Peisaj de iarnă din Plaiul Foii, la poalele masivului Piatra Craiului, zonă aflată la 12 km de orașul Zărnești, județul Brașov.
Foto: (c) Bogdan BĂRBULESCU / Arhiva AGERPRES

Parcul Național Piatra Craiului, potrivit infoseason.ro, deține o zonă specială de conservare, unde se află patru zone carstice: Cheile Zărneștilor sau Prăpăstiile Zărneștilor pe teritoriul județului Brașov; Cheile Dâmbovicioarei; Cheile Brusturetului; Cheile Dâmboviței pe teritoriul județului Argeș.

Tot aici există o arie de protecție cu o suprafață de 1,5 ha, cu caracter de monument al naturii: Peștera Liliecilor, o zonă cu suprafața de aproximativ 1.200 ha, pe care pășunatul este interzis și 683 ha de rezervație științifică.

Peisaj de iarnă din zona Masivul Piatra Craiului, județul Brașov.
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Rezervația naturală Cheile Zărneștilor cu o suprafață de 109,80 ha a fost desemnată rezervație naturală în 1938 potrivit infopensiuni.ro, și a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000.

Datorită peisajului stâncos, rezervația este numită și “Prăpăstiile Zărneștilor” și reprezintă un impresionant defileu, lung de aproximativ 5 km situat în partea de nord-est a masivului Piatra Craiului. Cheile încep pe pârâul Vlădușca și continuă până în dreptul satului Măgura. Mergând la pas, parcurgerea peisajelor spectaculoase oferite de Prăpăstiile Zărneștilor se poate face în 45 de minute.

Pereții verticali din calcar, care pe alocuri se apropie până la 5-6 metri, au înălțimi cuprinse între 100-200 m, potrivit turisminzarnesti.ro. În unele zone, Cheile oferă sectoare umbrite de-a lungul întregii zile. În pereții defileului au fost amenajate zeci de trasee pentru amatorii de alpinism și escaladă, cel mai lung având 115 metri.

Masivul Piatra Craiului, vedere din Plaiul Foii, zonă aflată la 12 km de orașul Zărnești, județul Brașov.
Foto: (c) Bogdan BĂRBULESCU / Arhiva AGERPRES

Accesul în defileu se face din localitățile Zărnești, Peștera, conform aceluiași site. În apropierea cheilor se află situată cabana Curmătura, importantă bază de plecare în traseele din Piatra Craiului. Turiștii sunt întotdeauna impresionați de atracțiile turistice ale defileului: peșterile (Peștera Mare din Prăpăstii, Peștera Mică din Prăpăstii), precum și cele câteva izbucuri, din care Fântâna lui Botorog și Fântânile Domnilor.

Cheile Zărneștilor sunt străbătute de Râul Mare, care, datorită permeabilității calcarelor, dispare pe unele porțiuni, urmând să apară la ieșirea din chei. În bazinul hidrografic al acestui râu s-au format 21 de peșteri.

O perspectivă generală asupra cheilor este oferită de platoul învecinat Măgura. De asemenea, la capătul cheilor se ajunge la locul numit ”La Table”, unul dintre punctele de urcare pe creasta Pietrei Craiului.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Cristina MATEI / Arhiva AGERPRES

Șefa Centrului Cultural din cadrul Primăriei Corabia, prof. Mirela Cojoc, dezvăluie adevărul istoric ce se împletește cu legenda, de la “podul de aramă” identificat cu podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava, din care astăzi se mai păstrează un picior, până la curțile lui Ler-Împărat, pe drumul Domnului de Rouă.

“În secolul al IV-lea, politica de întărire a graniței nord-dunărene din Imperiul roman (a Moesiei Prima și a Daciei Ripensis din sudul fluviului) și rațiunile strategice l-au determinat pe împăratul Constantin cel Mare (306-337) să inițieze construirea unui pod transdanubian de piatră și lemn care a fost inaugurat în vara anului 328, chiar în prezența, la Dunăre, a primului împărat creștin. Podul, neobișnuit de lung pentru acea dată (2.437,5 m), a fost realizat între cetățile Oescus (Ghighen, din Bulgaria) și Sucidava (Corabia, județul Olt), într-o zonă care, din punct de vedere geografic, prezenta asemănări cu cea din zona Drobetei”, afirmă Mirela Cojoc.

Foto: (c) Cristina MATEI / Arhiva AGERPRES

Aceasta menționează că principala asemănare între cele două poduri consta în faptul că, în zona Sucidavei, Dunărea curgea pe două brațe, cel principal, sudic, fiind navigabil și în prezent.

