Straini in Romania
Britanicul pentru care Loman-ul bate Londra!
June 26th, 2017 |
Olandezii îndrăgostiți de România. S-au mutat la sat și au făcut o nuntă românească la stână
April 3rd, 2017 |
Olandezii Ray şi Jenny Dorgelo şi-au lăsat ţara natală şi s-au mutat în satul Ocnița din județul Bistriţa-Năsăud. Tot aici au făcut şi o nuntă în stil românesc, ca acum 100 de ani, la o stână de la poalele Munţilor Călimani, relatează adevarul.ro.
Ray şi Jenny Dorgelo s-au mutat în România în luna aprilie a acestui an. Mai întâi în Bistriţa, iar apoi la țară, în Ocnița.
Jenny are 31 de ani şi lucrează în comunicare la o companie bistriţeană care produce materiale PVC. Ray este dresor de câini şi expert în comportament şi alimentaţie canină.
„L-am întâlnit pe Ray când am început un curs de ecologie şi viaţă în sălbăticie. Ray deja fusese în cadrul unui internship în România, pentru a lucra cu câinii de pază, în special cu ciobăneştii carpatini. S-a îndrăgostit imediat şi a revenit în România de mai multe ori, începând alături de un coleg un proiect prin care se doreşte protejarea ursului brun. La un moment dat, m-a luat cu el în România şi am avut parte de aceeaşi experienţă: m-am îndrăgostit de aceste pământuri, de oameni, de tradiţii şi de câini! Avem şi lucrăm alături de ciobăneştii carpatini, care sunt, în opinia noastră cei mai buni câini“, a povestit Jenny pentru adevarul.ro despre primul ei contact cu România.
Ray a venit prima oară în România în anul 2009, iar Jenny a început să-l urmeze de acum 3 ani şi jumătate.
„Ne place foarte mult aici. Credem că, în zonele naturale şi rurale, totul este cum ar trebui să fie. În păduri eco-sistemul este încă intact, satele şi oamenii nu au aşteptări mari, ci sunt fericiţi cu vieţile lor simple. Au tot ce le trebuie să supravieţuiască fără prea mulţi bani. Nu trebuie să ajungi la standarde înalte să te descurci. Oamenii sunt încă legaţi de rădăcini şi de natură. Este foarte important pentru mine, pentru noi, să avem parte de natură „după colţ”. În Europa de Vest nu mai avem aşa ceva“, a mai explicat Jenny.
Cuplul de olandezi a găsit o casă tradițională în Ocniţa, pe care proprietarul le-a pus-o la dispoziție fără să le ceară bani.
Cei doi s-au căsătorit tot anul acesta, iar nunta au organizat-o la o stână de la Dealul Negru, la poalele Munţilor Călimani.
„Nunta a fost exact cum ne-am dorit, cu ciobăneşti carpatini. A fost micuţă şi privată, am avut doar 30 de invitaţi, jumătate dintre ei fiind din Olanda. A fost mâncare românească şi haine tradiţionale. Ne-am simţit fantastic şi ne-am distrat foarte tare. Ofiţerul de stare civilă ne-a spus că a fost în locuri diferite, dar niciodată la o stână pentru a căsători un cuplu de olandezi“, a povestit Jenny.
Invitații au mâncat cozonac, brânză, slănină și friptură la grătar, iar toasturile s-au făcut cu ţuică. Olandezii și-au pus verighete din lemn, care au fost realizate manual tot în România, de un clujean.
Sursa:greatnews
O turistă din Belgia după un sejur în Hunedoara: „România e o ţară pe care trebuie să o vezi. Neapărat!”
March 30th, 2017 |
Deşi cei doi au făcut praf imaginea oraşului Deva, o turistă venită din Belgia a văzut cu totul altceva. Aceasta a vizitat pentru prima dată România şi a stat o săptămână în judeţul Hunedoara. A fost atât de încântată încât spune că pe unde a mers până acum, s-a simţit aproape ca acasă. Se numeşte Lut Tits, are 53 de ani şi este o simplă angajată a Primăriei din Leuven din Belgia.
