Ortodoxe
Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana; Sf. Prorociță Ana, mama Prorocului Samuel

Greco-catolice
Conceperea Preasfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana (Neprihănita Zămislire)

Romano-catolice
Sf. Juan Diego Cuahtlatoatzin

În ziua de 9 decembrie Biserica face pomenirea veștii date de înger Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, pe care a înștiințat-o despre sfânta zămislire a Preacuratei Maicii lui Hristos.

Maica Domnului a fost zămislită și născută în chip firesc de părinții săi, Sfinții Ioachim și Ana, care atât au plăcut lui Dumnezeu, încât au fost învredniciți la o vârstă înaintată și după o viață sfântă și neîncetate rugăciuni să fie născători Fecioarei celei fără de prihană.

Sfinții Părinți Ioachim și Ana nu ar fi primit un dar ca acesta dacă nu ar fi prisosit dreptatea și sfințenia lor mai mult decât a altora. Căci li s-a dat fiica cea mai sfântă decât toți sfinții și decât heruvimii mai cinstită, care mai mult decât toți a plăcut lui Dumnezeu.

Astăzi este pomenită și Sfânta Prorociță Ana, care a fost una din cele două soții ale lui Elcana, cel din cetatea Rama, din neamul lui Efraim, mama Prorocului Samuel.
Pentru că nu putea să nască copii, în urma rugăciunilor fierbinți, a primit de la Dumnezeu vindecare și l-a născut pe Samuel, pe care din pruncie l-a închinat lui Iahve, ducându-l să viețuiască la cortul Domnului, sub povățuirea preotului Eli. Samuel a fost chemat la prorocie încă din copilărie, mai târziu făcându-se povățuitor al neamului său.
În Cartea I a regilor (2,1-10), se află cântarea de bucurie a Sfintei Prorocițe Ana pentru darul nașterii primit de sus. Această cântare este socotită prototipul acelei cântări de peste veacuri a Fecioarei Maria: “Mărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat sufletul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale…” (Lc 1,46-55).

AGERPRES/ (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

Ortodoxe
Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei
(Dezlegare la pește)
Duminica a 27-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 27 dR (a Vindecării femeii gârbove). Sf. aep. Nicolae de la Mira Liciei, făcătorul de minuni

Romano-catolice
Duminica a 2-a din Advent
Sf. Nicolae, ep.

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, este pomenit de Biserica Ortodoxă la 6 decembrie.

În această zi este prăznuit unul din cei mai mari și mai iubiți sfinți, spune arhimandritul Ilie Cleopa în volumul “Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an”. Sfântul Ierarh Nicolae este patronul marinarilor și al copiilor, salvatorul celor din temniță și primejdii, ajutătorul săracilor și al celor nedreptățiți.

Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează faptelor de milostenie deosebită ale Sfântului Nicolae. Puțini sfinți au fost milostivi ca sfântul Nicolae, spune arhimandritul Ilie Cleopa. El tot ce avea împărțea la săraci, iar pe cei din nevoi și din primejdii îi izbăvea de pedeapsă și de moarte cu rugăciunile sale.

Pentru aceasta l-a învrednicit Mântuitorul Hristos cu darul facerii de minuni și al vindecării suferințelor omenești. Căci mare putere are milostenia, spune părintele Cleopa. Milostenia materială și duhovnicească a împodobit sufletele sfinților.

Sfântul Nicolae s-a născut în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305), în cetatea Patara din Asia Mică. Pentru că a rămas orfan de amândoi părinții, a fost crescut de o rudă, a primit o aleasă creștere, urmând cursurile celor mai vestite școli ale epocii.
Iubind virtutea, viața curată și dăruindu-se cu totul slujirii aproapelui, a fost hirotonit preot, apoi episcop al cetății Mira din ținutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).
Sfântul Nicolae a fost întemnițat în timpul persecuțiilor decretate de împărații romani Dioclețian și Maximilian. În urma Edictul de la Milan din 313 dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creștinismului, Sfântul Nicolae s-a întors la slujba sa din cetatea Mirei.
A participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al credinței creștine împotriva ereziei ariene.

Sfântul Ierarh Nicolae a trecut la cele veșnice în anul 345, fiind îngropat în biserica episcopală.

Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir, au săvârșit multe minuni la Mira Lichiei. Ele se află astăzi la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse la 9 mai 1087.

Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae se află însă în România, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, ultima ctitorie a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae au fost aduse aici în jurul anului 1599, de către Mihai Viteazul (1593-1601). Voievodul le primise în dar de la cardinalul de Bari prin intermediul unui negustor bogat, în semn de prețuire pentru faptul că era un apărător al creștinătății europene.

