Foto: (c) gatestebine.ro

Ridichea neagră (Raphanus sativus niger) este o legumă rădăcinoasă ce aparține familiei Crucifere (denumirea vine de la florile care au patru petale în formă de cruce). Este mai mare decât ridichea roșie, are o coajă groasă, neagră, miezul alb, precum și un gust ușor iute.

Consumul acestei legume de toamnă este recomandat în sezonul rece, pentru stimularea imunității.

Conține vitaminele A, B, C, precum și magneziu, fier, calciu, iod, sodiu, fosfor, fier, potasiu, sulf, cupru, seleniu, zinc, mangan, fibre alimentare, glucide, uleiuri esențiale, enzime, microelemente, flavonoide, uleiuri volatile sulfurate, proteine, grăsimi.

Ridichea neagră are rol în drenarea ficatului, creșterea cantității și a fluidității biliare, întărirea sistemului imunitar, prevenirea răcelii, reglarea digestiei, reglarea tranzitului intestinal și prevenirea constipației (datorită conținutului bogat de fibre). De asemenea, are proprietăți antimicrobiene precum și efect antibacterian asupra florei digestive.

Artroza poate fi atenuată printr-o cură cu sirop obținut prin macerarea ridichii negre. Ridichea neagră ajută și la vindecarea unor afecțiuni renale și pulmonare, calmarea tusei, reglarea tensiunii arteriale. Are proprietăți diuretice, fiind utilă, de asemenea, și în afecțiuni cutanate, alergii, eczeme, datorită proprietăților sale dezinfectante.

Datorită conținutului său bogat în vitamina C și iod, ridichea neagră vindecă rahitismul și scorbutul.

Ridichea neagră este folosită și în industria cosmetică, la prepararea diferitelor creme.

Poate fi consumată crudă (curățată de coajă și dată pe răzătoare, ca atare sau în componența unor salate), sub formă de suc, sirop (în amestec cu miere de albine, formă sub care constituie un remediu eficient împotriva răcelilor, tusei, răgușelii), drept condiment, la prepararea unor sosuri etc.

AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) Mihai Dragomir / Asociația județeană de turism Sibiu

“Stațiunea balneoclimaterică Bazna din județul Sibiu este foarte căutată. La Bazna, stațiunea situată la circa 18 kilometri de municipiul Mediaș, accesul se face ușor. Consiliul Județean, împreună cu comuna Bazna, va face eforturi pentru declararea de interes național a stațiunii Bazna și, sigur, acum sunt lucrări în derulare în infrastructura, pentru creșterea calității în stațiune”, a declarat pentru AGERPRES vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Banciu.

Stațiunea Bazna este ascunsă între dealuri joase și văi largi, mlăștinoase, ce ascund în subsol zăcăminte de gaz metan și izvoare minerale. Localitatea a apărut devreme în sursele scrise, în secolul al XIII-lea. Izvoarele sărate și minerale, precum și existența gazului metan au fost consemnate încă din veacul al XVII-lea. În perioada modernă, satul s-a dezvoltat împreună cu stațiunea.

Un an important în istoria Baznei este anul 1672. Într-o zi de toamnă târzie, câțiva păstori care își aveau turmele în apropiere de sat și-au aprins focul lângă niște bălți. Mare le-a fost mirarea când bălțile au luat foc și flăcări mari pluteau deasupra, asemeni unor stafii; descoperiseră, fără să știe, gazul metan.

La începutul secolului al XIX-lea, medici și chimiști au sosit tocmai de la Viena pentru a studia efectele sării de la Bazna și climatul de aici. În anul 1843 a fost înființată stațiunea, preluată în 1905 de comunitatea evanghelică, ce a transformat-o într-o stațiune balneară cunoscută în întreaga Transilvanie.

“Apele minerale, nămolul sapropelic, sarea de Bazna, condițiile climatice prielnice, dar și peisajul pitoresc atrag anual turiști la Bazna pentru diverse tratamente. În bazele de tratament se pot trata afecțiuni ale aparatului locomotor, boli și afecțiuni reumatice, afecțiuni ortopedice, boli ginecologice sau boli ale aparatului respirator. Comuna deține o concentrare de resurse culturale recunoscute în patrimoniul cultural național — centrul istoric, bisericile fortificate din localitățile Bazna, Boian și Velț — amplasate într-un cadru natural deosebit, atracții care i-au adus statutul de ‘cel mai frumos sat’ din România în anul 2011”, conform Siminei Manea, director executiv al Asociației Județene de Turism Sibiu (AJTS).

Bazna este o destinație perfectă și pentru cei care doresc să se relaxeze în mijlocul naturii sau pentru amatorii de turism activ ce se pot bucura de drumeții pe jos sau cu bicicleta pe dealurile cu livezi și în pădurile de fag ce înconjoară localitatea.

Potrivit Direcției județene de statistică și datelor primăriilor din zonă, în stațiunea Bazna sunt 11 structuri de cazare, cumulând 367 de locuri (cu 9% mai mult decât în anul 2012), ceea ce reprezintă 3% din capacitatea totală a județului. Încasările din taxa hotelieră au scăzut cu 8% în anul 2013 față de anul 2012.

Prin apele minerale descoperite, stațiunea a atras atenția oamenilor nu numai din Transilvania, ci și din alte locuri. În secolul al XVIII-lea, apele minerale de la Bazna fac obiectul unor lucrări interesante. Rudolf Rothens, în lucrarea “Memorabilae Europae”, amintește de aceste ape (1749), iar dr. Klaus, în studiul “Izvoare tămăduitoare din monarhia austriacă”, se referă la binefacerile apelor din Bazna.

