Sărbătoarea populară de Sânziene sau Drăgaica, celebrată în fiecare an la 24 iunie, este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite serbări câmpenești prilejuite de solstițiul de vară, care marchează mijlocul verii agrare.

Sărbătoarea este una a iubirii și a fertilității și este dedicată Sânzienelor sau Drăgaicelor, personaje mitice nocturne, care apar în cete, de obicei în număr impar, cântă și dansează pe câmpuri în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul, respectiv în noaptea de 23 spre 24 iunie. Potrivit credinței populare, în această noapte, cerurile se deschid, iar Sânzienele încep să danseze, această sărbătoare fiind una a Soarelui, a dragostei, dar și a poftei de viață. De altfel, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar, dar în prezent sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, potrivit crestinortodox.ro.

Denumirea provine, cel mai probabil, de la zeița silvestră Santa Diana, dar Sânzienelor li se mai spune Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele. În mitologia română, sunt cunoscute și sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne, Domnițe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului și încă multe altele, în funcție de regiune.

În credința populară, Sânzienele erau considerate niște femei frumoase, divinități nocturne care stau ascunse, dar care, în această noapte umblă pe pământ sau plutesc prin aer, cântă și dansează, înzestrând plantele cu puteri vindecătoare, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără semănăturile de grindină și de vijelii. Ele sunt zâne bune, dar, atunci când oamenii le nesocotesc, pot deveni și forțe distructive, stârnind furtuni și vijelii, aducând grindină, lovindu-i pe cei păcătoși cu “lanțul Sânzienelor” sau lăsând câmpurile fără rod.

Serbarea Sânzienelor sau Drăgaicelor este denumită în limbaj popular și Amuțitul Cucului. Cucul cântă doar trei luni pe an, de la echinocțiul de primăvară, care coincide cu sărbătoarea religioasă Buna Vestire, sau Blagoveștenie, și până la solstițiul de vară — Sânzienele, care corespunde sărbătorii religioase a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene înseamnă că vara va fi secetoasă.

Cu prilejul acestei sărbători, atât în ajunul, cât și în ziua de Sânziene, au loc o serie de practici și obiceiuri populare, cele mai multe dintre ele referindu-se la fertilitate, sănătate și dragoste.

În credința populară, floarea de Sânziană are nenumărate proprietăți magice. Din spicele de grâu și din alte șapte plante diferite, cum ar fi pelin, verbină, busuioc, sunătoare, ferigă, soc, cicoare, salcie și neapărat florile de Sânziană, fetele tinere împletesc cununi, pe care le poartă pe cap în dansul denumit Jocul Drăgaicei, reprezentând zeița agrară. Cununile sunt păstrate până în anul următor, agățate la ușa de intrare a casei, la ferestre, la stâlpii porților, la pietrele de hotar și pe crucile mormintelor, cu semnificația de a apăra oamenii, animalele și recolta de forțele nefaste, malefice, de stihiile naturii — grindină, inundație, furtună etc. De asemenea, ele pot fi aruncate pe casă sau pe șură și, în funcție dacă rămân sau nu pe acoperiș, anul care va urma va fi bun sau rău, tinerii se vor căsători cu persoana iubită sau nu, recolta va fi bună sau proastă, locuitorii casei vor fi sănătoși sau bolnavi, vor avea noroc sau ghinion, etc.

Fetele obișnuiau să strângă flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă în noaptea dinaintea sărbătorii, pentru a-și visa ursitul. În unele zone, însă, fetele își făceau cununi din aceste flori, pe care le lăsau în noaptea respectivă în grădină. Dacă le găseau dimineața pline de rouă, era semn sigur de măritiș, notează crestinortodox.ro. În zorii zilei, băieții își pun și ei flori de Sânziene la pălării, se adună în cete și bat satele în lung și-n lat.

Florile de Sânziene erau folosite și de gospodari, pentru a afla care le este norocul la animale. În ajunul sărbătorii, agățau cununi la colțul casei dinspre răsărit și, dacă a doua zi găseau păr de la animale sau puf și pene de păsări prinse în coronițe, atunci era semn bun pentru acestea.

În același timp, floarea de Sânziană este un reper calendaristic agrar. Dacă înflorește înainte de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, înseamnă că vegetația plantelor este prea avansată. După ce înflorește Sânziana, se începe cositul.