Documente istorice de la sfârșitul secolului al XVI-lea amintesc de această biserică, renumită mai ales prin moaștele ce le păstrează și astăzi: “mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) și Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) mitropolitul Eftimie”.

AGERPRES/ (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

Ortodoxe
Sf. Cuv. Sava cel Sfințit; Sf. Mc. Anastasie (Dezlegare la pește)

Greco-catolice
Cuv. Sava cel Sfințit

Romano-catolice
Sf. Sava, abate

Sfântul Sava cel Sfințit este pomenit în calendarul creștin ortodox la 5 decembrie.
Sfântul Sava s-a născut în jurul anului 439, în vremea împăratului bizantin Teodosie cel Tânăr (408-450), în ținutul Capadociei. A intrat de tânăr în viața monahală și a petrecut în mai multe mănăstiri, retrăgându-se după o vreme în pustie, unde a dus o viață aspră.
Recunoscut fiind pentru virtuțile sale ieșite din comun, în jurul său s-a adunat o obște de monahi, pentru care Sfântul Sava a construit o biserică. Cum numărul fraților a crescut considerabil în timp, mănăstirea a devenit vestită — o adevărată lavră aflată la cca 45 km de Ierusalim.
Sfântul Sava era vestit ca făcător de minuni, în biografiile scrise de ucenici săi fiind consemnate numeroase fapte minunate.
A fost cunoscut și prețuit de patriarhii Ierusalimului, Salustiu (489-498), care l-a hirotonit preot, Ilie (498-516), pe care l-a vizitat în surghiun, Ioan III (516-524) și Petru (524-552), căruia i-a vindecat sora de o boală grea.
A murit în anul 532, înconjurat de mulțime de ucenici, în lavra sa regăsindu-se figuri de seamă ale monahismului răsăritean, precum Andrei Criteanul sau Ioan Damaschin și fratele său, Cosma.

AGERPRES/ (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

Ortodoxe
Sf. Ap. Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; Sf. Ier. Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei; Sf. Ier. Frumentie, episcopul Etiopiei (Dezlegare la pește)

Greco-catolice
Sf. ap. Andrei

Romano-catolice
Sf. Andrei, ap.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, este prăznuită de Biserica Ortodoxă Română în 30 noiembrie.

Sfântul Apostol Andrei era frate cu Sfântul Apostol Petru, amândoi au fost fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, o cetate mică aflată pe malul lacului Ghenizaret, și se îndeletniceau cu pescuitul.

A fost cel dintâi chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos, dar înainte de a fi apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Auzind însă pe dascălul său atunci când îl privea pe Iisus, Care trecea, spunând: “Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1, 36), Sfântul Andrei a lăsat tot și a urmat lui Hristos până la moarte și înviere, fiind martor al minunilor și Învierii Lui.

Sfântul Andrei l-a vestit pe Hristos pentru prima dată fratelui său Simon (Petru): “Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, și i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuiește: Hristos). Și l-a adus la Iisus. (Ioan 1, 41, 41)

Tradiția Bisericii arată că, după Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Apostolul Andrei L-a propovăduit pe Hristos în Bitinia, Bizanț, Tracia, Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre, Sciția (adică Dobrogea) și până în Crimeea.

Sfântul Andrei a avut sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint (în Grecia), cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus de atunci “Crucea Sfântului Andrei”.

Ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Această zi este consemnată cu cruce roșie în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române în urma hotărârii Sfântului Sinod din anul 1995.

Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României, în anul 1997. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească națională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.

Tot astăzi este pomenit Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei, unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

A fost canonizat în 21 iulie 2011, dată la care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea mitropoliților Transilvaniei Andrei Șaguna (30 noiembrie) și Simion Ștefan (24 aprilie).
Mitropolitul Andrei Șaguna s-a născut în Mișcolți (Miskolc), Ungaria, la 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809, într-o familie de macedo-români din Balcani.