Nu este de acord cu cele spuse de cei doi americani despre România şi îi contrazice. „Eu trebuie să merg des la baie. Am tot intrat în toalete publice pe la voi şi a fost ok cam peste tot pe unde am nimerit. Ce zic americanii?! Oh, lăsaţi-i în pace. Nu-i vreţi aici. Oricum, americanii se comportă de parcă ei ar fi proprietarii lumii. În Leuven (oraş universitar) vin studenţi americani, cu burse de 3.000 de euro, plătiţi doar să joace baschet. Când se înregistrează la Primărie, vin însoţiţi, pentru că mulţi dintre ei nu ştiu să scrie, dar sunt studenţi ai unei universităţi. În general, aşteptările americanilor de la Europa, ca turişti, sunt de genul Veneţia, Paris. Jumătate îl venerează pe Trump… ce să mai spui?! Ei cred că Bruxelles este o ţară, iar Belgia e în Bruxelles. Ei nu ştiu ce e acela un palat. Confundă un palat cu «palatele» din Las Vegas. Din contră: România e o ţară pe care trebuie să o vezi. Neapărat!”, spune turista belgiancă, potrivit glasul-hd.ro.
„O ştiam pe Simona, prietena mea din Hunedoara. Ne-am împrietenit pe facebook, fiind amândouă pasionate de istoria antică. Am venit în Hunedoara şi constat că e un oraş aproape ca oricare alt oraş mic din Belgia. Poţi confunda uşor doi pensionari din Hunedoara cu un cuplu de pensionari din Belgia”, spune femeia.
În vacanţa petrcută pe meleaguri hundorene, belgianca nu a avut nimic planificat de vreo agenţie de turism. A vizitat Sarmizegetusa Regia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Castelul Corvinilor, Cetatea Devei, Cascada Lolaia (din Masivul Retezat) şi lacul Cinciş (de lângă Hunedoara).
„Colegii mei au râs de mine când au auzit că merg în România. Le-am spus doar atât «O să vedeţi voi! O să vă aduc o grămadă de fotografii». O să le povestesc tot, inclusiv despre cât de bune sunt sarmalele şi o să le descriu şi gustul de smântână. Eu n-am gustat niciodată smântână, până acum. Noi avem doar «cream», nu e nici dulce, nici sărată. Nu avem deloc «sourcream» în Belgia”, mărturiseşte turista din Belgia, care mai spune că ştia înainte de a veni la Hunedoara că va ajunge „în leagănul poporului român”, pentru că a citit şi s-a documentat temeinic, cu mult timp înainte de plecare.
A fost atâta de încântată de ce a văzut încât şi-a planificat déjà o a doua vizită. Ştie déjà cu exactitate ce va vizita : Sfinxul din Bucegi, Sibiul, Transfăgărăşanul şi, eventual, Transalpina. „Repet, în Deva şi Hunedoara, m-am simţit ca acasă. Oamenii sunt prietenoşi, natura de aici e fantastică, iar cultura românească e fascinantă. Am să merg acum acasă şi-am să le prezint prietenilor şi colegilor mei un «full report» despre România şi locurile pe care le-am văzut. Repet: doi pensionari care se plimbă pe stradă, în Hunedoara, pot fi foarte uşor confundaţi cu doi pensionari din Belgia. E ca acasă, doar că un pic mai însorit”, mai spune femeia.
Sursa: voceabiz
Un neamț s-a mutat în România: „Am venit în România pentru că nu îmi mai place Germania. Este criminal acolo. Este o dictatură.”
March 12th, 2017 |
Rolf Kaiser este un neamţ get-beget, care trăieşte de zece ani în Gorj, pentru că se simte aici mai bine decât acasă la el, în Germania, acolo unde mulţi români au plecat şi continuă să emigreze pentru o viaţă mai bună. Rolf are o firmă de IT şi desfăşoară mai multe activităţi pentru clienţi din Germania. El este un mare iubitor de animale şi lucrează voluntar în padocul Primăriei Târgu Jiu, unde are grijă de câinii comunitari.
