ROMANIA

Traditii si Obieciuri

RUSALII 2014. Duminica, 8 iunie Sarbatorim Rusaliile. Traditii si obiceiuri

June 9th, 2014 |

Superstiţii de Rusalii

RUSALII 2014. In noapte de Rusalii nu este bine sa dormi sub cerul liber sau sa te duci la fantana, deoarece pot sa cazi prada farmecelor acestor fapturi, in caz ca le surprinzi dansul (Hora Ielelor).

Superstitii de Rusalii 2014. De asemenea, nu este bine ca noaptea sa te prinda la rascruci de drumuri, la marginea padurii, in munti si pe malul apelor, pentru ca exista sanse mari sa surprinzi dansul Ielelor.

Superstitii de Rusalii 2014. Nu te urca in pomi, nu te duce in locuri inalte si nu calatori departe de casa. Superstitiile spun ca cei care fac acest lucru ar trebui sa poarte pelin la brau sau in san, pentru a se proteja de mania Ielelor.

Superstitii de Rusalii 2014. Nu te certa cu nimeni, pentru ca poti atrage atentia Ielelor asupra ta, ceea ce iti va provoca necaz.

Superstitii de Rusalii 2014. De la Duminica Rusaliilor, timp de noua saptamani, nu este bine sa culegi plante tamaduitoare.

Superstitii de Rusalii 2014. Rusaliile sunt zane ale apelor, astfel ca nu este bine sa inoti sau sa te speli.

Superstitii de Rusalii 2014. Alte superstitii si obiceiuri de Rusalii spun ca nu este bine sa muncesti in aceasta perioada, pentru ca zanele se infurie pe cei ce nu le respecta si nu sarbatoresc aceasta ocazie.

Superstitii de Rusalii 2014. Teama pe care au inspirat-o aceste fapturi in popor a luat forma unor superstitii si obiceiuri de Rusalii ce nu vor fi uitate prea curand de oameni, in special de catre cei care locuiesc in mediul rural.

RUSALII 2014: tradiţii şi obiceiuri

– Oamenii isi impdobesc case si gospodaria cu ramuri de tei, plop, stejar;

– Tot de Rusalii in unele regiuni se danseaza Jocul Calusarilor. Dansul calusarilor, in general, are scopul de a apara oamenii, vitele si recoltele de influentele negative;

– Se spune ca leacul cel mai folosit pentru cei atinsi de Rusalii, este jocul calusarilor;

– E un moment in care crestiinii sfintesc ramuri de tei, soc, mure, pe care le folosesc apoi ca leacuri tot restul anului. In traditia populara se zice ca numai pana la Sanziene plantele au puteri vindecatoare;

– Ramurile de tei au o simbolistica aparte in aceasta sarbatoare. Se crede ca teiul fereste gospodariile de grindina sau de duhurile rele ale zanelor si de aceea flacaii le aduc din paduri dupa care se sfintesc la Biserica, iar credinciosii le iau acasa si le pun la icoane;

– Tinerii si tinerele ce urmeaza sa se casatoareasca impletesc coronite din spice de grau si flori de camp pe care le poarta in ziua cununiei;

– Spiritele rele se alunga prin ritualuri galagioase si pocnituri cu ramuri de tei;

– In gospodarii se prepara unsori cu care se vor unge ungerele vacilor pentru a spori laptele;

– Tot acum femeile fac descantece impotriva Ielelor;

– Se ung usile cu usturoi pentru ca asa casa va fi pazita de rele si ghinion tot restul anului;

RUSALII 2014. La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Anul acesta praznuim Pogorarea Sfantului Duh pe 8 iunie. Ca vechime, Rusaliile coboara pana in veacul apostolic. In primele secole crestine, praznicul Cincizecimii era o dubla sarbatoare: a Pogorarii Duhului Sfant si a Inaltarii lui Hristos. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealalta.

Daca prin lucrarea Duhului Sfant, Dumnezeu Fiul S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat, tot prin Duhul Sfant ni se impartaseste viata dumnezeiasca si omeneasca a lui Hristos. Pogorarea Sfantului Duh este actul de trecere a lucrarii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Astfel, Biserica se constituie prin aceasta extindere a vietii lui Hristos in noi.

Evenimentul Pogorarii Duhului Sfant este descris in cartea “Faptele Apostolilor” (F.A. 2,4). Aici se spune ca Duhul Sfant Se pogoara din cer ca un vuiet mare de vant si Se imparte deasupra capului fiecaruia din cei prezenti, in chip de limbi de foc.

Textul “Cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc” (FA. 2, 1), a dat nastere la multe nedumeriri, pentru ca nu se precizeaza cine sunt acei “toti”. Din dorinta de a aduce mai multa lumina in acest caz, versiunea romana a Noului Testament a introdus termenul de “Apostoli”.

Insa, daca se omite cuvantul “Apostoli”, poate rezulta ca in acea zi se gaseau laolalta nu numai cei doisprezece, ci toti cei o suta douazeci de frati care s-au aflat impreuna cu Apostolii alaturi de Iisus, incepand cu Botezul savarsit de Ioan si pana la Inaltare (F.A. 1, 22). Sfantul Ioan Gura de Aur, Teofilact si alti exegeti, afirma ca la Cincizecime au fost prezenti nu numai apostolii, ci si alti frati. De aici reiese ca Sfantul Duh s-a revarsat peste toti membrii Bisericii, si nu numai peste ierarhia reprezentata de apostoli. Exegeza ortodoxa, precum si cea romano-catolica, bazate pe Traditie, afirma ca la Cincizecime era de fata si Maica Domnului.

Faptul ca limbile apar “impartite”, denota ca fiecare persoana se invredniceste in mod propriu de primirea Duhului. Acest Duh sfinteste pe fiecare om in parte si pe toti laolalta, adica sfinteste persoane in comuniune sau pentru comuniune.

RUSALII 2014. Momentul in care Apostolii incep sa graiasca in limbi necunoscute

Dupa Pogorarea Sfantului Duh, Apostolii au primit puterea de a grai in limbi necunoscute de ei pana atunci. Au descoperit invatatura Mantuitorului si altor neamuri, in diferite limbi. Inceputul a avut loc chiar in aceasta zi, a Pogorarii Duhului Sfant, cand s-au facut intelesi de toti iudeii veniti la Ierusalim din tot Orientul. Pelerinii neputand sa-si explice cum de puteau predica in graiuri diferite, unul dintre ei ii acuza ca ar fi “plini de must”, adica beti (F.A. 2, 13). Atunci Sfantul Petru a luat cuvantul pentru a-i apara pe Apostoli de o asemenea invinuire, dar si pentru a vorbi multimilor despre Hristos. El le-a descoperit ca se implinise profetia lui Ioil: “Iar in zilele din urma, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul” (F.A. 2, 17, Ioil 3, 1). In urma cuvantarii lui Petru, trei mii de persoane au primit botezul.