După anul 1752, încep să se facă analize chimice, mai întâi de către farmacistul George Bette din Sibiu și apoi de alți specialiști. Informații bogate și amănunțite au rămas de la Andreas Gaspari, care a lăsat un manuscris cu observații culese între anii 1762 și 1779 despre starea băilor de aici. Autorul amintește despre existența mai multor izvoare minerale: Baia bisericii, Baia cerșetorilor, Fântâna acră și descrie starea lor de atunci.

Anul 1791 este legat de publicarea în “Scrieri transilvănene”, publicație trimestrială, a unui articol intitulat “Ceva despre baia de sulf din Bazna”, în care se confirmă că Andreas Gaspari a lăsat cea mai veridică descriere a începuturilor acestei stațiuni.

În anul 1808 încep să se facă cercetări științifice asupra apelor minerale de către medici și chimiști, care, în 1813, au publicat în “Anuarul medical al statului imperial” un raport favorabil. În luna noiembrie 1814 se hotărăște construirea unui stabiliment balnear, izvoarele de ape minerale de la Bazna trec în proprietatea bisericii evanghelice din localitate, fiind supuse unor analize chimice, făcându-se recomandări științifice.

În 1835, s-au făcut primele amenajării: patru cabine și o instalație de încălzit apa în cazane. Primul stabiliment balnear s-a construit abia în anul 1843 de către o societate pe acțiuni, formată din intelectuali din Mediaș. În 1845 au fost înregistrate 637 persoane venite la tratament.

În 1877, băile trec în posesia bogătașului Brekner din Mediaș, care le arendează pe timp de 70 de ani, acesta construind instalații sistematice care au contribuit la dezvoltarea și modernizarea stațiunii.

În anul 1905 a fost angajat primul medic al stațiunii, s-a înființat o farmacie și a început producția de sare de Bazna, numită “Victoria”. În 1907, geologul Ludovic Mrazec, unul dintre viitorii membri ai Consiliului de Administrație al Sonametan, explică originea apelor minerale și a nămolului.

Ziarul “Românul”, în buletinul său balneoclimateric din 22 iulie 1919, scria că “prețurile sunt reduse, confortul civilizat, muzica, seratele, festivitățile, tenisul, aparatele de gimnastică, ștrandul etc. arcuiesc mușchii bronzați și adăugă un final decisiv la convingerea vizitatorilor asupra climatului de vis și izvoarelor de sănătate ale Baznei”.

În 1949, băile de la Bazna au fost trecute în administrația Ministerului Sănătății, iar din 1950, dacă până atunci au avut caracter sezonier, devin o stațiune cu caracter permanent.

Legată încă de la începuturi de exploatarea gazului metan, apa sărată de Bazna este valorificată începând din 2000 și în cadrul Complexul Balnear Expro al Romgaz.

AGERPRES/(AS — autor: Isabela Paulescu, editor: Ștefan Gabrea)

Photo credit: (c) Mihai Dragomir / Sibiu County Tourism Association

“The Bazna spa resort of Sibiu County is in high demand. Located about 18 km northwest of the city of Medias, it is easily accessible. The County Council and the Bazna commune will take steps to have it declared a resort of national interest, and infrastructure works are underway to increase the quality of its amenities,” Sibiu County Council Vice President Ioan Banciu told AGERPRES.

The Bazna resort sits 18 km from the city of Medias, cozily snuggled among low hills and wide swampy valleys that hide deposits of natural gas and mineral springs in the underground. Bazna is mentioned in written sources as early as in the 13th century. Its salty and mineral springs, as well as the existence of methane gas were reported as early as in the 17th century. In modern times, the village and the resort developed concurrently.

A landmark in the history of Bazna is the year 1672. On a late autumn day, a few shepherds who had rounded up their flocks near the village lit a fire near the marshes. To their great surprise the swamps went up in flames that hovered skywards over the water in a ghostly appearance; unbeknownst to them, the shepherds had discovered methane gas.

In the early 19th century, doctors and chemists came from as far as Vienna to study the effects of the Bazna salt and the local microclimate. The resort was founded in 1843 and was taken over in 1905 by the evangelical community that turned it into a spa whose fame spread all over Transylvania.

“The mineral waters, the sapropelic mud, the Bazna salt, the favorable climate conditions and the picturesque landscape draw every year crowds of tourists to Bazna who seek here treatment for various diseases. The treatment facilities are perfect for musculoskeletal impairments, rheumatic diseases and conditions, orthopedic impairments, gynecological or respiratory diseases. The commune is also studded with cultural resources entered in the national heritage — the historic centre, the fortified churches of Bazna, Boian and Velt — all placed in a special natural setting which earned Bazna the status of ‘Romania’s most beautiful village’ in 2011,” said Simina Manea, executive director of the Sibiu County Tourism Association.

Bazna is a perfect destination for those who want to relax in the middle of nature or for active tourism enthusiasts who can enjoy hiking or cycling on the hills covered with orchards and in the beech forests that surround the locality.

According to the County Statistics Directorate and data provided by the mayor’s offices in the area, there are 11 tourist accommodation facilities in the Bazna resort, with a total capacity of 367 (9 percent more than in 2012), accounting for 3 percent of the total capacity of the county. Proceeds from the hotel tax decreased 8 percent in 2013 compared to 2012.

