tine la soare inca doua saptamani. Se strecoara si se stoarce bine. Plantele macerate se pastreaza la congelator pentru comprese, iar lichidul, in sticlute de culoare inchisa, in frigider.
2. Frunzele tinere, de pe varfurile crengutelor, se rup primavara, inainte de inflorire, de pe o planta cu varsta mai mare de un an. Doua pahare de frunze se toaca marunt, se amesteca cu zece linguri de ulei nerafinat, incalzit la 40-45 grade, si se macereaza timp de doua saptamani, intr-un borcanel de culoare inchisa, in loc racoros. Dupa filtrare, frunzele se storc bine (eu folosesc in cazuri similare un ciorap de nailon, deoarece este mult mai rezistent decat tifonul) si uleiul se pastreaza timp de trei luni la frigider, in sticlute de culoare inchisa sau invelite in hartie neagra.
Mod de administrare:
* Profilactic. Cu 15 minute inainte de masa, se ia in gura o lingurita de ulei si se suge precum o caramela. Se face o cura de sapte zile, in fiecare primavara. Nu se recomanda asocierea tratamentului cu consumul de alcool. Uleiul de muscata se administreaza numai in cure scurte.
* Aromoterapie – cateva picaturi de ulei se amesteca cu sare fina sau se toarna pe un servetel si se pastreaza intr-un flaconas inchis etans. Se folosesc pentru diminuarea epuizarii psihice, in cazuri de insomnie, astenie, ateroscleroza vaselor sanguine din creier, hipertensiune, distonie vasculara, nevroza, imunitate scazuta. Uleiul se adauga in creme pentru masaj, in apa pentru baie.
* Cura de slabire. Pentru micsorarea apetitului, in loc de medicamente scumpe, puteti folosi aroma de muscata, care se inhaleaza inainte de masa.
Important: Inainte de folosirea uleiului, faceti un test pentru hipersensibilitate sau alergie: se aplica o picatura de ulei pe incheietura mainii cu 12 ore inainte. Nu se foloseste aromoterapia in cazuri de atac de cord, astm bronsic, epilepsie (daca mirosul nu-i place bolnavului).
Unguent de muscata
Se mixeaza frunze verzi de muscata in robotul de bucatarie sau in masina de tocat carne. Separat, se topeste osanza sau untura de gasca. La fiecare 3 linguri de grasime, se adauga 3 linguri din terciul cu suc din frunze. Amestecul se pastreaza la frigider, cel mult o saptamana, si se foloseste in cazuri de dureri in articulatii si de ulcer varicos.
Tratamente interne cu muscata
* Afectiunile sistemului respirator: faringita, laringita. Preparatele din muscata s-au dovedit eficiente si in afectiunile cailor respiratorii.
Se fac spalaturi nazalo-faringiene cu infuzie din flori sau frunze proaspete de muscata. O lingura cu varf de planta tocata se infuzeaza 8 ore, in 250 ml de apa fierbinte. Cu 100 ml de infuzie se fac spalaturi, iar in cei 150 de ml ramasi se adauga 5 picaturi de lugol si se face gargara. In acelasi timp, degetele mari de la picioare se infasoara cu 2-3 straturi de frunze verzi si se leaga cu fasa de tifon, inainte de culcare. Conform hartilor de reflexoterapie, pe degetele mari de la picioare sunt reprezentate organele localizate in zona capului.
* Bronsita si pleurita – Se foloseste tinctura din frunze de muscata tocate marunt. Intr-un borcanel de 300 ml se pun 1/3 frunze si se toarna peste ele tuica, pana la marginea borcanului. Continutul borcanului se muta apoi in sticla de culoare inchisa, cu filet, se infuzeaza in frigider timp de 3 saptamani. Se bea tinctura strecurata cate o lingura, cu 150 ml de ceai de menta, de 3 ori pe zi. Cu aceeasi tinctura se fac frectii in zona plamanilor, pe piept si pe spate, inainte de culcare. Pentru frectii, mai ales pentru copii, puteti sa preparati tinctura cu otet kombucha sau otet de mere, in loc de tuica.