RUSALII 2014. Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Sfantului Duh in lume, ca despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrarii lui Hristos. In acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfantului Duh. In realitate insa, Duhul trebuie vazut intotdeauna ca Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie vazut sau conceput ca despartit de Hristos.

Exista obieiul ca in ziua de Rusalii, sa se aduca in biserica frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborarii Sfantului Duh. Ele sunt binecuvantate si impartite credinciosilor.

Sursa: romaniatv.net

Articol din Traditii si Obieciuri |

Comments Closed

SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA: tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

May 20th, 2014 |

SF CONSTANTIN ȘI ELENA 2014. Ortodocşii şi catolicii îi serbează pe 21 mai pe SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA datorită cărora creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman, perioada în care au domnit fiind cunoscută ca “Epoca de aur”.

SF CONSTANTIN ȘI ELENA 2014 sunt sărbătoriţi în 21 mai atât de bisericile ortodoxe, cât şi de cele catolice la fel cum sunt serbaţi apostolii.

“Sfântul Constantin a venit pentru creştinii crunt prigoniţi vreme de două secole ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Datorită împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, creştinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători «Epoca de aur», în care oameni sfinţi şi minţi luminate, cum ar fi Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, au expus în operele lor doctrina şi spiritul creştin autentic”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Cercetători sunt de părere că deciziile împăratului Constantin în favoarea creştinismului s-au datorat mai ales mamei sale, Elena, care, “cu mână de fier şi credinţă tare”, s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu.

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia, ca fiică a unui hangiu. Ea s-a căsătorit în anul 270, când avea 16 ani, cu generalul roman Constanţiu Chlorus, iar în 272 l-a născut pe Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi).

În 293, împăratul Diocleţian i-a poruncit lui Constanţiu să divorţeze şi l-a numit Cezar pentru Imperiul Roman de Apus. În această calitate, el s-a căsătorit cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian, cu care a avut încă şase copii. Elena nu s-a recăsătorit şi a trăit în umbră, departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste şi afecţiune.

În anul 306, fiul său a fost proclamat de armata romană drept august al imperiului, imediat după moartea lui Constanţiu Chlorus. El şi-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de “Nobilissima Femina” (Doamnă prea nobilă). În anul 325, Constantin i-a oferit mamei sale cea mai mare distincţie pe care o putea primi o femeie, aceea de “Augusta”.

În anul 325, Sfânta Elena a plecat într-o expediţie la Ierusalim, pentru a găsi Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Iisus Hristos. În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucţia începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revolta iudaică din anul 70. Împăratul Adrian construise la mormântul lui Iisus Hristos, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiţei Venus. Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, aşa că Elena, însoţită de Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului şi efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumină cel mai cinstit obiect creştin. În urma acelor săpături au găsit trei cruci, dar nu puteau să o identifice pe cea pe care fusese răstignit Iisus, de aceea le-au atins de un mort. Acesta ar fi înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului, potrivit unor tradiţii.

Episcopul Macarie a arătat crucea mulţimilor adunate şi, de atunci, se prăznuieşte până astăzi Înălţarea Sfintei Cruci la 14 septembrie. Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum şi piroanele care ar fi fost folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului.

În perioada petrecută la Ierusalim, împărăteasa Elena a început construcţia unor biserici la mormântul Domnului (Biserica Învierii), în Betleem sau pe muntele Măslinilor. După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, Elena a murit în anul 330. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.

Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce ca “făclie”, “torţă”, “strălucirea soarelui”, este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică.

Pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate.

Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

În decursul domniei sale, Sfântul Constantin cel Mare a luat o serie de hotărâri care au schimbat soarta creştinismului.

Astfel, în anul 312 a avut loc bătălia de la Podul Vulturului, în care Constantin l-a învins pe Maxenţiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea, biograful lui Constantin, şi apologetul Lactanţiu au descris viziunea pe care împăratul a avut-o înainte de luptă. El a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia “in hoc signo vinces” (prin acest semn vei învinge). Noaptea, i s-a arătat Iisur Hristos în vis, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupta care urma. Acest steag care purta însemnul creştin s-a numit labarum. Convertirea împăratului Constantin la religia creştină este legată de foarte mulţi cercetători de acest eveniment.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a dat un act prin care creştinismul a devenit “religio licita”, adică religie permisă, la fel ca celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a doctrinei creştine, a recomandat-o tuturor. Însă Constantin nu a declarat creştinismul religie de stat, cum greşit se afirmă uneori. Acest pas a fost făcut în anul 380, de împăratul Teodosie cel Mare.

În anul 325, Împăratul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic, în localitatea Niceea (în Turcia de astăzi). Având ca prioritate păstrarea unităţii Imperiului Roman, împăratul i-a chemat pe toţi episcopii bisericii pentru a se hotărî în problema ereziei lui Arie. Acesta susţinea că Iisus Hristos nu este fiul lui Dumnezeu, ci este “prima creatură a Tatălui”. La acest sinod au participat, conform tradiţiei, 318 părinţi, printre care sfinţii Atanasie cel Mare, Nicolae al Mirelor, Spiridon al Trimitundei, Pafnutie Egipteanul şi Osiu de Cordoba.

Sinodul a stabilit “dumnezeirea Fiului”, compunând totodată primele şapte articole din Crez, a fixat data Paştilor (prima duminică după lună plină, după echinocţiul de primăvară) şi a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. La sfârşitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: “Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi”.

În aceeaşi perioadă, împăratul Constantin a construit o cetate impresionantă pe malul stâng al Bosforului, pe locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea, care îi va purta numele (Constantinopol), a devenit noua capitală a imperiului, care a rivalizat cu vechea Romă. Aici a fost zidită măreaţa catedrală închinată Sfinţilor Apostoli.