Studiile gimnaziale le-a făcut la Miscolți și Pesta, cele superioare — filosofie și drept — la Universitatea din Pesta (1826-1829), iar cele de teologie la Seminarul Ortodox din Vârșeț.
După terminarea studiilor teologice, a intrat în mănăstirea sârbească “Hopovo”, unde a fost tuns în monahism sub numele de Andrei (24 octombrie 1833); hirotonit ierodiacon (februarie 1834); ieromonah (29 iunie 1837).
În 1846, a fost numit vicar general al Episcopiei Ardealului, cu sediul la Sibiu; ales episcop în 1847. A fost numit arhiepiscop și mitropolit al reînființatei Mitropolii a Transilvaniei, în 1864, stabilindu-și reședința la Sibiu.
Mitropolia Transilvaniei, cu cele două eparhii sufragane, Arad și Caransebeș, a fost reînființată în 1864. După acest eveniment, Andrei Șaguna a convocat un sinod la Sibiu (1868) care a aprobat statutul organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, după care aceasta s-a condus până în 1925. Principiile fundamentale ale acestui statut, autonomia față de stat și sinodalitatea (participarea laicilor alături de clerici la conducerea bisericii), au stat la baza statutului de organizare al BOR din 1925 și al celui din 1948.
A fost primul președinte al “Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” (ASTRA, 1861-1866). A întemeiat ziarul ‘Telegraful Român, gazetă politică industrială, comercială și literară’, în anul 1853.
Îndrumător și sprijinitor al preoțimii și al credincioșilor, ctitor de biserici și școli; a fost ales membru de onoare al Societății Academice Române la 7 septembrie 1871.
Andrei Șaguna a trecut la cele veșnice la 16/28 iunie 1873, fiind îngropat lângă biserica mare din Rășinari, așa cum a rânduit el însuși prin testament.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

Ortodoxe
Sf. Cuv. Mc. Ștefan cel Nou; Sf. Mc. Irinarh (Dezlegare la pește)

Greco-catolice
Cuv. Ștefan cel Nou; Sf. m. Irinarh; Sf. Caterina Labouré

Romano-catolice
Ss. Teodora, călug.; Iacob, pr.

Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou este pomenit în calendarul creștin ortodox la 28 noiembrie.

Sfântul Ștefan cel Nou s-a născut în Constantinopol, în timpul împăratului Anastasie (713-715), s-a călugărit la vârsta de 16 ani, fiind deprins din familie cu viața aspră și cu faptele bune. La 30 de ani a fost ales stareț al Mănăstirii Sfântului Auxentie, în apropierea Calcedonului. De aici, pentru poziția sa iconodulă (de cinstire a sfintelor icoane) a fost luat și întemnițat la Pretorion, alături de alte câteva sute de creștini, unde a trăit ca într-o adevărată mănăstire.

Aflând ce se întâmplă, împăratul iconoclast Constantin Copronim (741-775) s-a plâns slujitorilor săi că nu se găsește cineva să-l omoare pe Sfântul Ștefan, ci dimpotrivă oamenii se închină lui ca unui împărat. Auzind aceștia plângerea împăratului, s-au repezit la temniță și scoțându-l pe Sfântul Ștefan l-au omorât în chinuri cumplite, în același fel în care a fost omorât Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, de mulțimea furioasă de la Ierusalim.

În timpul crizei iconoclaste (distrugerea icoanelor) declanșată de împăratul bizantin Leon al III-lea Isaurianul/Sirianul (717-741), care a durat până în anul 787 când cel de-al șaptelea Sinod Ecumenic a declarat solemn că cinstirea icoanelor este legiuită și dreaptă, monahii care au aparat cu cea mai mare dârzenie cinstirea sfintelor icoane au suferit chinuri cumplite.

Împărații iconoclaști au închis aproape toate mănăstirile și bisericile în care se aflau sfinte icoane. Monahii erau schingiuiți — li se scoteau ochii, li se tăiau nasurile, li se spărgeau capetele cu icoane. Celor ce zugrăveau icoane li se ardeau degetele până la carbonizare pe table din aramă înroșite în foc.

Tot astăzi este pomenit Sfântul Mucenic Irinarh din Sevastia (Capadocia — Asia Mică), care a fost călău. În timpul persecuției lui Dioclețian (284-305), primind poruncă de la Maxim, dregătorul Sevastiei, să omoare șapte femei creștine, sufletul lui Irinarh s-a luminat cu dumnezeiescul har al lui Dumnezeu, văzând curajul cu care acestea îl mărturiseau pe Hristos. Pentru că l-a mărturisit și el pe Hristos, a primit cununa muceniciei alături de preotul Acachie, cel care l-a botezat.

(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)

Ortodoxe
Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon și Stelian Paflagonul

Greco-catolice
Cuv. Alipie Stâlpnicul; Sf. Nicon Metanoitul.

Romano-catolice
Ss. Siriciu, pp.; Leonard, pr.