Rolf Kaiser: „Am venit în România pentru că nu îmi mai place Germania. Este criminal acolo. Este o dictatură. Nu mai există o lege și un drept pentru nemți. În Germania este bine pentru străini, dar eu ca neamț nu am niciun drept. Eu mă simt străin în Germania. Se schimbă legea mereu. Este și periculos din cauza emigranților. Nu este așa de cinci ani, ci de 20 de ani este această situație. În Germania nu știi, dacă te întâlnești cu un grup de tineri pe stradă, dacă sunt agresivi față de tine sau nu. În România nu există agresivitate față de cineva anonim. În 17 ani de zile, de când am venit prima dată aici, nu am avut vreo problemă cu cineva. Niciodată. Am fost împreună cu țigani, cu români, cu oameni cu bani și fără bani, am fost la nuntă, la botez, la înmormântare și nu am avut nicio problemă cu nimeni și știu toate obiceiurile. Aici, oamenii sunt mai pașnici. În 17 ani de zile nu mi s-a furat nimic. Am uitat telefonul într-o terasă și m-am întors după două ore, iar barmanul mi l-a dat înapoi”, a povestit Rolf, care între timp a învățat și limba română.
„Am mers la poliție și am reclamat. Era un străin. Cei de la poliție au mușamalizat totul. Mi-au spus să îmi țin gura. Dacă am întrebat ce religie are, atunci mi s-a spus că sunt nazist”.
Neamțul a mai precizat că pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 de euro supraviețuiesc cu mare dificultate.
„În Germania trăiești foarte greu cu un venit de 1.000 de euro, pe când în România poți să trăiești și cu 500 de euro. În Germania, cu 1.200 de euro ești sărac. Chiria pornește de la 500 de euro și se adaugă 400 de euro la mâncare. Mâncarea în supermarket este mai ieftină în Germania, dar dacă mergi în târg sau în piață este extraordinar, pentru că poți să cumperi produse crescute natural la prețuri foarte mici”.
Citește mai mult aici: Adevarul.ro
Sursa: cunoastelumea
România, văzută prin ochii unui dramaturg german: „În Germania nu ne putem mândri cu asta”
February 1st, 2017 |
La 33 de ani, Martin Bauch este laureat al Premiului pentru dramaturgie oferit de Teatrul din Chemnitz.
Într-un interviu acordat Markische Allgemeine Zeitung, el vorbeşte deschis şi laudativ despre cele şapte luni petrecute deja în capitala României. Talentul şi deschiderea pentru teatru nu l-au împiedicat să aleagă o carieră de jurist, Bucureştiul fiind locaţia aleasă pentru a face un an de practică, scrie miscareaderezistenta.ro.
“Viaţa în Bucureşti este una tipică pentru un oraş mare din vest. Oraşul este multicultural dezvoltat, precum Berlinul, Praga, Parisul sau Varşovia. Abundă muzeele, cluburile, cafenelele, parcurile deosebite, centrele comerciale uriaşe, cartierele de cârciumi şi atracţii turistice. Pe de altă parte, Bucurestiul oglindeşte istoria României. Spre deosebire de alte ţări din fostul bloc estic. Chiar şi astăzi este o controversă dacă incidentele din 1989 au reprezentat o revoluţie sau un puci. Adevărata schimbare, adevărata relansare, a venit abia peste zece ani”, consideră Braun.
Perioada petrecută la București i-a rămas întipărită în minte. “Este adevărat că mai sunt probleme enorme de salubritate şi nenumărate faţade gri. Stilul arhitectural şi-a mai pierdut din şarm. Asta ştim şi despre Paris. Atât arhitectural, cât şi structural, Parisul şi Bucureştiul seamănă destul de mult. Per total este un oraş minunat cu parcuri mari şi deosebit de frumoase, răspândite în tot oraşul, care atrag oamenii pentru destindere.
