Ortodoxe
Sf. Proroc Daniel și Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail
Greco-catolice
Pf. Daniel; Sf. Anania, Azaria și Misael
Romano-catolice
Sf. Cristofor, călug.
Sfântul Proroc Daniel și Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 17 decembrie.
Apărător al dreptei credințe în Vechiul Testament, Sfântul Proroc Daniel este prăznuit cu șapte zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului întrucât provenea din seminția lui David, din care făceau parte și rudele după neam ale Mântuitorului.
Sfântul Proroc Daniel a fost dus împreună cu regele Ioachim al iudeilor și cu alți tineri iudei, între care și trei prieteni ai săi: Anania, Azaria și Misail în robia babiloniană (597-538 î.Hr.).
Pentru a și-i apropia pe iudei, împăratul Nabucodonosor a poruncit mai marelui palatului său, să-i învețe carte și limba haldaică pe cei mai reprezentativi dintre tinerii acestui neam aflat în robie. Nabucodonosor vroia să facă din ei slujitori credincioși tronului. Le-a fost schimbat și numele: Daniel a fost numit Baltazar, Anania — Sedrah, Azaria — Abdenago, iar Misail — Misah.
Sfânta Scriptură arată că Daniel și prietenii lui țineau foarte mult la legea părintească. Deși aveau dreptul să mănânce și să bea din masa împăratului, ei s-au hrănit cu mâncăruri de legume ca să nu se pângărească. Dumnezeu le-a răsplătit curăția cu înțelepciune și frumusețe.
Datorită intrigilor slujitorilor babilonieni, care i-au spus împăratului Nabucodonosor că cei trei prieteni ai lui Daniel au refuzat să se închine unei statui ridicată de împărat, aceștia au fost aruncați într-un cuptor încins, însă Dumnezeu i-a ocrotit și focul s-a prefăcut în rouă (Daniel III, 17).
Sfântul Proroc Daniel era cunoscut pentru darul de a tălmăci visele. În Vechiul Testament, cartea care îi poartă numele cuprinde tâlcuirea viselor ultimilor doi regi ai Babilonului, Nabucodonosor și Baltazar, precum și vedenia Sfântului Proroc Daniel despre timpul care va trece până la venirea lui Mesia, descoperirea despre vremurile din urmă ale omenirii, despre Antihrist și învierea morților.
După cucerirea Babilonului de către regele Darius I al perșilor (anul 518 î.Hr.), Sfântul Proroc Daniel nu s-a întors în țară cu frații săi iudei pentru că n-a vrut să-i lase singuri pe cei care nu puteau pleca.
Din cauza intrigilor noul cuceritor a fost nevoit să poruncească ca Sfântul Proroc Daniel să fie aruncat într-o groapă cu lei, însă Dumnezeu a avut grijă de robul său și leii nu s-au apropiat de el (Daniel VI, 17-29).
Sfântul Prooroc Daniel a trăit aproape 90 de ani și a fost ales de Dumnezeu să susțină poporul evreu pe lângă stăpânitorii săi și să facă cunoscut printre păgâni pe adevăratul Dumnezeu.
Ortodoxe
Sf. Ier. Dosoftei, mitropolitul Moldovei;
Sf. Mari Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest;
Sf. Mc. Lucia, fecioara din Siracuza (Dezlegare la pește)
Greco-catolice
Sf. m. Eustratie, Axentie, Eugen, Mardarie și Orest; Sf. m. Lucia
Romano-catolice
Ss. Lucia, fc. m.; Otilia, călug.
Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, este pomenit în ziua de 13 decembrie.
Mitropolitul Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava, primind la botez numele Dimitrie. A studiat pentru început acasă, apoi la Iași, la Colegiul de la Trei Ierarhi. De aici a plecat la Liov, unde va studia la Școala Frăției Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”. În anul 1649 s-a călugărit la Mănăstirea Probota, primind numele Dosoftei. În anul 1658 a fost ales și hirotonit episcop de Huși, apoi episcop la Roman, iar în 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.
A fost unul dintre cei mai mari cărturari români din secolul al XVII-lea, fiind cunoscut ca primul poet național, primul traducător în limba română al cărților de slujbă religioasă, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător în românește al unor cărți din literatura dramatică și istorică universală, primul cărturar roman care a copiat documente și inscripții. Mai este cunoscut drept o personalitate a vieții culturale și spirituale românești și pentru traducerile sale din literatura patristică și pentru contribuția sa la formarea limbii literare românești.
