Foto: (c) facebook.com/7scari

Aflat în Masivul Piatra Mare, Canionul “Șapte Scări” reprezintă niște chei săpate în calcar având o lungime de 160 de metri și o diferență de nivel de 60 de metri, la o altitudine de 950 de metri. Defileul este format din șapte trepte între 2,5 și 15 metri, ce îi dau numele, și care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Șapte Scări, afluent al râului Șipoaiei este crescut. În cuprinsul canionului există șapte cascade, cea mai înaltă fiind de 35 de metri. Frumusețea canionului constă în desele schimbări de direcție, care împiedică privirea să cuprindă în ansamblu tot canionul, astfel că nu știi la ce să te aștepți în continuare.

Canionul “Șapte Scări” a fost reabilitat în totalitate anul trecut în perioada iulie-octombrie, fiind redeschis la începutul lunii noiembrie 2013.

Scările și pasarelele sunt din fier zincat, 100% mai sigure pentru turiști, s-au refăcut panourile de informare și cabinele PSI, iar pe traseul dintre Cabana Dâmbu Morii și Canionul “Șapte Scări” de peste doi kilometri au fost montate 20 de seturi de mese și bănci, precum și vetre de foc pentru turiștii care fac popasuri. Investiția a fost de 330.000 de euro, din partea Regiei Pădurilor Săcele care administrează Canionul “Șapte Scări”.

Turiștii copii primesc la intrarea în canion echipament de protecție și siguranță format din hamuri și căști pentru a-i feri de eventuale accidentări. Începând din luna octombrie, turiștii care ajung la Canionul “Șapte Scări” au la dispoziție și o tiroliană al cărei traseu măsoară 2.174 de metri și pornește de la baza canionului până la capătul drumului forestier Șipoaia.

Diferența de nivel este de 300 de metri, pleacă de la altitudinea de 995 de metri și ajunge la o altitudine de 680 de metri. Sistemul este compus din 21 de segmente, cel mai lung măsoară 307 metri, iar cel mai scurt 60 de metri, capacitatea de transport fiind de 60-70 de persoane. Copiii au la dispoziție propriile segmente de 50 de metri, în apropierea cabanei de jos. Greutatea minimă a unei persoane care folosește tiroliana este de 45 kg și 1,40 înălțime, iar greutatea maximă de 95 kg. Cablul tirolienei este de 12 milimetri și rezistă la o greutate de 16.800 kg. Investiția a costat 200.000 de lei, bani din bugetul Regiei Pădurilor Săcele. După reabilitarea Canionului “Șapte Scări”, numărul turiștilor a crescut considerabil.

“În acest an 47.900 de turiști plătitori de bilet au vizitat Canionul ‘Șapte Scări’, dar putem spune că numărul total a fost de peste 50.000 având în vedere că au fost zile când am avut o serie de evenimente, iar intrarea a fost liberă. Noi am prognozat în acest an să avem 22.000 de vizitatori, dar văd că numărul este dublu, ceea ce înseamnă că orice îmbunătățire adusă unui obiectiv turistic, orice investiție indiferent de cât a costat face ca numărul turiștilor să crească. Până la primăvară vizitarea Canionului ‘Șapte Scări’ se face doar în zilele de sâmbătă și duminică între orele 10.00 și 16.00. Din cauza stratului gros de zăpadă, de peste un metru, în aceste zile Canionul ‘Șapte Scări’ este închis. Dacă ninsoarea se va opri și ne va permite să facem o cale de acces până la intrarea în canion, atunci în cursul săptămânii, în zilele libere până în 4 ianuarie, va fi deschis turiștilor”, a declarat pentru AGERPRES Popa Cristian, șeful Serviciului Investiții din cadrul Regiei Pădurilor Săcele.

Accesul până la Canionul “Șapte Scări”, care se află în partea vestică a Masivului Piatra Mare, se face din DN1, zona Dâmbu Morii, pe un drum marcat, în lungime de 2,8 kilometri, ce se parcurge în 45 de minute.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Ștefan Gabrea)

Cetatea și biserica fortificată Prejmer din județul Brașov
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Se cunoaște faptul că în aceste așezări sașii au pus bazele administrării locale și că aveau un statut privilegiat și cu totul binemeritat. Nu există vreun episod în care sașii să închidă cetatea în fața românilor sau secuilor, atunci când așezarea lor a fost amenințată.

Biserica fortificată Prejmer din județul Brașov
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Ansamblul Bisericii evanghelice fortificate din Prejmer, în cadrul căruia se află biserica-cetate bine conservată, ce deține un puternic sistem de fortificații, este inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO, iar catalogul Michelin, prin acordarea a trei stele, îi atestă statutul de cel mai bine cotat obiectiv românesc. Cetatea din Prejmer este legată de cavalerii teutoni, nu numai datorită momentului așezării acestora în Țara Bârsei, ci chiar prin zidirea bisericii realizată de cavalerii teutoni care au pus temelia. Prima atestare a localității Prejmer este legată de Cancelaria Ungariei și de regele Bela al IV-lea, care la 1240 cedează biserica cu toate veniturile și drepturile ei mănăstirii din Citeaux, Bourgogne, abația ordinului cistercian, pentru folosul obștesc al întregului ordin. Documentul explică legătura puternică, atât administrativă, cât și arhitecturală, cu mănăstirea cisterciană de la Cârța.

Cetatea și biserica fortificată Prejmer din județul Brașov
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica este ridicată pornind de la un plan de cruce greacă, cu brațele egale, centrată pe un turn octogonal. Fiecare braț al clădirii era compus din două travee, una pătrată, iar cealaltă poligonală. Planul inițial al crucii grecești a fost modificat prin intervențiile din secolul al XVI-lea. Altarul Poliptic este pictat pe ambele părți ca unul dintre cele mai valoroase și mai vechi altare gotice din România. În fața pericolului năvălirilor turcești, Sigismund de Luxemburg, Împărat al Imperiului Romano-German, rege al Germaniei și al Ungariei, a ordonat fortificarea Țării Bârsei, Prejmerul fiind prima așezare expusă datorită apropierii de pasul Buzău.

Însuși Sigismund a supravegheat lucrările de fortificare a bisericii din Prejmer. Aceasta a avut loc în secolul al XV-lea, când s-a înălțat o centură de ziduri groase de 3-4 metri, înaltă de 12 metri, întărită cu bastioane, porți de fier și poduri mobile și șanț cu apă. Zidul cetății era căptușit cu încăperi pentru locuit și cămări pentru provizii, iar un drum de strajă bine protejat permitea aprovizionarea posturilor de luptă. Fortificațiile sunt prevăzute cu goluri de tragere, guri de smoală. Era și o armă teribilă, de fapt un dispozitiv de tragere neobișnuit denumit “orga morții”, formată din mai multe archebuze care trăgeau simultan. Zgomotul produs era neobișnuit, iar “orga morții” provoca pierderi grele în rândul asediatorilor. Un element special se păstrează la intrarea bisericii. Este vorba despre piatra cu inel de fier de care erau legate de picior “muierile necredincioase sau făcătorii de rele”, iar duminica după slujbă, toți cei care ieșeau de la biserică treceau pe lângă ei înjurându-i și scuipându-i. Pe parcursul verii, la Cetatea fortificată din Prejmer se organizează diverse concerte de orgă sau festivaluri de muzică clasică.

Cetatea Hărman (Biserica evanghelică din Hărman)
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Ansamblul Bisericii evanghelice fortificate din localitatea Hărman aflată la cinci kilometri de municipiul Brașov, datează de la 1240, când în Hărman era în construcție o bazilică romantică cu trei nave, pentru că biserica de mai târziu păstrează aceste elemente structurale. În ansamblu, interiorul bisericii este eterogen din punct de vedere arhitectonic, iar un element inedit îl constituie cămările de provizii ridicate deasupra colateralelor. Accesul spre cămări se făcea cu niște scări mobile. Etapa de construcție din secolul al XV-lea aduce bisericii un turn înalt de 45 de metri. Același secol îi atribuie în mod covârșitor atributul de cetate, pentru că acum se ridică centura de fortificații, cu adevărat impresionantă având în vedere că cuprinde trei rânduri de ziduri concentrice, șapte turnuri și un șanț cu apă. Zidul exterior cel mai scund avea 4-5 metri înălțime, stabilea limita șanțului cu apă și proteja baza următorului zid. Acesta avea înălțimea maximă de 12 metri, iar pe perimetrul lui erau construite cele șapte turnuri devansate. Pe latura nordică, învecinată cu o mlaștină, zidul era ceva mai scund. Metereze, goluri de tragere și guri de păcură completau structura fortificațiilor.

Cetatea a fost asediată de armate creștine și, în mai multe rânduri, de turci, dar nu a fost cucerită, suferind distrugeri importante atunci când asediatorii au incendiat-o. Localnicii au folosit-o ca refugiu nu numai în fața năvălirilor, ci și în fața altor stihii, pentru că au trecut prin cinci epidemii de ciumă, patru perioade de inundații și două incendii.