În Germania nu ne putem mândri cu asta. Sau cel puţin eu nu pot. Clişeele despre copiii străzii şi cerşetori nu se regăsesc în măsura în care sunt reliefate în presa germană. Nici măcar în cartierele sărace. Ele există în măsura în care există şi la Berlin sau în orice alt oraş mare. Viaţa din piaţă este mult mai vie. Da, există şi câini vagabonzi, asta deşi nu par subnutriţi, iar bucureştenii au o relaţie destul de liniştită cu ei. Tentaţia e mare să iei câte unul cu tine”, mărturiseşte el.
“Mai ales primăvara, razele soarelui scot în evidenţă un oraş mult mai viu şi relaxat decât Berlinul. Transportul în comun este incredibil de avantajos, fie că vorbim despre autobuz, metrou sau tramvai. Există o reţea de transport bine eficientizată şi ieftină”, mai spune el despre Bucureşti.
Transilvania îi aduce aminte de Germania. “Am fost şi în afara Bucureştiului. Satele din jur sunt sărace, chiar dacă nici aici nu se confirmă toate clişeele. Sunt sate îngrijite şi foarte frumoase. Sunt altele mai puţin îngrijite şi chiar părăsite. România diferă de la o regiune la alta.
Oraşele din Transilvania se aseamănă cu cele din Germania, colorate şi unitare din punct de vedere arhitectural. Există nenumărate atracţii turistice, precum bisericile, castelele şi chiar ruinele mănăstirilor. Am venit cu maşina la Bucureşti, deci am avut ocazia să străbat ţara pe cont propriu. În toată România, dar mai ales în Bucureşti, oamenii sunt deosebit de prietenoşi.
Engleza te ajută oriunde te-ai afla. Asta şi fiindcă filmele sunt subtitrate şi nu sincronizate. Românii au cunoştinţe bune de limba engleză, în timp ce limba română este o combinaţie între franceză, latină şi italiană. Unele cuvinte le poţi învăţa imediat, suficient cât să te descurci în viaţa cotidiană. Eu am avut norocul să găsesc chirie la saşi şi n-am întâmpinat nici un fel de probleme de comunicare”.
Corupția din țară nu l-a lăsat indiferent. “Mi-e greu să vorbesc despre starea de spirit din ţară, fiindcă am atins doar orizontul unui colaborator al unei organizaţii non-guvernamentale. Există o opoziţie faţă de sistemul politic din România. Corupţia în România ia forma unui pătrat. Ea porneşte din straturile de jos şi acaparează întreaga societate. Personal, eu nu m-am lovit de ea pe durata şederii mele”.
Altceva l-a frapat cel mai mult despre societatea românească. “Pentru mine a fost o surpriză că în România lipsesc cu desăvârşire relatările şi reacţiile la dezbaterile din Germania legate de migraţia sărăciei din România şi Bulgaria şi la cele privind îngrădirea libertăţii de a munci. Societatea nu este preocupată de tema emigrării în masă. Pare un lucru firesc pentru români”.
Sursa: ziarulromanesc
Scoțianul care vrea să salveze gusturile românești
February 1st, 2017 |
În 2015, scoțianul Jim Turnbull s-a apucat să dea jos straturile de var aplicate ca un machiaj prost pe fațada casei săsești de la nr. 354, din Saschiz, județul Mureș.
A descoperit o inscripție în limba germană, un aforism al lui Simon Dach (1605-1659). A decis pe loc să-l păstreze și să recondiționeze clădirea, ca și cum maxima poetului prusac i-ar fi garantat structura de rezistență.
“Geduld, Vernunft und Zeit macht Möglich die Unmöglichkeit.”
În traducere: Răbdarea, rațiunea și timpul fac imposibilul posibil.
Și în 1990, când venise pentru prima oară în România, Jim avusese parte de o surpriză de proporții. Atunci, după spusele lui, descoperise o incredibilă bogăție de gusturi și senzații în cultura culinară românească, “una eliberată din bucătăria searbădă a comunismului”.
“Dacă te uiți înainte de anii ’40-’50, vei descoperi o vastă cultură de mâncare bună în această zonă”, spune scoțianul.
Acum, el își petrece trei sferturi din an la Saschiz și conduce o afacere cu dulcețuri și siropuri făcute după vechi rețete transilvane.
