Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Rezervația științifică Peștera Liliecilor cuprinde peștera, precum și o suprafață de teren de aproximativ șase hectare, situată la exterior, pe teritoriul ariei naturale protejate Rarău — Pietrele Doamnei. Rezervația este inclusă în rețeaua europeană de arii protejate Natura 2000.

Denivelarea peșterii este de 86 metri, iar lungimea tuturor galeriilor ajunge la 340 metri, intrarea în aven făcându-se printr-un puț de aproximativ 14 metri. ”Deoarece este o peșteră mai puțin prietenoasă, coborârea în interior necesită cunoștințe de speologie și echipament specific”, precizează speologul Adrian Done.

Acesta spune că, în timpul iernii, aici hibernează cel mai mare număr de lilieci din estul României, aproximativ 2500 de exemplare din 4-5 specii. În timpul verii, în perioada de vârf de împerechere, în zonă crește numărul speciilor din care se găsesc exemplare, ajungând până la 15, dintre cele 31 care trăiesc în România și 45 în întreaga Europă.

Dintre speciile întâlnite în arealul Rarău fac parte liliacul mustăcios, liliacul de Brandt, liliacul cu urechi mari, liliacul comun mic, liliacul comun mare, liliacul brun urecheat sau liliacul mic cu potcoavă. Coloniile din Peștera Liliecilor sunt constituite însă din două specii importante: Myotis myotis și Myotis blythii.

Gruparea liliecilor în colonii se face foarte compact, aceștia fiind așezați cu fața în aceeași parte, înghesuiți încât formează un fel de covoraș prins de plafon sau de pereții peșterii. Numărul liliecilor care intră în alcătuirea unei colonii variază de la grupuri mici, de 3 — 12 indivizi, până la grupuri de peste 1000. Coloniile pot fi întâlnite la înălțimea de un metru față de podeaua încăperii, dar pot fi găsite și în punctele cele mai înalte ale sălilor peșterii.

Cele mai multe colonii se formează în sala liliecilor, numărul acestora ajungând de la 40 în februarie la 55 în octombrie. Numărul coloniilor, respectiv a indivizilor, scade în celelalte săli.

În urma observațiilor efectuate în decembrie 1962, de către cercetătorul Niculae Valenciuc de la Universitatea “Al.I. Cuza” Iași, s-a constat că întoarcerea la adăpostul de iarnă al liliecilor are loc începând cu luna august. Majoritatea chiropterelor (70 — 80%) se întorc însă pe parcursul lunii octombrie, când efortul de acomodare la noile condiții este minim, având în vedere că temperatura aerului din exterior este practic egală cu cea din interior, iar umezeala relativă a aerului din exterior este mult mai apropiată de a celei din interior, liliecii trebuind să-și reducă temperatura corpului la 4-5 grade, la hibernare.

Peștera Liliecilor este diferită de celelalte peșteri din țară din cauza lipsei de stalactite, stalagmite sau a oricăror altfel de depuneri calcitice. Spre deosebire de acestea, care au fost create de curgerea apei, Peștera liliecilor din Rarău s-a format prin crăparea blocului de piatră și prin alunecarea pe substratul mai puțin rigid, datorită tracțiunii gravitaționale laterale.

Peștera are în componență șase încăperi — Sala Ascunsă, Sala Ramificată, Sala Dreptunghiulară, Sala Liliecilor, Sala Luminată și Sala Conică — legătura dintre acestea făcându-se prin puțuri de adâncimi de aproape 14 metri. A fost cercetată în 1954 de o echipă de alpiniști de la Casa Centrală a Armatei, iar în anul 1975, Cercul de Speologie “Emil Racoviță” București face prima cartare a peșterii realizând prima hartă.

Peștera Liliecilor este înscrisă în Catalogul Sistematic al Peșterilor din România. Primele cercetări privind fauna din peșteră s-au făcut în 1962, când s-a pus întrebarea unde se duc liliecii din locurile în care formează colonii în timpul sezonului cald. Populația totală a fost evaluată, în acei ani, la peste cinci mii de exemplare.

După cum explică Adrian Done, scăderea populației de chiroptere este determinată de selecția naturală, în condițiile în care o femelă liliac are un singur pui pe an și doar în situații excepționale doi. Ca un amănunt interesant, Done a precizat că liliecii au ”centre de naștere”, unde masculii nu au acces. Un astfel de centru se află, în prezent, în municipiul Suceava, unde, în perioada de gestație, sunt aproximativ două-trei sute de exemplare.

Începând cu 2002, s-au făcut monitorizări ale populațiilor de lilieci din peștera din Rarău, în fiecare iarnă. S-a constatat că în acești ani populația de lilieci a fost relativ constantă, dar la un număr de aproximativ 2000 — 2500 exemplare.

Siturile subterane, cum sunt peșterile, sunt importante habitate pentru liliecii din întreaga lume. În nordul Europei, asemenea adăposturi sunt folosite în principal de chiroptere pentru hibernare.

În Uniunea Europeană, atât liliecii cât și locurile lor de înmulțire și odihnă sunt protejate.

Speologul Adrian Done mai precizează că Peștera Liliecilor din Rarău este un aven care nu prezintă interes turistic, fiind lipsită de formațiuni, iar din cauza fragmentării poate fi un loc plin de surprize neplăcute pentru turiștii neavizați.

Liliecii, care se hrănesc doar cu insecte, sunt importanți pentru că păstrează echilibrul ecosistemului, protejând astfel pădurile, agricultura și oamenii, subliniază speologul.

AGERPRES/(A—autor: Silvia Marcu, editor: Diana Dumitru)