* Hipertiroidie (gusa). Un pahar de frunze tocate se muta intr-un borcan de sticla, se toarna 500 ml de tuica si se lasa la macerat timp de 30 de zile, cu vasul inchis etans, agitand periodic. Se strecoara si se stoarce bine. Se bea cate o lingurita, de 3 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa. Pentru o cura de tratament, este nevoie de doua doze (un litru de tinctura).
* Dupa chimioterapie sau citostatice. Pentru eliminarea toxinelor care apar in organism dupa procedurile de chimioterapie, se prepara ceai din 3 frunze rotunde de muscata, infuzate in 250 ml de apa fierbinte. Se lasa pana la racirea apei. Ceaiul se bea in timpul zilei, cate o inghititura la fiecare ora (in nici un caz nu se bea tot paharul odata!).
* Afectiuni stomacale, diaree. La tara, batranii rezolvau problema simplu: preparau infuzie din 8-10 frunze de muscata si 250 ml apa fierbinte, care se lasa sa se raceasca. Ceaiul se bea de 3 ori pe zi, cate 1/3 de pahar, inainte de masa, si ultima data seara, inainte de culcare.
Mai ales la diabetici, se intampla uneori ca diareea sa apara fara nici o legatura cu intoxicatiile alimentare. Atunci se prepara o tinctura din 3 linguri cu varf de terci de frunze si flori, amestecate cu 100 ml de alcool dublu rafinat. Se lasa la macerat timp de 3 zile, la intuneric. Se beau cate 20 de picaturi, cu o lingura de apa. Cei care vor sa evite alcoolul prepara o infuzie din 2 lingurite de terci din frunze si flori, amestecate cu un pahar de apa fiarta si racita, care se lasa peste noapte, se strecoara si se bea a doua zi, impartita in 5-6 doze. Se amelioreaza nu numai starea aparatului digestiv, dar si functia pancreasului, a inimii, se restabileste nivelul de glicogen in ficat, se regleaza tensiunea arteriala.
* Pietrele si procesele inflamatorii la rinichi. In popor, muscata se considera din mosi-stramosi un diluant bun pentru depunerile de pietre la rinichi. Balsamul vindecator se prepara din 20 ml suc proaspat stors din frunze si flori, 50 g de miere de albine, 20 ml tinctura de propolis si 100 ml vin rosu tare sau 65 ml coniac. Amestecul se infuzeaza 14 zile in frigider si se pastreaza la rece, nu mai mult de 3 luni. Balsamul se bea cate o lingura, de 2 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa, timp de 2 saptamani.
Pentru obtinerea sucului: 50 g de frunze verzi se tin timp de 2 ore in 200 ml de apa, la temperatura camerei, apoi se scutura bine si se trec prin storcator sau masina de tocat. Se stoarce sucul prin panza topita sau un ciorap de dama sintetic.
Tratamente externe cu frunze proaspete de muscata
* Acnee. Strabunicile noastre foloseau sucul proaspat de muscata pentru curatarea pielii de cosuri si acnee. Se toaca marunt 5-6 frunze, apoi se strivesc cu o lingura de lemn. Terciul obtinut se aplica pe locurile cu probleme si se lasa timp de 15 minute.