În 1686, în urma campaniei de retragere din Moldova, soldații polonezi au luat cu ei ca ostatic și pe mitropolitul Dosoftei. Rămâne în exil până la sfârșitul vieții. A trecut la Domnul la 13 decembrie 1693 și a fost înmormântat în Biserica “Nașterea Domnului” din Zolkiew (Ucraina).
Canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei a fost aprobată de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a avut loc la 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitană din Iași.
Tot astăzi sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox Sfinții Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest, care au trăit în timpul persecuției anticreștine ordonată de Dioclețian (284-305).
Eustratie era soldat în trupele grănicerești ale imperiului din Armenia, creștin în taină. Văzând chinurile la care erau supuși creștinii de către autorități și fiind îndemnat la mucenicie printr-o descoperire, și-a mărturisit deschis credința. A fost supus la torturi, în urma cărora ieșind sănătos din mâinile călăilor, l-a adus la credință și pe prietenul său, Evghenie. Au fost amândoi duși din Sevastia la Nicopole în lanțuri. Un creștin cu numele Mardarie, văzându-i suferind cumplit, l-a mărturisit și el pe Hristos și a fost ucis în chinuri grele.
Preotul Auxentie, cel prin care Eustratie primise îndemnul de a merge la mucenicie, a fost de asemenea adus la judecată și decapitat.
Sfântului Evghenie i s-a tăiat limba, i s-au zdrobit fluierele picioarelor și a murit în acea teribilă suferință.
Un soldat cu numele Orest, vrând să lovească pe unul dintre prigonitori, a fost cunoscut că era creștin și a fost dus împreună cu Sfântul Eustratie în Capadocia unde au fost omorâți, unul pe un pat încins, Sfântul Orest, iar celălalt, Sfântul Eustratie, a fost aruncat într-un cuptor.
S-a născut pe vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305) în cetatea Patara din Asia Mică. Părinții săi, Teofan și Nona, au murit în timpul unei molime, iar Sfântul Nicolae a fost crescut de un unchi, care purta tot numele de Nicolae și era episcop al cetății. De mic copil a primit o aleasă creștere, sub îndrumarea unchiului său urmând cursurile celor mai vestite școli ale epocii.
Iubind virtutea, viața curată și dăruindu-se cu totul slujirii aproapelui, a fost hirotonit preot, apoi episcop al cetății Mira din ținutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).
Deoarece predica cu mult zel credința în Iisus Hristos, a fost întemnițat în timpul persecuțiilor decretate de împărații romani Dioclețian și Maximilian. Odată cu biruința lui Constantin cel Mare asupra lui Maxențiu și cu Edictul de la Milan din 313, care acorda libertate deplină creștinismului, au fost eliberați toți cei întemnițați pentru mărturisirea lui Hristos. Sfântul Nicolae s-a întors la slujba sa din cetatea Mirelor.
Alături de alți Părinți ai Bisericii, a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al credinței creștine împotriva preotului Arie, care vedea în Hristos o simplă creatură a Tatălui, și nu pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. Tradiția păstrează cu evlavie pomenirea unor fapte minunate săvârșite de Sfântul Nicolae: salvarea de la moarte a trei bărbați condamnați fără vină de un slujbaș imperial, aducerea unor ajutoare neașteptate unor familii aflate pe punctul de a săvârși nelegiuiri pentru a-și câștiga pâinea și multe altele. Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează bunătății cu care era înzestrat Sfântul Nicolae și obiceiului său de a ajuta pe cei nevoiași.
Sfântul Ierarh Nicolae a trecut la cele veșnice în anul 345, fiind îngropat în biserica episcopală.
Foto: (c) doxologia.ro
Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir, au săvârșit multe minuni la Mira Lichiei. Ele se află astăzi la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse la 9 mai 1087.
Ridicarea sfintelor moaște din Mira s-a făcut în condițiile în care cetatea a intrat sub stăpânire otomană, stăpânire care începea de la Herson până la Antiohia și Ierusalim, fiind pustiite în aceste ținuturi toate cetățile, satele, bisericile și mănăstirile.
