Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES ARHIVA

Botezul Domnului în Iordan are o dublă semnificație: pe de o parte, prin cufundarea în apele Iordanului, Iisus Hristos sfințește firea apelor, pregătind oarecum botezul creștin; pe de altă parte, în această zi, Sfânta Treime s-a arătat pentru prima dată: Dumnezeu Tatăl, prin glasul care zice: “Acesta este Fiul Meu iubit întru care am binevoit”, Duhul Sfânt în chip simbolic de porumbel, care odihnește peste Hristos, și Mântuitorul botezat de Ioan în apa Iordanului.

Începutul acestei sărbători datează cel puțin din secolul al III-lea, de când avem mențiuni despre existența ei, fiind atestată pentru prima dată în Alexandria, de Clement Alexandrinul. “Constituțiile Apostolice” o menționează printre primele sărbători creștine. O altă scriere, “Testamentum Domini” (sec. IV) o amintește ca singura sărbătoare existentă, alături de Nașterea și de Învierea Domnului. Din secolul al IV-lea înainte, avem mărturii numeroase despre Bobotează, din predicile celebre ținute de Părinții Bisericii. În Apus nu avem dovezi despre existența ei înainte de secolul al IV-lea.

Ca și alte sărbători împărătești, Botezul Domnului era prăznuit întotdeauna cu mare solemnitate. Pe la anul 400, împărații Honorius și Arcadius au interzis spectacolele de circ în această zi. Cel mai de seamă eveniment legat de această sărbătoare în vechime era botezul solemn al catehumenilor (cei care doreau să devină creștini), care voiau să imite astfel botezul Mântuitorului în Iordan. Cum botezul era numit în vechime “luminare”, sărbătoarea Bobotezei a mai primit numele de “sărbătoarea luminilor” sau “a luminării”, rămasă până astăzi în cărțile ortodoxe de slujbă. În aceeași zi se săvârșeau Ceasurile Mari sau Împărătești, la care asistau împărații bizantini și demnitarii lor.

La români, sărbătoarea a fost, alături de cea a Nașterii, una dintre cele mai populare. În fiecare an, în cetățile de scaun ale Țărilor Românești, Botezul Domnului se serba cu deosebit fast, iar sfințirea Agheasmei Mari se făcea întotdeauna de mitropolitul țării, în prezența domnitorului și a curții.

Obiceiuri de Bobotează

Boboteaza are, pe lângă înțelesurile creștine, trăsături de mare sărbătoare populară. În ziua Bobotezei, predomină practicile de purificare prin stropire cu Agheasmă Mare și de botezare a credincioșilor, la care poporul a adăugat rituri de alungare a spiritelor malefice: spălatul sau scufundarea în apa râurilor și lacurilor, împușcăturile, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor, vitelor și gospodăriilor.

De asemenea, Boboteaza include motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului: local se colindă, se fac farmece și descântece, se află ursitul, se fac previziuni astronomice pentru anul ce vine și pentru holde.

De Bobotează se crede că se deschide cerul și animalele vorbesc și că oamenii, în ofensiva împotriva spiritelor rele, sunt ajutați de lupi, singurii care văd aceste spirite, le aleargă și le sfâșie cu dinții.

Tot în această zi are loc Chiraleisa, obicei de purificare a spațiului și de invocare a rodului bogat, organizat de copii după modelul colindelor. În ajun sau chiar de Bobotează, mici grupuri de băieți intră în curțile oamenilor și înconjoară casele, grajdurile, adăposturile pentru fân, sunând din clopoței și tălăngi, rostind în cor: “Chiraleisa, /spic de grâu /până-n brâu, /roade bune, /mană-n grâne!”. Colindătorii poartă la căciuli busuioc, brad, vâsc, salcie, plante cu multiple semnificații. În alte zone, copiii poartă colaci și lumini aprinse în mâini, ocolesc casele de trei ori, cerându-i lui Alexie, răspunzător cu încălzirea timpului în luna martie, grâne bogate în noul an.

AGERPRES/(Documentare, Mariana Zbora Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)

Foto: (c) Paul BUCIUTA/ AGERPRES ARHIVĂ

Ortodoxe
Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului; Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și Sf. Emilia, mama sa (Anul Nou; Harți)

Greco-catolice
Tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos. Sf. Vasile cel Mare. Anul Nou civil. Harți

Romano-catolice
Sf. Maria, Născătoarea de Dumnezeu; Fer. Marian, pr. m.

Sărbătoarea Tăierii împrejur cea după trup a Domnului se prăznuiește în Biserica Ortodoxă la 1 ianuarie.
Este sărbătoarea rânduită în amintirea tăierii împrejur după trup a Domnului Iisus Hristos ca prunc, când i s-a pus numele de Iisus, în a opta zi după Naștere, conform Legii Vechi. Prin aceasta, Maica Domnului și dreptul Iosif împlineau Legea dată vechilor evrei de către Iahve, care spunea că orice prunc de parte bărbătească să fie tăiat împrejur în a opta zi de la naștere, pentru a se deosebi de popoarele păgâne și pentru a consfinți legământul încheiat cu Dumnezeu.

În primele veacuri creștine, sărbătoarea Tăierii împrejur s-a generalizat în secolul al V-lea în Biserica Răsăritului, după ce Nașterea Domnului a început să fie serbată la 25 decembrie. De atunci avem primele predici ținute cu prilejul sărbătorii de mari predicatori ai vremii, ca Sfântul Ierarh Proclu, patriarhul Constantinopolului.

Astăzi este sărbătorit și Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
S-a născut în anul 330, în Cezareea Capadociei, într-o familie nobilă, care a dat Bisericii slujitori și cărturari renumiți, câțiva dintre ei fiind trecuți în rândurile sfinților. Bunicul său a fost martir pentru Hristos, în timpul împăratului roman Dioclețian, sora sa cea mare a fost cea care i-a îndemnat pe frați pe calea slujirii Mântuitorului, iar fratele cel mai mic a fost episcop al Sevastiei.

Studiile le-a făcut la Constantinopol și la Atena, unde a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Grigorie de Nazianz, după care s-a întors în Cezareea, unde a predat pentru o scurtă vreme Retorica. La îndemnurile surorii sale, a fost botezat în credința creștină, a împărțit partea sa de avere celor săraci, după care s-a retras în anul 358 la o mănăstire din Pont, unde a dus o viață de asceză și rugăciune. După o călătorie la marile mănăstiri și schituri din Egipt, s-a întors în Pont și a redactat prima sa scriere privitoare la viața de obște din mănăstire, numită “Regulile vieții monahale”.

În anul 364, a fost chemat în Cezareea de episcopul Eusebiu și a fost hirotonit preot. Pastorația pe care o începe de acum înainte a fost dedicată îndeosebi celor nevoiași, organizând renumitele azile, spitale și case de reeducare a celor căzuți moral, toate grupate sub denumirea de “Vasiliade”. Deosebit de energice au fost însă și misiunile sale pe tărâm spiritual, ca preot și apoi ca episcop al Cezareei Capadociei, remarcându-se în acțiunile sale de combatere a ereticilor și de reconciliere a Bisericilor în timpul unor schisme.

Sfântul Vasile cel Mare a murit în anul 379, la numai 49 de ani, ca un adevărat stâlp al Bisericii din vremea sa, un nume de referință în istoria creștinismului universal. Scrierile sale conțin lucrări de dogmatică profundă, precum “Contra lui Eunomiu” sau “Despre Sfântul Duh”, lucrări ascetice, ca “Regulile vieții monahale”, “Despre judecata lui Dumnezeu”, comentarii, ca “9 Omilii la Hexameron”, numeroase cuvântări și epistole. A avut o contribuție deosebită la structurarea slujbelor bisericești, alcătuind o Sfântă Liturghie ce-i poartă numele.

AGERPRES/( Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Paul BUCIUTA/ AGERPRES ARHIVĂ

Ortodoxe
Odovania Praznicului Nașterii Domnului;
Sf. Cuv. Melania Romana; Sf. Mc. Hermes (Harți)

Greco-catolice
Cuv. Melania Romana. Harți

Romano-catolice
Ss. Silvestru I, pp.; Melania; Ecaterina Labouré, fc.

Sfânta Cuvioasă Melania Romana este pomenită în calendarul creștin ortodox la 31 decembrie.

S-a născut la Roma, într-o familie foarte bogată și a trăit pe vremea împăraților bizantini Honoriu (în Apus, 395-423) și Tedosie cel Tânăr (în Răsărit, 408-450).

A fost căsătorită și a avut doi copii, care i-au murit. După moartea copiilor a hotărât, împreună cu soțul său, să trăiască în castitate, slujindu-I lui Hristos.

Din multele averi pe care le moșteniseră au făcut nenumărate milostenii, mergând în cetăți prin tot imperiul pentru ajutorul celor în nevoi. În tot acest timp cei doi trăiau în asceză. Întemeind o mănăstire de călugărițe în Țara Sfântă, Cuvioasa Melania, vestită pentru smerenia și dragostea ei de oameni, s-a așezat acolo, iar în urma morții soțului ei a ridicat și o mănăstire de călugări.

