Turist in Romania
NATO cauta in Romania legendara apa a nemuririi
August 30th, 2014 |
NATO cauta in Romania legendara apa a nemuririi
Fara indoiala ca serviciile de informatii ale NATO, cea mai puternica alianta politico-militara din toate timpurile, sunt mereu pe faza. Astfel se explica cum au aflat de apa cu proprietati curative care tasneste dintr-o stanca pe coclauri putin umblate din muntii aflati la 13 km de Comarnic, pe Valea Prahovei, din izvorul Sapte Bolovani, cunoscut mai bine doar de cativa padurari.
Izvorul Sapte Bolovani, vizitat de experti ai Atlanticului de Nord
Expertii NATO din Berlin s-au aventurat in primavara anului trecut pana la Bolovani, recoltand apa in niste recipienti, continut ce a aratat, in urma unor analize sofisticate de laborator, ca lichidul nu contine deloc nitrati, fiind cel mai pur din Europa. In decembrie 2006, compania FURRY INFOR SRL din Campina a concesionat prin licitatie izvorul si terenul aferent de la Bolovani, pe o perioada de 49 de ani. Directorul firmei respective i-a declarat ziaristei Laura Pistol de la „Ziua”: „Nici nu am castigat bine licitatia – asta se intampla la inceputul acestei luni – si ne-am pomenit cu o scrisoare prin care ni se propunea o colaborare. Reprezentantii NATO doreau ca noi sa imbuteliem si sa distribuim apa de la Bolovani trupelor aflate in misiune pe teritoriul tarii noastre. Proiectul va fi demarat in vara anului viitor, iar in prima faza va trebui sa cumparam utilaje pentru captarea si transportul apei din munte. Acest lucru presupune montarea unei conducte de 15 km care sa strabata intreaga zona muntoasa. Investitia va ajunge la cel putin un milion de euro. Apoi, in etapa a doua, vom construi pe DN 1, la kilometrul 108, o fabrica moderna de imbuteliere” . Investitia poate redresa simtitor bugetul local si rata somajului din orasul Comarnic. In afara de gradul exceptional de puritate a apei de la izvorul Sapte Bolovani, despre proprietatile curative ale lichidului pentru diverse maladii nu se stie aproape nimic. Cu totul altfel stau lucrurile in zona numita SAPTE IZVOARE de pe versantul estic al muntilor Bucegi, pe Valea Ialomitei, intre Lacul Bolboci si Scropoasa, cu cele de la Sapte Izvoare, aflat la circa 7 km de Herculane, pe drumul spre Baia de Arama, sau cu Izvorul Tamaduirii de la Sambata de Sus, de la Poalele Muntilor Fagaras. Pentru a radiografia proprietatile curative ale apelor respective trebuie sa coboram cu opt milenii intr-o istorie care ne va rezerva in viitor multe surprize.
Nucleul spiritual al contestatului Imperiu Pelasgic
Nicolae Densusianu, membru corespondent al Academiei Romane la sectiunea istorica, si-a petrecut 40 de ani din viata pentru a dovedi, in 1913, in monumentala sa lucrare „Dacia prehistorica” , ca suntem stramosii celui mai mare imperiu din istoria omenirii – Imperiul Pelasgic. Teoriile si interpretarile lui Densusianu sunt in mare parte depasite, multe sunt eronate, dar sunt si elemente confirmate de sapaturile arheologice. DACIA PREISTORICa indica un nucleu spiritual al Imperiului Pelasgic, perimetrul cuprins intre Portile de Fier, Muntii Bucegi si Muntii Buzaului. In afara de izvorul de la Sambata de Sus, care nu se afla in respectivul perimetru, celelalte doua locatii mentionate sunt. Densusianu, plecand de la rationamentul ca termenul „Coloanele lui Heracles (Hercule)” reprezinta numai un simbol legat de templul legendarului erou semizeu, localizeaza extrema de vest a Centrului spiritual neolitic al pelasgilor la Portile de Fier, nu departe de statiunea Baile Herculane. Cu prilejul construirii in cooperare romano-iugoslava la Portile de Fier a cunoscutei hidrocentrale, a fost scoasa la iveala o asezare urbana veche de 80 de secole. Este vorba de LEPINSKI-VIR, descoperita pe malul sarbesc, care a fost mutata, portiune cu portiune, pe o platforma speciala aflata la 20 de metri deasupra nivelului Dunarii.
Aceasta descoperire locala, neindeajuns de cunoscuta marelui public, a echipei de arheologi din tara vecina, condusa de D. Strejovic, constituie o dovada de necontestat ca civilizatia europeana nu isi are geneza in cea din Orientrul Apropiat. In 1968, s-a stabilit ca asezarea avea trei straturi de cultura, un urbanism dezvoltat, cu o deosebita dezvoltare artistica vadita in „protorealismul” sculpturilor, iar studiul scheletelor duce la concluzia ca acestea apartin unui tip european robust, varianta a lui Cro-Magnon, dar specialistii sunt de parere ca a avut si precursori. „Urbea” era prevazuta cu doua axe principale, fiind o inovatie extraordinara, locuintele, de dimensiuni iesite din comun pentru perioada respectiva, erau captusite cu o tencuiala hidrofuga. Casele sunt dispuse intr-o perfecta simetrie, toate avand forma trapezoidala, sau mai precis sectiune tronconica de 60 de grade, care se putea realiza numai prin cunostinte matematice precise, in opinia academicianului Nicolae Teodorescu.
Cu cele opt milenii vechime, Lepinski-Vir e cu 1.160 de ani mai „batrana” decat prima asezare urbana din istoria omenirii, atestata arheologic in apropierea Ierihonului, „orasul preistoric” de la Portile de Fier fiind in plina inflorire cand Sumerul nici nu exista. Nu este exclus ca varianta Cro-Magnonilor de langa Herculane sa se fi tratat de intinderi musculare si de lovituri la oase in mofetele naturale cu apa care atinge 80º in unele locuri, de pe Valea Cernei, pe marginea soselei de la Herculane la Baia de Arama, zona cunoscuta de mosi-stramosi ca Sapte Izvoare. La mijlocul anilor ’80, un batran staroste de ciobani din Vama Strunga de pe Valea Ialomitei, Baci Farcas, a istorisit unor turisti cateva legende sacre ale dacilor, legende care coborau la stra-strabunicii acestora in timpuri imemoriale; o piatra (probabil un meteorit – n.n.) a cazut din inaltul cerului, aprinzand o parte din padurea din muntii de basm, un singur om avand curajul sa se apropie de roca infricosatoare si sa o duca in pestera sa, fiind folosita la iscarea focului si la iluminat, apoi la vanatoare. Proprietatile sale erau magice: stapanea timpul si dirija destinele. Brusc, au disparut si piatra, si posesorul ei, dar acesta aparea cateodata in plina noapte ca o aura luminoasa care lua forma unui batran. Cu timpul, oamenii au inceput sa ii aduca ofrande ciudatei aratari numite de Baci Farcas Zeul Necunoscut sau Zeul din Grota. Pornind de la maxima ca orice legenda are un sambure de adevar, Strabon din Amaseia, cel mai important geograf al antichitatii, scria in al doilea deceniu al erei noastre despre preotii sau „profetii” pelasgi ca acestia erau oameni atotstiutori, priceputi la interpretarea viselor, a oracolelor si a semnelor divine, locuind in lacasuri subterane, „Katagoian” sau „Kagoian”. Povestitorul si-a depanat in continuare legenda, mentionand ca Zeul din Grota a devenit Mos Timp, pentru ca acesta, fiind nemuritor, putea sa stapaneasca timpul.