“Brațul secundar, nordic, din care a rămas așa-zisa gârlă a Bozahuzului, poate fi admirat de pe ruinele anticii cetăți, cu lanurile verzi și stânele de oi sălășluite în albia sa uscată. În antichitate, brațul nordic al fluviului scălda zidurile de sud ale cetății Sucidava. Odată cu construirea acestui important edificiu și din cauza atacurilor goților (presupuse de istorici a fi fost prin anul 323), a fost refăcută din temelii și cetatea Sucidava, situată la circa 130 metri est de portalul nordic al podului”, precizează Mirela Cojoc.

Podul peste Dunăre de la Sucidava unea două regiuni romane, de la sud și de la nord de Dunăre, printr-un drum numit în folclorul local drumul Domnului de Rouă sau drumul lui Traian, care trecea pe lângă Caracal, prin Romula Malva și ajungea până în munți.

“Din punct de vedere strategic, podul lui Constantin cel Mare avea rolul de a uni, nu două orășele sau ținuturi, ci o întreagă regiune romană de la nordul Dunării, cu inima Imperiului Roman. Importantul drum ce cobora din Balcani pe valea Iskerului (în Bulgaria) și terminat pe malul drept al Dunării, se lega, la capătul său nordic, cu marele drum roman ce cobora din Transilvania pe Olt, prin cetatea Romula-Malva, apoi, în continuare peste Câmpia romănățeană, până la Sucidava”, mai relatează Mirela Cojoc.

Romula, în prezent sit arheologic situat în satul Reșca din comuna Dobrosloveni, este cel mai mare sit arheologic de la sud de Carpați, având o suprafață de peste 304 hectare și a fost unul dintre cel mai importante centre economice și culturale din provinciile romane dunărene. Municipium din primele decenii ale secolului al II-lea d.Hr, colonia Romula din perioada împăratului Septimius Severus sau cel mai târziu a lui Filip Arabul, orașul a fost reședința guvernatorului Daciei Inferior/Malvensis.

Foto: (c) Cristina MATEI / Arhiva AGERPRES

Podul roman de la Sucidava-Celei a fost înregistrat grafic pentru prima dată de către stolnicul Constantin Cantacuzino, pe o hartă redactată la Padova între anii 1694-1699, fără a-i cunoaște vechimea și mărimea, menționând doar că ‘în acest loc a fost cândva un pod’.

“De la capătul nordic al podului, în celebra sa lucrare ‘Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor’, marele cărturar muntean Constantin Cantacuzino trasa drumul roman ce pornea de la Dunăre spre Valea Oltului, către legendarele curți ale lui Ler-Împărat de la cetatea Antina (Romula-Malva, lângă Caracal). Cuvântul Ler este destul de cunoscut și astăzi, întâlnit în străvechile noastre colinde de Anul Nou, provenind de la Aurelian, după cum presupunea și italianul Luigi Fernando de Marsigli, pasionat cercetător al acestor locuri”, mai relatează Mirela Cojoc.

Aceasta precizează că legendele locale despre Domnul de Rouă au fost culese de către istoricul Nicolae Densușianu și toate vorbesc de un drum de la Dunăre spre munți și topirea acestuia din cauza razelor soarelui.

“Înaintând în profunzimea legendelor culese de la localnici de către istoricul Nicolae Densușianu despre legendarul drum, potrivit acestora, exista un crai sud-dunărean, Domnul de Rouă, care, trecând podul de aramă la nord de Dunăre, pleca noaptea, călare, spre curțile lui Ler — împăratul de la cetatea Antina — și mergea pe drumul de piatră până sub munte, în Țara Loviștei, la Râmnic, unde avea o ibovnică. Odată, apucându-l zorii zilei, razele soarelui l-au topit, prefăcându-se în râușorul Potopin (astăzi fiind o baltă, lângă satul cu același nume care aparține comunei Dobrosloveni, județul Olt). În alte legende, acest Domn de Rouă se identifica chiar cu un domn al Țării Românești, cu scaunul la cetatea Antina și care mergea în fiecare noapte spre Râmnic la iubita sa. În alte variante, craiul locuia la munte, iar iubita sa locuia la Celei, lângă Dunăre. În toate variantele legendare, moartea i-ar fi pricinuit-o iubita, care ar fi ascuns cocoșii ce vesteau apropierea zilei și astfel, acest domn s-ar fi topit odată cu răsăritul soarelui. Mitul Domnului de Rouă deține și adevăruri istorice, menționate chiar în acest text, pentru că poveștile bătrânilor, devenite azi legende, ascund mici adevăruri izvorâte din străfundul istoriei”, mai afirmă Mirela Cojoc.

Conform Mirelei Cojoc, podul de aramă din legendă poate fi podul constantinian, denumit “de aramă” după descoperirea, în apele Dunării, în anul 1860, potrivit inginerului Al. Popovici, a unor scoabe de aramă ce fuseseră folosite la fixarea blocurilor de piatră din structura construcției.