Ajunse la Bari, moaștele au fost așezate în biserica “Sfântul Ioan Botezătorul “, care era lângă mare. Iar cei care le-au adus au făcut legământ să construiască o catedrală în care acestea să-și găsească odihna veșnică. Construcția Catedralei Sfântului Ierarh Nicolae (Basilica di San Nicola) a început în anul 1089 și a durat până în anul 1197. Aici au fost mutate cinstitele moaște ale făcătorului de minuni Nicolae.
Catedrala “Sfântul Nicolae ” din Bari este, în prezent, un important centru de pelerinaj, atât pentru italieni, cât și pentru creștinii ortodocși din estul Europei.
Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae se află însă în România, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Pelerinaj, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, pentru închinarea la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae (2012)
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/ AGERPRES ARHIVA
Înainte de anul 1707, atunci când a fost biserica sfințită în zilele voievodului Constantin Brâncoveanu, exista o altă biserică, mai veche, cu același hram, Sfântul Gheorghe. În jurul anului 1599, voievodul întregitor de neam Mihai Viteazul (1593-1601), împreună cu soția sa, Doamna Stanca, au dăruit aici moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, primite în dar de la cardinalul de Bari prin intermediul unui negustor bogat, în semn de prețuire pentru faptul că Mihai Viteazul era un apărător al creștinătății europene întregi. Pelerinaj, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, pentru închinarea la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae (2012)
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/ AGERPRES ARHIVA
Documente istorice de la sfârșitul secolului al XVI-lea amintesc de acea biserică veche, renumită mai ales prin moaștele ce le păstrează și astăzi: “mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) și Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) mitropolitul Eftimie”.
În fiecare an, în seara de 5 decembrie, copiii știu că trebuie să-și lustruiască ghetuțele sau cizmulițele, pentru că Moș Nicolae va trece pe la ei să le aducă daruri. Celor cuminți. Celor neascultători, Moș Nicolae le aduce o nuielușă, pentru a-i atenționa să își asculte părinții și bunicii. Și este suficient să se uite prin ferestre ca să-și dea seama dacă un copil a fost cuminte sau nu….
Tradiția își are originea în povestea personajului legendar și mitic, care a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoana cu credință nețărmurită în Dumnezeu, ce a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune față de cei săraci și năpăstuiți, dar și miracole, numele său traducându-se prin “biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinților săi, și-a dăruit întreaga avuție celor nevoiași.
Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească și urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț de bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțe. Moș Nicolae în mijlocul copiilor, 2006
Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES ARHIVĂ
Deși este grăbit să alerge la copiii din lumea întreagă, Moș Nicolae are timp să plece urechea la dorințele fiecărui copil în parte…
În tradițiile românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzește Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură, ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor. Copiii care nu au fost cuminți primesc de la Moș Nicolae nuielușe
Foto: (c) TINA TUCUI / AGERPRES ARHIVĂ Copiii care nu au fost cuminți primesc de la Moș Nicolae nuielușe
Foto: (c) TINA TUCUI / AGERPRES ARHIVĂ
De asemenea, există obiceiul să se pună în apă crenguțe de pomi fructiferi în casă, lângă icoane, care să înflorească de Anul Nou. În funcție de crenguța care a înflorit, se așteaptă recolta de fructe în noul an.
În nopțile sfinte de sărbători, când, preț de o secundă, se deschid cerurile și pentru noi, muritorii, se spune că Moș Nicolae poate fi văzut stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
Există obiceiul, la sate, ca în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou. Regina Mamă Elena și Regele Mihai I la serbarea de Moș Nicolae, de la Palatul Regal, 1936
Foto: (c) RADOR / AGERPRES ARHIVĂ
Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile.
În Germania, tradiția sărbătoririi lui Moș Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creștină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân care poartă un sac în spate și o nuielușă în mână. Pe lângă ghetuțe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care își aștern toate dorințele și câțiva morcovi pentru caii moșului. Se mai spune că Moș Nicolae are cu el o carte în care a trecut toate faptele copiilor, bune sau rele. Dacă n-au fost cuminți, copiii primesc nuielușe, cartofi sau cărbuni. În unele regiuni din Germania, copiii se costumează în Moș Nicolae și colindă casele vecine, pentru a primi dulciuri.
Copiii din Franța, în ajun, lasă pentru Moș Nicolae un pahar de vin, iar pentru măgărușul lui morcovi și puțin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe și trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Îndeosebi în regiunile din estul Franței, cei mici știu că Moș Nicolae vine călare pe un măgăruș, alături de Pere Fouettard (Moș Nuielușă), înveșmântat în negru. Dacă Moș Nicolae lasă daruri copiilor buni, Pere Fouettard este cel care-i mustră pe copiii care n-au fost cuminți, altoindu-i cu o nuielușă.
La copiii olandezi, moșul ajunge pe mare, venind din Spania. Dacă n-au fost cuminți, se tem de însoțitorul moșului, Zwarte Piet (Petru cel Negru). El îl ajută pe Moș Nicolae cu darurile și dulciurile pentru copiii cuminți. Va merge pe la fiecare copil și-i va dărui câte ceva, dar dacă pe lista lui copilul este trecut ca neascultător, îl va lua cu el înapoi în Spania.
În Belgia și Luxemburg, copiii își așează ghetuțele în fața ușii și, la fel ca micuții francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moșul, morcovi și zahăr pentru calul lui. Odată cu Moș Nicolae, la fel ca și în alte țări europene, copiii îl așteaptă și pe însoțitorul său, Hoseker.
Moș Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care-l știu ca pe un bătrân înveșmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici și călătorește alături de Krampus, care ține în mână o nuia cu care-i amenință pe micuții care nu au dat ascultare părinților.
Copiii din Italia așază pe o farfurie, în ajun, scrisorile în care-și notează dorințele, promițându-i lui Moș Nicolae că vor fi cuminți în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate. Tot în Italia, există tradiția numită Rito delle nubili (ritualul celor necăsătoriți). Tinerele fete, care au nevoie de ajutor înainte de a se mărita, primesc daruri în amintirea sfântului care a ajutat trei fete sărace să se căsătorească, oferind fiecăreia câte o punguță cu galbeni.
În Cehia, odată cu cadourile constând din mere, nuci, dulciuri și jucării, Moș Nicolae le aduce aminte copiilor că, în curând, va sosi copilul Isus. Conform unui vechi obicei, copiii neascultători primeau în încălțări cartofi și bucăți de cărbune.
În nordul și partea centrală a Croației, Moș Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri pe 6 decembrie, cu ocazia zilei sale consacrate. În seara dinainte, copiii își lustruiesc încălțămintea și o așează pe pervazurile ferestrelor, pentru a fi umplută cu daruri, dulciuri și fructe de către generosul moș.
În Polonia, Moș Nicolae este o personalitate extrem de divinizată și respectată. Îmbrăcat în haine episcopale și purtând bastonul episcopal, el coboară din ceruri cu ajutorul unui înger și colindă întreaga țară pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb. La vederea lui, copiii nerăbdători încep să strige ‘A venit! A venit!’.Odată intrat într-o casă, Moș Nicolae ascultă cu îngăduință rugăciunile copiilor. El îi ceartă sau îi laudă, după cum este cazul, și le dăruiește apoi icoane, mere roșii, portocale și ”pierniki” (prăjiturele sfinte, făcute cu miere și mirodenii).Dacă nu își face apariția în persoană, el își lasă darurile sub pernele copiilor care dorm sau le pune în pantofii lustruiți special pentru acest eveniment.
În unele orașe și sate din Slovacia, Moș Nicolae, sau Svaty Mikulas, sosește într-o trăsură trasă de un cal. Copiii nerăbdători să îl vadă umplu străzile și se unesc în coruri și dansuri. În unele regiuni, Moșul vizitează copiii acasă. În ajun, copiii își așează încălțările lustruite pe pervazul ferestrei sau în pragul ușii, sperând să le găsească dimineața încărcate cu daruri. În unele școli are loc sărbătoarea “Mikul Mail”, în cadrul căreia copiii își dăruiesc unul altuia mici cadouri.
În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii își așează încălțămintea afară, în fața ușii, așteptând să o găsească a doua zi încărcată de fructe, bomboane, monede și mici jucării. Cel care îl însoțește pe Moș Nicolae, numit Parkel, pune în încălțările copiilor obraznici cărbuni și cenușă.