Tot în Ziua de Sânziene, fetele obișnuiau să se spele pe cap cu fiertură de iarbă mare, pentru a fi plăcute feciorilor, iar femeile, pentru a se umple de fertilitate, se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dis-de-dimineață, înainte de răsăritul Soarelui. De altfel, roua din noaptea de Sânziene se pare că ar avea puteri miraculoase, existând credința că, dacă te stropești cu aceasta pe trup, acesta va deveni frumos și suplu, iar dacă te speli cu ea pe față, vei deveni chipeș și mândru.

În unele zone, în această zi se alege Drăgaica, cea mai cuminte, cea mai frumoasă și cea mai bună la inimă dintr-un grup de șapte fete, potrivit calendarulortodox.ro. După ce este aleasă, fata este împodobită cu spice de grâu și, alături de restul fetelor, îmbrăcate în alb, pornește prin sat. La fiecare răscruce de drumuri, fetele fac o horă și cântă voioase. Tot de Sânziene au loc și renumitele bâlciuri sau iarmaroace, un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei.

Noaptea de Sânziene este magică, atunci se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Pentru aceasta, se fac practici de pomenire a morților numite Moșii de Sânziene, când se deretică mormintele, se pun flori, se aprind lumânări și se dă de pomană la cimitir. Pentru a alunga spiritele rele, oamenii aprind focuri, peste care aruncă substanțe puternic mirositoare, apoi se buciumă și se strigă în jurul lor.

Sărbătoarea Sânzienelor marchează începutul verii în calendarul popular, având loc la trei zile după solstițiul de vară, de aceea poartă și numele Cap de vară. Este celebrată încă din vechime, dar figurează și în calendarul creștin ortodox.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Imagine generală cu orașul Baku, capitala Azerbaidjanului

Relațiile de prietenie și colaborare între cele două state s-au concretizat în numeroase vizite de rang înalt, semnarea unor tratate și parteneriate strategice și schimburi economice și culturale. Președintele Republicii Azerbaidjan, Heydar Aliyev, a fost oaspetele României, pentru prima dată, în zilele de 1-2 iulie 1995. La rândul său, șeful statului român, Ion Iliescu, a fost primit, la Baku, de către liderul azer, la 27 martie 1996, prilej cu care a fost semnat Tratatul privind relațiile de prietenie și colaborare între România și Republica Azerbaidjan.

În cadrul vizitei oficiale a președintelui azer Ilham Aliyev, în octombrie 2004, șeful statului român, Ion Iliescu, i-a conferit acestuia Ordinul Național Steaua României în Grad de Colan. Cu prilejul vizitei președintelui Ilham Aliyev din septembrie 2007, a avut loc deschiderea Fundației ‘Heydar Aliyev’, președintele României, Traian Băsescu participând, alături de omologul său azer, la ceremonia de inaugurare a Aleii Heydar Aliyev din Parcul Tei.

Semnarea “Declarației privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România și Republica Azerbaidjan” a avut loc în septembrie 2009, când președintele Ilham Aliyev și prima doamnă a Republicii Azerbaidjan, Mehriban Aliyeva, au fost oaspeți la Cotroceni, ai președintelui Traian Băsescu.

Republica Azerbaidjan a găzduit, în septembrie 2010, Summit-ul Interconectorului Azerbaidjan-Georgia-România-Ungaria (AGRI) de la Baku, ocazie cu care Traian Băsescu a semnat, alături de președinții celorlalte trei țări, “Declarația de la Baku” privind AGRI. La scurt timp, Traian Băsescu a fost primit de omologul său azer la Baku, în aprilie 2011, pentru a pune bazele “Planului de Acțiune pentru implementarea Parteneriatului Strategic între România și Republica Azerbaidjan”.

Delegația României defilează pe scena Stadionului Olimpic, la prima ediție a Jocurilor Olimpice Europene ce se desfășoară în Baku

Pe plan sportiv, din 12 și până la 28 iunie 2015, la Baku, se desfășoară prima ediție din istorie a Jocurilor Europene, unde România este prezentă cu o echipă alcătuită din 147 de sportivi. Alin Moldoveanu, campion olimpic la tir, este portdrapelul României.

Cooperarea dintre cele două țări are loc inclusiv în domeniul media, la 2 martie 2015 fiind semnat, la Baku, un memorandum de înțelegere privind cooperarea dintre Agenția Națională de Presă AGERPRES și Agenția AzerTAc din Azerbaidjan în domeniul schimbului de știri.

