Ortodoxe
Sf. Sfințit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Iustina fecioara

Greco-catolice
Sf. ep. Ciprian; Sf. m. Iustina fecioara

Romano-catolice
Ss. Îngeri Păzitori

Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și Sfânta Muceniță Iustina fecioara sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 2 octombrie.
Sfântul Ciprian s-a născut în vremea împăratului Deciu (către anul 250). Se făcuse filozof și vrăjitor vestit în Antiohia Siriei, de neam era din Cartagina, născut din părinți necredincioși, fiind dat din copilărie spre a sluji zeului Apolon.

A învățat magia în Atena, Egipt, Caldeea și dobândise o mare faimă printre închinătorii la idoli. În Antiohia a mers când era desăvârșit în toată răutatea: vrăjitor și fermecător, pierzător de suflete, mare prieten și credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur față în față a vorbit.

Despre acest lucru singur a mărturisit, spunând: “Să mă credeți pe mine că singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfe l-am rugat și l-am sărutat și am grăit cu dânsul și cu aceia care sunt la dânsul mai mari și m-au iubit și mi-au lăudat înțelegerea mea … Era chipul lui ca o floare de iarbă și capul îi era încununat cu o coroană prefăcută, nu adevărată, ci nălucire de aur și pietre luminoase, care lumina chipul acela și hainele lui erau minunate.

Iar când se întorcea încoace sau încolo se cutremura tot locul acela și mulți stăteau lângă scaunul lui cu fel de fel de rânduieli ale duhurilor răutății, întru mare supunere.

Eu cu totul pe mine mă dădusem atunci, supunându-mă la toată porunca lui”. Aceasta a spus-o singur Sfântul Ciprian despre sine după întoarcerea sa la Dumnezeu. (Viețile Sfinților)

A fost câștigat la credința creștină de către Iustina fecioară și creștină, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat.

Iustina era din Antiohia și pentru frumusețea ei un tânăr Aglaid a mers la vrăjitorul Ciprian pentru a-l ajuta să câștige atenția ei. Ciprian și-a pus tot meșteșugul în această acțiune, dar eforturile sale s-au dovedit zadarnice.

A renunțat atunci la magie s-a convertit la creștinism, devenind propovăduitor al noii credințe. A fost prins în timpul prigoanei împotriva creștinilor, de această soartă având parte și Iustina. Au fost împreună supuși la chinuri și apoi decapitați în Nicomidia, din ordinul lui Dioclețian (284-305).

AGERPRES/ (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)

Ortodoxe
Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Roman Melodul; Sf. Cuv. Iosif și Chiriac de la Bisericani

Greco-catolice
Acoperământul Maicii Domnului; Sf. ap. Anania, din cei 70; Cuv. Roman Melodul; Sf. Tereza a Pruncului Iisus

Romano-catolice
Ss. Tereza a Pruncului Iisus, fc. înv.; Roman Melodul, diacon

Biserica ortodoxă prăznuiește pomenirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului în ziua de 1 octombrie.

Sărbătoarea are loc în amintirea unei minuni întâmplate în Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înțeleptul (886-911), când Maica Domnului s-a arătat Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos (pomenit în calendarul creștin ortodox la 2 octombrie), ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor.

Tot astăzi este pomenit Sfântul Apostol Anania, unul din cei șaptezeci de ucenici ai lui Mântuitorului. De neam iudeu, Sfântul Apostol Anania s-a convertit la creștinism.
Este cel care, în urma unei viziuni de la Hristos, a mers în casa lui Iuda din Damasc și l-a tămăduit pe Saul (cel ce avea să devină apostolul neamurilor, Sfântul Apostol Pavel), rămas fără vedere în urma revelației de pe drumul Damascului.

Sfântul Apostol Anania și-a pus mâinile peste el și i-a redat vederea după care l-a botezat.
Anania a rămas în fruntea Bisericii din Damasc și a avut un sfârșit martiric, fiind ucis cu pietre.

