Foto: (c) GEORGE CALIN / AGERPRES ARHIVA

Această zi a fost proclamată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în 1992, prin rezoluția 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Națiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilități (1983-1992).

Potrivit estimărilor ONU, aproximativ 15% din populația lumii trăiește având o formă de dizabilitate, iar 80% din aceasta trăiește în țările în curs de dezvoltare. Raportat la cele peste 7 miliarde de oameni ai planetei, rezultă că unu din 7 oameni suferă de o formă de dizabilitate. Din numărul total al acestora, 100 de milioane sunt copii, care sunt de 4 ori mai vulnerabili în fața actelor de violență decât cei sănătoși. 153 de țări au semnat Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, dar jumătate din aceste persoane nu își pot permite o îngrijire adecvată a sănătății.

În mesajul său pentru acest an, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, transmite îndemnul de a ne canaliza toate eforturile pentru a ne asigura că politicile, programele, orientările și tehnologiile secolului al XXI-lea sunt accesibile persoanelor cu dizabilități.

Tema propusă de ONU pentru 2014, “Dezvoltare durabilă — promisiunea tehnologiilor dezvoltate”, pleacă de la faptul că de-a lungul istoriei, tehnologia a modelat felul în care trăiesc oamenii. Tehnologiile de astăzi, îndeosebi informațiile și comunicațiile, au avut un impact crucial în viața cotidiană a cetățenilor. Cu toate acestea, nu toți oamenii au acces la acestea. Tema face trimitere la acest aspect, și anume că pentru oamenii cu handicap din țările în curs de dezvoltare, accesul la noile tehnologii este esențial pentru a-și îmbunătăți condițiile de existență.

La sediul ONU, se desfășoară evenimente comemorative organizate de către Departamentul de Afaceri Economice și Sociale. Reprezentanți ai statelor membre, din sistemul ONU, societatea civilă, sectorul privat și alții vor discuta despre modul în care progresele tehnologice pot fi utilizate pentru a îmbunătăți viața persoanelor cu dizabilități.

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități are ca obiectiv promovarea înțelegerii în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Reprezintă o ocazie pentru realizarea unei schimbări de atitudine față de aceste persoane prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate.

În România, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități este marcată prin manifestări organizate sub patronajul centrelor de recuperare și de educație specială, al inspectoratelor școlare și al guvernului.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) www.worldcoalition.org

Comunitatea religioasă Sant’Egidio din Roma a organizat pentru prima dată Ziua internațională “Orașe pentru viață, orașe împotriva pedepsei cu moartea”, în 2002, pentru a comemora astfel prima abolire a pedepsei capitale în Marele Ducat al Toscanei, la 30 noiembrie 1786. La eveniment au participat 80 de orașe, iar de atunci numărul acestora a crescut semnificativ.

Comunitatea Sant’Egidio a promovat, încă din 1998, un Apelul mondial pentru suspendarea pedepsei cu moartea, prin care se cerea guvernelor și țărilor să suspende execuțiile. Până în prezent s-au strâns peste 5 milioane de adeziuni pentru abolirea pedepsei cu moartea.

În 2005, Bucureștiul s-a alăturat campaniei mondiale a comunității Sant’Egidio “Orașe pentru Viață — Orașe împotriva pedepsei cu moartea” și prin relansarea campaniei de strângere de semnături în sprijinul Apelului mondial pentru suspendarea pedepsei capitale. În prezent, mai multe orașe din țară marchează acest eveniment prin diverse acțiuni.

Lupta țărilor aboliționiste s-a concretizat prin semnarea, la 18 decembrie 2007, în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite, a Rezoluției pentru un Moratoriu universal împotriva pedepsei cu moartea. În luarea acestei decizii au contribuit și cele aproape 6 milioane de semnături strânse în toată lumea pentru abolirea pedepsei cu moartea, dintre care în România au fost strânse câteva mii.

