E locul unde oamenii  trăiesc minimum 90 de ani, e locul unde echilibrul de aerosoli este mai bun decât la Govora, este locul unde vara plouă câte puţin în fiecare zi, este locul unde corcoduşii înfloresc chiar pe 1 martie, este cel mai frumos loc din România, este, de departe, locul unde minunile se întâmplă cu adevărat.

Firijba. Cel mai vechi sat din ţara noastră, loc care, după unii istorici, ar veni de pe vremea dacilor, mai jos de Firijba fiind satele Daia şi Meia, adică Dăeşti şi Meieni. Firijba este comoara  din mijlocul Vâlcii, satul aflat chiar în punctul geometric al axelor care străbat judeţul. Firijba l-a dat pe Dicu la NASA, copilul amărât al unei familii cu 7 fraţi, şi pe Dragoş, jurnalist la Paris Match.

Aceasta este Firijba…

Povestea începe pe malul stâng al Luncavăţului, în mijlocul comunei Popeşti. Un drum care urcă pe dealurile moi ale marginii de sat duce într-un loc de mister. Habar n-ai că, la doar 4 km distanţă, după prima pădure de stejari, se află ceva unic în România.

Se află satul tăietorilor de lemne. Satul firejurilor, al ferăstraielor, al celor care lucrau cel mai bine talpa caselor, talpa bisericilor. Primii uriaşi ai mileniului. Aici este legenda oamenilor de 2 metri, care cărau buştenii cu spinarea şi care arareori erau văzuţi coborând la lunca râului.

„Oamenii din Firijba erau aprigi. Muierile lor era vânjoase, masculine, femei care aveau o uitătură aspră. Era o comunitate extrem de închisă, de oameni ai codrilor”, se spune despre firijbeni.

La început, colibele acestora erau printre copacii din pădure. Oamenii pădurii nu lucrau la câmp. Tăiau lemne, pe care le lăsau apoi să cadă spre Luncavăţ. Asta pe la 1.500. Apoi au defrişat pe alocuri pădurea să-şi facă o mică grădină. Aşa a apărut satul din mijlocul pădurii.  Departe de restul lumii, dar, de fapt, chiar în mijlocul lumii.

Firijba devine cunoscută lumii abia după 1850, atunci când Cuza o aduce în nomenclator şi apare ca un cătun de sine stătător, care nu numără mai mult de 100 de suflete. Abia la 1900, cătunul ajunge la 150 de suflete. Atunci se decide crearea unie şcoli elementare, azi pustiită.  Tot acolo, în mijlocul pădurii. Aici a învăţat şi Dicu, cum îi spun bătrânii, cel care a ajuns mai târziu la NASA.

Azi, sunt 32 de case şi 11 famili. Restul caselor sunt părăsite. „Suntem numai babe. Toate avem peste 90 de ani. Da, ar fi o idee să ne ţină Dumnezeu încă pe atât, dar sănătoase ca acum”, spune tanti Dina, care are 91 de ani. De fapt, toţi bătrânii de aici lucrează câmpul, cară lemne şi sunt sănătoşi, nu au nevoie de doctor. Cel mai tânăr are 80 de ani.

Până jos fac cam o oră. Vin mereu cu 30 de pâini. Că e iarnă, că e ploaie. Că e zăpadă. Oamenii muncesc singuri grădinile, au, pe lângă casă, pisoi, căţei, vite şi multă linişte.

Ceva greu pluteşte în atmosferă. Aerul curat, zumzetul albinelor care au umplut corcoduşii. Aici nu se folosesc îngrăşăminte chimice. Apa vine direct din fântână. Iar cei mai mulţi prisăcari aduc albinele la Firijba. Păi o lună de pastoral în Firijba produce miere cât trei jos, în alte părţi.

Firijba este raiul Vâlcii şi al României. Este locul unde austriecii care au venit în vizită au rămas muţi.

Unic, magic, autentic, pur… au fost cuvintele celor care au ajuns la Firijba.

Azi se asfaltează drumul spre Firijba. Aici va fi satul de vacanţă al Vâlcii. Există zeci de cereri de pământ. Dar cei care vor veni aici trebuie să respecte Firijba. Pentru că acest sat a rămas aşa timp de 2000 de ani. Ar fi păcat să-l distrugem.

Mihai IONESCU

Sursa:ramnicuvalceaweek

Pe malul drept al Oltului, la 5 kilometri de oraşul Făgăraş, într-un sat ca oricare altul, Şona, dăinuiesc de mii de ani nişte ridicături de pământ enorm de înalte, care seamănă foarte bine cu nişte piramide.

Satul Şona a fost întemeiat acum 700 de ani de saşii transilvăneni. Aceştia au fost atraşi de pământurile roditoare şi de dealurile orientate către soare, de pe malul drept a Oltului. Au construit aici case, au cultivat meri, pruni şi viţă de vie. Pentru că nu s-au mai înţeles cu stăpânii din Ţara Făgăraşului, acum cinci veacuri, saşii au lăsat totul în urmă şi au plecat spre vest. Şi au întemeiat alt sat, pe care l-au numit tot Şona, în judeţul Alba.

Când ne gândim la piramide, ne ducem automat cu gândul la Egipt! E drept, acolo au fost construite şi încă mai stau în picioare. Dar Ţara Faraonilor nu este singura în care se găsesc astfel de construcţii.

Mai multe detalii pe turismistoric

Deşi pare greu de crezut, în România se respiră mai bine decât în Elveţia! Ce-i drept, doar în anumite zone ale ţării, pe care le poţi transforma în destinaţii inedite pentru vacanţele tale.

Poiana Mărului se află la circa 150 de kilometri de Timişoara şi oferă unele dintre cele mai frumoase peisaje ale Banatului.

Mai multe detalii pe traveleurope

Călătoria prin Banatul de Munte nu este împlinită fără a vizita pe uscat sau pe apă Clisura Dunării, cel mai spectaculos defileu al fluviului. Dacă ar fi să căutăm un al doilea atribut al Clisurii după frumuseţe, acesta ar fi diversitatea, de la cea geografică şi geologică la cea istorică, etnică, religioasă şi culturală. Poate aşa vom stârni curiozitatea turistului de a vedea călătorind la pas, pe bicicletă, ori de pe puntea vaporului de agrement, o serie de puncte de interes, a căror origini se pierd în negura timpului. De poveste…

Născută în Munții Pădurea Neagră, Dunărea numită şi ”Amazonul Europei” străbate şase țări și patru capitale. Dunărea este al doilea ca lungime dintre fluviile Europei, după Volga. Importanţa Dunării este deosebită. Din cele mai vechi timpuri a fost o cale navală de transport legând statele riverane. Dar oricât ar fi de frumos traseul celor aproape 3.000 de km prin Europa, nimic nu se compară cu imaginea de vis făurită de natură între Baziaș – punctul de intrare în țară și lacul de acumulare de la Porțile de Fier: Clisura Dunării.

De la Cazanele Mari la Cazanele Mici

Cazanele Mari şi Mici ale Dunării se întind pe aproape 9 km şi sunt despărţite doar de Golful Dubova, loc unde Dunărea fierbe la propriu, senzaţie ce poate fi trăită doar în mijlocul fluviului. Aici, apa este forţată să treacă printre munţi. Lăţimea Dunării se îngustează până la 180-250 de metri, iar adâncimea atinge 100 de metri. Curenţii extrem de puternici din adâncuri şi crevasele de pe fundul apei, dau la suprafaţă aparenţa unui adevărat cazan în clocot. Zona este declarată monument unic al naturii în Europa.

Statuia lui Decebal, opera de artă de pe Dunăre

Tumultul apelor la Cazane este vegheat cu ochi reci de piatră de regele dac Decebal. În Golful Mraconia se ridică semeață cea mai înaltă sculptură în stâncă din Europa, 40 de metri – Chipul lui Decebal. Alături se găseşte Tabula Traiana – mărturie a drumurilor romane construite în timpul împăraţilor Tiberius, Domiţian şi Traian.

Acestea nu sunt singurele obiective care pot fi văzute în clisura Dunării. Să nu uităm de urmele castrului roman de la Mudava, stânca Babacaia cu legendele ţesute în jurul ei, ieşind semeaţă din apă şi încurcând navigatorii neatenţi, muzeul sătesc de la Gornea, satul lacustru de la Berzasca, cetatea Tricule de la Sviniţa, cetatea Drencova, cetatea Ladislau ori cea de la Golubac de pe malul vecin. Şi călătoria poate continua în micro-delta Balta Nerei, Ostrovul din zona oraşului Moldova Nouă, râpa cu lăstuni de la Pojejena, rezervaţia botanică Valea Mare cu specii floristice mediteraneene şi submediteraneene  unice, peştera Gaura cu Muscă,  peştera Gaura Ghindiei cu fragmente de artă rupestră – din paleolitic şi neolitic, peştera Ponicova şi peştera Veterani despre care se spune că a fost sactuarul lui Zamolxe.

Clisura Dunării, unică în Europa

Sunt frumuseți pe care nu le găsești niciunde în Europa, cu oameni primitori, gata oricând să-ți spună legenda stâncii Babacaia, ori povestea țesută în timp despre Gaura cu Muscă, o peșteră care a furat în istorie, oameni și animale. Aici găsești tradiția nealterată a bunilor și străbunilor noștri. Aici poți gusta un caș făcut proaspăt la stâna din vârful muntelui sau smântâna pemilor din satele cehești, te poți răcori cu un vin sârbesc de Belobreșca, ori te poți bucura de o dulceață de smochine.

Sunt atât de multe motive de a vedea pe viu Clisura Dunării, de la Baziaş şi până la barajul de la Porţile de Fier, să vezi locul în care fluviul a trecut în adâncuri, un alt loc mirific din zonă,  insula Ada – Kaleh, o mică atlantidă a Banatului Montan, un amestec al farmecului parfumat al orientului, cu încruntarea zidurilor în formă de stea a fortăreţei, ori ultimele sate ale etnicilor cehi din România.

Niciunde în lume nu se găsesc atât de multe locuri ce merită vizitate, concentrate într-un areal de vis. Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Clisura Dunării.

Cum ajungi?

Clisura Dunării este mărginită de DN 57. Aici se poate ajunge din două direcţii, fie pe ruta Reşiţa – Oraviţa – Moldova Nouă, fie din Orşova. Varianta a doua oferă la rândul ei două posibilităţi de deplasare: autoturimul sau vaporul.

[Radio România Reşiţa]

Sursa: eualegromania