În Spania, tradițiile de Moș Nicolae includ un foarte tânăr ”episcop copil”, de obicei având între trei și șase ani, și un grup de bărbați numiți ”auroros”, care cântă orații. Bărbații adună colecte care sunt apoi dăruite de către preot sau ‘episcopul copil’. Copilul poate fi escortat de colegii de clasă, poate călări un mic cal sau prezidează, împreună cu preotul și profesorul, o masă la care se servesc fructe uscate, nuci și prăjiturele.
Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Mikulás), copiii din Ungaria își lustruiesc pantofii cei mai buni și îi așează pe pervazuri pentru a fi umpluți de darnicul Moș. El vine în case cu un sac plin de cadouri și o carte mare în care sunt scrise faptele bune și rele ale copiilor. Dimineața, copiii găsesc în pantofi bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată și mici cadouri. Copiii obraznici primesc nuiele aurii și linguri de lemn.
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani este pomenit în calendarul creștin ortodox în 3 decembrie.
S-a născut în anul 1730, într-o familie din Săliștea Sibiului. Din tinerețe a dorit să se facă monah. Prigoana împotriva Ortodoxiei românești, care a avut loc în Transilvania în secolul al XVIII-lea, l-a împiedicat însă să rămână într-una din comunitățile monahale de aici. La vârsta de 19 ani a ajuns în Țara Românească și a intrat în slujba mitropolitului grec Roșca. În anul 1750 a ajuns împreună cu mitropolitul la Muntele Athos.
A primit treapta diaconiei la Mănăstirea Vatoped. După moartea mitropolitului, a rămas ucenic al starețului Mănăstirii Vatoped, Paisie Velicicovschi. În anul 1763 l-a însoțit pe marele stareț în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 s-a mutat împreună cu părintele său duhovnicesc și cu alți monahi la Mănăstirea Secu.
După o perioada de timp în care a fost plecat la Sfântul Munte și s-a reîntors în Moldova, ieromonahul Gheorghe a trecut în Țara Românească, cu gândul de a se întoarce la Athos. Aici a fost convins de mitropolitul Țării Românești, Grigorie al II-lea, să primească a revigora viața în Schitul Cernica, aflat în totală părăsire, astfel că organizează aici o mănăstire cu viață de obște după tipicul Muntelui Athos și al obștilor paisiene din Moldova. A refăcut vatra monahala în doar cinci ani, adunând în jurul lui 103 ucenici.
Rezultatele pe care le-a avut la Cernica au făcut ca, în 1793, mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în grijă și Mănăstirea Căldărușani, conducându-le efectiv pe amândouă din aprilie 1794 și până la moartea sa, în decembrie 1806. În ambele mănăstiri a rânduit viața monahală după tradiția athonito-paisiană. A trecut la cele veșnice la 3 decembrie 1806 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 20-21 octombrie 2005, a aprobat propunerile Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei privind canonizarea Sfântului Cuvios Gheorghe, arhimandritul de la Cernica și Căldărușani (având ziua de sărbătorire 3 decembrie).
Ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează prin legea nr. 147 din 23 iulie 2012 adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin decretul nr. 517 pe 20 iulie 2012 al Președintelui României. Această zi a fost instituită ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează în urma demersurilor repetate ale Bisericii Ortodoxe Române și ale patriarhului Daniel adresate Parlamentului, Președinției și Guvernului României.
Sfântul Apostol Andrei, frate al Sfântului Apostol Petru, era din Betsaida (aram. — casa pescarului, patria Sfinților Apostoli Petru, Andrei și Filip), o cetate mică aflată pe malul lacului Ghenizaret.
Foto: (c) www.doxologia.ro
Înainte de a fi Apostol, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, auzind pe dascălul său Ioan, arătând pe Iisus și zicând: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan, 1, 29), Sfântul Andrei l-a urmat pe Hristos. Pentru aceasta Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel dintâi chemat al Domnului.
Din zilele acelea Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoțindu-l pe drumurile Țării Sfinte, ca și ceilalți Apostoli.
În ceea ce privește misiunea de creștinare a neamurilor pe care a avut-o Sfântul Apostol, Tradiția Bisericii arată că, după Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Sfinții Apostolii au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat, i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Sciția (Dobrogea) și până în Crimeea.
Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus mai pe urmă “Crucea Sfântului Andrei”.
La noi în țară, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român. Numeroase biserici și mănăstiri l-au luat ca ocrotitor, prăznuindu-l în fiecare an. Peștera Sfântului Andrei (Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei — Arhiepiscopia Tomisului)
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / AGERPRES ARHIVĂ
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în cuvântul de învățătură rostit cu prilejul acestei sărbători din 2013, redat de agenția de știri Basilica, a evidențiat faptul că Sfântul Apostol Andrei este considerat părintele creștinismului românesc, Apostolul Românilor și începătorul încreștinării poporului nostru: “Avem nu o încreștinare la comandă poruncită de cneaz, de împărat sau de vreun voievod, ci o încreștinare care pornește de la bază, care pornește de la om la om, o încreștinare lentă; în timp ce se forma poporul român se și încreștina. (…) Noi, ca români, avem o mare bucurie și anume să constatăm că de fapt noi am primit credința de la Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat și, de aceea, credința noastră este o credință apostolică, primită de la cel dintâi chemat dintre Apostolii Domnului. Aceasta este o onoare și în același timp o datorie mare de a continua lucrarea misionară a Sfântului Apostol Andrei așa cum s-a desfășurat ea de-a lungul veacurilor. Sfântul Apostol Andrei are o legătură specială cu poporul român”.
În ședința din mai 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roșie, între sfinții mari ai Ortodoxiei.
Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României, în anul 1997. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească națională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001, datorită evlaviei poporului drept-credincios față de Sfântul Apostol Andrei. De asemenea, Sfântul Apostol Andrei a fost ales drept ocrotitorul viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului românesc.
Tradiția și folclorul românesc amintesc despre prezența Sfântului Apostol Andrei în părțile Dobrogei, mai exact despre popasul făcut de Sfântul Andrei pe teritoriul dregătorilor Cutusun și Dura, în satul Cuzgun, astăzi hotarul comunei Ion Corvin, județul Constanța. În apropierea acelei așezări se află o pădure ce adăpostește două peșteri, care au servit apostolului și însoțitorilor săi drept loc de odihnă. Aceste peșteri au devenit lăcașuri de cult pentru populația din zonă, iar Peștera Sfântului Andrei este socotită prima biserică de pe teritoriul țării noastre. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfințit peștera. În anul 1990, pe acest loc a început ridicarea unei mănăstiri.
De asemenea, în tradiția românească s-a păstrat o serie de colinde ce îl au ca personaj pe “Sânt Andrei” sau “Moș Andrei”.
Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Iacob Persul; Sf. Cuv. Natanael și Pinufrie
Greco-catolice
Sf. m. Iacob Persul
Romano-catolice
Sf. Virgil, ep.
Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 27 noiembrie.
Sfântul Mucenic Iacob a trăit în Persia în perioada în care pe tronul Imperiului Bizantin se afla Arcadius (395-408). Provenea dintr-o familie creștină, el însuși fiind creștin și a ocupat înalte funcții în administrația persană.
Din cauza vieții agitate care se ducea la curtea imperială, Sfântul Iacob a fost ispitit să ia parte la ritualurile mazdeene, căzând astfel din credința creștină.
Venindu-și în fire, s-a pocăit și a mers singur în fața regelui pentru a-L mărturisi pe Hristos. I s-au tăiat mâinile și picioarele, după care a fost decapitat.
Sfantul Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor si al familiei crestine, este praznuit pe 26 noiembrie. Sfantul Stelian s-a nascut in secolul al VI-lea, la Adrianopolis, in provincia Paflagonia din Asia Mica (pe teritoriul Turciei de astazi), intr-o familie foarte bogata.
Luand sub ocrotirea ta pe mame si pe copii, ferindu-i de intristare si de boala, arata-te grabnic vindecator al suferintelor si al bolilor sufletesti si trupesti ale celor ce te lauda pe tine. Bucura te, Sfinte Steliane, mare facator de minuni !
Sfantul Stelian, cunoscut indeobste ca ocrotitor al pruncilor, a fost sfintit si s-a facut locas al Duhului Sfant inca din pantecele maicii sale. Intru toate era curat si plin de dragoste. Pentru aceasta, la vremea potrivita, si-a impartit bogatia pe care o avea saracilor si s-a facut monah. Dorind sa se adanceasca in rugaciune si in cunoasterea lui Dumnezeu, a plecat in pustie. A intrat intr-o pestera in care primea hrana de la dumnezeiescul inger. Primeste puterea de vindeca poporul de diverse boli. Din viata sa aflam ca intr-o zi, a venit in popor o boala aducatoare de moarte si mureau intr-una pruncii, iar parintii ramaneau fara de copii. Stiind mai multi de nevoitorul si pustnicul Stelian, au inceput a-l lua mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfantului Stelian au dobandit alti prunci, iar pruncii bolnavi au fost tamaduiti.