Jim Turnbull s-a născut lângă Glasgow și a urmat facultatea la Aberdeen.Aventura lui Jim Turnbull în România a început serios în 2002, când s-a implicat într-un proiect legat de conservarea biodiversității biologice și dezvoltarea întreprinderilor sociale.
A început cu ecoturism. Turiștii voiau să ia cadouri acasă și, cum nu prea aveau de unde, Turnbull a ajuns să ambaleze miere și gemuri în borcane mici.
În 2009 a realizat un plan de afaceri. A văzut o oportunitate în a reînvia modul în care localnicii știau să facă gemuri și siropuri.
A atras în afacere 22 de investitori privați și așa a luat ființă, un an mai târziu, Transylvania Food Company SRL și o făbricuță de prelucrare a fructelor la Saschiz.
Floarea de soc a fost combustibilul afacerii din Saschiz, mai precis un contract pentru producerea siropului. Concentratul era exportat în Anglia, unde avea loc a doua parte a procesului – transformarea lui într-o băutură nealcoolizată, la modă printre britanici, Bottlegreen Elderflower Pressé, din gama adult soft drinks.
E o variantă mai elegantă ca, la o cină unde se servește vin, să pui pe masă o sticlă de “socată”, în locul unei doze de suc, mai ales pentru cei care sunt la volan.
Circa 1.500 de angajați cu contract sezonier are de gestionat Turnbull în perioada în care se adună floarea de soc. Aceștia sunt localnici din Saschiz, localitate a cărei biserică evannghelică fortificată face parte din patrimoniul UNESCO.
Pe lângă soc, în făbricuță se produc gemuri locale tradiționale, sosuri picante – chutneys, zacuscă sau tot felul de siropuri, sub brandul Pivnița Bunicii. Produsele sunt comercializate în magazinul propriu, dar și în supermarketuri din România.
Produsele Pivnița Bunicii ajung și-n Marea Britanie și se vând în magazinele Casei Regale Britanice, după ce Prințul Charles a vizitat fabrica din Saschiz în 2012.
Zacuscă și sosuri din Pivnița bunicii.
Siropuri.
Bottlegreen Elderflower, o băutură făcută cu floare de soc din Saschiz.“Ar putea fi bunica dumneavoastră sau orice bunică din România sau de pretutindeni. Există această memorie afectivă, care e comună multora dintre noi – când mergeți în vacanțe la bunici și, înainte de plecare, bunica se întoarce din pivniță cu borcanele acelea cu tot felul de conținuturi delicioase.
Mulți ne-au spus că dulcețurile noastre le amintesc de gustul copilăriei. Poate că în orășele din provincie e mai accesibil să-ți vizitezi bunicii în weekend și să te întorci cu portbagajul plin de la țară. Dar mai sunt și oameni care nu-și permit asta”, spune Turnbull.
Jim e convins că valoarea produselor sale e dată de calitatea ingredientelor.
Avem o mică dispută legată de mărimea borcanelor cu zacuscă. Apoi trecem la bere și la faptul că, în România, berea la 0,33 e considerată un sacrilegiu.
“Nu asta era ideea, să punem zacuscă în borcane de câte un kilogram. Așa e și cu berea. Nu e pentru a bea șase beri, una după alta, în cantități uriașe. Ci de a potența niște gusturi, să poți avea parte de un pahar de bere bună la mâncare. Iar în România găsești ingrediente nemaipomenite.
Uite, de exemplu, dulceața românească. Două lucruri o fac specială: aroma și fructele, care sunt foarte bune. Fără ingrediente bune nu poți obține un produs bun. Mai mult, e important și modul tradițional în care este făcută dulceața în această zonă, fără să se pună prea mult zahăr, în așa fel încât să simți gustul fructului, și nu cel al zahărului. Noi combinăm ingrediente locale cu metode de-ale locului”, susține Jim.
Însă nu totul e miere și dulceață pentru scoțian. E îngrijorat în legătură cu felul în care Brexitul îi va afecta afacerile.
