Andre Rieu a anunțat, anterior venirii sale la București, că toate încasările obținute în urma vânzării DVD-urilor vor fi donate familiilor victimelor incendiului din Club Colectiv. Artistul a lansat materialul discografic într-un mall bucureștean și a fost primit cu aplauze de către sutele de fani care l-au așteptat. El a amintit că va susține din nou concerte la București, în Piața Constituției, în iunie anul viitor.

Rieu i-a salutat cu căldură pe cei veniți să îl întâmpine și le-a spus că în România a găsit cel mai cald public din lume. “I-am spus și domnului primar astăzi. Am 66 de ani și sunt îndrăgostit din nou. Sunt îndrăgostit de România”, a spus Rieu.

Artistul a coborât de pe scena amenajată la locul evenimentului și a dat autografe fiecărui admirator în parte.

DVD-ul “Live în București” cuprinde patru ore cu cele mai bune imagini surprinse în timpul celor șapte concerte susținute de Rieu în Capitală, în vara acestui an. Atunci, Andre Rieu a urcat pe scena de la Piața Constituției alături de Johann Strauss Orchestra, invitat special fiind Gheorghe Zamfir. Printre piesele cântate, și prezentate pe DVD-ul cu imagini de la spectacolele din Capitală, se numără și creații românești, precum “Mociriță cu trifoi” și “Ciuleandra”.

DVD-ul poate fi cumpărat în rețeaua magazinelor Carrefour din toată țara și, în prezent, au fost puse în vânzare, la nivel național, 40.000 de exemplare ale DVD-ului dar numărul poate crește, ulterior. DVD-ul “Andre Rieu. Live în București” costă 49,9 lei. Pe coperta acestuia este scris “Cumpărând acest DVD, susținem victimele din Club Colectiv”.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Cătălina Matei)

Yvette Larsson: Relaţia mea cu România e ca o poveste de dragoste. E o poveste profundă, cu adâncime. Mă simt acasă aici. Mă gândesc uneori, mai în glumă, că poate am mai fost aici în altă viaţă.

Rep: Are de-a face această poveste cu oamenii sau cu experienţe dvs aici?

Are de-a face cu oamenii pe care i-am întâlnit aici, cu ospitalitatea şi prietenia lor, cu felul în care ei mă fac să mă simt acasă. Are însă a face şi cu locurile în sine. Am călători prin sate şi oraşe, am văzut multe locuri pentru că sunt la cea de-a 31ª mea vizită în România acum. Deci e vorba în egală măsură de locuri şi de oameni. M-am îndrăgostit de satele româneşti, de autenticitatea lor. E vorba de o unicitate a satului românesc pe care cred că nu o găseşti în alt stat european. Tradiţiile, felul în care trăiesc oamenii – sunt lucruri care s-au păstrat de-a lungul secolelor. În lumea occidentală vorbim despre sustenabilitate şi societăţi sustenabile, dar dacă te uiţi la unele sate româneşti sunt auto-sustenabile în mod firesc, pentru că aşa e ritmul vieţii acolo. Contactul cu această lume e o sursă de inspiraţie pentru mine. Vara asta, de pildă, am călătorit împreună cu copiii mei şi asta mi-a oferit ocazia de a vedea România prin ochii lor. De plidă, la un moment dat, fiul meu se juca cu un băiat de la ţară, apoi mi-a spus: cred că familia lui e foarte săracă. A fost un moment care ne-a oferit ocazia să vorbim despre ce înseamnă să fii bogat sau sărac. I-am spus: uite, părinţii lui au o livadă cu meri şi pruni, au o grădină cu legume, au cereale, au găini, vaci, oi şi alte lucruri. Deci din ceea ce au, ei îşi pot asigura traiul – pot trăi, se pot dezvolta. Au zilnic ouă proaspete, lapte, brânză, carne, legume. Au şi o casă, copiii merg la şcoală. Atunci fiul meu a făcut o pauză şi a spus: poate nu sunt neapărat săraci atunci. Ne-ma gândit că ei nu au gadget-urile pe care le avem noi, nu au bunăstarea socială de care ne bucurăm unii dintre noi, dar poate că au alte lucruri pe care noi nu le avem. Putem fi bogaţi în multe feluri. Eu cred că bogăţia României este bogăţia umanităţii. Când vin în România, îmi amintesc de bogăţia fiinţei umane, de ce înseamnă să fii, dincolo de ceea ce ai.