Pe lângă aceste măsuri, împăratul Constantin a dat o serie de legi prin care a venit în ajutorul creştinilor. În 312 a generalizat duminica drept zi de odihnă în întregul imperiu, în 317 a început să bată monedă cu monograma creştină, i-a scutit pe preoţii bisericii de impozite şi de armată, a interzis practicarea jertfelor sângeroase şi a oferit creştinilor edificii imperiale pentru practicarea cultului.

Împăratul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de episcopul Eusebiu de Cezareea, biograful şi apropiatul său. A murit la scurt timp, în Nicomidia, şi a fost înmormântat în Constantinopol, în biserica ctitorită de el.

În tradiţia populară se vorbeşte despre împăraţii Constantin şi Elena ca despre părinţii Sfintei Cruci. În calendarele populare, această zi era cunoscută mai degrabă sub numele de “Constantin Graur” sau “Constantinu Puilor”, pentru că, din această primă zi a verii, păsările din pădure încep să-şi înveţe puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie), s-au împerecheat şi şi-au construit cuiburile la Dragobete (24 februarie). Oamenii trebuie să ţină sărbătoarea, pentru ca puii din gospodărie să nu fie mâncaţi de ulii.

În ziua Sfinţilor Constantin şi Elena este bine să nu se lucreze, pentru ca holdele şi strugurii să nu fie distruşi, iar până în 21 mai trebuie să fie semănate porumbul, ovăzul şi meiul, potrivit tradiţiei populare.

SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA: tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

Sfinţii Constantin şi Elena. Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, începe duminică seara, iar a doua zi moaştele lor şi ale Sfântului Dimitrie cel Nou vor fi aduse în procesiune pe podiumul special amenajat în apropierea locaşului.

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena care se celebrează anual la 21 ale lunii mai este, se pare, cea mai mare sărbătoare creștină a bisericii ortodoxe din această lună.

Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului. Despre Împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care și-a eliberat sclavii și a ajutat creștinii persecutați.

În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare.

Sfinţii Constantin şi Elena. Există, în ziua de Constantin și Elena, și o serie de obiceiuri și superstiții, care fac referire la vara ce urmează să-și facă apariția, și anume: mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului, în unele regiuni ale țării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, deoarece, în popor, se vorbește că tot ce se seamănă după această zi se va usca, podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii, ziua de Sfântul Constantin și Elena este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele și cine le va păzi pe timpul pășunatului, femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, tămâie și stropesc cu aghiasmă, pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.

Sfântul Constantin a venit pentru creştinii crunt prigoniţi vreme de două secole ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Datorită împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, creştinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători “Epoca de aur”, în care oameni sfinţi şi minţi luminate, cum ar fi Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, au expus în operele lor doctrina şi spiritul creştin autentic, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Tot mai mulţi cercetători sunt de părere că deciziile împăratului, favorabile creştinismului, s-au datorat mai ales mamei sale, împărăteasa Elena, care, “cu mână de fier şi credinţă tare”, s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu, Constantin.

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia, ca fiică a unui hangiu. Ea s-a căsătorit în anul 270 (pe când avea 16 ani) cu generalul roman Constanţiu Chlorus, iar în anul 272 l-a născut pe unicul său fiu, Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi).

În 293, împăratul Diocleţian i-a poruncit lui Constanţiu să divorţeze şi l-a numit Cezar pentru Imperiul Roman de Apus. În această calitate, el s-a căsătorit cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian, cu care a avut încă şase copii. Elena nu s-a recăsătorit şi a trăit în umbră, departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste şi afecţiune.

În anul 306, fiul său a fost proclamat de armata romană drept august al Imperiului, imediat după moartea lui Constanţiu Chlorus. El şi-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de “Nobilissima Femina” (Doamnă prea nobilă). În anul 325, Sfântul Constantin i-a oferit Sfintei Elena cea mai mare distincţie pe care o putea primi o femeie, aceea de “Augusta”.

În anul 325, Sfânta Elena a plecat într-o expediţie la Ierusalim, cu scopul aflării Sfintei Cruci pe care fusese răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucţia începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revolta iudaică din anul 70. Acest împărat construise la mormântul Domnului, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiţei Venus. Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, aşa că sfânta Elena, însoţită de sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului şi efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumină cel mai cinstit obiect creştin. Conform unei tradiţii, în urma acelor săpături au aflat trei cruci, dar nu puteau să identifice crucea pe care fusese răstignit Iisus, de aceea au atins cele trei cruci de un mort, care a înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului.

În acel moment, Sfântul Macarie a arătat Crucea mulţimilor adunate şi, de atunci, se prăznuieşte până astăzi Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum şi piroanele folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului.

În perioada petrecută la Ierusalim, Sfânta Elena a început construcţia unor biserici la mormântul Domnului (Biserica Învierii), în Betleem sau pe muntele Măslinilor. După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, în anul 330 a murit. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.

Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce ca “făclie”, “torţă”, “strălucirea soarelui”, este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică.

Pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea intensă faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate. În Biserica Ortodoxă, Sfinţii Constantin şi Elena sunt prăznuiţi pe 21 mai.

Totodată, Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta Crucea Mântuitorului.

În decursul domniei sale, Sfântul Constantin cel Mare a luat o serie de hotărâri care au schimbat soarta creştinismului.

Astfel, în anul 312 a avut loc bătălia de la Podul Vulturului, în care Constantin l-a învins pe Maxenţiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea (biograful Sfântului Constantin) şi apologetul Lactanţiu descriu viziunea pe care Sfântul Constantin a avut-o înainte de luptă. Astfel, el a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia “in hoc signo vinces” (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupta care urma. Acest steag care purta însemnul creştin s-a numit labarum. Pe acest eveniment este pusă, de foarte mulţi cercetători, convertirea împăratului la religia creştină.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a dat un act prin care creştinismul a devenit “religio licita”, adică religie permisă, la fel ca celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a doctrinei creştine, a recomandat-o tuturor. Însă Constantin nu a declarat creştinismul religie de stat, cum greşit se afirmă uneori. Acest pas a fost făcut în anul 380, de împăratul Teodosie cel Mare.