Ceausescu era foarte interesat de Tinerete Fara Batranete
In ciclul de legende de la Vama Strunga se numara si cea a lui Zamolxis, cel ales de Steaua-Mama, care a dat nastere Pietrei Sacre, sa fie initiat din randul celor mai destoinici geto-daci liberi. La porunca Duhului Pietrei Sacre din Muntele Ascuns, Zalmoxis a colindat lumea larga, singura cale spre a intelege puterea pietrei. La plecare, Sfinxul, paznicul cu chip de granit al Triunghiului Sacru si a Pietrei Sacre, l-a povatuit: „Timpul este prietenul tau. Inca nu-l poti stapani, dar el te asteapta sa inveti asta “. Intors in patrie, Zamolxis a inceput sa propovaduiasca printre geto-daci despre intelepciune, credinta si suflet si, impartind dreptatea, fapte ce au ajuns la urechile regelui care l-a numit Mare Preot. Dupa sute de ani, Zamolxis a fost coborat in inima muntelui, devenind zeu nemuritor, iar dupa alte sute de ani, un ostean care a pazit toata viata hotarele Daciei a fost transformat in OMU, cel mai inalt munte pentru eternitate, „prevestind prin mugetul de bucium al vantului cand dusmanii se apropie de tara lui draga”.
Dupa foarte multi ani, functia de Mare Preot trecuse la mai multi alesi de ursitoare, pana la Deceneu, inzestrat si el de Zamolxis cu darul nemuririi. La un an dupa ce Decebal murise in luptele cu cotropitorii romani, geto-dacii au trimis un sol la Zamolxis, care era primit numai daca avea sufletul curat, dovedit prin ritualul de a fi aruncat in sus cazand in sulite, iar atunci cand cel ales murea pe loc, se considera ca este cel ales. Apoi, insusi Deceneu s-a dus la Zamolxis sa obtina iertarea geto-dacilor, care se abatusera de la dreapta credinta.
Lasand la o parte legendele care s-au transmis pe cale orala timp de milenii pana in zilele noastre, sa trecem in revista ce spun istoricii despre „miezul” celor relatate.
Herodot, supranumit si parintele istoriei, declara ca getii se cred nemuritori, iar cei care pier se duc la Zamolxis sau Gebeleizis, o fiinta divina. Comentand „soliile” periodice, din patru in patru ani, la Zamolxis, Mircea Eliade, unul dintre cei mai mari specialisti ai istoriei religiilor, concluzioneaza ca sacrificiul „reactualiza raporturile directe dintre geti si zeul lor”. Geograful Strabon scrie ca Zamolxis s-a retras pe culmea muntelui sacru Kogaion, in apropierea unui rau cu apa limpede. Dupa unii cercetatori, KOG-A-ION insemna „Capul Magnificului” , fiind si denumirea Bucegilor. Aici se afla si Pestera Ialomitei, pe langa care trece raul cu apa limpede si Sfinxul romanesc, situate pe platoul din apropierea cabanei Babele. Acesta a suferit numai in ultima suta de ani serioase modificari, in urma actiunii agentilor naturali, dar si a turistilor needucati, megalitul fiind, in urma analizei unor fotografii si desene mai vechi, mult mai aproape de o imagine in profil a unui urias chip uman, mai bine conturat sub anumite unghiuri de lumena. Asupra uriasei stanci sunt pareri pro si contra in randurile cercetatorilor, unii optand pentru un capriciu al naturii, altii, pentru o sculptura gigantica. Remarcand ca cercetarile nu s-au facut la baza Sfinxului romanesc, acesta a revenit in actualitate la sfarsitul anilor ’70, cand cunoscutul cercetator peruan Daniel Ruzo – care a descoperit in Peru sculpturi uriase, pentru realizarea carora un popor necunoscut a folosit in urma cu circa douazeci de milenii stanci naturale – a „radiografiat” Sfinxul si Varful Omu, un adevarat focar de energie spirituala, dupa aprecierea unor persoane cu perceptii extrasenzoriale. Cercetatorul sud-american nu a exclus posibilitatea ca unele megalite din Bucegi sa fi fost prelucrate de oameni, ceea ce in lucrarile de specialitate poarta denumirea de origine antropica, ipoteza sustinuta si de profesorul Traian Naum.
Anul 1968, cand au loc cercetarile lui Daniel Ruzo, trebuie coroborat cu un alt eveniment important pentru investigatiile la care ne referim. Este vorba de mulajul executat fidel dupa cele 125 de tablouri reliefate in marmura de Cararra pe originalul Columnei lui Traian care, dupa un lung stagiu de depozitare la Roma, in subsolurile Lateranului, ale Forului Roman si ale Vaticanului, intarzierea pricinuita de vitregia ultimului razboi mondial, a ajuns in sfarsit la Bucuresti. Copia realizata din ciment-armat dupa originalul atribuit celui mai mare architect al antichitatii, Apollodor din Damasc, ofera, dupa cum scrie prof. univ. dr. Dumitru Tudor, „documentatia directa si vasta privitoare la studierea tuturor problemelor legate de momentul cuceririi regatului dac si inceputurile romanitatii de la nordul Dunarii”.
Ceausescu a fost informat ca exista o sursa de apa foarte pura, cunoscuta de peste doua mii de ani, care se gaseste in zona initiatica a dacilor din Bucegi, scrierile antice pomenind de apa miraculoasa din care a baut Zamolxe(Zamolxis) inainte de a deveni zeu. Mai mult, ca exista un simbol al celor sapte izvoare pe scuturile dacice. Este chiar zona de care am vorbit, de pe versantul estic al masivului Bucegilor, apa ciudata de aici constituind obiectul unui studiu de laborator inca din 1927, studiu continuat in perioada interbelica de catre academicianul Gheorghe Murgeanu si de catre o societate franceza. Testele au dovedit ca apa de la „Sapte Izvoare” are toti indicatorii calitativi, un standard superior tuturor surselor de apa cunoscute in lume, numarul bacteriilor fiind zero, ca si poluarea cu azotati si azotiti. Ceausescu a fost placut impresionat ca, in urma ultimelor studii facute la Hidrotehnica, in zona Cheilor Zanoagei, la Izvoarele Ialomitei ar exista un nucleu energetic pozitiv al nemuririi. Este imposibil ca dictatorul sa nu fi discutat cu Tovarasa problema, mai ales ca acesteia i se aducea in fiecare zi cu elicopterul de la Olanesti apa minerala proaspata pentru afectiunile de care suferea, in special ale tubului digestiv, fapt confirmat si de marturiile militarilor care au intrat in contact cu aceasta in orele dinaintea executiei si care arata ca, neavand spray-uri asupra sa sau parfumuri, degaja un miros foarte greu, ca de cadavru. Camil Roguski, care a fost arhitectul de interior al familiei Ceausescu vreme de cateva decenii, isi aminteste ca in fiecare zi se aducea o cisterna de apa plata de la Campulung, folosita numai la spalarea vaselor, cu toate ca la casa principala din Primaverii exista un put adanc de o suta de metri, cu apa pura. In consecinta, Ceausescu a cerut ca perimetrul in care se afla SAPTE IZVOARE de la Scropoasa sa fie inchis circuitului turistic si sa se limiteze accesul la datele cercetarilor.