Mai mult, spune că îi este tot mai greu să găsească oameni care să lucreze în fabrica lui, chiar și după un proces de instruire.
“Lipsa mâinii de lucru e o problemă acută în România. Chiar și când oferi salarii bune, oamenii preferă să meargă să muncească în Vest”.
Primul moment de uluială, legat de produsele românești, i-a fost furnizat – cum altfel – de gustul unei roșii.
“A fost un fel de inițiere în înțelegerea faptului că aveți niște ingrediente minunate. Erau foarte gustoase”.
Jim avertizează asupra faptului că acest gust s-ar putea pierde pentru totdeauna.
Scoțianul a introdus conceptul de Slow Food în România. E o mișcare globală care-și propune să conserve identitatea diferitelor culturi culinare.
Turnbull a înregistrat roșia românească în ceea ce se numește Arca Gusturilor (The Ark of Taste), un catalog internațional al alimentelor tradiționale pe cale de dispariție.
Sunt incluse peste 800 de produse din 50 de țări.
“E trist că multe dintre aceste soiuri au ajuns să nu mai fie disponibile. Ele dispar rapid din România, fiind înlocuite cu soiuri moderne, fără gust. Cei tineri nu mai sunt interesați să le cultive, să păstreze semințe de la un an la altul. Se merge acum la supermarketuri, de unde se cumpără și roșiile, și pachetele de semințe”, spune Turnbull.
De doi trei-ani, el discută cu localnicii pentru a-i convinge să cultive soiurile autohtone, furnizându-le răsaduri.
Roșiile veritabile tind să aibă o formă neregulată, ce aduce cu o inimă de un roșu deschis. Sunt foarte aromate, excelente în salate și grozave pentru gătit, a scris Turnbull pe pagina de Facebook Slow Food Târnava Mare.
Salvați-le!
Autor Valentin Șchiopu
Sursa: presone
Go Visit Transylvania Rick Steves in Maramures.
January 28th, 2017 |
We’ll tour Romania’s vibrant capital, Bucharest, with its “Little Paris of the East” architecture and lingering reminders of a brutal communist dictator. Then we’ll head into Transylvania, where we’ll visit fortified churches, cobbled merchant towns like Sighișoara, and castles made famous by an imported German king and the real-life Dracula. Finally we’ll explore Maramureș, where everyday life still feels like an open-air folk museum.
Articol din Straini in Romania, Tourist in Romania (english), Video/film - Romania | 
Comments Closed
Descoperă România cu Peter Hurley – Documentar video integral
January 6th, 2017 |
Nu e doar o călătorie, nu e doar o aventură, așa cum Peter Hurley nu e doar un străin venit pe meleaguri românești. Un irlandez, care iubește această țară, a plecat în 2012, pe jos, de la Săpânța până la Muzeul Țăranului Român din Capitală. A scris mai apoi o carte despre oamenii care l-au primit și l-au omenit fără să-i ceară nimic la schimb. În drumul său, pas cu pas, Peter Hurley descoperă ce înseamnă România reală, țara care l-a primit cu brațele deschise. Irlandezul a reluat călătoria alături de echipa Agerpres Video.
Un sat din România, promovat in Financial Times: „Multi oameni nu cred ca Transilvania exista in realitate. Sentimentul este ca exista cumva dupa un val, este un loc misterios“
December 14th, 2016 |
-
Intre Munţii Bucegi şi masivul Piatra Craiului stă risipit pe dealuri, rupt de timp şi de lume, satul Măgura, unde oamenii împletesc „darurile“ civilizaţiei cu un stil de viaţă arhaic, pastoral.
(foto: Catalina Iordache)
N-o deranjează că cel mai apropiat magazin modern se află la opt kilometri distanţă de sat. Are maşină, aşa cum au de altfel mulţi dintre proprietarii de acolo.
foto: Sorin Toma„Mulţi oameni nu cred că Transilvania există în realitate. Sentimentul este că există cumva după un văl, este un loc misterios“, spune McIntyre-Brown citata de zf.ro.