Un alt reper tangibil la care face referire legenda este drumul de piatră roman, realizat din același tip de piatră ca și cetatea Sucidava. Din acest drum se poate observa și în prezent o porțiune, între cartierele Vârtop și Celei din Corabia.

“Se poate vorbi cu certitudine de existența drumului de piatră roman amenajat odată cu edificarea podului și refacerea cetății în timpul domniei lui Constantin cel Mare, drum care lega Sucidava de cetatea Romula-Malva (Antina) și de acolo urca până în inima Transilvaniei, către capitala provinciei. Acest drum, pavat cu aceeași piatră din care este construită cetatea Sucidava, se poate observa ușor și astăzi pe drumul de țară care leagă Celeiul de Vârtop (astăzi cartiere ale orașului Corabia, județul Olt). Locuitorii din zonă îi spun drumul lui Traian pentru faptul că tot aceeași configurație o avusese și drumul edificat de Traian, între cele două războaie de cucerire a Daciei”, mai precizează Mirela Cojoc.

Despre satul Potopin din comuna Dobrosloveni și balta Potopin se consideră că au fost numite așa pentru că acolo s-ar fi “topit” la lumina soarelui, Domnul de Rouă.

“Mai mult, importanța drumului care lega sudul Peninsuluei Balcanice cu Dacia este reliefată de descoperirea la Sucidava în anul 1913 și publicarea în anul 1937, de către reputatul arheolog Dumitru Tudor, a unui milliarum (o bornă antică) pe care scrie: Imp(eratori)[ D(omino)] n(ostro) [Fl(avio) Va(lerio) Con-]/ stant(ino Aug(usto) et]/ C(a)es(ari)b(us) no[stris] (duobus) M(ille) p(assume)I, adică ‘Stăpânului nostru Flavius Valerius Constantin Augustul și celor doi cezari. O mie de pași’. Din inscripție rezultă faptul că ‘Stăpânul’, împăratul Constantin și cu cezarii, cei doi fiii săi ,Constantin al II-lea și Constanțiu al II-lea, au refăcut calea de comunicare, probabil odată cu construirea podului. De la numele lui Va(ler)ius poate proveni și Ler—Împărat cu legendarele sale curți de la Antina. Tot așa se face și că nașterea denumirii satului Potopin (din comuna Dobrosloveni, județul Olt) nu este deloc întâmplătoare, ea provenind de la ‘topirea’ Domnului de Rouă chiar în dreptul așezării de astăzi”, mai arată Mirela Cojoc.

Podul lui Constantin cel Mare de la Celei — Sucidava este considerat de istorici drept al doilea ca importanță după cel de la Drobeta și a fost o construcție costisitoare și grandioasă din punct de vedere tehnic.


“Lăsând deoparte legendele, cert este că podul lui Constantin cel Mare a avut o însemnătate deosebită pentru romanitatea de la Dunărea de Jos. O asemenea construcție stabilă, costisitoare și grandioasă ca tehnică, nu se putea ridica dacă Imperiul nu stăpânea importante teritorii la nord de fluviu. Din repertoriul urmelor arheologice aparținând veacului al IV-lea, rezultă că întreaga zonă de câmpie a Olteniei și a Munteniei fusese reanexată Imperiului, având ca limită nordică și strategică, marele val Brazda lui Novac. Nu se știe exact până la ce dată a rămas în picioare podul de la Celei. În împrejurări puțin cunoscute, dar legate, se pare, de atacurile goților la sud de Dunăre, care reîncep în anul 364 d.Hr. și de răscoala lui Procopius din anii 365-366, podul dintre Sucidava și Oescus a fost distrus. După alte informații, cauza ruinării ar fi fost revărsările Dunării și împotmolirile prin bancurile de gheață. Dar, indiferent de viața lui scurtă, acest pod rămâne cel mai important, după acela de la Drobeta și a îndeplinit un însemnat rol istoric, în perioada constantiniană, pentru romanitatea nord-dunăreană”, conchide Mirela Cojoc.

AGERPRES / (AS — autor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) Apă Minerală Vâlcele / Facebook.com

Este una dintre puținele ape minerale medicinale din țara noastră care se îmbuteliază manual și se vinde în magazine.

”Nu are adaosuri și nici îmbunătățiri. E îmbuteliată așa cum vine din pământ, fără nicio intervenție, fără a scoate sau a introduce ceva. Apa ajunge la consumator așa cum a fost făcută și echilibrată în cel mai performant laborator pe care îl cunosc — natura. (…) Sunt o sumedenie de specialiști care spun că apa structurată la pulsul Pământului, la 7,85 Hertz, este compatibilă energetic cu organismul uman, în timp ce apa destructurată molecular, bătută cu pompele, tratată, supusă la presiuni mari, pierde din calitatea și energia pe care ar trebui să o aducă organismului”, a declarat pentru AGERPRES Silviu Manole, patronul societății Wega Invest.

