Turist in Romania

Facebook Twitter Email

Legenda “Cavalerului danubian” încă stârnește controverse în lumea științifică. Istoricii, mai ales după 1944, au încercat să interpreteze în fel și chip apariția acestuia pe monede, sarcofage, monumente funerare din piatră sau diverse alte obiecte de ceramică descoperite în urma unor săpături arheologice.

Foto: (c) Constantin DUMA / AGERPRES ARHIVĂ

Profesorul Ion Stîngă, mulți ani director al Muzeului Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin, consideră că denumirea de “Cavaler danubian” este atribuită unei vechi divinități de origine geto-dacică, cu teonime preromane necunoscute.

În spațiul carpato-danubian-pontic, este de părere cercetătorul, au fost descoperite un mare număr de reprezentări culturale (circa 300), ale acestei divinități, nu de puține ori substituit “Cavalerului trac”.

“Se poate vorbi fără niciun risc despre un adevărat cult al cavalerului. Cercetările indică faptul că el a apărut pe cele două maluri ale Dunării, găsindu-și expresia sculpturală în mâinile meșteșugarilor greci orientali sau romani, adoratorii lui fiind în special soldații din secolele II-IV d.Hr.”, a declarat pentru AGERPRES profesorul Ion Stîngă.

În descoperirile făcute în România, la Polovraci, Sarmizegetuza și Drobeta, studiind iconografia caracteristică “Cavalerului danubian”, se poate trage concluzia că acesta, purtând barbă, pantaloni strâmți și cămașă, cu mantia fluturând pe umeri și pe cap cu o bonetă, apare tot timpul alături de o zeiță pe care o salută cu un gest de “benedicto latinae”.

“În istoriografia universală încă nu a fost pe deplin standardizat modelul iconografic al zeiței, dar s-a stabilit cu certitudine că în cadrul cultului aceasta avea rolul de a încuraja lupta, a proteja și a certifica triumful binelui asupra răului asigurat simbolic de cavaler”, a susținut Stîngă.

Pe măsura trecerii timpului și a aducerii la lumină a unor noi artefacte referitoare la cultul misteriosului “Cavaler danubian” s-a apreciat că acesta a fost inspirat din iconografia influențată de modelele reliefurilor eroilor greci.

“În anul 1998 am descoperit în incinta ruinelor unei Villa Rustica din Gârla Mare, care datează din secolele II-III d.Hr. o plăcuță din plumb (10×8 cm) cu reprezentarea Cavalerului danubian.Consider că a fost turnată cu ocazia comemorării triumfului imperial al lui Traian. Interpretând simbolistica acesteia se poate spune că pielea leului încrustată ar putea însemna prezența legiunii a III-a Flavia Felix în războaiele dacice staționată în castrul de pământ de la Schela Cladovei. Nu exclud posibilitatea ca placa să fi fost comandată sau chiar executată de un veteran al acesteia, participant la conflictele romano-dacice și împroprietărit la Gîrla Mare”, a afirmat Stîngă.

Potrivit acestuia, cavalerul, văzut din lateral, este surprins în trapul calului, spre dreapta, așa cum apare în marea majoritate a reprezentărilor care reconstituie întru totul cultul “Cavalerului danubian”.

 “În cazul nostru, capul, cu barbă, este acoperit de o căciulă frigiană, iar pletele îi cad pe spate. Ochiul, foarte mare, este văzut din față. Este îmbrăcat într-o tunică scurtă, strânsă la mijloc, cu pliuri dispuse pe piept și pe poale, iar mantia îi flutură în spate. Mâna dreaptă este ridicată spre zeiță, în semn de întâmpinare, iar stânga ține frâul”, a spus Stîngă.

În opinia sa, prezența zeiței indică, cu adevărat, manifestarea cultului “Cavalerului danubian” în sudul dunărean, dovadă că istoricul Dumitru Tudor, originar din Mehedinți, a avut dreptate când a fixat aria de expansiune a cultului acestuia în perimetrul Drobeta-Tibiscum-Poralissum.

“Zeița Victoria are mâna stângă îndreptată spe cal. Capul îl are acoperit cu o căciulă în formă de calotă, ochii mari, circulari, foarte proeminenți. La gât poartă o un colier cu pandantive, în formă de frunză. Este îmbrăcată într-o rochie lungă cu falduri”.

Deasupra câmpului figurative se identifică o stea cu șase raze, spre stânga o bufniță, iar în spatele calului un personaj masculin în picioare, cu mantie, de sub care un lup privește spre o masă cu trei picioare, un pește, și o altă masă cu patru picioare pe care este așezată o pâine.

“Sub cal, jos, se observă un șarpe. Deasupra lui un personaj masculin întins pe pământ, iar deasupra acestuia, stilizat, pielea de leu care pare să-l sfâșie. Urmează, în ordine, un cap de berbec, trei pâini cu cruce pe ele, un cocoș, o liră, o altă stea. Între zeiță și cavaler se află un bici și o săgeată”, a spus Stîngă.

El a mai arătat că respectivul obiect de cult de la Gîrla Mare este identic cu cel de la Mihailovgrad din Moesia Inferioară, lucru care certifică părerea specialiștilor potrivit cărora cultul “Cavalerului danubian” este subordonat cultului solar, ca unul dintre elementele iconografice obligatorii, dar cu multe elemente orientale împrumutate din cultul lui Mithras.

“Această plăcuță are o valoare istorică deosebită pentru noi, românii. Probează existența pe pământurile Daciei a unei religii misterioase, despre care ne-au parvenit puține informații și mărturii materiale. Putem așadar susține că acest cult al Cavalerului danubian a apărut în secolul I î.Hr., în lumea tracilor elenizați de la sud de munții Balcani, aflați sub dominația romanilor, și că reprezintă, probabil, un simbol al rezistenței față de zeitățile cuceritorilor pe care aceștia le impuneau celor învinși”, este de părere profesorul arheolog Ion Stîngă.

AGERPRES/(A, AS — autor: Florian Copcea, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Universitatea Națională de Muzică din București a fost creată în iunie 1864, printr-un decret al Consiliului de Miniștri, prezidat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La acea vreme se dorea ca noua instituție să includă două școli principale de artă: “Institutul de muzica vocală” și “Școala de muzică instrumentală” cu filiale atât în București, cât și în Iași. Astfel, la 6 octombrie 1864, Conservatorul de Muzică și Declamațiune și-a deschis porțile pentru tinerii dornici să studieze și să devină faimoși în lumea muzicii.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Sub conducerea compozitorului Alexandru Flechtenmacher, Conservatorul a devenit o instituție europeană specializată în educația muzicală vocală și instrumentală, având clase de vioară, solfegiu, cor bisericesc, canto, pian și armonie. Aici au fost pregătite mari personalități ale istoriei muzicii românești și internaționale, care apoi au condus destinele acestui faimos așezământ cultural.

În timp, domeniile de studiu oferite de Conservator s-au îmbogățit și diversificat. În 1900 a apărut prima clasă de muzică de cameră, iar în 1904 — clasa de orchestră; catedrele sunt constituite din Declamație și Dramă, Teorie și Solfegiu, Armonie și Contrapunct, Clarinet, Oboi, Flaut, Corn, Contrabas, Fagot, Trompetă și Trombon, Vioară, Violoncel, Muzică de cameră, Harpă și Instrumentație, Cânt și Operă. În 1905 se înființează catedra de Compoziție, condusă de Alfonso Castaldi, deocamdată, însă, tot în cadrul catedrei de Armonie.

Studente la Universitatea Națională de Muzică, la repetiții, 1984
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/ AGERPRES ARHIVA

Începând cu anul 1907 se modifică titulatura, Conservatorul de Muzică și Declamațiune devenind Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică și se stabilesc patru secții — Teorie Muzicală, Cânt și Operă, Instrumente, Declamație și Artă Dramatică. În 1909 se închiriază încă un imobil, pentru trei ani, în strada Știrbei Vodă nr. 22. În 1914 sediul Conservatorului se schimbă în strada Visarion nr. 14. În anul școlar 1916-1917 Conservatorul suspendă toate cursurile din cauza războiului; se trece de la învățământul oficial la cel particular, profesorii predau nu într-o instituție, ci la domiciliile lor. În 1918 Conservatorul își mută sediul în str. Știrbei Vodă nr. 37 și nu se mai află în subordinea Ministerului Instrucțiunii, fiind trecut în cea a Ministerului Cultelor și Artelor.

Clădirea Universității Naționale de Muzică (Conservatorul), 1964
Foto: (c) RADU CRISTESCU/ AGERPRES ARHIVA

În perioada interbelică a început studierea contrapunctului, orchestrației, esteticii și istoriei muzicii. 17 iulie 1931 a fost momentul de răscruce în viața Conservatorului din București, la acea dată fiind îndeplinite toate condițiile pentru a-l transforma într-o instituție de învățământ superior sub numele de Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, având cinci secțiuni — pedagogică-normală, teoretică, vocală, instrumentală (cu subsecțiunile instrumente cu coarde fără arcuș, instrumente cu coarde cu arcuș, instrumente de suflat), dramatică, cu durata de studii între 3 și 8 ani; ulterior, se înființează o secțiune de muzică religioasă în urma desființării Academiei de Muzică Religioasă. Toate acestea au fost posibile datorită eforturilor muzicienilor angajați în instituție, sprijiniți de cel care va deveni profesor de onoare al Academiei, o proeminentă figură a compoziției românești din acea perioadă, binecunoscutul violonist, compozitor și dirijor — George Enescu. Multe generații de studenți au fost influențate de acest mare muzician.

În anii ’40, compozitorul Mihail Jora a preluat conducerea Academiei Regale de Muzică și Artă Dramatică, imprimând instituției propria exigență și rigoare și menținând în continuare nivelul ridicat al învățământului muzical. În 1949, Conservatorul se metamorfozează în Facultatea de Muzică și cuprinde 4 secții — Canto, Instrumentală, Muzicologie-folclor, Compoziție-dirijat; Facultatea de Muzică funcționează în 4 clădiri (în Piața Amzei nr. 8, Piața Amzei nr.12, Dionisie Lupu nr. 29, Izvor nr. 12.

În 1950 se schimbă din nou a titulatura instituției, în Conservatorul de Muzică ”Ciprian Porumbescu”, cu sediul în str. Lipscani nr. 20. După anii ’50 instituția s-a numit Conservatorul ”Ciprian Porumbescu”, având în structura sa două facultăți: Interpretare Muzicală și Compoziție, Muzicologie, Dirijat orchestră și Pedagogie. În 1955 Conservatorul se mută din strada Lipscani în strada Știrbei Vodă nr. 35, iar în 1956 se înființează secțiunea fără frecvență pentru studenții secției de Muzicologie. În anul școlar 1969-1970, pentru Facultatea teoretică se restrânge durata de școlarizare la 4 ani.

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/ AGERPRES ARHIVA
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/ AGERPRES ARHIVA

Schimbările din viața politică și socială românească de după anul 1989 au influențat viața și dinamica instituției. Numele de Academia de Muzică București a fost atribuit în perioada 1990 — 1998, iar după această dată s-a numit Universitatea de Muzică București. În anul școlar 1990-1991 se înființează noi secții, precum Regie de Operă, Dirijat Orchestră și Muzică Religioasă, iar ca materii opționale apar jazz-ul și muzica ușoară. Datorită tradiției și a excelenței în domeniu, printr-o hotărâre de Guvern din ianuarie 2001 numele Universitatea Națională de Muzică din București devine un reper pentru învățământul superior muzical din România.

Sala Enescu 
Foto: unmb.ro

În iunie/iulie 2010, UNMB primește calificativul național și european de ”grad de încredere ridicat”, oferit de ARACIS și AEC (Asociația Europeană a Conservatoarelor), în urma evaluării instituționale.

Universitatea Națională de Muzică din București este situată în centrul orașului, în vecinătatea Grădinii Cișmigiu și aproximativ 15 minute de Gara de Nord. Este excelent conectată, prin intermediul liniilor de troleibuze, autobuze și de metrou subteran, cu toate cartierele din București. La 5 minute distanță, în jurul universității se află unele dintre cele mai importante instituții muzicale și culturale din România: Societatea Română de Radiodifuziune, Ateneul Roman, Sala Palatului și Opera Națională.

Studio opera și multimedia 
Foto: unmb.ro

Universitatea are trei clădiri (blocurile A, B și C) la aceeași adresă (str. Știrbei Vodă nr. 35), unde se află sălile de curs și de studiu și un modern cămin studențesc aflat pe str. Berthelot nr. 8.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Sâmbătă, 13 septembrie, și duminică, 14 septembrie, în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4 al Capitalei, între orele 10.00 și 22.00, are loc cea de-a doua ediție a Festivalului Deltei, intrarea fiind gratuită. De data aceasta, peștele care va sta la baza rețetelor preparate ce vor face deliciul vizitatorilor va fi crapul.

Satul pescăresc de la Gura Portiței
Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO

Astfel, în această perioadă, Primăria Sectorului 4 va oferi un adevărat festin culinar celor interesați în a cunoaște tradițiile, oamenii din Deltă sau arta culinară specifică zonei, în care se contopesc culturile slavă (ruși — lipoveni, ucraineni), cea balcanică (greci, italieni, aromâni), dar și cea orientală (turci, tătari), precizează organizatorii, într-un comunicat.

Amatorii de rețete pe bază de pește vor avea de unde alege, meniurile propuse de “Festivalul Deltei-Crapul”, vor aduce în atenție și alte preparate precum scrumbie de Dunăre la grătar, ciorbă de pește, pregătite conform rețetelor dobrogene din somn ori știucă, chifteluțe de pește din caras și fitofag sau salată de icre, asezonate cu ceapă și lămâie.

De la evenimentul presărat cu nenumărate concursuri și surprize gastronomice, într-un decor tradițional în care stuful, bărcile, rogojinile și ustensilele de pescuit vor întregi peisajul tradițional al Deltei, nu vor lipsi nici muzica specifică zonei sau suvenirurile.

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” organizează, sâmbătă, 13 septembrie, și duminică, 14 septembrie, târgul de Cârstovul viilor. Evenimentul marchează sărbătoarea Ziua Crucii din calendarul religios și datinile specifice începutului culesului viilor la români.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Invitați de seamă vor introduce vizitatorii în atmosfera acestui eveniment: Corul Regal, Ansamblul folcloric Țara Vrancei, actorul Alexandru Nicolae Mihai, micul actor în devenire Mario Dumitrașcu, actorul Marian Ciripan, dar și interpreți de muzică populară: Maria Băndoiu, Alin Suceveanu, Roberta Crintea, Ilie Caraș, Georgiana Aurică.

Un moment special al acestui eveniment îl constituie Ghidajul tematic ”Drumul vinului…” realizat de muzeografii din Muzeul Satului, ce va consta într-o plimbare pe ulițele satului, vizitând gospodăriile Jurilovca și Curteni, instalațiile și Hanul ”La Barieră”, unde se va face un popas cu degustare de vin — ”Vinul cavalerului”, oferit de Crama Ceptura din județul Prahova.

Așadar, cu acest prilej are loc un program de muzică populară, târg de meșteri, prezentare case de vinuri, gastronomie tradițională și produse bio, produse de cosmetică bio, anunță Biroul Relații Publice al Muzeului Satului, într-un comunicat.

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) organizează sâmbătă, 13 septembrie, în intervalul orar 12.00 — 18.00, evenimentul “A Taste of CADO — O Zi a Porților Deschise pentru Liceeni”.

Organizat în cadrul campaniei de recrutare a voluntarilor care își doresc să devină membri ai Consiliului Adolescenților — CADO, evenimentul este destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 13 și 19 ani. Locul de întâlnire va fi parterul Galeriei Naționale (Calea Victoriei 49-53).

Această întâlnire le oferă ocazia potențialilor voluntari de a-i cunoaște mai bine pe actualii membri CADO și de a se familiariza cu activitățile desfășurate de aceștia în muzeu, fiind o modalitate de avea acces, pentru o zi, în culisele instituției, se arată în comunicatul MNAR.

Astfel, tinerii vor putea să înțeleagă mai bine responsabilitățile unui voluntar, descoperind activitățile și proiectele în care aceștia se pot implica, pentru a decide dacă acest program li se potrivește, precizează sursa citată.

Adolescenții vor participa la o serie de activități moderate de actualii voluntari ai CADO în Galeria de Artă Românească Modernă, în Galeria de Artă Europeană și în atelierul Pasărea ascunsă în piatră, conform unui program stabilit în prealabil.

Duminică, 14 septembrie, Reprezentanța Comisiei Europene invită bucureștenii să petreacă ultima zi de vacanță școlară la țară, fără să părăsească însă Bucureștiul. La RuralFest Bucharest își dau întâlnire peste 150 de producători, meșteșugari, artizani și alți iubitori ai satului românesc. Evenimentul are loc pe șoseaua Kiseleff, între Piața Victoriei și str. arh. Ion Mincu, în intervalul orar 9.00 — 19.00.

Evenimentul ‘Mozaic Gastronomic European’ — 2011
Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES ARHIVA

RuralFest ne invită să redescoperim satul românesc împreună, din Moldova și Transilvania, până în Oltenia, Dobrogea și Muntenia, cu gustul, tradițiile și poveștile fiecărei regiuni, potrivit comunicatului Reprezentanței Comisiei Europene în România.

“RuralFest este felul nostru de a mulțumi celor care au grijă de satul românesc, produc hrană sănătoasă și păstrează vii tradițiile din strămoși, îmbinând competitivitatea economică și responsabilitatea ecologică”, a declarat Angela Filore, șefa Reprezentanței Comisiei Europene.

RuralFest este deschis de comisarul european Dacian Cioloș, care va avea și o dezbatere cu participanții la ora 15.00.

RuralFest include atracții pentru toate vârstele: o minifermă de animale, ateliere de meșteșuguri tradiționale, expoziții cu vânzare, demonstrații de gătit, o paradă a costumelor populare, dansuri folclorice, jocuri și concursuri cu premii. Sărbătoarea se va încheia în ritmuri de horă pe muzică de taraf.

Evenimentul face parte din campania de comunicare a Comisiei Europene “Politica Agricolă Comună — Pentru rădăcini mai puternice”, campanie desfășurată în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. RuralFest este organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, împreună cu partenerii săi în acest eveniment.

AGERPRES / (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Platoul salin Meledic, la prima vedere, pare un loc necălcat încă de turişti. Asta şi pentru că acolo se ajunge numai pe un drum pietruit. Este înconjurat însă de munţi înalţi şI are multe obiective turistice despre care puţini români au aflat până acum. Aici se află de exemplu, cea mai lungă peşteră în sare din Europa şI un Lac fără Fund, aşa cum este cunoscut de localnici.

Platoul Meledic se află la numai 50 de km de Buzău şi 159 de Bucureşti. Încă de la intrarea în rezervaţie, turiştii sunt întâmpinaţi de un grunj, un pinten alb format din rocă vulcanică şi calcar. La mică distanţă ni se dezvăluie şi lacul Meledic. Un lac a cărui poveste este amestec de istorie şi legendă. Se spune că, la sfârşitul anilor 1800, un car plin cu butoaie de apă minerală s-a prăbuşit în lac. Imediat s-a născut legenda că n-a fost vorba de un accident şi că în butoaie nu era nicidecum apă, ci o adevărată comoară.

„Bivolii s-au înecat şi cel care conducea şi urmaşii au vrut să vadă dacă acolo sunt valori materiale ascunse. Chiar au încercat să dea drumul la apa lacului, să-l sece şi să ia acele comori şi n-au reuşit să dea drumul la apă, să sece tot lacul şi din această cauză i-a rămas denumirea de Lacul fără Fund”, a spus Valeriu Beşliu, primarul comunei Mânzăleşti.

În total, pe platou sunt şase lacuri cu apă dulce dar niciunul nu este mai mare decât lacul fără fund. O altă atracţie turistică este peştera în sare.

„Aici, la Meledic, se găseşte cea mai mare peşteră în cavitate salină din Europa, a doua din lume, este vorba de Peştera 6S Mânzăleşti. Pe lângă această peşteră mai sunt 31 de peşteri mai mici şi care în momentul de faţă nu se pot vizita datorită prăbuşirii zonei de intrare în aceste peşteri”, a adăugatValeriu Beşliu.

Intrarea în peştera care în anul 1980 a obţinut recordul mondial de cea mai lungă peşteră de sare a fost blocată acum câţiva ani în urma unei alunecări de teren.

Drumul cu maşina până la Rezervaţia Meledic s-a dovedit a fi unul dificil. Se merge pe drumul judeţean 203k până la intrarea în Lopătari, iar de acolo se face o deviere pe un drum pietruit pe o distranţă de 3 km. Deşi autorităţile locale încearcă de câţiva ani să îmbunătăţească infrastructura, eforurile lor nu au avut până acum niciun rezultat.

„Pe această zonă aveam un proiect depus la Ministerul Turismului încă din anul 2012. Nu am reuşit să prindem finanţare”, a adăugat Valeriu Beşliu.

Pe lângă lacuri şi peşteri, turiştii care ajung în zonă pot vizita Sfinxul de la poalele Masivului Breazăn, ce seamănă cu chipul unui soldat care străjuieşte parcă aceste locuri. Un alt punct de atracţie pentru turişti este Mănăstirea Găvan, ctitiorită la 1707 şi a cărei catapeteasmă din aur este adusă din Sankt Petersbourg, dar şi focurile vii de la Lopătari.

După o zi plină de aventuri, turiştii obosiţi pot înnopta la pensiunea din Meledic cu 80 de lei pe noapte, sau pot alege una dintre căsuţele Rezervaţiei Platoului Meledic unde vor achita 30 de lei. De asemenea, ei pot alege să doarmă la localnici sau, cu 15 lei, pot campa pe pajiştea din Rezervaţia naturală. Cei care vin cu maşina o pot lăsa într-o parcarea special amenajată la intrarea în Rezervaţie, unde vor plăti 10 lei pe zi.

Sursa: yahoo.news

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

GURA DE RAI BUCEGIIn muntii Bucegi exista o zona de un kilometru patrat in care organismul nu oboseste, iar functiile fizico-chimice se revigoreaza brusc .Specialistii spun ca avem de-a face cu legendarul loc dintre cer si pamant.

In 1999, un institut de cercetari particular din Bucuresti, angajat de o firma straina pentru a studia subteranul unei zone din Bucegi, a gasit ceva care poate fi asimilat cu legendara “Gura de Rai”. E vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii, zona care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Este, foarte probabil, cea mai ciudata descoperire facuta vreodata in Romania.

In traditia populara romaneasca, Gura de Rai este un mediu intre cer si pamant cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca pozitionare geografica, Gura de Rai este situata pe un picior de munte si se deschide intr-o pajiste inalta sau un gol de munte. Conform “Mitologiei Romane”, cartea lui Romulus Vulcanescu, Gura de Rai este sinonima cu “plaiul”, iar autorul considera ca acestor zone mirifice li se releva caracterul sacru si prin titulatura mitropolitilor romani, denumiti “exarhi ai plaiurilor”. Romulus Vulcanescu subliniaza ca in zona Gurilor de Rai s-au incuibat cu timpul Nedeiele, sarbatori populare si institutii complexe etnoculturale satesti cu implicatii mitologice.

Sabina Ispas, cercetator la Institutul de Etnografie si Folclor, considera ca termenul de “Gura de Rai” exprima o realitate simbolica a sacrului si una metaforica, in poezia populara, ca imagine artistica a atingerii armoniei absolute. Cu alte cuvinte este vorba doar despre o traditie populara, fara o baza in realitatea concreta, palpabila.

Locul in care organismul nu oboseste

Acestor date li s-a adaugat insa si o imagine fizica, concreta, a unei “Guri de Rai”, un loc cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, care are efecte terapeutice exceptionale asupra organismului uman. In 1999, Institutul particular de cercetare “Terra” a fost angajat de o firma romano-franceza sa studieze o zona din Bucegi, situata in apropierea Pesterii Ialomicioara. Societatea era interesata de stabilirea detaliilor din subsolul acestei zone si a oportunitatii de a construi un complex hotelier. La studiu au participat specialisti din mai multe domenii, in special fizicieni si geofizicieni. Cercetarile s-au facut cu aparatura de geodetectie.

Dupa mai multe zile de urcat si coborat pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stanica, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzational in preajma varfului Doamnei: ajuns intr-un anume loc, i-a disparut oboseala. “Ne-am speriat cand ne-a strigat alertat, nu stiam ce s-a intamplat. Evident ca am privit cu neincredere fenomenul, la inceput. In timp insa am constatat, pe propria noastra piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigatiile asupra acestui loc“, spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei.

Primul stadiu al investigatiilor a constat in verificarea tuturor versantilor din zona. “Am constatat ca oricat ai urca, oricat de obosit ai fi dupa mers, in momentul in care ai ajuns in zona respectiva dispare oboseala, lucru care nu se manifesta pe alti versanti. Este vorba de o revigorare a functiilor fizico-chimice cu o rapiditate iesita din comun“, declara Dumitru Stanica.

O anomalie geomagnetica atipica

A doua faza a constat in testarea medicala. A fost adus un medic, care a verificat tensiunea fiecarui subiect care urca panta cu “ciudatenii”. Testele medicale au fost reluate si pe o alta culme din apropiere, cu o inaltime aproximativ similara. Rezultatele au condus catre o singura concluzie: in zona cu pricina, exclusiv, se intampla ceva deosebit. Nu numai ca ritmul cardiac isi revine uluitor de repede, desi urcusul se face pe o panta abrupta, dar oamenii in varsta care au fost supusi testelor au declarat o stare de bine general cand stau in acel loc.

S-a trecut apoi la testarea zonei prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot masura, printre altele, magnetismul Pamantului. Asa a fost depistata o anomalie magnetica atipica, pe o suprafata de aproximativ un kilometru patrat. “Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialistii din domeniu apar in rupturile de falii, in reflexii ale scoartei terestre sau in alte asemenea fenomene geologice care se inregistreaza intr-o forma atipica pe diagrame. Aici e vorba insa despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stanica, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a stiut sa-l interpreteze. In acel moment am facut legatura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp si care se manifesta printr-o emisie de radiatii patogene, inca ramase cu o origine necunoscuta“, ne-a spus Vasile Rudan.

De la coltii dragonului la retelele malefice Hartmann

Problema zonelor geopatogene – sau a anomaliilor magnetice atipice malefice – a fost ridicata de Institutul “Terra” cu mai multi ani in urma. Un nod geopatogen inseamna un loc in care se manifesta fenomene de natura necunoscuta care sunt ostile vietii.

Trebuie mentionat insa ca existenta acestor zone “rele” este cunoscuta de societatea omeneasca de foarte mult timp.

In China antica, spre exemplu, nimeni nu avea voie sa construiasca o locuinta pana ce zona nu era testata de specialistii imperiali, oameni inzestrati cu capacitati paranormale, pentru a vedea daca subsolul are sau nu are “coltii dragonului”. Daca acesti “colti” subpamanteni erau detectati de functionarii imperiali, locul respectiv era etichetat malefic, pe el nu se putea construi nici o casa.

Pornind de la aceeasi idee, in perioada interbelica, o serie de experiente dintr-un orasel din Elvetia au condus la teoria “Retelelor Hartmann”. Doctorul Ernst Hartmann a observat ca soarecii aflati intr-o anumita incapere stateau grupati dupa directia liniilor si nodurilor unei retele invizibile. Aceiasi soareci se comportau insa normal intr-o incapere diferita. Acest tip de reactie al animalelor i-a dat de gandit si astfel a inceput sa studieze fenomenul si sa traga concluzii interesante. Conform teoriei Hartmann, interiorul scoartei terestre ascunde retele longitudinale si latitudinale malefice. Fenomenul se manifesta insa ca atare doar in nodurile de la intretaierea acestor retele.

Armata este interesata de subiect

Descoperirea absolut intamplatoare a zonei benefice din Bucegi, “Gura de Rai” in traditie populara, vine sa rotunjeasca ceea ce stiam pana acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rand ne intareste ideea ca nimic din ceea ce avem lasat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel putin un sambure de adevar“, declara Vasile Rudan.

Ceea ce am gasit noi in Bucegi are o dispozitie geografica identica cu cea descrisa in folclor. In al doilea rand, stim acum ce si cum sa cautam. Pe diagrame, harti ale subsolului, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai multi ani am fost ocupati cu alte proiecte de cercetare si am suspendat investigatiile din Bucegi, dar intentionam sa reluam cercetarile si sa facem chiar o demonstratie publica. Apoi vom largi zona investigatiilor, deoarece avem semnale ca asemenea locuri deosebite se mai gasesc, cel putin in zona Masivului Retezat. Interesant este faptul ca din informatiile de pana acum rezulta ca fiecarei zone malefice trebuie sa ii corespunda, undeva in apropiere, o zona benefica, la o distanta de cel mult cateva sute de metri. Deocamdata nu vom divulga locatia exacta“, spune Rudan.

Acesta mai sustine ca, pe tema cercetarii anomaliilor magnetice atipice din Romania, bune sau rele, urmeaza sa apara o carte si ca Ministerul Apararii se arata foarte interesat de acest domeniu.

Cercetatorii de la Institutul “Terra” spera sa se realizeze, cu concursul Armatei, o harta a Romaniei care sa puna in evidenta aceste zone iesite din comun.

Sursa:sinceline

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Comuna Bozioru, cu satul Fisici şi cătunul Nucu, aproape de Lacul Goteș, are deasupra cupola unui cer de o claritate neverosimilă, ale cărui nuanţe intense contrariază lumea ştiinţifică.

Demersurile ştiinţifice au evaluat în măsurători sticlirile cerului de Bozioru la 23 000 de grade Kelvin, în timp ce pentru un cer senin acesta ajunge de regulă la 6 000 de grade Kelvin.

Asemenea unui vortex, unei spirale care te absoarbe către o altă dimensiune, cerul din Bozioru îţi amorţeşte simţurile hipnotic şi te transporta în străfundurile fiinţei cu vehicule neştiute. Cercetătorii extrasenzoriali îl considera fără dubiu, una dintre porţile energetice ale Universului, în care spaţiul şi timpul se acordă cu axa infinitului.

Pe lângă cerul aparte, organizaţii oficiale sau mai puţin oficiale au fost atrase de evenimentele devenite obişnuite, aici, care au depăşit de mult eticheta coincidentei.

Dispariţii misterioase de persoane, care s-au făcut nevăzute sub ochii celor care le însoţeau şi care, fie nu au mai apărut niciodată, fie s-au trezit în cu totul alt loc, fără să ştie ce au păţit; defectarea inexplicabilă a aparaturii electronice; izvoarele radioactive, aşa-zisele ape vii; anomaliile magnetice; apariţia unor Obiecte Zburătoare Neidentificate; activarea bruscă a fenomenelor telepatice şi a altor manifestări extrasenzoriale, la oameni obişnuiţi care traversează locul, sunt numai câteva dintre ciudăţeniile Boziorului.

sursa: obiectiv.info

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Antena 3 a demarat o campanie de promovare a celor mai frumoase locuri turistice din România. Sigur că astfel de campanii s-au mai făcut, numai că aceasta este filmată în mod deosebit.

Toate cadrele sunt filmate cu o dronă, ceea care conferă o perspectivă deosebită monumentelor sau locurilor. Vor fi astfel prezentate zeci de obiective turistice de sus, prin imagini care te lasă fără cuvinte.

Cetatea Enisala a fost ridicata de puterea imperiala bizantina si de cea comerciala genoveza la sfarsitul secolului al XIII-lea si la inceputul secolului al XIV-lea si ulterior inclusa in sistemul defensiv al Tarii Romanesti, iar mai apoi fiind transformata in garnizoana a Imperiului Otoman.

Abandonata de catre turci, cetatea s-a ruinat in urmatoarele veacuri, dar este singura cetate medievala care a supravietuit confruntarilor armate ruso-turce desfasurate pe teritoriul Dobrogei. Partial reconstruita si avand un cochet drum de acces ce duce calatorul pana la poarta de intrare, Enisala, singura cetate medievala din Dobrogea, este pregatita sa isi redobandeasca, de aceasta data in pace, gloria de odinioara.

Este situată în vecinatatea satului Enisala, pe un deal ce domină peisajul, la intersectia unor importante drumuri de apă si de uscat, fiind construită pe cel mai înalt promontoriu situat între lacurile Babadag si Razim.

Denumirea cetatii provine de la turcescul “yeni” (nou), respectiv regionalismul dobrogean “sale” (asezare, sat), adica asezare noua. Se pare ca turcii au preluat aceasta denumire de la unitatea administrativa de langa cetate, careia i se spunea Vicus Novus (Satul Nou), apoi Novoe Selo. In acelasi timp, cetatea este cunoscuta si sub denumirile Heraclia sau Heracleea. Cetatea Enisala a fost construita cu scop militar, defensiv si de supraveghere de la inaltime a drumurilor de pe uscat si mai ales de pe apa, intr-o perioada in care gurile Cernet si Dunavat nu erau inca blocate, iar actualul lac Razim era inca golf al Marii Negre.

Cetatea a fost ridicata de puterea imperiala bizantina si de cea comerciala genoveza la sfarsitul secolului al XIII-lea si la inceputul secolului al XIV-lea, secol in care a avut rol militar, politic si administrativ si mai putin economic, facand parte din lantul de colonii genoveze care cuprindea orasele Chilia si Likostomion din Delta Dunării, Cetatea Albă de la gurile Nistrului, Caffa si Balaclava din sudul Crimeei.

Antena 3 şi ghidvideoturistic.ro promovează o Românie spectaculoasă, pe care cârcotaşii din străinatate nu o vor putea contesta. Cele mai frumoase locuri din ţara noastră vor putea fi văzute de la înălţime, filmate cu ajutorul dronelor.

DE S.T.   •
Sursa antena3
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O localitate clujeană cu numai 1.100 de locuitori, Sâncraiu, a ajuns să fie cunoscută pe aproape toate continentele și circa 15.000 de turiști vin aici anual, unii doar ca să învețe cântecele și dansurile populare ale zonei.

Foto: (c) panoramio.com

Evenimentul central vizat de turiști e un festival internațional de cântece și dansuri populare, organizată anual, pe parcursul unei săptămâni, la fiecare început de august.

Primarul comunei Sâncraiu, Andrei Poka, a declarat pentru AGERPRES, că în acest an tabăra a ajuns la a 24-a ediție și că au fost peste 450 de participanți, inclusiv din Japonia, Mexic, Canada și mai multe țări europene.

‘La ediția din acest an, a 24-a, au fost 450 de participanți plus mai mulți participanți din microregiune, Asociația localităților Sf. Ștefan din Bazinul Carpatic. Au fost musafiri din Japonia, Mexic, Canada, Argentina, țările vest europene și Ungaria. Din afara României și a Ungariei, străini au fost circa 150. Stau o săptămână. Nu stau, că învață cântece, dansuri. Sunt cursuri cu acte în regulă. Festivalul de cântece și dansuri populare maghiare se desfășoară pe diferite grupe de vârstă, avansați, începători etc, cei care învață pe instrumente muzicale, se predau cântece etc.

E în prima săptămână din august și se încheie cu o gală. Szep Gyula, directorul Operei Maghiare, care are rădăcini de aici, a făcut la început o tabără, iar acum sunt instructori renumiți și această tabără a ajuns la ediția 24. Nu trebuie făcut reclamă că își face singură’, se mândrește primarul cu evenimentul internațional organizat de comuna sa.

Akiko și Shinichiro Tanaka au zburat cu avionul circa 9.000 de kilometri, tocmai din Tokyo, numai pentru a ajunge la Sâncraiu, la ediția de anul trecut, ca să învețe dansurile populare. La 54 de ani, Shinichiro Tanaka are o afacere proprie în Tokyo și a venit împreună cu soția sa, Akiko Tanaka, dar și cu câțiva prieteni. S-a arătat încântat de ceea ce a învățat la Sâncraiu.

‘Sunt pentru a doua oară în România. Primul meu contact cu dansul unguresc a fost în 1978, când domnul Timar Șandor, fostul director al ansamblului folcloric din Ungaria, a venit în Japonia și de atunci eu învăț și particip la lecții de dans unguresc. Este unul din cele mai frumoase dansuri. Are conținut profund spiritual, nu doar forma dansului, dar include și motivare, și cultură, vine din inimă. De asta este dificil, dar foarte frumos’, spunea Shinichiro Tanaka.

O japoneză, Junko Yoshida, este programator medical, și din 2003, când a fost prima dată în România, face în continuare dansuri ungurești în Japonia, alături de încă 12 japonezi, câți sunt într-o trupă de dans.

Un alt participant, Nicholas Kerekes, argentinian cu rădăcini în Cluj, a venit și de mai departe, de la 12.000 de kilometri, din Buenos Aires, ca să învețe și el să cânte la contrabas melodiile populare ale zonei folclorice Călata.

‘Sunt pentru a patra oară în România — 2002, 2005, 2009, 2013. De fiecare dată îmi vizitez un prieten bun de aici din Sâncraiu. În 2005 am venit pentru prima dată cu grupul de dans unguresc, în Transilvania. Acum 15 ani am luat prima dată contact cu dansul unguresc. M-am născut în Argentina, dar bunicii mei sunt maghiari, au plecat în Argentina după al doilea război mondial. Unul dintre bunici este născut în Cluj, celălalt este născut în Ungaria. Ei m-au învățat să vorbesc maghiara, m-au învățat totul despre cultura maghiară.

Familia mea face parte dintr-o comunitate de 30-40 de familii maghiare sau cu descendenți maghiari. Locul unde ne întâlnim și dansăm, povestim, este ca a doua noastră casă. Avem un grup de folk unguresc, cântăm la instrumente, în fiecare sâmbătă avem un fel de școală în maghiară. În Argentina, în jur de 10.000 de nume ungurești se găsesc în cartea de telefon’, spunea, anul trecut, Nicholas Kerekes.

Printre particpanții străini care vin în fiecare an sunt juriști, medici, ingineri, studenți, profesori, unii de chiar peste 60 de ani, și în vacanță aleg, cu tot costul de chiar câteva mii de euro numai pentru drum, să vină din diferite colțuri ale lumii până la Sâncraiu, doar ca să învețe dansul și cântecul popular al zonei.

Foto: (c) welcometoromania.ro

Programul zilnic de repetiții începe la ora 9 cu dansuri sau, după caz, interpretare la instrumente populare. Atelierul ține până la ora 12, iar de la 12 la 13 se învață cântecul popular. După pauza de masă urmează alte repetiții, între 16-18, iar de la ora 19, la ‘casa jocului popular’, fiecare pune în practică ce a învățat până atunci, în cadrul unei petreceri care ține până la miezul nopții. Nu atunci se încheie însă distracția, ci, în funcție de puterea și disponibilitatea fiecăruia, la orele târzii ale nopții, într-o crâșmă, pentru ca în următoarea dimineață la ora 9.00 toți să fie apți pentru o nouă zi plină de repetiții.

Primarul Andrei Poka explică, pentru AGERPRES, că de la tabăra inițială, ajunsă acum la a 24-a ediție, a început să se dezvolte și agroturismul în localitate. În prezent, în Sâncraiu există 46 de pensiuni cu acte în regulă, clasificate de Ministerul Turismului. Iar capacitatea de cazare a celor 46 de pensiuni se ridică la peste 300 de locuri.

‘Tot de la tabără a crescut și s-a dezvoltat agroturismul. Cei care vin la tabără o parte vin cu corturi, dar mulți se cazează la internatul școlii, la cele 46 de pensiuni clasificate de Ministrul Turismului. De aici a început agroturismul și dezvoltarea rețelei de pensiuni agroturistice’, spune Andrei Poka.

Pe parcurs, pe lângă festivalul de dansuri și cântece populare, au fost inițiate și alte evenimente pentru atragerea turiștilor, astfel încât să existe activitate și venituri pe tot parcursul anului. Așa s-a ajuns la circa 15.000 de turiști anual, iar Sâncraiu a ajuns pe primul loc între comunele clujene în ceea ce privește turismul.

‘Tot timpul anului se face agroturism în zonă, avem și o agenție de turism, proprietarul agenției merge la diverse târguri naționale și internaționale, de unde aduce musafiri, pe care apoi îi împarte la cei care sunt în asociația pensiunilor, cele 46 clasificate de minister. Deci, în tot cursul anului facem agroturism, cu diverse ocazii pe care le avem. Avem tabără de creație, Festivalul strugurilor, Festivalul măceșelor, zilele comunei, apoi avem peisajele turistice în imediata apropiere — Cascada Răchițele, acumularea de la Fântânele, Muntele Vlădeasa, bisericile monument istoric, atât ortodoxe, cât și reformate. Trebuie create condiții și program turiștilor. Cel mai mult facem însă turism de tranzit, pentru că noi ne situăm cumva între Budapesta și Secuime, la mijloc de drum. Deci vin, se cazează cu demipensiune și pleacă mai departe. Același lucru când vin înapoi.

Dar asta nu înseamnă că nu avem și turiști care vin pentru o săptămână, inclusiv turiști din Letonia, Estonia, Finlanda, Franța etc. Interesul nostru este ca turistul să stea cât mai mult la noi, că atunci cheltuie banii la noi. Anual avem undeva la 15.000 de turiști’, explică, pentru AGERPRES, ca un agent de turism, primarul Poka.

Turismul a devenit o importantă ramură a economiei locale, dar primarul spune că nu atât veniturile care revin administrației sunt importante, cât veniturile pe care le realizează localnicii.

‘Fiecare pensiune plătește la stat impozitul și statul ne virează nouă cotă parte. E puțin pentru primărie. Dar turismul este o ramură a economiei locale și mergem pe principiul ‘dacă nu curge, picură’. E mai puțin pentru administrație, mai mult e pentru familiile de aici. Pentru noi e mai multă bătaie de cap, pentru că trebuie să avem curățenie, confort, iluminat public, siguranță și tot restul’, spune primarul.

Sâncraiu e acum o localitate de nivel european și numai din 2010, de când a devenit primar Andrei Poka, au fost atrase circa 7 milioane de euro din fonduri europene și echivalentul în lei a altor 5-6 milioane de euro din fonduri guvernamentale. De altfel, Sâncraiu este la mai multe capitole în topul comunelor clujene.

‘Nu numai pentru turism, ci și pentru confortul oamenilor din cele cinci sate aparținătoare comunei am reușit, și din fonduri europene, și guvernamentale, construirea rețelelor de apă, respectiv de canalizare, cu stație de epurare în toate cele cinci sate, asfaltarea a două drumuri comunale de 18 km, construirea unei baze sportive, construirea unei săli de sport, acum a unui internat cu sală de mese și cu o investiție de aproximativ un milion de euro. Acum sunt în derulare modernizările infrastructurii forestiere și agricole prin asfaltarea unui drum forestier și pietruim niște drumuri de câmp. Deci, turistul are toate condițiile de confort. Din punct de vedere al turismului, suntem pe primul loc în județ între comune. Dar nu numai al turismului, că avem și diplomă de cea mai bine gospodărită comună din județul Cluj, și de cea mai curată comună. Suntem, cu acte în regulă, în mai multe privințe pe primul loc în județ’, se mândrește, îndreptățit, primarul.

Dar și locuitorii comunei încearcă să se ridice la nivelul așteptărilor turiștilor, mai ales că pentru mulți agroturismul este principala sau unica sursă de venit.

‘Mulți s-au orientat spre agroturism. Mai avem o fabrică de peleți, mai avem o fabrică de mobilă, mulți sunt tâmplari, zidari, dulgheri, au ateliere mici. Dar acum și turismul a devenit o ramură a economiei locale și pe principiul pașilor mărunți fiecare încearcă să mai construiască, să mai lipească o casă, să le mai dichisească pe cele existente cu băi separate la fiecare cameră etc’, mai spune Andrei Poka.

El a adăugat că proiectele sale nu se opresc aici și că în continuare va încerca să atragă cât mai mulți bani, mai ales din fonduri europene.

‘Mai avem un proiect pe turism, pe POR, axa V, ‘O vacanță plină de tradiție și folclor în ținutul meșteșugarilor’, de 200.000 de euro, prin care vrem să promovăm zona. E o asociație de dezvoltare intercomunitară, împreună cu Izvorul Crișului și Almașu, prin care facem pliante, site-uri, dvd-uri etc și diferite organizări de evenimente. Acum, noi avem toată infrastructura, apă, canal, ulițe asfaltate, șanțuri betonate, trotuare amenajate, bază sportivă, sală de sport, cantină, avem toate dotările. Avem flori pe stâlpi în toate satele aparținătoare, parcuri amenajate etc. Ne străduim să fim la standarde europene’, conchide Andrei Poka.

AGERPRES / (A — autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
  • Salina Turda va fi subiectul unui reportaj despre minunile naturale ale Lumii, difuzat de... Salina Turda va fi subiectul unui reportaj despre minunile naturale ale Lumii, difuzat de... 
  • Salina Turda va fi subiectul unui reportaj despre minunile naturale ale Lumii, difuzat de Televiziunea Națională Japoneză NHK la jumătatea lunii septembri, o echipă de reporteri a Nippon Hoso Kyokai (NHK), din care face parte și o româncă stabilită în Japonia, filmând în aceste zile pentru realizarea materialului, care va avea o durată de 50 de minute.

Foto: (c) MARIUS AVRAM/AGERPRES ARHIVĂ

‘Echipa NHK se află la Turda pentru a realiza un documentar care va fi difuzat într-o emisiune care are ca temă fascinația lumii înconjurătoare. Este vorba despre un program săptămânal difuzat pe canalul BS-1 al televiziunii naționale japoneze, în care prezintă minuni ale naturii din toată lumea. Referitor la modul în care doresc ei să prezinte salina, din ceea ce ne-au spus chiar cei din echipă reiese că în Japonia nu există decât metroul sau magazine ca și construcții subterane. Materialul va prezenta felul în care subteranul este valorificat aici, la Salina Turda, și pe care ei îl apreciază ca fiind spectaculos’, a declarat consilierul de imagine al salinei, Gianina Ciobanca.

Înființată pe bazele primului post radio din Japonia, apărut în 1925, NHK a devenit în 1953 prima rețea de televiziune, având studiourile în Tokyo. Între timp, NHK a devenit una dintre cele mai puternice și mai respectate televiziuni din Japonia.

Reporterul care va realiza materialul este Naofumi Tsuchiya, iar din echipă face parte și Olivia Berghianu, care locuiește de foarte mulți ani în Japonia.

Pentru ca echipa de filmare japoneză să poată surprinde și alte aspecte ale culturii românești, conducerea salinei a organizat și un concert de muzică folclorică, care poate fi vizionat și de turiștii care vizitează joi salina.

Acest gen de evenimente sunt considerate foarte importante de către conducerea salinei, deoarece cresc vizibilitatea obiectivului în zone foarte îndepărtate ale lumii.

‘Considerăm că acest tip de promovare va aduce un anumit segment de turiști către salină și va întări relațiile noastre cu Japonia’, a mai spus Gianina Ciobanca, care a precizat că se dorește atragerea către salină a grupurilor de turiști care provin din această zonă a mapamondului.

Se presupune că exploatarea zăcămintelor de sare din Turda a început în epoca romană. Transilvania deține în subteran unele dintre cele mai bogate zăcăminte de sare și ape geotermale din Europa, acestea fiind intens exploatate în secolele XVI-XVII. În anul 1690 sunt începute primele lucrări miniere de deschidere pe amplasamentul salinei actuale, care are acum câteva mine și galerii săpate de-a lungul timpului.

Cea mai importantă încăpere, înaltă de 120 de metri, este mina Rudolf, care este și principala mină a salinei.

Foto: (c) MARIUS AVRAM/AGERPRES ARHIVĂ

După 1840 salina începe să decadă, din cauza deschiderii Minei de la Ocna Mureș iar după Primul Război Mondial exploatarea sării devine monopol de stat. După 1918 declinul activității este continuu, iar în 1932 salina se închide. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial minele sunt folosite ca adăpost anti-aerian, iar după 1950 salina a fost deschisă publicului ca obiectiv turistic. În aceeași perioadă o parte a unei galerii de transport era folosită ca depozit de brânzeturi.

Din 2009, cu sprijinul unui proiect european în valoare de 6 milioane de euro, salina a fost modernizată în sensul amenajării în mina principală — Rudolf — a unor zone de agrement. A fost construit aici un mic amfiteatru pentru concerte, un teren de minigolf și a fost instalat un carusel imens care îi aduce pe vizitatori foarte aproape de stalactitele de sare din tavan. De asemenea, unul dintre lacurile interne ale minei de sare a fost amenajat cu ponton, iar turiștii se pot da cu barca.

În cursul anului trecut, Salina Turda a fost vizitată de 343.000 de turiști, cifră care, conform estimărilor celor care se ocupă de acest obiectiv turistic, va fi depășită anul acesta.

AGERPRES / (A — autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
  • Locul "misterios" unde cuplurile au renunţat la divorţ timp de 300 de ani

În România, aproape de Sibiu există un loc “misterios” unde cuplurile care nu mai doreau să trăiască împreună din diverse motive şi voiau să se despartă de partener găseau remediul pentru situaţia dificilă în care se află: “închisoarea matrimonială”.

În localitatea Biertan de lângă Sibiu este o fortăreaţă în stil gotic, construită în secolul al XVI-lea şi înconjurată cu turnuri şi ziduri puternice, care poate fi vizitată de turişti. Cetatea este celebră deoarece în turnul fortăreţei se află o cameră benefică cuplurilor care erau în prag de despărţire. Soţul şi soţia care nu se mai înţelegeau şi voiau să divorţeze erau trimişi să stea împreună timp de două săptămâni într-o celulă, o încăpere izolată din spatele bisericii.

În “temniţă”, cuplurile aveau la dispoziţie un pat de o persoană, o farfurie, o lingură, o furculiţă – dar nu aveau cuţit -, o cană, un singur scaun şi o masă, fiind obligaţi să se descurce în aceste condiţii. După câteva zile de trai în această “închisoare”, cuplurile nemulţumite nu mai doreau să se despartă.

Acesta este rezultatul că timp de trei secole, între 1500 şi 1800, în localitatea Biertan a avut loc un singur divorţ, a povestit ghidul Muzeului din localitate.

Această “metodă”, aparent simplă, a dat rezultate în comuna sibiană, înlocuind birourile şi şedinţele de consiliere psihologică, la care aplează în prezent cuplurile din mediul urban pentru a găsi soluţii de împăcare şi evitare a divorţului.

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva