Sustinatori Valori Romanesti
- Transilvania, o regiune cu peste o sută de castele şi care l-a inspirat pe Bram Stoker să scrie volumul “Dracula”, a fost timp de secole casa multor aristocraţi, dar, în cele din urmă, nu vampirii sunt cei de care ar fi trebuit să se teamă proprietarii clădirilor, ci de comunism.
Viaţa aristocraţilor transilvăneni s-a schimbat profund când Partidul Comunist Român a preluat puterea la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi a confiscat toate castelele din România, multe dintre ele fiind lăsate apoi în paragină. Unii proprietari ai acestor clădiri impunătoare au reuşit să fugă din România, iar alţii au decăzut, devenind săraci, relatează BBC.
După revoluţia din decembrie 1989, când regimul comunist a fost îndepărtat de la putere, descendenţii foştilor proprietari au început să spere că vor putea să revendice proprietăţile. Acest lucru s-a întâmplat în 2005, după adoptarea unor schimbări legislative în România, iar în prezent un număr din ce în ce mai mare de oameni se adresează justiţiei pentru a intra în posesia castelelor famiilor lor.
Totuşi, chiar dacă au câştig de cauză, procesele presupun taxe judiciare foarte ridicate. În condiţiile în care averea familiei este de mult istorie, cu taxe judiciare de plătit, cu reperaţii de făcut, cei mai mulţi trebuie să gândească precum un antreprenor şi să transforme proprietăţile redobândite ca pe nişte mici afaceri, mai scrie BBC.
Astfel, BBC prezintă istoria lui Kalman Teleki, care era copil atunci când castelul baroc al familiei sale, situat în comuna Gorneşti, a fost trecut în proprietatea statului. Comuniştii i-au forţat familia să locuiască într-unapartament din subsolul unei clădiri, timp de 19 ani. Însă, Kalman Teleki a studiat chimia şi a devenit inginer chimist, reuşind să plece din România în 1982, când s-a mutat în Belgia.
În urmă cu trei ani, bărbatul a devenit proprietarul castelului Teleki, după ce a plătit taxe judiciare de circa 20.000 de euro, în timpul procesului de restituire a proprietăţii.
Conform BBC, Kalman Teleki, în vârstă de 67 de ani, este numit, cu afecţiune, “Contele”, de către unii săteni din Gorneşti. “Deschid porţile castelelor mele pentru baluri, nunţi, concerte şi grupuri mari de turişti. Trebuie să găsesc un rost pentru a avea un castel în secolul 21”, a declarat Teleki.
“Contele” cere între 500 şi 2.500 de euro pentru a pune castelul la dispoziţia doritorilor, iar în timp ce cererea poate să scadă, Teleki spune că, în mod ideal, ar fi bine să găzduiască în castel cel puţin un eveniment pe săptămână. În acelaşi timp, Teleki permite accesul gratuit vizitatorilor individuali sau grupurilor mici. “Dar nu refuzăm donaţiile, desigur”, a mai spus “Contele”.
Teleki mai spune că autorităţile l-ar putea ajuta construind drumuri mai bune în regiunile rurale ale României şi printr-o promovare mai intensă a turismului rural. Pe de altă parte, bărbatul spune că se simte încurajat să continue activitatea la castelul său de fascinaţia pe care oamenii de pe tot globul o au pentru Transilvania.
Pe de altă parte, BBC îl prezintă şi pe Gregor Roy Chowdhury, în cazul căruia a fost nevoie de “zece ani de lupte juridice” pentru a obţine dreptul de proprietate asupra castelului familiei sale. Castelul Mikes, situat în comuna Zăbala, a fost folosit ca spital de boli nervoase în timpul perioadei comuniste, relatează BBC.
Mama lui Gregor Roy Chowdhury, contesa Katalin Mikes, a fugit din România când avea 16 ani şi a trăit în Austria, unde a fost căsătorită cu un bărbat din Bangladesh. Cei doi fii ai contesei, Gregor şi Alexander, administrează în prezent castelul şi terenurile aferente, după ce au primit înapoi doar o treime din proprietăţile pe care familia Miks le-a deţinut în România.
Gregor Roy Chowdhury, care a lucrat anterior la o bancă de investiţii din Londra, descrie activitatea de administrare a castelului ca fiind “mai mult o misiune decât un loc de muncă”. “Aici este casa mea”, spune acesta.
Castelul funcţionează acum pe post de pensiune, una dintre clădirile auxiliare ale ansamblului fiind transformat în spaţiu cu dormitoare. Pensiunea are în prezent zece camere, iar planurile proprietarilor sunt ca numărul acestora să se dubleze anul viitor. Musafirilor castelului le sunt oferite şi produse culinare tradiţionale din Transilvania, cum ar fi gulaş, pui cu lămâie şi pălincă.
Chowdhury spune că primeşte până la 2.000 de turişti pe an, cei mai mulţi venind din Bucureşti. Pentru a ajuta la bunul mers al afacerii, fostul bancher a angajat şase săteni să lucreze la castel, mai spune BBC.
Visul celor mai mulţi proprietari de castele din Transilvania este să copieze însă succesul celebrului Castel Bran, care este de departe cel mai faimos din regiune, graţie presupusei legături cu Dracula, mai afirmă BBC.
Irlandezul Bram Stoker nu a vizitat niciodată Transilvania, iar personajul Dracula ar fi inspirat de fapt de domnitorul Vlad Ţepeş, care a condus Ţara Românească în secolul al XV-lea. Cunoscut şi ca Vlad Dracul, unele legende spun că Vald Ţepeş ar fi fost încarcerat timp de câteva luni în Castelul Bran. Rezultatul acestor poveşti este, potrivit BBC, acela că o jumătate de milion de turişti vizitează Castelul Bran în fiecare an.
Castelul Bran, care este deţinut în prezent de moştenitorii proprietarilor de dinaintea instaurării comunismului, a avut, în 2013, venituri totale de 2,4 milioane de euro. De asemenea, BBC precizează că în 2014 au existat relatări potrivit cărora castelul ar fi fost scos la vânzare pentru 64 de milioane de dolari. Acest lucru însă nu a fost confirmat de avocaţii familiei Habsburg, care deţin Castelul Bran.
Potrivit BBC, Roy Chowdhurry descrie succesul financiar al Castelului Bran ca pe “o mare excepţie” în privinţa castelelor din România. La rândul său, Kalman Teleki cosideră că Branul tinde să pună în umbră, pe nedrept, toste celelalte castele transilvănene.
“Mă cam deranjează toată promovarea asta făcută cu Dracula. Transilvania nu poate fi redusă la Dracula. Este o poveste frumoasă, dar sunt lucruri mult mai interesante de văzut”, a mai spus Kalman Teleki.
- autor Bogdan Enache
- sursa: mediafax
Președintele Ordinului Arhitecților din România București, Șerban Sturdza, a primit, sâmbătă seară, alături de pianista Raluca Știrbăț de la Opera din Viena, fondatoare a Societății Internaționale George Enescu, un premiu special în cadrul Galei Oamenii Timpului, organizată la Iași de revista ”Timpul”.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Premiul i-a fost acordat pentru implicarea în campania de salvare a casei lui George Enescu de la Mihăileni.
Arhitectul Șerban Sturdza, vorbește, într-un interviu acordat AGERPRES, despre modul în care valorile românești au fost desconsiderate odată cu instalarea comunismului, dar și despre legătura strânsă dintre arhitectură și cultură.
AGERPRES: Arhitectura care vă preocupă este cu totul altceva decât cultura. Ce v-a determinat să vă implicați în proiectul restaurării casei lui Enescu?
Șerban Sturdza: Descopăr pas cu pas, grație doamnei Raluca Știrbăț și a multor oameni pe care i-am cunoscut odată cu acest proiect, lucruri pe care nu le știam și lucruri pe care le aprofundez acum și îmi dau tot mai mult seama că profesia de arhitect își capătă legitimitatea atâta timp cât ea este atentă la ceilalți și la preocupările celorlalți oameni. Din punctul acesta de vedere, casa de la Mihăileni, alături de experiența din jurul acesteia, este una cu totul aparte. Este vorba de a te redescoperi și de a relegitima ruralitatea, cu calitățile ei, cu subtilitățile ei și, până la urmă, cu valorile extraordinare pe care a putut să le dea Europei și lumii. Dacă reflectăm un pic, vedem că Enescu a pătruns în Europa înaintea noastră și noi avem datoria să îl urmăm acum după atâția ani. Această clădire, așa mică cum e, reprezintă mult mai mult decât o restaurare. Nu zidurile contează acolo, cum spunea foarte bine Raluca Știrbăț. Este vorba de un proiect comun și, până la urmă, de felul cum îl conduci ca el să evolueze în direcția pe care probabil de multe ori și-a dorit-o chiar maestrul George Enescu.
AGERPRES: De ce credeți că s-a ajuns aici cu această casă a lui Enescu?
Șerban Sturdza: Este vorba de un lucru complex, de o ideologie care a desconsiderat valorile naționale, care și-a început teoria și punerea în practică odată cu comunismul și cu ștergerea foarte multor lucruri, elemente, repere care aparțin unei continuități foarte clare ale acestei națiuni și care odată cu lumea rurală pe care a desființat-o aproape în totalitate a uitat și ceea ce ea a putut să dea lumii întregi. Nu numai că a încercat să o estompeze, dar a încercat să șteargă de tot memoria. Gândiți-vă la Enescu, gândiți-vă la Brâncuși, la multe personalități care, prin urmele pe care le-au lăsat chiar materiale, pe lângă cele intelectuale, ar putea să fie redescoperite, relegitimate și pentru care nu prea facem nimic.
AGERPRES: Campania de refacere a casei lui Enescu de la Mihăileni este mai mult un efort spiritual decât unul material?
Șerban Sturdza: Nu, este un efort enorm care, dacă ar fi sprijinit de multă lume, atunci s-ar putea rezolva. Problema nu este numai de restaurat. Problema este de program educațional și de o strategie a unui întreg teritoriu cultural. Nu contează că sunt câteva sute de kilometri de la Mihăileni la București sau la Paris sau la Iași. Este vorba de a reface un țesut cultural care există potențial, dar care trebuie recunoscut, recâștigat. Din cauza asta este nevoie de energie și bani și câteodată de soluții atipice.
AGERPRES: Credeți că este necesară o implicare mai puternică a Ministerului Culturii?
Șerban Sturdza: Chestiunea legată de administrație este o chestiune sensibilă. Ea ține nu numai de o politică culturală, dar chiar de o politică strategică, deoarece suntem în Moldova, suntem în Bucovina, suntem într-o zonă care a dat extrem de multe personalități și, dacă ele nu vor fi recunoscute în continuare, noi ne vom stinge încet-încet și vom dispărea.
Ca urmare a eforturilor întreprinse de Raluca Știrbăț, casa lui Enescu din Mihăileni a fost inclusă în patrimoniul național la finele anului 2013, iar în luna august 2014, prin intervenția lui Șerban Sturdza, președintele Ordinului Arhitecților din România, Filiala București, s-a organizat șantierul de restaurare a acestui imobil de o valoare inestimabilă.
AGERPRES/ (A — autor: Cristian Lupașcu, editor: Georgiana Tănăsescu)
- Delta Dunării şi alte regiuni din România, între care Braşov, Cluj şi Bucureşti, vor fi promovate prin intermediul gastronomiei şi vinurilor româneşti, într-o serie intitulată “Food and Wine Adventures: Romania”, care va fi difuzată anul viitor la nivel internaţional de televiziunea Travel Channel.
Delta Dunării şi alte zone din România, promovate prin gastronomie şi vin, la nivel mondial, în 2015 – FOTO
Compania Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel, şi compania de producţie Tuesday’s Child lucrează în prezent la realizarea seriei “Food and Wine Adventures: Romania”, care va cuprinde şase episoade de câte 30 de minute, după cum a declarat, pentru MEDIAFAX, producătorul Eoin O’Shea, care se află în prezent în România pentru a finaliza filmările la acest proiect.
Noua serie de documentare “Food and Wine Adventures: Romania” va fi difuzată în prima parte a lui 2015 la televiziunea Travel Channel, care este retransmisă şi în România.
“Food and Wine Adventures: Romania” îşi propune să continue campania de promovare a României, prin intermediul Travel Channel, începută prin trilogia documentară “Wild Carpathia”, care a fost difuzată în perioada 2011 – 2013, la nivel internaţional, de această televiziune.
Spre deosebire de seria “Wild Carpathia” de la Travel Channel, în care România a fost promovată şi prin intermediul unor personalităţi precum prinţul Charles al Marii Britanii, principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, noul serial “Food and Wine Adventures: Romania” nu va pune accentul pe astfel de persoane celebre.
“Încercăm să facem cunoscuţi în această serie oamenii din spatele cortinei. Am încercat pe cât posibil să căutăm lucrurile ascunse şi oamenii de zi cu zi”, a explicat producătorul Eoin O’Shea.
Echipa lui Eoin O’Shea a filmat timp de aproximativ patru săptămâni în şase zone din România (Constanţa – Delta Dunării, Braşov, Baia Mare, Arad, Cluj-Napoca şi Bucureşti), urmând să încheie filmările vineri seară în Centrul Vechi din Bucureşti.
“Primul nostru spaţiu de filmare a fost în Constanţa. Am călătorit apoi spre Tulcea, pentru a ajunge în Delta Dunării, unde am învăţat cum se face vinul de nisip şi am învăţat să gătim supă de peşte. Jenny Powell chiar a mers cu unul din localnici la pescuit în lacul său preferat”, a spus producătorul seriei documentare.
Atât britanica Jenny Powell, cât şi francezul Olivier Magny au fost foarte impresionaţi de Delta Dunării, considerând că este “unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-au văzut până acum”. Olivier, în special, a descris experienţa sa din Delta Dunării drept “una dintre cele mai extraordinare din viaţa sa”.
“Turneul” celor trei a continuat în judeţul Braşov, unde Jenny Powell a mers la o vânătoare de trufe sălbatice, recoltate cu ajutorul unor câini, în pădurile din jurul Braşovului. “Am fost, de asemenea, la producători de şampanie şi vin spumant, la Azuga, unde Olivier a învăţat despre procesul tradiţional de producţie”, a explicat Eoin O’Shea.
Cel de-al treilea spaţiu de filmare pentru “Food and Wine Adventures: Romania” a fost la Baia Mare. “Am mers prin munţi până la graniţa cu Ucraina, pentru a vizita o fermă de familie, care îşi produce mâncarea şi vinul din propriul pământ. De asemenea, familia respectivă produce brânză de oaie şi am petrecut o zi cu ei. A fost o experienţă extraordinară, într-o parte foarte frumoasă a lumii”, a mai spus producătorul Eoin O’Shea.
Traseul “Food and Wine Adventures: Romania” a continuat la Arad, unde Olivier a luat o pauză de la vin şi a mers la vânătoare de mistreţi în păduri, iar Jenny a mers la o fermă aparţinând unor apicultori.
A urmat Cluj-Napoca, iar telespectatorii o vor vedea pe Jenny alături de un bucătar local, preparând mâncăruri tradiţionale româneşti. La rândul său, Olivier a vizitat o mică fabrică de bere şi a testat bere proaspăt preparată.
În Bucureşti, filmările “Food and Wine Adventures: Romania” au avut loc joi şi vineri, printre spaţiile vizitate de echipa Travel Channel numărându-se Hanul lui Manuc.
“Suntem încântaţi să fim în Capitală. Vrem să realizăm poveşti scurte. Încercăm mereu să găsim ceva ascuns, ceva special. Am căutat şi o persoană, care, aparent, prepară cei mai buni mici. L-am găsit, a fost un tip de treabă, ne-a lăsat să gustăm micii şi sperăm să îl şi filmăm. De asemenea, Olivier va vizita cel puţin trei podgorii şi va gusta diferite tipuri de vin. Vom finaliza seria noastră vineri seară, la unul dintre restaurantele tradiţionale, unde sperăm să vedem nu doar preparate româneşti, ci şi cum se poate mânca, de fapt, în Bucureşti”, a explicat producătorul.
La rândul său, prezentatoarea noii serii, britanica Jenny Powell, a declarat pentru MEDIAFAX că este “un mare fan al mâncării româneşti”, dar şi al procesului de preparare a gustărilor. “Oamenii îşi cultivă produsele pe care le folosesc în mâncare, pe care o fac singuri. Produsele sunt proaspete, autentice. Acest lucru nu prea se întâmplă mai ales în locul din care provin. Sper să nu pierdeţi toate aceste lucruri, aici în România. Este minunat. Este vorba despre mâncare reală, proaspătă. Este reconfortant să vezi toate aceste lucruri. Am fost în casele oamenilor, în curţile lor, în fermele lor. Este un privilegiu că am putut să fac toate aceste lucruri”, a spus Jenny Powell.
Ea a mai spus că, prin intermediul mâncării, a putut să cunoască mai multe lucruri despre viaţa de familie a românilor, despre moştenirea lor culturală. “Şi a fost foarte aventuros totul, chiar mi-a plăcut foarte mult”, a mai spus Jenny Powell.
Totodată, specialistul francez în vinuri Olivier Magny a recunoscut că a venit în România cu multe prejudecăţi, având în vedere “reclama negativă” pe care o fac unele persoane de etnie romă în Franţa.
“Am venit cu idei preconcepute, însă am ajuns să avem o mare apreciere faţă de România. Oamenii au fost foarte prietenoşi, calzi şi primitori. A fost un privilegiu să fim aici”, a spus Olivier Magny.
El a fost surprins în mod plăcut şi în privinţa calităţii vinurilor din România. “Nivelul acestora este mai ridicat decât am anticipat. Cred că este un loc nedescoperit pentru oamenii din Europa de Vest. Nimeni nu bea vin românesc, nimeni nu cunoaşte nimic despre vinurile româneşti. Cred că sunt multe lucruri de aflat şi de descoperit de către entuziaşti şi am fost foarte impresionat că după perioada comunistă a fost o reală provocare pentru producătorii de vin să realizeze tranziţia la noile standarde. Am fost surprins în mod plăcut (…). Şi ne-a plăcut mâncarea, am fost impresionaţi de gustul şi de calitatea produselor, ceea ce nu este foarte uşor de obţinut în locurile de unde venim noi. Mâncarea are gust de mâncare”, a mai spus Olivier Magny.
Travel Channel a fost lansat în 1994 şi este disponibil în 20 de variante lingvistice în ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi zona Asia-Pacific. Travel Channel International face parte din Scripps Networks International, divizia de dezvoltare globală a Scripps Networks Interactive, Inc.