Potrivit Ambasadei României în Republica Azerbaidjan, la 31 iulie 2014, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale a fost de 104,25 milioane USD. Exportul a fost de 33,58 milioane USD, iar importul de 70,67 milioane USD.

AGERPRES/(Documentare — Doina Lecea, Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Premierul indian Narendra Modi a inițiat cererea de stabilire a unei zile pentru celebrarea acestei practici străvechi, în septembrie 2014, și a fost aprobată de 177 de membri ai Adunării Generale a ONU.

Data propusă de oficialul indian, respectiv 21 iunie, reprezintă data solstițiului de vară, o sărbătoare cu o semnificație deosebită în multe culturi.

Premierul indian a subliniat, cu acest prilej, că ”Yoga (..) reprezintă unitatea dintre minte și trup, gândire și acțiune, cumpătare și abundență, armonia dintre om și natură, o abordare holistică a sănătății și a bunăstării”.

Totodată, ONU a invitat toate statele membre să încurajeze celebrarea Zilei Internaționale Yoga, pentru a sensibiliza oamenii să facă alegeri mai sănătoase și să adopte stiluri de viață ce favorizează o mai bună sănătate, potrivit www.yogaezoteric.net.

La rândul său, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon afirma: ”Yoga poate îmbunătăți rezistența împotriva bolilor netransmisibile. Yoga poate aduce comunitățile împreună într-o manieră incluzivă, care generează respect. Yoga poate contribui la dezvoltare și pace” .

În 2015, pentru prima dată, toate școlile de Yoga din întreaga lume celebrează Ziua Internațională Yoga printr-o serie de programe speciale.

Și în România, această zi este marcată prin diverse activități, organizate în mai multe orașe din țară.

Yoga este o practică veche de 5.000 de ani, care combină posturi corporale (ASANA), cu tehnici de respirație și de ritmare a suflului (PRANAYAMA), relaxare și meditație. Specialiștii în yoga vorbesc despre o ”liniștire a minții” prin intermediul căreia poate fi înțeleasă adevărata natură a existenței.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Din cele mai vechi timpuri, solstițiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie și sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstițiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie — ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

În timp, Noaptea de Sânziene — cum este denumită în folclorul românesc — a devenit o serbare populară, cu caracter tradițional.Pentru țărani, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credința populară, se consideră că dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat, deci recolta de grâu, alune de pădure și salată va fi distrusă.

Din timpuri străvechi, semnul cercului a fost considerat de o importanță copleșitoare, crezându-se că el are forțe magice. Inelele, coroanele, brățările, colierele, centurile, cununile, ghirlandele nu întâmplător au forma de cerc, ci pentru ca acest simbol magic să-i apere pe purtătorii lor de forțele răului, care nu pot să treacă peste această graniță imaginară fără sfârșit sau început, în filosofie el reprezentând nesfârșitul, infinitul.

Tradiția dansurilor populare (existente în toată Europa), în care oamenii se țin de mână sau pe după umeri, alcătuind un cerc închis (de tipul horei), are aceeași semnificație. De asemenea, cu ocazia solstițiului de vară sunt organizate festivaluri dedicate focului și apei.

Sursa foto: english-heritage.org.uk

Solstițiul de vară este marcat în mod deosebit și la complexul megalitic de la Stonehenge, Anglia, unde mii de oameni din lumea întreagă vin an de an să celebreze acest moment.

Tradiția și superstițiile au rădăcini străvechi, fiindcă cea mai lungă zi a anului a fost considerată punct de balanță, de răscruce, de schimbare, când există un anume moment în care toate stihiile stau în cumpănă, o zi a absolutului, înscrisă sub semnul focului, care este simbolul soarelui.

Pentru aceasta, în cinstea ei, se aprindeau focuri uriașe — replica terestră a soarelui, pe culmile dealurilor. Se credea că cine va trece prin foc sau va sări peste el în această noapte se va purifica și întregul an care urmează va fi apărat de duhurile rele, de boli, de molime și va fi fericit. Tradiția aceasta, care există și acum în țările Europei Centrale și de Nord, datează de secole, cu mult înaintea creștinismului.

Vechii celți serbau între 20-23 iunie solstițiul, aducând în acest fel mulțumiri zeiței Litha, care asigura fertilitate, bogăție, putere și ordine.

Vechii germani aprindeau focuri pe munte și rostogoleau la vale roți aprinse, care simbolizau soarele și pe zeul lor Wotan, în același timp ele având rolul să pună pe fugă spiritele rele.