O altă biserică evanghelică fortificată ridicată sub conducerea cavalerilor teutoni este cea de la Ghimbav, dar nu se știe dacă a fost terminată de cavalerii teutoni sau de locuitorii Ghimbavului. Este considerată o construcție gotică ce se înscrie în tiparul de bază utilizat în Țara Bârsei. În 1940, Sigismund de Luxemburg îi sfătuiește pe locuitorii din Ghimbav ca, împreună cu cei din Hărman, Bod și Sâmpetru, să ajute la fortificarea orașului Brașov. După această dată începe și fortificarea bisericii din Ghimbav la care s-au construit ziduri masive din piatră și cărămidă, iar centura circulară a fost întărită cu șapte turnuri și un șanț de apă, ce era alimentat din pârâul Ghimbășel.

Pe latura sud-estică exista un turn de trecere apărat de un turn poartă. În incinta fortificată existau cămări pentru provizii și fiecare familie avea o căsuță mică, ridicată lângă zid, pentru vreme de asediu. În anul 1876, în locul turnului poartă a fost ridicată primăria, iar cămările și locuințele au fost demolate târziu, în secolul al XX-lea. Astăzi, cinci din cele șapte turnuri au rămas în picioare.

În anul 1422, turcii au făcut prăpăd devastând localitatea, iar oamenii au murit pe capete. Dezastrul a fost atât de mare încât Sigismund de Luxemburg a iertat Ghimbavul de plata impozitelor pentru ca puținii supraviețuitori să rămână aici și să atragă noi locuitori. În anul 1686 cetatea și biserica au fost refăcute, se spune, de către o săsoaică înstărită din Brașov, despre care se cunoaște că se numea Schmidt, care a donat bani ca să ajute la reconstrucția bisericii-cetate.

Cetatea Codlea
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica evanghelică din Codlea a fost construită în secolul al XIII-lea ca o biserică-sală romanică. Este singura biserică din Țara Bârsei ridicată fără turn-clopotniță. Greu încercată de valul năvălitorilor, biserica a fost refăcută în secolul al XV-lea. În anul 1432 au fost începute lucrările de fortificare ale bisericii, etapă care se întinde până în secolul următor. Se ridică o centură de ziduri întărită cu cinci turnuri și un zwinger. Turnurile sunt denumite după breslele meseriașilor din oraș: țesători, fierari, dogari, cizmari și rotari. Acest lucru presupunea că întreținerea și înzestrarea turnurilor revenea breslei respective. Cel mai spectaculos este Turnul Fierarilor sau al Fierarului, înalt de 65 de metri care devine și clopotniță. În anul 1892, turnul primește patru clopote noi ce cântăreau în total peste 3.700 kg. Orașul pierde trei dintre aceste piese grele în anul 1916, rechiziționate de armata austro-ungară pentru a fi topite. Șapte ani mai târziu, în 1923, orașul comandă alte trei clopote montate și sfințite în același an.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

” Principala problemă este că stațiunea Bran nu are stație de ambulanță și, de asemenea, DN73 între Bran și Râșnov, în lungime de 12 km, nu este reabilitat. Am discutat deja la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și este posibil ca anul viitor să deschidem stația de ambulanță, iar acest lucru va duce la depășirea punctajului necesar și am putea primi titulatura de stațiune turistică de interes național chiar dacă porțiunea de drum dintre Bran și Râșnov nu va fi reabilitată”, a spus primarul Branului, Gheorghe Hermeneanu.

Pe lângă cele două condiții, localitatea trebuia să aibă și un spațiu corespunzător desfășurării manifestărilor culturale, lucru care a fost rezolvat, a mai precizat edilul.

În ceea ce privește pregătirile pentru sezonul de iarnă, Gheorghe Hermeneanu a punctat faptul că se fac deja verificări la instalațiile de transport pe cablu și a celor de nocturnă, precum și a tunurilor pentru zăpada artificială, la pârtia de schi Zănoaga, aflată la o distanță de patru km de centrul localității, în zona Valea Porții. Pârtia are o lungime de 1000 de metri, o diferență de nivel de 150 de metri, fiind accesibilă pentru toate categoriile de schiori atât începători cât și avansați. La bază se află un centru de închiriere echipament sportiv, un centru de prim ajutor, precum și antrenori de schi pentru cei care vor să învețe acest sport.

Pârtia este destul de fecventată de schiori, având în vedere că prețurile sunt la jumătate față de cele practicate în Poiana Brașov sau la Predeal, dar și mai puțină aglomerație pe pârtie.

Primarul Branului a mai arătat că localitatea este pregătită pentru turiștii care vor veni aici să petreacă sărbătorile de iarnă “pentru că avem obiceiuri foarte frumoase în zonă, iar proprietarii de pensiuni se pregătesc intens pentru această perioadă de sfârșit de an, cu tot felul de surprize”, a subliniat sursa citată.

În județul Brașov, există, în prezent, trei stațiuni turistice de interes național — Poiana Brașov, Predeal și din anul 2013, orașul Râșnov. De asemenea, în urmă cu trei luni, orașul Zărnești a obținut titlul de destinație ecoturistică a României, alături de zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului din Maramureș.

AGERPRES/(AS-autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru)

Fotografii: (c) SIMION MECHNO/ AGERPRES ARHIVA

“Cumidava — Cetatea medievală, Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae, Biserica Evanghelică, Promenada, Parcuri de distracție, Peștera Valea Cetății, Baza Olimpică, este o ofertă care vă poate ocupa în mod plăcut și foarte activ câteva zile la Râșnov. Chiar în vecinătatea mitului comercial Dracula, Râșnovul vrea să propună oaspeților săi altceva. O poveste aparte, în care legende romantice cu prințese și cavaleri sunt reconstituite în Cetatea medievală, muzica istoriei care se aude în bisericile orașului — ‘aer bun, mâncare bună, treabă chibzuită’, după cum citim de pe spatele unei cărți poștale trimise din Râșnov în anul 1921. Toate ne întâmpină în pensiunile stațiunii, renăscute după o jumătate de secol, prin hărnicia și priceperea râșnovenilor, iar sub pavăza munților, sportivi din toată lumea se întrec pe cea mai mare bază de sărituri cu schiurile din Râșnov. Inspirați de emblema veche a orașului nostru, Râșnov — Rosenau dorim să devină Roza turismului național”, a declarat pentru AGERPRES primarul Râșnovului, Adrian Veștea.

Încă din Evul Mediu, trandafirul a fost ales ca emblema Râșnovului, iar rădăcina toponimului german Rosenau pare a fi cuvântul roză, trandafir. Trandafirul devine simbolul comunității râșnovene, al istoriei și culturii orașului Râșnov, un element de identificare, reprezentativ, inedit, spectaculos, artistic și unic în oferta turistică națională.

Prima atestare documentară a Râșnovului medieval, sub numele de “Rosnou”, într-un documernt emis de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, care se referă la locul de origine al nobilului Nicolaus Magnus. Râșnovul este vizitat de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, și primește dreptul de a ține târg. Ramura cea mai importantă a economiei locale a fost agricultura. Cele mai cunoscute și bogate bresle râșnovene erau breasla lemnarilor și breasla țesătorilor. Încă un meșteșug deosebit, ce a cunoscut o înflorire remarcabilă în Râșnov, a fost fabricarea sticlei, atestat documentar încă din anul 1526.

Deși în perioada interbelică sunt amintite câteva fabrici, acestea sunt afaceri mici, agricultura fiind cea mai importantă ramură economică după terminarea războiului. În anul 1924 Râșnovul a exportat spre Viena 40 de vagoane cu orz pentru bere și peste 500 de vagoane cu cartofi la fabrica de amidon din Sibiu.

În ceea ce privește populația Râșnovului, primele date detaliate sunt cunoscute abia din anul 1510. Atunci, așezarea avea 146 de gospodari, 24 de văduve, zece săraci, nouă case goale, patru oameni în serviciul public, un clopotar, 14 ciobani, opt case cu săraci. Dobridge, zona locuită de români, era o așezare separată, condusă de un preot român și un cneaz.

În timpul regimului comunist, opțiunea autorităților pentru Râșnov a fost industrializarea, Uzina Chimică, Fabrica de Scule Râșnov (FSR), denumită și “sculerul șef” al industriei de mașini din România, fiind cele mai cunoscute. Au fost construite cartiere de blocuri pentru cei veniți din alte zone ale țării să ocupe locurile de muncă, comuna Râșnov devenind oraș în anul 1950.