* Otita. 1. Reteta este recomandata pentru copii mici, dar si pentru adulti. Se folosesc plantele cu frunzele palmate (nu rotunde). Se spala cu apa fiarta calduta, se usuca putin, se stoarce sucul (se poate si manual). Urechea se curata bine cu vata, apoi se pune cate o picatura de suc. Procedeul se repeta pana la oprirea scurgerilor. Nu se permite umezirea urechilor bolnave cu apa, pe toata durata tratamentului. 2. Frunzulitele proaspete se strivesc intre degete si se introduc, inainte de culcare, in urechi. Dimineata, se arunca. Ca sa intre si sa iasa mai usor din urechi, se invelesc in fasa de tifon. O alta varianta: o frunza se ruleaza si se introduce in ureche. 3. Vracii din Rusia folosesc de 200 de ani o reteta mai complexa. Se prepara un aluat din 10-12 frunze pisate bine, 2 linguri de alcool de camfor, 2-3 linguri de faina de secara sau de ovaz (in caz extrem se foloseste paine inmuiata putin). Se picura 2 picaturi de suc de muscata in ureche, apoi se modeleaza din aluat un capac care se aplica peste ureche. Deasupra se pune hartie de pergament. Se panseaza in diagonala, cu o fasa, peste cap, inainte de culcare. Este nevoie de 3-4 proceduri.
* Nevralgie de trigemen, dureri lombare acute. Frunzele de muscata strivite intre degete se intind pe un prosopel de in si se aplica pe locul bolnav. Deasupra se leaga un batic de lana. La fiecare 30 minute, frunzele se schimba. Procedeul se repeta de 3-4 ori. Peste 2 ore, durerile se diminueaza, in caz contrar, se mai pun cateva comprese.
* Afectiuni pulmonare. Se framanta un aluat din 6 linguri de frunze tocate, 3 linguri de miere de albine si 3 linguri de faina de secara. Se imparte in doua terciul, se intinde in straturi subtiri si se aplica pe zona plamanilor si pe piept, la barbati, iar la femei pe spate. Se leaga cu un batic subtire.
Pentru accelerarea procesului de vindecare, se recomanda sa mancati, dimineata si seara, cu 30 minute inainte de masa,
cate 2-3 frunzulite mici de muscata, care apar din muguri terminali.
* Epilepsie, solarita. Se prepara un amestec din 250 ml de zer rece, 3 linguri cu varf de frunze si flori mixate de muscata, o sticluta de tinctura farmaceutica de odolean sau de talpa-gastei si se macereaza de la ora 8 dimineata pana la ora 10 seara. Inainte de culcare, in amestec se adauga faina (eventual combinata cu tarate) ca sa obtinem un aluat, din care se modeleaza o turta moale ca plastilina. Turta se aplica pe plexul solar.
Se panseaza cu o fasa elastica si se lasa pana dimineata. In acelasi timp, se administreaza tinctura de muscata, cate 15 -20 picaturi, de 3 ori pe zi, inainte de masa sau cu o ora dupa masa. Este o metoda auxiliara in tratamentul epilepsiei.
* Cataracta. In stadiul incipient al bolii, puteti sa stopati dezvoltarea afectiunii folosind picaturi din sucul proaspat stors din frunze (cate 1-2, in coltul ochilor). Daca se inflameaza pleoapele, ochii se spala cu infuzie preparata din 10 frunze sau flori tocate, 200 ml de apa fiarta si racita si o lingurita de miere de albine. Se amesteca bine si se expune pe timp de noapte la lumina lunii pline. In loc de apa, puteti sa folositi dupa racire ceai oftalmic din silur, albastrele si corn (se vand la plafar).
Bai din radacini si frunze
Baile din radacina de muscata rosie sunt indicate in cazul bolnavilor cu probleme dermatologice (furunculoza, eczeme, vitiligo, lichen). 4 linguri de radacina uscata sau proaspata taiata marunt se infuzeaza o ora in termos, in apa clocotita. Inainte de culcare, se face o baie cu infuzia care se toarna in cada cu apa calda (35-36 grade C). O cura cuprinde 12-14 bai.
* Nevroze, insomnie, stari de agitatie. Se toaca 4-5 radacini si un pahar din frunzele proaspete, se pun pe foc in 5-7 litri de apa fierbinte, se tin 20 minute pe un foc mediu si se infuzeaza 2-3 ore intr-un vas acoperit, apoi se strecoara si se adauga in cada cu apa calda. Tratamentul are efect calmant si dureaza 10-15 zile.