Măgura este aproape de Bran, cu castelul devenit celebru datorită legăturilor cu Vlad Ţepeş. Scriitoarea s-a hotărât să se mute în România în 2004, după moartea surorii şi mamei sale, însă s-a stabilit definitiv în Măgura în 2010, când a terminat de renovat casa cumpărată în satul braşovean.
„Erau mai multe găuri în acoperiş decât acoperiş“, povesteşte McIntyre-Brown despre casa construită din bârne pe care a cumpărat-o în Măgura în urmă cu zece ani.
Autoarea britanică descrie şi prima iarnă pe care a petrecut-o în casa sa de la sat, din care, din cauza zăpezii abundente, nu a putut ieşi timp de trei săptămâni.
„Unul dintre vecinii mei, care locuieşte în celălalt capăt al satului, a venit la mine cu un rucsac plin de mâncare – mere, lapte, brânză, pâine. S-a supărat când am sugerat să îi plătesc alimentele“, spune McIntyre-Brown. De altfel, scriitoarea britanică afirmă că un rol important în decizia de a se muta în România l-au avut şi relaţiile pe care le-a dezvoltat cu vecinii săi, deşi, iniţial, au existat tot felul de zvonuri despre ea.
(foto. muntii-nostri.ro)
„Eram, într-adevăr, o curiozitate. Faptul că eram o femeie de vârstă mijlocie nemăritată era bizar“, povesteşte McIntyre-Brown. La început, scriitoarea britanică a trăit din banii obţinuţi din vânzarea locuinţei pe care a avut-o în Liverpool, apoi din muncă de editare de cărţi. Acum, intenţionează să conducă workshopuri literare în Măgura şi lucrează la o carte.
McIntyre-Brown a lucrat ca jurnalistă pe domeniul economic, a scris mai multe cărţi, printre care şi Liverpool: The First 1000 Years, în 2001, şi a înfiinţat editura Capsica.
Sursa: romani-buni.info
„România este un paradis“ – Fotograf japonez indragostit de tara noastra
November 5th, 2016 |
Raiul are chipul României, crede Miya Kosei, un japonez de 78 de ani, care şi-a lansat la Cluj, recent, un album de fotografii alb-negru cu oameni şi obiceiuri din pitorescul Maramureş. Albumul se numeşte ”Maramureşul Meu”, titlu care exprimă – ca şi pozele din el – frumuseţea şi căldura sufletească pe care le-a găsit în nordul României. Albumul niponului nu este prima colecţie de imagini despre România. Portrete de maramureşeni pe care se citeşte bucuria sau suferinţa, bărbaţi cosind, oameni mulgând oile, copii jucându-se în iarbă, vâltoare, chipuri triste la înmormântare sunt câteva dintre ipostazele surprinse de camera fotografului Miya Kosei, în jumătate de secol.
”Îmi doresc ca, prin aceste fotografii monocrome, să simţiţi culorile şi să aflaţi direcţia vântului, să vă bucuraţi de balada luminilor şi a umbrelor.
Mi-aş dori să vă gândiţi la ce înseamnă fiinţa umană şi viaţa ei, cea de zi cu zi. Aceasta e povestea spiritului, prinsă în fotografii. Mi-aş dori să priviţi acest album cu inima.
Dacă din adâncurile imaginii se va ivi ceva în timp ce-o priviţi, scopul meu va fi fost atins”, mărturisea Miya Kosei, citat de adevarul.ro, (78 de ani), un japonez care a venit de circa 160 de ori în România, pentru cei de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Acesta locuieşte la Tokyo şi a studiat Literatura, Arta, Istoria, Etnologia, Economia şi Sociologia. A lucrat o perioadă la o revistă săptămânală de critică literară, apoi a devenit liber profesionist.
Din 1965 a tot venit în România, loc despre care spune că este paradisul, şi căruia i-a dedicat mai multe cărţi şi volume de fotografie. ”Rumanian Rhapsody” (1986) si ”Europa Orientalis” (1991) sunt două albume foto despre România. ”Maramureşul meu” este ultimul.
Sursa: romani-buni