Mai mult decât atât, acesta are grijă ca oamenii care lucrează la îmbutelierea apei să fie ”pozitivi” și să aibă o stare fizică și psihică bună.

”În general avem grijă ca acei oameni care lucrează la îmbutelierea apei să aibă tot timpul un confort psihic și spiritual pozitiv, pentru că apa interacționează foarte mult cu oamenii în apropierea cărora se află și orice sentiment negativ generat de om influențează structurarea moleculară a apei în sens pozitiv sau negativ și atunci ar fi incorect să le dăm oamenilor care dau bani pe produsul nostru o apă minerală cu influențe energetice negative”, a mai spus Silviu Manole.

El a declarat că teoria sa se bazează pe cultura chineză, dar și pe numeroase studii și cercetări făcute de academicieni și oameni de știință, printre aceștia numărându-se japonezul Emoto Masaro, autorul bestseller-ului ”Messages from Water”.

”Filosofia vine din vechime, din cultura chineză (…), dar trecând prin istorie spre vremurile actuale, cele mai cunoscute, cred, sunt studiile profesorului Emoto Masaro, studiile de care puțină lume știe, ale unui pionier în studiul apei, anume Henri Coandă, și, de asemenea, ale regretatului profesor Mânzatu, care a ajuns la performanțe extraordinare în ce privește apa și influența dintre om și apă. (…) Și alți oameni mi-au confirmat acest lucru. Spre exemplu, am găsit o firmă în București care se ocupă cu un produs special bazat pe o ciupercă japoneză, iar cei de acolo mi-au confirmat că în sala lor de fermentare, unde intră o singură persoană, dacă acea persoană venea la serviciu nervoasă sau supărată strica toată șarja. A fost o confirmare a faptului că de ani de zile eu făceam un lucru cât se poate de corect — să am grijă ca în apropierea apei să fie numai oameni pozitivi”, a explicat Silviu Manole.

Apa minerală de Vâlcele, cunoscută încă de pe vremea romanilor, conține peste 335 miligrame de magneziu la litru, numărându-se într-un clasament mondial în primele 20 din lume la acest capitol. Specialiștii spun că magneziul este responsabil de producerea a circa 325 de reacții biochimice în organismul uman, iar lipsa acestuia este asociată clinic cu boli precum Alzheimer, angină pectorală, anorexie, accidente vasculare, boli cardiovasculare, calculi renali, crampe musculare, constipație, depresie, diabet, dereglări tiroidiene, scleroză, etc.

Foarte bogată și în fier, această apă este recomandată în tratamentul anemiilor și în perioada de convalescență, pentru indigestii, astenii, stări de somnolență sau apatie, colite și enterocolite, precum și pentru tratarea afecțiunilor biliare. De asemenea, are efecte benefice în prevenirea osteoporozei, astmului și bronșitelor cronice, spasmofiliei, afecțiunilor psihice la copii, fiind recomandată și persoanelor care se tratează prin regimuri dietetice de boli cum ar fi cancerul, psoriazisul, scleroza în plăci, tumorile benigne sau leucemia.

”Sunt trei categorii de recomandări — unul este tractul digestiv, al doilea este gama de boli, afecțiuni și probleme de metabolism legate de magneziu, foarte important este raportul dintre calciu, magneziu, dintre elementele apei, de exemplu siliciul, care are un rol extraordinar în construcția oaselor și osteoporoză. Și a treia categorie de recomandări este energetica și informația pe care o poartă apa. Dipolul de apă este suportul ideal pentru stocarea informației. Deja sunt în lume, în laboratoare foarte avansate, calculatoare care au informația stocată pe apă, la fel cum e și în creier. Creierul nostru, care are peste 90% apă, este de fapt o structură proteică plină cu apă și pe molecula de apă se derulează gândirea noastră, se stochează amintirile noastre, deci cu atât mai mult eu cred că e importantă apa cu care ne hidratăm în fiecare zi”, a arătat Silviu Manole.

Băile de la Vâlcele sunt pomenite în primul compendiu de ape minerale ale Europei, scris în 1773 de Lucas Wagner, profesor la Universitatea din Viena. În 1861, revista pariziană “L’Ilustration” recomanda Vâlcele drept una dintre cele mai bune stațiuni balneare din Europa, ce rivaliza la acea vreme cu celebra Karlovy Vary.

Printre cei care au descoperit beneficiile apelor minerale și ”băilor clocotitoare” de la Vâlcele s-au numărat nu doar oameni simpli, ci și celebrități și capete încoronate, cum ar fi țarul Serbiei, Milos Obrenovici. Se spune că acesta ar fi fost adus pe targă la Vâlcele, de unde a plecat pe picioarele lui, iar drept mulțumire a donat banii pentru construirea bisericii ortodoxe din localitate care mai există și în ziua de azi.

Potrivit lui Silviu Manole, în parcul aflat în apropierea făbricuței de îmbuteliere, unde pe vremuri se plimbau domnișoare cochete și domni simandicoși, era legată o capră, întrucât cura de apă minerală de Vâlcele se făcea în combinație cu laptele acestui animal pentru a avea eficiență sporită. Fiecare apă minerală e unică în felul ei, spune Silviu Manole, iar ca să poți recunoaște o apă minerală de calitate trebuie să fii atent la compoziție. Specialiștii recomandă să citești eticheta și să alegi o apă minerală care să îți ajute organismul, deci să conțină mineralele care îți lipsesc.

Anul trecut, Silviu Manole a lansat pe piață, în premieră europeană, o băutură răcoritoare ce conține apă minerală de Vâlcele și fibre aglutenice extrase din rădăcină de cicoare. Băutura este recomandată persoanelor cu intoleranță la gluten, dar și celor care au un stil de vină sănătos, aceasta contribuind la scăderea trigliceridelor, a colesterolului, a zahărului din sânge și la mărirea vitezei tranzitului intestinal.

Cercetările pentru realizarea produsului au durat doi ani și s-au finalizat cu brevet de invenție, firma având asigurată proprietatea intelectuală atât asupra produsului, cât și a procedeului.

”Apa minerală cu fibre este primul produs de acest fel obținut în Europa. (…) Conține fibre aglutenice extrase din rădăcină de cicoare, combinate cu apă minerală de Vâlcele, bogată în minerale. (…) E importantă această combinație pentru că una dintre cele mai mari probleme în cazul bolnavilor de celiachie, a celor cu intoleranță la gluten e că sunt demineralizați, iar ei sunt clienți aproape siguri pe segmentul de vârstă 30-40 de ani ai cancerului de colon (…) Produsul vine să acopere o nișă comercială, dar și să prevină această maladie teribilă, pentru că cine consumă zilnic fibre e ferit de aceste afecțiuni”, a afirmat Silviu Manole.

Apa minerală cu fibre se vinde deocamdată în cantități foarte mici, deoarece firma are o capacitate de producție limitată.

AGERPRES/(A — autor: Oana Mălina Negrea, editor: Georgiana Tănăsescu)

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

Potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică, din cei 408.843 de turiști sosiți în județ, 142.026 s-au cazat la Târgu Mureș, 94.434 au stat la Sovata și 73.353 la Sighișoara, însă se presupune că numărul turiștilor este mult mai mare, nefiind incluse în statistică locurile de cazare oferite în locuințe familiale.

Cei 408.843 de turiști au efectuat 845.228 de înnoptări, cu 73.297 mai multe decât în 2013, durata medie a sejurului fiind de 2,1 înnoptări pe turist.

Dintre cei 73.223 de turiști nerezidenți în România, 28.923 au preferat Sighișoara, 20.696 au preferat Târgu Mureș și 15.701 au preferat stațiunea Sovata.

Conform DJS Mureș, după țara de origine a turiștilor străini, ponderea cea mai mare au avut-o cei din Ungaria, cu 13.739 de persoane (18,8%), Germania — cu 9.312 (12,7%), Republica Moldova — cu 8.856 (12,1%), Spania — cu 6.703 persoane (9,2%), Italia — cu 5.145 (7%), Polonia — 2.979, Franța — 2.973, Regatul Unit — 2.720, Israel — 2.422, SUA — 2.365 de persoane.

AGERPRES/(AS — autor: Dorina Matiș, editor: Ștefan Gabrea)

Potrivit Wikipedia, peștera Movile a fost descoperită în 1986, de un grup de cercetători care cercetau solul în vederea construirii unei centrale electrice în zona respectivă.

Descoperirea Peșterii Movile din Dobrogea avea să uimească întreaga lume științifică o dată cu descoperirea unei lumi subterane ostilă oamenilor, animalelor sau plantelor de la suprafață.

A fost prima dată când viața subterană nu depindea de cea de la suprafață: cerc complet închis, un ecosistem în sine, total independent de suprafața Terrei. Acest lucru l-a făcut pe unul dintre cercetători să afirme că dacă în urma unui război nuclear viața de pe pământ ar dispărea, acest ecosistem ar fi un supraviețuitor.