Până în anii ’70 erau doar câteva țări care aboliseră pedeapsa cu moartea. După anii ’90, s-a înregistrat o accelerare foarte importantă pe frontul aboliționist, în acest moment peste 140 de țări declarându-se împotriva pedepsei capitale, potrivit Amnesty International. În 2012, doar o singură țară, Letonia, a abolit pedeapsa cu moartea pentru toate infracțiunile. În 2013, 22 de țări din întreaga lume au efectuat execuții și în cel puțin 57 de țări au fost pronunțate condamnări la moarte. În 2013 execuțiile au crescut cu aproape 15%, comparativ cu anul 2012. Aproape 80% din toate execuțiile cunoscute au fost înregistrate în doar trei țări: Iran, Irak și Arabia Saudită. Cel puțin 778 de persoane au fost executate în întreaga lume, fără a include condamnările din China. În Iran, numărul de execuții deja alarmant a crescut cu 18%, înregistrându-se cel puțin 369 de persoane ucise în conformitate cu înregistrările oficiale. Cel puțin 169 de persoane au fost executate în Irak — o creștere de peste 30% față de 2012. Arabia Saudită a menținut același ritm ca și în 2012, când a executat cel puțin 79 de persoane.

S-au întregistrat și progrese. Eforturile în lupta pentru abolirea pedepsei cu moartea au făcut ca, de la an la an, chiar și în țările care mențin acest tip de condamnare, execuțiile să fie din ce în ce mai rare. În ultimii 20 de ani, numărul total de țări care efectuează execuții a scăzut de la 37 în 1994 la 22 în 2013. În Belarus, ultima țară din Europa și Asia Centrală care folosește pedeapsa cu moartea, nu au fost raportate execuții din 2009. Maryland a devenit al 18-lea stat din SUA care a abolit pedeapsa cu moartea. Pakistan a suspendat pentru al doilea an consecutiv folosirea pedepsei cu moartea, iar Singapore nu a efectuat execuții. Nu au fost înregistrate execuții în Bahrain și Emiratele Arabe Unite. Pe continentul african, multe state au început revizuirea legilor în vederea abolirii pedepsei cu moartea. În România, pedeapsa cu moartea a fost abolită în 1990, în urma căderii regimului Ceaușescu.

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

În România, forma de salut diferă în funcție de zonele geografice, ea suferind în decursul timpului și anumite modificări. “Bună”, așa se salută, în prezent, bucureștenii. Ardelenii spun “servus”, dar nu toți. În Cluj, Sibiu, Banat, se folosește “ciau” sau “ceau”.

Adolescenții mai folosesc și formulele de salut: “Salve!”, “Salutare!”, “Salut!”, “Noroc!”, “Pa!”, “Te sărut!”, “Hai, te-am pupat!”, “Salut, bărbate!”, “Hai, pa!” sau recent: “Hi”, “Hi all”, “Sal”, “Hello”, “Ahoy, See ya”. “Bună ziua”, “La revedere”, “Sărut-mâna” aproape au dispărut dintre formele românești de salut. În mediile educate, a prins teren englezescul “How do you do?”. Întrebarea “Ce mai faci?” sau “Cum îți merge?” este deja o formulă de politețe fără pretenția de a pătrunde efectiv în treburile altuia.

Mai folosim și saluturi religioase: “Doamne ajută!”, “Domnul cu tine!” și “Hristos în mijlocul nostru!”, un salut vechi, de care puțină lume mai știe și la care se răspunde “Este și va fi mereu!”. Folosim și formula specifică anumitor sărbători creștine “Hristos a înviat!” o rostim din ziua de Paști și până în ziua de Înălțare. Se răspunde cu “Adevărat a înviat!”. În ziua Înălțării, ortodocșii se salută cu “Hristos s-a înălțat!” și se răspunde “Adevărat s-a înălțat!”.