În România, Travel Channel este disponibil atât în grilele marilor operatori de cablu, cât şi în pachetele unor cablişti mai mici.
Timișoara a fost plasată de publicația americană Huffington Post în Top 10 al destinațiilor europene de lux cele mai accesibile, alături de orașe precum Zaragoza (Spania), Murcia (Spania) sau Braga (Portugalia), fiind singurul oraș din România prezentat, recomandările bazându-se pe atracțiile locale, dar și pe prețurile hotelurilor de 4 și 5 stele, a declarat luni, pentru AGERPRES, viceprimarul Dan Diaconu.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/AGERPRES ARHIVĂ
‘Timișoara devine, astfel, o destinație turistică importantă, fiind clasată de Huffington Post în Top 10 al destinațiilor europene de lux cele mai accesibile pentru toamna lui 2014, iar faptul că orașul devine o atracție turistică tot mai mare este susținut și de numărul de înnoptări înregistrate în unitățile de cazare’, a afirmat viceprimarul Dan Diaconu.
Potrivit acestuia, datele INS referitoare la Timișoara arată că trendul ascendent al numărului de turiști s-a accentuat în ultimii doi ani, doar pentru luna iulie, creșterea fiind de 7% în 2013 față de 2012 (de la 59.000 la 63.000 de înnoptări), urmată de o creștere mai accentuată din 2013 până în 2014, de la 63.000 la 68.200 de înnoptări.
Cele mai spectaculoase sunt datele pentru decembrie 2012 și decembrie 2013, care arată o creștere a numărului de înnoptări de 30%, de la 31.000 la 41.600 de înnoptări, sau luna octombrie de la 61.000 la 69.000.
‘Pe ansamblu, ele depășesc dublul mediei de creștere națională, ceea ce arată că Timișoara are un potențial și valorificat turistic, iar datele încercăm să le punem în legătură și cu date pe care le avem din diverse prezentări, de exemplu, ale orașelor care au fost Capitale Culturale Europene (CCE), cum sunt Linz, care a avut o creștere în anul de CCE de 12% a numărului de înnoptări, sau Graz, de aproximativ 25%. Fără a avea un astfel de titlu, în momentul de față, Timișoara se apropie de acești indicatori’, a precizat Diaconu.
Pentru a menține trendul, administratorii orașului pun accent pe îmbunătățirea infrastructurii și pe creșterea atractivității patrimoniului istoric, finalizarea proiectelor europene în zona Cetate și a malurilor Canalului Bega, pe măsuri de îmbunătățire și de creștere a vieții culturale, de organizarea de conferințe, dar și o strategie de vizibilitate și branding a Timișoarei.
Principalele obiective care fac orașul atât de atractiv turistic rămân clădirile istorice triseculare din perioada imperială austriacă, care-i conferă nota de unicitate.
AGERPRES / (A — autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă)
Tradiția spune, în localitățile băcăuane de pe Valea Trotușului, că dacă nu primești ceata de urși în ziua de Ajun a Anului Nou ai să ai ghinion tot anul care urmează.
Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ
Într-un spectacol de sunet, culoare și mișcare, ”ursul” și ursarii dansează într-un ritm frenetic pe ulițele satelor și pe străzile orașelor din zonă.
Obiceiul este unic în România. Rădăcinile sale, spun cercetători în etnografie și istorici băcăuani, se află, cel mai probabil, în cultul geto-dac al ursului și puterii pe care o insuflă acesta.
Cetele au un număr variabil de piei de urs, între șase și 24, cărora li se alătură irozi, mascați și toboșari. Spectacolul începe cu o chemare a ursului, continuând, în ritmul sacadat al tobelor, cu bătaia, moartea, reînvierea animalului, apoi hora ursului și, în final, dansul irozilor. Pentru fiecare etapă, toboșarii bat ritmul diferit, completând acustic atât desfășurarea de culoare, dar și incantațiile dresorului.
Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ
Pregătirea unui viitor ”urs” începe de la 6-7 ani însă doar tinerii care împlinesc 18 ani sunt acceptați în ceata mare ca să poarte blana ursului.
Includerea în jocul cetei îmbrăcate în blănuri de urs adult presupune un lung antrenament, început cu aproximativ trei luni înainte de reprezentațiile din timpul sărbătorilor de iarnă.
Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ
În funcție de experiență, dar și de numărul de piei de urs pe care le deține, în unele cete chiar șapte asemenea blănuri, este desemnat ”căpitanul cetei” sau ”ursarul șef” cum mai este denumit.
Regizor al spectacolului, de el depinde sincronizarea tobelor în timpul jocului, pantomima irozilor și mai ales coregrafia dansului ritualic al urșilor și mascaților care întregesc ceata. Tot el este cel care desemnează purtătorii blănurilor, dar alege și oamenii care compun alaiul: toboșari, mascați, irozi, precum și ursarii ajutori. De asemenea, el dă tonul și ritmul tobelor.
Cel mai reprezentativ asemenea spectacol, incluzând chiar și câte 30 de cete de ursari se desfășoară în ajun de An Nou în centrul orașului Dărmănești, locul unde obiceiul este cel mai bine păstrat. Cetele de ursari pornesc cu doar câteva ore înaintea pragului dintre ani pe artera principală a localității, în fața primarului, a oficialităților locale și a miilor de participanți la sărbătoare.
Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ
Evenimentul reprezintă un ”unicat în peisajul etno-folcloric românesc, atât prin dimensiuni, specific, cât și prin varietatea programelor prezentate”, a declarat, pentru AGERPRES, Florin Zăncescu, directorul Centrului Județean pentru Valorificarea Creației Populare și Patrimoniului Național.
În perioada interbelică, povestesc bătrânii ”căpitani” din Dărmănești, cetele plecau dimineața de la Palatul Știrbey, după care erau primiți de prințesa Marina. Traseul actual al alaiului include artera principală a localității, care pornește din zona drumului național Onești—Comănești, trece prin centrul orașului, și se ”stinge” tot la o periferie a urbei, în zona fostei rafinării.
Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ
În alai, mai întâi vin cetele de ”urși” mici, pentru a încălzi publicul spectator, făcându-le loc mai apoi cetelor de ”urși” mari, care pot avea în componență un număr total de până la 300 de participanți.
Fiecare ceată este deschisă de un grup de mascați care joacă pe sunetele unei singure tobe. Ei încearcă să satirizeze și ridiculizeze societatea prezentă, apelând la o coregrafie caraghioasă. Cu mare tam-tam mascații poartă și numele cetei.
”Urșii” din cete au blănuri frumoase, în cvasitotalitate din jupuirea unor exemplare care au crescut în pădurile bogate în vânat din zonă. Blănurile sunt împodobite cu șiraguri de canafi mari și roșii. Cel ce joacă ursul, bărbați în special, dar în ultimii ani au apărut în ceata de ursari și femei, trebuie să fie un om puternic, căci pielea cântărește și peste 50 de kg.
”Urșii”, cu boturile larg deschise oferind imaginea unor dinți fioroși, vin mormăind, târându-se ori încercând să sperie lumea. Însă sunt stăpâniți de ursari, cam trei pentru fiecare purtător de blană, care îi trag aprig de lanț și îi amenință cu bâtele.
Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ
Ursarii sunt în spectacol personaje fără mască. Ținând în mână bâte cu ținte de fier, ei îndeamnă ”urșii” să danseze într-un ritm din ce în ce mai alert, în concordanță cu vibrația tobelor.
Originalitatea cetei este dată de irozi, care vin în urma toboșarilor, aliniați pe două rânduri. Aceștia, băieți și fete, în general adolescenți, sunt îmbrăcați strălucitor cu fuste lungi plisate, au barete cu fir aurit legate în diagonală peste ie ori peste bluzele de un alb imaculat, coifuri cu panglicuțe din hârtie colorată, un detaliu important fiind sabia.
Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ
Pe scenă, în fața oficialităților, ”urșii” se ridică în două picioare și joacă în ritmul alert al tobei ajutorului de căpitan, etalându-și forța și vitalitatea în toată splendoarea. Purtătorul celei mai frumoase blăni de urs, ridicat de ursari, își continuă dansul deasupra capetelor celor prezenți. O ceată poate interpreta până la 12 dansuri diferite.
Jocul Ursului reprezintă o mare sărbătoare pentru oamenii de pe Valea Trotușului. ”Păstrătorii tradițiilor populare de iarnă se prezintă, în ciuda înnoirilor și tentațiilor vremii, parcă mai autentici și mai pregătiți ca oricând. Iar acest fapt se reflectă și în entuziamul spectatorilor, mulțumiți că vor încheia, în acest fel tonic, un an greu, cu speranțe pentru mai bine în cel viitor”, spune Petre Vase, coregraful ansamblului folcloric ”Busuiocul” din Bacău, care a preluat în repertoriul său acest dans ancestral.
La finele anului 2013 s-au aflat la Dărmănești specialiști care, după ce au urmărit evoluția celor 30 de cete de urși și au efectuat cercetări în câteva localități din zona băcăuană a Văii Trotușului, discutând cu oamenii locului despre acest obicei tradițional, urmează să decidă dacă vor susține ca ”Jocul urșilor”, tradiție specifică zonei de munte din județul Bacău, să fie inclus în patrimoniul UNESCO.
Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ
Cetele de călăreți, capre, căiuți, ori membri în ”Ceata lui Jianu”, precum și alte spectacole de teatru popular în care apar mascați, dansatori, urători, stârnesc curiozitatea și aplauzele a mai bine de 10.000 de turiști români, venind din străinătate ori locuitori din zonă care urmăresc, în satele de pe Valea Trotușului, derulările unor alaiuri colorate și entuziaste.
AGERPRES/(AS — autor: Cornel Cepariu, editor: Adrian Drăguț)
Castelul Bran din România reprezintă o destinaţie fantastică pentru iubitorii de vampiri din întreaga lume, scrie publicaţia britanică Daily Mail, care detaliază istoria fortăreţei situate în judeţul Braşov, despre care cotidianul mai spune că este “un edificiu misterios şi frumos”.
“Castelul Bran, care este poziţionat pe un vârf de colină de lângă Braşov, în centrul României, a fost strâns legat de Contele Dracula. Construit la începutul secolului al XIV-lea, castelul este deschis publicului, vizitatorii având posibilitatea să cerceteze camerele care scârţâie şi pasajele întunecate”, scriu jurnaliştii britanici, într-un articol publicat pe dailymail.co.uk. Potrivit publicaţiei britanice, turiştii cu o vedere ageră vor descoperi însă că Dracula nu a existat. Faimosul vampir a fost creat de romancierul irlandez Bram Stoker în volumul său emblematic “Dracula”, publicat în 1897. Pe de altă parte, Stoker nu a vizitat niciodată România. Dracula este un conte transilvan, stăpân al unui castel ridicat pe un vârf de stâncă înaltă, de unde străjuieşte valea râului şerpuind prin principatul Transilvaniei. Castelul Bran este însă singurul din Transilvania care corespunde descrierii lui Bram Stoker, astfel că lumea întreagă se referă la el ca fiind Castelul lui Dracula, mai scrie Daily Mail. Cunoscut sub numele de Vlad Ţepeş, “acest aristocrat ferm a fost cel care a condus Valahia, care acum se află în România, în secolul al XV-lea, cel mai probabil între 1456 şi 1462, o perioadă în care regiunea era sub ocupaţie otomană”, scrie Daily Mail. Totodată, publicaţia precizează că Vlad, un membru al casei Draculeşti, şi-a câştigat reputaţia ca urmare a execuţiilor frecvente prin tragere în ţeapă pe care le ordona. Unii istorici afirmă că Vlad al III-lea a fost capturat de regele maghiar Matei Corvin în 1462, fiind transferat la această fortăreaţa, unde a stat două luni în închisoarea subtereană. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care actualii proprietari ai Castelului Bran îl promovează ca fiind “Casa lui Dracula”, mai spune Daily Mail. De asemenea, istoricii susţin că proprietatea prezintă o asemănare notabilă cu cea a cetăţii terifiante de pe deal, descrisă atât de tulburător în romanul lui Stoker. Deşi recunosc faptul că Stoker nu a călătorit în România, înainte sau după ce a scris capodopera în care vorbeşte despre Dracula, proprietarii afirmă că “descrierea imaginară a Castelului lui Dracula, aşa cum apare el în gravura tipărită în prima ediţie a romanului «Dracula», este izbitor de asemănătoare cu cea a Castelului Bran”, remarcă Daily Mail. Castelul Bran atrage în fiecare an aproximativ jumătate de milion de turişti. Cei care vor vizita fortăreaţa vor descoperi un frumos edificiu, chiar dacă are sau nu legătură cu vampiri, mai spune Daily Mail. Publicaţia britanică mai afirmă că multe dintre camerele castelului sunt amenajate cu mobilă şi corpuri de iluminat cumpărate de regina Maria, o iubitoare şi o colecţionară de artă, ultima regină consortă a României, la începutul secolului al XX-lea. Castelul Bran, a cărui primă atestare documentară datează din noiembrie 1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. El atrage turişti străini mai ales datorită faptului că este asociat cu numele lui Dracula – faimă ce i se trage de la romanul “Dracula” al lui Bram Stoker. În 1920, Consiliul orăşenesc Braşov a donat castelul reginei Maria a României, în semn de recunoştinţă faţă de contribuţia ei la înfăptuirea Marii Uniri din 1918. Regina l-a amenajat şi l-a lăsat moştenire fiicei sale, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea. După expulzarea din ţară a familiei regale, în 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat şi devastat. Castelul s-a deschis în 1956, fiind parţial amenajat ca muzeu de istorie şi artă feudală. În 1987, castelul a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993. Castelul Bran a fost retrocedat în mai 2006 proprietarului de drept, Dominic de Habsburg. Castelul Bran a trecut oficial în proprietatea lui Dominic de Habsburg în 2009, după ce reprezentanţii Muzeului Bran şi ai Casei de Habsburg au semnat procesul-verbal de predare-primire a obiectivului turistic. Arhiducele Dominic de Habsburg şi surorile sale, Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer, proprietarii Castelului Bran, au redeschis oficial, pe 1 iunie 2009, monumentul istoric, pe care Ministerul Turismului l-a promovat în continuare ca pe o importantă atracţie turistică a României. În luna mai a acestui an, publicaţia britanică The Telegraph a scris că proprietarii Castelului Bran l-au scos la vânzare, însă avocaţii lui Dominic de Habsburg au negat acest lucru. Castelul Bran este unul dintre cele mai vizitate complexe muzeale din România. În 2013, Castelul Bran a înregistrat peste 490.000 de vizitatori, după cum a declarat, în decembrie, pentru MEDIAFAX, Alexandru Prişcu, directorul Castelului Bran. Străinii au reprezentat 68% din numărul total al vizitatorilor Castelului Bran, în timp ce vizitatorii români au reprezentat 32%. Mediafax |
sursa:buharest herald
Amalia Tătăran, vicecampioană europeană de juniori la spadă, dar şi componentă a echipei feminine de senioare, a fost inclusă în echipa de ambasadori ai programului pentru promovarea talentelor MOL – Pot ajuta? derulat împreună cu Fundația pentru Comunitate, poziție din care îi va încuraja pe tinerii talentați să își urmeze visul.
La 20 de ani, Amalia Tătăran a dobândit deja faimă, dar, pentru cine nu o cunoaște, pare doar o tânără delicată și veselă, nu campioana la spadă care impune respect în competițiile naționale dar și internaționale. Este studentă în anul I la Facultatea de Științe Juridice a UVVG Arad, este prietenoasă, plină de energie și privește cu optimism către viitor. Înfățișarea copilăroasă a Amaliei Tătăran ascunde însă o uimitoare putere interioară și o poveste de viață spectaculoasă. La 8 ani s-a apucat întâmplător de scrimă și a câștigat prima oară premiul întâi după doar trei luni de pregătire. A fost începutul unui drum anevoios dar presărat cu numeroase performanțe. La vârsta la care alte fetițe încă se jucau cu păpușile, Amalia făcea naveta zilnic între localitatea sa natală Odoreu și Satu Mare, pentru a se duce la școală și, mai ales, în sala de antrenamente, la scrimă.
Grație talentului său, dublat de muncă și de perseverență, Amalia a adunat zeci de medalii și titluri, ajungând vicecampioană europeană de juniori la spadă, dar şi componentă a echipei feminine de senioare. Practic, de la 8 ani câștigă la fiecare competiție câte o medalie. Recunoaște ea însăși că i-au fost necesare multe concursuri “pentru a căpăta experiență” și “pentru a învăța să își stăpânească emoțiile”.
Anul acesta a fost desemnată ambasadoare a programului MOL “Pot ajuta?” și își propune ca din această poziție să le transmită celorlalți sportivi aflați la început de drum dar lipsiți de mijloace financiare că există oameni care doresc să le fie alături și care îi vor susține fără condiții în drumul lor către succes. Le va vorbi din experiență proprie – acea experiență care a învățat-o pe Amalia că, dincolo de talent, muncă și disciplină, drumul către performanță presupune și cheltuieli materiale mari. Uneori, prea mari pentru veniturile unei familii obișnuite. Amalia a fost sponsorizată timp de patru ani prin programul MOL de promovare a talentelor “Pot ajuta”. A primit astfel finanțare necesară pentru a participa la diverse competiții și mai ales pentru a putea să-și achiziționeze echipament de performanță. În cazul scrimei, echipamentul este foarte costisitor și, deoarece este vorba despre un sport foarte solicitant, trebuie schimbat foarte des, ceea ce presupune eforturi financiare consistente.
Prin talentul și munca sa, prin optimismul și perseverența dovedite, Amalia a impresionat în mod special familia MOL România care îi este alături și deja îi ține pumnii strânși pentru Olimpiada de la Rio.
De 9 ani, MOL România și Fundația pentru Comunitate derulează program de susținere a tinerelor talente în domeniul artei și al sportului. Inițial, finanțarea se acorda numai celor cu vârsta sub 18 ani, însă succesul proiectului și prietenia legată cu minunații tineri artiști și campioni, asemenea Amaliei, i-au determinat pe inițiatorii programului să includă o nouă categorie de beneficiari, cei cu vârste peste 18 ani.
În total, de la înființare și până în prezent, MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat finanțări în valoare totală de 1.870.000 lei unui număr de 1.698 tineri artiști și sportivi talentați. Din Arad au obținut finanțare 23 tineri sportivi și 2 echipe în valoare de 69.800 lei.