În vechea Irlandă, sărbătoarea solstițiului de vară era dedicată reginei zânelor din South Munster — Aina, considerată cea mai mare zeiță din mitologia țării. În cinstea ei, țăranii făceau făclii din împletituri de paie și, într-un ritual asemănător retragerii cu torțe, înconjurau colinele Knockainy, pentru ca astfel vitele și holdele să fie apărate de duhurile rele și zeița să asigure protecție și fertilitate.

La populația Samen din zona Arctică există credința că, atunci când zeița soarelui, Beiwe, împreună cu fiica ei, Neida, iese la plimbare pe bolta cerului într-o sanie trasă de reni albi, ea gonește iarna și aduce din nou vegetația primăverii. În cinstea ei, la solstițiul de vară, pentru ca să-i mulțumească și s-o facă să mai revină și în anul următor, populația împletește din ierburi diferite coroane denumite ”inelele soarelui”, pe care le atârnă de uși și de ferestre și aprinde focuri pe culmi. Kupalo era zeița rusă a solstițiului de vară și este reprezentată printr-o păpușă din paie îmbrăcată în haine de femeie. În cinstea ei se făceau mari focuri, pentru ca ea să fie darnică și binevoitoare.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

În zilele următoare, manifestația din Piața Universității ia amploare, organizându-se mitinguri de protest, la care participă studenți, intelectuali, elevi, funcționari, conduse de Asociația ”21 Decembrie”, Alianța Poporului, Grupul Independent pentru Democrație și Liga Studenților; se scandează ”Libertate”, ”Timișoara”, ”Cinste lor, eroilor”, ”Jos Iliescu”, ”Jos nomenclatura”, ”Jos comunismul”.

La 25 aprilie 1990, revendicările sunt concentrate într-o declarație a manifestanților, în care cereau scoaterea în afara legii, la fel ca și partidele fasciste, a oricărui partid de tip comunist, înlăturarea din funcțiile de conducere a celor care au făcut parte din nomenclatura și aparatul comunist între 1945-1989, cercetarea tuturor persoanelor care au aparținut celor două categorii menționate mai sus și trimiterea în judecată a celor care se fac vinovați de susținerea regimului distructiv din țară. În același timp, se susținea punctul 8 din Proclamația de la Timișoara.

La 20 mai 1990, au loc alegeri parlamentare și prezidențiale, primele de după evenimentele din decembrie 1989, care au fost câștigate de Ion Iliescu și FSN.

În ziua alegerilor, Guvernul condus de Petre Roman adresează un apel către manifestanții din Piața Universității. Manifestația continuă, dar și greva foamei susținută de peste 20 de demonstranți.

Spre sfârșitul lunii mai se lansează tot mai multe apeluri — atât din partea autorităților cât și din partea diverselor organizații neguvernamentale — pentru a se renunța la această formă de protest.

La 7 iunie, manifestanții din Piața Universității organizează un marș al tăcerii, în sprijinul greviștilor foamei, pe traseul Piața Victoriei — Televiziune. Cu acest prilej se transmite Guvernului un memoriu prin care se propune deschiderea dialogului dintre manifestanți și autorități.

Zona Piața Universității


Negocierile dintre reprezentanții Guvernului și cei ai manifestanților din 11 iunie sunt considerate eșuate, deși câțiva dintre greviștii foamei anunță că renunță la această formă de protest, atunci când Guvernul va da autorizația de înființare a unui post de televiziune independent. Concomitent, în Piața Victoriei, se desfășoară un miting neautorizat, prin care se susținea necesitatea dialogului cu greviștii foamei.

În jurul orei 21,30 câteva zeci de mii de oameni se aflau pe străzile Capitalei, în principal la Televiziune. Grupuri mari de demonstranți antiguvernamentali continuau să înconjoare clădirea TV. În centrul Capitalei au fost devastate magazine și localuri publice. Sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și al S.R.I. sunt atacate și se declanșează incendii. Din datele furnizate de Ministerul Sănătății, până la ora 23.55 au fost spitalizate, în urma incidentelor care au avut loc în București, 93 de persoane, din care 4 în stare gravă. S-au înregistrat 4 victime, două prin împușcare.