Pe alte meleaguri, întâlnim salutul, astfel: “Konnichi wa” (japoneză), “Jambo” (swahili), “Ni hao” (chineză), “Bonjur” (franceză), “Ciao” (italiană), “Ahoj” (cehă), “Hej” (daneză), “Șalom” (ebraică), “Saluton” (esperanto), “Hallo” (germană), “Olá” (portugheză), “Zdravstvuitie” (rusă), “Al Salaam a alaykum” (arabă), “Merhaba” (turcă).

De Ziua Mondială a Salutului, sunt organizate numeroase demonstrații la nivel mondial pentru a sublinia importanța comunicării în menținerea păcii. Astăzi, această zi este celebrată în aproximativ 180 de țări, prilej cu care oricine poate adresa scrisori liderilor politici pentru a-i încuraja în acțiunile pe care le întreprind în soluționarea pașnică a unor conflicte.

Peste 30 de laureați ai Premiului Nobel pentru Pace se află printre personalitățile care au recomandat folosirea acestei zile ca un instrument la îndemâna oricărei persoane pentru a se implica în crearea și menținerea păcii.

Salutul este esențial în stabilirea unor relații cu cei din jur, fiind prima manifestare de curtoazie cu care întâmpinăm pe cineva. Formulele de salut s-au diversificat în timp, iar poziția corpului, mimica și ținuta îi completează sensul.

În codul bunelor maniere, ni se specifică cum este corect să salutăm. În orice împrejurări, bărbatul salută primul femeia, indiferent dacă aceasta este mai tânără ca el. Însă, o femeie mai tânără va saluta întotdeauna o femeie mai în vârstă. Cei mai în vârstă trebuie să fie salutați de către cei mai tineri, cel inferior din punct de vedere profesional îl salută pe cel superior. Dacă întâlnim pe cineva cunoscut, aflat într-un grup, îi salutăm pe toți, iar cei care însoțesc persoana respectivă trebuie să salute la rândul lor. Este politicos să răspundem oricărui salut iar strânsul mâinii, la bărbați, să se efectueze scurt și ferm.

Pe vremuri, a saluta însemna a-i face cuiva o urare, a-i dori ceva de bine. “Nu te mai salut” era perceput mai ceva ca o înjurătură. La sate, mai ales, a nu saluta un drumeț înseamnă a-i demonstra că nu vrei să-l recunoști, că ești supărat pe el.

Primele atestări ale salutului se referă la formele de supunere și datează din vremea primelor dinastii chineze. Oamenii de rând trebuia să își acopere ochii cu palma pentru a nu fi orbiți de lumina emanată de strălucitorul împărat. În acest obicei, își are originea salutul militar. În vremea romanilor, “Ave Cezar!” era însoțit și de strângerea antebrațelor, ca semn de încredere, brațul neînarmat simbolizând pacea și prietenia. În epocile cavalerilor, domnițele erau salutate cu reverențe adânci și sărutarea mâinii înmănușate.

Peste tot în lume, forma de salut este influențată de varietatea de culturi, salutul având diferite semnificații. În Tibet, de exemplu, este foarte politicos sa scoți limba atunci când întâlnești pe cineva prima oară. Japonezii se înclină, iar britanicii spun doar “bună ziua” și își dau mâna. În schimb, francezii, pe lângă strânsul mâinii, se sărută pe ambii obraji, atât la sosire, cât și la plecare. În Botswana, oamenii își ating palmele ușor, dar nu le strâng. În Cambodgia, se lipesc palmele, ținându-le apropiate de piept. Cu cât palmele se ridică mai sus, cu atât respectul arătat este mai mare. În nordul Mozambicului, oamenii bat de trei ori din palme înainte de a rosti cuvântul pentru salut. În Australia, la prima întâlnire nu e politicos să îmbrățișezi sau să săruți și nici să vorbești despre chestiuni personale.

Ziua mondială a salutului (World Hello Day) este o inițiativă lansată, în 1973, de frații Brian și Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA, pe considerentul că salutul este o formă elementară de acțiune interumană și un pas important spre realizarea păcii și înțelegerii între oamenii de rase, naționalități, religii diferite.