SURSA: ROMANIA POZITIVA
“Dragi prieteni, doresc să vă mulţumesc pentru primirea călduroasă şi pentru frumoasele amintiri pe care le iau cu mine la final de mandat. De asemenea, multe mulţumiri prietenilor de pe Facebook, un proiect special care sper că este un liant între Ambasadă şi toţi cei care iubesc Franţa. În România şi, în special, în Bucureşti, m-am simţit acasă, ceea ce pentru un ambasador este un adevărat lux”, spune diplomatul.
Philippe Gustin precizează că, în timpul mandatului său, a constatat că România a rămas “cea mai mare ţară francofonă din Europa”.
“Cu siguranţă, nu voi uita timpul petrecut aici şi voi reveni în calitate de prieten al acestei ţări. Am avut plăcerea să văd numeroase locuri din România care m-au impresionat atât prin diversitatea lor, prin bogăţia tradiţiilor şi ospitalitatea românilor”, declară ambasadorul francez.
Acesta subliniază că “relaţiile franco-române au la bază o istorie comună a celor două ţări ale noastre” şi îşi exprimă speranţa că “relaţiile bilaterale vor cunoaşte o şi mai amplă dezvoltare în spiritul tradiţiei prieteniei franco-române şi a destinului comun european”.
“Mandatul meu de ambasador al Franţei în România s-a încheiat deja. Voi fi un ambasador al României în Franţa amintindu-le tuturor de bogăţiile României”, mai spune Philippe Gustin, în mesajul său de rămas bun.
Philippe Gustin şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Traian Băsescu la 14 martie 2012.
Odată cu instalarea unei noi conduceri la Opera Națională Română, Bucureștiul va deveni unul dintre granzii europeni în domeniu, notează cotidianul francez La Croix.
La începutul lui februarie, Opera din București a prezentat publicului un Rigoletto modern și inedit. Acțiunea se derulează în America anilor 1930, în plină prohibiție, iar ducele de Mantova conduce un bar ilegal, camuflat în spatele unei fațade de pompe funebre. O premieră îndrăzneață, semnată de regizorul australian Stephen Barlow, ce înlocuiește o altă versiune a acestei opere clasice de Verdi, care nu a mai fost schimbată de peste 60 de ani. Publicul a fost cucerit.
Opera Națională Română datorează această înnoire lui Răzvan Ioan Dincă, tânărul său director numit în această funcție în urmă cu doi ani, care nu și-a ascuns niciodată ambițiile. ‘Doresc să fac în așa fel încât Opera noastră să intre în circuitul european. Din nefericire, astăzi noi (Opera Română) nu existăm, suntem la periferia marilor scene. Artiștii noștri sunt recunoscuți peste tot, însă nimeni nu dorește să monteze un spectacol aici’, și-a exprimat Răzvan Ioan Dincă regretul.
Venirea, în ianuarie, a lui Johan Kobborg, la conducerea departamentului de balet de la Opera Națională Română simbolizează această nouă stare de spirit. Unul dintre cei mai talentați dansatori ai generației sale — a fost solist la Royal Ballet din Londra — a acceptat provocarea cu entuziasm. ‘Mi-a luat foarte puțin timp să mă hotărăsc. Aici (la București) există multă energie și optimism. Totul pare posibil’, potrivit lui Kobborg.
Deja peste 400 de candidați au participat la audiții pentru a se integra trupei permanente de balet, între care și balerini ai Operei din Paris, ultima ‘achiziție’ fiind polonezul Dawid Trzensimiech, venit și el de la Royal Ballet. ‘În doi ani de zile vom putea propune producții de un nivel european foarte ridicat, ce nu vor putea fi văzute nicăieri în altă parte’, promite deja Johan Kobbord.
Înainte de a atrage publicul străin, Opera Națională trebuie să facă dovada în fața bucureștenilor, mari melomani, potrivit La Croix. Festivalul Internațional ‘George Enescu’, care a primit, în septembrie 2013, muzicieni și dirijori din întreaga lume, a contribuit deja la aceasta. Mai multe săli din centrul Bucureștiului, printre care cea a Operei, au găzduit concerte.
‘Peisajul de muzică clasică din București este în plină evoluție, iar Opera își are aici locul, cu atât mai mult cu cât marketingul său agresiv atrage un public nou’, subliniază muzicologul Oltea Șerban-Pârâu.
Potrivit La Croix, celor care deplâng punerea prea insistentă în valoare a artiștilor străini în detrimentul celor români, noua conducere le opune actuala lipsă de mari talente din țară. ‘Cei mai buni au plecat să se realizeze în străinătate’, confirmă Oltean Șerban-Pârâu. De acum încolo, tendința s-ar putea inversa, conchide cotidianul francez.
Sursa: bucharest herald
Evoluţia tehnologiilor de exploatare a minereurilor aurifere ( separarea aurului nativ, flotaţie, amalgamare) a inclus în a doua jumătate a sec XX şi tehnologia cu cianură, cu aplicaţii la minereurilor sărace în metal preţios, cu costuri mai reduse de fabricaţie decât tehnologiile vechi, dar cu mari pericole pentru mediul înconjurător. Principalul dezavantaj este faptul că cianura şi derivaţii săi nu sunt biodegradabili şi vor trebui depozitaţi, monitorizaţi şi gestionaţi pe termen foarte lung, pe platforma industrială, după ce instalaţiile de exploatare îşi vor fi încetat activitatea economică.
Procesul continuu de inovare caută să depăşească dezavantajele tehnologiei cu cianură şi oferă industriei procedee mai sigure pentru mediul înconjurător ca: separarea metalelor rare în câmp electrostatic (procedeu încercat şi la mina Chituc din Dobrogea, pentru separarea Titanului), apelarea la biocatalizatori (U.S.Patent nr.5440.307 din12 sept 1995), sau sisteme nepoluante de separare (U.S.Patent nr.53722.194 din 30 sept l997) etc.
Tehnologia cu cianură a fost folosită şi la exploatarea minerurilor aurifere din România înainte de anul 1990 şi chiar o instalaţie de fabricare a cianurii de sodiu a fost pusă în funcţiune pe platforma ARPECHIM – Piteşti. Activitatea industrială nu a fost lipsită de înregistrarea efectelor nocive ale cianuri, de pierderi de vieţi omeneşti (la Baia de Arieş) şi, în anul 2000, de avaria majoră de la iazul de decantare de la exploatarea de la Baia Mare, accident ce a dus la situaţii conflictuale cu ţările riverane Dunării (calitatea apei acesteia a fost afectată mult în aval).
Specific exploatării minereurilor aurifere prin orice mijloc tehnic modern este randamentul foarte mic, uzual, la extracţia aurului: dintr-o tonă de minereu, dup ce a fost extras din zăcământ, mărunţit apoi până la dimensiuni micronice, se separă aurul în cantitate de ordinul gramelor sau zecilor de grame, restul rocii, împreună cu reactivii folosiţiţi în proces, rămân ca deşeuri de fabricaţie pe platforma industrială, în grija generaţiilor umane viitoare.Trebuie adăugat, la tabloul exploatării, şi sterilul ce dublează cantitatea de deşeuri solide de pe sol.
Proiectul investiţiei de la Roşia Montana se încadrează schemei de mai sus, dar ceea ce atrage atenţia şi l-a făcut să fie atât de controversat sunt dimensiunile exploatării ce duc la un potenţial imens de poluare, de degradare ireversibilă a mediului şi de secătuire rapidă a zăcământului, privând populaţia din zonă, de mijloace de subzistenţă după închiderea investiţiei. În final, zona va fi depopulată şi degradată ecologic.
Lucrarea de faţă îşi propune, în partea întâi, să prezinte pericolele pentru mediu ale exploatării minereurilor de aur de la Roşia Montană, pericole care sunt prezentate în STUDIUL DE IMPACT, elaborat de investitor în vederea obţinerii avizelor de începere a lucărilor, în partea a doua, sunt formulate întrebări către autorităţile române – ce dau startul demarării investiţiei – care să permită sesizarea dimensiunilor reale ale unor pericole, incomplet detaliate în Studiul de impact şi, mai ales, punerea în evidenţă a ceea ce se întâmplă pe platforma industrială după ce aceasta şi-a încheiat activitatea economică, iar în partea a treia sunt shiţate patru scenarii de evoluţie posibilă a localităţii Roşia Montana.
De mare interes apare necesitatea elaborării unor Scenarii, în cadrul Studiului de impact, pentru apariţia, desfăşurarea şi gestiunea unor avarii deosebite ca amploare şi pericol (avarierea digului iazului de decantare, contaminarea apelor subterane, alunecarea haldelor de steril, degajări accidentale de acid cianhidric etc). Asemenea scenarii ar prilejui şi evaluarea daunelor posibile şi extinderea acestora ca zonă geografică de acţiune. De pildă, pe ce lungime a fluviului Dunărea, ar putea apele să fie poluate în cazul avariilor la digul iazului de decantare; ce zonă geografică şi pe cât timp va fi afectată dacă apele subterane sunt contaminate cu derivaţi ai cianurii, etc.?
Potenţialul poluant dimensionat în Studiul de impact poate fi mobilizat, pus în acţiune din cauze multiple, reale în practica industrială a extracţiei aurului din minereuri.Declanşarea dezastrelor, în afară implicării factorului uman, este şi urmarea unor condiţionări externe sau interne investiţiei ca, de pildă:
– Hazardul; poate apărea sub forma mişcărilor seismice, precipitaţiilor excesive cantitativ (consecinţă a schimbărilor climei), conflictelor militare, actelor de terorism sau urmare a unor temperaturi excesiv de scăzute ale mediului înconjurător.
– Riscurile; corect inventariate în Studiul de impact, privesc contaminarea apelor de suprafaţă şi subterane cu substanţe toxice, avarierea barajului iazului de decantare, alunecarea haldelor de steril, afectarea biodiversităţii, depopularea zonei, modificări ireversibile aduse geomorfologiei zonei, accidente tehnologice cu scurgeri de substanţe toxice în mediu etc.
– Vulnerabilităţi; de departe, domeniul cel mai vulnerabil este cel al populaţiei supusă la solicitări foarte mari de tot felul: relocare, dispersare, rămasă fără mijloace de subzistenţă după închiderea investiţiei într-o zona în care va fi dificil de locuit şi fără nici-un suport economic. Vestigiile istorice (galeriile romane, clădiri de patrimoniu, etc) pot dispărea, fie ca urmare a exploatării minereurilor, fie ca efect a detonării a cca 150 mii tone explozibil, similar ca putere degajată, cu şapte bombe atomice de tipul Hiroshima şi care vor afecta integritatea locuinţelor populaţiei din Roşia Montană.
Partea întâia
GESTIUNEA PLATFORMEI TEHNOLOGICE DUPĂ ÎNCHIDEREA INVESTIŢIEI DE LA ROŞIA MONTANĂ
Să presupunem că investiţia de la Roşia Montană a fost realizată şi a funcţionat normal tehnologic şi corect legal, în cei 16 – 20 ani prevăzuţi în Proiect pentru valorificarea minereurilor de metale preţioase din zonă. Să presupunem, de asemenea, că decidenţii ce au sprijinit investiţia din partea statului român, autorităţile locale, etc. au slujit interesului naţional şi au adus bani la buget şi prosperitate în zona Munţilor Apuseni.
Trecut-au anii şi a venit momentul închiderii investiţiei: firma pleacă, politicienii ce au promovat investiţia au fost de mult uitaţi (personaje efemere, în spaţiul politic românesc) şi, la acest moment, încercăm să facem un bilanţ: ce lasă în urma sa, investiţia de la Roşia Montană? Pentru a găsi răspuns la întrebare redăm, în continuare, date, informaţii, recomandări preluate din documentaţia la Studiul de Impact Roşia Montana, întocmit de beneficiar în vederea obţinerii avizelor de începere a lucrărilor de exploatare a minereurilor de aur şi argint din zonă.Textul ce se redă este preluat identic, fără comentarii, din documentaţia firmei, indicându-se numărul volumului şi pagina.
v Vol.7, pag. 40 : Se vor urmări Planurile de management de mediu şi de aspecte sociale după închiderea exploatării şi care se vor referi la: deşeuri, ape şi controlul eroziunii, ansamblul iazului de decantare a cianurilor, evoluţia biodiversităţii din zonă, intervenţiile în caz de avarii/incidente, consultarea şi informarea publicului, urmărirea planului de dezvoltare durabilă a comunităţii, îngrijirea patrimoniului cultural, monitorizarea calităţii mediului.
v Vol. 8, pag. 14 : Instalaţia de epurare a apelor acide de mină rămâne în funcţie şi după închiderea exploatării, folosind tratamente cu var şi un sistem de tratare pasivă a efluenţilor.
v Vol. 8, pag. 17 şi 19 : În iazul de decantare se vor depune 214,90 milioane tone steril (sub formă de şlam), găsit ca granulaţie în intervalul 74 – 150 microni. După închiderea exploatării, gestiunea iazului de decantare cuprinde: barajul Corna, barajul secundar de retenţie din aval, bazinul de acumulare/decantare a sterilului din spatele barajului principal, bazinul de retenţie secundară din spatele barajului secundar, sistemul de pompare a exfiltraţiilor (ape acide de mină,etc) din bazinul secundar de retenţie înapoi în iazul de decantare (bazinul principal), sistemul de tratare semipasivă a exfiltraţiilor după închiderea iazului principal, sistemul de canale de deversare a apelor din precipitaţiile atmosferice de pe versanţi, sistemul de monitorizare a ansamblului fostei exploatări, sistemul drumurilor de serviciu, sistemul de alimentare cu energie electrică, sistemul de intervenţie în situaţii de urgenţă, drumurile subterane de lângă piciorul din aval al barajului şi de sub bazinul de decantare al iazului principal.
v Vol. 8, pag. 19 : În bazinul de retenţie secundară se va amplasa pe o barjă flotantă, o staţie de pompe de joasă presiune.
v Vol. 8, pag.19 şi 33 : În bazinul de retenţie (iazul de decantare principal), volumul apei este de 12,3 milioane mc. Permeabiltatea rocii de fund permite o înfiltare a apelor din bazin de 30 m în 100 ani.
v Vol. 8, pag. 87 : Scăderea pH-ului (creşterea acidităţii) apei din iazurile de decantare prin absorbţia CO2 din atmosferă, cu apele de ploi acide, favorizează descompunerea parţială a complecşilor metalici formaţi cu cianura de sodiu şi formarea de acid cianhidric liber deasupra suprafeţei apei, acid care se pierde, pe cale naturală, în aerul din zonă.
v Vol. 8, pag. 119 : În balanţa acidului cianhidric, pierderile sunt astfel detaliate:6 tone se pierd, anual, în timpul procesului tehnologic, 30 tone se pierd în iazul de decantare (aprox.100 kg pe zi).
v Vol.8, pag.127 : Bazinul de decantare, la închiderea exploatării, va conţine 215 milioane tone şlam ce va ţine captive 500 tone ioni cian. Dacă se adaugă şi volumul total de apă de 12,3 mil mc se ajunge la un volum total de 171,7 mil mc
v Vol.8, pag.127 şi vol.1,pag.8 :În caz de prăbuşire a barajului principal (exemple recente: Poco de pe Rio Picomaya –Bolivia, Aznalcollar pe Rio Grande – Spania, Baia Mare – România etc ) o parte din conţinutul iazului va deversa în reţeaua hidrografică din zonă cu difuziune în Ungaria, etc.
v Vol. 8, pag. 128 şi 129 : Sterilul depus în iazul de decantare are potenţialul de a genera, în timp, un mediu acid pe seama conţinutului propriu de sulf (1 – 2%) şi, ca urmare, apar ape acide cu pH ce se poate situa între 2 şi 7.
v Vol. 8, pag 136 – 137: În fiecare an, 1 – 2% din apa din iazul de decantare se pierde prin exfiltraţii( cca 400 mc/zi) care se gestionează pentru neutralizare.
v Vol. 8, pag. 177: Barajul şi iazul secundar de retenţie vor fi menţinute şi în faza de postînchidere a Proiectului în stare de funcţionare pentru a prelua exfiltraţiile de apă din zonă şi a fi tratate într-o instalaţie specială .
v Vol. 8, pag. 178: Componentele (infrastructura de producţie) care devin inutile după închiderea exploatării vor fi dezasamblate, vândute sau reciclate pe măsura posibilităţilor. Materialele inerte vor putea rămâne pe amplasament sau vor fi depozitate într-un loc special amenajat.
v Vol. 8, pag. 180; Toate deşeurile periculoase, inclusiv cele rămase în depozitele temporare de depozitare pentru deşeuri periculoase, vor fi transportate la un depozit autorizat.
v Vol. 8, pag. 181: Utilajele tehnologice vor fi depozitate într-un depozit special amenajat.Toate rezervoarele, după denocivizare, vor fi depozitate într-o amenajare specială destinată acestui scop.
v Vol. 8, pag. 180 – 181: Solul contaminat poate fi îndepărtat în afara amplasamentului uzinii şi depozitat în cadrul unei amenajări autorizate. Întreg volumul de uleiuri, vaselină utilizată, apa de spălare şi solvenţii vor fi colectaţi, trecuţi prin dispozitive de separare şi depozitaţi în rezervoare pereţi dubli.
v Vol. 8, pag. 188 – 189: La închiderea iazului de decantare, va rămâne, în final un volum de 2,750 milmc apă limpezită care urmează a fi pompată în concavitatea carierelor. În compoziţia acestor ape (tabelul 2-48) sunt menţionaţi 66 compuşi chimici diverşi cu concentraţii individuale de la 0,1 la 600 mg/litru. Dintre aceşti compuşi se menţionează: cianuri diverse, sulfocianuri, cianaţi, compuşi ai fierului, cuprului, nichelului, zincului, arseniului, molibdenului, plumbului, cadmiului, stronţiului etc.
v Vol. 8, pag. 190: Apa limpezită, înainte de a fi trimisă la carieră, va trebui denocivizată, deoarece conţine cianuri (0,22 – 0,79 mg/litru ) în proporţie de 10 până la 50 ori mai mult decât prevede norma NTRA 001.Denocivizarea se va face printr-un procedeu ce urmează a fi fixat ulterior.
v Vol. 8, pag. 191: În drumul prin masa de steril şi prin masa barajului până în zona de exfiltraţie, transformările chimice ale cianurii nu pot fi prevăzute, de aceea este nevoie de un sistem de tratare a exfiltraţiilor pe termen lung în aval de baraj.