Ion Iliescu, președintele ales al României, face un apel radiotelevizat: ”Ne adresăm tuturor cetățenilor Capitalei, în numele democrației câștigate prin alegeri libere, să respingă, cu toată hotărârea, actele iresponsabile de violență și să sprijine organele de ordine în restabilirea situației de calm și legalitate”. Mai mult, comunicatul Guvernului vorbește despre acte de terorism legionar care trebuie stopate cu fermitate. Emisiunea postului public de televiziune este întreruptă din cauza conflictelor din clădire dintre manifestanți și forțele de ordine.

Zona Piața Universității


Dimineața de 14 iunie este marcată de venirea, la ora 4,30 minute, a două garnituri cu mineri. Ion Iliescu declara: ”am fost surprins să aflu că grupuri de cetățeni, în special grupuri de muncitori din alte orașe, printre care și minerii din Valea Jiului, au hotărât să vină în Capitală. Venirea lor nu mi se părea necesară dar nu aveam cum să o împiedic”.

La ora 6,00, în Piața Universității erau deja circa 10.000 de mineri, sosiți în cursul nopții din toate bazinele carbonifere ale țării. Minerii s-au organizat în trei puncte principale: în jurul Ministerului de Interne, Casei Centrale a Armatei și hotelului Intercontinental.

Modul lor de a ”face ordine” s-a concretizat în agresarea fie pe stradă, fie la locul de muncă, a numeroși studenți, intelectuali, elevi. Au fost devastate sediile unor partide politice, ale unor organe de presă, a fost atacată Universitatea. Ziarele și revistele România liberă, Dreptatea, Expres, 22, Baricada, au fost atacate și devastate.

Până la ora 6,00, în dimineața de 15 iunie, la unitățile sanitare din Capitală s-au prezentat, la camerele de gardă, un număr de 462 de persoane, acuzând diferite traumatisme survenite în timpul evenimentelor din zilele de 13-14 iunie.

După o scurtă discuție pe care președintele Ion Iliescu a avut-o, în jurul orei 15,00, la Pavilionul Expozițional din Piața Presei, cu liderii minerilor, și în timpul căreia acesta le-a mulțumit pentru acțiunea lor, a început îmbarcarea minerilor în autobuze și transportul lor spre Gara de Nord, unde, cu garnituri speciale de tren, vor părăsi Bucureștiul.

Din raportul semnat de procurorul general Gheorghe Robu și de ministrul de interne Doru Viorel Ursu a rezultat că în urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990 au fost arestate 185 de persoane învinuite de infracțiuni precum ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice, pătrunderea fără drept în instituții ale statului, furt calificat în dauna avutului public etc.

Zona Piața Universității


Deși, potrivit datelor oficiale, șase persoane și-au pierdut viața în urma violențelor, patru dintre ele fiind împușcate, și mai multe fiind rănite, asociațiile victimelor mineriadelor susțin că numărul lor s-ar ridica la peste 100 de persoane. Bilanțul real al evenimentelor din vara lui 1990 rămâne, în continuare, incert.

La 17 septembrie 2014, România a fost condamnată definitiv de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) într-un dosar care vizează mineriada din 13-15 iunie 1990. Judecătorii CEDO au considerat că statul român nu a desfășurat o anchetă rapidă și eficace în ceea ce privește evenimentele de atunci.

La 9 februarie 2015, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a dispus infirmarea a trei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, precum și redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Pe lângă Centrul de Instrucție al Aeronauticii, la 10 iunie 1941, a fost înființată Școala de Parașutiști, ulterior denumită Compania de parașutiști. Aceasta a fost dislocată la Popești-Leordeni, în cadrul Flotilei I Aerostație, primul comandant fiind numit locotenentul Gheorghe Iordăchescu. La 31 martie 1942, a luat ființă cea de-a II-a companie de parașutiști, respectiv Batalionul de parașutiști comandat de căpitanul Bordan Enea. Batalionul a fost întrebuințat în luptă începând cu 23 august 1944. La 1 martie 1945, Batalionul de Parașutiști a fost desființat, potrivit Calendarului Tradițiilor Militare 2010.

La 1 noiembrie 1950, însă, a fost înființat, în baza ordinului ministrului Forțelor Armate, Batalionul 1 Parașutiști, sub comanda căpitanului Vasile Cosma, la Centrul de Instrucție al Aviației din garnizoana Tecuci. Batalionul de Parașutiști și-a schimbat, la 6 februarie 1951, dislocarea de la Tecuci la Botoșani, pentru ca, la 25 noiembrie 1951 să fie dislocat la Buzău. La 1 octombrie 1952, Batalionul de Parașutiști s-a transformat în Regiment de Parașutiști, primind, la 2 octombrie 1954, drapelul de luptă, iar la 21 octombrie 1974, denumirea onorifică Regimentul 60 Desant-Parașutare ”Băneasa-Otopeni”.