Serbată prima dată în contextul conflictului dintre Egipt și Israel, din octombrie 1973, a constituit, inițial, o formă de protest nonviolent la adresa războiului.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

Sărbătorirea acestei zile reprezintă recunoașterea impactului tot mai mare al televiziunii asupra procesului decizional, prin aducerea în atenția lumii a conflictelor și a amenințărilor la adresa păcii și securității și a rolului acesteia în alte aspecte majore, inclusiv în problemele economice și sociale. Astăzi lumea este controlată de progresele tehnologiei. Trăim într-o societate care depinde de tehnologia informației și a comunicațiilor. Deși internetul s-a dezvoltat și se dezvoltă rapid, fiind un puternic mijloc de informare, televiziunea continuă să aibă un loc bine stabilit în cadrul societăților. Ea oferă programe diverse, de la cele culturale sau științifice până la cele de divertisment, educație, sănătate și multe altele. Noile progrese al științei permit o redare tot mai atractivă.

Istoria televiziunii a început aproximativ în urmă cu 100 de ani. Primele experimente cu utilizarea razelor electronice pentru emisia și recepția imaginii la distanță, s-au produs în SUA, Japonia și URSS, încă la începutul anilor 1920. În 1933, inginerul american de origine rusă Vladimir Zvorîkin, a reușit să inventeze dispozitivul catodic care și în prezent constituie dispozitivul de bază a unor televizoare. Primii pași în televiziune au fost făcuți în Marea Britanie și Germania în 1936, iar în 1941 în SUA. În anii 1950, televiziunea a luat amploare în masă și în Europa. În majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, posturile de televiziune private și de stat, au apărut mult mai târziu, în anii 60 și începutul anilor 70. În prezent, în lume, probabil nu există stat fără acoperire TV. Cele mai importante companii TV din lume continuă să fie: CBC, NBC, ABC — în SUA, BBC, ATV — în Marea Britanie, RAI — în Italia, NHK — în Japonia, ZDF — în Germania.

În România, televiziunea și radiodifuziunea au înregistrat progrese substanțiale în ultimele două decenii, formând o rețea națională importantă și la standarde tehnologice ridicate. Apariția numeroaselor canale private de televiziune demonstrează interesul pentru această formă de comunicare. În prezent, în casele românilor există cel puțin un televizor iar numărul celor care dețin 2 său 3 aparate este în creștere. Trebuie menționat că programele de televiziune pot fi urmărite, în prezent, și de pe calculator sau telefon mobil, de acestea dispunând majoritatea cetățenilor.

Astăzi este practic de neconceput funcționarea sistemului Națiunilor Unite fără o corectă informare a oamenilor din întreaga lume. Televiziunea reprezintă un factor decisiv în această privință și în același timp un suport în prezervarea identităților culturale în contextul unei lumi care tinde spre globalizare.

Ziua Mondială a Televiziunii a fost marcată prima dată în 1996, cu prilejul primului Forum Mondial al Televiziunii care a avut loc la sediul ONU din New York. Statele au fost invitate să sărbătorească această zi prin încurajarea, la nivel mondial, a schimburilor de programe de televiziune axate pe subiecte precum pacea, securitatea, dezvoltarea economică, socială și diversitatea culturală.

A fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția 51/205 din 28 februarie 1997.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

În 2014 se aniversează 25 de ani de la adoptarea Convenție Drepturilor Copiilor, care prevedea protejarea și promovarea drepturile copiilor, pentru a putea supraviețui, pentru a învăța și a putea crește atingând potențialul maxim. În ciuda faptului că s-au întreprins ample acțiuni în acest sens, în prezent în lume există prea mulți copii, care nu se pot bucura de aceste drepturi.