Sunt recuoscătoare pentru ceea ce am în Suedia şi prezentul nostru de azi este rezultatul luptei şi muncii părinţilor noştri. Dar în această societate a eficientizării şi optimizării, unii dintre noi ajungem să funcţionăm câteodată ca roboţii. Pierdem undeva pe drum din umanitate, din relaţionarea noastră firească, din grija autentică a unuia faţă de celalalt. Dacă îi cer cuiva ajutor pentru ceva, îmi va trimite probabil un link util. Dar eu nu vreau un link, vreau o conversaţie directă cu un om care să mă trimită eventual la alt om care mă poate ajuta. E un semn al modernizării, al lumii digitalizate în care trăim şi este bine. Dar, în acelaşi timp, e un pericol. E important să ne amintim cine suntem ca oameni, ce ne face să fim cu toţii oameni. Conectarea umană e foarte importantă şi o simt mai curând aici decât în Suedia.

Rep: Definiţi relaţia cu România ca pe o poveste de dragoste, ca ceva foarte personal. Această poveste a generat o campanie – aveti un blog, o pagina de internet, un cont Facebook, chiar o platformă: The Bucharest Lounge. De unde nevoia de a spune mai departe, de a vorbi lumii despre România?

Am venit pentru prima oară în România în 1985, când aveam 13 ani. Şi iată şi o aniversare: anul acesta se împlinesc 30 de ani de când am venit pentru prima oară aici. Aveam un prieten cu care corespondam aici încă de atunci, deci a fost o legătură cu care am crescut. El a crescut aici, în era lui Ceauşescu, iar eu am crescut în Suedia, cu diferenţele specifice. Tocmai din cauza acestor diferenţe, am început să mă gândesc încă de mică la concepte ca libertatea de expresie, democraţie. Am început să fac lobby pentru România pe lângă jurnalişti suedezi de când aveam 16-17 ani. Apoi, am continuat, chiar dacă timpurile s-au schimbat. Mi se părea că lumea occidentală era prea ocupată cu ale ei ca să îi pese de ce se întâmplă în România. Am revenit în România liberă pentru prima oară în 2011 şi am constatat o discrepanţă care m-a uluit între ce scria presa străină despre România şi ce găseam aici. Mi se părea că există o imagine a României în lume deja stabilită, ca un scenariu, iar presa doar produce articole care susţin acest scenariu. Totul era în alb şi negru, buni şi răi. Mi se părea nu doar nedrept, dar neadevărat. Dacă ar fi să scriu o poveste despre tine şi povestesc doar despre degetul tău inelar, cât de corectă e imaginea pe care şi-o formează cineva despre tine? Dacă faci o poză, prezinţi un singur aspect dintr-un singur loc. Dar cum rămâne cu restul? Mi se părea că aşa e prezentată şi România în străinătate şi nu puteam să stau şi să mă uit cum lucrurile astea se întâmplă. M-am gândit imediat: ce pot să fac? Pot să scriu, îmi place să fac fotografii, mă descurc bine cu reţelele sociale şi platformele electronice. Aşa a început The Bucharest Lounge. Scopul meu este de a promova acei oameni care fac ceva bine pentru România astfel încât şi românii să vadă că sunt printre ei oameni care fac lucruri pozitive.

Rep: Câteodată, chiar şi pentru români, este o surpriză ceea ce faceţi. Adică ne aduceţi ştiri pozitive despre care nici noi nu ştiam.

