Timișoara
Fotografii: (c) CONSTANTIN DUMA/ AGERPRES ARHIVA

În după-amiaza și seara zilei, numărul manifestanților crește substanțial prin alăturarea studenților din campusul universitar. Protestatarii formează un lanț viu împrejurul bisericii pastorului Tökés din Piața Maria pentru a împiedica accesul forțelor de ordine.

Caracterul demonstrației capătă tot mai clar accente împotriva autorităților comuniste și regimului totalitar. Paleta revendicărilor se diversifică de la cele cu caracter economic și social până la cele de natură politică. Mulțimea scandează ”Libertate”, ”Dreptate” și intonează marșul revoluționar ”Deșteaptă-te, române!”, devenit, apoi, imnul național al României.

Coloane de manifestanți se îndreaptă spre Comitetul județean PCR; au loc ciocniri violente cu forțele de miliție și securitate și numeroși manifestanți sunt arestați. Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în fața Catedralei Mitropolitane din Piața Operei.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactori Arhiva foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan; editor: Anca Pandea)

Foto: (c) AGERPRES ARHIVA

La 13/26 decembrie 1918, la București, a avut loc o mare manifestație a tipografilor din București, care au demonstrat pașnic pentru revendicările lor social-economice, precum și pentru ceea ce numim astăzi libertatea presei.

În acea zi, cei aproape 600 de muncitori tipografi din Capitală au încetat lucrul, îndreptându-se spre Ministerul Industriei și Comerțului, alături de reprezentanții desemnați de ei să le revendice drepturile. Cu aceștia s-au solidarizat și muncitori de la alte fabrici din București. Manifestația urma să aibă loc în fața Teatrului Național. Ajunși în Piața Teatrului, manifestanții au fost întâmpinați cu focuri de armă de forțele de ordine, după ce, în prealabil, șeful garnizoanei București, Nicolae Mărgineanu, telefonase primului ministru Ion I.C. Brătianu, cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților.

Manifestația s-a soldat cu victime, morți și răniți, sute de manifestanți fiind arestați și schingiuiți.

Personalități de seamă ale vieții culturale, artistice și politice (Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction) au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului.

Eforturile celor care și-au cerut drepturile nu au rămas fără rezultat. Breasla tipografilor a fost prima din România care a reușit să încheie un contract colectiv unitar, la nivel de ramură, pe o durată de un an și jumătate, la data de 22 decembrie 1921. Prin contractul colectiv erau reglementate condițiile de muncă, timpul de lucru, concediile, zilele de sărbătoare plătite de patroni, plata orelor suplimentare, numărul ucenicilor, dreptul de a alege delegați (bărbați de încredere), care să vegheze la îndeplinirea contractului colectiv.

AGERPRES/(Documentare, editor: Marina Bădulescu)

Ziua etniei tătare din România
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES ARHIVA

Proiectul de lege privind consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților la 14 noiembrie 2006, cu 230 de voturi pentru, unul împotrivă și o abținere.

Această dată a fost aleasă ca Zi a etniei tătare datorită faptului că pe 13 decembrie 1917, parlamentul tătarilor crimeeni a proclamat Republica Populară Crimeea și a aprobat constituția. Tătarii care s-au stabilit în România, în urmă cu mai bine de 800 de ani, sunt originari din Crimeea.

Acest proiect de lege a fost inițiat de deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco — Musulmani din România (UDTTMR) Amet Aledin, după ce propunerea fusese discutată încă de la Congresul UDTTMR din 2002. Cu ocazia Zilei tătarilor din România, UDTTMR organizează o serie de manifestări festive, cultural-artistice.