However, Bazna continues to develop and it has obviously come a long way since 1672, when the shepherds who lit a fire to warm themselves came upon the natural gas deposit trapped in Bazna’s underground, informs the website www.bazna.ro. This, and the subsequent discovery of the mineral waters, brought the resort into the people’s attention even beyond the boundaries of Transylvania. In the 18th century Bazna’s mineral waters are the subject of several interesting works. Thus, Rudolf Rothens mentions them in 1749 in his “Memorabilia Europae”, which is a selection of some of the most remarkable European sites a curious traveler should turn his attention to; doctor Klaus, in his study “Healing springs within the boundaries of the Austrian monarchy” also refers to the curative benefits of the Bazna waters.

After the year 1752, chemical analyses are being conducted, at first by pharmacist George Bette from Sibiu, and then by other specialists. Rich and thorough information was passed down by priest Andreas Gaspari, who left a manuscript with observations collected between the years 1762-1779 about the condition of the baths here. The author mentions the existence of several mineral springs: the Church bath, the Beggars bath, the Sour Fountain, complete with a description of their condition.

The year 1791 is related to the publication in the “Transylvanian Writings” quarterly of an article titled “About the Bazna Sulfur Bath” confirming that Andreas Gaspari had left the most accurate description of the beginnings of this resort.

In 1808 doctors and chemists embark on scientifically researching the local mineral waters and a favorable report is published in 1813 in the “Medical Yearbook of the Imperial State.” In November 1814 the decision is reached to build a spa treatment facility and Bazna’s mineral springs are transferred under the ownership of the local Evangelical Church; chemical analyses are performed, based on which scientific recommendations are made.

The year 1835 sees Bazna fitted out with four cabins and a boiler-equipped water heating system. Yet the first balneal facility was built only in 1843 by a joint-stock company made up of Medias highbrows. In 1845, as many as 637 people were registered to have sought treatment here.

In 1877 the baths get into the possession of magnate Iulius Brekner from Medias, who leases them out for 70 years; he also built systematized installations, making a substantial contribution to the development and modernization of the resort.

In 1905 the first physician of the resort was hired, a pharmacy was set up and the production of the Bazna salt kicked off under the commercial name of “Victoria.” In 1907 geologist Louis Mrazec, one of the future members of the Board of Directors of the Sonametan Methane Joint-stock Company, explains the origin of the mineral waters and of the mud.

The “Romanul” newspaper was writing in its balneal bulletin of July 22, 1919 that “prices are low, amenities are civilized, the music, soirees, celebrations, tennis, gymnastics equipment, the Lido, all tone the tanned muscles and conclusively satisfy the visitors that Bazna has a dream climate and springs sparkling with health.”

In 1949 the Bazna baths entered under the management of the Ministry of Health, and in 1950 the resort switches from a seasonal to all-year resort regime.

As of 2000, the healing powers of the Bazna saltwater are put to work in the Romgaz-owned Spa Complex Expro, which also has a hotel with a capacity of 62 guests. AGERPRES

Foto: (c) GABRIEL PETRESCU / AGERPRES ARHIVA

Sfecla roșie este o plantă erbacee bianuală, de cultură anuală (Beta rubra), din familia Chenopodiacee, din care fac parte și sfecla de zahăr, sfecla de distilerie, sfecla furajeră, sfecla de grădină.

Originile sfeclei se regăsesc în Babilonul antic. În Evul Mediu, călătorii din Italia au adus-o în Europa de Nord și Centrală, de unde a ajuns în Orient și China. În prezent, este cultivată în Italia, Franța, Spania, Olanda, Elveția și Statele Unite.

Are în compoziția sa multe substanțe nutritive precum vitamina A, vitaminele B1, B2, B6, vitamina C, sodiu, calciu, sulf, cupru, fier, iod, potasiu, acid folic și antioxidanți. Sfecla roșie este ușor de digerat și este bogată în apă (peste 90 %); zaharuri; fibre. Pigmentul care dă rădăcinii caracteristica culoare roșu-violaceu și care are o acțiune antioxidantă este saponine. Este bogată în substanțe vegetale care ușurează eliminarea grăsimilor; acid glutamic, un aminoacid care stimulează activitatea sistemului nervos.

Sfecla roșie se poate consuma ca și garnitură, în stare crudă sau coaptă (în acest caz nu trebuie decojită, pentru a-i păstra calitățile nutritive) sau ca suc obținut prin centrifugare. Poate fi, de asemenea, un ingredient în ciorbele de legume, în timp ce frunzele se pot consuma în salate, crude, opărite sau fierte pe aburi. Salata preparată din sfeclă o putem combina cu, morcovi și ridiche neagră, adăugând suc de lămâie. Sfecla roșie este un depozit natural de vitamine și de microelemente care nu se distrug prin fierbere. De aceea, ea este un eficient leac împotriva unor afecțiuni grave.

Prin conținutul ei bogat în fier și vitamina C, sfecla favorizează creșterea nivelului de hemoglobină din sânge. Anemia și alte boli grave ale sângelui pot fi ameliorate prin consumul zilnic de sfecla roșie, care contribuie și la întărirea pereților vasculari. Sfecla roșie consumată în mod regulat previne și tratează leucemia, cancerul pulmonar, colon-rectal și cel gastric datorită faptului ca aceasta este bogată în substanțe antioxidante. Rădăcina de sfecla roșie face minuni în cazul cancerului de prostată sau de sân, precum și în cancerul testicular.

Bogată în potasiu și în acid folic, sfecla roșie este benefică celor care au probleme de inima. Sfecla reglează tensiunea arterială și asigură buna funcționare a musculaturii cordului. Prin consumul de sfeclă putem menține la cote normale nivelul de colesterol din sânge. Frunzele de sfeclă sunt foarte bune în ameliorarea osteoporozei.