Astăzi sunt pomeniți și Sfinții Iosif și Chiriac de la Bisericani.

Sfântul Iosif, întemeietorul Mănăstirii Bisericani, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Bistrița.

După ce a mers la Locurile Sfinte, Cuviosul Iosif s-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câțiva ani, sihastru vestit. A trăit într-o peșteră, mai întâi singur, apoi cu 17 pustnici ucenici, întemeind prima comunitate duhovnicească cunoscută în Țara Sfântă.

În urma năvălirii arabilor asupra Sfintelor Locuri, Cuviosul Iosif și-a luat ucenicii și a venit în Moldova. Aici a înălțat o mică biserică, construind și chilii împrejur. Pentru viața monahală a statornicit rânduiala achimită (neadormită), după modelul Mănăstirii Studiților din Constantinopol.

Mai târziu Schitul Cuviosului Iosif s-a numit “Schitul Bisericani”, adică “al evlavioșilor”, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi și mulți se vindecau de boli.

Cuviosul Chiriac de la Bisericani a trăit la începutul secolului al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani. S-a retras în pustie, într-o peșteră din muntele lui Simon, unde a trăit singur timp de 60 de ani. L-a cunoscut și Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care, mai târziu, după mutarea cuviosului la Domnul, i-a sărutat moaștele.

Este cunoscut ca unul dintre marii sihaștri din Carpați, având o viață pilduitoare: trăirea în desăvârșită lepădare de sine, smerenie și în neîncetată rugăciune.

Hotărârea canonizării Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac a fost luată în cadrul sesiunii de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5-7 martie 2008, iar proclamarea solemnă a canonizării a avut loc pe 5 iunie la Mânăstirea Neamț.

AGERPRES / (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)

Ortodoxe
Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin

Greco-catolice
Cuv. Teodora din Alexandria

Romano-catolice
Ss. Prot și Iacint, frați m.

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 11 septembrie.

A trăit în Alexandria, Egipt, în timpul împăratului Zenon din Constantinopol (474-491). Părinții ei, bogați, au măritat-o de tânără, soțul său fiind un om bun și iubitor. Dar, fiind tânără și frumoasă, s-a lăsat ademenită de stăruințele unui tânăr și a căzut în desfrânare. Cunoscându-și păcatul său, Sfânta Teodora s-a întristat și a început a se tângui cu amar.

A intrat în cele din urmă într-o mănăstire, îmbrăcându-se în haine de bărbat și recomandându-se cu numele Teodor.

După doi ani de pocăință au venit și ispitele, a fost acuzată că a lăsat însărcinată o femeie. Pentru că a primit învinuirea, familia femeii i-a adus copilul și Teodora l-a crescut timp de 7 ani, dar în afara mănăstirii, pentru că a fost alungată.

Milostivindu-se călugării, au reprimit-o pe cuvioasă în mănăstire. Nu după mult timp, au găsit-o pe Teodora răposată în chilie și pe copil adormit de la plâns. Așa au știut călugării că este femeie. Soțul ei, aflând acestea, a venit la mănăstire și a trăit până la moartea sa în chilia sfintei.

AGERPRES / (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)

Ortodoxe
Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona și Chiriac de la Tazlău; Sfinții Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic

Greco-catolice
Drepții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului; Sf. m. Severian

Romano-catolice
Sf. Petru Claver, pr.

Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana în ziua de 9 septembrie.
Sfântul și Dreptul Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu, a fost din seminția lui Iuda, descendent pe linie paternă al regelui David. Acesta trăia în Nazaretul Galileii, având soție pe Sfânta Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, din seminția lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul și a Mariei din seminția lui Iuda din Betleem.

Însoțirea Sfinților părinți Ioachim și Ana era cunoscută ca fiind de neam mare și bogat, provenind ei din cele două case mari ale lui Israel, casa împărătească și casa preoțească.