v Vol. 8, pag. 190 – 193: După neutralizarea apelor acide, în compoziţia acestora rămân sulfiţi solubilizaţi care au efect advers asupra sănătăţii oamenilor şi vor trebui efectuate cercetări care să ducă la stabilirea tehnologiei de tratare ,în continuare, a acestor ape.
v Vol. 11, pag. 75 şi 76: După închiderea investiţiei se vor construi două celule semipasive şi un iaz cu celule de epurare, una anaerobă şi una aerobă şi un iaz de amestec. In celulele aerobe vor fi plantate specii de trestii comune ca Typha latifolia şi Phagmites australia. Criteriile de proiectare pentru un sistem pasiv de epurare vor f stabilite mai exact în perioada probelor tehnologice.
v Vol. 17, pag. 56-65, #5 Directiva Uniunii Europene privitoare la deşeurile miniere (Preambul, paragraful 22) prevede că ”este necesară stabilirea unor proceduri de monitorizare şi în timpul fazei de postînchidere a amenajărilor de depozitare a deşeurilor. După închiderea investiţiei, monitorizarea este necesară atâta timp cât un anumit impact negativ asupra mediului nu poate fi exclus cu siguranţă”.
v Vol. 18, pag. 40: Situaţii de risc la barajul iazului de decantare (iazul Cetate) care are înălţimea la coronament de 185 m) pot apare din cauza viiturilor mari pe râul Roşia (324 mc/sec.).
v Vol.18, pag. 91: Avarii la coronamentul barajului pot avea loc doar în condiţiile nerespectării, pe termen lung, a parametrilor de exploatare sau prin precipitaţii abundente, ori la temperaturi extrem de scăzute.
v Vol. 18, pag. 93 şi pag. 129: Alunecarea haldelor de steril (256,0 mil mc, dispuşi pe 177 ha, din care vor fi folosiţi, parţial, la umplerea a două concavităţi de mină) trebuie monitorizată continuu prin control vizual, măsurători topometrice şi topografice manuale şi automatizate. Gravitatea accidentelor poate fi majoră. La Cornic,volumul haldei conţine 46,6 mil tone steril.
v Vol. 18, pag. 102: Vor fi emisii permanente de acid cianhidric în aerul atmosferic din zona iazului de decantare ( suprafaţa acestuia este de 363,14 ha).
v Vol. 18, pag. 104: Controlul calităţii apelor acide (exfiltraţii) se va face în mod continuu.
v Vol. 18, pag. 131: În cazul avarierii barajului de decantare se vor deversa în aval, 12.000 kg cianuri, o cantitate de steril situată între 7,8 – 37,7 mil mc , la care se adaugă şi apa interstiţială în volum de 3,8 – 11,7 mii mc. Concentraţia cianurilor în râurile din aval (Mureş –Dunăre ) poate să se situeze între 0,06 şi 1,3 mg/litru ( la graniţa cu Ungaria).
v Vol. 18, pag. 177: Concluzii:Analiza privind hazardurile şi riscurile asociate proiectului Roşia Montană scoate în evidenţă potenţialul relativ ridicat de risc al viitoarelor activităţi, datorate dimensiunilor sale şi prezenţei unor cantităţi importante de substanţe periculoase, rezultate din folosirea a cca 12.000 tone cianură de sodiu anual în timpul exploatăriii minereurilor.Utilizarea cianurii şi depozitarea sterilului de procesare în iazul de decantare sunt principalii factori de risc, inclusiv impactul transfrontalier pe linia apelor curgătoare.
v Vol. 32, pag. 37: Cedarea barajului principal poate fi urmarea unor fenomene seismice, cedării fundaţiei, eroziunii sau avarierii conductelor sau ameninţărilor artificiale (umane).
v Vol. 28, pag. 39: Estimări preliminare ale perioadelor necesare pentru închiderea şi postînchiderea exploatării, în cazul:
– eliminării apei interstiţiale din iazul de decantare …………………………..5 – 20 ani
– controlul exfiltraţiilor prin corpul barajului iazului de decantare………….50 – 100 ani
– umplerea cu deşeuri solide a trei cariere……………………………………..2 – 10 ani
– formarea haldelor de arocamente………………………………………………..10 ani
– Programul eliberării terenului refăcut pentru folosinţă publică…………………6 – 20 ani
v Vol. 29, pag.130: Estimarea costurilor de închidere prevede 1,252 mil USD pentru fiecare an (tratare apă, operare etc).
v Vol. 13, pag. 30: În cadrul Proiectului RoşiaMontanăsunt prevăzute următoarele obiective principale care vor avea un impact direct asupra peisajului:
– Carierele Cetate şi Cârnic…………………………………… 141,9 ha
– Haldele de steril dela Cetate şi Cârnic………………………..177,4 ha
– Carierele Jig şi Orlea………………………………………… .63,4 ha
– Iazul de decantare principal………………………………… 363,2 ha
– Carierele de arocamente……………………………………… .15,8 ha
– Stivele de sol vegetal………………………………………… . 43,7 ha
– Barajul şi iazul de colectare ape acide………………………… 10,8 ha
v Vol. 13, pag. 31: Urmare a funcţionării investiţiei:
– Suprafaţa de teren neproductiv va creşte de la 5% iniţial, la 64,4%
– Suprafaţa fâneţelor a scădea de la 60% la 29%
– Pădurile, după deforestare, îşi vor reduce suprafaţa de la 17,7% la 5,6%
– Zonele carstice cresc ca suprafaţă de la 12% la 64,3%
Consideraţiile autorilor
Folosind datele şi aprecierile specialiştilor ce au întocmit documentaţia necesară firmei Gold Corporation pentru a obţine avizele de mediu se pot face următoarele aprecieri:
- După închiderea investiţiei urmează o activitate complexă, amplă de gestionare a apelor acide, întreţinerea infrastructurii iazurilor (barajelor), reţelelor de colectare a apelor pluviale, scurgerilor (exfiltraţilor) din iazuri şi halde, monitorizarea haldelor de deşeuri solide, pomparea apei limpezite din iazul principal în concavitatea unei mine, tratarea apelor acide cu conţinut de sulf, a apelor ce provin din apa interstiţială din iazul principal, a apei limpezite cu conţinut de cianuri şi metale grele etc.Instalaţii rămân să funcţioneze în sistemul de tratare a apelor pe termen nelimitat, cu tot ce înseamnă această activitate ca: necesar de reactivi, energie electrică, reţele de conducte ,deşeuri de la staţiile de tratare, personal de operare şi de supraveghere, întreţinere instalaţii, a reţelelor de drumuri, laboratoare, etc.
- O entitate organizatorică trebuie înfiinţată şi pusă în mişcare pe termen nelimitat pentru gestiunea zonei după închiderea minei. Bugetul anual al acestei entităţi (eventual firmă particulară) va trebui alimentat din fonduri bugetare pe termen nelimitat.
- 3. Investiţia, după închidere, prezintă un pericol real, major, amplificat de cantităţile foarte mari de steril (şlam cu granulaţie foarte fină, uşor dispersabil în apă) ce se găsesc în iazul de decantare şi anume 214,9 mil tone şi care, în cazul unui accident, pot fi deversate în Mureş şi Dunăre. Substanţele toxice, periculoase conţiute în şlam nu sunt biodegradabile, constau, în special în metale grele şi derivaţi ai acidului cianhidric (cianaţi, sulfocianaţi etc). În cazul unui accident la iazul de decantare, vor trebui suportate consecinţele poluării ţărilor riverane Dunării, privite în perspectiva pe termen lung, responsabilitatea fiind integrală a statului român.
- 4. Documentaţia la Proiect prevede explicit un pachet de măsuri ce trebuie luate după închiderea investiţiei, pentru a mări siguranţa depozitelor de steril, controlul apelor cu conţinut toxic, stabilitata haldelor de arocamente, protecţia iazului principal de decantare şi a barajului în special, gestiunea corectă a apelor acide şi pluviale etc. Monitorizarea zilnică şi până pe termen nelimitat este generatoare de costuri materiale, umane, financiare, De pidă, se recomandă în documentaţie să existe mijloace de intervenţie în caz de accidente; care sunt aceste mjloace, unde staţionează, cine le operează, după ce schemă de intervenţie, cu ce costuri şi cu ce eficienţă? Aceste mijloace trebuie să existe continuu în zonă, tot pe termen nelimitat. Cine gestionează aceste mijloace şi cu ce finanţare pe termen nelimitat?
- Aceeaşi întrebare, dar la o scară mai mică, poate fi pusă mijloacelor de intervenţie pe platformă, în activitatea curentă de supraveghere, întreţinere, intervenţii.Ce înseamnă acestea fizic şi cât costă anual?
- În gestiunea ansamblului investiţiei postînchidere se face trimitere, în documentaţia firmei Gold Corporation, la depozitarea utilajelor, rezervoarelor, substanţelor toxice, uleiurilor reziduale, solvenţilor, materialelor de la demolări etc, în depozite special amenajate sau în rezervoare cu pereţi dubli. Unde, pe ce teren, ce dimensiuni au depozitele speciale, cine le păzeşte, cât timp şi, mai ales, pe banii cui se realizează acest obiectiv propus de firmă? Cine este gestionarul acestor depozite şi cine răspunde de impactul lor cu mediul înconjurător pe termen foarte lung?
- De reţinut din documentaţi, că investitorul nu se obligă să demoleze toată infrastructura de producţie rămasă inutilă pe platforma tehnologică după închiderea investiţiei. Rămâne mărturie peste veacuri a unei investiţii ilogice economic pentru statul român, periculoasă pentru mediul înconjurător la nivelul unei mari părţi din suprafaţa ţării şi cu efecte grave de ordin transfrontalier.
- Investitorul recunoaşte că mai sunt tehologii de pus la punct în domeniul gestiunii apelor poluate din zonă. Să presupunem că va stabili, pe parcursul exploatării unele din acestea dar, recomandă în documentaţi, că cercetări se vor efectua şi după închiderea investiţiei în funcţie de comportamentul chimic al apei din iazul de decantare sau a apelor neutralizate, dar nu denocivizate. Cine va efectua aceste cercetări şi pe banii cui?
- O evaluare sumară a necesarului de personal de pe platformă după închiderea investiţiei (a se vedea lucrarea: Paul Bran- coordonator-: Dimensiunea economică a impactului de mediu – studiu de caz ,Roşia Montană, Editura ASE, 2004, pag.135) apreciază la 6o minimum de personal ce va fi angajat, pe timp nelimitat, pentru gestiunea lucrărilor impuse de monitorizarea şi evitarea pericolelor de pe platformă. Nu au fost luat în considerare necesarul de personal pentru intervenţii în caz de accidente, paza armată a barajului şi a altor obiective din zonă, a depozitelor cu materiale toxice, personalul administrativ etc.Numai salariile celor 6o persoane pot să reprezinte cca 720.000 USD anual, perspectiva fiind foarte lungă (probabil 100 ani sau peste).
- Cu trecerea timpului, siguranţa barajului iazului de decantare şi stabilitatea haldelor de steril nu se vor îmbunătăţi ci, dimpotrivă, normal, logic, se vor reduce. Între factorii de risc neluaţi în seamă în documentaţia firmei Golden Corporation ar putea fi incluse şi schimbările climatice. Iazul de decantare şi barajul acestuia sunt construite să reziste la două viituri majore de apă pluvială pe versanţii din zonă, luându-se în calcul regimul pluviometric din ultimii 100 ani (vol. 18 pag. 20-40). Schimbările climatice – în plină desfăşurare – pot schimba modelul statistic al precipitaţiilor din zonă, suprasolicitând capacitate iazului de a primi o cantitate mai mare de apă decît cea calculată.
- Barajul iazului de decantare cunoaşte o uzură în timp, după cum se poate deduce şi din Declaraţia Parlamentului German, din 27 octombrie 2000, prin care se interzice folosirea tehnologiei cu cianuri la extragerea aurului.Se dau, ca argumente, următoarele exemple de asemena accidente majore petrecute numai în ultimii 10 ani:
– Summitville – Colorado, SUA, 1993
– Harmony Mine, Africa de Sud, 1994
– Manila, Filipine, 1995
– Omai, Guyana, 1995
– Homestake Mine, Africa de Sud
– Dakota, SUA, 1996
– Gold Quarry Mine- Nevada, SUA, 1997
– Kumtor, Kirghistan 1998 şi 2000
– Baia Mare, România, 2000
– Orega – Papua, Noua Guinee (scurgeri permanente)
– Galena Creek – Montana, SUA
– Western Shashone, SUA, 1997
– Yanavocha, Peru, 2000
– Bea Mountain-Montana, SUA, 1998
12. Investiţia de la Roşia Montană nu este în avantajul statului român. România rămâne cu un zăcământ preţios (printre puţinele resurse ce mai aparţin ţării) epuizat, un beneficiu minim care va fi cheltuit înzecit pe următorii o sută de ani sau mai mult, pentru a gestiona dezastrul rămas după exploatare. Dezastrul cuprinde: schimbarea peisajului natural, aspect selenar adus zonei, deşeuri depozitate pe termen nelimitat în toată zona, un iaz de decantare cu o zestre uriaşă de material toxic care, accidental (uman, natural sau ca urmare a uzurii în timp a infrastructurii ) poate ajunge în reţeaua hidrografică din zonă şi a Dunării, pagubele fiind foarte greu de calculat ca şi responsabilitatea celor vinovaţi (evident, aceasta aparţine statului român).
Multe generaţii umane vor sta sub ameninţarea iazului de decantare şi a haldelor de steril de la Roşia Montană, bugetul de stat va avea, anual, un capitol de cheltuieli destinat acoperirii nesăbuinţei decidenţilor (lobby-ştilor) ce au înlesnit o asemenea investiţie. Cât despre populaţia din zonă … care populaţie ?
Autorităţile statului ,decidenţii cum au fost denumiţi mai sus, dacă îşi vor găsi timp să se aplece cu atenţie asupra logicii investiţiei în interes naţional pot foarte simplu să-şi facă singuri o părere corectă: comadă un studiu pentru simularea spargerii barajului iazului de decantare de la Roşia Montană! Rezultatul este previzibil: vezi celelalte accidente petrecute în exploatările de aur cu tehnologia cu ciaunri . Şi atunci întrebarea finală: cui i-a folosit această investiţie?
Partea a doua
ÎNTREBĂRI DESPRE OPORTUNITATEA INVESTIŢIEI DE LA ROŞIA MONTANĂ
Investiţiile străine şi cele cu capital indigen sunt bine venite într-o ţară cu o economie marcată de cod galben spre roşu şi cu un număr nesustenabil de şomeri, pensionari şi funcţionari publici. Cu o economie destructurată (fără industrie, cu o agricultură falimentară şi cu principalele resurse naturale externalizate), ţara are nevoie stringentă de investiţii, iar sprijinirea acestora trebuie să fie reală, consistentă şi rapidă. Cu două condiţii, însă ambele obligatorii: să aducă beneficiu statului român şi să nu afecteze calitatea mediului înconjurător, astfel ca generaţiile umane viitoare să se poată bucura de disponibilitatea resurselor naturale proprii (criteriul moralal conceptului de dezvoltare durabilă), iar sănătatea oamenilor, animalelor, biodiversitatea şi peisajul natural să nu fie afectate (criteriul ecologic alconceptului de dezvolare durabilă şi prevederile articolului 35 din Constituţia României).
Pentru investiţia (Proiect) de la Roşia Montană ni se par esenţiale unele răspunsuri la întrebările ocazionate de Studiul de Impact, prezentat de firma Gold Corporation, răspunsuri care pot duce la conturarea unei opinii asupra oportunităţii investiţiei. Esenţiale sunt, deasemena, şi opinile decidenţilor români care vor trebui, în sfârşit, să alegă între avizarea sau respingerea investiţiei, criteriul deciziilor fiind dictat, evident, de interesul naţional (interes ce se aşteaptă a fi definit de 20 ani).
Întrebări pe care autorităţile române trebuie să le adreseze firmei Gold Corporation referitoare la tehnologie şi la impactul cu mediul înconjurător:
1. Care sunt şi cum se gestionează riscurile transportului a 220 mii tone cianură de sodiu, pe traseul furnizor – Roşia Montana? Riscurile posibile pe teritoriul României.
2. Care este Schema tehnologică pentru colectarea, tratarea şi deversarea apelor acide rezultate de la oxidarea sulfului din rocă (1,0- 4,5% sulf)? Perspectiva schemei tehnologice pentru următorii 100 ani, cunoscut fiind faptul creşterii, în timp, a cantităţilor de ape acide.
3. Ce cantităţi de apă acidă vor fi tratate anual la ansamblul platformei tehnologice şi costul aproximativ al tratării, raportat la un mc de apă acidă.
4. Ce măsuri pot fi luate, de către cine şi cu ce mijloace, în cazul în care sistemul de monitorizare din zona haldelor de steril şi al barajului iazului de decantare indică infiltraţii ale apelor uzate în stratul de apă freatică ?
5. Care este efectul pe termen lung, al apelor acide asupra structurii de rezistenţă şi a permeabilităţii barajului iazului de decantare, şi a haldelor de steril ?
6. Este real pericolul ca apele acide şi apelor din iazul de decantare să ajungă, în timp, în sistemul celor 170 km galerii de mină “istorice”?
7. În ce condiţii de calitate şi de debit pot fi deversate apele acide tratate în efluenţii naturali din zonă?
8. Care este impactul asupra apelor freatice a carierei, destinată să depoziteze apa limpezită din iazul de decantare?
9. Ce măsuri pot fi luate şi de către cine, în cazul în care posturile de observaţie din zona iazului de decantare şi ale haldelor de steril indică infiltraţii în stratul de apă freatică?
10. Evaluarea impactului pe termen lung şi foarte lung a contaminării apelor freatice cu compuşi toxici de pe platforma tehnologică Roşia Montana. Aria geografică posibilă de răspândire a fenomenului.
11. Care este sistemul de alertare a populaţiei din aval de Roşia Montana în caz de avarii majore pe platforma tehnologică? Ce măsuri trebuie luate de locuitorii din aval şi de consumatorii de apă din reţeaua hidrografică afectată?
12. Ce se întâmplă cu metalele grele ce pot ajunge accidental în reţeaua hidrografică naţională şi transfrontalieră? Cât timp persistă acestea în Mureş, Tisa, Dunăre, Delta Dunării sau Marea Neagră?
13. În caz de prăbuşirea barajului iazului de decantare, conţinutul acestuia (214,9 mil t şlam cu granulaţia foarte fină de 74 – 150 microni şi 12,3 mil mc apă cu conţinut de cianuri şi sulfaţi) se va regăsi în reţeaua hidrografică. Cum se descrie scenariul unui asemena dezastru major?