Pana in 1990, cand s-a inceput explorarea pesterii cei 12000 de metrii patrati au fost complet izolati de schimbarile mediului exterior.

Ecosistemul se presupune ca ar fi fost separat de mediul exterior pentru aproximtiv 5.5 milioane de ani, chemosinteza fiind procesul care sta la baza functionarii sistemului. Din punct de vedere geologic, pestera Movile este asezata in Platforma Moesica si dateaza din Cuaternar. Avand o lungime totala de 300 de metri este considerata relativ mica, avand pasaje inguste ce alcatuiesc un labirint de galerii joase, de 1-2 metri, cu profil rotunjit, sapate in calcare oolitice si lumaselice sarmatiene.

Acesta funcționează pe baza chimiosintezei și a fost separat complet de mediul exterior timp de circa 5,5 milioane de ani. În total aici s-au descoperit 35 de specii complet noi care trăiesc într-un mediu foarte bogat în hidrogen sulfurat, cu o atmosferă foarte săracă de oxigen, dar bogată în dioxid de carbon și metan. Abia în 1990 a început explorarea ei, timp în care peștera a fost izolată.

Conținutul de hidrogen sulfurat este de 8-12 mg/l. Atmosfera este săracă în oxigen (7-10%) dar bogată în dioxid de carbon (2-3.5%) și cu un conținut semnificativ de metan (1-2%).

Echipa de cercetători care a studiat “fenomentul Movile” a fost chemată la NASA, care a început să-l cerceteze în amănunt.

Un articol detaliat despre acest ecosistem a fost publicat în populara publicație Science.

SURSA:  Onlinereport 

Cei care ajung aici au impresia ca au nimerit in Paradis. Situl Frumoasa din muntii Parang atrage mii de turisti anual

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

Pelerinul care ajunge în județul Vâlcea și întâlnește o biserică impunătoare ridicată pe vârf de deal, la margine de pădure sau izolată într-o luncă de râu trebuie să știe că respectiva biserică deține un secret.

“De obicei, bisericile de mir sunt ridicate în mijlocul comunității, sunt cele pe care le știm cu toții și care fac parte din viața normală a satului românesc. Bisericile mănăstirilor, ca de altfel întreg ansamblul monahal, se află undeva la marginea comunității sau în mijloc de pădure, la margini de ape, loc în care vodă sau nobilul de numele căruia se leagă această ctitorie, loc în care acesta a vrut să fie tărâm de pace, de liniște, unde monahii să propovăduiască numele Domnului”, spune prof. Ligia Rizea.

Astfel, pe Valea Topologului, în comuna vâlceană Galicea, întâlnim o biserică impunătoare, care vine de peste 500 de ani. Puțini știu că este ce a mai rămas din fosta Mănăstire Flămânda, ctitorie din secolul al XVI-lea, al cărei destin este împletit strâns cu destinul marelui logofăt al lui Mihai Viteazul, Teodosie Rudeanu, înmormântat chiar la această fostă mănăstire.

De altfel, Teodosie Rudeanu este autorul unei cronici a domniei lui Mihai Viteazul, folosită de cronicarul silezian Baltasar Walther în biografia pe care o face lui Mihai Viteazul, apărută la Görlitz: Rhambau, 1599.

“În țară, scrisurile lui Rudeanu stau la baza cronicii lui Stoica Ludescu din timpul lui Șerban Cantacuzino și a Cronicii Buzeștilor, despre care se spune că a fost scrisă de Sima, soția lui Stroe Buzescu. De altfel, mare parte din istoria marelui voievod al Țării Românești pe care o cunoaștem azi o știm pe baza cronicilor lui Rudeanu, cu nimic mai prejos fiind decât mari cronicari moldoveni cum ar fi Neculai Milescu”, mai spune Rizea.

Teodosie Rudeanu a fost o personalitate de seamă a epocii, a făcut parte din sfatul țării 35 de ani, cu unele intermitențe, începând cu domnia lui Petru Cercel, în timpul căruia devine mare spătar. A fost căsătorit de două ori, cu Stanca, fiica lui Radu ban (după V. Brătulescu), care moare la 24 de ani, și cu Dobra din Mănești.

“Om energic și diplomat abil, cel mai profund om de sfat al domnitorului Mihai Viteazul, așa cum spunea Bogdan Petriceicu Hasdeu, în 1595, face parte din solia boierilor munteni, conduși de mitropolitul țării, cea care încheie la Alba-Iulia un tratat cu Sigismund Bathory. Logofătul îl însoțește pe Mihai Viteazul în campania din Transilvania și face parte din Divanul din Alba-Iulia. În august 1600 este trimis sol la împăratul Rudolf II, la Praga. În timpul campaniei împotriva lui Ieremia Movilă, este, pentru un timp, guvernator al Transilvaniei, dar, după înfrângerea lui Mihai, trece de partea Movileștilor și este numit mare logofăt”, după cum declară istoricul Florin Epure.