La 11 februarie 2014, deputații au aprobat un proiect de lege privind consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România, astfel încât angajatorii să poată acorda liber persoanelor aparținând acestei etnii care doresc să participe la manifestările organizate cu acest prilej. Actul normativ, inițiat de deputatul minorităților naționale Varol Amet, fusese adoptat de Senat pe 19 noiembrie 2013, Camera Deputaților fiind for decizional în acest caz.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) ALEX MICSIK/AGERPRES ARHIVĂ

Constituția României, prima de după Revoluția din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 și aprobată prin Referendumul național de la 8 decembrie, același an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanți, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

Elaborarea, dezbaterea și adoptarea noii Constituții a României au durat un an și jumătate. În martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională decidea, prin Legea electorală, ca viitorul Parlament să funcționeze, în principal, ca Adunare Constituantă. Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iunie 1990, când a fost desemnată Comisia Constituțională pentru elaborarea proiectului de Constituție. Comisia, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, număra 23 de parlamentari și 5 experți — personalități ale învățământului juridic românesc și juriști cu activitate îndelungată.

În intervalul iunie 1990 — ianuarie 1991, Comisia a redactat tezele proiectului de Constituție, iar la 13 februarie 1991 acestea au fost prezentate Adunării Constituante, care le-a dezbătut până în iunie 1991. Între 15 iulie și 1 august 1991, grupurile parlamentare sau parlamentarii, individual, au înaintat amendamentele la textul rezultat după dezbateri. Împreună cu cele peste 1.000 de amendamente aduse, proiectul a fost din nou supus dezbaterilor în Adunarea Constituantă, în intervalul 10 septembrie — 18 noiembrie 1991, pentru ca, la 21 noiembrie, să fie adoptat prin vot nominal.

Problema votului final a fost cea care a aprins spiritele încă din prima zi a dezbaterilor. Majoritatea dorea vot deschis, iar opoziția vot secret.

Votul decisiv asupra noii Constituții a fost dat la 21 noiembrie 1991, la București, deși inițial se propusese să aibă loc la Alba Iulia, prima Capitală a statului român unitar. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenți 509, din care 414 s-au pronunțat pentru și 95 împotrivă.

FSN, PUNR și reprezentanții minorităților, altele decât cea maghiară, au votat pentru, cu câteva excepții. PNȚCD și PNL s-au pronunțat împotrivă, iar UDMR a votat în bloc împotrivă. Votul nominal a fost pecetluit prin semnătură.

Noua Constituție a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233, din 21 noiembrie 1991.

După patru ani de la adoptarea Constituției României, la 13 noiembrie 1995, deputații au adoptat, în cadrul ședinței Camerei Deputaților, propunerea legislativă privind proclamarea ”Zilei Constituției României” pentru data de 8 decembrie. Plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, inițiativa legislativă a Camerei privind proclamarea ”Zilei Constituției României” (Legea nr. 120/8 decembrie 1995).

Constituția adoptată în 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003. Aceasta a fost aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003, pentru confirmarea rezultatului referendumului.

AGERPRES/(Documentare; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Legea reglementează drepturile persoanelor de etnie română, precum și ale celor care aparțin filonului cultural românesc, din afara granițelor României, având ca scop menținerea, promovarea și afirmarea identității lor culturale, etnice, lingvistice și religioase. De asemenea, instituie Ziua Românilor de Pretutindeni, care se va sărbători în fiecare an la data de 30 noiembrie, ziua Sfântului Andrei, Apostolul românilor.

Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată în fiecare an de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), printr-o serie de manifestări organizate în zone în care trăiesc mulți români.

În 2012, la împlinirea a cinci ani de când, la data de 30 noiembrie, de ziua Sfântului Andrei, Apostolul românilor, s-a sărbătorit Ziua Românilor de Pretutindeni, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a marcat această sărbătoare, precizând într-un comunicat că MAE consideră conaționalii de pretutindeni drept parte integrantă a poporului român, iar comunitățile românești din afara granițelor țării un vector activ și puternic de promovare a imaginii României în lume.

La 30 noiembrie 2013, în mesajul adresat cu prilejul acestei zile, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a declarat: ”România este alături de dumneavoastră, românii care trăiesc în afara granițelor țării, în străduințele pe care le depuneți pentru conservarea tradițiilor și a limbii române, pentru a reuși să păstrăm și să facem mai bogată cultura europeană și a statelor în care trăiți. Doresc să vă asigur că românii din afara granițelor țării sunt o prioritate pentru politica externă a României, pentru Ministerul Afacerilor Externe”.