Cel mai important și cunoscut obiectiv turistic al Râșnovului rămâne Cetatea Râșnov, vizitată anual de peste 200.000 de turiști plătitori de bilete, și alte câteva mii care participă la manifestările culturale organizate în cetate, unde intrarea este liberă. În anul 2004, noua conducere a primăriei a trecut la recuperarea cetății, după ce în perioada 2000-2008 asupra acestui monument s-a desfășurat cea mai amplă și agresivă succesiune de intervenții neautorizate de către un cetățean străin, noul stăpân al Cetății Râșnov. Au fost distruse iremediabil capelele cetății, în cetatea de jos, atât situl dacic, cât și cel medieval, s-a intervenit în zidurile cetății s-au construit pe ziduri diverse balcoane, care în final au dus chiar la prăbușirea unuia dintre zidurile Cetății. Distrugerea Cetății a fost oprită pe 3 iulie 2008, când Primăria Râșnov a reluat în administrare monumentul istoric. În anul 2009 au fost demolate construcțiile ilegale, iar în 2011 a început restaurarea cetății de jos, în prezent desfășurându-se mai multe lucrări la monumentul istoric. Cetatea Râșnov a intrat în istoria cinematografiei românești, aici fiind turnate filmele Dacii (1966), Columna (1967), Nemuritorii (1974). Anual, în cetate au loc numeroase festivaluri medievale, de film istoric, pentru copii, de muzică, de rock, care atrag mii de turiști români și străini. Anul viitor va fi finalizat parcul tematic de distracții privind evoluția dinozaurilor, primul de acest fel din țară, care se întinde pe 1,4 ha, aproape de Cetatea Râșnov.

Cheile Râșnoavei, Valea Glăjeriei sunt alte zone deosebit de pitorești, care pot fi vizitate de turistul ce ajunge la Râșnov.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Pe DN 73, la 3,5 km distanță de acesta, pe un drum pietruit, se ajunge la Șirnea, priveliștea fiind de o frumusețe rară, iar liniștea din jur te face să crezi că te afli în altă lume.

“Prin anii 1960, la Șirnea, s-a născut ideea satului turistic în România și s-a validat în 1968, iar în anul 1973 printr-un Ordin al Ministerului Turismului au fost declarate sate turistice Hălmagiu din județul Arad, Rucăr și Lerești din județul Argeș, Tismana — Gorj, Bogdan Vodă — Maramureș, Rășinari — Sibiu, Vatra Moldoviței — Suceava, Murighiol și Sf. Gheorghe din județul Tulcea și Vaideeni — Vâlcea. La vremea respectivă, satul turistic presupunea foarte multe aspecte, în primul rând, aspectul geografic al așezării. Șirnea este un sat liniștit situat între Masivul Piatra Craiului și Masivul Bucegi unde peisajul, clima și anotimpurile sunt extraordinare, unde a trăit profesorul Nicolae Frunteș, care s-a ocupat îndeaproape de ideea satului turistic în România, iar presa de specialitate din vremea respectivă menționa performanțele acestui experiment. Apa de la Șirnea, în vremea respectivă, a fost testată și analizată, fiind luată drept etalon în sud-estul Europei ca cea mai pură apă. S-au creat obiective turistice locale și la vremea respectivă era un fel de turism cultural din zilele noastre”, a declarat pentru AGERPRES, prof. Radu Frunteș, fiul lui Nicolae Frunteș.

Pentru a dezvolta satul și a atrage cât mai mulți turiști, prof. Nicolae Frunteș a inițiat două sărbători: “Măsura laptelui și întâlnirea fiilor satului”, organizată în luna iunie, și “Iarna la Șirnea”, în ideea de a arăta viața satului și obiceiurile atât iarna, cât și vara. Inițiată în anul 1969, sărbătoarea “Iarna la Șirnea” presupune o întrecere pe schiuri cu făclii în mâini, plimbări cu sania și petreceri organizate la Căminul cultural.

Acestora li s-au adăugat în următorii ani “Ziua Olimpică”, în 23 iunie, sărbătorită de aproape 30 de ani în fiecare an, care înseamnă aprinderea flăcării olimpice, aducerea drapelului olimpic, defilarea sportivilor care participă la diverse întreceri sportive. Urmează “Noaptea de Sânziene”, sărbătorită în 24 iunie, “Nedeia Munților” în ziua de Sf. Ilie, o sărbătoare pastorală tradițională, “Focul lui Sumedru”, în seara de 25 spre 26 octombrie, când pe dealurile satului se aprinde un foc mare, “Focul lui Sumedru”, la care participă tot satul. Cei mai curajoși trec prin foc considerat un ocrotitor al păstorilor.

“Până în anul 1986 când a murit tatăl meu, satul Șirnea era vizitat de peste 3.000 de turiști anual, din 22 de țări și din România. Au vizitat satul și au rămas profund impresionați de obiceiuri și tradițiile noastre turiști din Canada, Egipt, SUA, Noua Zeelandă, Australia, Israel, și acest lucru poate fi observat în Jurnalul de impresii aflat la Muzeul satului Șirnea. Era un proiect al ONT (Oficiul Național pentru Turism — n.r.), ‘Șapte zile la Brașov’, și în fiecare zi turiștii vizitau câte un obiectiv, iar o zi era a satului Șirnea. Turiștii erau așteptați lângă DN73 de 10-20 de căruțe sau sănii iarna, trase de cai cu zurgălăi, care îi ducea în centrul satului, unde erau așteptați cu țuică fiartă, apoi vizitau casa unuia dintre cei care îi transportau cu căruța sau cu sania. Proiectul a continuat până în anii ’90, după care s-a oprit”, a mai spus prof. Radu Frunteș.

Potrivit acestuia, pionieratul de la Șirnea a fost benefic pentru toată zona.

“Turismul a continuat să se dezvolte foarte mult la Bran, Moieciu, Fundata, alte sate aparținătoare acestor comune. Din păcate, vin turiști la Șirnea și acum, dar foarte puțini. Drumul este destul de anevoios de la DN 73, nu s-a reparat de 15 ani, nu mai sunt mijloace de transport direct de la Brașov așa cum erau până în 1990. Centrul satului și muzeul satului au nevoie de lucrări de întreținere și reparații, dar nu există fonduri. Autoritățile locale și județene ar trebui să facă mult mai mult pentru primul sat turistic din România, considerat până la urmă un brand al județului”, a mai spus prof. Radu Frunteș.

Cine ajunge la Șirnea mai poate vizita Biserica Ortodoxă veche din lemn cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, Muzeul etnografic “Nicolae Frunteș”, Monumentul locotenent-colonelului Ghe. Poenaru-Bordea, primul ofițer al armatei române căzut la datorie în Primul Război Mondial, Parcul Național “Piatra Craiului”, Prăpăstiile Zărneștiului, Cheile Moieciului, Cheile Grădiștei, Peștera cu lilieci din satul Peștera.

AGERPRES/(A — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

Tâmpa face parte din Masivul Postăvarul, are o înălțime de 960 de metri față de nivelul mării, situându-se cu circa 400 de metri deasupra Brașovului, muntele aducându-i orașului denumirea consacrată de “orașul de la poalele Tâmpei”. Puțini sunt vizitatorii care nu sunt tentați să urce muntele pe traseele existente sau cu telecabina pentru a admira superba panoramă a Brașovului.

Săpăturile arheologice au atestat faptul că acest munte a fost strâns legat de istoria orașului din cele mai vechi timpuri, iar numele lui a fost dat de popoarele care l-au stăpânit. Au fost găsite urme ale cuceritorilor romani care ar fi numit muntele Tempus/Temporis, cu referire la sacrificiile făcute de daci în cinstea zeului timpului, Uranus. De aici, denumirea de tempus/timp în limba latină s-ar fi transformat în Tempea /Tâmpa.

Mai aproape de zilele noastre, cavalerii teutoni au preluat denumirea și au tradus-o în limba germană, cetatea timpului sau a lui Kronos devenind Kronstadt, nume purtat și de oraș. Vârful și șaua muntelui Tâmpa au fost locul în care s-a construit cetatea Brașovia, apărată din trei părți de versanții abrupți și din partea de sud de zidul gros al cetății. Autoritățile locale au în plan refacerea Cetățuii pentru a fi inclusă în obiectivele de vizitare ale orașului. Cetatea a servit ca loc de refugiu al populației în fața cotropitorilor și nu a putut fi cucerită niciodată, dar a fost cedată învingătorilor în urma unor tratate.

Muntele Tâmpa este o rezervație naturală cu o suprafață de 188,2 hectare având drept scop protejarea și conservarea peisajului, a speciilor de floră și faună, considerată a fi unica rezervație naturală din lume în mijlocul unui oraș. Din timpuri străvechi au existat, în pofida marilor nevoi de lemn, strădanii de a menține pădurea de pe Tâmpa, exploatarea acesteia fiind interzisă. Inventarul de plante al Tâmpei este remarcabil: 458 de plante superioare și peste 40 de specii de mușchi. Un mare număr de plante de pe teritoriul rezervației sunt protejate la nivel național și european cum sunt: mătăciunea, capul șarpelui, laleaua pestriță, crucea voinicului, cununița, zambila sălbatică, dedițelul, nemțișorul.