Pentru 2014, tema aleasă este: “Stop violenței împotriva copiilor.” UNICEF atrage atenția asupra faptului că milioane de copii din fiecare țară, etnie sau nivel social sunt supuși diverselor forme de abuzuri: neglijență, exploatare sau violență. Abuzul are loc la domiciliu, în școală, în instituții, la locul de muncă, în comunitate, în conflictele armate și în timpul dezastrelor naturale. Violența împotriva copiilor, precum pedepsele corporale și abuzul sexual, nu sunt sancționate de lege în multe țări. Față de copii, violența îmbracă multe forme, de la exploatare și abuz, la traficul de persoane, pedepse corporale și umilitoare, practici tradiționale dăunătoare (inclusiv căsătoriile timpurii și mutilarea genitală) până la recrutarea de către forțele armate și grupuri rebele. Creșterea violenței și abuzul afectează grav dezvoltarea, demnitatea și integritatea fizică și psihică a copilului.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a recomandat, în 1954 (Rezoluția 836, IX), ca toate țările să sărbătorească o Zi a copiilor de pretutindeni, care să fie marcată ca Zi a fraternității și înțelegerii între copiii din toată lumea și ca Zi a promovării bunăstării copiilor lumii.

Dacă unele țări ale lumii au ales să sărbătorească ziua copiilor în ultima zi a lunii octombrie, în alte state precum China, Laos sau Thailanda, Ziua Copilului este sărbătorită la 1 iunie, iar în Japonia este celebrată de trei ori, odată pentru fetițe, odată pentru băieței și odată pentru toți copiii. Ziua copilului este sărbătorită, în Turcia, la 23 aprilie, în India, la 14 noiembrie, în ziua de naștere a lui Jawaharlal Nehru (supranumit Pandit, adică profesorul), primul premier indian (1947-1964), tatăl Indirei Gandhi. În Coreea de Sud, Ziua copilului este marcată la 5 mai, sărbătoarea numindu-se Eorininal. În Thailanda, copiii sunt sărbătoriți în prima sâmbătă din luna ianuarie, iar în Singapore la 1 octombrie. Tot în Thailanda este sărbătorită și Ziua tineretului, în prima duminică din iulie. În Taiwan, Ziua copilului este celebrată la 4 aprilie.

La 19 august 1982, la sesiunea specială de urgență în problema Palestinei, membrii Adunării Generale au decis să comemoreze în fiecare an ziua de 4 iunie ca Zi internațională a copiilor victime inocente ale actelor de agresiune (rezoluția ES-7/8).

În 1925, în cadrul Conferinței Mondiale privind bunăstarea copiilor de la Geneva, Elveția, s-a proclamat ziua de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copiilor. Este marcată, de obicei, prin discursuri privind drepturile copiilor și bunăstarea acestora, dar și prin alte evenimente dedicate copiilor sau în care sunt implicați și copii. Nu este o zi instituită de ONU, dar este sărbătorită în multe țări, printre care și România, din diverse motive: pentru că este prima zi de vară și pentru că simbolizează un nou început, fiind o sărbătoare care înseamnă veselie și voie bună.

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Mesajul acestei zile este de a încuraja popoarele lumii să-și împărtășească moștenirea lor filosofică. Confruntându-se cu complexitatea lumii de azi, reflecția filosofică este mai presus de toate o chemare la un dialog argumentat.

Directorul general al UNESCO, Irina Bokova, a subliniat, în mesajul său pentru ediția din acest an, faptul că “Nu există filosofie autentică fără dialog, într-o lume globalizată, unde dialogul trebuie să cuprindă diversele judecăți de valoare, care au influențat oamenii de-a lungul istoriei și care nu sunt întotdeauna suficient de detaliate sau explicate în manualele convenționale.”

 Tema pentru anul 2014 este: “transformările sociale și dialogul intercultural”. Sunt organizate mese rotunde, conferințe, cafenele filosofice, manifestări artistice, dezbateri filosofice, concursuri, expoziții cu participarea filosofilor, a oamenilor de știință din toate domeniile, a educatorilor, profesorilor, studenților, jurnaliștilor și a publicului larg. Printre temele propuse spre discuție, în ani trecuți, se numără, eliberarea de preconcepțiile istorice asupra filosofiei, conștiința culturală în era globalizării, filosofia pentru copii, predarea filosofiei într-un context multicultural, etc.