Mulțimea de microelemente care se găsesc în sfeclă în cantități apreciabile o transformă într-un mijloc eficient de detoxifiere a organismului și de întărire a imunității. Sfecla roșie contribuie la stabilizarea PH-ului (echilibrul acid-alcalin) din corp, fapt important pentru imunitate, deoarece bacteriile înfloresc atunci când echilibrul PH-ului din organism se strică.

Împotriva simptomelor de gripă și răceală este indicat consumul zilnic a două pahare cu suc de sfeclă roșie.

Parodontoza, o boală destul de gravă la nivelul danturii poate fi combătută cu ajutorul sfeclei roșii.

Bolile renale, precum infecțiile și calculii renali pot fi combătute prin consumul de sfeclă roșie.

Un tratament excelent pentru sindromul oboselii postvirale, al oboselii cronice, pentru febra glandulară sau pentru recuperarea după o boală istovitoare este amestecul de sucuri din sfeclă, morcovi, măr și țelină.

De secole sfecla roșie este apreciată ca stimulent digestiv și hepatic. Afecțiunile hepatice pot fi ameliorate prin consumul de sfeclă roșie. Astfel ficatul gras (steatoza hepatică), ficatul obosit, ficatul leneș sau chiar în stările infecțioase precum hepatite sfecla roșie ajuta la îmbunătățirea metabolismului celular și prelungește viața hepatocitelor (celule hepatice).

Fiind alcătuită în proporție de 80 % din fibre, sfecla roșie are efecte benefice în cazul problemelor digestive. Pentru cei cu stomac mai sensibil se recomandă ca ea să fie consumată fiartă sau coaptă.

Rădăcina de sfeclă roșie conține polizaharide și fibre care ajută la combaterea constipației. Se poate consuma sfecla roșie crudă sau fiartă amestecată cu hrean și miere.

Un studiu recent, realizat de cercetătorii din cadrul Universității de Sport și Științe Medicale din Exeter, Marea Britanie, a descoperit că sucul de sfeclă roșie are proprietăți extraordinare asigurând, printre altele, o rezistență nebănuită a musculaturii în cazul efortului fizic susținut.

Contraindicații: sucul de sfeclă nu se bea imediat, trebuie lăsat 2-3 ore, ca să se evapore unele substanțe nocive. Sfecla nu este recomandată diabeticilor, din cauza conținutului ridicat de zaharuri, nici celor care suferă de calculi renali de tip oxalați, deoarece conține acid oxalic, o substanță care tinde să formeze cristale, care se acumulează în aparatul urinar.

AGERPRES /(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiță)

Acestea afecteaza intr-adevar viata de zi cu zi – multi nu sunt in stare sa gaseasca o incaltaminte montaj, este destul de frustrant, si sa nu mai vorbim de aspectul neatractiv.

Iata mai jos reteta minune prin care puteti scapa de monturi : 

Mod de preparare: 

Se pune in 300 de ml de apa, o lingura de frunze de dafin zdrobite. Este mai bine daca faci asta, seara. Fierbeti amestecul 15 minute si pastrati-l in termos peste noapte.

Strecurati lichidul dimineata si beti intreg amestecul, insa nu trebuie baut tot odata, ci pe tot parcursul zilei.

Procedati la fel timp de 10 zile la rand, si asigurati-va ca veti pregati acesta bautura proaspata in fiecare seara. Repetati tratamentul dupa o saptamana de pauza.

Singurul lucru care poate sa va surprinda este frecventa si aspectul urinarii. Aceasta va fi extrem de concentrata in sare si destul de tulbure, intruct va dizolva marile depozite de sare acumulate in organism.

Ar trebui sa observati imbunatatiri dupa 10 zile de la terminarea tratamentului. Durere comuna va disparea si va veti simti mult mai bine.

Tratamentul cu frunze de dafin ar trebui sa dureze timp de 2 luni, iar monturile vor disparea in cele din urma, definitiv.

Ceea ce v-am relatat este un tratament din “interior” al monturilor, insa va voi dezvalui si unul din exterior : 

Zdrobiti foarte bine 5 frunze mari de dafin peste care turnati 100 ml de alcool de 90% concentratie. Lasati amestecul sa stea timp de 7 zile.

Inmuiatai apoi un tifon in amestecul respectiv si aplicati pe monturi, lasand sa actioneze peste noapte.

Pentru rezultate mai bune inmuiati picioarele in apa calda (apa 3 litri si 1 lingura de bicarbonat de sodiu), inainte de a aplica remediul.

Aceasta procedura insotita de cea de mai sus, sunt remediul perfect impotriva monturilor care nu va dau pace.

Acest articol este oferit sub licenta Creative Commons. Il puteti republica oriunde incluzand autorul, sursa si sa lasati toate link-urile intacte. 

Despre Autor: Cristian Iacov este autor pentru Secretele.com . „Imi doresc sa va dezvalui secretul sanatatii naturale pentru cunoasterea beneficiilor asupra organismului uman. Trebuie sa lasam o mostenire fara secrete generatiilor viitoare!”. Pe Cristian Iacov il puteti gasi si pe Facebook

Foto: (c) VLAD STAVRICA/ AGERPRES ARHIVA

Vâscul (Viscum album) este o plantă ce parazitează pomii fructiferi și unii arbori. În popor, această plantă este numită vâsc de brad, stoletnic, vâsc de păr. Ca plantă parazit, crește pe ramurile sau trunchiul unui copac și, de fapt, își trimite rădăcini care penetrează copacul pentru a-și lua substanțele nutritive. Vâscul parazitează de preferință plopul, salcia, mesteacănul, părul, mărul, păducelul, prunul, cireșul, salcâmul, arțarul, castanul, teiul, în general toate foioasele, coniferele și foarte rar frasinul, carpenul și arinul.