Fauna de insecte este deosebit de bogată, fiind înregistrate 975 de specii de fluturi nocturni și diurni. Dintre speciile de insecte cu statut special de protecție fac parte fluturii Callimorpha quadripunctaria, albăstrelul mare al cimbrișorului, apollo negru și rădașca. Totodată, pe Muntele Tâmpa trăiesc peste 110 specii de păsări, dintre acestea, de importanță conservativă deosebită fiind bufnița, huhurezul mare, minunița, ghionoaia sură, ciocănitoarea neagră. Jderul de copac, veverița și ursul brun sunt specii cu o prezență permanentă în zonă. În mod sporadic apar râsul, pisica sălbatică, și exemplare izolate de căprior și cerb. Zona este destinată relaxării, plimbărilor, admirării peisajului, observațiilor floristice și faunistice cu respectarea regulilor de protecție a mediului.

Pe Muntele Tâmpa se poate ajunge pe diverse drumuri, unul dintre acestea fiind format din cele 25 de serpentine care pornesc din orașul vechi și care au fost făcute de Ocolul Silvic în anul 1837. Un alt drum, treptele lui Gabony sau Drumul Cavalerilor, pornește din Scheii Brașovului și datează din perioada vechii cetăți Brașovia, fiind refăcute de municipalitate în urmă cu trei ani. Un alt drum numit de localnici “La Iepure” pornește din cartierul Valea Cetății. Pentru cei care nu sunt iubitori de drumeție și mersul prin pădure, există telecabina care pleacă de la baza muntelui și ajunge în patru minute în vârful lui.

De pe platoul din vârful muntelui, privitorul are o panoramă extraordinară a orașului, și o priveliște unică a Țării Bârsei, în zilele senine. Tot aici se poate vedea o grotă mică, în care funcționa în 1890 un mic restaurant-berărie numit Grota lui Bethlen, numit apoi cabana-restaurant Tâmpa, care a ars în anul 1977. În locul acestuia s-a construit restaurantul Panoramic la care se ajunge cu telecabina.

La câțiva zeci de metri de restaurant s-au montat în anul 2004 literele imense, luminate noaptea, ce formează numele orașului: Brașov. Între restaurantul Panoramic și literele ce formează numele orașului se află montat pe un catarg înalt de câțiva metri steagul tricolor, care se vede din mai multe zone ale orașului.

La poalele Muntelui Tâmpa municipalitatea a amenajat și un parc și mai multe zone de recreere, aici având loc pe parcursul anului o serie de competiții sportive, manifestări pentru copii și alte evenimente.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES ARHIVA

“Turiștii, majoritatea români, dar și străini, au ales să petreacă noaptea dintre ani fie în pensiunile din sate și comune, fie au optat pentru câteva zile de vacanță într-una din cele cinci stațiuni montane din Maramureș. Pentru cei care au ales să petreacă noaptea de Revelion la țară ei se vor bucura de meniuri tradiționale din care nu vor lipsi preparatele din carne de porc, sărmăluțele, piftia, caltaboșii, slăninuța, dar și alte preparate din bucătăria specifică Transilvaniei. Cozonacii și pâinea de casă coaptă pe vatră, vinul și țuica, de asemenea, din propria gospodărie vor întregi meniurile completate cu alte bunătăți culinare pentru a diversifica mâncarea servită în noaptea de Revelion”, a spus președintele Asociației Naționale de Turism Rural Ecologic și Cultural (ANTREC) Maramureș, Victoria Berbecaru.

Turiștii care vor petrece Anul Nou la țară vor fi colindați, iar trupe și formații de muzică populară vor susține mici recitaluri la invitația unor proprietari de pensiuni.

“Suntem bucuroși că anul acesta toate pensiunile și motelurile din stațiunea montană Borșa au fost ocupate integral. E un semn că se poate face un turism performant când ai și drumuri de bună calitate”, a spus, la rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea.

Turiștii români și străini care au ales că destinație Valea Vaserului vor avea parte de un Revelion în aer liber, în Munții Maramureșului, după ce vor străbate cu trenul cu aburi Mocănița mai bine de 21 de km până în stația terminus Novăț-Paltin, unde proprietarii trenului au făcut toate pregătirile pentru o petrecere în natură.

“La capătul călătoriei, în stația Novăț-Paltin, turiștii vor coborî și sunt așteptați să petreacă noaptea de Revelion în aer liber la foc de tabără. Au fost create toate condițiile de confort pentru un asemenea eveniment. Meniul e unul specific, tradițional completat cu vin cald și nelipsita țuică de Maramureș, dar și șampanie. Farmecul nopții dintre ani, petrecut în aerul tare al munților e unul cu totul deosebit și ne bucurăm că în fiecare an români și străini aleg să petreacă sfârșitul de an într-un asemenea peisaj”, a declarat Ioan Coma, directorul Căii Ferate Forestiere din Vișeul de Sus care administrează trenul Mocănița.

Prețul unui bilet cu Mocănița în care e inclusă și masa de Revelion în aer liber oscilează între 258 și 158 de lei, preț care nu include cazarea.

Prețul doar pentru noaptea de Revelion într-o pensiune rurală din județul Maramureș oscilează între 150-250 de lei, iar o zi de cazare cu masă inclusă pe durata vacanței poate ajunge la 70-120 de lei, în funcție de pachetul ales.

În județul Maramureș, potrivit ANTREC, funcționează peste 440 de pensiuni, moteluri și hoteluri.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Cristian Anghelache)

Cei care se incumeta sa strabata Calimanii, de la Vatra Dornei la Toplita, isi dau seama de frumusetea pura a acestui munte. Ochiul iti este ademenit de o sumedenie de bijuterii pe care doar muntele ti le poate darui, de la padurile de brad dese ca peria pâna la stâncile sculptate misterios de natura atotstiutoare. De la rododendronul ce inroseste la inceput de vara pajistile alpine la Iezerul „fara fund”, lacul izvorât miraculos la 2.000 de metri, „Sfinxul” Calimanilor sau stâncile care intrupeaza in granit cei Doisprezece Apostoli. S-a pomenit in literatura de specialitate despre virtutile energetice ale muntelui, asemanatoare Bucegilor sau Ceahlaului, si despre misterele preistorice pe care le ascund aceste piscuri indraznete.

Pietrele scrise ale lui Pata

Intr-un sat de la poalele muntelui, la Gura Haitii, in curtea unui muntean batrân si gospodar, se afla adapostite intr-un sopron improvizat trei bucati de stânca. Pe o bucata de scândura batuta de ploi, potrivita in cuie deasupra sopronului, sta scris cu vopsea „Muzeul Megalitilor”. Nea Vasile a fost timp de vreo douazeci de ani sofer la exploatarea de sulf din Calimani. Stie toate tainele muntelui, ii cunoaste darnicia si furia. Ii place sa colinde printre jnepenii pitici, pe acolo pe unde cerul pare sa se impreuneze cu pamântul. Asa si-a invatat si copiii.Sa respecte muntele cu maretia si greutatile lui. Vasile Pata ne-a povestit ca in 4 iunie 1987, dupa o zi ploioasa, cum sunt multe pe aici, mergea, impreuna cu nevasta si cu fiul lui, catre cei 12 Apostoli.

Claudiu Pata, care era in clasa a XII-a atunci la un liceu in Vatra Dornei, a descoperit, in santul adânc de 2 metri, sapat de viitura, o piatra pe care erau gravate insemne ciudate, printre care si simbolul soarelui. „Fiul meu ne-a spus, cu rasuflarea taiata, ca a descoperit o stânca ciudata. O stânca cu niste inscrisuri tainice si câteva desene greu de deslusit”, ne-a povestit batrânul. „A venit si geologul santierului de la mina sa vada minunea, impreuna cu un profesor. Ei au anuntat Institutul de Stiinte de la Bucuresti. Apoi, s-au mai gasit inca trei pietre gravate. A aflat si profesorul Traian Naum, cel care era cu adevarat interesat de muntii Calimani si cu care ne cunosteam de câtiva ani. El a venit impreuna cu un arheolog, cu Marin Cârciumaru. Când profesorul Naum a vazut pietrele, a ingenuncheat si avea lacrimi in ochi”, a adaugat Vasile Pata.

«Doar strainii sunt interesati de megaliti»

Ajutat de câtiva localnici, Vasile Pata a dus pietrele acasa. Specialistii din Bucuresti au luat in serios descoperirea lui nea Vasile. Asa a iesit la iveala originea stâncilor, care se pare ca au fost inscriptionate pe la mijlocul mileniului IV. i.e.n. Semnele de pe ele sunt identice cu literele alfabetelor getilor. Insemne bizare, scrijelite in piatra, câteva simboluri solare, asemanatoare celor din vechile culturi antice, egiptene sau aztece.