Ioachim și Ana viețuiau după lege, drepți fiind înaintea lui Dumnezeu. Sfinții Părinți au avut după cincizeci de ani de însoțire primul copil, pe Maica Domnului, născută în cea de-a opta zi a lunii septembrie, fiica cea preacurată și binecuvântată, începătoarea și mijlocitoarea mântuirii noastre, de a cărei naștere cerul și pământul s-au bucurat.
Sfântul Ioachim a murit după câțiva ani de la nașterea Maicii Domnului, având vârsta de optzeci de ani, iar Sfânta Ana, fiind văduvă, a plecat din Nazaret la Ierusalim și acolo aproape de fiica sa cea prea sfântă, rugându-se în biserica lui Dumnezeu, s-a odihnit în Domnul, având șaptezeci și nouă de ani.

Tot astăzi sunt pomeniți, în calendarul creștin ortodox, Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona și Chiriac de la Tazlău.

Sfântul Cuvios Onufrie s-a născut în anul 1700 în Rusia și timp de 25 de ani a viețuit într-o peșteră pe malul pârâului Vorona. A fost ucenicul Sfinților Vasile de la Poiana Mărului și Paisie Velicicovski. Aflându-și sfârșitul, și-a dat duhul în peștera sa, la 29 martie 1789.

Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona a avut loc la 9 septembrie 2005, la Mănăstirile Vorona și Sihăstria Voronei.

Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău s-a născut la începutul secolului al XVII-lea în satul Mesteacăn, Neamț. A intrat de tânăr în obștea Mănăstirii Tazlău, iar pentru viața sa a dobândit de la Dumnezeu darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor și al izgonirii demonilor. Sfântul Chiriac a trecut la Domnul în jurul anului 1660.

A fost trecut în rândul Sfinților de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2008.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)

Ortodoxe
Sfântul slăvit Proroc Ilie Tesviteanul

Greco-catolice
Sf. Pf. Ilie Tesviteanul

Romano-catolice
Ss. Apolinar, ep. m.; Ilie, profet; Aurel, ep.

Sfântul slăvit Proroc Ilie Tesviteanul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 20 iulie.
Sfântul Ilie Tesviteanul era fiul lui Sovac, unul dintre profeții Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve, dincolo de Iordan. De la numele acestei localități se trage și numele prorocului. Sfântul Proroc Ilie a trăit pe vremea lui Ahab, regele evreilor, care a domnit în ținutul Samariei din Israel, timp de 22 de ani.
Regele Ahab s-a căsătorit cu Isabela, o prințesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal. Ahab, prețuind frumusețea femeii mai mult decât credința în Dumnezeul părinților săi, și-a obligat poporul să se închine zeului Baal, încurajând în acest fel idolatria.

Toate aceste fapte au atras mânia lui Dumnezeu, iar Sfântul Proroc Ilie a primit misiunea de a mustra pe rege pentru faptele săvârșite și de a întoarce poporul la credința monoteistă.
Mustrându-l pe Ahab, Sfântul Ilie îi spune: “Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!”(3 Rg 17;1). Sfântul Ilie s-a retras pe malul râului Cherit, aici, corbii îl hrăneau, iar apă lua din pârâu.

În urma lui, seceta și foametea a cuprins toată țara. După ce toate roadele pământului au pierit din cauza secetei, Dumnezeu a dat poruncă lui Ilie să meargă la Ahab și să-i arate că din voia Lui au fost toate acestea.

Pentru a-l încredința pe rege că numai Dumnezeu propovăduit de el este Cel adevărat, Sfântul Proroc Ilie i-a cerut să adune toți slujitorii lui Baal și ai Așerei (850), pe muntele Carmel, să facă două altare de jertfă și să se roage și ei și Ilie și a cui jertfă se aprinde singură, acela este slujitorul adevăratului Dumnezeu.

Slujitorii păgâni s-au rugat idolului Baal fără ca jertfa lor să se aprindă. După aceștia, când ziua era spre sfârșit, la jertfa de seară, Ilie a luat 12 pietre, după numărul semințiilor fiilor lui Iacov, a zidit un jertfelnic pe care a așezat un vițel și în timp ce se ruga, Dumnezeu a trimis foc din cer și a mistuit toată jertfa și lemnele și pietrele și țărâna din jur.