În anul 325, Sfântul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic în localitatea Niceea (în Turcia de astăzi). Având ca prioritate păstrarea unităţii Imperiului Roman, împăratul i-a chemat pe toţi episcopii Bisericii pentru a se hotărî în problema ereziei lui Arie. Acesta susţinea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci este prima creatură a Tatălui. La acest sinod au participat, conform tradiţiei, 318 părinţi, printre care Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Nicolae al Mirelor, Sfântul Spiridon al Trimitundei, Sfântul Pafnutie Egipteanul şi Osiu de Cordoba. În urma lucrărilor, sinodul a stabilit dumnezeirea Fiului, compunând totodată primele şapte articole din Crez, a fixat data Paştilor (prima duminică după lună plină, după echinocţiul de primăvară) şi a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. La sfârşitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: “Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi”.

În aceeaşi perioadă, împăratul Constantin a construit o cetate impresionantă, pe malul stâng al Bosforului, pe locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea, care îi va purta numele (Constantinopol), va fi noua capitală a imperiului, care va rivaliza cu vechea Romă. Aici a zidit măreaţa catedrală închinată Sfinţilor Apostoli, unde a fost şi înmormântat.

Pe lângă aceste măsuri, Sfântul Constantin a dat o serie de legi prin care a venit în ajutorul creştinilor. În 312 a generalizat duminica drept zi de odihnă în întregul imperiu, în 317 a început să bată monedă cu monograma creştină, i-a scutit pe preoţii Bisericii de impozite şi de armată, a interzis practicarea jertfelor sângeroase, a oferit creştinilor edificii imperiale pentru practicarea cultului.

Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat, pe patul de moarte, de episcopul Eusebiu de Cezareea, biograful şi apropiatul său. A murit la scurt timp în Nicomidia şi a fost înmormântat în Constantinopol, în biserica ctitorită de el.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt ocrotitorii Catedralei Patriarhale. Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), biserica cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.

Catedrala Patriarhală serbează luni, hramul istoric şi totodată 10 de ani de când PF Teoctist a primit în dar părticele din moaştele sfinţilor împăraţi. Cu această ocazie, luni dimineaţă vor fi scoase în procesiune moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, care vor fi aşezate pe baldachinul din apropierea Catedralei.

Peste 1,1 milioane de femei şi aproximativ 640.00 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica luni, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, informează Ministerul Administaţiei şi Internelor.

Dintre cei 1.800.634 de români care îşi serbează onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena, 640.518 sunt bărbaţi şi 1.160.116 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 884.229 poartă numele de Elena, 124.773 sunt Ileana şi 69.944 se numesc Lenuţa. Alte 53.613 de femei poartă numele de Constanţa, 26.811 au numele Constantina, 4.279 – Leana şi 1.467 – Nuţi.

Majoritatea bărbaţilor, respectiv 495.656, se numesc Constantin, alţi 80.037 poartă numele Costel, iar 33.386, Costică. De asemenea, 20.002 de bărbaţi se numesc Costin, 10.487 – Costinel, 635 – Costi şi 315 – Costeluş.

Sursa: Realitatea

Articol din Traditii si Obieciuri |

Comments Closed

Ziua Liliacului – Caras Severin

May 3rd, 2014 |

Minivacanța de la începutul lunii mai a prilejuit organizarea, la Ciclova Montană, a sărbătorii liliacului. Chiar dacă vremea nu a ținut cu organizatorii, oamenii din zonă au venit să vadă spectacolele pregătite special pentru această sărbătoare.

Manifestarea este una tradițională, la care și-au dat concursul mai multe ansambluri folclorice. În acest fel, localnicii spun că întâmpină primăvara, anotimpul în care natura renaște.

Sărbătoarea s-a desfășurat în afara localității, într-un peisaj montan deosebit, foarte aproape de Mânăstirea Călugăra.

“Peisajul e mirific în zonă, ansamblurile își fac datoria și încântă publicul, tradiția este păstrată, la fel ca și portul și jocurile folclorice. În plus, nu lipsesc de la această sărbătoare, micii și berea, specifice zilei de 1 Mai, ziua tuturor oamenilor care muncesc. Aceștia au nevoie de câteva zile care să le fie dedicate, pentru a se odihni și a se relaxa”, a declarat Sorin Chișărău, directorul Casei de Cultură “Mihai Eminescu” din Oravița.

Sărbătoarea Liliacului are o tradiție de peste 30 de ani, însă organizarea manifestării a avut, de-a lungul timpului, mai multe întreruperi.

“Am dorit ca această sărbătoare să fie permanentizată, pentru că este o ocazie de a ne promova costumele populare și folclorul, dar și de a ne păstra obiceiurile. Valea Carașului are ce arăta și sperăm ca manifestarea să adune, de la an la an, tot mai mulți participanți”, a spus primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu.

Organizatorii manifestării au fost Primăria și Casa de Cultură “Mihai Eminescu” din orașul Oravița. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Sursa: financiarul

Articol din Traditii si Obieciuri, Turist in Romania |

Comments Closed

Tradiţii în Joia Mare: Joimăriţa

April 18th, 2014 |

Joimăriţa sau Joimărica este un personaj întâlnit doar în mitologia românească, nume ce derivă din Joi-Mari (Joia Mare).

Joimăriţa a fost la origini o zeitate a morţii, care supraveghea focurile din Joia Mare, aprinse pentru cinstirea strămoşilor, dar treptat a devenit un personaj justiţiar, ce luptă împotriva lenei. Ea este patroana torsului şi a ţesutului, care supraveghează hărnicia oamenilor. Locuieşte în munţi şi apare sub aspectul unor roţi de fum, foc şi sub forma unei femei voinice şi slute.

Joia Mare este ziua de cinstire a memoriei strămoşilor, iar Joimăriţa veghează la respectarea acestui cult. Pentru că de Joi Mari e frig, în dimineaţa şi în seara acestei zile în curte se fac focuri pentru morţi, pentru a avea la ce se încălzi şi pentru a avea lumină (se dau de pomană apă sau colaci; uneori se aprind lumini pentru fiecare mort al familiei).

Credinţa este că, în această zi, morţii vin pe la vechile lor locuinţe, unde stau până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor (sâmbăta dinainte de Rusalii sau Duminica Mare), când se fac împărţeli de plecarea sufletelor, când morţii pleacă cu colacul şi cu oala pe care le-au căpătat. În acest răstimp, se aşează pe streaşina casei ori în curţi, pe scaune aşezate special, ca să se odinească sufletele strămoşilor.