Un desen pare sa simbolizeze Soarele si câteva planete. Altul pare un simbol precrestin. Un altul seamana izbitor cu un OZN! In legatura cu primul megalit descoperit de familia Pata, autorii lucrarii „Muntii Calimani”, Traian Naum si Emil Butnaru, fac urmatoarele observatii: „Totalitatea gravurilor de pe latura principala a megalitului sunt subordonate, prin modul in care au fost efectuate, cultului soarelui, marele cerc cu raze «in turbina» reprezentând probabil discul solar intâlnit uneori in gravurile din Franta, Portugalia, Italia etc.” Nea Vasile spune ca „am hotarât impreuna (n.r. – cu profesorul Traian Naum) sa ducem cele patru pietre la muzeul din Vatra Dornei.

Dar am vazut ca sunt lasate sa zaca ascunse si se umpleau de praf. Ba una dintre pietre a si disparut. A fost bagata in temelia unei cladiri! Nu le-am mai putut recupera. Am decis sa le aduc acasa. Le-am expus in curtea mea, in «Muzeul Megalitilor »”. Cu o tristete blânda, Vasile Pata ne spune ca nu se acorda importanta megalitilor din ograda lui. „Din pacate, stiinta la noi e la pamânt. Doar strainii se intereseaza si vin in expeditii ca sa le vada”.

Muntele jefuit si umilit de Ceausesti

Exploatarea sulfului vulcanic din Calimani a inceput prin 1970, la indemnul familiei Ceausescu, care dorea cu orice pret independenta economica a tarii, inclusiv in ceea ce priveste materia prima pentru industrie. S-a lucrat aici, la exploatarea sulfului, peste 25 de ani.

A fost decapitat fara scrupule un munte. Negoiul românesc practic nu mai exista decât pe harti. In fapt, acum este doar o stânca dezbracata, impudic si sinistru. Se vad aici toate maruntaiele pamântului. Straturile geologice asezate temeinic in timp, unul câte unul. Mina de sulf nu a fost rentabila niciodata. Acoperea doar 5% din necesarul industriei din acea perioada.

A lasat insa in urma, dupa ce a fost inchisa in 1997, un adevarat dezastru ecologic. Un munte complet distrus, un alt munte, la fel de inalt si „falnic” de steril de mina, izvoare si pâraie otravite… Directorul adjunct al Agentiei pentru Protectia Mediului Suceava, inginerul Iluta Cocris, a declarat, pentru „Gardianul”, ca „in prezent se deruleaza un proiect de reconstructie ecologica a fostei exploatari miniere de sulf Calimani, finantat de Guvernul României. 200 ha de teren arata si acum, dupa unsprezece ani de la inchiderea minei, ca un straniu peisaj selenar, lipsit complet de viata. Ranile naturii se vor vindeca doar in câteva zeci de ani”.

sursa: efemeride

Foto: (c) TRAIAN NEGULESCU/AGERPRES ARHIVĂ

Pentru cunoașterea celor mai importante zone de interes turistic ale județului, ținând seama de principalele căi de comunicații reabilitate ori nemodernizate, accesibile ori nu autoturismelor, sunt de notat cinci trasee principale.

Dintre acestea, unul străbate județul de la sud la nord, iar celelalte au drept punct de pornire municipiul Focșani, derulându-se pe artere rutiere de-a lungul râurilor Milcov, Putna, Năruja, Zăbala și Șușița. La acestea se adaugă alte șase variante secundare, pe drumuri județene, comunale ori forestiere.

Pe o lungime de aproximativ 86 de kilometri, cel mai străbătut traseu este cel având drept “fir” de rulare Drumul Național DN2, denumit și E 85. Mergând paralel cu linia ferată București-Suceava și dominat permanent spre vest de dealurile subcarpatice, între care se observă cele mai impunătoare — Măgura Odobeștilor și Deleanu — iar spre est, învecinându-se cu râul Siret, DN 2 intră, la kilometrul 150,5 pe teritoriul județului Vrancea în partea sa de sud, prima localitate fiind Slobozia Bradului. La patru kilometri vest de centrul respectivei comune, la marginea unei păduri, între satele Olăreni și Sisești, se află schitul Rogoz, înființat în anul 1825 de Constantin Ghimulescu, în fostele chilii aflându-se amenajate spații de cazare pentru 25 de turiști.

După aproximativ trei kilometri de la Slobozia Bradului în direcția nord, DN 2 trece prin Valea Slimnicului, unde se află popasul Tâmboiești, cu restaurant și spații de cazare în căsuțe cu două paturi.

După traversarea respectivei văi, la răscrucea din satul Obrejița, un drum comunal se îndreaptă spre est ducând, după patru kilometri, în satul Sihlea, unde se află fostul conac al familiei ce a dat numele așezării. Acolo și-a petrecut copilăria și este înmormântat unul dintre primii poeți români moderni, Alexandru Sihleanu, 1834 — 1857, dar și paharnicul Zamfirache Sihleanu care, în anul 1854, a ridicat biserica satului.

Din Obrejița, spre nord, E85 conduce pe călător către localitatea Dumbrăveni, la intrarea sudică a acesteia, pe un deal din stânga șoselei aflându-se statuia ecvestră a generalului rus Suvurov, cel care a câștigat în aceste locuri o importantă victorie împotriva turcilor în anul 1789.

Din Dumbrăveni pornește spre vest traseul turistic al Văii Râmnicului. După ce trece peste Valea Râmei, turistul intră în satul Alexandru Vlahuță, iar apoi, pe un drum comunal, în satul Dragosloveni, în care se află, în ultima reședință a scriitorului, o casă memorială. Acolo, în anii de dinaintea primului război mondial, Vlahuță încropise un cenaclu literar și se întâlnea cu prietenii săi. Dragosloveni reține atenția călătorului și prin descoperirile arheologice din secolele X — XI, atestând prezența românească intensă în acea zonă.

De la casa memorială Vlahuță se ajunge pe terasa Bachus cu restaurantul în care se fac degustări ale renumitelor vinuri de Cotești și unde turiștii se pot caza în 12 căsuțe.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

La kilometrul 167,1 traseul pe DN 2 intră în satul Popești, de unde se poate ajunge la poiana schitului Vărzărești, ctitorie a boierului Radu Arasu în timpul domniei lui Matei Basarab, iar la kilometrul 172,8 la o ramificație cu două drumuri modernizate, un traseu duce, cale de trei kilometri, către o podgorie renumită al cărei sat central, Cotești, și-a sărbătorit în 1975, cinci veacuri de existență documentară, iar celălalt, spre vest, după patru kilometri, în cătunul Jiliștea, loc istoric de rezonanță în conștiința românească unde, la 24 aprilie 1574 s-a desfășurat o mare bătălie între oștile moldovene conduse de Ioan Vodă cel Viteaz și armatele otomane. În amintirea faptelor de arme ale oștilor voievodului, în rândurile căreia se aflau și mulți vrânceni, s-a ridicat un monument, operă a sculptorului Marius Butunoiu, iar evenimentele sunt relatate prin fotodocumente, gravuri și volume de carte, într-un muzeu.

Continuând pe traseul DN 2, călătorul ajunge în Golești. Din centrul acestei localități, spre vest, pe un drum comunal, după 6 kilometri, în satul Blidari, se află, sfințită în anul 1796, singura biserică din România împodobită cu picturi realizate pe suport metalic. În preajmă, în satul Bonțești, s-a descoperit o importantă așezare neolitică specifică culturii ceramice Cucuteni. De asemenea, acolo se află și o biserică ctitorită în anul 1685 și refăcută de Antioh Cantemir, domnul Moldovei, în împrejurări care nu sunt cunoscute (Bonțeștii fiind, situat administrativ, în acel timp, în Țara Românească).

Din centrul comunei Golești, traseul turistic continuă spre nord, traversând Milcovul, la kilometrul 177,4, pentru ca peste vreo 600 de metri, artera de rulare să se bifurce, o cale formând șoseaua de centură, iar cealaltă intrând în Focșani, orașul Unirii Principatelor.

Foto: (c) TRAIAN NEGULESCU/AGERPRES ARHIVĂ

Aici se află numeroase atracții edilitare, între care monumente de arhitectură urbană (Teatrul Municipal, Primăria, Ateneul Popular, Colegiul “Unirea”, Palatul de Justiție, fililala Băncii Naționale și aproximativ 70 de case) ce reflectă gusturile rafinate ale unei societăți îndreptate cu fața spre occident, imobile incluse în patrimoniul istoric, altele dedicate istoriei locului (obeliscul din Piața Unirii, monumentul Piatra de Hotar) dar și puncte de referință culturală, cum ar fi Muzeul Unirii, Muzeul de Științele naturii, Muzeul de Etnografie ori Muzeul Satului.

În nordul Focșaniului, în Crângul Petrești, principalul loc de agrement în natură al locuitorilor municipiului, s-a amenajat o rezervație în miniatură a județului și este deschis un Muzeu al satului vrâncean.

Continuându-și direcția către Bacău, la kilometrul 191, traseul turistic principal al județului Vrancea întâlnește localitatea Garoafa, unde se mai păstrează și în prezent tradiția ceramicii nesmălțuite.