De asemenea, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, a declarat, într-un comunicat postat pe site-ul MAE, că Ziua Românilor de Pretutindeni este ”un moment de sărbătoare, de mândrie națională și de afirmare a românismului oriunde în lume”: “Folosesc acest prilej pentru a vă adresa calde felicitări precum și îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura, limba și tradițiile românești. Milioane de români trăiesc azi peste tot în lume (…) Ei nu și-au uitat nici tradițiile și nici limba. Deși trăiesc dincolo de frontiere nenumărate, nimic nu le-a putut lua sentimentul că sunt o parte a neamului românesc. Le mulțumesc și îi asigur de întreaga noastră susținere și solidaritate”.

În 2013, Ziua Românilor de Pretutindeni s-a sărbătorit în mai multe capitale europene și în comunitățile de români din afara granițelor țării. A fost sărbătorită și pe malul drept al Tisei, în Maramureșul istoric, cu bucate românești și cu muzică populară, iar la Chișinău, Institutul Cultural Român a organizat o serie se spectacole. De asemenea, la Roma a fost organizată, cu acest prilej, cea de-a III-a ediție a Târgului România — Italia, cu scopul de a promova câteva sectoare ale economiei românești pe piața italiană, iar la Madrid — un târg cu produse tradiționale românești.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Decretul — lege prin care regele Ferdinand I a consfințit unirea Bucovinei cu România, apărut în Monitorul Oficial nr. 217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919 Foto Arhivele Naționale ale României/ AGERPRES
Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI/AGERPRES ARHIVĂ

Acesta este al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român. Un prim act se săvârșise la 27 martie/9 aprilie 1918, când teritoriul cuprins între Prut, Nistru, Marea Neagră cunoscut sub numele de Basarabia se unise, prin voința Sfatului Țării, cu România.

În toamna anului 1918, superioritatea economico-militară a Antantei a devenit tot mai evidentă. Deși autoritățile de la Viena încercau cu disperare menținerea Imperiului austro-ungar, prin mai multe concesii acordate naționalităților, cursul evenimentelor a dus spre un alt deznodământ.

Casa Memorială ‘Aron Pumnul’ și bustul poetului Mihai Eminescu din Cernăuți.
Foto: (c) ADRIAN CUBA/AGERPRES ARHIVĂ

Evenimentele din Bucovina au avut o strânsă legătură cu evoluția situației din imperiu și cu acțiunile românilor din Transilvania. În octombrie 1918, au avut loc, la Liov, lucrările Adunării Naționale Constituante, convocate de Consiliul Național Ucrainean. Cu această ocazie, s-a pus problema ”independenței” teritoriului austriac în cadrul Austro-Ungariei, urmând să înglobeze inclusiv Bucovina nord-vestică. Proclamația de la Liov a produs îngrijorare în rândul românilor din Bucovina.

Fruntașii mișcării naționale de aici — Iancu Flondor și Sextil Pușcariu — au luat inițiativa organizării unei adunări naționale. Manifestarea a avut loc la 14/27 octombrie 1918, la Cernăuți, și s-a bucurat de participarea deputaților români din Parlamentul de la Viena și a foștilor deputați din ultima Dietă bucovineană.

Participanții au adoptat o Moțiune, care aproba funcționarea unei Adunări Constituante, ce hotăra ”unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent” și instituia un Consiliu Național. Acest Consiliu era alcătuit din 50 de membri și avea misiunea de ”a conduce poporul român din Bucovina și a-i apăra drepturile și spre a stabili o legătură între toți românii”. Moțiunea citită de Iancu Flondor a fost acceptată în unanimitate.

Bust al poetului Mihai Eminescu dezvelit în localitatea Holboca (Republica Ucraina)
Foto: (c) CRISTIAN LUPAȘCU/AGERPRES ARHIVĂ

Consiliul Național a instituit Consiliul Secretarilor de Stat, compus din 14 membri și un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor și în componența căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Pușcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și L. Tomoioagă. Deciziile Adunării au fost prezentate guvernatorului Ezdorf, căruia i s-a cerut să predea puterea administrativă noului guvern. Inițiativa Adunării Constituante din Bucovina a avut o importanță deosebită în desprinderea provinciei de imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminării naționale.