14. În ce măsură biodivesitatea Deltei Dunării poate fi afectată de un dezastru la iazul de decantare de la Roşia Montana?
15. Schiţaţi scenarii posibile de avarii la haldele de steril de pe platformă: durata necesară procesului monitorizării stabilităţii haldelor. Efectele avariilor asupra zonei.
16. Seismicitatea zonei nu este influenţată de dislocările masive de rocă din zonă, de volumul imens al apei şi şlamului din iazul de decantare, de concavitatea carierei, de greutatea barajului ?
17. Ce cantitate de substanţe de neutralizare a apelor acide de pe platformă sunt necesare anual? Cum va evolua această cantitate pe termen lung?
18. Perimentrele iazului de decantare şi al cavităţii carierei pentru apele limpezite vor trebui protejate pentru evitarea accidentelor şi a consumului apei de către animalele sălbatice şi domestice?
19. Este necesar Proiectul facilităţilor de tratare a apelor acide, după încheierea investiţiei. Proiectul va cuprinde: tehnologia, utilajele şi echipamentele necesare, reactivii, aparatura de control, personalul de operare şi întreţinere, depozitele pentru reactivi, atelierul de întreţinere, sistemul de colectare, drenaj, pompare, deversare a apelor acide şi neuralizate, mjloacele de intervenţie în caz de necesitate (îngheţ, neetanaşeităţi, coroziune puternică, viituri etc.)
20. Cum este organizată gestiunea deşeurilor toxice şi periculoase (solide, lichide) ce rezultă în timpul funcţionării investiţiei (20 ani) Cum şi unde sunt acestea neutralizate; pericole pentru mediu.
21. Ce cantităţi de oxizi de azot se degajă zilnic în atmosferă în urma dislocării rocilor cu dinamită (cca 150 mil kg dinamită folosită în timpul exploatării zăcământului). Care este efectul acestor oxizi de azot asupra mediului înconjurător, asupra oamenilor în special, aria de acţionare a noxelor.
22. Care este efectul exploziilor efectuate timp de 20 ani asupra edificiilor culturale, caselor, patrimoniului cultural, galeriilor de mină”istorice”?
23. Există probabilitatea unor accidente pe platforma Roşia Montana care să ducă la litigii cu ţările riverane Tisei, Dunării, Mării Negre?
24. Este necesar Proiectul de asigurare cu utilităţi ,după închiderea investiţiei a fostei platforme tehnologice :energie electrică, apă potabilă, apă industrială, canalizare ape pluviale, canalizare ape fecaloid-menajere, centrală termică, drumuri de acces, cazarea personalului, ateliere de întreţinere, vestiare, magazii cu materiale de intervenţie şi piese de schimb, echipamente de alarmare a populaţiei şi a autorităţilor, camere de operare, laborator, administraţie, mijloace de transport, utilaje de intervenţie etc.
25. Necesare date despre sistemul de management al activităţilor postînchiderea investiţiei : organigrama personalului, profesii necesare, număr de personal, număr de schimburi pe zi, responsabilităţi, buget propriu de cheltuieli etc.
26. Cărei entităţi administrative predă firma Gold Corporation fosta platformă tehnologică după încheirea investiţiei şi care preia sarcina gestionării acesteia pe termen infinit ?
27. De clarificat necesarul de teren pentru construirea depozitelor destinate:
– depozitării materialelor toxice după închiderea investiţiei,
– depozitarea utilajelor desafectate,
– depozitarea materialelor de întreţine, a lubrifianţilor, solvenţilor, reactivilor uzaţi, ambalajelor contaminate etc.
– detalii asupra proprietarului terenului, cuantumul chiriei acestui teren, amenajarea drumurilor de acces, construirea depozitelor, asigurarea utilităţilor necesare, echipamentelor în caz de intervenţie sau scurgeri de substanţe toxice, personal de pază şi pentru monitorizarea materialelor etc. De ce aceste materiale nu sunt duse în străinătate şi distruse, în loc de a rămâne o ameninţare perpetuă pentru localitate şi mediul înconjurător?
28. Necesară detalierea/inventarierea infrastructurii de producţie care rămâne pe platforma tehnologică (clădiri, fundaţii, rezervoare, estacade, drumuri etc) şi a regimului preconizat pentru acestea (cine este proprietar, ce obligaţii îi revin).
29. Care este durata de viaţă tehnică a stratului de polimer depus pe fundul iazului de decantare pentru evitarea sau reducerea volumului înfiltraţiilor de apă în sol? Ce se întâmplă după ce polimerul s-a degradat şi în condiţiile în care pH-ul mediului apei poate ajunge la valoarea 2 ?
30. Care este impactul acidului cianhidric degajat în atmosferă ( 6 t/an în timpul procesului tehnologic, 30 t/an degajat deasupra iazului de decantare) asupra mediului, oamenilor în special ; aria geografică de răspândire a acidului.
31. Unde se îndepărtează solul contaminat, după încheierea investiţiei şi cum se gestionează acesta pe timp infinit? De ce nu se detoxifică prin procedee foarte bine puse la punct în Europa?
32. În iazul de decantare, după închiderea investiţiei, rămân 2,750 mil mc apă limpezită ce urmează a fi pompată în concavitatea carierei. În compoziţia acestor ape este menţionată existenţa a 66 compuşi chimici, cu grade diferite de toxicitate, cu concentraţii de la 0,1 la 600 mg/litru. Ce impact au aceştia cu mediul, pe termen lung ?
33. Dacă apa limpezită se va trata înainte de a fi deversată în concavitatea carierei, care este tehnologia de tratare, reactivii, instalaţia necesară şi în sarcina cui revine acest tratament ? Teoretic şi tehnic este posibil acest tratament de denocivizare a unui număr atât de mare de substanţe toxice?
34. Cum se denocivizează ambalajele în care a fost aprovizionată cianura de sodiu. Unde se păstrează aceste ambalaje, cantitatea lor, după închiderea investiţiei?
35. Ce înţelege investitorul prin dezvoltarea durabilă a comunităţii? (volumul 7 din Studiul de impact, pag.40 ), dacă în finalul investiţiei situaţia se prezintă astfel:
– suprafaţa de teren neproductiv creşte de la 5% în prezent, la 64,4%;
– suprafaţa fâneţelor va scădea, de la 66% la 29%;
– pădurile îşi vor reduce suprafaţa , de la 17,7% la 5,6%;
– zonele carstice vor creşte ca suprafaţă, de la 12% la 64,3%;
– vor fi emisii permanente de acid cianhidric la suprafaţa iazului de decantare (vol.18 din Studiul de impact, pag.20);
– haldele de steril pot duce la acidente grave. Numai la Cornic, volumul haldei are 46,6 mil t steril;
– în cazul avarierei barajului iazului de decantare, se pot deversa în aval, 12.000 kg cianuri, 7,8 – 37,7 mil mc şlam cu conţinut de metale grele) şi apă interstiţială în volum de 3,8-11,7 mii mc;
– în fiecare an, 1-2% din apa din iazul de decantare se pierde ca infiltraţii prin baraj, sau cca 400 mc/zi, apă ce trebuie tratată pentru neutralizare şi ulterior pentru a putea fi descărcat în efluenţii naturali din zonă.
– o parte din populaţie a fost relocată (în Alba Iulia,de pildă) iar habitatul populaţiei rămase a fost schimbat profund.
În opinia autorilor prezentului material, pericolul ce-l prezintă conţinutul iazului de decantare pentru mediul înconjurător, depăşeşte efectul cumulat al explozilor mai multor bombe atomice.În acest ultim caz, efectele sunt numai locale, iar viaţa poate fi reluată după câţiva zeci de ani ( a se vedea cazul Hiroshima şi Nagasaki). În cazul Roşia Montana, spargerea barajului iazului de decantare ( s-au înregistrat 13 asemenea dezastre în ultimii 10 ani în practica mondială), extinde efectele la o arie geografică foarte largă, cu mari implicaţii transfrontaliere. Substanţele chimice deversate în albiile râurilor Mureş, Tisa, fluviului Dunărea şi poate, cu incidenţă şi cu Marea Neagră,vor persista pe termen lung şi foarte lung, cu efecte grave asupra calităţii apei, acvafaunei, habitatelor păsărilor, sănătăţii oamenilor, sistemelor de irigaţii etc.
În acest context, expresia folosită de firma investitoare de dezvoltare durabilă a comunităţii este ori produsul ignoranţei, neînţelegerii semnificaţiei termenilor folosiţi, ori dovadă de cinism a unor oameni obsedaţi numai de profit, sau de dispreţ pentru decidenţii şi locuitorii unei ţări sărace şi corupte.
Întrebări referitoare la aspectele de ordin economic ale investiţiei:
1. Care este suma reală, necesară gestiunii activităţilor ce se desfăşoară pe platforma tehnologică, în fiecare an, după închiderea investiţiei, inclusive pentru tratarea apelor acide?
2. Din statistica celor câteva zeci de baraje ale iazului de decantare care au cedat, care este nivelul aproximativ al daunelor exprimate în dolari, ocazionate de acest dezastru posibil?
3. Ce nivel pot avea costurile aproximative aferente tratării apei limpezite din iazul de decantare, la pomparea în concavitata carierei şi a apelor acide neutralizate şi denocivizate, înaintea deversării acestora în efluenţii naturali din zonă? Exprimarea acestora în dolari/mc.
4. Noul Studiu de Impact să prevadă şi scenarii de avarii majore posibile pe platforma tehnologică şi evaluarea fiananciară a efectelor acestora.
5. Indicaţi măcar o singură externalitate pozitivă, pentru populaţie şi mediul înconjurător, reală, după închiderea investiţei.
6. După cât timp veniturile aferente statului român din redevenţe şi impozite vor fi depăşite de cheltuielile cumulate, ocazionate de gestiunea platformei tehnologice după închiderea investiţiei ?
7. Care este suprafaţa de teren ireversibil degradat, inapt oricări alte utilizări economice, ce rămâne după închiderea investiţiei ?
8. Precipitaţiile atmosferice vor face ca iazul de decantare să fie continuu plin cu apă contaminată, desigur. Care este perspectiva deversării acestei ape şi a denocivizării înaintea deversării ei?
9. Cum se modifică redevenţa dacă investitorul nu produce aur- ca produs finit- ci concentrat de aur,- ca semifabricat- sau separă şi elementele utile din rocă (metalele grele, elemente rare etc.), unele din acestea cu valori de piaţă foarte mari?
Întrebări adresate decidenţilor români:
1. Există o evaluare a fondurilor finaciare ce revin statului român în urma punerii în valoare a zăcământului de metale rare de la Roşia Montana şi a eforturilor financiare necesare gestionării platformei tehnologice de la Roşia Montana după ce investiţia va fi încheiată, ţinând seama că gestiunea se întinde pe timp nelimitat?
2. Gestiunea situaţiilor de risc ecologic major presupune şi cheltuieli fixe anuale şi accidentale pentru acoperirea eventualelor dezastre. Există evaluări privitoare la cuantumul acestor daune posibile?
3. Dacă firma investitoare dă faliment înaintea termenului prevăzut pentru închiderea investiţiei, care sunt consecinţele financiare pentru statul român?
4. Redevenţele stabilite de statul român pentru exploatarea de la Roşia Montana trebuie reconsiderate sau făcute precizări în eventualul contract de punere în valoare a zăcământului. Justificare:
– redevenţa trebuie mărită deoarece zăcământul prezintă importanţă strategică şi este, printre puţinele resurse, rămase în proprietatea statului român;
– investitorul poate valorifica şi elementele utile din zăcământ (unele cu valoare mai mare ca aurului), caz în care redevenţa se extinde şi asupra acestora;
– este posibil ca firma ce expoatează zăcământul de la Roşia Monatană să nu obţină, ca produs finit aur şi argint ci un concentrat de metale preţioase sau semifabricate din elementele rare din rocă (a se vedea modelul de la Baia Mare) care pot diminua profitul părţii române;
5. În varianta spargerii barajului iazului de decantare (13 baraje au suferit accidente majore în ultimii 10 ani, în practica mondială), care sunt variantele pe care statul român le are în vedere de a asigura localităţile din aval cu apă potabilă, apă de irigaţii (sunt avuţi învedere efluenţii Mureş, Tisa, Dunăre), pe termen foarte îndelungat ( metalele grele din şlamul din iazul de decantare nu sunt biodegradabile).
6. Care este cota din cheltuielile aferente gestiunii platformei tehnolgice, după închiderea investiţiei, care revine autorităţilor publice locale şi judeţene? La cât se ridică aceste cheltuieli anual?
7. Cum se preconizează organizarea entităţii de gestionare a plaformei tehnologice după închiderea investiţiei, subordonarea administrativă, cheltuieli şi buget anual, responsabilităţi. După aproximările noastre, numărul persoanelor care vor rămâne pe platformă pentru gestionarea acesteia se apropie de 70!
8. O activitate de cercetare ştinţifică şi tehnologică va trebui desfăşurată, conform cerinţelor Studiului de Impact, în timpul şi după închiderea investiţiei. Se are în vedere, în special gestiunea apelor acide şi toxice, înaintea descărcării acestora în emisarii din zonă. Cum va fi organizată această activitate şi cine o va finanţa?
9. Care este răspundereamaterială şi penală a forurilor şi persoanelor ce au avizat investiţia de la Roşia Montana, în cazul unor dezastre de mare anvergură şi cu efecte transfrontaliere, dezastre previzibile şi reale în practica mondială?
10. Ce reacţie poate avea statul român dacă din iazul de decantare sau din cariera deschisă au loc contaminări ale stratului de apă freatică din zonă?
11. Din ce secţiune a bugetului de stat se acoperă, pe termen nedefinit, cheltuielie cu gestiunea platformei Roşia Montana?
12. Necesară cererea de avize din partea ţărilor riverane Tisei, Dunării şi poate şi ale Mării Negre, înaintea avizării investiţiei. Informarea acestor ţări asupra pericolelor potenţiale, aferente investiţiei de la Roşia Montană.
13. Necesare studii de simulare a dezastrelor şi accidentetor majore ce s-ar putea petrece şi impactul acestora asupra mediului, economiei, oamenilor, statelor riverane Tisei şi Dunării, variante de gestiune a acestor scenarii, responsabilităţi.
14. După închiderea investiţiei, rămân în zonă depozite de deşeuri (reactivi, materiale de întreţinere contaminate, lubrifianţi, utilaje, echipamente, materiale de construcţie de la demolări, stratul de sol contaminat, rezervoare etc). Există în practica economică din Europa mjloace de decontaminare, de tratare sau de incinerare a unor componente. De ce firma de exploatare preferă să lase acest balast toxic în seama părţii române şi nu asigură decontaminarea acestor materiale chiar în timpul exploatării ( materialele de întreţinere, de pildă)?
15. Studiul de impact prevede că pe platforma tehnologică rămân, la închiderea investiţiei, clădiri, fundaţii, rezervoare, alte componente ale infrastructurii de fabricaţie. De ce trebuie acestea să rămână în seama părţii române şi nu sunt demolate şi decontaminate de către firma ce a exploatat zăcămîntul de aur, pe banii proprii?
16. Înţeleg decidenţii români că iazul de decantare, haldele de steril şi apa limpezită din cariera deschisă pot prezenta pericol pentrusiguranţa naţională? Spargerea barajului şi înfiltarea apelor toxice în zona apelor freatice lasă fără acces la sursa de apă (apă potabilă, apă industrială, apă pentru irigaţii) localităţile situate aval de Roşia Montană, pe termen foarte lung?
17. Bomba ecologică care rămâne la Roşia Montană după închiderea investiţiei are următorii parametrii:
– cantitatea de 220.000.000 kg cianură de sodiu a fost folosită în procesul tehnologic şi se găseşte depozitată, sub formă trasformată în săruri ale metalelor grele, în iazul de decantare
– în cazul avarierii barajului iazului de decantare se va deversa în aval, între 7,8 şi 37,7 mil mc şlam în compoziţia căruia sunt prezente metale grele toxice şi derivaţi ai cianurii. Cantitatea totală de şlam din iaz este de 215 mil tone la închiderea investiţiei, iar a apei limpezite (toxice), de 2,75 mil mc.
– haldele de steril au dimensiuni impresionante: numai halda de la Cârnic depozitează 46,6 mil tone steril, iar accidentele sunt posibile;
– rămân pe platformă, la închiderea investiţiei ape toxice în cantitate de 12 mil mc, unele din acestea (apa limpezită în cantitate de 2,75 mil mc) conţine 66 compuşi chimici diverşi cu concentraţii individuale de la 0,1 la 600 mg/litru (cianuri, sulfocianuri, cianaţi, compuşi ai fierului, cuprului, nichelului, zincului, arseniului, molibdenului, plumbului, cadmiului, stronţiului etc). Apa limpezită provenită din iazul de decantare conţine şi cianuri în proporţie de 0,22 – 0,79 mg/litru, sau de 10 până la 50 ori mai mult decât prevede norma NTRA 001. Denocivizarea urmează a se face printr-un procedeu ce va fi fixat ulterior (Studiul de impact, vol.18 pag.190). Nu este imposibil ca aceste ape să ajungă, în timp, în stratul de apă freatică al zonei şi, treptat al Transilvaniei, cu efecte incalculabile asupra vieţii locuitorilor, faunei, agriculturii etc.
18 În faţa acestor implicaţii ecologice de ordin major, cu urmări grave pentru multe generaţii umane viitoare, cu un profit discutabil pentru partea română ca urmare a exploatării minereurilor aurifere de la Roşia Montana (privit prin analiza cost-beneficiu, întocmită pe termen foarte lung), care ar putea fi criteriile după care un decident din România ar aviza o asemena investiţie?
19 Pot decidenţii români defini interesul naţional în cazul investiţilor şi să fie, apoi, consecvenţi respectării cerinţelor interesului naţional?
Partea a treia
CE îNSEAMNă SALVAREA ROşIEI MONTANE ?
Comuna Roşia Montană se găseşte de cca 12 ani în centrul unor interse divergente, luări de poziţie, intervenţii, declaraţii, apeluri şi manipulări (uneori grosolane) ale adevărului, toate aceste mobilizări umane consumă multă energie pentru a justifica sau nu, o investiţie în extracţia aurului şi argintului din zonă.
Populaţia, în această dispută are loc secundar şi este folosită ca argument pe termen scurt şi mediu în favoarea investiţiei (în cea mai mare parte), dar viitorul ei pe termen lung rămâne în domeniul incertitudinii şi nepăsării autorităţilor.
