Sarbatori internationale
Ziua Mondială a Misiunilor este marcată în 2014 la 19 octombrie și este sărbătorită în peste 120 de țări, reprezentând un prilej important pentru a descoperi actualitatea misiunii creștine în lume.
Foto: (c) ADRIAN CUBA/AGERPRES ARHIVĂ
Slujba tradițională din piața Sfântul Petru din Roma va fi oficiată de Papa Francisc.
În mesajul său, pentru ediția din 2014 al Zilei Mondiale a Misiunilor, Papa Francisc subliniază: “Ziua Mondială a Misiunilor este un moment privilegiat în care credincioșii din diferitele continente se angajează cu rugăciuni și gesturi concrete de solidaritate în sprijinul tinerelor Biserici din teritoriile de misiune. Este vorba despre o celebrare de har și de bucurie”.
Creștinii de pretutindeni sunt chemați să-și descopere responsabilitatea și angajarea misionară, astfel încât fiecare să contribuie la cunoașterea Evangheliei, a principiilor păcii și fraternității, să ofere credința și iubirea lor acolo unde nu sunt suficienți misionari și preoți.
La 14 aprilie 1926, Papa Pius al XI-lea aproba cererea formulată de Consiliul superior general al Operei pontificale pentru propagarea credinței care, reunit pentru adunarea plenară, ceruse Sfântului Părinte să “stabilească o zi de rugăciuni și de propagandă pentru misiuni care să fie celebrată în aceeași zi în toate diecezele, parohiile și institutele catolice ale lumii catolice”. Octombrie a fost ales ca lună misionară în amintirea descoperirii continentului american.
AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)
La 15 octombrie este marcată la nivel internațional Ziua mondială a spălatului pe mâini (Global Handwashing Day).
Foto: (c) national-awareness-days.com
În fiecare an, peste 200 de milioane de persoane sunt implicate în acțiuni desfășurate în peste 100 de țări din întreaga lume. Aceste sunt susținute de instituții guvernamentale și internaționale, organizații ale societăților civile, ONG-uri, companii private sau persoane fizice.
Ziua mondială a spălatului pe mâini este adresată în special copiilor, avându-se în vedere bolile de care suferă aceștia, precum cele diareice și respiratorii. În țările în curs de dezvoltare, astfel de infecții pot deveni chiar mortale. Cu toate acestea, spălatul mâinilor cu săpun este rareori practicat și dificil de promovat.
Spălatul mâinilor cu săpun înainte de masă și după folosirea toaletei ar putea salva mai multe vieți decât orice vaccin sau intervenție medicală. În acest fel, ar putea fi reduse cu două treimi decesele în rândul copiilor sub vârsta de cinci ani, până în 2015.
Pentru prima dată, Ziua mondială a spălatului pe mâini a fost marcată în 2008, anul care a fost declarat de Națiunile Unite — Anul Internațional pentru Canalizare.
AGERPRES/ (Documentare-Dumitrescu Daniela, editor: Horia Plugaru)
Ziua mondială a alimentației (World Food Day) este aniversată pe 16 octombrie, în peste 150 de țări. Această zi, declarată de Adunarea Generală a ONU, are ca scop creșterea gradului de conștientizare publică a problemelor privind alimentația la nivel mondial și consolidarea solidarității în lupta împotriva foametei, malnutriției și sărăciei.
Foto: (c) JAROSLAV PAP / TANJUG ARHIVA
Tema ediției din 2014 a Zilei mondiale a alimentației este “Familia de fermieri — hrănirea populației, grija pentru pământ” — și a fost aleasă pentru a sublinia rolul familiilor de agricultori și al micilor fermieri în societate, pentru eradicarea foametei și a sărăciei, asigurarea securității alimentare și nutriției, îmbunătățirea nivelului de trai, gestionarea resurselor naturale, protecția mediului și realizarea dezvoltării durabile, în special în zonele rurale. Un alt motiv pentru alegerea acestei teme a fost faptul că Adunarea Generală a ONU a desemnat anul 2014 “Anul Internațional al Familiei Agricole.”
Familiile de agricultori trebuie sărbătorite, pentru că într-adevăr ele asigură alimentația pentru populație, afirmația este susținută de un Raport GRAIN (o organizație internațională non-profit, a cărei activitate este orientată pentru a sprijini micii fermieri), publicat pe situl organizației la 28 mai 2014, și care relevă faptul că fermele mici produc cele mai multe alimente din lume.
De exemplu, potrivit acestui raport, în jur de 56% din producția agricolă a Rusiei provine de la ferme familiale, care ocupă mai puțin de 9% din terenul arabil. Aceste ferme au producții care reprezintă 90% din producția de cartofi, 83% din legume, 55% din lapte, 39% din carne și 22% din cereale. În Brazilia, 84% din ferme sunt mici și controlează 24% din terenul agricol, dar pe care ele produc: 87% din manioc, 69% din grâne, 67% lapte de capră, 59% din carnea de porc, 58% lapte de vacă, 50% păsări, 46% porumb, 38% cafea, 33,8% orez și 30% bovine. În Cuba, cu 27% din terenul, micii fermieri produc: 98% din fructe, 95% din grâne, 80% din porumb, 75% din carnea de porc, 65% din legume, 55% lapte de vacă, 55% bovine și 35% din orez. În Ucraina, micii fermieri lucrează 16% din terenurile agricole, dar asigură 55% din producția agricolă: 97% din cartofi, 97% din mierea de albine, 88% din legume, 83% din fructe și grâne și 80% din lapte.