Rudeanu avea moșii în peste 15 sate vâlcene, care se întindeau de la Runcu la Popești și Slătioara.

Despre necropola sa de la Flămânda, I. Ionașcu, în “Documente privitoare la Oltenia și județul Olt”, menționează un hrisov din 15 iunie 1659, unde, într-o judecată între boierii Rudeni și Slăvitești, pentru niște ocine din hotarul Pleșoiului, se spune că Teodosie Rudeanu a pus Mănăstirea Flămânda pe moșie “cu sila când au fost părinții lor pribegi”.
Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

Mănăstirea Flămânda a fost ridicată între anii 1596 — 1597 și refăcută în secolele XVIII, XIX. Din pisanie aflăm că la început a fost schit de călugări, patronat de Mănăstirea Hurezi la sfârșitul secolului al XVII-lea, și că s-a refăcut în secolul al XIX, când pictura mai veche a fost pierdută în mare parte, biserica fiind retencuită și pictată din nou. În 1950 și în 1986-1988, biserica a trecut prin noi reparații capitale. Din vechiul ansamblu, azi se mai păstrează biserica, zidurile de incintă și turnul clopotniță, care joacă și rolul de poartă de acces în incinta fostei mănăstiri.

“Biserica “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Flămânda este suplă, cu fațadele marcate de un brâu median încadrat între două șiruri de cărămidă în dinți de fierăstrău, care revin și în partea superioară a fațadelor, unde suprapuse în mai multe rânduri alcătuiesc cornișa. Pe fațadele laterale și în zona altarului este decorată în ambele registre cu șiruri de arcade oarbe, elegant ritmate, cu arcele în plin centru din cărămidă aparentă. Are un pridvor îngust, susținut pe stâlpi masivi de zidărie, pronaos de dimensiuni reduse, naos alungit și flancat de abside laterale și altar semicircular. Recent, fațadele au fost pictate în exces, ceea ce intră în contrast neplăcut cu eleganța și monumentalitatea edificiului”, adăugă prof. Rizea.

Teodosie Rudeanu și prima lui soție, Stanca, sunt înhumați în pronaosul bisericii. Stanca moare foarte tânără, în 28 mai 1584, inscripția de pe piatra ei tombală lăsând să se întrevadă că a fost o domniță iubită — “și a fost milostivă, în tinerețea ei la 24 de ani; în anul 7092; și blândă la casa ei” (Constantin Bălan, “Inscripții medievale și din epoca modernă a României”, Editura Academiei, București 1994). După 37 de ani, în anul 1621, tot pe 28 mai, își va ocupa locul de veci în pronaosul bisericii de la Flămănda și asprul feudal, recunoscutul cărturar și diplomat Teodosie Rudeanu, căruia îi datorăm cunoașterea glorioasei epoci a lui Mihai Viteazul.

Despre Rudeanu există și o variantă extrem de controversată legată de un act de înaltă trădare. După înfrângerile lui Mihai Viteazu la Mirăslău și Curtea de Argeș și după pierderea tronului, se spune că marele logofăt l-ar fi trădat pe Mihai și ar fi trecut de partea lui Movilă, de altfel primind și mare funcție la curtea domnească după decapitarea domnitorului primei uniri.

Piatra tombală, așezată în pronaos, în partea din dreapta, având în câmp cinci motive ornamentale, are o inscripție deteriorată, care astăzi nu mai poate fi citită. Reproducem textul așa cum l-a descifrat regretatul Constantin Bălan, în urmă cu mulți ani: “Aceas[tă] piatră [este] [pre] groapa jupa[n(ului) Theod(o)sie logofet, feciorul logofetulu Ivan d(in) Ruda] […] [și s-au p]rista[vit | în zilel(e) Radu(lui) voevod s(i)n Mi(h)ni voevod, luna mai 2[8] zile], [v(ă) l(ea)]t 7129 [1621]”.

Tot în pronaos, în partea stângă se află și mormântul soției sale, Stanca: “A răposat roaba lui Dumnezeu, jupânița Stanca a jupânului Teodosie mare spătar, fiica lui Balea [sau Vladul] ban din Cocorăști, în zilele domnului, Petru voievod, luna mai, în [.], ziua înălțarea Domnului; și a fost milostivă, în tinerețea ei la 24 de ani; în anul 7092; și blândă la casa ei […] veșnica ei pomenire”.

AGERPRES/(AS — autor: Liviu Popescu, editor: Florin Marin)

Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Casa cu blazoane din Chiojdu, monument istoric, a fost preluată de Uniunea Arhitecților din România în anul 2008 și se află în curs de restaurare.