În 1980, au luat ființă Regimentul 56 Parașutiști Caracal, Regimentul 62 Parașutiști Luna și Regimentul 64 Parașutiști Boteni. La 30 noiembrie 1990, s-au înființat Brigada 1 Parașutiști Luna, Brigada 2 Parașutiști Clinceni, Brigada 3 Parașutiști Bacău și Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor din Trupele de Parașutiști Buzău, iar pentru conducerea unitară a acestora, Comandamentul Trupelor de Parașutiști în subordinea Comandamentului Aviației Militare.

Procesul de reformă din Armata Română a adus unele modificări, astfel că, începând cu 1998, au fost desființate un comandament de brigadă și două batalioane, iar alte două batalioane de parașutiști au fost transformate în batalioane de operațiuni speciale.

La 15 martie 2001, Trupele de Parașutiști au trecut în subordinea Statului Major al Forțelor Terestre.

AGERPRES/(Documentare, editor: Irina Andreea Cristea)

La 9 octombrie 2007, deputații au adoptat, cu 203 voturi pentru, 3 împotrivă și 3 abțineri, proiectul de lege privind instituirea Zilei Învățătorului pe data de 5 iunie a fiecărui an. Această dată a fost stabilită prin legea nr. 289 din 29 octombrie 2007, manifestarea urmând a avea un caracter educațional, național, apolitic și cultural.

Ziua de 5 iunie poartă semnificația zilei de naștere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc (5 iunie 1779 — 17 septembrie 1823).

Potrivit actului normativ, Ziua Învățătorului este sărbătorită în toate unitățile de învățământ de stat, particulare și confesionale din sistemul românesc, iar Ministerul Educației și alte instituții abilitate ale statului acordă premii, distincții, medalii și titluri onorifice cadrelor didactice și elevilor, pentru merite deosebite. De asemenea, în toate unitățile de învățământ au loc manifestări menite să pună în valoare tradiția și împlinirile școlii românești.

Datele de 5 octombrie (Ziua Mondială a Educației) și 5 iunie (Ziua Învățătorului) au fost introduse și marcate distinct în structura anului școlar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, și de cei doi lideri ai sindicatelor din învățământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ) și Marius Nistor (Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”).

De asemenea, structura anului școlar 2014-2015 prevede ca, pe 5 octombrie (Ziua Mondială a Educației) și pe 5 iunie (Ziua Învățătorului), unitățile de învățământ și inspectoratele școlare să desfășoare manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, la 11 februarie 2014, propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naționale pentru Adopție în data de 2 iunie, cu 292 voturi pentru și 5 abțineri. Camera Deputaților este for decizional.

Proiectul de lege a fost inițiat în aprilie 2013, de către 12 parlamentari din întreg spectrul politic, având ca scop principal promovarea adopției naționale. La 29 octombrie 2013, propunerea de lege a fost adoptată de Plenul Senatului, cu 103 voturi pentru, 4 împotrivă și o abținere. Senatul a fost prima Cameră sesizată în acest caz.

Inițiativa legislativă propune ca autoritățile și instituțiile publice, organismele neguvernamentale, reprezentanțele diplomatice ale României, precum și alte instituții românești din străinătate să organizeze programe și manifestări de promovare a adopției dedicate acestei zile, activitățile urmând a fi coordonate de către Oficiul Român pentru Adopții.

Totodată, se acordă posibilitatea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și celei de Televiziune (SRTv), în calitate de servicii publice, să includă în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Instituirea unei Zile Naționale a Adopției are ca scop promovarea adopțiilor și propunerea de soluții pentru simplificarea procedurilor de adopție. Conform Oficiului Român pentru Adopții, procesul de adopție durează, în medie, în România, între 1,5 și 2 ani. Chiar și după intrarea în vigoare a Legii 233/2012 referitoare la regimul juridic al adopției, procedurile birocratice au rămas la fel de greoaie. În toamna anului 2012, numărul de copii adoptabili a rămas foarte redus, conform statisticilor Oficiului Român pentru Adopții: din peste 29.000 copii, doar 941 (3,22% din total) au fost declarați adoptabili. În anii anteriori, numărul copiilor adoptați a fost chiar mai mare, respectiv 1.736 de copii înfiați în 2011 și 1.921 în 2010. În 10 județe, procentul de copii care pot fi adoptați este de sub 1%. În prezent, funcționează Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și constituită în baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 299/2014.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Cerasela Bădiță)