Frunzele vâscului se află în perechi opuse, cu marginile întregi, de culoare verzuie-galbenă. Fructele sunt de formă rotundă, la început de culoare verde, apoi albă, așezate câte 2-3 la un loc, prezentând 2 semințe acoperite cu o substanță cleioasă. Coacerea lor se termină în luna decembrie.

De la această plantă se folosesc frunzele împreună cu ramurile tinere, ce conțin vitaminele C și E, acidul oleanolic și o serie de principii active ca sponine, alcooli, colina, acetilcolina etc. Recoltarea se poate face tot timpul anului. Uscarea vâscului se face numai pe cale naturală, în încăperi bine aerisite, ferite de lumină. Fructele (bobițele) nu sunt pentru consum.

Trebuie știut însă că vâscul care are efecte benefice se dezvoltă doar în pomi cum ar fi măr, păr, prun, brad, gutui, pin, mesteacăn, trandafir și frasin. Cel mai valoros vâsc este cel crescut pe măr. Vâscul care crește în copaci precum arțar, salcie, tei, stejar și nuc este toxic și nu poate fi consumat, deoarece poate fi fatal organismului.

Tratamentul cu vâsc se face numai sub control medical.

Vâscul întărește sistemul imunitar și este eficient în dereglările hormonale.

Tratamentul cu vâscul macerat încetinește evoluția cancerului. Vâscul are proprietatea de a inhiba creșterea tumorilor canceroase. O serie de studii efectuate în Germania au demonstrate că injecțiile subcutanate cu extract de vâsc stimulează sistemul imunitar și îi ajută pe bolnavii de cancer.

Ceaiul de vâsc tratează și hipertensiunea arterială. Aceasta plantă poate diminua simptomele hipertensiunii arteriale: senzația de amețeală, vâjâitul în urechi, tulburările de vedere, tahicardiile. Acesta fortifică activitatea cardiacă, care este legată de tensiunea arterială anormală. Ulterior, s-a constatat că vâscul poate scădea și nivelul tensiunii arteriale. Este un leac foarte bun, vindecă sechelele în urma unui accident vascular.

Este recomandat în tratarea bolilor de inimă (ateroscleroza, ischemie cardiacă, hipertensiune, palpitații). Menopauza determină tulburări circulatorii, cardiace, stări nervoase care sunt tratate cu această plantă, folosind pulberea de vâsc.

Ceaiul de vâsc este recomandat în cazurile de hemoragie sau de sângerări, datorită efectului hemostatic. Se consumă zilnic o cană cu ceai de vâsc. Tratamentul se face pe o durată scurtă de timp.

Vâscul reglează nivelul glicemiei. Ceaiul de vâsc are efecte stimulatoare asupra metabolismului și o acțiune benefică asupra pancreasului, iar o cură de câteva luni cu ceai sau macerat de vâsc reglează nivelul glicemiei.

Vâscul sub formă de ceai este benefic și în cazul bolilor de ficat. Nutrientul conținut de vâsc împiedică acumularea de grăsimi în ficat.

Pulberea de vâsc este indicată în cazul balonărilor, a problemelor digestive, a ulcerului.

Calmează crizele respiratorii, fiind benefic pentru cei care suferă de astm. S-a constatat că frunzele acestei plante fluidizează secrețiile bronșice, măresc rezistența la stres (ce declanșează crize astmatice) și calmează spasmele.

Alte preparate din vâsc se foloseau în trecut în tratamentul crampelor și chiar al epilepsiei.

O altă virtute terapeutică a vâscului, evidențiată de pe poziții științifice în ultimele decenii, ține de efectele benefice exercitate de această plantă în domeniul combaterii “bolii secolului”, cum pe bună dreptate este denumită ateroscleroza sau ateromatoza.

În trei țări, și anume în Austria, Germania și Elveția, există medicamente anticanceroase extrase din vâscul alb.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Fructul comestibil cărnos, cu gust dulce-acrișor, este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităților fructului său, din care se extrage un suc foarte plăcut la gust, dulce și aromat.

Fructele de ananas conțin un ferment digestiv bromelina, acid cinamic, pectine, polizaharide, vitamina C, triptofan, serotonina, minerale și vitamine. Din punct de vedere medicinal, bromelina este cel mai prețios compus al acestui minunat fruct, care digeră în câteva minute de 1.000 de ori greutatea ei de proteine și care este comparată cu pepsina și papaina. În compoziția ananasului nu se întâlnesc grăsimi, iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele, acestea sunt în cantități foarte reduse.

În scop fitoterapeutic se utilizează frunzele tinere, fructele și tulpina. Datorită bromelinei, fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcționări a tractului gastro-intestinal, sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric.

Pentru eficiența terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă, imediat ce a fost stors din fruct. Ananasul are efect: antiiflamator, efect revigorant, purgativ, detoxifiant, antidepresiv. Este folosit intern în: tulburări digestive, afecțiuni inflamatorii cronice, constipație, obezitate, tratarea celulitei, cancer, răceli, infecții, febră, astm, dismenoree, hipertensiune, efecte neplăcute ale menopauzei, artrită, reumatism, ateroscreloză, enterocolite, infecții, purificarea sângelui. În ceea ce privește uzul extern, fructul este folosit în răni și arsuri, tratamente de înfrumusețare și întinerire a pielii, plăgi, sub formă de suc și creme preparate din fruct.