De la Garoafa, șoseaua continuă peste râul Putna, prin satul Bizighești către Tișița, locul de intrare în principala zonă de desfășurare a marilor bătălii din iulie-august 1917. Eternizând amintirea dramaticelor momente, statuia Victoriei, operă a renumitului sculptor Oscar Han, ridicată la 21 septembrie 1934, întâmpină călătorul cu deviza care a sintetizat în vara anului 19176 elanul eroic al oștirii române: “Pe aici nu se trece”. În acest punct din drumului european 85 se desprinde spre est DN 24, ducând spre Tecuci — Vaslui — Iași, iar spre vest, șoseaua județeană spre Panciu — Soveja.

De la Tișița, spre nord, după trei kilometri, atenția călătorului este atrasă de impresionantul mausoleu ridicat între anii 1923 — 1938 în amintirea epopeii de la Mărășești din august 1917, după proiectul arhitecților George Cristinel și Constantin Papaniu. Lângă mausoleu se află muzeul Militar în care sunt expuse armament și echipamente, fotografii, hărți și alte documente din timpul primul război mondial.

În apropierea mausoleului este situat orașul Mărășești, nod și centru de reparații feroviare. Atestat documentar la 20 august 1455, întru zapis emanând de la domnitorul Moldovei, Petru Aron, orașul găzduiește în fața gării monumentul dedicat sublocotenentului Gabriel Pruncu, căzut, la doar 21 de ani, în luptele din august 1917. Tot în apropierea Gării a fost dezvelită, pe 29 septembrie 1908, statuia lui Alexandru Ioan Cuza, realizată prin contribuția financiară a țăranilor din zona Vrancei.

Foto: (c) TRAIAN NEGULESCU/AGERPRES ARHIVĂ

După Mărășești, la km 206,7, în centrul satului Haret, se află un monument care amintește de jertfa eroică a fetiței Măriuca Zaharia, care a fost “curier” al armatei române în zona frontului în timpul acelorași lupte din vara anului 1917.

Străbătând localitățile Călimănești — unde se află o biserică din bârne de lemn datând din timpul lui Ștefan cel Mare și Sfânt — și, apoi, Domnești — fost nucleu al unei așezări moldovenești prospere din secolul al XVI—lea — traseul turistic principal al județului Vrancea ajunge la Adjud, kilometrul 226,5, așezare atestată documentar la 9 aprilie 1433. La ieșirea din Adjud, la kilometrul 228,1 se desprinde spre nord-est DN 11 care se îndreaptă, urmând Valea Trotușului, către Onești și stațiunile turistice Târgu Ocna și Slănic Moldova.
O altă zonă căutată de turiști este cea care urmează cale de 50 kilometri Valea Râmnicului, pe drumul județean care plecând din Dumbrăveni, străbate localitățile Dumitrești și Jitia, ajungând la Vintileasca.

Cea mai importantă așezare din această zonă este Dumitrești, localitate de reședință a comunei cu același nume ce are în componenți 16 sate și în care locuiesc mai bine de 7.000 de vrânceni. Oferind călătorului imaginea unei localități rurale ce dă semne de urbanizare prin construcțiile administrative și culturale, Dumitrești este punctul în care încep să se dezvăluie frumusețile naturale ale Văii Râmnicului, care i-au atras cândva pe pictorul Nicolae Grigorescu, pe scriitorii Alexandru Odobescu și Alexandru Vlahuță, dar și pe eruditul intelectual român Nicolae Iorga.

Continuând traseul respectiv de la Dumitrești în amonte, se străbat așezări rurale vechi, deosebit de pitorești, cu oameni primitori și harnici. La Chiojdeni, frumuseților naturale ale locurilor li se adaugă liniile tradiționale ale arhitecturii țărănești de deal și specificul portului râmnicean și în continuare, la Jitia, acestea sunt întregite de schitul Poiana Mărului, monument istoric. Acolo, în 1840 a fost surghiunit scriitorul Cezar Bolliac pentru activitatea sa ce anticipa crearea statului român unitar. La Poiana Mărului sunt amenajate spații de cazare pentru 30 de turiști.

Din Jitia, șoseaua urcă în serpentine largi, cale de 5 kilometri, către Vintileasca, localitate la intrarea căreia, în dreapta șoselei, apare “Lacul fără fund”. Este un loc care stârnește și în prezent importante semne de întrebare pentru geologi. Din Vintileasca se pot organiza excursii de o zi pe culmea Furu-Monteoru, catena sudică a munților Vrancei.

Un traseu deosebit de pitoresc de urmat în Vrancea, cale de 55 de kilometri, leagă Odobești de Mera și Andreiașu, urmând Valea Milcovului.

Veche așezare, centru al unor podgorii vestite încă din timpul lui Petru Rareș, despre care amintesc și călători străini prin Țările Române, Odobești păstrează în siturile sale arheologice elemente de civilizație umană datând încă din epoca fierului, ilustrate de ceramica de tip “La Tene”, găsită pe dealul Șarba din preajma orașului. Obiectivele turistice care rețin atenția în orașul Odobești sunt: Beciul Domnesc, situat chiar la intrarea în localitate, venind dinspre Focșani, construit de Asanache Panfilie, pentru vinurile domnitorului Mihail Sturza, biserica breslei negustorilor, datând de la finele veacului al XVIII-lea, cetatea Crăciuna, obiectiv turistic situat la patru kilometri de centrul orașului, tot pe dealul Șarba, Monumentul eroilor, creație a sculptorului Oscar Han, ridicat în centrul localității în anul 1921 în memoria celor 97 de odobeșteni morți în primul război mondial.

Din Odobești, posibilul trase turistic se îndreaptă pe Valea Milcovului, apă curgătoare ce a constituit până în 1859 hotarul între Moldova și Țara Românească, către comuna Broșteni și apoi spre satul Mera, unde reține atenția construcția fortificată a mănăstirii, ctitorie a familiei domnitoare Cantemir. Este un monument impresionant restaurat, ridicat înainte de 1685, unde a fost înmormântat Constantin Cantemir.

De la Mera, șoseaua duce către comuna Andreiașu, atestată documentar la 8 august 1445, și care găzduiește și în prezent un fenomen natural rar: Focurile vii. Pe o mică terasă superioară de pe malul Milcovului se află o zonă amenajată care prezintă în toată splendoarea sa această emanație necontrolată de gaze, mai ales pe timpul nopții, impresionantă prin culorile flăcărilor, având înălțimi între 30 și 60 de centimetri, dar atingând și doi metri în preajma cutremurelor de pământ.

Ieșind din Andreiașu de Jos, drumul urcă până în frumosul cătun Butucoasa, în care puținii localnici care au mai rămas sunt deosebit de ospitalieri cu oaspeții ce vin să le cunoască așezarea și obiceiurile tradiționale.

Considerat a fi de mulți călători, dar și de etnografi, “cel mai atractiv traseu turistic” din Vrancea, drumul ce unește Focșani de localitatea Vidra, cu deschidere, apoi, către Brașov, străbate pe o distanță de aproximativ 90 de kilometri, urmând firul râului Putna, impresionante zone depresionare și montane ale Vrancei istorice, racordând, direct ori indirect, prin afluenții săi, trasee turistice splendide de-a lungul drumurilor forestiere ori poteci.

Prima localitate ce tentează pe călătorul pe acest traseu este Jariștea, care reține atenția în special prin cele trei monumente de arhitectură religioasă: biserica din Pădureni, a fostului schit Scânteia, și biserica din lemn a mănăstirii Buluc, depozitară a unor artefacte ( icoane, cărți vechi, sculptură veche) înscrise în patrimoniul național. Apoi, “drumul Vrancei” — cum mai este cunoscut acest traseu, intră în satul Bolotești, în zona în care se afla, în secolul al XVI-lea, Târgul Putnei, centru economic, politic și administrativ în acea epocă.

Din această localitate, șoseaua urcă străbătând Vitănești, Cucuieși, Burca, sate cunoscute pentru creația folclorică atestată de multă vreme, dar care se continuă și în prezent, ajunge la Vidra, principala poartă de intrare în Țara Vrancei muntoase, unul din cele mai vechi sate din județ, mult timp centrul al organizării “devălmașe” (proprii Vrancei istorice).

Din Vidra, pornește către nord, urmând valea pârâului Vizăuți, varianta, pe aproximativ 20 de kilometri, a șoselei către Vizantea, unde s-au descoperit ape minerale tămăduitoare pentru bolile de stomac ori reumatice și Câmpuri, locul unde s-a născut celebru Moș Ioan Roată, primul țăran politician moldovean. Această arteră face legătura dintre Valea Punei și Valea Șușiței și pe această variantă se ajunge la mănăstirea Vizantea, ctitorie a Movileștilor.