Esenţa divergenţelor:
- Disperarea locuitorilor care şi-au pierdut locurile de muncă la Întreprinderea RoşiaMin (Minvest – Deva). Aceasta şi-a încheiat activitatea (ca şi cvasitotalitatea întreprinderilor din industria extractivă din România) după ce asigurase între 700 şi 1300 locuri de muncă şi reprezenta suportul economic principal al comunei. Astăzi, pensiile, ajutoarele sociale, rudimentele de economie agrară nu formează o premisă optimistă de abordare a viitorului localităţii. Singura salvare din această situaţie critică, în gândirea majorităţii locuitorilor, este o nouă investiţie care să le asigure existenţa.
- Interesele unei firme investitoare motivată de profit (interes normal, legitim), dar care înclină balanţa cost-beneficiu a investiţiei, puternic deficitară, către partea română. Argumentarea afirmaţiei:
– Se epuizează integral zăcământul de metal preţios într-un interval de 17 ani, contrar principiilor conceptului de dezvoltare durabilă, însuşit de Adunarea Generală a ONU şi înscris în Constituţia României la art.35 (1) şi art. 135.
– Rămâne, după exploatare, un potenţial poluant imens ce ameninţă sănătatea umană pe plan local, regional şi transnaţional (prin intermediul reţelei hidrografice Mureş – Dunăre), pe termen nelimitat.
– Mediul înconjurător va fi degradat ireversibil pe scară mare.
– Depopularea localităţii înaintea de a fi avizată investiţia şi părăsirea previzibilă a acesteia după închiderea ei. În accepţiunea filosofului român Ernst Barnea în lucrarea Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român /1/ se consideră că: în mentalitatea generală a satului tradiţional, nu se îngăduie părăsirea nu numai a casei şi a vecinătăţii, dar nici pe cea a satului din care omul îşi trage substanţa, care îi dă puterea şi sănătatea, îi dă libertate şi certitudine.
– Investiţia proiectată nu rezolvă integral aştepările populaţiei de ofertă de locuri de muncă. Acestea vor fi, în timpul celor 17 ani de exploatare, cuprinse între 200-400 angajaţi anual, iar după închiderea investiţiei, angajaţii vor deveni şomeri.
– Rămâne în sarcina autorităţilor române gestiunea platformei industriale după încetarea activităţii acesteia, deoarece rămân în desfăşurare procese tehnologice de întreţinere, de monitorizare a zonelor periculoase, pază, intervenţie şi alarmare etc. Conform unei aproximări, pe platformă vor lucra cca 60 persoane, plătite, evident din fonduri de la bugetul statului pe termen îndelungat /2/.
– Accidente grave, catastrofe ecologice nu sunt excluse în cazul recurgerii la tehnologie cu cianură. În ultimii 10 ani, în practica mondială s-au înregistrat 13 cazuri de avarii majore /3/.
- Vulnerabilitatea statului român (la acţiuni de lobby, corupţie, interese oculte etc) l-a împiedicat să aibă – prin instituţiile sale – o poziţie tranşantă faţă de investiţia de la Roşia Montană . Decizia putea fi luată în funcţie de interesul naţional ( care aşteaptă de 20 ani să fie definit) în favoarea sau defavoarea investiţiei. În acelaşi timp, era sarcina statului să aibă o viziune strategică de salvare economică a localităţilor monoindustriale unde unităţile au fost falimentate şi să se ofere alternative de supravieţuire a populaţiei şi o perspectivă pentru copiii lor.
- campanie propagandistică ofensivă şi agresivă a investitorului prezumtiv a dat speranţe false populaţiei, a divizat locuitorii şi a distrus solidaritatea acestora /4/. A blocat, în acelaşi timp, încercările de găsire a alternativelor economice de supravieţuire sau de dezvoltare a economiei locale/5/.
- Investitorii vin şi se duc, crezul lor este profitul şi nu fac opere de caritate, iar fără profit nu există investiţii. În ecuaţia profitului trebuie să intervină şi locuitorii, localitatea, statul român-actori priviţi într-o perspectivă lungă şi foarte lungă. Deoarece guvernele, primarii, alte autorităţi sunt entităţi efemere în timp, populaţia locală trebuie în schimb, să rămână, ea reprezintă o parte din naţiune, din istorie, dovada dăinuirii timp de milenii în aceeaşi zonă. Populaţia nu trebuie alungată de o investiţie ce se întinde numai pe 17 ani şi lasă un teritoriu degradat şi otrăvit!
Intenţia autorilor prezentei lucrări este aceea de a oferi o sursă de informaţii în plus celor interesaţi de viitorul localităţii dar, mai ales, de a contura un drum spre acest viitor. După 20 de ani, locuitorii Roşiei Montane vor fi mai puţin disperaţi, localitatea va prospera ?
Toată această desfăşurare de forţe în jurul unei investiţii care a polarizat atenţia multor instituţii, organizaţii interne şi internaţionale, foruri de înaltă ţinută ştiinţifică sau spirituală, sprijinitori locali ai investitorului sau nehotărîrea unor decidenţi, toată această încleştare de forţe artificial întreţinută era inutilă, imposibilă într-o ţară normală, cu instituţii funcţionale ale statului, cu o administraţie locală ce reprezintă interesele cetăţenilor privite pe termen lung. S-ar fi putut evita involuţia, timp de câţiva ani a economiei localităţi, relocarea unei părţi din populaţie şi pierderea unor oportunităţi de revigorare a economiei. De pildă, dacă avea dreptate directorul Ion Cârstea, de la firma S.C. Montană S.A din Câmpeni care declara: Dacă statul român îmi oferă scutirile de impozite şi taxe de care urmează să beneficieze Compania minieră străină în următorii 10 ani, sunt gata să ofer acelaşi număr de locuri de muncă în domeniul tradiţional al prelucrării lemnului, fără a distruge destinele oamenilor şi vestigiile arheologice prin care ne legitimăm şi ne mărturisim ca latini /4/.
Dar cu sau fără investiţia în extragerea aurului, administraţia locală, locuitorii, trebuiau să aibă o gândire comună asupra viitorului aşezării, după cum se exprima unul dintre locuitorii comunei, domnul Andrei Jurcă, de la Organizaţia Pro Roşia Montană , la 7 dec 2003: Ce are Europa cu noi? Ce o interesează o problemă locală a moţilor ? Ceea ce se întâmplă aici ne priveşte numai pe noi, nu pe dvs. şi nici pe cei din satele vecine.
Ce înţelegem prin viitorul aşezării ? Convenim ca această sintagmă să aibă următoarele sensuri:
- Supravieţuirea comunei cu locuitorii şi potenţialul ei natural şi antropic.
- Salvarea culturii locale, a tezaurului de cunoaştere tradiţională care a permis populaţiei să fie stabilă pe acelaşi teritoriu timp de zeci şi sute de generaţii umane.
- Nivelul de trai să depăşească nivelul supravieţuirii fizice şi limita nivelului de subzistenţă.
- Generaţiile umane viitoare să poată supravieţui pe seama aceloraşi resurse existente astăzi şi care nu trebuie epuizate în timpul unei singure generaţii.
- A nu se pune în sarcina generaţiilor următoare gestiunea unor efecte periculoase sau deosebit de periculoase pentru mediul înconjurător, generate de actuala generaţie a comunei. Pentru o investiţie ce durează 17 ani, populaţia şi bugetul statului vor fi marcate de-alungul a zeci şi sute de ani.
- Fără investiţii în economia comunei, localitatea se va depopula treptat, tendinţă tipică aşezărilor cu activitate monindustrială sistată.
- Agricultura din zona de deal şi munte nu este o activitate tentantă pentru locuitori, în prezent, nici în România nici în alte părţi cu relief similar din Europa; se preferă marea proprietate agricolă din zona de câmpie care permite practicarea agriculturii industriale, de mare randament şi cu necesar foarte redus de forţă de muncă. Mica gospodărie ţărănească evoluează la nivel de subzistenţă, apropiat de cel de sărăcie, termen ce a caracterizat ţărănimea română din zona de deal şi munte toată istoria ei şi i-a asigurat dealfel, supravieţuirea.
Uniunea Europeană, recent, a început să încurajeze mica gospodărie ţărănească, conştientizând avantajele acesteia /5,6/, nu numai pentru autonomia alimentară, dar şi ca mijloc de stabilizare a populaţiei, punerea în valoare a unor resurse regenerabile, ameliorarea sănătăţii fizice şi mentale a populaţiei, în calitatea produselor naturale.
Se poate aprecia că fără investiţii în activităţi nonagricole şi agricole, localităţile de tipul Roşia Montană nu vor evolua, se vor restrânge ca număr de locuitori, la nucleul ce trăieşte din agricultura de subzistenţă.
Definiţia scenariului şi a rolului său. Scenariul poate fi definit ca spaţiul economic, social, cultural, politic etc care are probabilitatea cea mai mare de a exista şi care să poată fi caracterizat de un anume orizont de timp şi de alţi parametri calitativi şi cantitativi. Poate fi folosită şi definiţia după care scenariile particularizeaă modificările de conjunctură, tendinţele previzibile care se pot regăsi, ca influenţe exogene sau endogene, în elaborarea politicilor, alegerea instrumentelor, mărimea eforturilor necesare realizării unei strategii.
Scenariul este un instrument de gestiune a viitorului în cadrul programelor, politicilor, strategiilor, indiferent de scara la care se raportează (individ, colectivitate, comună, naţiune etc). Scenariile nu privesc numai activitatea umană, dar şi evoluţii naturale probabile (catastrofe, dezastre, schimbări climatice etc), evenimente etc.
În politica guvernelor, din nefericire cu privire la practica din România, orizontul unui scenariu nu depăşeşte, de obicei, durata a patru ani – egală cu cea a unui mandat electoral, ceea ce face dificilă urmărirea unei strategii pe termen lung, elaborată la nivel naţional. În România, în ultimii 20 ani, fiecare guvern şi-a elaborat propria strategie a dezvoltării naţionale pe termen lung, evident înlăturată de următorul guvern ce şi-a impus propria strategie, tot pe termen lung!
Pentru a se înlătura această neconcordanţă în termeni, în ţările dezvoltate, strategia de dezvoltare naţională nu este subordonată doctrinelor politice ci unor concepte valabile pe termen lung şi foarte lung, de tipul interesului naţional, vocaţei poporului, aranjamentelor şi obligaţilor geopolitice şi geoeconomice, alianţelor internaţionale etc.
Restrângând aria scenariilor la evoluţia probabilă a unei localităţi cum este Roşia Montană, ca valori intrinseci, neconjuncturale politic, pot fi luaţi în considerare următorii parametri:
– numărul populaţiei şi a ariei de răspândire a acesteia; -nivelul acceptat de trai;
– capacitatea portantă a ecosistemelor naturale ca suport al supravieţuirii populaţiei tradiţionale;
– dinamica diminuării în timp a rezervelor geologice ale unor resurse cu valoare de utilizare.
Trebuie înţeles că scenariul fiind o noţiune probabilistă el include în structura sa şi factori de incertitudine alături de cei de certitudine sau, după o altă împărţire, factori interni şi externi ce influenţează evoluţia localităţii.
Cu carater conjunctural intern, în cazul Roşia Montană, se menţionează:
- Capacitatea de autoorganizare a comunei pe termen lung pentru a urmări realizarea unor obiective strategice.
- Reconsiderarea rolului agriculturii în economia aşezării.
- Acceptarea din condiţii de forţă majoră, pe termen limitat, a conceptului de supravieţuire în loc de cel de dezvoltare economică.
- Posibilitatea ca emigranţii să se întoarcă în localitatea natală, cu economiile lor băneşti şi să le investească în activităţi economice locale.
- Asumarea responsablităţii autorităţilor locale şi a locuitorilor de a accepta desfăşurarea unor activităţi economice care să le afecteze dreptul la viaţă, atât al generaţiei actuale cât şi a celor viitoare şi degradarea ireversibilă a mediului înconjurător.
- Evoluţii sau involuţii demografice.
- Păstrarea, punerea în valoare a patrimoniului economic, cultural al comunei.
- Nivel de trai real şi acceptat în prezent şi în perspectivă.
- Capacitatea autorităţilor locale, a locuitorilor, intelectualilor, preoţilor, eventual a fiilor satului plecaţi la oraş etc de a defini interesele comunei pe termen scurt, mediu şi lung şi de a concepe o strategie de evoluţie a localităţii, eventual, după modelul Planului strategic de dezvoltare socio-economică a comunei Roşia Montană , dar cu orizont anul 2050.
Cu caracter conjunctural exterior comunei, scenariile pot fi influenţate de:
Nivelul general de dezvoltare economică şi socială a ţării, de dinamica performanţelor economice în perspectivă.
- Evoluţia economiei rurale pe o serie statistică de 20 -30 ani.
- Obiective specifice dezvoltării economiei rurale înscrise în Strategia naţională de dezvoltare sau a ramurii agricultură.
- Stimulente şi restricţii pentru evoluţia economiei rurale, urmare a participării României la alianţe, tratate internaţionale.
- Opinii, propuneri formulate de specialişti privitoare la viitorul aşezărilor rurale.
Surse de informare accesibile autorilor prezentei lucrări. Se recunoaşte sărăcia surselor de documentare asupra localităţii Roşia Montană. S-au folosit următoarele surse:
De la Roşia Montană;
– Planul Strategic de dezvoltare socio-economică a Comunei Roşia Montană 2008 – 2013
– Publicaţii locale ca: FOCUS ROŞIA MONTANĂ, ZIARUL DE APUSENI
– Pliante: Asociaţia Prodemocraţia, SOS Roşia Montană (Asociaţia Alburnus Maior)
– Discuţii cu o parte din locuitori (remarcabile prin sinceritate şi logică)
De la investitorul străin;
– Studiul de Impact (33 volume)
Alte surse de informare:
– Materialele de analiză elaborate de Grupul pentru salvarea Roşiei Montane, din
Cadrul ASE Buc.
– Studiul elaborat de Corneliu Leu şi Gheorghe Manea Cine hrăneşte România,
apărut sub egida Asociaţiei pentru Progresul Satului Românesc şi însuşit de Asociaţia Comunelor din România, în aprilie 2010 /7/.
Numărul scenariilor preconizate. Metodologic, nu există o limită a numărului de scenarii imaginate, uzual, se recurge pentru operativitate, la un număr de trei scenarii şi aume un scenariu optimist, unul pesimist (ca alternativă posibilă) şi o interfaţă, scenariul neutru – o extrapolare a situaţiei actuale fără intervenţii sensibile care să producă modificări de esenţă în sensul evoluţiei şi al valorii parametrilor de performanţă.
Gradul de încredere în scenariile preconizate scade cu orizontul de timp avut în vedere şi cu bogăţia datelor statistice folosite.
Se consideră, pentru lucrarea de faţă, posibile trei scenarii şi anume:
3.1 Investiţii noi în extragerea aurului
3.2 Reluarea activităţii exploatării româneşti
3.3 Consolidarea mici gospodării rurale şi amplificarea activităţilor nonagricole
3.1 Investiţii noi în extracţia aurului : Au făcut obiectul capitolului 1 de mai sus
3.2 Reluarea activităţii Întreprinderii Roşia Min
Încetarea activităţii Întreprinderii Roşia Min a avut ca raţiune ieşirea exploatării miniere din limitele eficienţei economice – raportată la cotaţia aurului pe pieţele modiale. De la decizia închiderii exploatării până în prezent, preţul aurului a crescut de câteva ori şi continuă să crească. În aceste condiţi se impune, raţional economic, reluarea procesului de exploatare a minereurilor aurifere de pe platforma Roşia Montana. Reconsiderarea deciziei de închidere a exploatării trebuia declanşată din momentul în care preţul aurului a devenit stimulator pentru performanţele economice ale Întreprinderii Roşia Min.
În locul acestui raţionament elementar, cu efecte economice pozitive la nivel local şi naţional, decidenţii au mizat totul pe cartea noii investiţii (raţiunea acestei încrâncenării obsesive asupra unei singure investiţii scapă analizei lucide după criterii economice sociale, ecologice şi morale), blocând orice altă iniţiativă de dezvoltare economică a localităii ,dar a favorizat, timp îndelungat, procese brutale de relocare a populaţiei, cumpărarea de proprietăţi imobiliare, manipularea opiniei prin mass media (a se aminti campania pentru cele 19 miliarde dolari beneficiu pentru statul român) şi încurajând, în acelaşi timp, migraţia populaţiei.
Mai trebuie adăugat că o regulă elementară a economiei de piaţă prevede că în situaţia în care o întreprindere nu mai este rentabilă economic din cauza fluctuaţiilor de preţ la bursă, întreprinderea intră în conservare până ce o conjunctură favorabilă o pune din nou în funcţiune. Dezafectarea infrastructurii de producţie la Roşia Min nu a fost o decizie logică economic. Cine îşi asumă această responsabilitate ?
3.3 Consolidarea micii gospodării rurale şi amplificarea activităţilor nonagricole Numit şi scenariul de supravieţuire este bazat pe economia activităţilor nonagricole, dezvoltată sinergic cu economia rurală ; acesta presupune o mobilizare generală a comunităţi, tipică unor condiţii excepţionale, care să compenseze astfel, în mare măsură, dispariţia locurilor de muncă din întreprinderea Min Deva.
De ce Scenariul de supravieţuir nu implică şi extragerea aurului ? Nu se exclude din principiu punerea în valoare a zăcământului de minereuri aurifere, dar pentru aceasta trebuie respectate unele consideraţii de ordin moral, economic, ecologic, statuate de practica şi legislaţia naţională şi internaţională. Exemple:
v Zăcământul să nu se epuizeze în timpul unei singure generaţii umane.
v Localitatea să nu fie depopulată.
v Să nu fie pusă în pericol siguranţa, sănătatea oamenilor, animalelor, să se respecte biodiversitatea pe termen lung, păstrarea peisajului natural (primul principiu al conceptului de dezvoltare durabilă).
v Respectarea principiului poluatorul plăteşte, privit pe toată durata gestiunii platformei şi după închiderea investiţiei.
v împărţire echitabilă a beneficilor exploatării între statul român şi investitor în spiritul Comunicatului Academiei Române din 2 febr.2010 (Production Sharing Agreement) care propune ca după acoperirea cheltuielilor făcute cu investiţia, producţia să fie împărţită în proporţie de 80:20 între stat şi firma investitoare, în locul veniturilor din concesiunea terenului (4%) şi veniturile indirecte din taxe şi impozite.