 La propunerea UNESCO, acestei zile îi este dedicată anual o manifestare centrală, cu participare internațională, organizată în diferite capitale ale lumii. Parisul a fost gazda acestei sărbători în 2002, 2003, 2004, dobândind acest statut și în 2014. Au mai fost gazde Santiago de Chile, Rabat, Istanbul, Parlermo, Moscova.

În decursul timpului, cele mai luminate minți ale omenirii s-au preocupat de problemele esențiale ale ființei umane, întrebându-se, iscodind și extrăgând concluzii legate de sensul vieții, de semnificația fericirii, de modul în care omul poate deveni creator și stăpân al propriului destin. Indiferent de denumirile specifice ale diverselor culturi din întreaga lume, filosofia înseamnă, prin definiție, dragoste de înțelepciune.

Ziua internațională a filosofiei este sărbătorită, începând din 2002, fiind o inițiativă a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). Obiectivul stabilit de UNESCO este transformarea filosofiei într-o știință accesibilă tuturor, dovedindu-și astfel utilitatea în viața cotidiană a fiecăruia dintre noi. În 2005, Conferința Generală a UNESCO a stabilit celebrarea Zilei internaționale a filosofiei în fiecare a treia zi de joi din luna noiembrie.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES ARHIVA

Consumul de tutun rămâne în SUA principala cauză a îmbolnăvirilor și a morți premature. Aproximativ 42 de milioane de americani sunt fumători, reprezentând puțin sub 1 la 5 adulți. În 2012, 13,4 milioane de persoane erau fumători de trabuc și 2,3 milioane erau fumători de pipă — alte forme periculoase ale dependenței de tutun.

La 18 noiembrie 1976, Divizia California a “American Cancer Society” a reușit să convingă un milion de fumători să renunțe pentru o zi la acest obicei dăunător sănătății lor și a celor din jur. Un an mai târziu, în 1977, a treia zi de joi din noiembrie a fost celebrată în SUA la nivel național ca zi fără tutun.

Deși data la care a fost stabilită Ziua internațională fără fumat este plasată oficial în 1977, manifestări ale evenimentului au avut loc din 1971, când guvernatorul Arthur P. Mullaney i-a convins pe toți fumătorii din Randolf, Massachusetts, să renunțe o zi la țigări și banii economisiți să-i doneze școlilor din regiune. El a fost cel care a instituit “Smokeout”. Succesul obținut a fost menționat în cotidianul “Monticello Times” din Minnesota, care i-a dat evenimentului un nume: D-Day, sau Don’t Smoke Day. D-Day s-a răspândit în statele învecinate, devenind cu timpul Great American Smokeout.

La conferința țărilor central-est europene, desfășurată la Varșovia în 2002, s-a decis declararea unor zile de promovare a luptei contra fumatului și organizarea campaniilor prin care să fie explicate populației avantajele renunțării la fumat.

Tabagismul este considerat o maladie care are toate atributele unei epidemii, tutunul aflându-se la originea a aproximativ 25 de boli ce pun în pericol viața, pentru multe dintre ele existând posibilitatea de a fi evitate, întârziate sau atenuate dacă se renunță la fumat.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în lume există peste 1,1 miliarde de persoane care fumează, dintre care peste 200 de milioane sunt femei. În fiecare an se înregistrează cca. 3,5 milioane de decese provocate de fumat. La fiecare 24 de ore mor aproximativ 100 de fumători. Pe scară mondială, decesele datorate tutunului sunt în număr mai mare decât cele cauzate de SIDA, TBC, mortalitatea maternă, accidente de circulație, sinucideri și crime. Efectele negative ale fumatului nu se limitează la cel care fumează, ele se răsfrâng dramatic și a celor aflați în apropiere. Doar 15 % din fumul de țigară este inhalat de cel care fumează, restul de 85% putând pătrunde în plămânii vecinilor.