La vederea acestei minuni poporul a crezut Dumnezeului celui Adevărat, iar slujitorii lui Baal au fost uciși.
Sfântului Proroc Ilie nu i-a fost dată moartea, fiind ridicat la cer într-un car de foc.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)

Sărbătoarea a început în jurul orei 10.00, la mănăstirea Halmyris construită în imediata apropiere a sitului arheologic de importanță națională cu întâmpinarea Înalt Prea Sfințitului Teodosie al Tomisului, Înalt Prea Sfințitului Casian al Dunării de Jos și a Prea Sfințitului Visarion al Tulcei. ‘Este o biserică atât de generoasă, pentru că sfințenia acestor mucenici este atât de mare. Venim în fiecare an aici cu multă emoție și bucurie, precum și cu dragostea de a ne îmbrățișa pe noi așa cum le sărutăm sfintele moaște’, a declarat arhiepiscopul Tomisului, inițiatorul construirii bisericii Halmyris.

Construcția lăcașului de cult care se dorește a fi unul dintre cele mai mari din Dobrogea de nord a început în anul 2005, însă lucrările merg încet. ‘Vom termina lucrarea când o vrea Dumnezeu’, a afirmat starețul mănăstirii Halmyris, ieromonahul Iov.

Din fața scenei amenajate special pentru slujba oficiată de cei trei înalți prelați, la o depărtare de circa 500 de metri, se poate vedea un grup de voluntari care lucrează în situl arheologic.

Cercetările la Halmyris au început în anul 1981, arheologul Mihail Zahariade din cadrul Institutului de Arheologie ‘Vasile Pârvan’ București amintindu-și că, timp de 14 ani, specialiștii de aici au beneficiat de sprijin din partea Ministerului Apărării Naționale. ‘Anual, ministerul aloca fonduri, voluntari, alimente, corturi și toată logistica necesară pentru ca, timp de o lună — o lună și jumătate, 40 de militari să ajute arheologii’, a declarat Mihail Zahariade.

El este cercetătorul care, pe 15 august 2001, de sărbătoarea Sfintei Marii, a descoperit în situl de lângă satul Murighiol cripta în care se aflau osemintele sfinților Epictet și Astion. ‘Ce înseamnă pentru un om de știință o asemenea descoperire? Este o șansă în viață, e o șansă extraordinară pe care o ai să dai peste o asemenea structură care este foarte importantă pentru Dobrogea’, a afirmat cercetătorul.

În august 2001, cercetările se desfășurau cu sprijinul voluntarilor americani, așa cum se întâmplă și în prezent. ‘Descoperirea moaștelor sfinților Epictet și Astion a fost un eveniment cu totul special. Cei mai vechi martiri au fost descoperiți nu oricum, ci cu ajutorul unor voluntari arheologi americani, iar acest eveniment special a fost pentru ei un miracol, după cum se exprimau chiar ei’, a afirmat Înalt Prea Sfințitul Teodosie.

Pentru o scurtă perioadă, moaștele sfinților de la Halmyris au fost duse spre închinare la Arhiepiscopia Tomisului, însă după înființarea Episcopiei Tulcei și începerea lucrărilor la mănăstirea dintre localitățile Dunavățu și Murighiol, ele au fost returnate Dobrogei de Nord. ‘Sunt câțiva ani de când vin în fiecare an în pelerinaj la Halmyris de sărbătoarea sfinților și mă rog pentru sănătate și pentru copiii mei plecați din țară. De fiecare dată când am timp, merg la mănăstirile vechi din județul nostru — Celic, Cocoșu, pentru că județul nostru are multe lăcașe de cult frumoase’, a declarat Maria Teodor, în vârstă de 57 de ani, din localitatea Nufăru, județul Tulcea.