Îmi dau şi eu seama că uneori se întâmplă asta, deşi nu a fost un scop pentru mine. Aveam două scopuri: să rebrenduiesc România şi să invit oamenii să o viziteze. Voiam să înlocuiesc imaginea asta în alb şi negru, vă îi uimesc, să le descopăr frumuseţea României. Şi de fapt nu este vorba doar despre România. Tot Estul Europei se confruntă cam cu aceleaşi provocari în ce priveşte imaginea. La 6 luni după ce am pornit The Bucharest Lounge, mi-am dat seama că grupul meu ţintă nu sunt doar românii. Voiam să le vorbesc celor din afara României despre România. Acum pot spune că o mare parte din cititorii mei sunt români care locuiesc în străinătate. Ei îmi preiau poveştile şi fotografiile şi prin ei ajung mai departe la români şi străini deopotrivă. Primesc feedback de la oameni de toate felurile care îmi spun că descoperă România prin ceea ce postez. Caut oameni care au ceva frumos de spus – poate fi brutarul din colţ şi povestea lui optimistă, poate fi un jurnalist ca dumneavoastră, cineva care lucrează cu copii într-un mod inedit sau o femeie antreprenor de succes, poate fi oricine care face bine. Avem o singură viaţă, deci e bine să ieşim din zona de confort şi să încercăm să facem ceva ieşit din comun. Cel puţin, eu aşa văd lucrurile.

Rep: Ca români, mulţi dintre noi avem uneori tentaţia să vedem mai curând aspectele negative ale societăţii. Ce ar trebui făcut pentru a promova ceea ce este pozitiv?

În experienţa mea cu Bucharest Lounge, am întâlnit o mulţime de oameni care nu sunt negativi, care au proiecte şi iniţiative. Dacă aş face o hartă interactivă a acestor oameni, aş umple harta României. Deci nu sunt de acord cu negativitatea românilor. Dar sunt acord că multe proiecte sunt frânate de lucruri care nu merg bine în România. Corupţie, birocraţie… Dar eu mă gândesc la următorul aspect: campaniile româneşti de promovare a ţării nu prea sunt vizibile în lume. Pot vorbi despre ţările nordice, de pildă, unde nu există aşa ceva. Punând acest detaliu în contextul lumii grăbite în care trăim – suntem cu toţii pe fugă, încărcaţi, prinşi cu o grămadă de lucruri. Dacă nu eşti vizibil, nu exişti. Unii spun: “Ooo, lumea nu ştie nimic despre România. Ce ignoranţi!” Eu nu cred că sunt ignoranţi, ci pur şi simplu asta e ritmul vieţii. E nevoie de campanii vizuale, de fotografie, designeri de artă, graficieni, concepte cheie. Şi sunt unele campanii, dar trebuie ridicate, trebuie să fie vizibile.

Rep: Vorbim de un nivel oficial aici, în contextul în care dacă rămân la nivel mic nu pot ajunge foarte departe?

Depinde. Avem reţelele de socializare care pot fi eficient, deci şi campaniile mici pot ajunge departe. O problemă aici e nevoie însă de comunicare într-o limbă internaţională. Limba mea maternă e suedeza. Sunt un mult mai bun comunicator in limba mea, dar o limbă internaţională, e o unealtă de comunicare. Cei care lucrează în domeniul promovării ţării, ar trebui să ţină cont de asta dacă scopul e să ajungă la publicul din afara ţării. Oamenii sunt comozi. Vezi o poză frumoasă şi îţi place, îi dai like, dar dacă ai şi o poveste în jurul ei, scrisă într-o limbă pe care o poţi înţelege, e mult mai mult. Dacă vrei să atingi oameni, te gândeşti la metodele prin care o poţi face. Scrieţi în Engleză, folosiţi fotografii, promovaţi poveşti, concentraţi-vă pe tradiţii, eco-turism, străinii sunt înfometaţi de experienţe autentice pe care le pot avea în România, în special la ţară. Vinul şi mâncarea românească, Delta, experienţele deschise pentru turişti care participă la viaţa de aici.

Sursa: rfi

“Avem o echipă românească de filmare, avem o echipă de filmare cu ajutorul dronelor. Mâine ne apucăm de filmat dacă vremea va permite și vom finaliza filmările în mai. Vrem să arătăm că România este o țară frumoasă pe tot timpul anului și turiștii pot veni să o viziteze. Vrem să dăm atenție culturii, tradițiilor, sălbăticiei, ecosistemelor, pădurii și vrem să arătăm că este o țară atât de bogată din punct de vedere al moștenirii naturale și culturale și ajutând oamenii să protejeze istoria și fauna și pădurile putem asigura siguranța generațiilor viitoare, care vor depinde foarte mult de ecoturism”, a declarat Charlie Ottley, la conferința prilejuită de strângerea de fonduri pentru realizarea celui de-al patrulea episod din seria de documentare “Wild Carpathia”.