Acest organ reprezentativ pentru Bucovina a decis, în deplină unanimitate, ”unirea Bucovinei cu celelalte țări românești într-un singur stat național independent și va purcede în acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania și Ungaria”.

Congresul a decis în unanimitate:
”Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investit singur cu putere legiuitoare, în numele Suveranității Naționale,
Hotărâm

Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

În numele Consiliului Național Polonez a vorbit Stanislas Kwiatowski care a spus ”Noi recunoaștem, în întregime, drepturile imprescriptibile ale poporului român asupra teritoriilor de la sud de Nistru în general, și în special asupra Bucovinei”.

În numele Consiliului Național German, delegatul Alois Lebouton a declarat: ”Consiliul Național German, în numele germanilor din Bucovina, se pronunță pentru unirea Bucovinei cu Regatul României”.

O copie a documentului ce atestă prima mențiune documentară a orașelor Cernăuți, Iași, Bacău și Dorohoi expusă la Muzeul de Artă din Cernăuți.
Foto: (c) SILVIA MARCU/AGERPRES ARHIVĂ

Actul istoric săvârșit la Cernăuți repara, după spusele lui Constantin Kirițescu, ”nelegiuirea de la 1775. Coroana lui Ștefan cel Mare, pătată de sângele de mucenic al lui Grigore Vodă Ghica, se așază strălucitoare pe fruntea lui Ferdinand I, rege al tuturor românilor”.

Unirea Bucovinei cu patria-mamă a fost urmată și încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când avea loc Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia care decidea Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

AGERPRES/ (Documentare-Anca Pandea, Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Proiectul de lege privind decretarea acestei zile a fost aprobat de Senat la 21 mai 2012, ulterior de Camera Deputaților, la 23 aprilie 2013, aceasta din urmă fiind for decizional. Decretul pentru promulgarea legii a fost semnat de președintele Traian Băsescu la 15 mai 2013, legea fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 280 din 17 mai 2013.

La 16 noiembrie 1972, la Paris, în cadrul celei de-a XVII-a sesiuni a Conferinței generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (desfășurată între 17 oct.-21 nov 1972), statele membre ale UNESCO au adoptat Convenția privind Protecția Patrimoniului Mondial Cultural și Natural. La cea de-a 34-a sesiune a Comisiei pentru Patrimoniu Mondial s-a hotărât ca data de 16 noiembrie să fie sărbătorită ca Ziua Patrimoniului Mondial.

Prin declararea la nivel național a Zilei Patrimoniului Mondial, se promovează elementele noastre de patrimoniu mondial, pentru o mai bună cunoaștere a acestora, precum și locul pe care îl ocupă cultura română în cadrul valorilor culturale internaționale. De asemenea, se evidențiază necesitatea protejării și conservării acestora, oferindu-se, în același timp, și un plus de imagine la nivel internațional.

România are 10 poziții (31 de monumente istorice și naturale) și 14 candidaturi pe Lista Patrimoniului Mondial, precum și 2 elemente pe Lista Patrimoniului Imaterial (Călușul și Doina), ceea ce ne plasează pe locul 42 din 122 de țări. 

Foto: (c) Alex MICSIK / AGERPRES ARHIVĂ

Cu prilejul Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO din România sunt organizate activități culturale, sociale și artistice și sunt difuzate, prin mijloacele de informare în masă, materiale care vizează promovarea și protejarea patrimoniului mondial UNESCO din România.

AGERPRES/(Documentare — Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Cornel CEPARIU / AGERPRES ARHIVĂ

Odată cu înființarea celui de-al doilea batalion de geniu, prin Înaltul Decret nr. 2550, la 16 noiembrie 1880 s-a constituit și câte o companie de căi ferate, primele subunități de acest fel din Armata Română.

Apariția primelor structuri de transporturi militare în Armata Română și evoluția lor ulterioară au fost impuse de nevoile asigurării cantităților din ce în ce mai mari de materiale necesare sprijinului logistic, creșterii distanțelor, concomitent cu necesitatea reducerii timpului de reacție.