La situl arheologic, cercetătorul Mihail Zahariade spune că își dorește mult ca centrul de informare turistică pe care Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ‘Gavrilă Simion’ dorește să-l înființeze aici să se transforme într-un punct muzeal. ‘Din anul 1981 până în 2015, în acest sit am descoperit 35 de inscripții, peste 3.000 de monede, trei porți importante din punct de vedere arhitectonic și arheologic, cazărmi ale militarilor, băile termale, basilica și cripta unică în Dobrogea, prima construită în timpul împăratului Constantin. Sunt foarte multe motive pentru care acest centru de informare turistică trebuie să devină punct muzeal’, a afirmat cercetătorul Zahariade.

Cetatea romană și romano-bizantină din apropiere de Murighiol a fost întemeiată într-o zonă cu urme de locuire din secolele VI-I î.Hr, pe malul sudic al golfului antic Halmyris, potrivit Direcției Județene pentru Cultură. Cetatea, cunoscută și sub numele de Salmorus, avea 16 turnuri cu o înălțime de circa 25 de metri, se afla între două lacuri și avea o formă de scut.

Potrivit arheologilor, aici a fost o importantă stație a flotei dunărene Classis Flavia Moesica, lucru certificat și de numele purtat de așezarea din jurul castrului — vicus classicorum, satul corăbierilor. În secolul al IV-lea, cetatea a fost unul din cele 15 orașe importante ale provinciei Scythia Minor, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, aici ridicându-se o basilică episcopală.

Epictet era preot și a venit în Halmyris cu monahul Astion, care a devenit creștin după ce cei doi s-au întâlnit. Împreună, în cetatea romano-bizantină, au săvârșit minuni și au convertit la creștinism mulți păgâni, motiv pentru care comandantul Latronianus i-a condamnat la chinuri îngrozitoare. Fiindcă cei doi sfinți au continuat să se declare creștini și după grelele încercări la care au fost supuși, comandantul Latronianus i-a condamnat la moarte, actul martiric menționând că trupurile celor doi sfinți aveau puteri vindecătoare și după moarte.

Potrivit actului martiric al celor doi sfinți, păstrat astăzi doar într-o copie din secolul al XV-lea aflată în arhiva bisericii Mântuitorului din Utrecht, Sfinții Epictet și Astion au pătimit în anul 290, în timpul persecuției împăratului Dioclețian.

În luna august a anului trecut, ICEM ‘Gavrilă Simion’ a lansat trei proiecte finanțate de Uniunea Europeană care au drept obiectiv promovarea turistică a trei situri arheologice de importanță națională, printre acestea aflându-se și situl Halmyris. Contractul de finanțare pentru obiectivul din apropiere de Murighiol a fost semnat pe data de 15 iulie 2014 și are o valoare totală de 736.181 lei.

AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Diana Dumitru)

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pictură murală — Mănăstirea Cozia

Biserica a hotărât ca cei doi Apostoli să fie cinstiți în aceeași zi deoarece în aceeași zi și în același an au pătimit moarte martirică la Roma, la 29 iunie 67, în timpul împăratului Nero.

Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului, întrucât era cetățean roman și avea dreptul la o moarte mai demnă, care să nu fie asemănătoare cu moartea sclavilor.

Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei și pescar ca toți cei din familia lui.

Numele său iudeu era Simon, nume pe care Iisus îl schimbă în Chifa sau Petru, adică piatră, așa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan — “Și l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuiește: Petru) (Ioan 1, 42).

Sfântul Apostol Petru este martor, împreună cu Iacov și Ioan, la Schimbarea la Față a lui Hristos, pe muntele Tabor. Când Iisus îi întreabă pe apostoli cine cred ei că este El, Petru răspunde: “Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16).

S-a lepădat de Fiul lui Dumnezeu în noaptea în care Mântuitorului a fost dat în mâna gărzilor.