Cuviosul Alipie Stâlpnicul

Cuviosul Alipie Stâlpnicul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 26 noiembrie.
A trăit în zilele împăratului Eraclie (610-641), în cetatea Adrianopole. Din tinerețe a trăit după poruncile Evangheliei, crescând în deplină înfrânare și necunoscând altă bucurie decât cugetarea neîncetată la Dumnezeu.
După o vreme, a ales să viețuiască în liniște și singurătate, căutând un loc în care să poată petrece astfel. Găsind acest loc, nu departe de Adrianopole, s-a suit pe un stâlp, dorind să suporte, din râvnă pentru Dumnezeu, zăduful, ploaia și zăpada, grindina și gerul fără de nici un acoperiș.
S-a făcut astfel, singur și de bună voia sa, mucenic cincizeci și trei de ani, pătimind pe stâlp ca și cum ar fi fost răstignit pe cruce. Venea mulțime de norod să asculte de la Sfânt sfaturi de folos și să se tămăduiască de boli. Încă din timpul vieții sale, se făcuse atât de plăcut lui Dumnezeu, încât tot trupul lui era luminat, ca de o lumină cereasca, făcând multe minuni.

AGERPRES/ (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)

Ortodoxe
Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim și Apfia; Sf. Mc. Cicilia (Dezlegare la pește)
Duminica a 26-a după Rusalii


Greco-catolice
Duminica 26 dR. Sf. ap. Filimon, Apfia și Onisim; Sf. m. Cecilia, Valerian și Tiburțiu

Romano-catolice
Cristos, Regele Universului
Sf. Cecilia, fc. m.

Sfinții Apostoli Filimon, Arhip și Onisim sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 22 noiembrie.
Aceștia au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel și l-au propovăduit pe Hristos cel mort și înviat în diferite ținuturi: Arhip și Filimon în cetatea Colose din Frigia, iar Onisim la Roma, urmându-i Sfântului Apostol Pavel. Lui Filimon, soției acestuia, Apfia, și lui Arhip, li se adresează Sfântul Pavel în Epistola către Filimon (versetele 1 și 2): “… iubitului Filimon, împreună-lucrător cu noi, și surorii Apfia, și lui Arhip, cel împreună-oștean cu noi, și Bisericii din casa ta…”.
Au avut cu toții un sfârșit martiric, Filimon, Apfia și Arhip fiind uciși cu pietre în timpul împăratului Nero (54-68), iar lui Onisim i s-a tăiat capul în timpul lui Domițian (81-96).

AGERPRES/ (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel)

Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului;
Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, patriarhul Constantinopolului

Greco-catolice
Cuv. Grigore Decapolitul; Sf. aep. Proclu; Sf. Dasius din Durostorum

Romano-catolice
Ss. Grigore Decapolitul; Edmund, rege

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 20 noiembrie.
S-a născut în jurul anilor 780-790, în Irinopolis, cetate din Decapole, în Asia Mică, din părinți dreptcredincioși, Serghie și Maria, în timpul mișcării iconoclaste (împotriva icoanelor), sub domnia lui Leon Armeanul (813-820).

Sfântul Grigorie a avut parte de o bună educație și a manifestat o înclinare deosebită spre cele duhovnicești. A renunțat la căsătorie și a intrat în viața monahală, mergând la o mănăstire, unde a viețuit timp de 14 ani.

După această perioadă, a început a umbla din loc în loc, venind în mijlocul credincioșilor și încurajându-i spre mărturisirea dreptei credințe în lupta pentru sfintele icoane. În această călătorie, în care s-a arătat și mare făcător de minuni, Sfântul Grigorie a trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a stat mai multă vreme.

În ultimii ani ai vieții, a rămas la Mănăstirea Sfântul Mina, aproape de Tesalonic, fiind hirotonit preot. În anul 842, îmbolnăvindu-se grav, a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat la o mănăstire din Constantinopol.

În 1453, când Bizanțul a căzut sub stăpânirea turcească, moaștele Sfântului Grigorie, întregi și neputrezite, au fost aduse în părțile Dunării. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaște, banul Țării Românești, Barbu Craioveanu, le-a cumpărat, în 1498, și le-a dus la Mănăstirea Bistrița (Râmnicu Vâlcea), ctitoria sa, unde se păstrează până astăzi.

Tot astăzi este pomenit Sfântul Mucenic Dasie (Tasius), soldat roman dintr-o legiune care staționa la Dunăre, la începutul secolului al IV-lea.

În acele vremuri, în timpul Saturnaliilor, exista obiceiul să se aleagă, prin tragere la sorți, un rege al acestor sărbători organizate în cinstea zeilor romani. Cel ales rege putea să petreacă după cum vroia timp de 30 de zile. După trecerea acestui timp, era sacrificat prin aruncarea în sus și străpungerea, în cădere, de săbiile ostașilor.