Consumul de ananas nu este recomandat în caz de ulcer gastric.

Există sute de varietăți ale acestui fruct, de la foarte mari până la dimensiuni miniaturale. Soiurile pitice provin din Thailanda și Africa de Sud. O variantă medie, Abacaxi, poate cântări până la 5 kg. Varianta extremă este Giant Kew, cunoscut pentru cele 20 de kg.

Principalele țări producătoare la nivel mondial sunt: Mexic, Honduras, Republica Dominicană, Filipine, Thailanda, Costa Rica și China.

Se crede că fructul de ananas a fost descoperit de Cristofor Columb, în 1493, în Guadalupe, deși el era cultivat de multă vreme în America de Sud. El este și cel care l-a numit ”pina de Indes” (pinul indienilor) datorită asemănării cu un con de pin. Începând cu 1555, ananasul ajunge în Anglia, iar, mai apoi, în India, Asia și Indiile de Vest.

În 1903, James Drummond Dole începe să conserve ananasul, făcându-l accesibil în mai toată lumea. În prezent, îl găsim tot timpul anului, în orice parte a globului și în orice supermarket.

Atunci când cumpărăm ananas proaspăt, trebuie să alegem un fruct care este greu pentru dimensiunea lui, ceea ce înseamnă că este suficient de suculent. Gradul de coacere se testează rupând una dintre frunzele de la bază. Dacă iese suc, este copt. De altfel, partea inferioară a ananasului este și cea mai dulce. Atunci când este copt, este moale și are o textură plăcută.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Gabriel PETRESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Prazul (Allium porum) este o plantă erbacee bienală, leguminoasă, originară din zonele vecine Mării Mediterane (Egipt, Grecia și Asia Mică). Este simbolul național al Tării Galilor. În Egiptul Antic, prazul era venerat ca un zeu. La noi este foarte renumit în Oltenia. Se cultivă din cele mai vechi timpuri, chiar de pe vremea vechilor egipteni, care îi atribuiau proprietăți afrodisiace. Apoi, l-au plantat și folosit romanii după care s-a extins în întreaga Europă.

Principala caracteristică a plantei este bulbul mare, din care se desprinde rădăcina care are forma firoasă, de ”mustăți”. Bulbul este alungit, tulpina este groasă, de culoare albă, frunzele sunt lungi, cu vârf ascuțit, iar florile au culoare albă.

Prazul conține apă 87-90%, hidrați de carbon, proteine, glucide, lipide, glucoză, fructoză, zaharoză, grăsimi, substanțe minerale (potasiu, calciu, fosfor, clor, magneziu, fier, mangan, zinc, sodiu), fibre alimentare, polifenoli, ulei volatil, saponine și vitamine A, B, C, E, K, PP, B6. Conține și un nivel important de azot ceea ce îl face un bun constructor și regenerator.

De la Hippocrate și până în zilele noastre, terapeuții au descoperit alte și alte proprietăți terapeutice ale popularei legume, devenită un remediu indicat pentru 60 de afecțiuni acute și cronice. Mai mult, în gastronomie, prazul este ridicat la rangul de rege al supelor.

Partea comestibilă este porțiunea albă a plantei, dar și frunzele. Prazul se alege în funcție de diametrul acestuia, astfel că, cu cât este mai mare în diametru, cu atât este mai fibros.Trebuie să fie drept, ferm, cu frunze verde deschis și bulbul alb. Prazul se folosește în gastronomie atât în stare crudă, alături de preparate, în salate, sau gătit pentru prepararea diverselor tipuri de mâncăruri, dar poate fi administrat și în scop terapeutic, beneficiind de numeroase substanțe cu potențial vindecător. În scop fitoterapeutic se utilizează bulbul și semințele. El face parte din acceași familie botanică cu ceapa și usturoiul și împart aceleași proprietăți terapeutice, dar ceapa și usturoiul nu sunt atât de puternice.

Planta are rol antiseptic, bacteriostatic, stimulează imunitatea, scade riscul cancerului de colon, prostată, sân, ovarian, are efecte laxative, emolient, efect expectorant, diuretic, favorizează eliminarea toxinelor din organism, lubrefiază pereții intestinali, grăbește evacuarea intestinelor, antiinflamator, antiseptic, carminativ, hipotensiv, stomahic, diuretic, expectorant, hipogliceminant, tonic și vasodilatator. Este foarte util în îndepărtarea paraziților intestinali.

Este recomandat și în boli de nutriție: rahitism, obezitate, diabet. Cercetătorii germani au descoperit că frunzele de praz conțin o substanță monozaharidică denumită ”All-Ozem” ce acționează direct asupra insulinei, crescând efectul hipoglicemiant al acesteia.

Prazul consumat ca atare sau decoctul din frunze poate ajuta la înlăturarea gripei, anginei, afecțiunilor cardiace, arterite, astmului bronșic, bronșitelor, traheitelor, laringitelor, afecțiunilor respiratorii, hemoragiei nazală, constipației, enterocolitelor, atoniei digestive, fermentațiilor intestinale și a altor tulburări digestive. Este un aliment miraculos pentru persoanele ce suferă de boli cardiovasculare deoarece conține un flavonoid deosebit de important, denumit kampferol, ce protejează vasele de sânge.

Prazul este unul din alimentele care îndepărtează colesterolul într-un mod foarte eficient, deoarece conține cantități mici de siliciu care este un important dușman al colesterolului. El conține substanțe ce acționează asupra insulinei, crescându-i efectul hipoglicemiant. Bulbul crud este un remediu împotriva înțepăturilor de viespi și albine.