“Cu rânduiala lui Dumnezeu a fost lăsat să se lepede de Hristos de trei ori, în vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smerii mai mult, pentru a plânge mai cu amar în toată viața sa (Matei 26, 27) și pentru a avea mai multă milă de cei păcătoși, fiind foarte aprins pentru Hristos”, arată arhimandritul Ilie Cleopa (vol. ”Predici la Praznice Împărătești și la Sfinții de peste an”).

După Înviere însă, Hristos i-a încredințat Sfântului Apostol Petru păstoria celor care vin la El, ca semn că i s-a iertat păcatul său.

În ziua Cincizecimii, Sfântul Apostol Petru vorbește plin de Duhul Sfânt mulțimilor adunate la Ierusalim, dovedind că Iisus este Mesia cel așteptat. Ca rezultat al predicii lui, în acea zi s-au botezat primii trei mii de oameni, întemeindu-se astfel prima comunitate creștină.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Galatia, Asia Proconsulară, Bitinia și Roma. În anul 50 a participat la Sinodul Apostolilor din Ierusalim, unde s-a hotărât ca cerințele rituale ale religiei mozaice să nu fie obligatorii pentru creștinii proveniți dintre păgâni.

Sfântul Apostol Pavel (detaliu), pictura murală — Mănăstirea Cozia
Foto: (c) Tudor IOSIFARU / Arhiva AGERPRES

Sfântul Apostol Pavel era tot evreu de neam, născut în Tarsul Ciliciei (Turcia de astăzi), care mai înainte de a crede în Hristos se numea Saul.

Supranumit “Apostolul neamurilor”, Pavel a fost apostolul care a avut cea mai amplă și fructuoasă misiune evanghelizatoare. După studii făcute la școala rabinului Gamaliel, Saul s-a arătat ca un prigonitor de temut al creștinilor, plin de zel pentru legea mozaică.

În urma unei revelații de pe drumul Damascului, când Iisus îi apare într-o lumină orbitoare și îi spune: “Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”, s-a convertit la creștinism, după care și-a început misiunea de apostol “mai pe urmă chemat”.

În cele trei călătorii misionare ale sale, Sfântul Apostol Pavel a adus la credință mulțimi de păgâni, întemeind biserici în toate marile orașe din spațiul asiatic și de răsărit al Imperiului Roman.

Propovăduirea sa a provocat o mare revoltă, astfel Sfântul Apostol Pavel a fost acuzat la procuratorul Iudeii de trădare. În urma acestui fapt, a fost întemnițat vreme de doi ani, după care, pentru a scăpa de judecata Sinedriului, a făcut apel la Cezar, în calitatea lui de cetățean roman.

Ajuns la Roma, a rămas captiv vreme de doi ani, timp în care și-a continuat lucrarea de propovăduire a Evangheliei și de întărire a comunității creștine de acolo.

În anul 67, în timpul lui Nero, a fost decapitat la Roma, în aceeași zi în care Sfântul Apostol Petru era crucificat.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Marina Bădulescu)

Icoana Sfântului Proroc Ioan Botezătorul — Catedrala Patriarhală

Venirea pe lume a celui mai mare om născut din femeie, apostolul pocăinței, cel mai mare sihastru și postitor din câți au fost vreodată (Predici la Praznice Împărătești și la Sfinți de peste an — arhimandrit Ilie Cleopa), s-a întâmplat în perioada în care Irod era rege al Iudeii.

Potrivit Sfintei Scripturi, în acest timp era preot la Templul din Ierusalim, Sfântul Proroc Zaharia, învățător al Legii Vechi, care a fost ales să fie tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Preotul Zaharia era căsătorit cu Elisabeta, care era sora Sfintei Ana, mama Maicii Domnului.

“Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor. Și pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulțimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară și se ruga. Și i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Și văzându-l, Zaharia s-a tulburat și frică a căzut peste el”. (Luca 1, 6-12)

“Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan. Și bucurie și veselie vei avea și, de nașterea lui, mulți se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Și va merge înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților, ca să gătească Domnului un popor pregătit”. (Luca 1, 6-17)

Schitul Bradu cu hramul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

Cei doi părinți ai Sfântului Ioan Botezătorul sunt considerați părinți model, părinți sfinți. “Cât au plâns, cât s-au rugat și au postit părinții săi ca să nască un copil! Sfântul Ioan este rod al credinței, al rugăciunii și al postirii părinților săi”, spune arhimandritul Ilie Cleopa în predica de la sărbătoare Nașterii Sfântul Ioan Botezătorul.