Din Vidra, pe traseul râului Putna, se merge către comuna Valea Sării, pe teritoriul căreia, în satul Prisaca, se află o biserică din bârne de stejar, ridicată în anul 1770, apoi urmează Bîrsești, locul întâlnirii dintre Ștefan cel Mare și Sfânt cu Tudora Vrâncioaia. Credincioși tradiției, sătenii au ridicat, în anul 1904, când s-au împlinit 400 de ani de la moartea domnitorului moldovean, un monument, pe dealul Dumbrava.

Pe acest traseu turistic se mai pot înscrie satele Negrilești, unde se păstrează încă variante rare ale baladei Miorița culeasă în zonă de Vasile Alecsandri la sugestia lui Alecu Russo, un îndrăgostit de creațiile și frumusețea acestei zone și a oamenilor ei. Tot în acest sat este răspândit obiceiul turnării cașului în tipare de lemn încrestate artistic.

O altă localitate ce surprinde plăcut pe călător prin atracțiile etnografice și folclorice este, pe acest traseu, Tulnici, în apropierea căreia, la Gălăciuc, se află o cunoscută tabără de copii.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

La aproximativ 9 kilometri de Tulnici, călătorul poate vedea Cascada Putna, unul dintre elementele principale de atracție din zona turistică Lepșa. Lungimea căderii principale a cascadei era de 76 de metri, iar înălțimea, de 14. În ultimii ani, o serie de fenomene naturale, deversări de apă ca urmare a unor puternice averse de ploaie, au schimbat cursul Putnei, dar spectacolul oferit de natură rămâne.

Un alt obiectiv turistic important al acestui traseu este crescătoria de păstrăvi de la poalele muntelui Lepșa, una dintre cele mai mari de acest gen din țară. De la Lepșa se poate ajunge ușor pe drumul ce duce spre Soveja, la cabana Lepșuleț.

La aproximativ 7 kilometri de acest punct turistic se află Lacul Verde, o oglindă de apă formată prin baraj natural.

De la această variantă principală ce însoțește apa râului Putna se ramifică și alte căi de acces ce conduc, pe drumuri forestiere ori poteci, în zona centrală a munților Vrancei, de o însemnătate deosebită pentru amatorii de trasee în natură.

Revenind în localitatea Valea Sării, se deschide un drum ce urmează, cale 61 de kilometri, pârâul Zăbala. Printre obiectivele de interes turistic se află punctul denumit “Grumaz”, o importantă intersecție a călătorilor ce străbat cu piciorul depresiunea Vrancei, locul de confluență al pâraielor Năruja și Zăbala, dar și muzeul etnografic de la Paltin, cuprinzând mai bine de o mie de exponate de tehnică țărănească din partea locului, de port tradițional și arta cusăturilor.

O atracție pe acest traseu le constituie și “căldările” Zăbalei, la 12 kilometri de localitatea Nereju, locul unic în țară în care se joacă “Chipărușul”, dans ritualic unic venind din vremea tracilor pe filiera geto dacilor.

Un traseu ce se impune pe artera turistică a județului Vrancea atât prin lungime, aproximativ 90 de kilometri, prin frumusețea și varietatea priveliștilor al căror corolar este obârșia pârâului Șușița — unde se află singura stațiune climaterică vrânceană, cât și prin monumentele istorice și de artă, prin evenimentele de o însemnătate deosebită ce au marcat în veacurile XIX—XX, România, este drumul județean 205 F, pe ruta Tițița — Panciu — Soveja.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

Printre obiectivele importante înșirate în preajma acestei căi de circulație rutieră se află Cimitirul germanilor ce au căzut în primul război mondial în luptele de la Mărășești, hrubele lui Ștefan cel Mare de la Panciu, unde s-a realizat primul vin spumant din România, după metoda Champanoise, biserica Sfântul Neculai Vechi, monument istoric din Străoane, localitate unde, la ieșirea spre vest se mai găsește monumentul ridicat Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în marile bătălii de pe această vale, purtate în 1917, casa memorială “Moș Ion Roată” din Câmpuri, mausoleul eroilor din Soveja, localitate ce beneficiază de cel mai ozonat aer din România și în care s-a născut Simion Mehedinți (!863 — 1962) întemeietorul școlii geografice științifice românești.

Un loc aparte îl ocupă în Soveja Muzeul de istorie și etnografie, reorganizat în anii din urmă, în care se definește personalitatea așezării în dezvoltarea sa istorică de la cele mai vechi prezențe umane și până în prezent.

Soveja, dumbravă în munții Vrancei, un loc unde, practic, se sfârșește dealul și începe codrul, este un dulce crâmpei de rai rămas, prin ce minune oare?, din vremea când se spune că el ființa încă pe pământ. O pajiște calmă, năpădită primăvara de brândușe, vara de albăstrele și sânziene, împrejmuită în așa fel de brazi, încât pare o curte interioară a unei fantastice cetăți.

Străbătând astăzi Vrancea, parcurgem un “tunel al timpului”, drum trasat de existența noastră milenară, la fel de necesar ca bătaia unei inimi într-un trup viu, tot atât de adânc cum s-au păstrat statornic, într-o singură credință, limbă și simțire locuitorii Vrancei.
Dincolo de adevărul pur geologic al bogățiilor naturale, dincolo de frumusețea peisagistică și valoarea oamenilor, Vrancea tălmăcește un cod genetic de virtuți spirituale, reunind tot ceea ce, de fapt, formează tezaurul originii comune a românilor: graiul, înțelepciunea, creația locuitorilor din Moldova, Muntenia și Transilvania, adică cele trei provincii românești unite tocmai prin arcul de piatră al Carpaților.

Este o realitate ce ține nu numai de însemnele reliefului, ci de o întreagă configurație de gând, de spirit și de faptă, născută din veșnicia acestei zone românești pure, în ale cărei ecouri se regăsește ființa istorică românească.

AGERPRES/(AS — autor: Cornel Cepariu, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) cesavezi.ro

Structura geologică a zonei Cașin-Bisoca, deosebit de faliată și alcătuită din roci sedimentare (gresii, argile, cinerite) de vârstă miocenă, corelată cu lipsa sau neantrenarea unor ape subterane de adâncime, favorizează ieșirea la suprafață a unor emanații de gaze uscate acumulate în subsol, care se aprind singure, de regula de la razele solare, iar atunci când plouă se sting, dar se poate vedea cum apa bolborosește în locul pe unde ieșea gazul arzând.

Nu există un număr fix al locurilor de ieșire a hidrocarburilor nu este fix, ele schimbându-se pe măsură ce apar noi orificii sau se închid altele pe o arie delimitată de specialiști la aproximativ 40 de hectare. Și intensitatea, durata și înălțimea focurilor sunt foarte variate temporal (diurn, săptămânal, sezonier, anotimpual). Conform observațiilor îndelungate ale localnicilor înălțimea flăcărilor atinge de la câțiva centimetri la aproape jumătate de metru. În timpul cutremurelor de pământ limbile de foc au înălțimi de peste doi metri. Cele mai mari focuri ard în cadrul unor microforme cu aspect alveolar. Debitul emanațiilor de gaze este influențat de precipitații și variația nivelului pânzei freatice. O monitorizare recentă efectuată de specialiști la șase asemenea orificii alveolare indica faptul că acestea emanau aproximativ 24 de tone de metan pe an. Pentru întreg perimetrul se apreciază un debit anual de 50 de tone metan. Împreună cu acest gaz ajung la suprafață în cantități mai mici și dioxid de carbon, azot ori heliu.

Zona în care gazele naturale se autoaprind poate fi ușor vizitată datorită infrastructurii de acces, fiind delimitată de un zid de ciment, iar accesul se face pe un șir de scări. Urcând cele aproximativ o sută de trepte se ajunge ușor pe un platou unde, prin fracturile scoarței terestre, gazele naturale ard cu flăcări multicolore. În vecinătatea “focului viu” este construit un foișor care permite turistului să se adăpostească de soare ori ploaie sau pur și simplu să admire peisajul.

Turiștii care vin la Andreiașu au parte de un real spectacol al naturii, mai ales pe timpul nopții, când flăcările de culoare galbenă, roșiatică sau chiar albastră dau locului un aer mistic. De altfel, de la locuitorii din zonă, cunoscuți pentru ospitalitatea de care dau dovadă, pot fi aflate diverse legende, povești sau tradiții legate de “focul viu”. De pildă, locul are o puternică simbolistică religioasă, fiind considerat a fi un protector al animalelor. Localnicii mai spun că în momentul în care flăcările depășesc înălțimea de doi metri prevestesc declanșarea unui cutremur.

Cert este faptul că Andreiașu de Jos este o zonă cu un deosebit potențial turistic, cei care ajung aici având oportunitatea de a se bucura de aer liber, de peisaje încântătoare și bineînțeles de pământ în flăcări. Autoritățile locale, vorbind cu patos despre fenomenul natural din Andreiașu de Jos, spun că încearcă încontinuu să impulsioneze prezența turiștilor în zonă prin noi amenajări și facilități destinate acestora, dar și organizând, anual, un festival folcloric tradițional menit a pune în valoare, sub genericul “Focul viu”, această minune a naturii, precum și peisajele ori ospitalitatea oamenilor din zonă.