Anomaliile magnetice, de la extaz la agonie
Dr. ing. Ion Olteanu declara in vara anului 2003 pentru cotidianul Libertatea ca dosarele de la „Sapte Izvoare” au fost redeschise in 1990, iar testele moderne confirma ca apa izvoraste dintr-o grota, unde se afla un imens lac subteran, cu un debit de 4.000 litri/secunda. Izvoarele sunt intr-adevar unele dintre cele mai pure surse naturale de apa plata din lume, datorate unor anomalii ale magnetismului Terrei, inca nestiindu-se cauza si efectele ce le pot avea anomaliile respective asupra organismului uman. Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului National de Fizica a Pamantului, a precizat recent ca, in urma studiilor de cercetare a rocilor, ultima inversare a polilor magnetici a avut loc acum 780.000 de ani. Conform cotidianului Ziarul, unii cercetatori situeaza fenomenul la sfarsitul anului 2012, marcat de schimbarile dramatice de climei, iar radiatiile solare mult mai puternice sunt o consecinta ce va afecta in special persoanele care simt campul electromagnetic al Pamantului, respectiv paranormalii. Investigatiile facute de noi au dus si la descoperirea partii pline a paharului, deoarece exista un dispozitiv caruia, din motive de publicitate, nu ii dam numele, care, combinand elemente de radionica si organicitate, focalizand un flux energetic extrem de puternic asupra unui subiect, are efecte benefice asupra unor maladii, apa distilata isi schimba gustul, iar plantele tratate cu apa incarcata de respectivul aparat cresc remarcabil mai repede decat celelalte plante.
Un alt loc unde ar trebui cercetat efectul benefic al anomaliilor magnetice este Izvorul Tamaduirii de la Sambata de Sus, de la poalele Fagarasilor, unde incepand din secolul al XVI-lea crestinii ortodocsi au descoperit un izvor cu proprietati miraculoase. De atunci, mii de credinciosi suferind de boli psihice, printre care depresiile si epilepsia, si-au gasit videcarea. Revenind la Sapte Izvoare de la Cheile Zanoagei, un grup de cercetatori bucuresteni a intocmit un proiect de captare si imbuteliere a apei „sacre” si totodata, in cooperare cu consiliile locale, cu cateva organizatii nonguvernamentale din strainatate si cadre ale Universitatii Valahia din Targoviste, au demarat actiunea de realizare in partea estica a Masivului Bucegi a unui „antipolis”. Mai precis, o statie-pilot in care sa se testeze o forma de civilizatie rurala, cu diminuarea factorilor urbani nocivi, dar cu pastrarea unor cuceriri ale civilizatiei citadine, cum ar fi internetul si telefonia mobila. Vorbim de apa pura, care necesita sute de milioane de euro, bune de investit intr-o tara membra UE, unde, in mileniul trei, comune intregi din judete precum Tulcea sau Vaslui sunt lipsite complet de surse obisnuite de apa potabila, sau aceasta nu se poate folosi din cauza poluarii. Festivismul sarbatoririi Zilei Mediului a trecut neobservat de omul de rand, in conditiile in care toti suntem vinovati intr-o mica sau mare masura de poluare. Pana cand?!
sursa: esoterism
Articol din 
Bistrița-Năsăud: Plantă rară, redescoperită în Parcul Național Munții Rodnei după 11 decenii
August 27th, 2014 |
Păiușul lui Porcius, o plantă rară colectată ultima dată în anul 1902 de botanistul Florian Porcius în Parcul Național Munții Rodnei, a fost regăsită în urmă cu câteva zile, a anunțat marți, printr-un comunicat de presă, administrația acestei zone protejate.
Foto: (c) LEONTIN CUPAR/ AGERPRES ARHIVA
“Acum câteva zile a fost redescoperit de botanistul Matis Attila și colegii, în Parcul Național Munții Rodnei, celebrul păiuș a lui Porcius (Saussurea porci), o floare de culoare albastră ce a fost colectată ultima dată în anul 1902 de botanistul și academicianul rodnean Florian Porcius. Acesta a colectat un exemplar din păiușul ce îi poartă numele din Poarta Corongișului, a cultivat-o în propria grădină și apoi a transmis Grădinii Botanice ‘Alexandru Borza’ din Cluj câteva exemplare presate, care se găsesc și azi în colecția muzeului acestei grădini. Încă din anii 1900, această plantă era pe cale de dispariție datorită supra-pășunatului, exemplarul colectat de Porcius fiind deja afectat de pășunat, neavând floare”, se arată în comunicat.
Planta declarată endemit rodnean a fost descoperită ulterior și în Carpații Ucraineni, unde există și azi o populație semnificativă.
Administrația Parcului Național Munții Rodnei precizează că, în perioada următoare, zona unde a fost redescoperită specia păiușul lui Porcius va fi inclusă în regim de strictă protecție în vederea conservării fondului genetic.
Parcul Național Munții Rodnei este al doilea ca suprafață din țară și, din punct de vedere administrativ, se întinde pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș. De asemenea, se numără printre cele trei rezervații ale biosferei din România, alături de Parcul Național Retezat și Delta Dunării.
Parcul este situat în nordul Carpaților Orientali și ocupă peste 47.000 de hectare, din care 80% se află în județul Bistrița-Năsăud, și aici au fost identificate peste 6.000 de specii de floră și faună.
AGERPRES/(AS — autor: Tina Țucui, editor: Ștefan Gabrea)
Cascada Bigăr şi morile de apă de la Rudăria – minuni făurite de natură şi om pe Valea Almăjului
August 27th, 2014 |
- Valea Almăjului din Caraş-Severin adăposteşte adevărate comori făurite fie de natură, fie de mâna omului, iar mii de turişti încep să le descopere, pe rând. Printre ele este cascada Bigăr, celebră după ce a fost numită de o publicaţie din SUA cea mai spectaculoasă, şi morile de apă de la Rudăria.
REPORTAJ: Cascada Bigăr şi morile de apă de la Rudăria – minuni făurite de natură şi om pe Valea Almăjului (Imagine: Liliana Iedu/Mediafax Foto)
Cascada Bigăr se află pe teritoriul comunei Bozovici din judeţul Caraş-Severin, chiar la marginea Drumului Naţional 57B. Dacă nu sunt atenţi la indicatoare, turiştii ar putea rata acest obiectiv, deoarece cascada se ascunde după un parapet de pe marginea drumului. Cei care o văd însă rămân impresionaţi: are nouă metri înălţime şi este acoperită de muşchi verde, peste care şiroieşte apa.
Cu 200 de metri înainte de cascadă, Romsilva a amenajat o parcare cu aproximativ 50 de locuri, însă aceasta este neîncăpătoare pentru turişti. Tot Romsilva este cea care doreşte să dezvolte zona.
“La ora actuală, circulă mulţi turişti în acea zonă, astfel că vrem să o dezvoltăm, vrem să amenajăm acolo un loc unde turiştii să poată cumpăra produse locale, tradiţionale. De asemenea, vrem să instalăm şi toalete acolo. Este un proiect al nostru pentru care urmează să găsim finanţare, poate pe programele europene 2014-2020”, spune directorul Romsilva, Adam Crăciunescu.
Crăciunescu adaugă că Romsilva vrea să facă un parteneriat cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin pentru ca drumul de acces la această cascadă să permită un flux mai mare al turiştilor, drumul fiind extrem de îngust la ora actuală.
“Şoseaua este modernizată, se circulă bine, dar este îngustă, iar cascada atrage tot mai mulţi turişti”, afirmă Crăciunescu.
Cascada Bigăr, celebră după ce o publicaţie din SUA a numit-o cea mai spectaculoasă din lume
Cascada Bigăr, care a fost nominalizată de publicaţia online “The World Geography” din SUA drept cea mai spectaculoasă cascadă din lume, se află la marginea unui drum, exact în locul pe unde trece Paralelă 45. De altfel, chiar lângă cascadă este montat un indicator învechit, care menţionează acest lucru.
Cei care doresc să admire cascada o pot face fără să plătească de pe marginea şoselei. Unii dintre turişti se aventurează, însă, sar peste parapeţi şi coboară pe stânci până la baza acesteia, fără ca cineva să îi avertizeze în privinţa pericolului de accidentare.
Turiştii care vor să vadă şi alte obiective turistice şi să afle şi legenda din jurul cascadei trebuie să plătească o taxă. Lângă cascadă se află o poartă şi un podeţ, ambele din lemn. La intrare, un bărbat încasează banii şi rupe bilete pentru turişti. Costă 5 lei vizitarea izbucului Bigăr şi a grotei, ambele fiind conectate printr-o legendă pe care oamenii o pot afla de pe un panou. Tot bărbatul care încasează taxa pe bilete este şi cel care îndrumă turiştii.
Până la izbucul Bigăr, turiştii pot urca pe o potecă stâncoasă, aflată pe marginea râului Bigăr. Imediat după acesta, un podeţ de lemn traversează râul, apoi o scară duce la grotă. Toate sunt foarte aproape de cascadă, la nici zece minute de mers pe jos.
Atât izbucul, cât şi grota, dar mai ales cascada Bigăr au legenda lor. Se spune că, în vremuri îndepărtate, în acest loc trăia o familie de ţărani muncitori. Necazul a făcut ca această familie să nu aibă copii. La un moment dat, o vrăjitoare i-a spus femeii că, dacă va bea apă din izvorul de sub stâncă, va naşte un copil, iar dacă acel copil va fi fată, să aibă grijă ca aceasta să nu se îndrăgostească, deoarece va muri. S-a întâmplat întocmai, iar fata, ajunsă o adevărată domnişoară, s-a îndrăgostit de flăcăul Bigăr. Ca să nu moară şi să uite de dragostea sa, tatăl fetei a închis-o pe aceasta în grota de pe munte. Strigătele disperate ale fetei au fost auzite de vrăjitoarea care îi prevestise naşterea. Vrăjitoarea s-a dus la fată şi i-a spus că îi va transforma părul într-o cascadă pe care vor aluneca propriile lacrimi, iar vuietul cascadei îl va aduce la ea pe flăcăul Bigăr, care se va îneca în lacrimile fetei. Cei doi îndrăgostiţi urmau să trăiască apoi veşnic pe Tărâmul Regăsirii Dorului.
Şi în ziua de azi, apele izvorului Bigăr vin de sub stâncă şi se revarsă peste cascadă, în râul Miniş, care duce cu el mai departe povestea celor doi îndrăgostiţi.
Morile de la Rudăria, în patrimoniul UNESCO, încă folosite de localnici
Lăsăm în urmă cascada Bigăr şi legendele ei şi ne îndreptăm pe un drum secundar înspre comuna Eftimie Murgu din judeţul Caraş- Severin, aflată tot pe Valea Almăjului, la o distanţă de aproximativ 15 kilometri de Bozovici.
Aici se găsesc morile de apă de la Rudăria, un complex mulinologic inclus în patrimoniul UNESCO, care la începutul anilor 2000 a fost restaurat de Muzeul “Astra” din Sibiu, pe bani europeni. Este cel mai mare parc cu mori de apă din România şi din sud-estul Europei, întinzându-se pe o distanţă de trei kilometri.
Până în anul 1970, localitatea Eftimie Murgu de azi se numea Rudăria, după numele râului ce trece prin localitate, însă numele localităţii s-a schimbat după celebrul revoluţionar paşoptist, având în vedere că acesta s-a născut aici.
Turiştii vin aici pentru a vedea morile de apă care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
În anul 1874 erau 51 de mori, însă acum sunt 22 de mori, aflate de o parte şi de alta a drumului, pe cursul râul Rudăria. Una câte una, cele dispărute au fost inundate de apele râului. Morile sunt construite exclusiv din lemn şi au sisteme hidraulice primitive.
Apa râului este direcţionată spre partea de jos a morii, pentru a învârti o roată mare de fier, care, la rândul ei, învârte roata de piatră care macină grăunţele în interiorul morii. Cele două roţi sunt conectate cu o bară metalică.
Morile sunt funcţionale, iar oamenii din sat încă macină grâul ori porumbul aici. Tabele cu programarea familiilor la măcinat pot fi văzute la intrare.
Unele mori au uşile încuiate, dar în altele turiştii pot intra pentru a admira sistemul de funcţionare. Pot fi văzute pietrele de moară, dar şi urme ale grânelor măcinate aici.
Fiecare moară are un nume: “Roşoanea”, “Moara cu Tunel”, “Moara din Ţarină”, “Viloanea”, “Îndărătnica dintre Râuri”, “Frizoanea”, “Popascu”, “Bâţolea”. Numele vin fie de la poreclele familiilor din sat, fie după câte o legendă a locului.
Dintre toate, se remarcă “Îndărătnica dintre Râuri” deoarece roata acesteia funcţionează în sens invers acelor de ceasornic. Mai mult decât atât, această moară era locul unde înţelepţii satului se adunau să ia cele mai importante decizii pentru comunitate.
Fiecare moară este folosită de mai multe familii, prin rotaţie. În cazul în care apare vreo defecţiune, familiile au obligaţia de a le repara. Cel mai priceput este, însă moş Lazăr, un bărbat de 87 de ani din sat.
Oamenii din localitate spun că, ori de câte ori au nevoie de vreun sfat în privinţa reparării morilor, apelează la bătrân.
“Mai reparăm şi noi, când se strică ceva la mori, dar mai întrebăm şi la moş Lazăr”, spune o femeie din sat.
Morile de apă de la Rudăria pot măcina, fiecare dintre ele, până la 140 de kilograme de grăunţe într-o oră, atunci când sunt puse în funcţiune la maximă capacitate. Scârţâitul pietrei pe grăunţe parcă acompaniază apa râului care şerpuieşte de la o moară la alta.
Turiştii care ajung aici, destul de puţini, nu au decât să privească spectacolul oferit de natură şi de om şi să ducă mai departe legendele locului.
- de Liliana Iedu
sursa: mediafax
LA PAS PRIN BUCUREȘTI: Palatul Cantacuzino
August 26th, 2014 |
Clădirea în care se află azi Muzeul Național “George Enescu” a fost construită între 1898 și 1900 după planurile arhitectului Ion D. Berindey, în stilul baroc francez al epocii Ludovic al XVI-lea, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, jurist, ministru al lucrărilor publice în guvernul Lascăr Catargiu, primar al Bucureștiului, președinte al Senatului și prim-ministru în 1899.
Foto: (c) ALEX MICSIK/ AGERPRES ARHIVA
Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit “Nababul” pentru fabuloasa sa avere, preconiza inițial că suma necesară ridicării acestei clădiri era de 400.000 lei (în acea vreme, leul era la paritate cu francul francez). La final, cheltuielile au însumat peste 700.000 lei. La inaugurarea oficială din 1906, cei 600 de invitați aleși de proprietar cu mare grijă au fost rugați să respecte o serie de reguli: bărbații urmau să poarte toate decorațiile, iar femeile trebuiau să fie împodobite ca la un bal al Curții regale. Oaspeții de onoare au fost perechea princiară moștenitoare: Ferdinand și Maria.
Îmbinând robustețea stilului baroc cu gingășia rococo și cu elemente Art Nouveau, clădirea respiră și astăzi măreție și opulență. Marmură albă și verde, piele de Cordoba, onix, statuete din bronz, pereți lambrisați, ceramică pictată, parchet american de stejar și multe altele, în cele mai opulente stiluri, împodobesc Palatul Cantacuzino. Piesele de mobilier se înscriu în aceeași tendință. Interiorul este decorat cu picturi monumentale realizate de G.D. Mirea, Costin Petrescu, Arthur Verona, Nicolae Isidor Vermont, precum și sculpturi realizate de Fr. Storck și Em. W. Becker. Palatul era recunoscut în Bucureștiul de altădată prin marile baluri pe care Mihail G. Cantacuzino împreună cu Maruca Rosetti le organizau aici. Seratele și audițiile muzicale, la care George Enescu era un obișnuit, erau binecunoscute și se bucurau de prezența numelor sonore din aristocrația română și străină.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA
După moartea “Nababului”, clădirea a revenit fiului său Mihai care, decedând în 1929, a lăsat-o prin testament soției sale Maruca, recăsătorită în decembrie 1939 cu George Enescu. Edificiul — cunoscut și sub numele “Palatul Cantacuzino” — a găzduit în preajma celui de Al Doilea Război Mondial, președinția Consiliului de Miniștri.
Între 15 aprilie 1943 și 26 august 1944 palatul a găzduit serviciile speciale ale Ministerului de Interne.
Aici, în 1954, s-a instalat Institutul de studii româno-sovietice. În anul următor, clădirea a fost inclusă pe lista monumentelor de patrimoniu; iar la Paris George Enescu înceta din viață. În anul 1956, în Palatul Cantacuzino a fost inaugurat Muzeul Memorial “George Enescu”, dedicat marelui compozitor român, devenit după 1990 muzeu național. Actul de donație din 1967 oferea Muzeului ”George Enescu” întreaga clădire, deși Societatea Compozitorilor Români, azi UCMR, își avea sediul tot aici. Noul proprietar era statul român, care gestiona acest imobil prin Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, în subordinea căruia Muzeul ”George Enescu” trebuia să fie permanent.
Palatul Cantacuzino în 1956
Foto: (c) BOTEA/ AGERPRES ARHIVA
Muzeul expune documente și obiecte personale ale muzicianului, aici se află, alături de vioara pe care Enescu a primit-o cadou la vârsta de 4 ani, partituri ale operelor sale, diplome și medalii ce i-au fost conferite, printre care și cea a Legiunii Franceze de Onoare.
Edificiul — declarat monument de arhitectură — are patru niveluri: un subsol înalt alcătuind soclul construcției, un parter cu ferestre în arc de cerc și cu balustrade de piatră, un etaj cu ferestre drepte prevăzute cu balconașe din fier forjat și o mansardă cu lucarne bogat ornamentate. Fațada sa are ca element dominant intrarea, ușor decroșată, precedată de trepte ample, din marmură, străjuită de doi lei din piatră și ocrotită de o marchiză în formă de scoică.
Intrarea în Palat, străjuită de leii din piatră
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA
Interior al Palatului Cantacuzino, 2009
Foto: (c) LIVIU SOVA/ AGERPRES ARHIVA
Dintre spațiile prevăzute în somptuosul interior al clădirii se remarcă sala centrală de la parter, cu picturi murale de N.Vermont și G.D. Mirea și coloane de marmură roz.
AGERPRES/(Documentar — Marina Bădulescu, redactor foto: Vlad Rușeanu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
Peștera Topolnița – sărbătoarea lumii din adâncurile pământului
August 25th, 2014 |
Peștera Topolnița este singura dintre cele 200 de rezervații speologice din județul Mehedinți care este sărbătorită cu fast, întotdeauna a treia duminică din luna august, de locuitorii din regiunea montană din localitățile situate în nord-vestul României.
Cea de-a 48 a ediție a sărbătorii ‘Peșterii Topolnița’, eveniment organizat de Primăria Cireșu, Consiliul Județean Mehedinți și Centrul Cultural Nichita Stănescu (2011)
Foto: (c) JUSTIN STAVARU/ AGERPRES ARHIVA
Evenimentul se desfășoară mereu pe platoul situat în apropierea uneia dintre intrările în adâncuri, unde apa râului Topolnița se rostogolește domol în galerii, prin portalul Prosacului, înalt de 67 metri, pentru a ieși ceva mai departe, la 11.000 de metri, prin gaura lui Ciocîrlie, a declarat pentru AGERPRES, duminică, primarul comunei Cireșu, localitate în perimetrul căreia se află peștera, Doru Tîrlui.
“Peștera Topolnița a fost semnalată pentru prima oară în istorie în anul 1880 sub denumirea Tunelul lui Marga de un anume cercetător V.Dumitrescu, care a și considerat-o cea mai lungă din țară și a 17-a în lume ca mărime. Explorarea ei a fost făcută însă în anul 1956 de profesorul severinean Sever Popescu care a descoperit așa numitul culcuș al vidrelor”, a explicat Țîrlui.
El a arătat că această peșteră este legată de monumental carstic Epuran prin șase galerii prin care nu a trecut niciodată un om de rând întrucât, se pare, la fiecare pas sunt capcane tainice care blochează accesul în “pădurile” de stalagmite descoperite începând cu anul 1962 de specialiști ai Institutului de Speologie “Emil Racoviță” al Academiei Romane.
“Din păcate, nicio galerie nu este electrificată. Din această cauză nimeni nu se încumetă să intre fără ghid. Anual, turiștii, când avem această sărbătoare, pot pătrunde aproape 100 de metri doar într-o singură zi în unele sectoare subterane cum ar fi Loja, Pădurea de Lumânări, Sala Piticilor și Lacul de Cleștar, Marele dom stalagnitic. Galeria Emil Racoviță este cea mai impresionantă formațiune speologică din Carpați, are 1.900 de metri. Aici s-au descoperit urme umane datând din neolitic și sunt conservate formațiuni fosiliere unice în lume”, a mai spus Țîrlui.
În Peștera Topolnița temperaturile sunt între 8,2 și 10,8 grade Celsius, valoarea ei fiind dată de speleotermele imense, de cavernamentul gigantic, de cursul subteran de apă, de fauna subterană și coloniile de lilieci, de mulțimea de lacuri, de formațiunile impresionante de stalactite și stalagmite, de abisuri nebănuite, labirinturi, torenți și cascade subacvatice.
“Rețeaua de galerii este dispusă pe patru nivele: două fosile, unul subfosil și unul activ. Are cinci guri de acces: Gura Prosacului, Gura lui Ciocîrlie, Peștera Femeii — deschidere situata la circa 85 m deasupra nivelului actual de curgere al Topolniței, și cele două deschideri de la Găurinți. Se deosebesc trei sectoare legate între ele: sectorul Peștera Femeii, sectorul Sohodol și sectorul propriu-zis al Peșterii Topolnița, format dintr-o rețea de culoare din care pornesc cele trei galerii mari: Racoviță, Murgoci și Prosacului. Sectorul Peștera Femeii este alcătuit din mai multe culoare — Liliecilor, Coloanelor, Drept, Vetrelor, frumos oncretionate, parțial distruse de vizitatorii ocazionali și de curenții de aer. Intrarea în sectorul Peșterii Topolnița este marcat de culoarul verde unde a fost indentificate și denumite sălile Guano, Culoarul C.N. Ionescu, Culoarul dintre Săli, Sala Mare, Culoarul Uriașilor, Culoarul cu Pripor — cu multe stalagmite, Galeria Emil Racoviță, bogat ornamentată cu formațiuni de calcit, de tip coloană, de o rară frumusețe, Culoarul Suspendat, Culoarul Staicu, Sala Confluențelor, Culoarul Răsucit , Culoarul Speranței. Galeria Murgoci, cu peste 1.200 m lungime, este lipsită de concrețiuni și are cele două capete închise cu sifoane. Sectorul Sohodol este format din culoare fosile, subfosile și active: Culoarul cu Spirală, Culoarul cu Marmită, Culoarul cu Săritori, Culoarul Surprizelor, Culoarul cu Diaclaze, Culoarul Faliilor”, a adăugat Țîrlui.
Edilul comunei Cireșu speră că sărbătoarea Peșterii Topolnița, aflată în prezent la cea de a 50 ediție, va deveni un pretext pentru valorificarea întregului potențial carstic al munților Mehedinți și că va atrage în aceste locuri, aflate doar la aproximativ 60 de kilometri de Drobeta Turnu Severin, zeci de iubitori de tradiții montane, mai ales că în fiecare an localnicii organizează în vecinătatea acesteia un târg tradițional cu produse alimentare și meșteșugărești. El spune că și serbarea câmpenească, susținută de artiști amatori, va continua să adune în preajma Peșterii Topolnița mii de iubitori de folclor autentic românesc, “ceea ce înseamnă că întotdeaua ființa românească va avea pe lângă tinerețe, eternitate”.
AGERPRES/ (A — autor: Florian Copcea, editor: Cristina Tatu)
DESCOPERIRE DE SENZATIE FACUTA DE ARHEOLOGII ROMANI – un oraș imens, cel mai vechi din Transilvania, și chiar mai vechi decât piramidele egiptene ! VIDEO
August 23rd, 2014 |
DESCOPERIRE FABULOASĂ, la Hundeoara!Ce s-a găsit sub pământ va va pune pe gânduri!
Arheologii români au făcut o descoperire de senzație în județul Hunedoara! Aici a fost descoperit un oraș imens, cel mai vechi din Transilvania, și chiar mai vechi decât piramidele egiptene !
De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autoritățile vor să mai construiască una-alta. E și cazul celui mai vechi oraș din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 – 2.611 î.Hr.). Așezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu- Nădlac.
Se întinde pe 100 de hectare
Situl aflat în Turdaș, Hunedoara, se întinde pe 100 de hectare, are fortificații, cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase și statuete valoroase. “Un sistem de apărare din acea vreme, pe o așa mare suprafață, nu s-a putut cerceta în Europa: costă foarte mult. Noi am avut această șansă datorită autostrăzii”, a declarat Sabin Adrian Luca, coordonatorul cercetărilor.
Scrieri de 7.000 de ani în aceeași zonă
Civilizației Turdaș îi aparține și cea mai veche scriere din lume (aproximativ 7.000 de ani). Este vorba despre celebrele tăblițe de lut (foto) descoperite, în anul 1961, la Tărtăria, localitate situată între Alba Iulia și Orăștie.
Acestea sunt inscripționate cu semne asemănătoare cu cele ale scrierii sumeriene, dar cu cel puțin o mie de ani mai vechi decât orice alfabet. Scrierea a rămas, deocamdată, nedescifrată.
Gen.(r) Dr.Mircea Chelaru: Pietrele au început să vorbească !
Da! Am fost acolo! Vă trimit, în premieră absolută, ceea ce am văzut la Turdas, pe traseul excavațiilor autostrăzii.Am fost cu prof. Victor Craciun și senatorul Avram Crăciun, alăturat fotografului Virgil Jireghie de la Arad.Priviți înscrisurile și comparați-le cu cele de la Tărtăria și Oțelești de Iași!
Sau chiar cele de pe inelul de aur de la Ezerovo. Este numitorul comun al existenței noastre inteligente de peste 20 de mii de ani.
Constatările sunt numeroase. Dar vom dezvolta public subiectul. Am facut acest demers pentru ca există deja emisă ipoteza descărcarii arheologice, ceea ce ar fi încă un gest criminal asupra identității noastre ancestrale!
Scriu toate acestea pentru a se ști și spre a se acționa! Iată cum, așa cum spunea fondatorul constiinței naționale, unicul Eminescu, pietrele au început să vorbească. Și nu numai de azi sau de ieri.
Bucurați-vă! “
Gen.(r) Dr. Mircea Chelaru,
Vicepresedinte al Ligii Culturale Romane.
clipa.com/ O-NOUA-DESCOPERIRE-SENZATIONALA-
Sursa: cer si pamant romanesc
LOCURI MISTERIOASE ÎN ROMÂNIA – MUNTELE CARE DISPARE
August 20th, 2014 |
Vârful Gugu se află în Munții Godeanu, în proximitatea Masivului Retezat, la o altitudine de 2291 metri, la 25 km de Poiana Mărului din Caransebeș. Mulți turiști vin anual să viziteze zona, una dintre cea mai ciudată din România.
Se spune că la anumite ore din zi, muntele dispare și, în plus, se întâmplă fenomene neobișnuite. Legendele spun că pe acest munte ar fi avut reședința Zamolxe și din acest motiv, muntele era un loc sfânt.
Tot aici se spune că Decebal ar fi ascuns o parte din comoara sa, fiind convins că spiritul Marelui Preot o va păzi de urgiile vremurilor. Locuitorilor de la baza muntelui li se spune gugulani și sunt recunoscuți pentru longevitatea lor.
Aceștia pun totul pe seama faptului că zona este încărcată energetic. Mulți dintre turiști afirmă că au văzut vârful dispărând și totodată explozii de lumini țâșnind chiar din munte. La sfârșitul anilor 90, un grup de cercetători au venit în zonă unde au fost martorii dispariției vârfului muntelui, în cer, după care a avut loc o explozie de lumini. După aceea mult timp cercetătorii nu au mai putut dormi.
Tot pentru a cerceta zona, un grup de cercetători s-a deplasat și pentru a constata cauzele dispariției unui avion. S-au confruntat cu stări nemotivate de frică, senzații de sufocare, impresia că sunt priviți, eplozii de lumini în vârful muntelui.
În plus nimeni nu a putut explica de ce nu a reținut nimic pelicula de film, în câteva ore de înregistrare. Vârful Gugu este amintit și de Victor Kernbach în lucrarea sa Enigmele miturilor astrale, care spune că această zonă este centrul unuia dintre punctele esențiale cu energie ale planetei.
De asemenea despre Vârful Gugu, a scris și Jules Verne în romanul său intitulat Castelul din Carpați, plasând acțiunea romanului în această zonă, fără ca vreodată să fi vizitat acest loc. Se spune că Jules Verne ar fi fost iluminat de o forță celestă.
În apropiere de București, lângă Cernica, există o baltă care se spune că este blestemată, fiind recunoscută și temută, inclusiv de localnici. Deși la prima vedere pare un banal ochi de apă, cu un diametru de doar cinci metri, se spune că acest petec de apă este înconjurat și păzit de forțe din alte lumi și manifestări extrem de ciudate.
Animalele refuză să se apropie de această baltă sau să bea din ea, oricât de însetate ar fi. Balta cu o adâncime de circa un metru, nu seacă, nu se mărește sau micșorează niciodată, indiferent dacă e secetă sau plouă abundent. Șinca Veche este un sat așezat în Țara Făgărașului care are o biserică din piatră. Cercetătorii spun că ea a fost construită pe locul unui vechi loc sacru, cu o vechime de peste 7000 de ani.
Aparițiile inexplicabile de sfere de lumină, cruci și alte semne stranii, fac acest loc unul dintre cele mai misterioase. Zona devine și mai misterioasă în apropierea sărbătorilor religioase, când numeroși oameni au auzit coruri cântând cântece de o frumusețe rară., venite dintr-o altă lume.
În anul 1996, un reporter TVR a intrat în biserică cu gândul de a filma. Spre stupoarea întregii echipe de filmat, aparatura s-a oprit brusc, nerăspunzând la comenzi.
Crezând că aparatura s-a defectat, au părăsit locul. Când au ajuns la București, au vizionat ceea ce reușiseră să înregistreze. Au avut surpriza să constate existența unor sfere luminoase, strălucitoare, care roiau în interiorul bisericii.
Satul Poeni se află la poalele Munților Poiana Ruscăi și ascunde niște întâmplări macabre și bizare. Acest loc a fost scena unor atacuri ale lupilor îndreptate asupra mai multor săteni. O femeie ar fi fost omorâtă și devorată de către un lup, ipoteză care a fost infirmată de către zoologi. Lupii nu atacă oamenii decât dacă sunt turbați, mai mult lupii nu devin mâncători de oameni, cum sunt leii și tigrii.
Misterul se adâncește și mai mult, mai ales că în acea zonă nu mai există lupi de o sută de ani. Bătrânii satului cred că au de-a face cu o creatură necurată sau un strigoi. Cei care au reușit să scape, povestesc că fiara era venită din altă lume, cu blana zburlită și nu lăsa urme pe zăpadă sau pe pământ. Parcă zbura. Oamenii spun că fiara dispărea dacă îți făceai semnul crucii.
Sursa: efemeride
Ctitorii brâncovenești: Palatul Mogoșoaia
August 20th, 2014 |
Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia sau, simplu, Palatul Mogoșoaia, situat în apropiere de București, pe malul lacului Mogoșoaia, este un complex construit în stil arhitectural brâncovenesc, ce include clădirea principală, o curte vastă, cuhnia (bucătărie), cavoul familiei Bibescu, precum și biserica “Sfântul Gheorghe” aflată în apropiere.
Palatul Mogoșoaia, 2006.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ
Palatul Mogoșoaia este ctitoria domnului Țării Românești Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și a fost unul dintre locurile cele mai dragi acestuia. Nu se cunoaște data începerii construcției Palatului din Mogoșoaia, ci doar data terminării ei — anul 1702, conform pisaniei existente în foișorul de pe latura de răsărit a palatului. Istoricii cred că denumirea Palatului este dată de numele văduvei boierului Mogoș, proprietara pământului pe care imobilul a fost ridicat.
Palatul este structurat pe trei nivele: subsol (pivniță), parter și etaj. Parterul palatului cuprindea opt încăperi destinate slujitorilor voievodului. Etajul era ocupat în întregime de familia Brâncoveanu, fiind format din apartamentul Domnului (cuprinzând două încăperi și marea sală a spătăriei, loc de desfășurare a ceremoniilor și a Divanului domnesc), apartamentul soției acestuia, Maria Brâncoveanu, și un alt apartament mai mic.
La etaj se află și splendida loggie de pe fațada dinspre lac, inspirată după modelele venețiene.
Loggia de la Mogoșoaia, cu cele șase coloane din piatră care sprijină cinci arcade în acoladă, este încadrată de două foișoare (adăugate la renovarea din 1860-1880), care se remarcă prin coloanele lor cu bogate capiteluri sculptate în piatră. Fațada de răsărit a palatului are și ea un element particular, anume foișorul, sprijinit pe opt coloane de piatră și cu o balustradă bogat decorată, la care se accede din exterior printr-o scară monumentală. Curtea vastă era destinată petrecerilor fastuoase.
Palatul Mogoșoaia, 2013.
Foto: (c) ALEX TUDOR/AGERPRES ARHIVĂ
La Palatul de la Mogoșoaia au fost executate în timpul lui Brâncoveanu și numeroase picturi. Spre exemplu, bolta foișorului de pe latura de răsărit a palatului a fost acoperită cu pictură murală cu motive geometrice și vegetale, din care se mai păstrează câteva fragmente. De asemenea, în anul 1703 Constantin Brâncoveanu a poruncit să se picteze pe bolțile salonului scene din călătoria lui la Constantinopol.
Palatul a aparținut lui Constantin Brâncoveanu și descendenților săi timp de 120 de ani. După execuția lui Brâncoveanu, în 1714, palatul a fost transformat în han. Ștefan Cantacuzino a răscumpărat apoi proprietatea de la Mogoșoaia, care a revenit ulterior marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului, ai cărui urmași au stăpânit complexul de clădiri până la începutul secolului al XIX-lea. Ultimul proprietar în linie directă din familia Brâncoveanu care a stăpânit Palatul de la Mogoșoaia a fost Grigore Brâncoveanu (1767—1832).
Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia a fost devastat în mai multe rânduri, precum în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774 și în vremea Revoluției din 1821, dar a rezistat de-a lungul vremurilor, având ziduri puternice.
Din 1832, palatul a trecut în proprietatea familiei Bibescu, prin căsătoria lui Zoe Mavrocordat (fiica adoptivă a lui Grigore Brâncoveanu) cu domnitorul Gheorghe Bibescu. Palatul va rămâne în proprietatea familiei Bibescu până în 1947, timp în care imobilul a fost supus mai multor lucrări de renovare, inițiate de Nicolae Bibescu și continuate de Martha Bibescu.
Palatul Mogoșoaia, 2005.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ
Martha Bibescu a început în 1912 lucrările de restaurare a palatului, apelând la o echipă de meșteri italieni, condusă de arhitectul venețian Domenico Rupolo. De la Veneția au fost aduse și materialele necesare decorării interioarelor palatului.
Lucrările de restaurare au fost întrerupte în timpul Primului Război Mondial, iar în noiembrie 1916 palatul a fost bombardat de aviația germană.
În 1920, Martha Bibescu a reluat lucrările de restaurare, sub conducerea aceluiași arhitect venețian Rupolo, apoi sub conducerea arhitectului George M. Cantacuzino. Lucrările de amenajare a interioarelor au continuat și între 1930-1935, sub conducerea lui George M. Cantacuzino. Martha Bibescu a strâns în încăperile palatului obiecte de artă dintre cele mai valoroase legate de familiile Brâncoveanu, Bibescu, Mavrocordat.
Domeniul de la Mogoșoaia a fost naționalizat de comuniști în anul 1949.
AGERPRES/ (Documentare — Ruxandra Bratu; editor — Horia Plugaru)
Bucuresti : Palatul de Justiție
August 19th, 2014 |
Palatul de Justiție reprezintă una dintre cele mai frumoase și importante clădiri din București, monument istoric și de arhitectură, situat în sectorul 4 al municipiului București, amplasat pe malul Dâmboviței.
Foto: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ (1996)
Piatra de temelie a clădirii a fost pusă de regele Carol I al României personal, pe 7 octombrie 1890. A fost construită după planurile arhitectului Albert Ballu, cel care a proiectat Tribunalul din Paris și Palatul de Justiție din Bruxelles. După decesul arhitectului Ballu, arhitectul Ion Mincu s-a ocupat de finisări și de proiectarea interioarelor, a desenat și schițele decorațiunilor interioare, respectiv plafoane, pardoseli, balustrade, scări, mobilier.
Lucrările s-au finalizat cinci ani mai târziu, după reînvestirea ca ministru al justiției a lui E. Stătescu, cel prin grija căruia s-au făcut și primele demersuri în vederea începerii lucrărilor.
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / AGERPRES ARHIVĂ (1994)
Inaugurarea a fost marcată și de întocmirea unui document oficial, pe pergament, prin care regele Carol I al României lăsa “corpurilor judecătorești din Capitală” acest palat “ca să le fie lor adăpost întru îndeplinirea misiunii lor și urmașilor dovadă ce au păstrat acestei înalte instituțiuni a țării”. Pergamentul a fost întocmit în 3 exemplare, unul fiind zidit în Palat, cel de-al doilea fiind depus la Arhivele Statului, iar cel de-al treilea fiind păstrat de Ministerul Justiției. Cu ocazia inaugurării Palatului de Justiție, a fost emisă și Medalia inaugurării Palatului de Justiție din București, sculptată de Louis Stelmans.
Exteriorul clădirii are influențe urbane, iar corpul central este construit în stilul Renașterii franceze. Fațada principală, orientată spre nord-est, se desfășoară de-a lungul cheiului Dâmboviței și prezintă o scară monumentală, lungă de 50 m, care se întinde pe jumătate din lungimea edificiului. Este bogat împodobită cu pilaștri și cu alte elemente specifice stilului acestui palat.
Sub bolțile construcției, deasupra intrării principale, sunt amplasate șase statui alegorice, simbolizând (de la stânga la dreapta): Atenția, Vigoarea, Legea, Justiția, Elocința și Adevărul. Alte două statui, construite de Karol Storck (fiul), care semnifică Forța și Prudența, încadrează orologiul Palatului de Justiție.
Printre elementele exterioare o relevanță deosebită prezintă coroana, inclusă în ornamente, și tablele cu legi (cu opt rânduri duble pe fiecare tablă); în spate se remarcă fascia, simbolul roman al autorității.
Foto: (c) Ilie BUMBAC/ AGERPRES ARHIVĂ (1991)
Fațada principală mai prezintă și trei uși principale duble, care permit accesul în interiorul palatului. Două uși secundare duble permit accesul în “Sala pașilor pierduți”, numită și “Sala orologiului”, dată de faptul că în acest spațiu era montat un orologiu menit să măsoare ‘cursul proceselor’.
La interior, palatul are încăperi vaste și bogat ornamentate. “Sala pașilor pierduți”, amplasată în apropierea fațadei principale, ocupă o pătrime din suprafața totală a clădirii. Pe părțile exterioare ale acestei săli, sunt dispuse două scări de onoare monumentale, construite din marmură. Din sala principală, prin intermediul unor coridoare largi, se ajunge la fațadele laterale, iar prin intermediul unor numeroase scări se poate ajunge la toate cele trei etaje și la subsolul clădirii.
În perioada 1932-1937 au fost executate lucrări de reparații și extindere la Palatul de Justiție. Cu această ocazie, s-au adăugat 4 corpuri, amplasate în curțile interioare și s-a realizat un acces suplimentar pe fațada principală.
Datorită creșterii aparatului judiciar, în 1946, clădirea a suferit mai multe modificări interioare, în special compartimentări. Apoi, în perioada 1954-1956, au fost efectuate reparații capitale, deoarece exista intenția de a transforma clădirea într-un Palat al Culturii.
Mișcările seismice repetate, mai ales cutremurul din 1977, și terenul fragil pe care a fost construită clădirea, încă de la început, au produs degradări considerabile, fiind necesare consolidări repetate. În perioada 1979-1981 au fost executate lucrări parțiale de consolidare, mai ales în “Sala pașilor pierduți”. Cutremurul din 1986 a sporit degradarea clădirii, afectând mai ales structura de rezistență. Lucrările întrerupte în 1982 au fost reluate în 1990, însă au avut un caracter limitat.
În iulie 2003, au început lucrările de consolidare, însemnând reparații capitale și de restaurare, care au durat trei ani și au fost realizate de arhitecți români și francezi.
Lucrările extrem de laborioase au necesitat procedee complexe de curățare, restaurare și înlocuire a unor elemente din piatră, beton, marmură sau lemn. Fațadele au fost făcute, în cea mai mare parte, din piatră specială, adusă din județul Buzău, iar pentru scara exterioară s-a folosit granit. Pentru curățarea lemnului și a fațadelor și pentru a reda clădirii întreaga sa strălucire, a fost utilizată tehnica denumită “gommage”, care constă în proiectarea sub presiune a unor particule granulate asupra suprafețelor de curățat. Cu această ocazie, pentru renovarea celor 14 săli de judecată (din care 7 amplasate la parter, iar celelalte 7 amplasate la etaj), s-a folosit lemn de stejar pentru pardoseli, lambriuri, uși, mobilier. Pentru elementele decorative de deasupra scărilor monumentale, coroana regală, sabia și făclia, a fost folosită foiță din aur.
Aniversarea Zilei Justiției la sediul Curții de Apel București
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES FOTO
După finalizarea lucrărilor, în toamna anului 2006, în Palatul de Justiție au revenit următoarele instituții: Curtea de Apel București, Judecătoria sectorului 5 București, Asociația Magistraților din România, Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul București.
În baza unor discuții între organizațiile profesionale și magistrați, unele săli ale Palatului de Justiție au primit numele unor personalități din aria Dreptului. Astfel, sala Judecătoriei Sectorului 5 poartă numele lui Andrei Rădulescu (fost președinte al Academiei Române, profesor de Drept), iar secția penală are trei săli ce poartă numele: Vintilă Dongoroz (unul dintre marii penaliști ai României), Ioan Tanoviceanu (cel care a pus bazele procedurii penale din țară) și Vasile Papadopol (fost judecător la Curtea de Apel București).
Costul total al realizării edificiului început în 1890 și terminat și inaugurat în 1895, a ajuns la suma de 7.500.000 lei. Lucrările de consolidare și renovare au costat 30 milioane de euro.
AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, redactor arhivă: Mihaela Tufega, editor: Andreea Onogea)
Biblioteca Națională a României
August 10th, 2014 |
Biblioteca Națională a României, cea mai mare bibliotecă din țară, este amplasată pe Bulevardul Unirii nr. 22 din sectorul 3 al Capitalei, într-un sediu nou, unde funcționează din 23 aprilie 2012.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES ARHIVA
Înființată în anul 1859, Biblioteca Națională își are originea în Biblioteca Colegiului Sfântu Sava din București, una din cele mai vechi și reprezentative biblioteci din România, dată în folosință în anul 1838, cu un fond de circa 1000 de volume. După 1859, biblioteca a primit statutul și denumirea de Bibliotecă Națională și ulterior, în 1955, de Bibliotecă Centrală de Stat.
Pe parcursul celor peste 100 de ani de existență a purtat mai multe denumiri până în ianuarie 1990, când a devenit Biblioteca Națională a României, având sediul în centrul vechi al Bucureștiului, în Palatul Bursei, aproape de Piața Universității.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA
Noul sediu al Bibliotecii Naționale din B-dul Unirii este o clădire a cărei construcție a început în anul 1986, dar a fost abandonată după Revoluția din 1989. În anul 2004 s-a făcut o revizie a proiectului arhitectonic inițial, iar în 2006 Ministerul Culturii a decis transformarea construcției în centru cultural și Bibliotecă Națională.
Lucrările efective au început în primăvara anului 2009, noul sediul fiind inaugurat la 23 aprilie 2012. Pentru finalizarea noii construcții s-a urmărit îndeaproape conformarea volumetrică a clădirii începute înainte de 1990, noua fațadă de sticlă fiind o dedublare ce lasă să transpară deformat vechea fațadă. Suprapus apar elemente de limbaj ale epocii digitale (serigrafii pe sticlă cu texte din cărți și imagini ale caselor care s-au demolat). Costul final al investiției s-a ridicat la peste 100 milioane de euro, iar șeful de proiect al construcției a fost arhitectul Eliodor Popa.
Macheta noului sediul al Bibliotecii Naționale a României
Foto: (c) VLAD STAVRICA / AGERPRES ARHIVA
Lucrări de refacere, reamenajare și refunctionalizare la Biblioteca Naționala a României
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA
Amplasată pe un teren de 54.000 de metri pătrați, clădirea bibliotecii are o suprafață construită de peste 15.000 de metri pătrați, are un atrium înalt de 30 de metri, șapte niveluri supraterane și două subterane, lifturi și pereți din sticlă, podele și plafoane din sticlă luminate cu leduri.
Deschiderea oficială a noului sediu al Bibliotecii Naționale a României
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA
Biblioteca dispune de 14 săli de lectură, șase săli de conferință, librării, săli de proiecții, expoziții, dar și de săli de audiții sau cafenele, precum și de 300 de locuri de parcare. Colecțiile sale cuprind peste 10 milioane de unități bibliografice cu caracter enciclopedic, organizate în fonduri curente — publicații românești și străine (cărți, ziare și reviste) — și fonduri ale colecțiilor speciale (bibliofilie, manuscrise, arhiva istorică, periodice românești vechi, stampe, fotografii, cartografie, audio-vizual).
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA
În clădire funcționează și Centrul Național de Patologia și Restaurarea Documentelor.
Asigurând accesul liber la colecțiile sale, Biblioteca Națională a României are ca misiune identificarea, dezvoltarea, organizarea, conservarea, cercetarea, comunicarea și punerea în valoare a tezaurului cultural național scris.
AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, redactor foto: Mihaela Tufega; editor: Andreea Onogea)