Adunarea Generală a ONU a proclamat această zi în 2012, prin Rezoluția 66/292, pentru a le arăta părinților din întreaga lume respectul cuvenit. Celebrată la nivel mondial, ziua dedicată părinților reprezintă o oportunitate pentru exprimarea prețuirii deosebite față de toți părinții de pe întreaga planetă, pentru angajamentul lor dezinteresat față de copii și pentru sacrificiul acestora, pe tot parcursul vieții, pentru cultivarea acestei relații, se subliniază în rezoluția menționată.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite menționează, de asemenea, că familia are responsabilitatea cea mai mare în educarea și protecția copiilor, pregătindu-i pentru o viață împlinită și fericită. Părinții sunt ancorele familiei și, într-un sens mai larg, fundația comunității și a societății în care trăim. Rezoluția recunoaște rolul părinților în creșterea copiilor și invită statele membre să sărbătorească această zi împreună cu societatea civilă, implicând cât mai mulți tineri și copii în evenimentele organizate.

Decizia Adunării Generale a ONU s-a întemeiat pe recunoașterea rolului fundamental pe care tatăl și mama îl au în viața copiilor lor, dar și pe conștientizarea unor pericole la care aceștia sunt expuși în societatea contemporană, a unor circumstanțe socio-economice care îi împiedică să își îndeplinească datoria pe care o au față de copii.

În mod tradițional, în cele mai multe comunități, tații erau cei care se ocupau de educația morală și disciplinară a copiilor, pe lângă sarcina de a asigura partea materială necesară familiei. În zilele noastre, în multe țări, se accentuează rolul taților de co-părinte, însemnând o implicare mai substanțială în dimensiunea emoțională a dezvoltării copiilor, în creșterea lor de zi cu zi. În prezent, există numeroase provocări cărora tații și societatea, în ansamblul ei, trebuie să le facă față. La nivel internațional, migrația îi condamnă pe foarte mulți tați la separare de propria familie. Mulți tați se fac vinovați de violență domestică și chiar de abuzuri sexuale, provocând răni, în primul rând emoționale, de nevindecat. Alții își abandonează total familiile, lăsându-le fără niciun sprijin. Toate aceste provocări evidențiază nevoia de a reafirma poziția tatălui în cadrul familiei.

Mamele, de cealaltă parte, au un rol esențial în cadrul familiei. Relația mamă-copil este vitală pentru dezvoltarea firească și sănătoasă a acestuia din urmă. Mamele nu mai oferă doar afecțiune copiilor lor, ele asigură și mijloace materiale pentru familiilor lor. Totuși, mamele trebuie să facă față unor provocări majore, cu adevărat amenințătoare pentru ele și pentru familie.

Nașterea, care ar trebui să fie prilej de bucurie, continuă să fie un risc major pentru sănătatea multor femei din țările subdezvoltate. O femeie dintr-o astfel de țară este supusă unui risc de 300 de ori mai mare de a muri la naștere sau de a suferi complicații legate de sarcină, în comparație cu o femeie dintr-o țară dezvoltată. Violența împotriva femeilor, cu care se confruntă un număr tot mai mare, rămâne una dintre cele mai odioase încălcări ale drepturilor omului din timpurile noastre. Accesul la educație pentru femei și fete este o altă problemă majoră. Beneficiile educației pentru femei și tinere fete sunt incontestabile nu numai pentru familii, ci și pentru societatea din care fac parte, potențialul feminin putând fi valorificat în eforturile de dezvoltare. Statisticile arată, de asemenea, că mamele cu pregătire școlară sunt mult mai hotărâte să își trimită copiii la școală, ceea ce demonstrează că beneficiile educației transcend generațiile.

Acestea sunt rațiunile pentru care ONU a decis să dedice ziua de 1 iunie părinților, pentru a reafirma rolul tatălui și al mamei, al familiei în general, în sănătatea și în dezvoltarea generațiilor următoare.

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Monumentul Eroilor din Arma Geniului, ‘Leul’ din Capitală
La 31 mai 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, militar și el de carieră, “încuviințează” Raportul nr. 1902, înaintat de Guvernul Moldovei, prin care se cerea aprobarea înființării și întreținerii unui batalion de geniu, necesar pentru “înaintarea lucrărilor publice”. Este, de fapt, data “nașterii” primei unități de geniu din armata română — Batalionul 1 Geniu.