“Casa boierească de la Chiojdu va fi dată în folosință în vara acestui an și va deveni muzeu al artei tradiționale din Munții Buzăului, obiectiv turistic, precum și tabără de vară pentru studenții de la facultățile de arhitectură”, a declarat pentru AGERPRES manager asistent de proiect Alina Stoica.

Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Potrivit acesteia, “Casa cu blazoane este considerată un proiect de succes”.

“Cercetările și documentațiilor necesare obținerii de fonduri europene au fost realizate de arhitect Călin Hoinărescu. Proiectul, în valoare totală de 6.319.249 de lei, din care fonduri nerambursabile de 4.981.617 lei, a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 — 2013, Axa Prioritara 5 — Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului și specialiștii îl consideră deja un proiect de succes care va contribui la ridicarea turistică a întregii zone”, a spus Alina Stoica.

Florin Drăgulin, ultimul proprietar al Casei cu Blazoane
Foto: (c) Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Florin Drăgulin, fost proprietar, actual șef de șantier, consideră că “zona Chiojdu are numeroase alte bijuterii arhitectonice, toate construite în stilul casei țărănești de pe bancnota de 100 de lei”.

“Dacă nu ar fi fost preluat de Uniunea Arhitecților din România, acest monument de arhitectură românească tradițională ar fi dispărut”, consideră Florin Drăgulin.

Imagine cu unul din cele trei blazoane, reprezentând vulturul bicefal, simbol al basileilor, ultimul blazon al cantacuzinilor din România, aflat pe peretele de la intrarea principala a Casei cu Blazoane, din comuna Chiojdu, județul Buzau
Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Casa cu blazoane are o istorie zbuciumată. “Construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a fost probabil la început un fel de garnizoană, iar din anul 1823 a devenit casă de locuit. În timp, proprietarii au adăugat în perioada 1823-1828 blazoanele, care i-au dat și numele, stucaturile interioare, toate celelalte elemente constructive de mare rafinament. Din acel moment, Casa cu blazoane a devenit o frumoasă și cochetă locuință boierească, reper arhitectonic pentru întreaga zonă”, a spus Florin Drăgulin.

Valea Chiojdului, cu numeroase așezări moșnenești în Evul Mediu, este renumită pentru casele muntenești de epocă, dar Casa cu blazoane are câteva elemente constructive inedite.

“Această casă aduce cu o culă oltenească, dar are o arhitectură unică. Este o casă masivă, concepută probabil cu rol de apărare, de aceea se presupune că a găzduit o perioadă de timp o garnizoană. Casa se impune prin volumetrie, cu stucaturi unice în România, dar mai ales prin sistemul constructiv. Beciul este construit din piatră de gârlă masivă pe care se așează parterul construit dintr-un sistem de ziduri portante, toate cadrele de rezistență sunt făcute din lemn masiv de stejar îmbinate cu piatră și cărămidă. Este un sistem atât de rezistent căci mai multe zeci de ani a plouat în ea, a căzut acoperișul, dar zidurile au rămas în picioare”, susține fostul proprietar Florin Drăgulin.

Interiorul Casei cu Blazoane, din comuna Chiojdu, județul Buzau. În imagine: Florin Drăgulin, ultimul proprietar al Casei cu Blazoane
Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Concluzia sa este una singură: “Este o casă caldă, și la propriu, și la figurat, pe care Uniunea Arhitecților din România o promovează pentru a fi construită din nou. Este o casă sănătoasă, nu s-a folosit ciment deloc, doar cărămidă, nisip și var și piatră foarte multă, dar și lemn. Acest sistem este practic nemuritor, căci rezistă mai mult timp decât casa din beton, este foarte sănătoasă, în interior este cald și plăcut”.

La restaurare au lucrat și trei echipe de tâmplari restauratori din Maramureș. Unul dintre aceștia, Vasile Pop, șef de echipă, a participat începând cu anul 1991 la restaurarea a peste 50 de biserici maramureșene și case din lemn.

“Este o casă pe care mi-aș dori să o am la mine în Maramureș, o casă în care îți place să trăiești”, mărturisește meșterul restaurator.

Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Meșterii restauratori au realizat acoperișul din șindrilă de brad și au construit “în stil românesc” mai multe anexe din lemn în care vor fi găzduiți turiștii și unde va fi amenajat muzeul de artă populară.

“Și pentru meșteri este o premieră, căci stilul este diferit. La noi, în Ardeal, se folosesc îmbinări în coadă de rândunică, aici îmbinările sunt curat românești”, a spus Vasile Pop.

AGERPRES/(A, AS — autor: Dorin Ivan, editor: Ștefan Gabrea)