Sfantul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat in mod obisnuit cu un copil in brate, pentru neobosita sa misiune de a-i apara pe cei mici, ajutandu-i in mod special pe copiii bolnavi.
Moastele Sfantului Stelian in Bucuresti
Biserica Sfantul Stelian, numita “Lucaci”, din Bucuresti, este mult iubita de credinciosi, acestia gasundu-si adesea alinare la racla cu Moastele Sfantului Stelian. Biserica, zidita in anul 1736, de catre mitropolitul Stefan al Tarii Romanesti, a fost refacuta peste ceva vreme, ramanand in picioare pana astazi. Dintre vechile odoare de la biserica mitropolitului Stefan, biserica a mostenit moastele Sfantului Cuvios Stelian, dar si ale Sfintilor Haralambie, Elefterie si Onufrie.
Cu trecerea timpului, crescand evlavia crestinilor fata de Cuviosul Stelian, pe langa hramul Sfantul Nicolae, biserica a mai capatat inca un hram, si anume pe Sfantul Stelian. Astfel, aceasta este singura biserica din Bucuresti cu acest hram. Slujbele de fiecare miercuri, savarsite in cinstea cuviosului, si praznuirea numelui sau, la 26 noiembrie, atrag numerosi credinciosi.
Rugaciune catre Sfantul Cuvios Stelian
Cuvioase Parinte Stelian, sprijinitorul si calauzitorul in rugaciunile noastre, patimile trupesti biruind si impreuna cu ingerii locuind, privesti neincetat marirea cea gatita sfintilor, de lumina cereasca umplan-du-te.
Acum, in marirea cereasca vietuind si inaintea imparatului Hristos stand, nu uita pe credinciosii care cu indrazneala inalta rugaciuni si cer sprijinul tau. Cel ce de la sanul maicii tale ai fost sfintit, si vas ales al Duhului Sfant te-ai aratat, luand sub ocrotirea ta pe mame si pe copii, ferindu-i de intristare si de boala, arata-te grabnic vindecator al suferintelor si al bolilor sufletesti si trupesti ale celor ce te lauda pe tine.
Cel ce din pustiul Paflagoniei ai facut loc de preamarire a Sfintei Treimi, fa si din pustiul inimilor noastre tarina bine-placuta a harului dumnezeiesc, in care sa infloreasca crinii cei mantuitori ai credintei si sa se inmulteasca roadele sfintitoare ale faptelor bune; ocroteste cu rugaciunile tale familiile si pe copiii nostri, cerand de la Milostivul Dumnezeu iertare de pacate, sanatate si mantuire, ca prin tine si impreuna cu tine sa laudam numele cel sfant al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Tot astazi, mai facem pomenirea:
– Sfantului Cuvios Alipie Stalpnicul;
– Sfantului Cuvios Nicon;
– Sfantului Acachie din Scara;
– Sfantului Cuvios Iacov Pustnicul;
– Sfantului Cuvios Sil, episcopul Corintului din Persida;
– Sfantului Mucenic Gheorghe Hiotul.
Sfanta Mucenita Ecaterinaeste praznuita pe 25 noiembrie. A trait in timpul imparatului Maximian, la inceputul secolului al IV-lea. S-a nascut in cetatea Alexandriei, intr-o familie nobila. Datorita frumusetii si intelepciunii sale, insusi imparatul Maximian isi dorea sa-i devina sotie.
Ecaterina ajunsese sa creada ca niciun barbat nu se poate ridica la nivelul ei intelectual si din aceasta cauza refuza sa se casatoreasca. Acesta este motivul pentru care mama sa decide sa o duca la un parinte duhovnicesc din afara cetatii, ca sa o ajute sa intalneasca un tanar care sa-i devina sot. Parintele ii va vorbi de Hristos si ii va darui o icoana a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus in brate.