Un an mai târziu, corpul de geniu instituit la 31 mai 1859 a sporit prin înființarea, în Țara Românească, a unui al doilea batalion care, împreună cu cel din Moldova, a constituit primul regiment de geniu. Primele batalioane de geniu ale oștirii române aveau un efectiv de 1.000 de oameni fiecare, împărțiți în patru companii. Comandant al acestor subunități a fost numit căpitanul, ulterior maiorul, Panait Donici. Dificultățile financiare au impus, în 1871, contopirea trupelor într-un singur batalion. În ajunul Războiului de Independență, organizarea batalionului de geniu cuprindea un stat major, un pluton independent, o școală a trupei geniului și cinci companii (patru de săpători minari și una de pontonieri), potrivit volumului ”Calendarul tradițiilor militare” (2010).

În timpul Războiului de Independență (1877-1878), trupele de geniu au contribuit, atât prin lucrările executate, cât și prin jertfe de sânge, la obținerea victoriei de la Plevna împotriva Imperiului Otoman, îndeplinind misiuni specifice, precum lucrările de fortificații executate pe malul Dunării în sectoarele Calafat, Ciuperceni, Poiana Mare, Rast, Bechet, Corabia, Izlaz și altele, întinderea podului de vase peste Dunăre, la Siliștioara-Măgura, între 14-31 august 1877, organizarea și executarea lucrărilor de fortificații în zona Plevnei și asigurarea comunicațiilor pentru nevoile trupelor românești și rusești din zonă.

De-a lungul timpului, arma geniului a trecut prin diferite schimbări, au fost luate măsuri pentru perfecționarea ei organizatorică, pentru înzestrarea trupelor.

La începutul Primului Război Mondial, trupele de geniu erau formate din: un regiment de pontonieri, un regiment de căi ferate, cinci batalioane de pionieri și un batalion de specialități cu o companie aerostații. Printre misiunile îndeplinite: construirea podului de pontoane în cadrul manevrei de la Flămânda (18-22 septembrie 1916), minarea regiunii fortificate Focșani-Nămoloasa-Galați, precum și a podului de la Cernavodă, pentru a nu fi folosite de inamic, și lucrările de bază din zonele bătăliilor de la Mărăști și Oituz, în vara anului 1917. Jertfele geniștilor în Primul Război Mondial sunt estimate la aproape 1.000 de morți și mult mai mulți răniți.

În memoria eroilor armei geniului din Războiul de Întregire a Neamului, în București a fost ridicat un impresionant monument — “Leul”, pe soclu aflându-se inscripția: “Spuneți generațiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătaie pentru întregirea neamului” — “Eroilor din arma geniului 1916-1919”.

Dintre lucrările genistice executate de trupele de geniu în perioada interbelică se detașează sistemul de fortificații de la granița de vest a țării, acțiune demarată în anul 1936.

De la înființarea lor, trupele de geniu — în paralel cu desfășurarea pregătirii militare — au participat efectiv la executarea unor obiective economice: platforme industriale, modernizări portuare, irigații, Transfăgărășanul și Canalul Dunăre-Marea Neagră, dezvoltarea sau întreținerea rețelei de drumuri și de căi ferate în toată țara etc.

În conformitate cu Hotărârile Parlamentului, nr. 23 și 43/1995 și Hotărârea de Guvern nr. 63 din 07.02.1996, începând cu 8 martie 1996, România a participat la misiunea NATO din Bosnia și Herțegovina, cu 1 batalion de geniu (Batalionul 96 Geniu) cu un efectiv de 200 de militari, misiunea de bază a acestuia constând în asigurarea libertății de mișcare a forței militare internaționale în teatrul de operații. Geniștii români au îndeplinit o gamă diversă de misiuni (124 la număr), diferite ca amploare, complexitate și durată, pe întreg teritoriul Bosniei-Herțegovina, într-o arie deosebit de mare (peste 350 km de la Nord la Sud și peste 300 Km de la Est la Vest), atât în Republica Srpska, cât și în Federația Croato-Musulmană. După anul 2000, având în vedere stabilizarea păcii în Bosnia, Batalionul 96 Geniu a fost reorganizat, luând ființă Detașamentul Național “Bosnia”, staționat la Butmir, și Detașamentul Național “Olanda”, care a acționat în cadrul contingentului olandez.

AGERPRES/(Documentare, editor: Cerasela Bădiță)