Icoana Sfântului Proroc Ioan Botezătorul — Schitul Bradu

Sfântul Zaharia și Sfânta Elisabeta și-au jertfit în cele din urmă viața pentru copil. Sfântul Zaharia a fost omorât, la porunca împăratului Irod, care și-a trimis soldații să omoare toți pruncii, în vârstă de până la doi ani, în speranța de a-l ucide și pe Mesia, de a cărui naștere a fost vestit de către magi.

Știind de nașterea minunată a lui Ioan și crezând că însuși Ioan ar putea fi Mesia, a poruncit soldaților să îl caute și să îl omoare. Între timp, însă, Elisabeta l-a luat pe Ioan și a fugit, ascunzându-se în munți, de cealaltă parte a Iordanului.

Negăsind pruncul, soldații au fost trimiși la preotul Zaharia, pentru a le spune unde este ascunzătoarea. Cum nu au primit nici un răspuns, Sfântul Proroc Zaharia a fost pe loc omorât cu sabia, în ziua în care fusese rânduit să slujească la Templul din Ierusalim.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, și-a dat sfârșitul în peștera unde ascunsese copilul.

Sfântul Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a rămas în pustie până “în ziua arătării lui către Israel” (Luca 1, 80), când a început a predica pocăința către mulțimile care veneau la el, pregătindu-le să îl primească pe Mântuitorul.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

Ortodoxe
Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiții Ieronim și Augustin

Greco-catolice
Pf. Amos; Sf. Ieronim

Romano-catolice
Ss. Amos, profet; Abraham, călug.

Sfântul Proroc Amos pomenit în calendarul creștin ortodox la 15 iunie, este unul din prorocii mici ai Vechiului Testament. Originar din Tecoa, era păstor și cultiva sicomori (arbore de dimensiuni mari care produce fructe asemenea smochinelor).

Profețiile sale au fost spuse între anii 780-740 î.Hr. Sfântul Proroc Amos vorbea împotriva neamurilor, care au săvârșit multe nedreptăți și fărădelegi, și împotriva poporului israelit, ce s-a îndepărtat de Dumnezeul viu și adevărat, nesocotind legile lui “… fiindcă ei au vândut pe cel drept pentru argint și pe cel sărac pentru o pereche de încălțăminte”.

“Ei zdrobesc în pulbere capul celor sărmani și calcă în picioare pe cei în necazuri. Feciorul dimpreună cu tatăl său la aceeași desfrânată își află calea, ca să pângărească numele Meu cel sfânt. Pe veșmintele luate zălog, pe lângă jertfelnice, se tolănesc și vinul celor năpăstuiți îl beau în templul dumnezeului lor”. (Am. 2; 6, 7 8).

Astăzi este pomenit și Sfântul Mucenic Ishie, ostaș creștin ce făcea parte din legiunea armatei romane de la Dunăre, staționată în orașul Durostor din provincia Moesia Inferior.

Sfântul Ishie a pătimit împreună cu alți cinci sfinți mucenici: Pasicrat, Valentin, Nicandru, Marcian și Iuliu veteranul, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de împăratul Dioclețian (285-305).

Sfinții Pasicrat și Valentin au primit moarte martirică la 24 aprilie, iar Sfântului Iuliu veteranul la 27 mai. În ziua pătimirii veteranului Iuliu, Sfântul Isihie, care se afla în închisoare cu el, i-a adresat o rugăminte ca să-și aducă aminte de el când va ajunge în fața Domnului, căci curând va urma și el aceeași soartă. Sfântul Isihie a primit cununa muceniciei prin tăierea capului la 15 iunie.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)