În Joia Mare, dis-de-dimineaţă, se împart, între neamuri şi la săraci, pâine, curechi (varză), mazăre, fasole, baraboi (cartofi), pe care le pun în ulcele noi, frumoase, împodobite cu floricele numite brebeni. Se face un colac lung, numit uitata, care se dă pentru morţii uitaţi. Se duc femeile la tămâiat şi aruncă două căldări de apă pe mormânt; după aceea merg la gârlă şi aruncă nouă căldări cu apă pe iarbă verde. Apoi mai duc apă de pomană pe la femeile neputincioase. Această lucrare se face timp de nouă joi după Paşti.

În Oltenia, în Joia Mare se făcea foc în faţa casei, iar femeile aduceau în jurul lui atâtea scaune câţi bărbaţi erau în casă. Pe scaune aşezau joimăriţe (căni) cu apă şi îmbodobite cu frunze verzi, iar deasupra se punea un pupoi (colăcel), se tămâiau şi se dădeau de pomană. Tot în Oltenia există obiceiul de a se aprinde focuri din boji în curte şi la cimitir, la capătul fiecărui mormânt, acolo unde femeile veneau dimineaţa la tămâiat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

sursa: financiarul

Articol din Traditii si Obieciuri |

Comments Closed

Horoscop mitologic romanesc: Ce fiinta fantastica te simbolizeaza?

June 27th, 2013 |

Universul mitologic romanesc se intalneste cu misterul astrologiei

Basmele populare romanesti sunt un instrument veritabil pentru a patrunde tainele creatiilor colective din zonele rurale. Multe dintre acestea au un caracter sincretic, reprezinta imbinarea mestesugita a mai multor arte.

Muzica, dansul si poezia populara impreuna au dat culturii autohtone si universale povesti cu talc in care binele invinge raul, nazuinta vesnica a tuturor oamenilor.

Universul in care acestea se desfasoara este desigur, demonico-mitic insa incorporat in viata traditionala a satului arhaic romanesc, o fresca a vietii rurale.

Desi o parte dintre toate aceste creaturi sunt fiinte malefice, toate actiunile lor sunt finalizate cu beneficii pentru eroul popular. Datorita lor, acesta devine mai puternic si isi finalizeaza traseul initiatic, simbolizand astfel echilibrul dintre bine si rau, lumea oamenilor si Taramul Celalalt.

Mai putin cunoscut este faptul ca fiecare fiinta mitologica in parte este asociata cu destinul unui om, in functie de data nasterii, asa cum veti vedea.

URSITOARE

Asociere: Berbec

Potrivit credintelor populare, Ursitoarele sunt trei spirite feminine care prezic soarta nou-nascutului. In anumite zone ale tarii, este sunt cele care determina destinul unui om, in functie de cum sunt primite in casa.

Datoria mamei este ca la trei zile dupa ce pruncul s-a nascut, sa pregateasca o masa imbelsugata de pe care nu trebuie sa lipseasca mierea, laptele, colacul, vinul, apa si uleiul. Daca cele trei spirite sunt multumite de ofrande, atunci ii vor sorti copilului viata lunga si usoara, il vor inzestra cu calitati si il vor avea in paza pentru tot restul zilelor sale.

In caz contrar, acestea pot fi fiinte razbunatoare care taie laptele mamei astfel incat pruncul ei sa moara de foame sau il vor harazi cu soarta grea si caracter dificil.

Trasaturi comune cu zodia ta: determinare, hotarare, putere de decizie, orgoliu

foto femeie in padure shutterstock

MUMA PADURII

Asociere: Taur

Acesta este unul dintre personajele cele mai raspandite in basmele si credintele populare romanesti. Ea este adesea infatisata ca o femeie fara varsta, infricosatoare, cu parul valvoi, plin de frunze si crengi. Uneori apare dezbracata sau acoperita doar de ferigi si iarba.

Poate fi o fiinta malefica si agreseaza sexual barbatii. Insa despre ea se mai crede ca este protectoarea padurii si a naturii din care isi trage puterile. In anumite basme, ea testeaza bunatatea oamenilor. Daca acestia ii dovedeau ca au firi generoase, ea ii elibera si le indeplinea o dorinta. In caz contrar, ii spunea unor chinuri groaznice.

Trasaturi comune cu zodia ta: spirit justitiar, energie sexuala, apropiere de natura.

IELE

Asociere: Gemeni

Aceste fiinte supranaturale nu au un corespondent in nicio alta cultura europeana sau de aiurea. Desi uneori sunt asemanate cu nimfele grecilor, Ielele sunt spirite romanesti originale.

B.P. Hasdeu este cel care considera ca in afara de titulatura colectiva, fiecare are si un nume al ei, tainic, pe care oamenii nu trebuie sa il pronunte: Sandalina, Bugiana, Foiofia, Ruja, Trandafira, Rudeana, Pascuta, Dumernica, Orgisceana, Lemnica, Cosanzeana, Rosia, Ruxanda, Todosia.

De altfel, in credinta populara oamenii nu trebuie sa le spuna nici macar “Iele” ci se refera la acestea cu titulaturi care denota respectul: Danse, Maiestre, Fecioare, Mandre. Desi nu sunt neaparat malefice, Ielele se vor arata neinduratoare cu omul care indrazneasca sa le priveasca jocul. Se strang noaptea in toiul padurii sau la o rascruce si danseaza mai mult goale sub lumina lunii. Acolo unde bat hora, iarba se toceste si dispare toata vegetatia.

Omul care nu le respecta va fi prins in jocul lor si il vor dansa pana cand il vor omori sau ii vor lua mintile.

Trasaturi comune cu zodia ta: orgoliu, frumusete fizica, veselie

SANZIENE

Asociere: Rac

In mitologia romaneasca, Sanzienele sunt un grup de zane binevoitoare care ajuta la coacerea granelor si la gasirea ursitului.

Atunci cand sarbatoarea lor nu este respectata si oamenii nu le cinstesc asa cum se cuvine, ele devin malefice si sunt confundate uneori cu Dragaicele. Acestea nu accepta ca oamenii sa munceasca de ziua lor si ii pot pedepsi aspru.

Mamelor le pot ingreuna nasterea, aduc molime la vite si peste ogoare sau cer moartea unui membru din familie. In anumite zone ale tarii, se spune ca nu este bine sa te scalzi in ape curgatoare de Sanziene. Acestea vor deschide o valtoare si vor cere cate un suflet de om pentru fiecare piatra din rau.

Trasaturi comune cu zodia ta: senzualitate ascunsa, sete de razbunare, schimbari emotionale extreme

ZBURATORUL

Asociere: Leu

Aceasta fiinta face parte din categoria demonilor erotici si este simbolul sexualitatii in toate formele sale. Adesea este intruchipat ca un barbat frumos, uneori un adolescent care rascoleste in fetele tinere primele fioruri ale sexualitatii si tanjirea dupa dragostea trupeasca.

Rolul sau poate fi dublu. In prmul rand, initiaza fetele in tainele sexului si in al doilea rand, chinuie femeile care traiesc drama unei iubiri neimplinite. In unele regiuni, el are si un corespondent feminin, Zburatoroaica, un demon urat si malefic.

Zburatorul poate imbraca numeroase forme pentru a patrunde pe cai oculte in casele victimelor sale. El se poate transforma in orice animal doreste. De regula transpunerile in regnul animal sunt asociate cu fiinte cunoscute pentru lubricitate (caine, porc sau sarpe).

Dupa ce ajunge in casa, el isi tortureaza victimele fizic, noapte de noapte, pana cand acestea ajungeau sa moara din cauza pornirilor erotice neindeplinite. Semnele acestui chin nocturn erau vizibile pe chipurile victimelor si se manifestau prin cearcane adanci, paloare si oboseala fara niciun motiv evident.

Trasaturi comune cu zodia ta: potenta, energie sexuala, putere de seductie

VALVELE

Asociere: Fecioara

Aceste fiinte pot fi spirite bune sau demoni vegetali. Cele care protejeaza oamenii si elementele naturii sunt considerate “albe” iar cele malefice sunt valvele “negre”.

Fiecare dintre ele este de fapt o fecioara care nu si-a putut trai dragostea in timpul vietii asa ca dupa moarte, primeste insarcinarea sa aiba grija de o parte din natura, asa cum le arata numele: Valva Apei, Valva Muntilor, Valva Padurii ( confundata uneori cu Muma Padurii)

Trasaturi comune cu zodia ta: protectie, ingrijire, daruire

SOLOMONARII

Asociere: Balanta

Solomonarii sunt un fel de alchimisti autohtoni. Ei traiesc pe Taramul Celalalt si coboara uneori in sate sub forma unor cersetori pentru a testa bunatatea oamenilor. Eipot controla furia naturii sau pot aduce ploi binefacatoare, in functie de modalitatea in care au fost primiti in sat.

Trimit grindina, zapezi si viscole, ploi abundente sau seceta. Detin in puterea lor norii si vantul pe care le controleaza dupa bunul plac. Priceperea lor este transmisa de la maestru la ucenic. Atunci cand iau chipul unui om, bat satele in cautarea copiilor insemnati, adica dintre cei nascuti cu caita sau ochi de culori diferite pentru a-i initia in misterele stapanite de Solomonar.

Trasaturi comune cu zodia ta: dragostea de cunostere, cultura, inclinatie catre stiinta

SAMCA

Asociere: Scorpion

Spirit malefic feminin, Samca este un fel de sora mai teribila a Mumei Padurii. Ea este descrisa ca fiind o femeie infiorator de urata, goala care alearga prin padure cu parul despletit pana la calcaie. Sanii ei sunt seci si atarna pana la pamant, are unghiile ascutite ca sabiile si colti de fiara.

Partea cea mai socanta din infatisarea ei este gura mare si urat mirositoare din care ies mereu flacari. Se arata oamenilor atunci cand este luna plina, in special copiilor pe care ii sperie si ii imbolnaveste de friguri.

In rautatea sa, Samca se arata si mamelor chinuite de durerile nasterii pentru a le speria. Se spune ca mamele care sunt vizitate de acest demon raman schilodite toata viata sau innebunesc si isi omoara pruncii.

Uneori, pentru a ispiti barbatii, ea apare ca o femeie extraordinar de frumoasa si seducatoare care ii secatuieste pe cei adulterini. Pentru a se feri de Samca, oamenii trebuie sa cunoasca toate cele 19 nume de taina ale sale si sa le scrie pe un perete din casa.

Trasaturi comune cu zodia ta: senzualitate bruta, sete de razbunare, spirit justitiar

PASAREA MAIASTRA

Asociere: Sagetator

Aceasta fiinta este considerata regina pasarilor si a celorlalte personaje animale adjuvante din basme precum si mesagera a spiritelor. Ea aduce alinare celor suferinzi prin cantecul sau si se spune ca are proprietati vindecatore. Ea este de asemenea un fel de justitiar care sare in ajutorul persoanelor oropsite si judecate pe nedrept.

Ea traieste insa in izolare si se arata rareori. Se spune ca cine aude Pasarea Maiastra cantand intinereste si se vindeca pe loc de toate bolile. Ea poate fi necrutatore cu cei nedrepti si le poate lua simtul vazului si al auzului.

Trasaturi comune cu zodia ta: blandete, intelepciune, dragostea pentru adevar

STRIGA

Asociere: Capricorn

In viata pamanteana, Striga a fost o femeie de o rautate iesita din comun. Dupa moarte, ea nu si-a gasit linistea si a fost transformata intr-un soi de pasare vampir care domneste pe Taramul celalat asupra strigoilor si vamipirilor.

Se spune despre ea ca are gheare si cioc de metal iar sanii ei sunt plini cu venin. Prazile sale preferate sunt copiii mici si barbatii singuri.

Pe acestia ii seduce dupa ce isi ia infatisarea unei femei frumoase si in timpul actului sexual, ii seaca de sange fara ca ei sa isi dea seama.

O alta varianta spune ca Striga era de fapt o femeie inteleapta si puternica. Ea a invatat cum sa stapaneasca elementele naturii insa nu a vrut sa impartaseasca acesta stiinta cu oamenii de rand de teama ca ei sa nu abuzeze de natura.

Acestia au torturat-o trei zile in sir, i-au taiat sanii si i-au smuls unghiile apoi au omorat-o fara ca ea sa le spuna ceva. Drept razbunare, Striga s-a intors sa-i chinuie sub chipul acestei pasari teribile.

Trasaturi comune cu zodia ta: cunoastere, stoicism, inclinatie catre ocult

ZGRIPTOR

Asociere: Varsator

Originile acestei fiinte sunt incerte. Unii sunt de parere ca este fiul cel mic al Mamei Zmeilor, altii cred ca este un personaj de sine statator. Cert este ca in ciuda aparitiei sale groaznice, Zgriptor este un personaj pozitiv si ajuta adesea oamenii in calatorile lor.

Uneori, cand dorul de casa este foarte mare si eroul nu mai poate strabate, acest personaj se transforma intr-o pasare uriasa sau intr-o corabie si il aduce pe om pana in pragul casei. In cele mai multe basme populare romanesti, el il ajuta pe Fat frumos pentru ca i-a salvat puii care erau pe cale sa fie inghititi de un balaur sau un sarpe urias.

Trasaturi comune cu zodia ta: recunostina, diferenta dintre esenta si aparenta, originalitate

BLAJINII

Asociere: Pesti

Blajinii isi duc traiul in post si rugaciune pe Lumea Cealalta. Legendele ii descriu ca fiind oameni inalti, atletici, care au descoperit tineretea vesnica sau care le-a fost daruita de Dumnezeu pentru purtarile lor bune.

Ei au menirea sa linisteasca si sa oblojeasca ranile spirituale ale oamenilor. Desi ii iubesc foarte mult pe muritori, Blajinii ii considera pacatosi si se roaga permanent pentru izbavirea pacatelor lumii.

Ei se hranesc doar cu fructe si miere iar dupa Paste, Dumnezeu le trimite oua facute din cojile inrosite aruncate de oameni. Acestea ajung la ei pe Apa Sambetei in ziua care poarta numele de Pastele Blajinilor.

Trasaturi comune cu zodia ta: dragoste, blandete, credinta

Autor: Vladimir

Sursa: Kudika

Articol din Traditii si Obieciuri |

Comments Closed

Începe Postul Mare al Paştilor. Teologii explică semnificaţia perioadei Citeste mai mult: adev.ro/mjpyga

March 16th, 2013 |

Postul Paştilor este nu numai cel mai lung şi mai important, ci şi cel mai aspru dintre posturile de durată ale Bisericii Ortodoxe.

Slujitorii Bisericii tomitane explică semnificaţia Postul cel Mare care începe luni, 18 martie, vestind apropierea Sfintelor Paşti, când se sărbătoreşte Învierea Domnului Iisus Hristos.

„Postul cel Mare a fost orânduit de Biserică pentru pregătirea celor ce urmau să primească Botezul creştin de Paşti şi ca mijloc de creştere duhovnicească a credincioşilor pentru întâmpinarea Patimilor şi a Învierii Domnului.

Totodată, Postul Mare aminteşte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice, de unde denumirea de Păresimi (de la latinescul quadragesima = patruzeci) sau Patruzecime.

Postul Paştilor este nu numai cel mai lung şi mai important, ci şi cel mai aspru dintre posturile de durată ale Bisericii Ortodoxe.

Sfinţii Părinţi consideră că acest post are origine apostolică; de la sfârşitul secolului al III-lea postul a fost împărţit în două perioade distincte: Postul Păresimilor sau Postul Prepascal (ţine până la Duminica Floriilor) şi Postul Paştilor sau Postul Pascal (din Duminica Floriilor până la cea a Învierii). Din acest motiv, durata totală de postire este de 48 de zile“, arată teologii Arhiepiscopiei Tomisului.

În Postul Mare, Biserica Ortodoxă dezleagă la peşte de Buna Vestire (25 martie) şi de Intrarea Domnului în Ierusalim (28 aprilie).

Sfântul Andrei Criteanul, autorul Canonului care-i poartă numele, s-a născut la Damasc în jurul anului 660, într-o familie creştină, de la care a primit o educaţie aleasă. Mai târziu, a devenit monah în Frăţia Sfântului Mormânt de la Ierusalim, fapt pentru care a fost supranumit şi Ierusalimiteanul.

Este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, renumit fiind Canonul cel Mare, una din slujbele deosebit de importante din perioada Postului Sfintelor Paşti. Sfântul Andrei Criteanul a trecut la viaţa veşnică în anul 740, când se întorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormântul său se afla nu în Creta, ci in localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este un canon de pocăinţă, un lung imn liturgic (250 de tropare) alcătuit din cântări prin care cerem milostivirea lui Dumnezeu.

Liturghia darurilor mai înainte sfinţite a fost redactată de Sfântul Grigorie Dialogul (540-604 d.Hr.), fiind vorba de o vecernie combinată cu rugăciuni adăugate, pregătirea Darurilor şi primirea Sfintei Împărtăşanii de către credincioşi.

Poartă acest nume deoarece Sfântul Agneţ (Sfântul Trup) este scos din duminica anterioară oficierii Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite.

Autor Sinziana Ionescu

Sursa: Adevarul

Articol din Traditii si Obieciuri |

Comments Closed

Sfinţii 40 de mucenici; tradiţii populare

March 10th, 2013 |

Sfinţii 40 de mucenici; tradiţii populare

– Pe Sfinţii mucenici erau toţi ostaşi în armata romană staţionată, în timpul împăratului Liciniu (308 – 324), în Sevastia Armeniei, şi proveneau de fel din zona Asiei Mici (Capadocia). Conducătorul lor militar se numea Agricola, un aspru luptător împotriva creştinilor. Aflând că un grup de 40 de ostaşi din subordinea sa a refuzat să se închine idolilor, fiind creştini, le-a ordonat să îşi lase credinţa. În numele celor 40 a răspuns Chirion, cel mai mare în Neputând să îi convingă să renunţe la credinţa în Hristos, Agricola a ordonat ca cei 40 de tineri ostaşi să fie obligaţi să intre – dezbrăcaţi – în lacul Sevastia, care era în acea perioadă a anului aproape îngheţat. Unul dintre ei nu a rezistat şi a ieşit din lac, dar, intrând în baia caldă cu care erau ademeniţi cei din lac, a murit.

Numărul mucenicilor s-a completat cu unul dintre cei care îi păzeau. Acesta, văzând tăria martirilor, s-a declarat şi el creştin şi a intrat în lac, alături de ceilalţi. După ce au fost scoşi din apă, martirilor li s-au sfărâmat gleznele, apoi au fost arşi de vii.

Ziua de Măcinici (9 martie) este socotită în calendarul popular începutul Anului Agrar, celebrat la hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele friguroase ale Dochiei şi zilele călduroase ale Moşilor. În ziua de Măcinici s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia, când, conform tradiţiei, aceasta moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor.