Progresul ineluctabil al tehnologiilor de extracţie a aurului şi restricţiile din ce în ce mai severe de protecţie a mediului vor duce cu siguranţă la dezvoltarea altor tehnologii, nepoluante şi la abandonarea tehnologiei cu cianură. Va fi momentul în care se poate aborda punerea în valoare a zăcământului de la Roşia Montană.
Premise
v Interdependenţă între activităţile agricole şi nonagricole
v Gândire strategică a populaţiei şi a administraţiei comunale.
v Existenţa unui Comandament pentru organizarea evoluţiei comunei pe baza unei strategii explicite, asumată de toţi locuitorii. Comandantul poate fi Primarul ajutat de toţi consilierii lui, iar Comandamentul poate fi extins cu persoane reprezentative pentru comună, cu profil profesional, moral, ataşaţi faţă de interesele comunei etc.
v Deschiderea spre nou a populaţiei, acceptarea formelor cooperatiste de producţie şi desfacere a produselor agricole, spirit întreprinzător, solidaritate şi cooperare socială, mobilizare deosebită pentru realizarea obiectivelor strategice ale Comunei sau cele individuale concordante cu cele comune.
v Inovare, imaginaţie, realizarea de produse şi servicii de nişă care să le uşureze comercializarea în afara comunei. Activităţile de nişă vor modifica structura producţiei agricole şi nonagricole şi va fi o caracteristică importantă a Scenariului de supravieţuire.
Esenţa Scenariului.
Trăsături distincte:
v Consolidarea micii gospodării agricole cu obiectivul de a dubla productivitatea sectorului pe termen surt-mediu /7/.
v Punerea în valoare economică a proprietăţii comune. De pildă, plantarea a 1000 nuci şi 100 cireşi negri de-alungul drumurilor comunale, incintelor instituţiilor publice, pe terenurile virane, cele ce prezintă pericol de alunecare, perimetrul izlazurilor etc .În acest caz, fructele aparţin locuitorilor, iar lemnul Primăriei. Manopera pentru plantares puieţilor şi întreţinerea lor până la maturitate poate fi asigurată de persoanele apte de muncă asistate social.
v Reconsiderarea agriculturii, creşterii vitelor, preindustrializarea unora dintre produsele acestor activităţi tradiţionale.
Forme de cooperare în producerea sau desfacerea unor produse care să permită şi accesarea fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană şi desfacerea produselor pe bază de contracte. Entităţile cooperatiste pot fi organizate la nivel de comună, cu sucursale în fiecare sat, sau specializate pe activităţi: creşterea vitelor, apicultură, pomicultură etc.
v Desemnarea unui spaţiu corespunzător înfiinţării Parcului agro-industrial destinat investitorilor ce vor să-şi desfăşoare afacerile în comună. Prioritate au fii satului ce vor să se întoarcă din străinătate şi să iniţieze o afacere din care să trăiască.
Parcul agro-industrial devine atractorul în jurul căruia va gravita activitatea de prelucrarea a produselor agricole, a IMM-urilor cu activitate industrială, a atelierelor diverse, firmelor ce oferă servicii economice comunităţii sau numai activităţi pentru terţi. Gestiunea parcului agro-industrial va trebui încredinţată unui manager cu pregătire şi gândire moderne, eventual unei firme ce posedă capital, experienţă managerială şi relaţii în domeniul afacerilor.
v Interfaţa funcţională între economia agrară şi cea nonagricolă- este parcul agro-industrial (cu replici la nivelul fiecărui sat) privit ca pivot al viitorului comunei şi instrument reprezentativ al economiei rurale din sec.XXI, proiectat să ducă, treptat, la urbanizarea vieţii satului.
Suportul financiar al Scenariului
Înainte de a detalia activităţile economice ce pot fi desfăşurate în persectivă trebuie răspuns la întrbarea : de unde bani ? Ca un prim răspuns, cei mai puţini bani vor veni din partea statului român. Speranţele pot fi puse în următoarele surse:
v Economiile fiilor satului care au emigrat şi vor să se întoarcă acasă. Aceştia au trimis în anii 2008 – 2009 între 4 şi 8 miliarde euro (la nivelul întregii ţări). Parcurile agro-industriale ar putea fi o tentaţie pentru a absorbi aceşti bani şi a asigura locuri de muncă la întoarcerea în ţară. Condiţia este ca omul cu bani să cunoască existenţa parcului şi intenţiile conducerii acestuia de a-i imprima un profil economic. Primăria ar putea facilita aceast dialog, contactând din timp emigrantul şi prezentându-i oportunităţile de a investi, de a iniţia o afacere în comună.
v Băncile agricole la nivel de comună pot concentra capitaluri proprii sau din exteriorul comunei, după experienţa dinainte de anul 1944. Ele pot fi avantajoase şi pentru emigranţi, pentru entitatea cooperatistă a gospodarilor şi, mai ales, pentru organizarea şi funcţionarea investiţiilor din parcul agro-industrial.
v Atragerea investitorilor, învăţarea artei de atragere a acestora, având în vedere, continuu, întrebarea: de ce un investitor ar prefera Roşia Montană şi nu altă localitate ? Ce–i oferim deosebit ?
v Fondurile din Uniunea Europeană, de ordinul zecilor de miliarde de euro s-au dovedit greu de accesat de către români. Este un alt paradox al unei ţări sărace ( cea mai săracă din Europa, confom unei evaluri recente a Fondului Monetar Internaţional din oct. 2010 ) de a nu putea să folosească o parte din aceste fonduri care, în definitiv, provin şi din cotizaţia ţării noastre.
v Obligarea Întreprinderii Min Deva să execute lucrările necesare, restante, închiderii exploatării şi gestiunii în continuare a apelor acide, refacerii mediului afectat de activităţile miniere anterioare.
v Economii ocazionate de schimbarea unor modele de producţie şi consum cu altele mai economicoase sau mai eficiente. De pildă, înlocuirea sobelor clasice ce au un randament termic de 10-20% cu sobe moderne cu randamente de peste 85% aduce economie de combustibil, mai ales de lemn, cu ecou în bugetul gospodăriei şi cu reducerea presiunii asupra pădurii. Costul unei asemenea sobe moderne se situează între 8oo şi 13oo dolari. Banii pot fi împrumutaţi de la Banca agricolă din localitate.
v Comercializarea în comună a unor produse proprii în locul altora aduse din exteriorul comunei. Exemple: băuturile alcoolice, Programul pentru şcolari cornul, laptele şi mărul, sucuri naturale, eventual produse de panificaţie şi patiserie, carne etc.
v Reconsiderarea unor cheltueili considerate parazite precum: alcoolismul, tabagismul, amenzile diverse, procesele în justiţie pentru cauze care ar putea fi rezolvate în comună pe cale amiabilă sau prin medierea autorităţilor etc. La nivel naţional, cheltuielile cu fumatul şi băuturile alcoolice reprezintă 9% din totalul cheltuielilor făcute pe gospodărie (4-5 miliarde euro anual!)
v În perspectiva anului 2030 va deveni reală independeţa energetiă a aşezărilor rurale prin valorificarea biomasei, energiei soarelui, vântului etc. Costul energiei electrice şi termice obţinută astfel, va fi mai redus decât al energiei ce provine din resurse convenţionale.
Prezentarea localităţii
Comuna include 16 sate situate în zona muntoasă a Munţilor Apuseni, cuprinsă între 500 şi 1200 m altitudine. Populaţia a cunoscut o scădere numerică, de la 4393 locuitori în anul 1997, la 4146 în 1992, 4088 în 1998 şi la 3085 locuitori în anul 2002 (la Recesământ./4/. Erau înregistrate în Comună, în anul 2002, 1352 gospoodării ce posedau o suprafaţă totală de teren agricol de 2.36o. ha, din care, teren arabil, 280 ha, la care se adaugă 1.088 ha păşuni, 938 ha fâneţe (tabelul 1).
Tabelul 1. Potenţialul agricol al comunei Roşia Montană
a. Suprafaţa agricolă în anul 2002
Total zonă |
ha
Comuna Roşia Montană
ha
TOTAL suprafaţă agricolă, din care:28.7062.360- arabilă3.5722.360- păşuni14.7971.088- fâneţe10.337938
b. Producţia agricolă în anul 2002
Total zonă |
tone
Comuna Roşia Montană
tone
Porumb boabe7155Cartofi17.3512.220Legume1.072223Fructe1.666351Grâu2050
c. Situaţia şeptelului din gospodăriile populaţiei în anul 2002
Total zonă |
capete
Comuna Roşia Montană
capete
Bovine14.3801.460Porcine4.703190Ovine5.236280Păsări44.5906.200
d. Situaţia producţiei zootehnice la nivelul gospodăriilor populaţiei, anul 2002
Total zonă | Comuna Roşia Montană | |
Carne, total greutate vie | 3.062 tone | 269 tone |
Lapte de vacă şi bivoliţă | 165.995 hl | 19.495 hl |
Lână | 10.140 kg | 500 kg |
Ouă | 3.428 mii buc | 495 mii buc |
Sursa: Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice: “Prezent şi perspective de dezvoltare durabilă a zonei Roşia Montană”, vol. 11-12, Ed. Centrul de Informare şi Documentare Economică, Bucureşti 2003, pag. 92
Cu această zestre, locuitorilor le reveneau 1.745 ha teren arabil/gospodărie, valoare superioară mediei gospodăriilor din zona de deal şi munte /6,7/ şi care asigură un nivel de trai de semisubzistenţă
Resursa cea mai importantă, valoroasă ese omul; structura populaţiei este redată în tabelul 2, în care, totalul populaţiei este de 3866 persoane (din care 496 cu vârsta de peste 65 ani), dar care, în anul 2002, ajunsese la 2171 persoane (tabelul 2) ca resursă potenţială de lucru .
Tabelul 2. Structura populaţiei şi a resurselor de muncă din comuna Roşia Montană, şi din din localitatea Roşia Montană
a. Structura populaţiei totale din comuna Roşia Montană în anul 2002
Total populaţie
Resurse potenţiale de muncă
Tineri între
0-19 ani
Persoane peste 65 aniTotalBărbaţiFemeiTotalBăieţiFeteComuna Roşia Montană din care:
3.866
2.171
1.206
965
1.199
595
604
496
Loc. Roşia Montană
1.360
756
426
330
410
206
204
194
b. Structura resurselor de muncă din comuna Roşia Montană în anul 2002
Resurse potenţiale de muncăTotalBărbaţiFemeiSalariaţiNesalariaţiTotalBărbaţiFemeiTotalBărbaţiFemeiComuna Roşia Montană din care:2.1711.2069651.177810365994396598Loc. Roşia Montană756426330473321152283105178
Sursa: Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice: “Prezent şi perspective de dezvoltare durabilă a zonei Roşia Montană”, vol. 11-12, Ed. Centrul de Informare şi Documentare Economică, Bucureşti 2003, pag. 91
Dacă rezultatele activităţii agricole, la nivelul Comunei sunt satisfăctoare sau bune, privite în comparaţie cu realizările medii din localităţile din zonele de deal şi munte, la nivelul satelor ce formează Comuna Roşia Montană, rezultatele diferă, cea mai dezavantajată localitate este Roşia Motană – centrul administrativ şi fost industrial al Comunei. Aici, la un total de 750 gospodării, terenul arabil corespunzător nu totalizează decât 225 ha sau o,3 ha/gospodărie. Se explică astfel şi vehemenţa cu care locuitorii din localitatea Roşia Monană, militează pentru o nouă investiţie în exploatarea minereurilor aurifere care să asigure câteva sute de locuri de muncă, în locul celor 700 locuri de muncă pierdute odată cu închiderea Companiei Roşia min.
În potenţialul economic al Comunei Roşia Motana mai trebuie incluse şi următoarele resurse:
– pădurea;
– islazurile comunal;
– apele curgătoare:Valea Roşie cu 8,5 km, Valea Săliştei cu 5,5 km,Valea Coco cu 6,5 km,Valea Vârtoapelor cu 5,5 km;
– lacuri: Tăul Mare, Torica, Brazi, Anghel, Corna, Tapului, Găuri, Cartuş.
Cu acestă ofertă de resurse naturale şi produse agricole pot fi conturate filiere de valorificare prin procesare industrială. Într-o analiză SWOT, Scenariul acesta, separat pe activităţi agricole şi nonagricole, ar putea fi astfel caracterizat:
Activităţi agricole:
Puncte tari
Existenţa unor resurse naturale regenerabile
Experienţa acumulată de locuitori în desfăşurarea unor activităţi agricole
Piaţă potenţială pentru produse agricole la nivel naţional.
Posibilitatea diversificării producţiei agricole şi a amplificării volumului producţiei
Puncte slabe
Localitatea Roşia Montană, defavorizată economic după închiderea investiţiei
Motivare redusă pentru angajare în activitatea agricolă
Individualism, respingerea formelor de cooperare în desfacerea produselor
Câştiguri modeste, nivel de trai la subzistenţă pentru unii locuitori
Nepregătirea generaţiei următoare de agricultori
Climat naţional nepropice micii gopodării rurale
Dificultate în desfacerea produselor: lipsa canalelor de comercializare, distanţă mare până la oraş, lipsa formelor cooperative de producţie sau desfacere etc.
Scăderea numărului populaţiei
Oportunităţi
Emigranţii se pot întoarce în comună cu economii ce pot fi investite în desfăşurarea unor afaceri. Au o altă mentalitate ce le permit un spirit antreprenorial mai activ, asumare riscurilor etc.
Balanţă deficitară de produse alimentare la nivel naţional
Pensiile cuvenite din activitatea anterioară din industrie
Start imediat posibil în reconsiderarea agriculturii
Tendinţe
Alimentele vor deveni critice, ca disponibilitate, la nivel naţional şi mondial
Produsele agricole tradiţionale şi de calitate ecologică vor deveni din ce în ce mai căutate şi mai scumpe
Gospodăriile tradiţionale pot deveni atractori turistici (turism interactiv). Intervenţia statului va fi minimă, comuna trebuie să se autorganizeze şi să se susţină financiar.
Marile corporaţii transnaţionale, hipermarket-urile vor stabili preţul produselor agricole. Şansa micilor gospodării rămâne comerţul de nişă sau colaborarea cu hipermareket-urile în cadrul unor forme cooperatiste de comercializare a a produselor.
Activităţile nonagricole corepunzătoare Scenariului pot fi astfel privite:
Puncte tari
Forţa de muncă disponibilă pe termen scurt şi mediu
Tradiţie în industria extractivă
Existenţa reţelelor de apă, energie electrică
Spaţii şi clădiri disponibile
Unele materii prime provenite din agricultură pot fi procesate (lapte, fructe, carne, etc)
Puncte slabe
Distanţă mare faţă de căile ferate, marile oraşe, consumatorii potenţiali
Populaţie care îmbătrâneşte pe termen mediu
Infrastructură de transport deficitară
Mediu neatractiv pentru investiţii
Lipsa capitalului pentru investiţii locale
Epuizarea resursei lemnoase
Spirit întreprinzător redus, demotivare, pasivitate
Lipsa gândirii prospective a autorităţilor locale şi a locuitorilor
Oportunităţi
Personal cu abilităţi profesionale diferite
Existenţa unui minim de economie rurală pe care se pot cupla servicii şi activităţi industriale tip IMM
Promovarea energeticii rurale
Teren disponibil pentru a fi concesionat pentru construirea de case de vacanţă
Tendinţe
Forme cooperative de producţie şi cosum pentru a rezista pe piaţă
Stimularea investiţiilor, spirit inovator, competiţie
Strategii de dezvoltare pe termen lung
Propunere de filiere de valorificare a produselor provenite din agricultură prin procesare industrială în Comuna Roşia Montana, via Parcul agroindustrial
Conform esenţei Scenariului de supravieţuire are lor un sinergism între activităţile agricole din Comună şi cele nonagricole, care urmează a fi dezvoltate, baza evoluţiei pozitive a localităţii pe seama resurselor proprii mai bine valorificate. Astfel se consideră fezabile organizarea următoarelor filiere de punere în valoare a resurselor naturale care să crescă valoarea adăugată şi volumul activităţilor economice:
Filiera carne. Cantităţile sunt înscrise în tabelele 1 şi 2; filiere posibile de procesare:
- minabator cu depozit frigorific, carne congelată
- preparate din carne de tip tradiţional şi convenţional
- alimente granulate pentru animalele de companie
- alimente granulate pentru crescătorii de peşte
- tăbăcire ecologică a pieilor de animale, prelucrare la produse pentru mediul rural, artizanat, harnaşamente, etc.
- obţinere făină de oase ca ingredient sau produs finit
- obţinere biogaz şi compost organic din deşeurile organice de la abator: pot fi colectate şi dejecţiile animale de la gospodării şi folosite ca materie primă în instalaţia de biogaz . Compostul este valoros ca fertilizant al terenurilor din zonă sau se comercializează.
Puncul nodal al filierei, cel ce marchează startul sinergiei este abatorul de unde se dirijează materia primă către filiera cu produsele cele mai solicitate pe piaţă. Trebuie observat că la un potenţial de cca 25.000 ha păşuni şi fâneţe, numărul de bovine şi ovine este mult mai mare decât realizările actuale. Se consideră că un ha de păşune sau fâneaţă asigură existenţa a 4-6 vaci sau 10-12 oi. Abatorul induce şi pe verticală, efecte pozitive, apropiind şeptelul de capacitatea resursei naturale.Privită astfel, creştere animalelor se prefigurează ca o resursă economică de primă importanţă pentru amplificarea activităţii agricole şi cuplarea cu activităţi nonangricole într-un sinergism evident.
Cantitatea de biogaz depinde de volumul dejecţiilor: în general, la o tonă de dejecţii se obţin 34 mc biogaz şi două tone compost. Pentru a justifica economic o instalaţie de biogaz de interes gospodăresc sunt necesare cca 11 animale domestice.
Filiera lapte. Sunt probleme mari la nivel naţional la valorificarea laptelui, legate de colectare lui şi de preţurile oferite de colectori sau de procesatori. Unele produse din lapte, provenite din import pot să fie subvenţionate.
Ca produs perisabil este necesar ca laptele să fie rapid procesat şi pentru aceasta în practica mondială s-au impus mininstalaţiile de procesare a laptelui la produse stabile calitativ în timp mai îndelungat ,mai uşor de transportat şi de păstrat la cosumator. Depăşirea termenului de perisabilitate este punctul nodal al filierei de prelucrare ale cărei ramificaţi pot ajunge la: separe unt, fermentare la brânzeturi, obţinerea de lapte praf, dulciuri cu ingrediente din lapte, etc.
La dimensionarea miniinstalaţiei de prelucrare a laptelui se poate lua în calcul şi cantităţile de lapte ce sunt disponibile în zonele adiacente Comunei Roşia Montană şi care ar pute fi transportate la o instalaţie cu capacitate mai mare.
În evaluarea sinergiei trebuie luată în seamă şi structura calitativă a laptelui: sunt preţuri diferite pentru laptele şi produsele obţinute din acesta, dacă laptele provine de la vaci, capre, oi sau bivoliţe – toate putând fi crescute în zonă. Produsele de tipul lapte praf pentru sugari (pe bază de lapte de capră), brânză din lapte de bivoliţă (tip mozarella) pot concura cu laptele şi derivatele din lapte de vacă.
Zerul –obţinut ca produse secundar de fabricaţie – este folosit în hrana porcilor din zonă sau prelucrat în continuare la un sortiment de brânză.
Auxiliar fabricii de produse din lapte îşi găseşte locul un atelier de confecţionat ambalaje diverse necesare transportării şi distrbuţiei laptelui şi produselor din lapte: depozitul frigorific şi mijloacele de transport auto completează filiera de prelucrare a laptelui.
Un spor de valoare ar putea fi obţinut dacă se mai găsesc în zonă păşuni şi fâneţe nepoluate care să justifice calitatea de produs ecologic unor sortimente cu valoare adăugată mai mare, precum laptele praf pentru sugari, de exemplu
În nici-un caz, apele reziduale de la instalaţiile de prelucrare a laptelui nu trebuie să ajungă în apele de suprafaţă, putându-le polua, ca încărcătură organică.
Filiera albine. Zona este propice practicării apiculturii, domeniu aflat în dificultate la nivel europan, deoarece:
– necesarul de miere este acoperit din import din alte continente;
– numărul familiilor de albine scade continuu din cauza unor boli ce au atins albinele din întrega Europă;
– urmarea reducerii sensibile a numărului de familii de albine, a scăzut;
– productivitatea pomilor fructiferi în proporţie ce poate ajunge la 50% ;
– s-a extins gama sortimentală a produselor stupului :propolis, lăptişor de matcă
venin de albine;
– piaţa pentru ceara de albine cuprinde acum mobila ecologică (impregnare lemn)
produsele cosmetice;
– este o piaţă reală şi pentru familii de albine.
Procesarea produselor stupului este relativ simplă: colectarea şi omogenizarea mierii, certificarea calităţii, ambalare, depozitare, transportul la consumatori. Produsele fermentate din miere pot interesa piaţa, sănătatea oamenilor. In tradiţia din România hidromelul era un asemena preparat, mult preţuit la export şi medaliat la expoziţiile internaţionale de profil. Procesul de fermentare este delicat şi poate trebuie realizat în gospodărie şi nu centralizat, în Parcul agro-industrial. Adaosul de ingredienţi în hidromel de tipul aromelor din flora spontană, fructelor de pădure pot duce la apariţia unor brand-uri de băuturi interesante comercial.
Comercialzarea familiilor de albine face necesar un atelier de confecţionare stupi, valorificându-se lemnul din pădurile locale.
Filiera fructelor de pădure. Ziarul de Apuseni prezintă o realizare a Ocolului Silvic Valea Arieşului ce a reuşit să exporte afine în valoare de 10-15 milioane lei anual, afinele fiind achiziţionate la preţul de 4 lei/kg.
Se poate reţine ideia că fructele de pădure care aparţin proprietarului ROMSILVA şi care au piaţă favorabilă în Europa, ar putea fi produse în cantităţi mari şi în gospodăriile populaţiei, pe suprafeţele terenurilor publice din Roşia Montană . Sunt specii de zmeură, afine care pot fi cultivate în afara pădurii. Li se pot adăuga măceşul, socul, alunul, cătina ce-şi găsesc locul pe terenurile virane, nepoluate, slab producţive din zonă, de-alungul drumurilor comunale, haturilor dintre terenurile agricole ca şi în grădinile populaţiei.
Fructele de pădure produse în incinta comunei pot deveni materie primă pentru întreprinzătorii din Parcul agro-industrial pentru a fi transformate în fructe uscate, siropuri, sucuri, dulceaţă, băuturi alcoolice, extracte medicinale etc. Calitatea de produs ecologic le-ar aduce un spor de valoare pe piaţă.
Pe piaţa europeană a produselor medicinale se caută cătina în orice cantiţăţi, condiţia fiind cantitatea necesară încărcării unui TIR, pe care beneficiarul îl trimite pentru transportul produsului. Parcul agro-industrial din Comnuă poate procesa cătina până la nivel de preparat farmaceutic.
Filierea nucului. Exerciţiul de mai sus poate fi repetat şi în cazul altor culturi posibile de a fi promovate sau extinse în zonă. S-a amintit despre necesitatea cultivării nucului care are condiţii bune de dezvoltarea şi contribuie şi la stabilizarea solului. Pe termen lung, pe lângă fiecare şcoală primară din mediul rural va exista un lot agricol destinat practicii elevilor, lot pe care se pot produce puieţi de nuc din fructe, deci o pepinieră cu funcţionare continuă, nu numai pentru nuc, dar şi pentru alţi pomi fructiferi ce interesează zona în prezent şi perspectivă. Perspectiva se referă la încălzirea climatului –urmarea efectului de seră – care va aduce în arealului nordului specii ce cresc astăzi în sudul Continetului european.
Filierea nucului are ca punct nodal nucul însuşi: fructele au drumul lor către o piaţă europeană deficitară de asemea fructe, nelipsite din compoziţia produselor de cofetărie, iar lemnul, încadrat în categoria esenţelor preţioase are un domeniu larg de exprimare: mobilă de lux, elemente sculptate mecanic sau manual, paturi de armă de uz civil şi militar, material pentru obiecte de artizanat, tâmplărie specială (rame pentru tablouri, decoraţii interioare pentru imobile, inclusiv de interes bisericesc) etc.
Specialiştii din Comuna Roşia Montana au afirmat că nucul se dezvoltă bine în zonă: cultura lui este de interes public când este plantat pe teren public ,(atunci lemnul aparţine Primăriei) sau de interes individual când gosopdarii îl plantează pe terenul lor. Instituţiile publice din Comună, pot să plantezea 1-2 nuci în incinta instituţilor unde funcţionează.
Pe termen lung, se poate crea o unitate specializată în sculptura lemnului de nuc, meşteşugul fiind învăţat din Şcoala Primară şi prin ucenicie în atelier: tradiţia în familie ar stimula talentele, inovaţia.
Filiera lemnului poate tenta investitorii locali şi din afara localităţii deoarece pădurea face parte din peisajul Munţilor Apuseni. În mod normal, nodul filierei unde era pus în evidenţă sinergismul era gaterul: de aici apăreau filiere diferite de prelucrare în continuare a lemnului. Din nefericire, astăzi nodul filierei s-a mutat în pădure, acolo unde copacii sunt tăiaţi şi, în mare parte, expediaţi ca buşeni, peste graniţă. Prelucrarea lemnului duce la o gamă foarte largă de produse ce se pot obţine în unităţi industriale de mari dimensiuni( mobilă de pildă, case prefabriate etc), dar şi în unităţi de mici dimensiuni pentru lucrări de artizanat, mobilă de tip rural sau pentru pensiunile agro-turistice, ambalaje, porţi de gospodării, jucării din lemn, mobilier pentru grădinile de copii etc. Un investitor străin a fost interesat să găsească un amplasament pentru o fabrică de mobilă în Zona Munţilor Apuseni. Firma de consultanţă din România care-l asista (INALA srl, Preşedinte Laurenţiu Cazan) a solicitat Primăriei din Comuna Roşia Montană să accepte o întâlnire cu investitorul străin, solicitare la care nu s-a primit nici-un răspuns!
Filiera resursei umane are, probabil, punctul nodal în sistemul de învăţământ, sinergia reprezentând punerea în valoare a cunoaşterii tradiţionale a populaţiei, cu cunoaşterea tipică societăţii sec. XXI . Manifestări ale acestui sinergism pot fi întâlnite în mai multe tipuri de activităţi, dintre care:
Agricultura şi, în special zootehnia
Industria (activităţile nonangricole)
Meşteşugurile, artizanatul
Activităţile în interiorul gospodăriei (economia casnică, predominant feminină)
Admininstraţie, cultură, învăţământ, artă, viaţă spirituală
Comerţ
Turismul.
Insistând numai asupra activităţii posibile de turism, privit în perspectivă sunt posibile manifestări ale acestuia sub diverse forme, selectate din cele peste 100, menţionate în literatura de specialitate şi anume:
Bunici de vacanţă. Este o necesitate pentru copiii din mediul orăşenesc ca aceştia să-şi petreacă vacanţele la ţară pentru a descoperi acest univers de cunoştinţe, comportamente, relaţii cu mediul, dar şi sursă de sănătate, prilej de socializare, antrenare în activităţi gospodăreşti etc. Proiectul bunici devacanţă prevede ca o familie din Roşia Montană să primească, pe perioada vacanţelor, 1-2 copii de la oraş care să trăiască alături de ceilalţi copii sau nepoţi timp de 1-2 luni, bineînţeles pentru această găzduire părinţii copilului de la oraş plătesc gospodarului o sumă de bani .
Primăria trebuie să selecteze familiile ce pot oferi asemenea servicii, garantate de Primărie în faţa părinţilor copiilor.
După acelaşi model, găzduirea pe termen scurt-mediu a persoanelor convalescente provenite din mediul urban. Este un serviciu de nişă, de mare perspectivă, dată fiind îmbătrânirea populaţiei, singurătatea oamenilor, a bătrânilor în special, nevoia de un mediu rural natural pentru grăbirea însănătoşirii sau numai pentru a petrece anii bătrâneţii într-un cadru familial.
Formularea de către autorităţile locale de oferte avantajoase pentru amenjarea taberelor pentru copii şi tineret, pentru persoane cu disabilităţi, tabere tematice, de creaţie, de însuşirea unor cunoştinţe (artizant, de pildă) etc.
Pe lângă locaşele de cult din comună, pot fi organizate facilităţi pentru bătrâni, tabere de tineri cu conţinut religios, sesiuni de dezbateri pe teme morale, religioase, ecumenice, de istoria religiilor etc. Împreună cu Primăria trebuie căutate şi soluţii la viitorul persoanelor în vârstă, singure, din comună, mai ales al celor ce trăiesc în sărăcie.
Creşterea numărului de asistente sociale care să preia copii în îngrijire maternală, şi speranţa că o parte din aceşti copiii ar putea rămîne în comună după atingerea vârstei majoratului şi a îmbunătăţi astfel, rata de creştere demografică a populaţiei.
Şi alte forme de turism pot fi imaginate valorificând potenţialul zonei: antropic, natural, istoric etc. Două lucrări dec anvergură sunt elaborate relativ recent despre oferta posibilă de turism, lucrări elaborate de Fundaţia culturală Roşia Montană şi de Gold Corporation.
Proiectul Golden History poate fi de mare anvergură prin complexitate, suprafaţă de teren ocupată şi interes turistic ce depăşeşte graniţele României, îşi propune să pună în valoare tot patrimoniul lăsat de exploatarea aurului trimp de două milenii ca tehnică, arheologie, cultură etc. Inteligent şi modern gândit – de o firmă de specialitate – Proiectul ar putea oferi turiştilor o tematică largă de informaţii şi activităţi precum: vizitarea galeriilor antice şi ale epocii contemporane, cunoaşterea extragerii aurului prin intermediul muzeelor din zonă, inclusiv a unui muzeu (parc) în aer liber cu prezentarea evoluţiie tehnologiei de extracţie a aurului, exploatări de aur din nisipurile aluvionare (tip căutători de aur cu ştrocul) după modelul lui Golden Village din Finlanda, amenajarea funcţionării demonstrative a unui şteamp, deschiderea unui atelier de bijuterii din aur sau de acoperire cu aur şi argint a obiectelor ce aparţin turiştilor prin procedeul electrochimic etc. Proiectul Golden History ar crea locuri de muncă pentru persoane cu experienţă în minerit sau din laboratorele de analize chimice şi fizice ale fostei exploatări Roşia Min etc.
În favoarea Proiectului Golden Histoy pledează şi campania în media din ultimii 10 ani, destinată dezbaterilor pe tema oportunităţii investiţiei firmei Gold Corporation. Cu acest prilej, localitatea Roşia Montană a devenit cunoscută la nivel European, atuu ce ar trebuie valorificat în scop turistic
Proiectul Golden History nu poate deveni viabil fără un investitor puternic şi fără realizarea infrastructurii absolut necesare turismului europen – sarcină ce revine autorităţilor locale. Tema aurului este complementară altor forme de turism menţionat mai sus şi care întregesc oferta de turism a localităţii.
Consideraţii finale
Un asemena scenariu nu este uşor a fi transformat în practică economică: nu are precedent în România, forţele Primăriei – în jurul căreia gravitează întreaga activitate economică, nu sunt dimensionate pentru a schimba faţa satului de maniera descrisă mai sus.
Sunt de aşteptat ca la orizontul anului 2020 să aibă loc schimbări de esenţă în organizarea administraţiei locale, în calitatea decidenţilor de la nivel central până la nivel local, dar să apară şi schimbări în mentalitatea şi comportamentul populaţiei.
Situaţia Comunei Roşia Montana depăşeşte aria de interes locală, ea este valabilă pentru toate localităţile rurale în involuţie din România, motiv pentru care, dacă se acceptă ca Roşia Montană să evolueze după un scenariu ca cel descris mai sus, această acţiune să fie considerată a avea semnificaţie naţională, iar proiectul să fie un Proiect-Pilot, şi care ar pute fi finanţat de Uniunea Europeană.
La începutul lucrării am redat spusele unuia dintre locuitorii Roşiei Montane, domnul Andrei Jucă: Ce are Europa cu noi ? Ce o interesează o problemă locală a moţilor ? Ceea ce se întâmplă aici ne priveşte numai pe noi, nu pe Dv. şi nici pe cei din satele vecine.
Respectăm părerea locuitorului şi-i punem la dispoziţie un scenariu probabil de evoluţie a Comunei Roşia Montană, scenariu privit la orizontul anului 2030: poate alege scenariul propus mai sus sau un alt scenariu, cel al exploatării minereurilor aurifere, cel care convine gândirii dumnealui şi, bănuim şi majorităţii celorlalţi locuitori ai aşezării. Cu o observaţie însă: localitatea aparţine şi României şi există un interes naţional ca localitatea să nu dispară în timp, /8/, dar interesează şi Europa, deoarece în caz de avarie la iazul de limpezire sau la cariera de depozitare a apelor toxice, Dunărea – via Mureş – va transmite avaria în toate ţările riverane şi în Marea Neagră cu efecte incalculabile pentru populaţia limitrofă şi pentru statul român /9
Două întrebări rămân obsedante la finalul exerciţiului prezentat mai sus şi anume:
1. Ce ar câştiga statul român, localitatea şi locuitorii săi din exploatarea prezumtivă a minereurilor aurifere ce se epuizează în 16 ani ?
2. Ce rămâne din localitatea Roşia Montană, prin extensie din Patrulaterul aurifer al Munţilor Apuseni, după ce investiţia şi-a închis porţile ?
Autorii prezentului material au dorit să dovedească posibilitatea existenţei şi a altor variante de evoluţie a economiei comunei Roşia Montană şi în afara investiţiei în exploatarea minereurilor aurifere cu tehologia cu cianură.
Resursele minerale din subsolul localităţii rămân în conservare până la găsirea unor tehnologii care să fie mai puţin periculoase pentru mediul înconjurător decât cea cu cianură. Progresul tehnic, ştiinţific imuabil vor duce la apariţia unei asemenea tehnologii. Până atunci, localitatea poate evolua, dezvolta, alegând un scenariu alternativ, care se pare mai potrivit: condiţia este să se vrea acest lucru şi în locul obsesiei proiectului actual să se apeleze la raţiune, logică economică /8,10/ şi la gândirea prospectivă, punîndu-se întrebarea: ce urmează după închiderea investiţiei proiectate ?
Cel mai periculos lucru pentru starea comunei şi a locuitorilor săi este starea de nesiguranţă, de blocare a oricărei iniţiative în favoarea economiei Roşiei Montane, de depopulare lentă a localităţii. În acelaşi registru de pericol se situează şi aşteptarea deciziei politice privitoare la avizarea Proiectului firmei Gold Corporation.
BIBLIOGRAFIE
- Ernest Bernea: Spaţiu, timp şi cazualitate la poporul român. Ed. Humanitas, Buc. 1997, p. 39
- Paul Bran (coord): Dimensiunea ecologică a impactului de mediu-studiu de caz: Roşia Montană, Ed. ASE, Buc. 2004, p. 128-136, 149, 248
- Declaraţia Parlamentului German din 27 oct. 2000, referitoare la interzicerea folosirii tehnologiei cu cianură la extragere aurului
- Planul Strategic de dezvoltare socio-economică al comunei Roşia Montană 2008-2013: Primăria Comunei Roşia Montană p. 13-16, 61-93
5. FOCUS – Roşia Montană, 25 sept 2009 p. 4
6. Morărescu Viorel: Transformarea micilor exploataţii agricole ţărăneşti în exploataţii agricole familiale – baza agriculturii durabile multifuncţionale în România, Ed. Alma Print, Galaţi 2008
7. Corneliu Leu, Gheorghe Manea: Cine hrăneşte România? În <www.CartesiArte.ro/Newsletter nr 14/2010>
8. Poziţii, Ed. Asociaţia oamenilor de ştiinţă români din întreaga lume <www.ad-astra.ro>
9. Marioara Faighenov, Gh.Manea: Factori de risc ecolgic majori pentru calitatea apei Mării Negre din zona Litoralului românesc, comunicare la Al treilea Congres APA UN MIRACOL, organizat de Academia Oamenilor de Ştiinţă, 1-4 iulie 2004, Constanţa
10. Adevărul despre Roşia Montana, Raportul Comisiei Grupului pentru Salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economice, Buc.din 14 iunie 2010, Responsabil Comisie Prof.univ.dr.Ion Gh.Roşca-rector, membrii Comisiei: Prof.univ.dr.Afrodita Iorgulescu, prof.univ.dr.Alexandru Isaic-Maniu, etc. <afrodita@ase.ro>
Autori: Prof.dr.Florina Bran
Ing.Gheorghe Manea
2011