La conferință a mai participat și tenismanul Horia Tecău, cu ajutorul căruia au fost strânși circa 20.000 de euro prin organizarea unor meciuri demonstrative la Stejarii Country Club, precum și alpinistul Alex Găvan.

“Dacă într-o pășune din Anglia, de unde vine Charlie, pe un metru de suprafață întâlnim doar câteva specii de plante, sau de foarte multe ori este monocultură, într-o pășune la noi, în Transilvania, încă avem în jur de 100 de specii de plante. Este unul dintre motivele pentru care oamenii sunt atât de îndrăgostiți de România când vin în țară, pentru că atunci când vin aici, la noi, este ca o călătorie în trecutul țării lor”, a spus Alex Găvan.

Alpinistul român a vorbit despre primele trei episoade ale seriei “Wild Carpathia”, în care Charlie Ottley a prezentat uriașa moștenire culturală, istorică, naturală ce există în România.

“Însă, nu totul este roz, pe zi ce trece pădurile dispar, habitatele carnivorelor mari se micșorează din ce în ce mai mult și noi asistăm nepăsători la dispariția, poate, a ultimei oaze de sălbăticie autentică din Europa, care este în Carpați. Ce va face acest ultim episod, numărul 4 din seria ‘Wild Carpathia’, va fi nu numai să ne arate frumusețea României în anotimpul de iarnă, dar mai ales să ne facă să conștientizăm echilibrul extrem de instabil pe care noi, locuitorii acestei țări am ajuns să îl avem cu natura care ne înconjoară”, a mai spus Găvan.

El a făcut un apel către fiecare român pentru a contribui la promovarea acestor frumuseți pe care țara noastră încă le are.

“Nu este de ajuns ca acești oameni extraordinari ca Charlie și echipa lui să vină aici și să facă aceste filme frumoase (…), trebuie să facem și noi ceva pentru lucrurile astea. Trebuie să conștientizăm că fiecare, în modul nostru individual avem o responsabilitate față de ce se întâmplă cu țara asta în viitor. Cred foarte tare că fiecare, prin acțiunile noastre mici, atâta timp cât sunt cumulate, putem încă să facem o diferență pentru viitorul acestei țări”, a arătat Alex Găvan.

Documentarul este realizat de organizația non-guvernamentală “Wild Carpathia”, care și-a propus ca prin materialele sale să promoveze și să protejeze patrimoniul natural al României și va fi difuzat la TVR, după care va fi oferit și posturilor internaționale.

AGERPRES/(A — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Mesajul video al lui Rieu pentru români începe cu un scurt fragment dintr-o slujbă într-o biserică ortodoxă românească, ceremonie la care artistul a asistat.

“Dragi prieteni din toată România, vă urez tuturor un Paște fericit! Bucurați-vă de acest moment special al anului cu familiile și prietenii! Aștept cu nerăbdare să vă întâlnesc în curând și toate cele bune din Maastricht”, spune Rieu în mesajul video postat pe canalul său oficial de YouTube.

Bilete pentru concertele din iunie susținute de Andre Rieu în Piața Constituției din București sunt încă disponibile prin rețeaua Eventim, anunță organizatorii români. Rieu a anunțat șapte concerte la București, pe 5, 6, 7, 11, 12, 13 și 14 iunie.

Născut la Maastricht, în Olanda, Andre Rieu este deținătorul celei mai mari orchestre private din lume și a vândut până în prezent peste 40 de milioane de albume și DVD-uri.

În fiecare an, Andre Rieu, Johann Strauss Orchestra, corul și numeroși soliști internaționali susțin 100 de concerte în întreaga lume, cu peste un milion de spectatori.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin)

Simon Parker a venit prima dată în România în 2001, cu niște prieteni din Marea Britanie „Am trecut granița la Arad și am străbătut munții cu mașina până la București. Poate sună ca un clișeu de Valentine’s Day, dar atunci pur și simplu m-am îndrăgostit de România. Nu pot să dau o explicație rațională de ce am îndrăgit țara voastră de la prima vedere, la fel cum nu poți să spui exact de ce te-ai îndrăgostit de o persoană la prima vedere. Probabil a fost o combinație de cultură, oameni și frumusețea pitorească a țării pe care am văzut-o și care mi-au dat impresia că sunt acasă. Am simțit nevoia să mă întorc aici, ceea ce am și făcut câteva luni mai târziu”, explică Parker.