Obiceiurile acestei sărbători populare se înscriu într-un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor rituale (Sfinţi, Sfinţişori, Brădoşi); beţia rituală atestată de tradiţia populară, care susţine că e bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare cu vin; deschiderea mormintelor şi porţilor Raiului pentru revenirea sufletelor printre cei vii; aprinderea focurilor de Măcinici prin curţi şi grădini, în faţa caselor şi în câmp; purificarea oamenilor şi vitelor prin stropirea cu apa sfinţită; protecţia magică a caselor şi anexelor gospodăreşti prin înconjurarea lor cu cenuşă provenită de la focurile de Măcinici; bătutul pământului cu maiurile (ciocane mari din lemn) pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii, aşteptarea spiritelor morţilor cu scaune şi mese întinse la focurile de Măcinici; observaţii şi promisiuni meteorologice; aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de Măcinici; credinţa că este un timp extrem de favorabil prinderii vrăjilor şi farmecelor; retezatul stupilor (scoaterea mierii de albine); tăierea primelor corzi de viţă de vie ş.a.

Măcinici se numesc şi spiritele moşilor şi strămoşilor, sărbătoarea din calendarul popular corespunde, ca dată calendaristică şi, parţial, ca semnificaţie, cu cei 40 de Sfinţi Mucenici din calendarul bisericesc, jertfiţi pentru credinţa lor în cetatea Sevastiei. Jertfele şi sacrificiile umane săvârşite în vremurile preistorice în ziua Anului Nou sunt amintite astăzi de formele antropomorfe ale aluatului fiert sau copt în ziua de Măcinici şi mâncat sacramental.

Ziua de 9 martie era o sărbătoare a morţilor, când li se împărţeau nu numai măcinici, ci şi fasole sleită, nuci, poame, alune.

În satele bucovinene se făceau praznice ocazie cu care se dădea pomană celor adunaţi câte un colăcel, lumină aprinsă şi un pahar cu băutură.

Obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin în ziua de 9 martie este o reminiscenţă a sărbătorilor bahice ale antichităţii. Oamenii credeau că vinul băut la Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge şi putere de muncă.

Dacă cineva din satele în care se practica obiceiul nu putea bea atâtea pahare pline cu vin, trebuia să guste sau cel puţin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinţilor Mucenici din Sevastia care poartă diferite nume zonale: Moşi, Sfinţi, Sfinţişori, Mucenici ş.a.

În ziua de 9 martie se făceau numeroase pronosticuri meteorologice ale noului an.Dacă pământul este îngheţat în această zi, se zice că toamna nu vor fi brume şi oamenii pot semăna porumbul cât de târziu; iar dacă nu îngheaţă, toamna va pica bruma devreme şi din cauza aceasta oamenii trebuie primăvara să semne repede. De asemenea, se crede că aşa cum va fi timpul în ziua de Măcinici va fi toată primăvara.

Credinţa că începutul simbolic al activităţilor economice la Anul Nou aduce spor şi belşug era foarte puternică, în ziua de 9 martie era scos plugul în ţarină şi se trăgea prima brazdă. Ieşirea cu plugul în moşie avea valoare de simbol, întrucât din acel moment începea anul agrar.

Sursa: Financiarul

Articol din Traditii si Obieciuri | Comments Closed

Moş Nicolae sau Sânnicoară – tradiţii şi obiceiuri

December 9th, 2012 |

Moş Nicolae este considerat o personificare la vârsta senectuţii a timpului îmbătrânit care a preluat din Calendarul creştin numele şi data de celebrare ale Sfântului Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil în anul 342), apărător al dreptei credinţe în Iisus.

Potrivit cercetătorului Ion Ghinoiu, citat de site-ul CreştinOrtodox.ro, în tradiţiile româneşti Moş Nicolae are atribuţii străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură.

Moş Nicolae este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.

În nopţile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Acesta împarte astăzi, asemănător lui Moş Crăciun, daruri celor mici.

Mai veche este însă tradiţia pedepsirii copiilor neascultători cu nuieluşa lăsată în încălţările lor în noaptea de 5/6 decembrie.

Ca sfânt, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele, conform tradiţiei creştine, el pedepsind pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă lovindu-i cu nuiaua peste mâini.

Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de sărbători şi practici magice, dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi, început la mijlocul lunii noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei) şi încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moş Andrei), specific unui străvechi început de an autohton, probabil Anul Nou dacic, spune Ion Ghinoiu.

Sânnicoară reproduce un vechi nume propriu, gr. Nikolaos, folosit în Grecia antică cu multe secole înaintea erei noastre. “Nikolaos se încadrează într-o bogată familie de compuse al căror prim element este nik- (verbul nikao – “a învinge”, substantivul nike- “victorie”), semnificaţia acestuia explicând în bună măsură favoarea de care se bucură numele şi, implicit, frecvenţa lui în onomastica greacă” (Ionescu c., 1975, p. 219).

Tradiţiile populare româneşti par a nu fi străine de semnificaţiile străvechi ale numelui grecesc, sărbătoarea de pe 6 decembrie prefigurând victoria binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului: “la Sf. Nicolae se întoarce noaptea la ziuă cu cât se suceşte puiu-n găoace” (Rădulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 91), spune o zicală musceleană.

Aceleaşi simboluri optimiste apar şi din legenda ardeleană despre Sânnicoară şi Sântoader, păzitori ai Soarelui, ca şi din tradiţia bucovineană care susţine că Sânnicoară poate fi văzut în noaptea de Anul Nou “în lumina mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori” (Pamfile, 1914, p. 157).

Legendele şi tradiţiile dedicate lui Sânnicoară, în esenţa precreştine, vorbesc de puterea sa neobişnuită invocată de soldaţii care porneau la luptă, de ajutorul dat, ca stăpân al apelor, corăbierilor; de sprijinul acordat fetelor sărace la măritat, de grija purtată sufletelor etc.

Dacă la informaţiile etnografice şi folclorice de mai sus se adaugă contextul favorabil în care este prezentat Sânnicoară în colinde, ca şi poziţia sa privilegiată în Panteonul românesc, se poate afirma că acesta a fost un personaj mitologic al cărui cult se aseamănă cu cel al Sântoaderului, Sângiorzului, Sântiliei şi Samedrului.

Ion Ghinoiu afirmă că sunt indicii că unele atribuţii ale lui Sânnicoară au fost preluate, treptat, de sărbătorile vecine: Sântandrei şi de sărbătorile de iarnă.

Sursa: financiarul

Articol din Traditii si Obieciuri |

Comments Closed