Frunza de praz, de asemenea, s-a dovedit a fi foarte eficace în ateroscleroză, și conține o mulțime de compuși sulfurați care distrug grăsimile de sub piele. Frunzele verzi ale prazului conțin o serie de aminoacizi esențiali care cresc eficacitatea metabolismului proteic hepatic. Cercetătorii au efectuat o mulțime de teste științifice și au descoperit capacitatea prazului de a echilibra și reechilibra funcțiile biologice ale organismului, și este de asemenea recomandat în astenii fizice și nervoase, dezechilibrări nervoase, etc.

În uz extern, sub formă de cataplasmă, compresă, spălături locale, planta ajută la vindecarea furunculelor, plăgilor, panarițiului, abceselor și piodermitei.

În cosmetică, cataplasmele din frunze de praz sunt recomandate în cazul tenurilor acneice și cuperotice. Sucul de praz cu lapte sau zer se aplică pe ten contra pielii înroșite, acneei și a erupțiilor feței. De asemenea, din sucul amestecat cu miez de pâine se obține o pastă care grăbește colectarea în abcese și furuncule. Poate fi utilizat și la îngrijirea părului, pentru oferirea unor reflexe deosebite (decoct de praz).

Încă de la vârsta de șase luni, prazul poate fi introdus în alimentația bebelușului, așadar este un aliment foarte bun pentru toate categoriile de vârstă. Un consum regulat de praz aduce beneficii pentru oameni de toate categoriile de vârstă și este indicat deoarece prazul face parte din categoria alimentelor-medicament.

Prazul și preparatele fitoterapeutice din această plantă sunt contraindicate în litiaze renale sau biliare din cauza oxalaților (acidul oxalic în contact cu calciul poate forma cristale care se depun în rinichi sau vezica biliară).

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVĂ

Grâu este un termen generic, care desemnează mai multe specii aparținând genului Triticum. Acestea sunt plante anuale din familia gramineelor (Poaceae), cultivate în aproape întreaga lume. Grâul este cea mai cultivată plantă în lume și a doua cultură mondială ca producție după porumb. Fructul grâului este o cariopsă de culoare brună și formă ovală.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVĂ

Există mai multe tipuri de grâu, dintre care menționăm grâul de iarnă, fiind cultivat mai ales în regiunile mediteraneene și în cele temperate; grâul de vară care suportă cu greu temperaturile scăzute; grâul dur, cultivat mai ales în zonele calde și uscate (Italia, sudul Franței); grâul comun, cea mai importantă varietate de grâu, fiind cultivat la latitudini mai ridicate (Canada, Ucraina), fiind principala sursă de făină de panificație.

Cele mai vechi dovezi arheologice referitoare la cultivarea grâului au fost descoperite în așa numitul Corn al Abundenței (regiune fertilă în vestul Asiei, care cuprinde teritoriul Siriei, Iordaniei, Turciei, Armeniei și Irakului de astăzi).

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

La începuturi, boabele de grâu se pare că erau consumate crude, mai apoi fiind prăjite sau fierte în apă, sau sub formă de turte, făcute din făina grosieră rezultată prin măcinarea lor între două pietre. Având în vedere că grâul în forma lui naturală era nepotrivit pentru consum, omul primitiv a descoperit repede modul de măcinare a acestuia în făină, utilizând mojare, pistile și alte unelte manuale, în cele din urmă inventând mori puse în funcțiune de mâna omului sau animale de povară, apoi de energie generată de apă, vânt și, în final, electricitate. Primele mori în Europa datează de pe vremea Imperiului Roman, trecând printr-o perioadă remarcabilă de dezvoltare în Evul Mediu.

În țara noastră, suprafața cultivată cu grâu reprezintă aproximativ 25% din suprafața arabilă și 40% din suprafața semănată cu cereale. Grâul, cea mai importantă plantă cultivată, cu mare pondere alimentară, este semănat în peste 100 de țări și reprezintă o importantă sursă de schimburi comerciale.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Grâul se impune ca aliment de bază în cultura occidentală, fiind prezent în mesele zilnice sub formă de pâine, griș, paste făinoase, produse de patiserie, biscuiți, etc. Grâul este cultivat mai ales ca aliment, dar și ca plantă medicinală.

Grâul conține o paletă largă de nutrienți: fosfor, magneziu, fier, zinc, cupru, seleniu, potasiu, complexul de vitamine B (B1, B2, B3, B5, B6), vitaminele E și K. Asemenea fructelor și legumelor, grâul contribuie semnificativ la aportul zilnic de antioxidanți, compușii care ne protejează celulele de acțiunea negativă a radicalilor liberi. Scade riscul de boli cardiovasculare, diabet și obezitate. Grâul și produsele pe bază de grâu sunt și o importantă sursă de fibre alimentare. Grâul conține, în principal, fibre insolubile, esențiale pentru buna funcționare a tranzitului intestinal. Se știe că, în general, o dietă bogată în fibre poate contribui la prevenirea bolilor cardiovasculare și la controlul diabetului de tip 2. În același timp, se pare ca un aport ridicat de fibre ar fi asociat cu un risc diminuat de cancer de colon și cu o mai mare senzație de sațietate. Planta are și calități mineralizante, tonice, diuretice, antiinflamatorii.