Un efect deosebit il au baile cu ulei aromat de muscata in cazul femeilor la menopauza, dar si al celor cu nervozitate crescuta, in zilele “critice”. In urma procedurilor scade nervozitatea, se imbunatateste somnul.
Contraindicatii
Persoanelor care sufera de astm bronsic sau au alergie la mirosul de muscata li se recomanda sa nu tina in locuinta nici o specie de muscata.
Ingrijirea plantei
Muscata prezinta un neajuns pentru care este deseori respinsa de floricultori: frunzele ei imbatranesc si cad foarte repede, dezgolind tulpinitele. Chiar si udarea abundenta, stropitul regulat nu schimba situatia. Dar si pentru scopuri terapeutice este un minus: ca sa obtinem 50 de ml de suc, trebuie sa rupem toate frunzele de pe planta. De aceea, ca sa va tratati cu succes, trebuie sa aveti cel putin 5-6 plante in casa si sa le ciupiti mereu varfurile, pentru favorizarea cresterii de crengute noi.
Sursa: http://www.formula-as.ro
Mintea umană funcţionează cel mai eficient în jurul vârstei de 50 de ani, nu în tinereţe.
Corpul şi creierul nu îmbătrânesc în acelaşi ritm. Dimpotrivă, puterea minţii creşte odată cu vârsta, arată studiile.
Chiar este creierul condamnat la degradare?, se întreabă Barbara Strauch, jurnalist la “The New York Times” şi autoare a cărţii “Viaţa secretă a creierului adulţilor: Descoperiţi talentele surprinzătoare ale minţii de la vârsta mijlocie”.
A descoperit că este înconjurată de oameni de vârstă similară care, deşi nu-şi puteau aminti numele restaurantului la care au mâncat sau al cărţii pe care tocmai o terminaseră de citit, puteau să coordoneze afaceri pe continente diferite, scrie Strauch în cartea ei, citată de “The Daily Mail”.
Cercetătorii – sociologi, psihologi şi neurologi – au descoperit însă că, în cazul unei persoane ajunsă la vârsta a doua, creierul nu se comportă ca restul corpului. Este adevărat că memoria este afectată, la fel şi alte funcţii ale creierului legate de motricitate. Pe de altă parte, creşte abilitatea de a lua decizii corecte despre lumea din jur.
Cercetătorii au folosit rezonanţa magnetică pentru a analiza efectele îmbătrânirii şi au constatat că celulele creierului nu se împuţinează subit. Dimpotrivă, creierul se adaptează şi le permite persoanelor trecute de 50 de ani să-l folosească mult mai eficient. Astfel, dacă tinerii folosesc pe rând cele două emisfere ale creierului, persoanele în vârstă reuşesc să le utilizeze simultan. De asemenea, se îmbunătăţesc capacităţile cognitive, după cum demonstrează un studiu care a urmărit evoluţia vieţii a 6.000 de americani timp de 40 de ani.
Testele de vocabular, memorie, aritmetică, orientare spaţială, viteză de reacţie şi logică au demonstrat că oamenii cu vârste între 40 şi 60 de ani au obţinut rezultate mai bune decât cei de 20 de ani. Bărbaţii au avut cele mai bune rezultate în jurul vârstei de 50 de ani, pe când la femei, abilităţile s-au îmbunătăţit şi după vârsta de 60 de ani. Chiar şi abilităţile sociale şi capacitatea de a judeca corect oamenii şi situaţiile cresc odată cu vârsta. Partea creierului responsabilă cu emoţiile umane se micşorează mai lent decât celelalte zone.
Un studiu realizat de Universitatea Harvard demonstrează că oamenii trecuţi de 50 de ani iau şi cele mai bune decizii financiare.
Nu în ultimul rând, studiile contrazic şi teoria conform căreia îmbătrânirea aduce după ea dezamăgire şi depresii. Se pare că, pe măsură ce îmbătrânim, reacţionăm altfel la necazuri, creierul reuşeşte să se programeze să accentueze aspectele pozitive şi să le elimine pe cele negative.