O altă zi împotriva fumatului — Ziua mondială fără tutun — se marchează, din 1988, la 31 mai, la inițiativa și sub auspiciile Organizației Mondiale a Sănătății.

AGERPRES/ (Documentare-Dumitrescu Daniela, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) www.goldcopd.org

Tema aleasă pentru acest an, “Nu e prea târziu”, subliniază importanța acțiunilor întreprinse de oamenii pentru a-și menține sau a-și îmbunătăți sănătatea aparatului respirator, în orice etapă înainte sau după un diagnostic BPOC.

Bronhopneumopatia obstructivă cronică este o boală pulmonară frecventă, o afecțiune severă care determină progresiv incapacitatea de a respira, devenind o reală problemă de sănătate publică. Simptomele includ tusea, expectorația și sufocarea.

Prima și principala cauză a bolii este tutunul. Alți factori de risc pentru BPOC sunt poluarea aerului interior și exterior, precum și expunerea la pulberi și substanțe chimice profesionale.

Tratamentul nu este curabil, ci ajută la încetinirea evoluției bolii.

Pentru prevenirea și controlul bolilor cronice, Organizația Națiunilor Unite a propus: conștientizarea asupra epidemiei globale a bolilor cronice, crearea unui mediu înconjurător mai sănătos, scăderea factorilor de risc pentru bolile cronice, cum ar fi fumatul, alimentația nesănătoasă și inactivitatea fizică, prevenirea deceselor premature și dizabilităților evitabile pentru majoritatea bolilor cronice.

La începutul anului 2014 Societatea Română de Pneumologie (SRP) a lansat “Jurnalul pacientului cu bronhopneumonie obstructivă cronică” , care urmărește sprijinirea relației medic — pacient și informarea corectă, astfel, încât pacientul să gestioneze corect primele reacții la acutizarea bolii. Potrivit SRP, în 2011, peste un milion de români erau afectați de bronhopneumonie obstructivă cronică, România ocupând locul 3 în Europa la mortalitatea cauzată de BPOC. Societatea Română de Pneumologie menționează că 75 % din cei diagnosticați cu această boală renunță la tratamente și aleg să ignore simptomele acesteia. Totodată, în România, prevalența acestei boli scade sub pragul vârstei de 35-40 de ani, iar peste 50% din populația de peste 40 de ani a fost identificată ca fiind la risc de BPOC. Pe lângă rezistența la tratament, mortalitatea ridicată a acestei afecțiuni este pusă și pe seama lipsei de informare: în timp ce BPOC este o boală pulmonară incurabilă cauzată în 90% din cazuri de fumat, majoritatea fumătorilor suferă de BPOC fără să știe. În acest context, specialiștii pneumologi atrag atenția asupra necesității de a derula inițiative de informare a populației asupra importanței tratării și diagnosticării timpurii a acestei boli.

În plan mondial, BPOC reprezenta din 1990 a șasea cauză de deces, în prezent este a patra, iar în 2030 va deveni, estimativ, a treia cauză de mortalitate din lume, potrivit estimărilor OMS. Deși relativ puțini oameni au auzit de ea, boala pulmonară obstructivă cronică ucide, în medie, o persoană la fiecare 10 secunde. Estimările OMS la nivelul anului 2004, arată că 64 de milioane de oameni sufereau de BPOC și 3 milioane de oameni au murit din cauza acesteia. Se prognozează o tendință de creștere continuă a incidenței acestei maladii.

Această zi, coordonată la nivel mondial de Inițiativa Globală pentru Bronhopneumonie Obstructivă Cronică (The Global Initiative for Chronic Obstructive Lung Disease — GOLD), este un eveniment anual marcat pentru prima dată în 2002.