Doctorul francez Jean Valnet în lucrarea sa, “Tratamentul bolilor prin legume, fructe și cereale”, scria: “[…] excepționala bogăție a constituenților lui (a grâului — n.r.) autorizează cercetătorii care s-au aplecat asupra problemelor sănătății să afirme că ar da o grea lovitură dezvoltării tot mai accentuate a diabetului, a asteniilor, a nevrozelor, a nevritelor, a bolilor cardiovasculare, a cazurilor de cancer’.

Cei mai mulți dintre nutriționiști consideră grâul încolțit ca fiind un “ou” natural, care poate vindeca numeroase afecțiuni. Încă din cele mai vechi timpuri, grâul germinat a fost folosit în terapia naturistă, fiind privit și, în prezent, ca un leac miraculos pentru renașterea organismului. Boabele de grâu încolțit fac minuni pentru sănătate, adunând în ele cele mai bune substanțe folositoare organismului uman.

Cura cu grâu germinat și-a câștigat reputația de terapie cu efecte excepționale în vindecarea bolilor și revitalizarea organismului. Vitaminele, mineralele și substanțele nutritive conținute de acest aliment minune ajută la dezvoltarea celulară și menținea unui tonus de viață ridicat. Consumul grâului încolțit este indicat și în curele de slăbire. Proteinele se transformă în amino-acizi, grăsimile în acizi grași esențiali. Proteinele, vitaminele, enzimele și urmele de minerale se multiplica de la 300% pana la 1200%. Bobul încolțit conține maximum de ingrediente vitale. 100 grame germeni de grâu conțin fosfor (1.050 mg%), magneziu (342 mg%), calciu (71 mg%). La aceste minerale se adaugă vitaminele: A, B, E, K, D, PP, enzime și anumiți hormoni vegetali, cu structura foarte puțin cunoscută, dar care au efecte terapeutice extraordinare. În coaja lui există aminoacizi esențiali, proteine ce nu pot fi sintetizate de organism și ar trebui consumate ca atare. Ele dispar în urma procesului de fabricare a făinii albe. Germinarea dublează cantitatea de calciu, magneziu și fosfor conținut în bobul de grâu.

Grâul încolțit poate fi folosit și fără a urma o cură propriu-zisă. Boabele germinate se pot adăuga în salate de legume, au un gust foarte bun alături de roșii, ciuperci, salată verde, ceapă.

Datorită conținutului ridicat de vitamine, acest aliment devine un stimulator important al numeroaselor procese din corpul uman. În cele mai multe dintre cazuri, după doar două săptămâni de consum al boabelor încolțite cele mai multe dintre boli încep să prezinte ameliorări importante.

Grâul încolțit este indicat în: tratamentul întârzierilor de creștere la copii, boli de piele (acnee, eczeme, afecțiuni infecțioase recidivante), îmbătrânire sau îmbătrânire prematură, afecțiuni hepatice, subponderalitate, tromboflebită, arterită, tumori ale stomacului, tumori în general, cancer, afecțiuni oculare, afecțiuni respiratorii recidivante (inclusiv astm și bronșită), impotența și sterilitatea masculină, amenoree, dismenoree, anemie, lipsa de calciu și magneziu, dureri de cap, migrene, insomnie. Femeilor însărcinate sau care alăptează, le asigură o mai bună vitalitate, la fel și celor care se refac după o boală, accidente, tăieturi, arsuri.

Germenii de grâu sunt indicați și în curele de slăbire. Se poate face pâine în casă, folosind apă, făină integrală și germeni de grâu, din care se mănâncă două felii la fiecare masă. Pentru a slăbi cu ajutorul fibrelor, va trebui să consumați și foarte multă apă pentru a le activa, altfel, ar putea să aibă un efect contrar.

Totuși, există câteva contraindicații pentru aceasta cură. Nu e bine să aplice această terapie persoanele care se confruntă cu dezechilibre cauzate de excesul de hormoni estrogeni. Bărbații cu tendință de îngrășare sau efeminare este bine să evite acest remediu.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Sunt zeci de oameni care vin an de an, recunoscători fiind soarelui şi muntelui pentru vindecarea şi alinarea pe care le-au primit.

Doctorul din Hamburg vine an de an pentru a căpăta energia necesară conducerii cabinetului său în care tratează zeci de bolnavi, zilnic. Nimeni nu ştie secretul reuşitei celor peste zece operaţii pe care niciun doctor nu le-ar putea face într-o zi, scrie site-ul muntii-bucegi.ro

Doamna cu pălăria violet din Sibiu, adusă pentru prima dată într-un scaun cu rotile de nepotul ei, cercetător la Institutul de Mineralogie Patologică Axente Sever, și care acum vine pe propiile-i picioare, mai mult pentru a mulțumi Piramidei pentru magica ei vindecare, Soarelui pentru căderea lui miracunoasă şi binefăcătoare în trepte piramidale, ori poate Sfinxului, fără de care nimic nu ar fi posibil…

Familia cu cei doi gemeni din Eastwood, ambii bolnavi de artrita psoriazică, boală autoimună care afectează ligamentele şi tendoanele. Efectul piramidei magice asupra celor doi micuți este incontestabil, având acţiune antiinflamatoare selectivă pentru COX2, și producerea de adalimumab, un anticorp monoclonal uman recombinat de tip Ig G cu specificitate pentru TNF alfa.

Tânărul cu fibromialgie din Detroit, boală căpătată în urma unei depresii severe cu tulburări de anxietate, piramida acţionând asupra lui precum un inhibitor selectiv de serotonina (SSRI), antidepresiv tricyclic. Este ştiut că în această boală medicii nu au un tratament, recomandând meditaţia şi rugăciunea…

DE O.P.

Sursa: antena3