Dupa aceasta intalnire, Sfanta Mucenita Ecaterina are doua viziuni: in prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul in brate. Insa pentru ca nu era crestina, nu reuseste sa vada fata Mantuitorului. Acest lucru ii descopera desertaciunea cunostintelor si alege sa primeasca Sfantul Botez.
In a doua vedenie i se descopera Hristos, care ii daruieste un inel de logodna, spunandu-i: “Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mie nestricata si vesnica, deci sa pazesti tocmeala aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum alt mire pamantesc”. Ecaterina ramane uimita cand vede in urmatoarea zi inelul de logodna pe degetul sau. Este momentul in care viata sa se schimba radical.
Precizam ca in acea vreme crestinii care refuzau sa jertfeasca idolilor erau ucisi. Ecaterina, vazand chinurile la care erau supusi cei care credeau in Hristos, merge la imparatul Maximian si ii spune ca inchinarea la idoli este o desartaciune.
Este dusa in fata unui consiliu de cincizeci de filosofi pagani, care aveau datoria sa o determine sa se inchine zeilor. Ecaterina condamna cultul si miturile pagane, infrunta in discutii publice pe inteleptii vremii si reuseste sa-i aduca la adevarata credinta pe filosofii care o judecau.
Dupa mai multe incercari nereusite de a o face pe Ecaterina sa lepede credinta in Hristos, este supusa chinurilor, ca in cele din urma sa fie zdrobita de fiarele ascutite a patru roti (de aici si reprezentarea in icoane a Sfintei Mucenite Ecaterina tinand in mana o roata). Pe 25 noiembrie 305, a fost decapitata. Potrivt Traditiei, la taierea capului sau nu a curs sange, ci lapte.
Trupul ei a fost luat de catre ingeri si dus pe Muntele Sinai. Ele vor fi descoperite unui calugar de la o manastire de la poalele Sinaiului. Acesta le va aduce cu dragoste in manastirea de la poalele muntelui Sinai.
Traditia spune ca in anul 337, sfanta imparateasa Elena a construit un sanctuar in jurul locului in care s-a aflat rugul de foc ce ardea si nu se mistuia, unde Dumnezeu a vorbit prima oara cu Moise. Din cauza atacurile permanente ale triburilor nomade vecine, imparatul Justinian a transformat sanctuarul intr-o manastire-fortareata, in secolul al Vl-lea.
Toti cei care ajung sa se inchine moastelor Sfintei Ecaterina din manastirea de pe Sinai, primesc in dar un inel, in cinstea celui pe care Hristos l-a daruit Sfintei Mucenite.
Ortodoxe
Sf. Sfințiți Mc. Clement, episcopul Romei, și Petru, episcopul Alexandriei
Greco-catolice
Sf. pp. m. Clement; Sf. Petru al Alexandriei
Romano-catolice
Ss. Martiri din Vietnam
Sfinții Sfințiți Mucenici Clement, episcopul Romei, și Petru, episcopul Alexandriei, sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 24 noiembrie.
Sfântul Sfințit Mucenic Clement, episcopul Romei, s-a născut în Roma, părinții săi fiind iudeii romanizați Faustin și Matidia. Sfântul Clement a fost ucenicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, fiind al treilea episcop al Romei (96-101).
În timpul păstoririi sale a organizat Biserica Romei în șapte parohii. A scris o epistolă către Biserica din Corint, aflând că aici există primejdia dezbinării. După ce a fost citită epistola în biserici, corintenii și-au recunoscut vina. Sfântul Irineu vorbește și de alte două scrisori ale Sfântului Clement cu privire la celibat și la feciorie.
Sfântul Clement a suferit în timpul prigoanei lui Traian (98-117), fiind surghiunit în Cherson (Crimeea de astăzi). Acolo a fost aruncat în mare, fiindu-i legată de gât o ancoră de corabie.
Tot astăzi este pomenit și Sfântul Sfințit Mucenic Petru, episcopul Alexandriei. Acesta a păstorit în timpul persecuției împotriva creștinilor ordonate de Dioclețian. Fiind izgonit din scaun, a mers în Fenicia și Palestina, întărind pe creștini prin scrisori și rugăciune.
A pătimit moarte martirică, prin tăierea capului, la porunca împăratului Maximin (305-313), pentru că a reușit să aducă pe mulți păgâni la creștinism.
December 17th, 2014 |
Articol din 