În apropierea “focului viu” de la Andreiașu de Jos se afla trei lacuri — Mocearu, Meledic și Limpede. De asemenea, pot fi vizitate vulcanii noroioși și peșterile din zonă.

Ofertele de cazare sunt pentru toate buzunarele. Fie în cort pe malul Milcovului sau în gazdă la vreun localnic, fie
la una dintre pensiunile situate în apropierea satului, în Mera sau Odobești. Pe lângă drumețiile în rezervația geologică sau pe valea Milcovului, turiștii pot organiza competiții de off-road, de vânătoare, vizitele la crame în care pot degusta cele mai bune soiuri de vinuri, însoțite de bucate specifice locului.

Declarat rezervație naturală în anul 1967, printr-un Decret al Consiliului Popular Județean și, ulterior, prin Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului național, obiectivul turistic “focul viu” nu este singura zonă protejată din Vrancea, alte asemenea 20 de suprafețe căpătând același statut în ultimele două decenii.

Între vârfurile montane se întind culmi largi, adevărate plaiuri acoperite cu păduri ori pășuni, străbătute transversal ori longitudinal de poteci de vânătoare sau ciobănești, ușor de parcurs. Vârfurile sunt în general golașe, constituind puncte de belvedere asupra întregii regiuni muntoase vrâncene. Datorită diferențierii rocilor și faptului că pot fi ușor erodate, apele curgătoare au modelat forme spectaculoase, care se constituie în repere de atracție pentru turiști. Între acestea se află Parcul natural Putna, în cuprinsul căruia se întâlnesc suprafețe foarte mari de habitate protejate la nivelul Uniunii Europene, care îndeplinesc criteriile de reprezentativitate din Directiva “Habitate”. În urma cercetărilor de teren s-au identificat până în prezent 14 tipuri de habitate, din care unul este prioritar pentru conservare în această zonă străbătută de râul Putna.

Tot pe cursul aceleiași ape curgătoare din Vrancea se află Rezervația naturală “Cascada Putnei”. Aria protejată cuprinde zona în care râul traversează structuri geologice variate și intens tectonizate, de la limita bordurii montane în care a sculptat un sector de defileu, o cascadă și o succesiune de trepte și marmite ce se desfășoară pe 76 de metri lungime și pe o diferență de nivel de 14 metri. Cale de acces spre această zonă o constituie DN 2D, Focșani — Târgu Secuiesc. O cascadă a creat în bazinul său superior și pârâul Misina. Peisajul actual este consecința intenselor procese tectonice din trecut, a evoluției văii pe suportul structural și stratigrafic geologic complex, ce au avut ca rezultat formarea unei căderi de apa de circa 15 metri într-un ansamblu peisagistic deosebit la care se ajunge pe drumul județean Valea Sării — Năruja, care se desprinde din DN 2D, continuat pe un drum comunal până la Valea Neagră, apoi pe drumul forestier de pe văile Pâraielor — Bălosu și, în continuare, pârâul Misina conduce în aria protejată.

Cu acces de pe aceeași arteră de circulație, o altă rezervație naturală cuprinde cea mai mare parte a bazinului hidrografic al râului Tișița, în aval de localitatea Lepșa, înglobând un imens tezaur de elemente fito și zoogeografice, geologice, dar și ansambluri peisagistice unite într-un sistem de mare valoare științifică, afirmă cercetătorii Muzeului de Științele Naturii din Focșani. Se remarcă abundența speciilor de plante alpino-carpatice, alpino-boreale, atlantice și endemic carpatice. Varietatea peisajului este accentuată de diversitatea structurii petrografice de vârstă miocenă, cum ar fi compuși carbonatici, radiolarite, conglomerate cu elemente verzi.

Aria protejată “Căldările Zăbalei” conservă pe sectorul cursului superior al pârâului cu același nume, în zona de confluență cu o altă apă curgătoare de mică distanță, Zarna, peisajul complex definit de Zăbala, cu renumitele “Căldări”, dar și pentru pădurile deosebite de acolo și, nu în ultimul rând, pentru asociațiile floristice și faunistice întâlnite în interiorul respectivului perimetru.

În amonte de această cascadă, prin alunecarea unui masiv, apele Zăbalei au fost barate și s-a format un lac de baraj natural. Inițial, acesta a avut o suprafață destul de mare, însă, în urma unei viituri puternice, barajul s-a rupt, scăzând astfel nivelul apei și suprafața lacului care este în prezent de două hectare. Calea de acces o constituie un drum forestier care urmărește albia râului Zăbala, în continuarea DJ 205A Focșani — Nereju.

În Rezervația naturală “Lacul Negru” sectorului de chei spectaculoase săpate de râul Năruja în complexul geologic al zonei, care creează o mare diversitate a peisajului, i se adaugă un lac ce oferă pe lângă o imagine idilică și un interesant și valoros potențial științific. Turiștii pot ajunge în zonă pe DJ 205D Focșani — Nistorești — Herăstrău, continuându-și călătoria pe drumul forestier din albia Nărujei până în zona bazinului de recepție al “Izvoarelor Nărujei”. Din vecinătatea cabanelor forestiere se desprinde pe versantul stâng al Nărujei traseul turistic marcat (cruce roșie) care conduce la Lacul Negru.

O rezervație naturală renumită și deci foarte căutată în Vrancea este Lepșa-Zboina, areal conservând arborete forestiere de tip fundamental, cu vârste cuprinse între 100 și 200 de ani, și o floră care, datorită condițiilor locale deosebite, este foarte bogată în specii endemice. Se ajunge în această zonă urmând DJ 205F Lepșa — Soveja, continuat cu drumul forestier de pe valea pârâului Lepșa.

Aria protejată “Vârful Goru”, situată la 1.785 de metri și ocupând versantul vestic al masivului, respectiv bazinele hidrografice pâraielor Rozelor, Cotit și Afinișu, are în cuprinsul său o mare parte a speciilor din pădurile boreale și aproape în întregime din cele subalpine, elementul central ocrotit fiind jnepenișul și numeroasele specii de faună ori floră endemice sau rare.

De pe teritoriul județului Vrancea, cea mai directă cale de acces este DJ 205A Focșani — Herăstrău, ce se continuă cu drumul forestier prin Cheile Nărujei, valea pârâului Balosu, muntele Pietrosu și valea râului Zăbala până la vărsarea pârâului Goru în Zăbala, de unde, urmând în amonte malul stâng al pârâului Goru, se poate urma traseul turistic marcat cu o cruce albastră de pe versantul sudic. O altă posibilitate de acces o oferă traseul turistic care coboară din Lăcăuți, prin Dobroslavu și Șaua Gorului, tot în marcaj cu o cruce albastră.

Aria protejată “Pădurea Cenaru”, situată în zona vârfurilor Cenaru (898 m) și Gârbova (879 m), pe un sector al versantului drept al pârâului Milcov se remarcă prin prezența a peste 370 de specii de plante de diferite, detașându-se existența a 741 exemplare de Taxus baccata, arbore de talie mijlocie, monument al naturii. Există exemplare care înregistrează aproape 18 metri înălțime și vârste până la 200 ani. Căi de acces pe drumul județean Focșani — Andreiașu — Butucoasa, continuat cu drumul forestier de pe valea pârâului Gârbova, pentru accesul dinspre est, ori drumul forestier de pe valea pârâului Cenaru, pentru accesul dinspre vest.

Prin frumusețea peisajului se mai remarcă în Vrancea ariile protejate “Pădurea Verdele”, “Groapa cu Pini”, “Strâmtura Coza”, “Algheanu”, iar pentru valoarea științifică cele cunoscute sub denumirile “Reghiu—Scruntar”, pentru efectul apariției unui spectaculos relief ruiniform a cărui valoare științifică se amplifică prin existența resturilor fosile de nevertebrate din miocen și de mamifere de vârstă sarmato-pliocenă, “Pârâul Bozu”, a cărui importanță este dată de abundența de mecanoglife, adică urme ale agenților și proceselor de modelare dintr-un mediu litoral, și ichnoglife, amprente ale pașilor viețuitoarelor din epocile vechi ale pământului.

De curând, a fost instituită o arie protejată în “Lunca Siretului”, la nord de localitatea Rădulești, evidențiată de forme noi de faună și, mai ales, de prezența unor păsări ce sălășluiesc de obicei în zonele de deltă.

Prin frumusețile și curiozitățile oferite de Carpații Răsăriteni, în preajma zonei lor de curbură, dar și prin folclorul minunat existent în satele de deal și munte din preajma rezervațiilor naturale, județul Vrancea merită, cu prisosință, să fie străbătut și cunoscut.

AGERPRES/(AS — autor: Cornel Cepariu, editor: Ștefan Gabrea)