Britanicul spune că a călătorit destul de mult la viața lui, dar că nici un loc în care a fost nu a avut impactul pe care l-a avut România, motiv pentru care și-a căutat un loc de muncă aici și la mai puțin de doi ani de la prima sa vizită, s-a stabilit în București ca profesor la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, liceu unde se angajează profesori de engleză din străinătate.

Elevii români îl vedeau ca pe un profesor „exotic”

A adus cu el un Land Rover roșu pe care l-a condus din Marea Britanie și până la București. „Era vara lui 2003, încă îmi amintesc cum am traversat toată Europa cu mașina aceea, cum am văzut pentru prima dată Munții Alpi, dar și cum m-a lăsat mașina în drum de vreo două ori prin Ungaria. Îmi aduc aminte și de primele mele drumuri cu mașina aceea uriașă prin București… ce să zic, nu erau multe mașini de teren la vremea aceea în oraș și de fiecare dată când intram într-o intersecție ca Piața Victoriei, toți șoferii încercau să mă evite”, spune Parker amuzat.

Profesorul povestește că i-a plăcut în mod special clima. Față de Anglia, la noi nu plouă tot timpul și nici nu bate vântul ca pe insulă. În ceea ce privește experiența profesoratului în școlile românești, Parker spune că, la început, era văzut ca un personaj exotic, foarte diferit față de ceilalți profesori, în ochii elevilor. „Modul în care predau este destul de informal și relaxant și predam materii care se învață în școlile britanice cum ar fi drepturile omului și abilități de prezentare (presentation skills). Majoritatea claselor erau împărțite pe grupe mici la orele de engleză și orele în sine erau o conversație”, explică profesorul britanic. Parker mărturisește că în Marea Britanie orele nu se desfășoară la fel, în special la clasele terminale, unde se face o pregătire intensă la doar trei materii pe care elevii și le-au ales pentru examenul național „A Levels”, echivalentul Bacalaureatului de la noi. Despre elevi, spune că sunt foarte inteligenți și că au fost mai buni decât elevii britanici, lucru pe care l-au observat și alți profesori din Regatul Unit care au predat aici.

După trei ani de profesorat la liceul „George Coșbuc”, Parker a continuat să predea la câteva școli private din București după care a petrecut doi ani într-un sat din Munții Făgăraș, unde a trăit o altfel de viață care i se pare apropiată de ceea ce a existat cândva și în Marea Britanie și care s-a pierdut în urma industrializării masive din secolul al XIX-lea. După experiența din Făgăraș a plecat la Cluj și apoi s-a întors în București pentru a participa la un proiect de „teacher training” (prin care îi învață pe profesori să predea mai bine), program realizat din fonduri europene.

Parker ajută peste 50 de elevi români să aplice la universitate

Întrebat dacă a contemplat vreodată să părăsească România, Parker a răspuns că au fost momente când i-a fost greu și s-a gândit să se mute în Bulgaria sau în Ungaria, dar nu a găsit ceva de făcut acolo care să-l motiveze precum munca pe care o făcea la noi în țară. „Acum îmi conduc propria afacere, o mică firmă prin care îi ajut pe elevii români să dea admiterea la cele mai bune facultăți britanice. Ideea mi-a venit când elevii români de la școlile unde predam veneau la mine să îi consiliez în materie de învățământ universitar și când am văzut la ce universități vroiau să aplice, sub nivelul lor de pregătire, am văzut o nișă pe piață pentru un centru de consiliere condus de profesori străini care au experiență de consiliere în Marea Britanie și care cunosc foarte bine învățământul universitar britanic. Acum, din echipa alături de care lucrez fac parte doi absolvenți de Cambridge și un consilier pe domeniul artă și arhitectură. Lucrăm cu peste 50 de copii din toată țara și în curând sperăm să ne extindem în Rusia și Grecia”, spune Parker. Firma a numit-o Albion International Study fiindcă „Albion” a fost primul nume pe care negustorii greci și romani l-au dat Insulelor Britanice în secolul al VI-lea Î.Hr.

În afară de pregătirea pe care o face cu elevii români pentru admiterea la facultate, Parker continuă să facă și „teacher training”, prin care îi învață pe profesorii români, în special cei de engleză care optează pentru astfel de cursuri, despre metode de predare care s-au dovedit a fi foarte eficiente în alte țări. „Majoritatea tehnicilor pe care le predau le dezvoltă elevilor abilități intelectuale care îi ajută să analizeze, să sintetizeze și să evalueze informația nouă pe care o primesc la școală. Genul acesta de strategii de predare s-au dovedit a fi foarte eficiente în dezvoltarea gândirii critice și a creativității”, a explicat Simon Parker.

Citat: “Poate sună ca un clișeu de Valentine’s Day, dar atunci pur și simplu m-am îndrăgostit de România”.

Foto: (c) Danish Ashraf/ Facebook

Danish Ashraf locuiește în Cluj-Napoca, unde a venit în urmă cu mulți ani pentru a urma cursurile Facultății de Medicină. Între timp el a decis să deschidă un local cu mâncare indiană, iar pentru a-i apropia pe clienții autohtoni de aromele orientale a adaptat un kebab la gusturile românilor.

Meniul restaurantului Club Camel din Cluj-Napoca prezintă peste 20 de feluri de kebab, alese dintre cele peste 500 care există de secole în India.

”Noi avem o tradiție de mii de ani în prepararea kebabului, există rețete foarte, foarte vechi. Pentru noi este o mâncare foarte bună pentru că modul de preparare face ca la final mâncarea să aibă foarte puțină grăsime. Se face numai cu pui, carne de vită și de oaie. Nu conține grăsime, pentru că noi nu o prăjim, se face doar pe grătar. Kebabul este o mâncare foarte sănătoasă, ușoară și bine tolerată de oameni. Acum o mie de ani carnea se pregătea în cuptoare de lut sub pământ, dar acum avem ustensile moderne. În India există peste 500 de feluri de kabab”, a spus Danish Ashraf.

Acesta a explicat că fiecare fel de kebab este diferit, în funcție de combinația de condimente care se folosește în prepararea sa.

Condimentele sunt cele care fac diferența între genurile de kebab și astfel fiecare capătă un gust unic. Indianul ține să precizeze că nu este vorba doar de piper și sare, ci de zeci de feluri de condimente. În bucătăria sa sunt folosite, în prezent, la prepararea kebabului, peste 100 de condimente aduse din India și niciunul dintre ele nu se folosește la toate. De asemenea, într-un singur fel de kebab se folosește o combinație de cinci-șase genuri de condimente.

Cum trăiește de multă vreme în România, Danish a adaptat un kebab la gusturile românești, în sensul că mâncarea este mai puțin iute și respectă pe cât posibil aromele noastre.

”În România, în afară de mâncarea tradițională cu mămăligă și sarmale nu este niciun fel de mâncare cunoscut internațional, ceva pe care lumea să-l recunoască. Eu am început cu acest kebab românesc că poate cine știe, ajunge celebru peste ani, iar peste o generație devine un fel de mâncare pe care toată lumea îl cunoaște. Că așa începe istoria. Dar este și o formă de apropiere a bucătăriei indiene de gusturile românilor. Este inventat de mine, se face cu pui, condimentele sunt toate aduse din India, dar mă gândesc să încerc și cu pătrunjel, ca să aibă totuși și ceva românesc”, a spus Danish Ashraf.

Pe lângă carnea de pui preparată pe grătar, ingredientele de bază ale ‘kebabului românesc’ sunt ‘garam masala’, care este un amestec tradițional de 20 de feluri de condimente, chilli roșu măcinat — dar folosit cu moderație și special tratat pentru a nu da o iuțeală prea mare — și ‘tanduri masala’.

Indianul este optimist că va reuși să stabilească o tradiție cu kebabul inventat de el, deoarece Clujul i se pare un oraș cosmopolit, în care oamenii sunt deschiși la nou.

Alte feluri de kebab din meniul său, care sunt foarte populare printre ardeleni, sunt Seekh kebab și Tikka alb de pui, care se face cu smântână.

AGERPRES/(A — autor: Elena Stanciu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Exasperati de viata zgomotoasa si stresanta de la oras, au lasat totul balta in tara de bastina si s-au mutat intr-un sat izolat din Bistrita, unde au grija ca niste ardeleni adevarati de o gospodarie mandra.