Aceste cerințe au devenit cu atât mai stringente pentru armată, din momentul aderării țării noastre la Alianța Nord-Atlantică, la 29 martie 2004.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU/ AGERPRES ARHIVA

Prin Ordinul de Zi nr. 83, la 12/24 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de constituire a Secției a II-a din cadrul Corpului de Stat Major General, ca prim element organizat al cercetării în Armata Română.

Prin Ordinul Ministrului Forțelor Armate nr. L001900 din 24 octombrie 1964, Compania 258 Cercetare din garnizoana Iași se transformă în Batalionul 161 Cercetare, cu reședința la Vaslui.

La data înființării, unitatea era constituită din comanda batalionului și statul major, aparatul politic, serviciul tehnic, spatele batalionului și serviciul financiar, subunitatea de asigurare de luptă (plutonul transmisiuni), subunitățile de luptă cu o companie de cercetare pe tancuri, o companie de cercetare pe transportoare blindate, o companie de cercetare în adâncime și subunități și formațiuni de spate.

În anul 1969, unitatea primește Drapelul de luptă și se restructurează, prin desființarea companiei de cercetare pe tancuri și înființarea celei pe autoturisme.

Începând cu noiembrie 1970, unitatea primește titulatura de Batalionul 101 Cercetare, care, din 20 martie 1995, a fost dislocat din garnizoana Vaslui în garnizoana Roman.

AGERPRES/(Documentare, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) LIVIU SOVA/ AGERPRES ARHIVA

Înaltul Ordin de Zi nr. 83 din 1859, semnat de domnitorul Al. I. Cuza (1859-1866), a pus bazele Serviciului Topografic al Armatei Române. După această dată, atât structura organizatorică a acestuia, cât și tehnologia de obținere a hărții topografice militare au fost perfecționate continuu.

Această evoluție a avut salturi spectaculoase, mai ales după 15 ianuarie 1951, când, prin Ordinul nr. 00316 din 13 ianuarie 1951, s-a înființat Direcția Topografică Militară (DTM), cu o structură organizatorică nouă, axată pe fazele principale ale proceselor tehnologice. În baza aceluiași ordin, s-au înființat Detașamentul Geodezic și Detașamentul Topografic, subordonate nemijlocit DTM, care erau specializate în executarea lucrărilor de cabinet și de teren necesare întocmirii hărții topografice a țării.

Prin Ordinul MApN nr. CL 001608 din 21.08.1961, la 1 septembrie același an, din considerente organizatorice și economice, s-a înființat Unitatea de Geodezie și Topografie cu sediul în garnizoana Buzău, prin contopirea celor două detașamente, Geodezic și Topografic, unitate care a continuat planurile de producție ale acestora.

Printre realizările topogeodezilor militari se numără prima hartă topografică pe care este înscris numele România, executarea unor lucrări topografice pentru zonele de operații ale armatei române în timpul Războiului de Independență, medalii de aur și de argint la Expoziția Universală de la Paris (1899), rețeaua triangulației de stat de ordinul I-IV, rețeaua nivelmentului de stat de ordinul I-IV, harta topografică militară la scările 1:25.000 — 1:1.000.000, planuri topografice ale localităților, lucrări complexe și deosebit de importante pentru economia națională ș.a.
Începând cu anul 1963, după o perioadă de experimentare, s-a trecut efectiv la actualizarea hărții topografice la scara 1: 50.000, folosind procedee topofotogrametrice moderne, activitate finalizată în anul 1973.

Foto: (c) LIVIU SOVA/ AGERPRES ARHIVA

Având în vedere evoluția rapidă a aparaturii și tehnologiilor, în perioada 1968-1989 a fost proiectat, realizat și modernizat poligonul geodezic național. Acesta a fost conceput ca laborator de încercări în condiții reale a aparaturii de măsurare, a metodelor și tehnologiilor folosite în geodezie și domeniile conexe și se întinde pe o suprafață de circa 4.000 kmp.

Din ianuarie 1991, sectorul productiv a trecut în subordinea Institutului de Cercetare, proiectare, producție în domeniul Topogeodeziei Militare, ca secție a acestuia, iar Unitatea de Geodezie și Topografie și-a schimbat denumirea în Unitate de Instrucție și Pregătire Topogeodezică.

AGERPRES/(Documentare, editor: Marina Bădulescu)