Vreti sa aveti o minte clara si la batranete ?
Exista metode de a va mentine creierul tanar.
Din pacate, mintea mai buna nu se poate obtine odata cu varsta, ci din contra, pierdem din ea, cu fiecare an ce trece.
Cercetatorii au aflat insa ca exista diverse metode prin care putem opri declinul mintii. Iata cateva dintre acestea:
. Dansati. “Putine activitati stimuleaza creierul asa de bine ca dansul!”, spune doctorul Daniel Amen, autorul cartii “O minte minunata la orice varsta”. “Dansul necesita totul, de la coordonare si organizare, la planificare si judecata”, a mai scris acesta.
Acelasi lucru este valabil si pentru artele martiale. Ambele cer pozitionarea diferitelor parti ale corpului simultan si in sincron.
. Mergeti la fitness. Sportul creeaza celule noi intr-o zona a creierului vitala memoriei. Cercetatorii de la Universitatea Columbia au masurat volumul sangelui din creierul adultilor care merg la sala de patru ori pe saptamana, timp de patru luni si au descoperit ca toata aceasta activitate duce la producerea mai multor neuroni.
. Mancati oua. Micul dejun ideal este un ou, potrivit medicului Larry McLeary, autorul programului “Incredere in creier”. Oul contine vitamina B, care obliga celulele nervoase sa arda glucoza, cea mai importanta sursa de energie a creierului. Oul mai contine si antioxidanti, care protejeaza neuronii de stricaciuni si acizi grasi omega-3, care mentin impulsurile nervoase la ritmuri optime.
. Mancati, de asemenea, multe fructe si legume si evitati mancarurile grase, care diminueaza abilitatea celulelor nervoase de a comunica intre ele.
. Fiti activi. Nu deveniti lenesi, pentru ca dauneaza grav sanatatii. Implicati-va tot timpul in diverse activitati, pentru a va mentine mintea alerta.
. Hidratati-va mintea. Un studiu al Universitatii South Florida din 2006 a aratat ca oamenii care beau trei sau mai multe pahare de suc proaspat pe saptamana aveau cu 76% mai putine sanse sa se imbolnaveasca de Alzheimer. Cantitatea mare de polyphenoli, antioxidanti gasiti in fructe, protejeaza creierul de boala.
Opt pahare de apa pe zi sunt si ele extrem de benefice pentru minte, intrucat creierul este 80% apa si daca nu este hidratat, neuronii nu pot sa functioneze corect.
. Radeti. Luati-va o pauza de la problemele cotidiene si radeti. Cititi bancuri, uitati-va la filmulete amuzante. Chiar si anticiparea rasului scade stresul cu 39% pana la 70%! Rasul este extrem de bun si pentru inima.
. Dormiti suficient. Somnul este important pentru o stare mentala buna. Memoria se organizeaza in creier, in timpul somnului. Un studiu al Facultatii de Medicina de la Harvard arata ca mintea aduna bucati separate de informatie si le tese impreuna in timpul somnului. Doctorii ne sfatuiesc sa dormim fix 7 ore!
. Nu va mai uitati la TV. O ora de privit la televizor creste riscul de a capata Alzheimer cu 1,3%. Asa ca doctorii recomanda sa va relaxati la TV maxim doua ore pe zi. In schimb, ei propun sa cititi cat mai multe carti.
. Folositi mirodenii. Atunci cand gatiti, folositi cat mai multe mirodenii la mancare. Rozmarinul, de exemplu, contine acid carnozic, care reduce riscul de atac cerebral cu 40%! Folositi cu incredere condimentele, mai ales scortisoara, sofranul, busuiocul, oregano, cimbrul si salvia.
. Studiati o limba straina. Nu ezitati sa invatati o limba straina, pentru a evita dementa la batranete. Un studiu al Universitatii York din Toronto arata ca oamenii in varsta care vorbesc mai multe limbi straine au o minte mai clara decat ceilalti.