În România, potrivit Raportului GRAIN, fermele de familie reprezintă 99% din totalul fermelor, și lucrează 53% din terenul agricol, cu o medie de 1,95 ha / fermă, iar producția acestora reprezintă: 99% oi, 99% capre, 99% albine, 90% bovine, 70% porci și 61% păsări de curte.
Cifrele impresionante similare sunt menționate în raport pentru Chile, Ungaria, Belarus, Kenya, El Salvador și multe alte țări.
În România noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 acordă o atenție specială provocărilor și oportunităților privind dezvoltarea fermelor de familie și implicit a zonelor rurale din România în perioada următoare. Mai precis se va acorda o importanță deosebită măsurilor de investiții care vizează tinerii fermieri.
Ferma de familie este nucleul dezvoltării agriculturii europene, iar pentru România reprezintă viitorul în domeniu, s-a subliniat și cu prilejul Conferinței naționale cu tema “Ferma de familie — nucleu al agriculturii durabile”, organizată recent la București, de către Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală din România împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Micile gospodării țărănești / de familie sunt piatra de temelie a producției de alimente la nivel mondial. Atât în țările în curs de dezvoltare, dar și în țările dezvoltate, agricultura de familie este principala formă de agricultură în sectorul producției de alimente. Agricultura de familie include toate activitățile agricole de tip familial.
Cu prilejul acestei zile, sunt organizate conferințe, seminarii, mese rotunde pentru a intensifica eforturile de protejare a mediul înconjurător, îmbunătățirea educației, precum și inițierea de politici guvernamentale adecvate, care să contribuie în mod eficient la asigurarea securității produselor alimentare. Astfel, se atrage atenția asupra factorilor care reduc siguranța produselor alimentare și producția lor, cauzând foamete sau subnutriție la nivel mondial.
Cu o valoare estimată la 1,02 miliarde de persoane subnutrite din întreaga lume, acest fenomen devine o problemă destul de serioasă și impune căutarea urgentă de soluțiilor pentru asigurarea alimentației la nivel global.
La sesiune a XX-a a Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), de la Roma, din noiembrie 1979, s-a decis marcarea Zilei Mondiale a Alimentației la 16 octombrie, data reprezentând ziua înființării FAO în 1945, la Quebec. Adunarea Generală a ONU a ratificat această decizie, la 5 decembrie 1980, și a cerut guvernelor și organizațiilor internaționale, naționale și locale să celebreze în fiecare an Ziua Mondială a Alimentației, care a fost marcată pentru prima dată în 1981.
AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
La 16 octombrie, este marcată Ziua Europeană a Resuscitării (European Restart a Heart Day).
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA
Anul trecut Consiliul European de Resuscitare (CER) a organizat pentru prima dată acest eveniment ce are ca scop educarea populației tinere din Europa în ceea ce privește acordarea primului ajutor, în vederea creșterii numărului de supraviețuitori în cazul unui stop cardio-respirator. Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic dar esențial către inimă și creier.
Inițiativa CER are loc după ce la 14 iunie 2012, Parlamentul European a solicitat organizarea unei săptămâni de informare în întreaga Europă despre tehnicile de resuscitare.
În Europa, numărul anual al celor care suferă un stop cardio-respirator în afara spitalelor, deci fără a putea beneficia de asistență medicală imediată, este în jur de 350.000 de oameni.
Mai puțin de 1 din 10 dintre aceștia supraviețuiesc, în condițiile în care primul ajutor, chiar fără a fi de specialitate, ar putea dubla sau chiar tripla rata de supraviețuire. Dacă în țări precum Spania sau Germania rata de intervenție publică în caz de stop cardio-respirator se situează între 12% — 15%, în Suedia sau Olanda șansa de a beneficia de prim ajutor din partea semenilor este de apropiată de 60%. În Europa doar una din șase victime ale stopului cardio-respirator primește ajutor de urgență din partea semenilor. Creșterea numărului celor salvați ar putea fi semnificativ dacă tot mai mulți dintre noi am învăța metodele de resuscitare. Doar în Europa ar putea fi salvate anual 100.000, potrivit Consiliul European de Resuscitare.
În România funcționează Consiliul Național de Resuscitare (CNRR), o organizație medicală științifică interdisciplinară al cărui principal obiectiv este promovarea standardelor de instruire și aplicare a resuscitării cardio-pulmonare și cerebrale la nivel național. CNRR este membru asociat al Consiliului European de Resuscitare, activitatea sa în domeniul educației în resuscitare desfășurându-se după standardele ILCOR (International Liaison Committee on Resuscitation).
AGERPRES /(Documentare — Horia Plugaru, Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)