Dasie, ostaș creștin, a fost ales prin tragere la sorți să fie rege al Saturnaliilor. El însă s-a socotit ostaș al lui Hristos și s-a opus cu tărie îndeplinirii acestui obicei. Pentru că nu a vrut să participe la sărbătoarea romană, Dasie a fost aruncat în temniță. După aceasta a fost dus înaintea guvernatorului și, mărturisind că este creștin și că nu dorește să participe la ritualurile închinate zeilor, a fost decapitat.

Moaștele sale au fost duse, mai târziu, la Ancola, în Italia, și așezate cu mare cinste în Biserica Sfântului Chiriac, unde se păstrează până astăzi. Dintr-o inscripție în limba greacă de la începutul secolului al IV-lea reiese că Dasie a suferit martiriul la Axiopolis (Cernavodă).

AGERPRES /(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Marina Bădulescu)

Ortodoxe
Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu

Greco-catolice
Sf. m. Platon și Roman


Romano-catolice
Sfințirea Bazilicilor “Sf. Petru” și “Sf. Paul”; Fer. Carolina Kozka, fc. m.

Sfântul Mucenic Platon este pomenit în calendarul creștin ortodox la 18 noiembrie.

Era originar din cetatea Ancira (azi Ankara), din Galatia, Asia Mică, și a trăit în timpul persecuțiilor ordonate de Dioclețian (284-305). A fost fratele Sfântului Mucenic Antioh.

A fost unul din propovăduitorii Evangheliei printre păgâni, motiv pentru care a fost prins de autorități și adus înaintea guvernatorului. Aici, au fost rânduiți doisprezece slujitori care l-au bătut și l-au supus la tot felul de chinuri îngrozitoare pe care le-a îndurat ca un mucenic, iar la sfârșit i-au tăiat capul.

Sfântul Mucenic Roman diaconul era originar din Palestina și a slujit ca diacon la biserica din Cezareea. În timpul persecuției împăratului Dioclețian, se afla în Antiohia Siriei, propovăduind pe Mântuitorul Iisus Hristos.

La o sărbătoare în cinstea zeilor, Sfântul Mucenic Romano a ieșit înaintea conducătorului orașului, strigându-i înșelarea de care era orbit, mergând la idoli și nevăzându-L pe adevăratul Dumnezeu Iisus Hristos. Pentru acest fapt, a fost supus chinurilor și în cele din urmă omorât.

AGERPRES /(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)

Ortodoxe
Sf. Ap. și Evanghelist Matei

Greco-catolice
Sf. ap. și ev. Matei. Începe Postul Crăciunului

Romano-catolice
Ss. Margareta a Scoției, regină; Gertruda, fc.

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei este pomenit în calendarul creștin ortodox la 16 noiembrie.

Este unul din cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos și unul din cei patru evangheliști, alături de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Sfântul Evanghelist Luca și Sfântul Evanghelist Marcu, care au scris despre viața și activitatea Mântuitorului.

Sfântul Apostol Matei locuia în Capernaum, pe vremea când Iisus Hristos propovăduia în ținutul Galileii, și era vameș. Martor al minunilor săvârșite de Iisus, a urmat chemării: “Vino după mine” pe care i-o adresează Mântuitorul.

A fost numit Levi al lui Alfeu de către ceilalți trei evangheliști, pentru a-i fi acoperită viața de vameș, așa cum era cunoscut, pentru cinstea apostoliei în care a ajuns mai pe urmă. Dar Sfântul Apostol Matei, din multă smerenie, scrie singur despre sine în Evanghelia sa și arată pe față numele său, povestind înaintea tuturor viața pe care a avut-o mai înainte, nerușinându-se a-și mărturisi păcatele.

Ocupația de vameș era disprețuită de evrei, căci vameșii strângeau dările ce se cuveneau stăpânirii romane săvârșind adeseori abuzuri. Iar Sfântul Evanghelist Matei spune despre sine: “Și plecând Iisus de acolo, a văzut un om care ședea la vamă, cu numele Matei, și i-a zis acestuia: Vino după Mine. Și sculându-se, a mers după El” (Matei cap. 9,9).

Fiind învățat, a scris una dintre cele patru Evanghelii ce alcătuiesc Noul Testament, în limba aramaică, aceasta fiind cea dintâi în ordine cronologică (ani 43-44).
A propovăduit Evanghelia în țara sa, apoi în Parția, Midia, Etiopia, vestind tuturor mântuirea prin Iisus Hristos. A suferit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug.

AGERPRES /(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)