. Spalati-va bine pe dinti. O gingie inflamata, sangeranda, poate sugera o problema a sanatatii. In plus, toate bacteriile care se strang in gura ajung in sange si apoi la organele vitale, inclusiv la creier. De aici, si o stare mentala extrem de proasta.
Beti ceai verde si veti castigati cu 20% mai multa sanatate mentala, potrivit unui studiu prezentat in The American Journal of Clinical Nutrition
sursa : http://memoriaclipei.blogspot.com
Van Gogh a vândut un singur tablou pe perioada vieţii lui. Şi acesta surorii lui, pe un preţ infim. Asta nu l-a oprit, însă, să pictezepeste 800 de tablouri.
In 1954, Jimmy Denny, managerul lui Grand Ole Opry, l-a concediat pe Presley după un singur concert. I-a spus: “Nu vei ajunge nicăieri, fiule. Mai bine te-ai întoarce la condus camioane”.
Beethoven a fost considerat de către profesorii săi fără nicio şansă ca si compozitor. Nu i-a ascultat însă, şi a compus, fiind complet surd, 5 dintre cele mai bune simfonii ale sale.
Albert Einstein nu a vorbit până la 4 ani şi nu a citit până la 7. Una dintre profesoare l-a descris ca fiind “încet la minte, nesociabil şi pierdut pentru totdeauna în vise prosteşti”. A fost exmatriculat de la şcoală şi a pierdut admiterea la Politehnica de la Zurich. Totuşi, a învăţat să vorbească, să citească şi chiar să facă puţină mate, nu?
Michael Jordan şi Bob Cousy au fost daţi afară din echipa de baschet a liceului. Jordan spunea: “Am eşuat de nenumărate ori în viaţă. De aceea am reuşit.”
Un expert spunea despre Vince Lombardi că: “Posedă cunoştinţe despre fotbal minime şi o totală lipsă de motivaţie.”
In 1944, Emmeline Snively, directoarea unei agenţii de moddeling, i-a spus modelei aspirante Norma Jean Baker, “Mai bine ai învăţa să fii secretară sau ţi-ai găsi un soţ”. Sunt sigură că ştiţi că Norma Jean a devenit Marilyn Monroe. Acum, cine are habar cine a fost Emmeline Snively?
Winston Churchill a rămas repetent când era prin clasa a 6-a. De fiecare dată când a candidat a fost înfrânt, până când a împlinit 62 de ani şi a devenit Prim Ministru. El a scris mai târziu: “Never give in, never give in, never, never, never, never – in nothing, great or small, large or petty – never give in except to convictions of honor and good sense. Never,Never, Never, Never give up.”
Sigmund Freud a fost huiduit pe scenă când şi-a prezentat pentru prima oară ideile comunităţii ştiinţifice din Europa. S-a întors la biroul lui şi a continuat să scrie.
Charles Darwin a renunţat la cariera în medicină. Tatăl său i-a spus: “Nu-ţi pasă de nimic în afară de prins câini şi şobolani.” În biografia lui, Darwin a scris: “Am fost considerat de tatăl meu şi de toţi profesorii ca un băiat foarte obişnuit, de fapt chiar mai jos decât standardul mediu de inteligenţă.” Cu siguranţă, a evoluat.
Profesorii lui Thomas Edison spuneau despre el că “e prea prost ca să înveţe ceva”. A fost concediat de la primele două joburi ale sale, fiind considerat neproductiv. Ca inventator, a făcut 1000 de invenţii lipsite de succes, înainte de a reuşi să inventeze becul. Întrebat de un reporter cum s-a simţit să eşueze de 1000 de ori, Edison a spus: “Nu am eşuat de 1000 de ori. Becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi.”
Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar, pe motiv că nu are imaginaţie şi idei bune. A dat faliment de mai multe ori până să construiască Disney Land-ul. De altfel, propunerea parcului a fost refuzată pe motiv că nu ar atrage pe nimeni.
La 21 de ani, actriţei franceze Jeanne Moreau i s-a spus de către un director de casting că are capul prea curbat, că nu e destul de frumoasă şi că nu e îndeajuns de fotogenică pentru a face un film. A respirat adânc şi şi-a zis: “În regulă. Atunci cred că trebuie să fac totul în felul meu”. După ce a făcut 100 de filme, în 1997 a primit premiul Academiei Europene de Film pentru Realizările de-a lungul Activităţii.
Charlie Chaplin a fost iniţial refuzat de către studiourile din Hollywood, pantonima sa fiind considerată un nonsens.
Profesoara lui Enrico Caruso i-a spus acestuia că n-are voce şi că nu poate să cânte deloc. Părinţii vroiau ca el să devină un inginer.
Când Pablo Casals a împlinit 95 de ani, un reporter l-a întrebat “Domnule Casals, aveţi 95 de ani şi sunteţi unul dintre cei mai mari violocenlişti din toate timpurile. De ce încă mai exersaţi 6 ore pe zi?”
Domnul Casals i-a răspuns: “Pentru că încă cred că fac progrese.”
Aşadar, nu te da niciodată batut!
Persoanele care suferă de miopie, hipermetropie sau astigmatism au acum posibilitatea de a renunţa la ochelari sau la lentilele de contact, în doar 4 minute, printr-o intervenţie nouă în România, care nu necesită bisturiu, scrie Gandul.
Tratamentul este unul dintre cele mai sigure şi moderne metode de intervenţie din gama procedurilor care necesită folosirea radiaţiei laser, în scopul corectării problemelor de vedere. Tehnologia este o metodă revoluţionară aplicată chiar în corecţia defectelor de vedere ale astronauţilor NASA şi ale piloţilor Forţelor de Aparăre SUA.
“Această procedură este personalizată în funcţie de nevoile fiecărui pacient în parte. Pentru ca tratamentul să aibă rezultatul dorit se iau în considerare toate particularităţile fundamentale ale vederii pacientului, astfel realizându-se un tratament în conformitate cu structura ochiului bolnav”, a explicat dr. Mihaela Simion, medic primar oftalmolog în cadrul unei clinici private din Capitală.
Eficienţa procedurii în funcţie de numărul dioptriilor
Laserul, în funcţie de grosimea corneei, poate corecta miopia de până la 7-9 dioptrii, hipermetropia de până la 4-6 dioptrii şi astigmatismul de până la 4-6 dioptrii. “În mod obişnuit ambii ochi sunt trataţi în timpul unei singure proceduri, durata fiind de aproximativ 4 minute pentru fiecare ochi. Pacientul este conştient pe parcursul întregii operaţii, însă i se pot administra anestezice uşoare. Recuperarea este mult mai scurtă şi mai uşoară datorită tehnologiei de ultimă oră, deoarece, spre deosebire de metodele tradiţionale, această tehnologie presupune renunţarea completă la bisturiu”, potrivit medicului.
Tratamentul poate fi aplicat oricărei persoane care poartă ochelari sau lentile de contact şi are vârsta peste 21 ani, nu suferă de afecţiuni precum keratoconus sau tensiune oculară şi ale cărei defecte de vedere nu s-au modificat de cel puţin un an. Femeile care sunt însărcinate sau alăptează nu pot apela la acestă procedură, mai spune dr. Simion.
Peste 43% dintre persoane sunt mioape
Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că peste 285 milioane de oameni din întreaga lume au probleme de vedere. Potrivit cifrelor, cele mai răspândite dintre afecţiunile oculare sunt, într-un procentaj de 43 la sută, miopia, hipermetropia şi astigmatismul – anomalii de refracţie oculară. Datele mai arată că 33% dintre persoane suferă de cataractă.
Sursa: http://www.bucharestherald.ro