Și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, culcându-se pe pat și punându-și singură mâinile pe piept în semnul Crucii și ochii închizându-i, în ziua de treizeci și unu a lunii decembrie. S-au adunat la îngroparea ei toți monahii, toate monahiile din toate mănăstirile care erau împrejurul cetății Ierusalimului și făcând toată noaptea cântări de psalmi, au îngropat-o cu cinste.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Paul BUCIUTA/ AGERPRES ARHIVĂ

Ortodoxe
Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod;
Sf. Cuv. Marcel și Tadeu

Greco-catolice
Sf. prunci uciși de Irod; Cuv. Marcel Achimitul

Romano-catolice
Ss. Thomas Becket, ep. m.; David, rege

Sfinții 14.000 de prunci uciși de Irod sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 29 decembrie.

Uciderea celor paisprezece mii de prunci este istorisită în Evanghelia după Matei (cap. 2). Potrivit Sfintei Scripturi, atunci când s-a născut Iisus Hristos în Betleem, urmărind steaua neobișnuită care lumina cu putere cerul Orientului, trei magi perși au venit în pământul Palestinei, întrebând despre “Regele iudeilor, Cel ce S-a născut”.

Irod cel Mare, regele Iudeii, tulburat, i-a chemat la sine pe învățații perși și a aflat că, potrivit Scripturii evreiești, Mesia urma să se nască la Betleem. De teamă că își va pierde tronul, Irod a ordonat să fie uciși toți copiii din Betleem și din împrejurimi, mai mici de doi ani. Au pierit atunci paisprezece mii de prunci, smulși cu cruzime din brațele mamelor lor și uciși de soldați.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Paul BUCIUTA/ AGERPRES ARHIVĂ

Ortodoxe
Sf. Mc. Anisia; Sf. Cuv. Teodora; Sf. Cuv. Leon

Greco-catolice
Sf. m. Anisia; Cuv. pr. Zotic, hrănitorul de orfani.

Romano-catolice
Sf. Felix I, pp.

Sfânta Muceniță Anisia este pomenită în calendarul creștin ortodox la 30 decembrie.

A fost din Tesalonic și a trăit în timpul împăratului Maximian (286-305). Murindu-i părinții, deși era foarte bogată, a preferat viața închinată lui Hristos, dedicându-se ajutorării celor săraci și celor suferinzi. Astfel și-a împărțit averile la săraci, trăind într-o casă în post și rugăciune, câștigându-și cele necesare vieții prin lucrul mâinilor.

Fiind obligată de un soldat roman să intre în templul zeilor păgâni și să aducă ofrande, Sfânta Muceniță Anisia s-a împotrivit câștigându-și astfel moarte martirică, pentru că a fost ucisă cu sabia, în anul 298.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Ortodoxe
Sf. Ap., întâiul Mc. și Arhidiacon Ștefan;
Sf. Cuv. Teodor Mărturisitorul

Greco-catolice
A III-a zi de Crăciun. Sf. arhid. m. Ștefan; Cuv. Teodor Mărturisitorul

Romano-catolice
Sf. Ioan, ap. și ev.

Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan este pomenit în calendarul creștin ortodox la 27 decembrie.

Sfântul Arhidiacon Ștefan a fost unul dintre cei șapte diaconi — din rândul evreilor eleniști — aleși de Sfinții Apostoli din Ierusalim pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac. Datorită harului și înțelepciunii de care se învrednicise și a semnelor și minunilor cu care își însoțea propovăduirea, a stârnit ura evreilor, care l-au adus la judecată în fața Sinedriului, acuzându-l că hulește Legea și pe Moise.

Sfântul Apostol Ștefan le-a arătat însă, cu dovezi din Scripturi, că Legea Veche s-a împlinit prin Hristos și că El este Mântuitorul cel așteptat și prezis de proroci, mustrându-i totodată pentru împietrirea inimii și lipsa lor de credință.

Fiind condamnat la moarte, Sfântul întâi Mucenic Ștefan a fost scos din cetate și ucis cu pietre, după obiceiul vechilor evrei, devenind astfel primul martir creștin și mărturisitor al lui Hristos.

Cinstirea Sfântului Ștefan a început la scurtă vreme de la moartea sa. Moaștele sale au fost duse spre îngropare într-un sat de lângă Ierusalim, Cafargamala, de către Gamaliel, învățător al Legii iudaice, conducător al uneia din principalele școli rabinice ale vremii, cel ce împreună cu fiul său, Avelvie, întăriți de curajul arhidiaconului Ștefan, va primi credința creștină. În secolul al V-lea, soția împăratului Teodosie cel Mic, Evdochia, venind în pelerinaj la Locurile Sfinte, în Ierusalim, hotărăște zidirea unei biserici, chiar acolo unde, la o vârstă de puțin peste 30 de ani, în urmă cu aproape patru secole, Sfântul Ștefan devenise primul martir al creștinismului.

AGERPRES/ (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) doxologia.ro

În Bethleem (aram — casa pâinii) s-a săvârșit marea taină a dreptei credințe: “Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Tim. III, 16).

Interior din Biserica Nașterii Domnului din Bethleem
Foto: (c) doxologia.ro

Eveniment unic în istoria omenirii, petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, stăpân peste Galileea (Nazaretul) și Iudeea (unde era Bethleemul), amândouă regiunile făceau parte din Imperiului Roman și erau guvernate de către un procurator Quirinius. Imperiul era condus de Octavian Augustus (27 î.Hr-14 d.Hr), reorganizator al administrației și armatei.

În acea perioadă, a fost dispusă de autorități organizarea unui un recensământ, fiecare trebuind să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Printr-un astfel de procedeu se stabilea o bază de date pentru impozitarea populației și a terenurilor.

Potrivit Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, mergând cu Iosif de la Nazaret la Bethleem, spre a împlini porunca autorităților, Sfânta Fecioară Maria a născut pe Iisus într-un staul de animale de la marginea cetății.

Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului lumii. Tot atunci și tot acolo, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit cei trei magi din lunga lor călătorie, spre a lăsa, lângă copilul sărac, daruri împărătești. Asupra celor trei se oprește Sfântul Ioan Gură de Aur (Chrysostomul), arhiepiscop al Constantinopolului (347-407), atunci când vorbește de nașterea Fiului. Nebunie o numește părintele călătoria celor trei perși care, altfel, erau stăpâniți de vrăji și de eresuri, o nebunie a fost închinarea și întrebarea pe care aceștia o fac lui Irod, despre nașterea pruncului împărat, întrebare care aduce panică mare între iudei, suficientă să pună viața magilor în pericol, nemaivorbind de viața copilului.

‘Trebuie multă osârdie și rugăciune, spre a putea înțelege după cuviință această Evanghelie” — spune Sfântul Ioan, pentru că până aici aparențele au fost necuviincioase. Toate acestea s-au întâmplat așa, și nu altfel, pentru că Dumnezeu a dorit să facă cunoscut cine este și pentru ce a venit Fiul, de la bun început. Au fost magi pentru că astfel, prin ei, lumea păgână, tributară miturilor și magiei, a fost adusă la închinare și la cunoștința singurului Dumnezeu Cel în Treime Închinat.

Nu au avut frică în fața împăratului pentru că modul în care Dumnezeu a ales să le vestească Nașterea și, implicit, restaurarea firi omenești, a fost fără urmă de suspiciune pentru cei trei magi. Steaua, care le-a fost trimisă și care le-a vestit vestea cea bună și i-a condus până în fața pruncului, i-a încredințat pe deplin, pentru că ea le era proprie, era una din valorile pe care magii lumii orientale o cultivau. Dumnezeu le-a vorbit în limba lor, erau încredințați, nu mai aveau frică pentru nimic.

Închinarea magilor
Foto: (c) doxologia.ro

“Magii au trecut înainte” — spune marele Părinte al Bisericii—, “Așadar lor să le urmăm noi. Să ne depărtăm de păgânătate, pentru ca să vedem pe Hristos, precum și ei s-au depărtat de patria lor cea păgânească, spre a-l vedea pe el. Să părăsim lucrurile pământești ca și Magii, care, după ce au părăsit Persia, au văzut pe soarele dreptății. Așadar lasă toate și aleargă la Vithleem. De ești păstor și te vei duce acolo vei vedea pruncul în colibă. De ești împărat și nu te duci acolo, și porfira nu-ți va folosi nimica. De ești înțelept, și acestea nu te pot împiedica de a te duce acolo și a te închina fiului lui Dumnezeu; căci acestea foarte bine se potrivesc cu înțelepciunea”. (Predici la duminici și sărbători — Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nașterea Domnului (adică întruparea lui Dumnezeu) face parte din cele 12 sărbători domnești (sau praznice împărătești) ale Bisericii Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paști și de Rusalii.

Sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului Iisus Hristos este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului.

Nașterea Domnului, numită și Crăciunul, pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștile sau Pogorârea Sfântului Duh sau (Cincizecimea sau Rusaliile).

Ultimele două sărbători au totuși întâietate încă din timpul creștinismului primar apărut într-o lume care punea accentul pe ziua morții și a învierii divinităților adorate, iar nu pe ziua nașterii lor. De aceea, cultul Mântuitorului în Biserica primară era concentrat în jurul morții și al Învierii Sale. Calendarele creștine păstrează de asemenea în amintirea posterității, nu datele nașterii mucenicilor și ale sfinților, ci datele morții lor. De aceea, Nașterea Domnului este considerata în general ca o sărbătoare de origine mai nouă decât Paștile. Vechimea ei se poate urmări retrospectiv în documente până pe la sfârșitul secolului III.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Ortodoxe
Sfinții 10 Mucenici din Creta; Sf. Ier. Pavel, arhiepiscopul Neocezareei; Sf. Cuv. Naum

Greco-catolice
Cei 10 Sf. m din Creta

Romano-catolice
Sf. Ioan de Kety, pr.

Sfinții 10 Mucenici din Creta sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 23 decembrie.
Sfinții 10 Mucenici au pătimit pentru Hristos în insula grecească Creta în timpul lui Deciu (251-253). Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie și Evnichian erau din cetatea Gortinei, Zotic din Cnossos, Agatopod din Epinia Panormului, Vasilide din Hania, iar Evarest și Pompie din Iraclion.

Pentru că au refuzat să jertfească idolilor, sfinții au fost prinși de asupritori și adunați în același loc. Au fost chinuiți cu cruzime timp de 30 de zile și în ziua a 23-a a lunii decembrie, când au fost duși la judecată, au stat tari și neclintiți în credința lui Hristos. Cei 10 Mucenici din Creta au primit moartea prin tăierea capetelor cu sabia, apoi cei apropiați mucenicilor au luat sfintele trupuri și le-au îngropat cu cinste.

Tot astăzi este pomenit Sfântul Ierarh Pavel, arhiepiscopul Neocezareei.
A fost unul din Sfinții Părinți care au participat la Sinodul I Ecumenic din Niceea (325). Cuviosul Pavel a pătimit pentru Hristos în Nicomidia (Asia Mică) în vremea lui Licinius (307-323). După ce a fost chinuit, a fost trimis în exil într-un mic oraș de pe malul Eufratului (Mesopotamia). Acolo a stat întemnițat până când împăratul Constantin cel Mare a eliberat toți creștinii ținuți în închisori în exil. Cuviosul Pavel s-a întors la scaunul său episcopal din Neo-Cezareea.

AGERPRES /(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Ortodoxe
Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului;
Sf. Mare Mc. Anastasia; Sf. Mc. Hrisogon și Teodota

Greco-catolice
Sf. m. Anastasia

Romano-catolice
Sf. Francisca Cabrini

Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 22 decembrie.

Petru Movilă s-a născut, în 1596, la Suceava, fiu al viitorului domn al Moldovei, Simion Movilă. Mama sa, Marghita, s-a călugărit spre sfârșitul vieții sub numele Melania.

Tânărul Petru a studiat la școala Frăției Ortodoxe din Lvov (Ucraina). S-a călugărit, în 1621, la Lavra Pecerska, al cărei egumen a devenit în 1627. În 1632 a fost ales mitropolit al Kievului. În anul 1642 a participat la Sinodul panortodox de la Iași, care a îndreptat și definitivat textul Mărturisirii de credință ortodoxă, document la care mitropolitul Kievului, Petru, lucrase mai mulți ani. A mai vizitat o dată meleagurile natale, în 1645, înaintea morții sale la 22 decembrie 1646.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a aprobat, în ședința din 12-13 martie 2002, prăznuirea Sfântului Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului, la 22 decembrie (data mutării sale la Domnul). Canonizarea Ierarhului Petru Movilă a fost săvârșită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene la 6 decembrie 1996, pomenirea Sfântului Ierarh Petru Movilă în calendarul acestei biserici fiind la 31 decembrie.

Mărturisirea de credință ortodoxă întocmită de mitropolitul Petru Movilă al Kievului este o lucrare teologică, care expune dogma ortodoxă, recunoscută la vremea aceea și ulterior, până în secolul al XX-lea, de întreaga Ortodoxie. În partea finală a secolului trecut, ea a fost contestată de unii teologi ruși care i-au reproșat metoda apuseană folosită la elaborare.

AGERPRES /(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)