Una dintre activitățile cele mai importante ale GOLD este de a lucra cu experți internaționali pentru a putea diagnostica, preveni și controla BPOC. Urmărește aplicarea celor mai recente date ale științei pentru a ajuta la îmbunătățirea vieții pacienți cu BPOC din întreaga lume.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) www.woman.ch

Lansată în 2000, de către The Women’s World Summit Foundation (WWSF), pentru a mobiliza și îndemna guvernele și societățile să ia măsuri pentru a preveni abuzul asupra copiilor, această zi a câștigat teren în fiecare an. În 2011 cu prilejul Zilei Internaționale de Prevenire a Abuzului asupra Copilului a fost lansată campania “19 zile de acțiuni pentru prevenirea abuzului și violenței împotriva copiilor și tineretului”, care s-a desfășurat în perioada 1-19 noiembrie. În ani următori campania a fost reluată.

În 2014, campania care se află la cea de-a 4 ediție susține crearea unei noi culturi, o cultură care să promoveze prevenirea abuzului și violenței împotriva copiilor și tinerilor. De subliniat este faptul că la ediția anterioară, în 2013, au participat la această acțiune 240 de parteneri ai fundației, care au organizat acțiuni în 89 de țări.

Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului afirmă în mod expres că părinții au cel mai important rol în creșterea și educarea copiilor lor — conform art. 5 din acest document. Prevenirea abuzului și violenței împotriva copiilor este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Abuzul și violența se manifestă în multe medii și capătă forme diverse, de la violența verbală, la cea fizică.

The Women’s World Summit Foundation este o fundație elvețiană și o rețea internațională, care își desfășoară activitatea prin lansarea la nivel mondial de inițiative, campanii, zile mondiale și premii pentru prevenirea, reabilitarea și aplicarea drepturilor femeilor și a copiilor, parte a Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) AGERPRES ARHIVĂ

Aniversarea datează din 1994, când s-a decis, printr-o hotărâre de guvern, ca ziua de 19 noiembrie să fie ”Ziua cercetătorului și proiectantului”, în semn de omagiu față de activitatea savantului american de origine română George Emil Palade (1912-2008), laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 1974.

Născut la Iași, la 19 noiembrie 1912, George Emil Palade a absolvit Facultatea de Medicină (1936) la București. Între anii 1936 — 1938 a fost, succesiv, asistent, șef de lucrări, conferențiar la Institutul de Anatomie, studiind în acest timp anatomia patologică și medicină internă cu profesorul M. Gh. Lupu.

A obținut titlul de doctor în medicină cu teza ”Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie și fiziologie comparativă” (1940). A fost invitat în anul 1946 ca ”Visiting Investigator” de Institutul Rockefeller din New York, unde a devenit asistent, apoi membru asociat, membru titular, șef al Laboratorului de biologie celulară (1956) și profesor de biologie. Din anul 1972, a condus catedra de Biologie celulară a Universității Yale din New York. A publicat peste 100 de titluri, rezultatele cercetărilor sale regăsindu-se în numeroase lucrări, studii, comunicări, rapoarte, memorii, publicate în reviste de prestigiu din întreaga lume.

A fost distins cu premii de înalt prestigiu științific: ”Premiul Passano” (1964), ”Premiul Albert Lasker” (1966), ”Premiul T. Duckett Jones” (1966). A fost ales membru al multor asociații științifice și al multor academii naționale de știință. Membru de onoare al Academiei Române (31 mart. 1975). Președinte de onoare al Fundației Naționale pentru Știință și Artă a Academiei Române. Consilier la ”National Science Fundation” și membru fondator al revistei ”Journal of Cell Biology”. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universități.

Prin descoperirile sale în domeniul biologiei moleculare s-a afirmat ca deschizător de noi drumuri. În octombrie 1974, Academia Suedeză i-a conferit, alături de Albert Claude și Cristian de Duve, Premiul Nobel pentru Medicină, cea mai înaltă distincție stiințifică.

A fost premiat de președintele SUA, Ronald Reagan, la 12 martie 1986, cu Medalia Națională de Știință (National Medal of Science) în științele biologice, iar în 1989, a fost ales membru de onoare al American-Romanian Academy of Arts and Sciences (ARA) la Universitatea din California.

În anul 2008, președintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Colan.

S-a stins din viață la 8 octombrie 2008, în SUA.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru)