Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Actul de naștere al acestuia îl constituie o primă expoziție cu materiale arheologice scoase la lumină din incinta Castrului roman Drobeta, situat nu departe de ruinele piciorului Podului lui Apolodor (103-105), organizată la 12 mai 1912 într-o aripă a Liceului “Traian” și care avea un caracter permanent. Odată cu înmulțirea inventarului de piese de patrimoniu, unele descoperite în diferite șantiere arheologice din zonele riverane Dunării, altele achiziționate, muzeul s-a mutat în sala I.C. Frimu a Palatului Cultural “Teodor Costescu”, unde va rămâne până în anul 1972, când s-a transferat definitiv în clădirea de azi.

Directorul instituției, Doina Chircu, a declarat, pentru AGERPRES, că la inaugurare muzeul cuprindea patru secții în care, astăzi, se află peste 100.000 de exponate, jumătate dintre acestea provenind din paleoliticul superior, celelalte traversând epocile următoare până în secolul XX.

“Cea mai senzațională piesă aflată în colecțiile muzeului este scheletul celui mai vechi Homo Sapiens din Europa descoperit la Schela Cladovei, cea mai veche așezare umană de pe continent, azi cartier al municipiului Drobeta Turnu Severin, dezvoltată între anii 8.000-5.500 î.Hr.”, a afirmat Chircu.

Potrivit directoarei, tot în acest sit arheologic unic în lume, au fost scoase la iveală vestigii de o importanță covârșitoare pentru istoria civilizației umane. Este vorba de ruinele unui atelier de produs mărgele din malachite și de o parte din uneltele din silex utilizate la fabricarea acestor podoabe, ale unui altar de cult și a peste 65 de morminte datând din perioada 7.300-6.300 î.Hr.

În urma studierii acestor relicve, profesorul Vasile Boroneanț a tras concluzia în 1960 că o parte din aceste vestigii arheologice, unele conservate la Muzeul “Regiunii Porțile de Fier”, sunt o adevărată comoară pentru patrimoniul istoric național și internațional. Datarea cu carbon radioactiv a așezării Schela Cladovei confirmă vârsta de circa 8.750 de ani.

“Piesele descoperite la Schela Cladovei și aflate în tezaurul muzeului nostru au căpătat o recunoaștere mondială, figurând în tratatele preistorice și în cursurile universitare din întreaga lume. Ele confirmă că ne aflăm în posesia unor dovezi clare ale identificării unei civilizații încă necunoscută, comparabilă cu cele ale lumii preistorice din Valea Nilului, a Tigrului și Eufratului”, a precizat Chircu.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Dar nu numai aceasta dă unicitate Muzeului “Regiunii Porților de Fier”. În sala I, unde s-a amenajat expoziția de istorie a comunei primitive de la paleoliticul superior (aproximativ 30.000 de ani î.Hr.), sunt expuse unelte din silex colectate din peștera lui Climente și Cuina Turcului, săpăligi din corn de cerb utilizate în agricultură, săgeți din os și dinți de animale, vase unicat pentru serviciul religios și păstrarea hranei.

O atracție deosebită o reprezintă urnele, statuetele și podoabele specific culturii Gârla Mare, ornate cu motive spiralice și incizate, ceramica respectivă rivalizând cu cea cucuteniană.

Tot în această sală este expus, în copie, fiindcă originalul se află la Muzeul Național de Istorie București, marele tezaur de la Hinova (sec. XII î.Hr.), descoperit de fostul director al muzeului, Mișu Davidescu, în greutate de aproximativ 5 kilograme de aur de puritate 980? (24 de carate), compus din podoabe pentru frunte (diadema), pentru păr (inele de buclă), pentru gât (coliere din elemente romboidale, sferoidale, clopoței, cercei, gheruțe) și mâini (brățările) și un manșon cu butoni în greutate de 580 grame.

“Sala II este rezervată civilizației fierului. Întâlnim aici ceramică geto-dacică, unelte agricole și arme din fier, podoabe din argint și două vase din metal prețios pentru serviciul religios (Rhytonul de la Poroina Mare și Vasul de la Porțile de Fier), amândouă în replică (originalele se află la București și New York). Avem aici terme romane, chipul regelui Decebal și steagul de luptă al dacilor”, a spus Chircu.

Potrivit directoarei, în sala III este continuată istoria daco-romană, aici aflându-se scene de luptă de pe Columna lui Traian de la Roma, o hartă cu drumul săpat în stâncă de romani în Clisura Dunării, Tabula Traiană și cu șenalul navigabil amenajat printre stânci, în Cazane, pentru a permite trecerea corăbiilor cu militari romani. Tot aici mai sunt expuse în vitrine țintarul descoperit la Castrul roman Drobeta, care adăpostea o mie de soldați a căror unică responsabilitate era apărarea podului de peste Dunăre, obiectiv reconstituit în 1906, în miniatură, în sala IV, după macheta inginerului francez Edgar Duperrex.

“Sala V este destinată zeităților. Întâlnim aici statuete sculptate în piatră și marmură, turnate în bronz, acestea corespunzând întregului panteon deistic roman, realizate în ateliere locale ale provinciei nord-dunărene. O parte dintre acestea au fost aduse de coloniștii din provinciile orientale ale Imperiului Roman, printre ele: Isis, Osiris, Serapis, Apis și Mithras și Cybele. De un loc aparte se bucură aici reprezentările cultului Cavalerilor danubieni sau Cavalerului trac”, a mai arătat Chircu.

“Artefactele din sălile VI, VII, VIII și IX ne dau informații prețioase despre cetățile antice Drobeta și Dierna, despre cavalerii ioaniți, despre Cetatea medievală a Severinului, despre Cronica pictată de la Viena din 9-12 noiembrie 1330, despre domnitorii Țării Românești — Vlaicu Vodă, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara și Tudor Vladimirescu. Spații generoase sunt destinate secolelor XIX și XX, un periplu bine argumentat cu piese de o inestimabilă valoare patrimonială, permițându-ne astfel să aflăm amănunte despre istoria acestui colț de țară”, a adăugat directorul muzeului, Doina Chircu.

Tocmai de aceea, în perioada 23 decembrie 2009 — 23 decembrie 2014, Consiliul Județean Mehedinți, administratorul Muzeului “Regiunii Porților de Fier”, a implementat un proiect european “Reabilitarea complexului Muzeul Regiunii Porților de Fier și valorificarea lui ca produs turistic”, al cărui obiectiv este restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe. Proiectul are o valoare de 53.838.383,46 lei, din care 36.140.672,41 lei reprezentând valoarea eligibilă nerambursabilă a Uniunii Europene, 5.527.396,96 lei contribuția Guvernului României, iar 850.368,76 lei a Consiliului Județean Mehedinți.

“Proiectul în cauză urmărește dezvoltarea durabilă a infrastructurii de turism și punerea ei în valoare prin reconstituirea elementelor de civilizație romană (castrul roman Drobeta — prima cetate de piatră în Dacia Romană), Podul lui Traian, Thermele romane cu palestra și a elementelor de civilizație medievală (fortificația medievală din colțul de sud-vest al castrului roman și ruinele bisericii medievale cu contraforturi)”, a tras concluzia Doina Chircu.

Foto: (c) VIOREL LAZARESCU/ AGERPRES ARHIVA

Ea a mai arătat că și acvariul și exponatele din etnografia, fauna și flora regiunii Porților de Fier sunt ținte la fel de căutate de vizitatorii și cercetătorii care ajung la Drobeta Turnu Severin și vor să se întoarcă în timp, în lumile păstrate de memoria istoriei.

AGERPRES/(A — autor: Florian Copcea, editor: Cristian Anghelache)

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The birth certificate of the museum is a first exhibition of archaeological finds from the Drobeta Roman camp located close to the ruins of the foot of the Bridge of Apollodorus (103-105), opened on May 12, 1912 in a wing of the Traian High School as a permanent exhibition. With the addition of more artefacts, some discovered at various archeological sites in Danube riparian areas and others acquired, the exhibition relocated to the I. C. Frimu Hall of the Teodor Costescu Culture Palace, where it remained until 1972, when it relocated for good to its today’s address.

Museum director Doina Chircu told AGERPRES that when it opened, the museum had four sections that today house more than 100,000 exhibits, half of them dating back to the Upper Paleolithic and the remaining covering the next eras to the 20th century.

‘The most sensational item in the museum’s collections is the skeleton of Europe’s oldest Homo Sapiens discovered at Schela Cladovei, Europe’s oldest human settlement, today part of a quarter of the city of Drobeta Turnu Severin, developed in 8,000-5,500 B.C,’ said Chircu.

She added that also at this unique archaeological site, vestiges that are of high importance to the history of human civilisation have been unearthed: the ruins of a workshop that manufactured malachite beads and part of the flint tools used for their manufacturing, a cult altar and more than 65 tombs dating from 7,300-6,300 BC.

After studying the relics, Professor Vasile Boroneant concluded in 1960 that some of these archaeological vestiges, part of which had been preserved at the Iron Gates Region Museum, are a real treasure in the historical heritage of Romania and the rest of the world. Carbon dating of the Schela Cladovei settlement confirms its age of nearly 8,750 years.

‘The artefacts found at Schela Cladovei and displayed at our museum have won world recognition, having been included in the world’s ancient history treatises and university classes. They confirm the fact that we possess clear evidence of a still unknown civilisation comparable to the ancient worlds of the Nile Valley, Tiger Valley and the Euphrates,’ said Chircu.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

That is not all that imparts uniqueness to the Iron Gates Region Museum. Displayed in Hall I, where an exhibition of Upper Paleolithic history was mounted (about 30,000 years BC), are flint tools collected from the Climente and Cuina Turcului caves, including antler hoes for agricultural purposes, arrows of animal bone and teeth, as well as unique vessels for religious services and food storage.

Especially attractive are also urns, statuettes and ornaments of the Garla Mare civilisation that carry spiral and incised motifs, with the pottery rivalling the one of the Cucuteni civilisation.

Also in Hall I is a copy of the grand treasury of Hinova (12th century BC), discovered by the museum’s former director Misu Davidescu, that weighs nearly 5 kg of gold 980? pureness (24 karats), made up of a diadem, looped rings for hair, necklaces with rhomboid and spheroid elements, bells, earrings, bracelets and a sleeve with buttons weighing 580 grams.

‘Hall II is devoted to the Iron Age. Visitors can see here Gaeto-Dacian pottery, iron farm implements and weapons, silver ornaments and two vessels of precious metal for religious services — a rhyton of Poroina Mare and a vessel of Portile de Fier [Iron Gates], both of which are replicas of the original artefacts in Bucharest and New York, respectively. Also on display are Roman thermal baths, the face of King Decebal and the Dacians’ battle flag,’ said Chircu.

She said Hall III continues the history of Dacians and Romans, with battle scenes from the Trajan Column in Rome, a map with the road carved in a rock by Romans at Clisura Dunarii, Tabula Trajana and the navigable canal through the rocks at Cazane that allowed passage of Roman ships with soldiers. Also exhibited here is the structure built at the Roman camp of Drobeta that would house 1,000 Roman soldiers, tasked exclusively with defending the bridge over the Danube that was rebuilt in miniature in 1906 after a mock-up by French engineer Edgar Duperrex.

‘Hall V is devoted to deities. Visitors find here stone, marble and bronze statuettes that cover the entire Roman pantheon that were manufactured at the local workshops of the province in northern Danube. Some of them were imported by colonists from the Eastern provinces of the Roman Empire, including Isis, Osiris, Seraph, Aphis and Mithras, as well as Cybele. A special place is reserved to the representations of the Danubian Knights also known as the Thracian Knights,’ said Chircu.

‘The artefacts in halls VI, VII, VIII and IX provide precious information about the ancient bastions of Drobeta and Dierna, the Knights of St. John, the mediaeval bastion of Severin, the Painted Chronicles of Vienna of November 9-12, 1330, the rulers of Wallachia, Vlaicu Voda, Mircea the Old, Michael the Brave, Iancu of Hunedoara and Tudor Vladimirescu. Generous spaces are set aside for the 19th and the 20th centuries, both of which are well supported by highly valuable items, allowing visitors to find out about the history of the realm,’ said museum director Doina Chircu.

That is why, the Mehedinti County Council, the administrator of the Iron Gates Region Museum, carried out, December 23, 2009 — December 23, 2014, a European project for rehabilitating the Iron Gates Region Museum and capitalising on it as a tourist product which aim is the restauration and sustainable capitalisation on the local cultural heritage as well as creating/upgrading related infrastructure. The project is worth 53,838,383.46 lei, 36,140,672.41 of which is the eligible non-returnable European funding, 5,527,396.96 lei the contribution of the Romanian Government and 850,368.76 lei the contribution of the Mehedinti County Council.

‘The project is designed to sustainably develop tourist infrastructure and to capitalise on it by restoring elements of Roman civilisation (the Roman camp of Drobeta — the first stone bastion in Roman Dacia), the Trajan Bridge, the Roman thermal baths with palestrae, as well as elements of medieaval civilisation (the mediaeval fortification in the south-western corner of the Roman camp and the ruins of a mediaeval church with buttresses),’ Chircu concluded.

Photo credit: (c) Viorel LAZARESCU / AGERPRES ARCHIVE

She also said that an aquarium as well as exhibits depicting the ethnography, flora and fauna of the Iron Gates region are equally visited by tourists and researchers who arrive in Drobeta Turnu Severin and want to get back in time to the worlds that went down in history. AGERPRES

Photo credit: (c) Cornelia DUMITRU/ AGERPRES ARCHIVE

The centre was built in 1991, and two years later, it started operating under the auspices of the UNESCO — the National Commission of Romania. Located 20 kilometers from the city of Targoviste, the interfaith settlement of Vulcana Bai is a place of pilgrimage for Christians, Jews and Muslims. Access is from the national road DN 71 Targoviste — Sinaia, continuing west on County Road DJ 712 B.

The synagogue, mosque and church are built on three hills in an area called Braneasca of Vulcana Bai to stand for the world’s three monotheistic religions: Judaism, Islam and Christianity.

Photo credit: (c) Cornelia DUMITRU / AGERPRES ARCHIVE

‘Church services are currently held at the Orthodox church only. The synagogue and mosque have remained only symbolic, but church services may be held if there are believers who want to come to pray here. The Orthodox church was declared monastery in 2000. It was founded on the highest hill and is larger than the other two churches, built in a traditional style in the form of a cross, with an open porch in the Brancovenesc style. The fresco paintings are by painter Emil Stoica of Sotanga, while the interior sculptures are made of linden wood by the Dobra family of Vulcana Bai. Some small relics of St. John the Baptist are kept inside the church that were donated by Patriarch Diodorus I of Jerusalem,’ says spokesman for the Targoviste Archbishopric Marian Puiescu.

Judaism at the International Ecumenical Centre is represented by a Hebrew synagogue. The building is a simple one fitted with 12 windows representing the 12 tribes of Israel. There is also the Star of David and a seven-arm menorah.

The mosque at the International Ecumenical Centre is different from the other buildings in that it faces towards Mecca, instead of the East.

Helping with the construction of these houses of worship were a Christian called Ion Popescu, two Hebrews, brothers Rubi and Michael Zimmerman, and a Muslim family, Leila and Omar Akill.

‘The International Ecumenical Centre is not intended to be a parliament of religious denominations, or some religious authority, and it has not set to create a fusion between the denominations or to practice religious syncretism. It is simply designed to impart knowledge, to achieve rapprochement and understanding that ultimately determine vivid, dynamic and harmonious collaboration between ethnicities and religions,’ reads a description posted on the website of the Vulcana Bai’s Mayor’s Office vulcanabai.ro.

Photo credit: (c) Cornelia DUMITRU / AGERPRES ARCHIVE

At the Ecumenical Centre in Vulcana Bai, tourists come from all over the world, especially on weekends. They may pause for prayer and relax watching the unspoiled beauty of the place. Entrance to the centre is free. AGERPRES

Foto. (c) GIL PIETRAR/ AGERPRES ARHIVA

Tradiția cultivării viței de vie și a producerii vinului este veche de circa o mie de ani în zona Beltiugului, dar un accent mai mare s-a pus după colonizarea șvabilor, în secolul XVIII. În prezent aproape fiecare familie are propriul vin, produs după metodă proprie.

Beltiugul este o așezare veche. În localitate a avut reședința câteva sute de ani familia voievodului maramureșean Dragoș, maghiarizat Dragfy, după care a mutat-o la Ardud. Potrivit unei legende, după o bătălie cu pecenegii, regele Ladislau I al Ungariei s-a oprit în zona localității, a cerut ceva de băut și a primit vin într-un dovleac.

Pantele domoale ale dealurilor cu expunere sudică și solul roșiatic, puțin nisipos, fac ca zona să fie foarte bună pentru cultivarea viței de vie.

Pe dealul din Beltiug, beciurile răcoroase, clădite din cărămidă, sunt la câțiva metri distanță unul de celălalt, săpate în stâncă pentru a ține răcoare. Multe sunt construite din secolul XIX, dar sunt și unele noi, acestea din urmă cu toate dotările anului 2014. Beciurile sunt spațioase, în care vinul se depozitează atât în butoaie de lemn, cât și în recipiente din inox pentru o mai bună păstrare peste timp. Câțiva orășeni și-au construit chiar case de vacanță în zonă, cu pivnițe în subsol, zona fiind ideală pentru petrecerea unui week-end.

Despre vinul de Beltiug se spune că este cel mai savuros din județ și este vestit pentru calitatea sa indiscutabilă. Mulți dintre localnici nici măcar nu vor să vândă vin, își pregătesc atât cât au nevoie pentru a bea peste an și de sărbători. Unii dintre producători au reușit să-l îmbutelieze și să-l comercializeze. Alți întreprinzători au reușit să-și creeze deja adevărate branduri și să vândă chiar și peste hotare.

Majoritatea soiurilor sunt cunoscute în întreaga țară, respectiv Riesling, Traminer, Chardonnay, Sauvignon, Pinot Gris, Cabernet Sauvignon, Merlot sau Pinot Noir, dar sunt și soiuri hibride sau vinuri a căror comercializare este interzisă în Uniunea Europeană din cauza cantității mari de substanțe dăunătoare organismului, fiind permis doar consumul propriu.

În scopul promovării intereselor viticultorilor mai mici a fost constituită Asociația Vini-viticultorilor din Podgoriile Tradiționale Sătmărene. Primul obiectiv al acesteia este obținerea dreptului de a folosi ca indicație geografică denumirea “Dealurile Sătmarului”, zonele viticole din județ fiind incluse în momentul de față în regiunea viticolă “Dealurile Crișanei și Maramureșului”.

“Cred că s-a creat o nedreptate că indicația geografică a vinului de aici din Beltiug este Dealurile Crișanei. Noi suntem în județul Satu Mare. Din păcate, unii din Direcția Agricolă trebuiau să fie mai atenți, nu trebuiau să lase ca numele de Dealurile Sătmarului să aibă o suprafață foarte mică. Am pornit demersul și îmi doresc din tot sufletul să reușim ca vinul produs în județul Satu Mare să fie sub indicația geografică ‘Dealurile Sătmarului’. Eu cred că așa este corect, avem peste 1.000 de ha de vie în județul Satu Mare”, a afirmat Adrian Ștef, președintele Consiliului Județean Satu Mare.

Producătorii au încercat în ultimii trei ani obținerea acestui drept de folosință a denumirii, dar a fost nevoie de o asociație care să se ocupe de problemele organizatorice. Un alt scop al noii organizații este de a promova vinurile sătmărene pe piața națională și internațională.

Foto. (c) GIL PIETRAR/ AGERPRES ARHIVA

În județ sunt peste o mie de hectare de viță de vie, producția medie fiind de 5.000 de litri/ha.

Primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok Gurzău, a anunțat în cadrul Festivalului Vinului că se fac demersuri pentru includerea acestei zone unice în Europa pe lista UNESCO, astfel încât aceasta să fie protejată și promovată.

“Avem o tradiție de peste 1.000 de ani în vie, mai ales după venirea șvabilor, în 1730. Avem 690 de case și 390 de pivnițe. Cred că suntem unicat în Europa, încercăm să cuprindem pe lista UNESCO această zonă. Aici, tradiția viței de vie este de aproape 1.000 de ani. S-a dezvoltat foarte tare mai ales după colonizarea șvabilor în jurul anului 1730, tradiție care s-a menținut pe parcursul a două secole și jumătate. De altfel, pe timpul împărătesei Maria Tereza s-a cunoscut drumul vinului, din Beltiug foarte mult vin exportându-se în Viena”, a declarat primarul.

În perioada comunistă zona viticolă a avut de suferit, multe culturi s-au distrus. Viticultorii și-au revenit cu greu, au rămas în urmă în privința etichetării și prezentării vinurilor. În ultimii ani, producătorii mai mari s-au dezvoltat destul de mult, cu sprijinul fondurilor europene, și mai au mult de muncă până când zona viticolă își va recăpăta renumele de altădată.

AGERPRES/(AS — autor: Gheorghe Pietrar, editor: Cristian Anghelache)

Cunoscuta in special sub denumirile populare de catina alba, catina ghimpoasa, sau catina de rau, aceasta atinge in medie inaltimea de 1,5 – 4 metri, dar in conditii optime de mediu poate atinge si 8 metri. Cand clima zonei geografice unde creste este totusi prea aspra, catina se adapteaza la acest factor extern devenind un arbust tarator, scrie doctorulzilei.ro.

Catina constituie cea mai bogata sursa naturala de vitamina A, vitamina E, carotenoizi si flavonoizi.

“Catina este un medicament in sine. Contine vitamine liposolubile, care se absorb in sange si poate fi preparata ca ceai, dar se gaseste sub forma de sirop si chiar conservata in miere”, explica medicul primar Alice Popescu, specializat in medicina generala, acupunctura si fitoterapie, la Institutul National de Medicina Complementara si Alternativa.

In urma analizelor de laborator a reiesit ca fructul catinei contine substanta uscata in proportie de doar 10-20%, restul compozitiei constand in zaharuri, acizi organici, pectine, flavonoide, celuloza, proteine, ulei, betacaroten, fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, fier, tot complexul vitaminelor B.

Celebrul si cautatul ulei de catina contine la randul sau, in proportie de circa 80-90% acizi grasi esentiali, licopen, tocoferoli si fitosteroli. Semintele de catina sunt bogate in acizi grasi nesaturati, iar frunzele si scoarta arbustului contin tocoferol si sitosterol.

“In functie de situatie, se pot consuma 10-15 picaturi de ulei de catina de 2-3 ori pe zi”, afirma expertul in homeopatie.

Frunzele, scoarta, semintele, dar mai ales fructele de catina au rezultate extraordinare atat in scop medical, cat si alimentar:

1. Lupta impotriva asteniei. Datorita concentratiei foarte mari de vitamine, atat hidrosolubile (vitamina C), cat si liposolubile (vitaminele E, F), aceasta poate fi folosita ca un concentrat polivitaminic natural.
2. Creste imunitatea. Datorita numeroaselor vitamine pe care le contine, catina stimuleaza sistemul imunitar, ” mai ales in cazul copiilor si al persoanelor care trec printr-o perioada de solicitare crescuta”.
3. Protejeaza vederea. Catina este utila in mentinerea acuitatii vizuale, in special la persoanele trecute de 40 de ani”, adauga expertul Alice Popescu.
4. Tine cancerul la distanta. Datorita continutului de vitamine A, C, E si al altor substante flavonoide, catina este un foarte bun antioxidat si s-a demonstrat ca are efect antitumoral, fiind eficienta in tratarea pacientilor cu tumori si stari precanceroase.
5. Mentine pielea tanara. Pe langa vitamina C, catina mai contine vitaminele E si A, 2 nutrienti care ajuta la regenerarea pielii. Uleiul de catina este potrivit pentru toate tipurile de ten, avand un puternic efect antirid. Datorita ingredientelor active din continutul sau, uleiul de catina presat la rece vindeca pielea de arsuri (inclusiv solare), rani, psoriazis, dermatite, eczeme, acnee, herpes.

Arboretele de pe sărături
Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FLUX

Pentru a pune în valoare unicitatea zonei, Primăria Sovata a semnat cu Agenția de Dezvoltare Regională Centru, în 26 iulie 2011, contractul de finanțare pentru proiectul ‘Drumul Sării Sovata — Reabilitare și extindere infrastructura de vizitare a rezervației naturale Lacul Ursu și arboretele de pe sărături’, care este în execuție și se va finaliza în această lună și care va da posibilitatea turiștilor să viziteze zona, dar în același timp să o protejeze.

Arboretele de pe sărături
Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FLUX

Primarul orașului Sovata, Peter Ferenc, a spus că pe ‘Drumul Sării’ există Rezervația ‘Lacul Ursu și arboretele de pe sărături’, care se întinde pe o suprafață de 79 de hectare, cuprinde două lacuri amenajate, Ursu și Aluniș, precum și alte patru lacuri neamenajate, respectiv lacurile Roșu, Verde, Paraschiva și Mierlei. Drumul Sării va avea alei din lemn, pontoane și foișoare astfel încât turiștii să poată admira arboretul unic în lume, precum și lacurile saline neamenajate, fără însă a afecta în vreun fel rezervația.

‘Este ultimul nostru proiect pe POR care ar trebui să se finalizeze anul acesta, în iulie, sper că și constructorul o să respecte perioada contractată în așa fel încât pe data de 20 iulie, când se termină contractul, Drumul Sării să fie predat. Se lucrează momentan intens, aici vor fi două alei de studii în jurul lacului — aleea sării și aleea ursului — practic două poteci care vor trece prin anumite zone din aria protejată, cu panouri care vor descrie ce înseamnă această arie protejată, ce înseamnă această regiune a sării. Bineînțeles că vor fi și anumite panouri despre flora și fauna regiunii, cu explicații despre ce anume deosebește această regiune de alte regiuni. Știm foarte bine că este o regiune unică, nu numai în Europa, chiar și în lume, pentru că nicăieri lângă lacuri helioterme sărate nu se întâlnește o vegetație atât de abundentă. Deci suntem unici din acest punct de vedere și am considerat că este foarte important ca să explicăm și turiștilor acest fenomen, să aibă grijă tot mai mare de aceste regiuni, de această pădure care se află în jurul Lacului Ursu. Bineînțeles că este important ca turiștii să folosească exact aceste poteci și să nu umble peste tot pe unde apucă, deci să creăm condiții cât mai bune de plimbare prin aceste păduri și pe lângă aceste lacuri. Lacurile care nu pot fi folosite pentru îmbăiere vor fi închise, dar va exista posibilitatea de a umbla în jurul lor, va trebui ca stâncile de sare care există să fie iluminate, pentru ca cei care se plimbă seara să vadă cum arată aceste stânci de sare’, a spus primarul din Sovata, Peter Ferenc.

Edilul a arătat că astfel se încearcă să se creeze un spațiu cât mai mare de recreare pentru turiști, nu doar pentru cei care vin la tratament — întrucât Sovata este renumită prin apele sale sărate, prin nămolurile sapropelice, prin locurile de plimbare și locurile de recreere.

‘Asta dorim să dezvoltăm prin acest proiect, ca turiștii care vin la tratament la Sovata să aibă posibilități de a se plimba într-o zonă foarte sănătoasă pentru că aerul este bogat în sare, în mijlocul naturii, în mijlocul pădurii, unde plimbarea și apoi odihna pe o bancă este deosebit de importantă pentru cei care ne vizitează’, a spus Peter Ferenc.

Momentan stadiul fizic al construcției Drumului Sării este de 80%, iar cel material este de 60%, pentru că încă nu a fost realizată partea de iluminat public și partea de control video, care necesită o sumă mare.

‘Important este acum ca iluminatul regiunii și controlul video să fie cât mai repede realizate pentru că și din punct de vedere valoric este destul de mare și este și foarte important să poată fi folosit cât de repede. Mai avem întârzieri la un turn (foișor, n.r.) de 28 de metri înălțime, cu vizibilitate asupra regiunii. Acest turn, din păcate, din cauza solului sărat a trebuit să fie mutat, deci probabil nu se va încheia până în 20 iulie, acolo va trebui să facem o prelungire de contract. Am găsit un loc unde forajele permit construcția turnului, o să fie la capătul unei alei de studiu, cea a sării, dar noi sperăm că la mijlocul verii va putea finalizat și folosit de turiști’, a spus Peter Ferenc, care a precizat că valoarea totală a proiectului este de 1.100.000 de euro.

Directorul general al SC Balneoclimaterica SA Sovata, Fulop Nagy Janos, a remarcat importanța acestui proiect pentru stațiune, mai ales că, în România stațiunile balneoclimaterice sunt sărace în posibilități de agrement, ceea ce face ca însoțitorii celor veniți la tratament să se plictisească.

‘În general un pacient care vine pentru probleme de tratament, vine însoțit de soț/soție sau alți membri de familie, iar persoanele care nu vin cu scopul de tratament trebuie să-și petreacă timpul undeva. Și bineînțeles să aibă și o ședere plăcută și un concediu plăcut, un concediu activ. Ei, pentru acești oameni, de 10-15 ani începe să se ceva și în stațiunile balneoclimaterice din România. Aici ne încadrăm și noi, Sovata, cu diferite eforturi pe care le face în primul rând administrația publică locală și aici se încadrează acest proiect, Drumul Sării. Eu cred că este benefic pentru toți turiștii care vin în Sovata să poată să parcurgă acest traseu, amenajat în zona lacurilor și a ariei naturale protejate, care este o zonă de 79 de hectare de pădure și de luciu de apă, care se numește ‘Lacul Ursu și arboretele de pe sărături’, arie naturală protejată. Intrând în această arie naturală protejată, oamenii care o vizitează își pot da seama cum de există în același habitat foarte multă sare, un teren foarte sărat și o vegetație bogată, chiar aș zice eu neobișnuită pentru ariile în care predomină sarea. Acest traseu se parcurge între lacurile Ursu, Aluniș, Roșu și Verde, Lacul Negru și Lacul Mierlei, văzându-se indicatoare pe care scrie adâncimea, lungimea, lățimea, concentrația în sare, deci elemente hidro morfologice ale lacurilor dar și ale zonei, asupra vegetației care predomină în acest areal. Până la urmă este un loc în care se poate face o plimbare plăcută, cu locuri unde se poate servi o apă minerală, o răcoritoare, o bere, deci este un loc în care își regăsesc perioada de concediu cei care nu au venit în stațiune cu scopuri neapărate de tratament’, a susținut Fulop Nagy Janos.

Lacul Ursu
Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FLUX

Pentru a evidenția unicitatea zonei, istoricul Jozsa Andras a realizat o cercetare în urma căreia s-a stabilit că atât Lacul Ursu, care este cel mai frecventat loc de către turiștii care vizitează Stațiunea Balneoclimaterică Sovata, cât și zona, deține trei recorduri mondiale: primul record mondial este acela că e Ursu este lacul helioterm cel mai mare și mai cald din lume, al doilea record ar fi că este singurul lac cu apă sărată înconjurat de o vegetație bogată, datorită solului vulcanic care s-a depus în timp, iar al treilea record mondial — Lacul Ursu este singurul lac natural din lume al cărei dată de naștere se cunoaște cu o precizie de un minut. Acesta susține că Lacul Ursu s-a format în 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei pășuni pe care curgeau două pârâiașe, care dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare. Istoricul spune că, la data amintită, ora 11,00, în urma unei ploi torențiale apele au antrenat fânul și resturile vegetale de pe pășune și au obturat gaura din muntele de sare, iar astfel s-a ajuns la un lac cu o adâncime de circa 3.000 de metri.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Adrian Drăguț)

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FLUX

Fibula de la Suseni, o fibulă de tip passementerie, adică cu spirale, cu scut și cu pandantive, a fost descoperită din întâmplare în 1924 pe prima terasă a râului Mureș, pe partea dreaptă a râului, în apropierea comunei Suseni, la Fabrica de Cărămizi, într-un vas ceramic alături de alte obiecte din bronz, în majoritate fragmente. Frapant la această remarcabilă descoperire a fost faptul că deși celelalte obiecte de bronz din vas erau afectate de trecerea timpului, Fibula de la Suseni era întreagă și într-o stare foarte bună.

Întrucât nicăieri în lume nu a mai fost descoperită o astfel de piesă, oamenii de știință au numit Fibula de la Suseni fibulă de tip passementerie varianta Suseni, neputând-o clasifica în niciunul dintre cele trei tipuri de passementerie existente până în acel moment.

‘A fost descoperită incidental, nu a fost descoperită de arheologi și din această cauză nu există foarte mult detalii despre condițiile și caracterul descoperirii. Un mic detaliu pe care îl putem remarca este că a fost descoperită într-un vas de lut, adică piesele din bronz au fost depuse într-un vas de lut. Din păcate piesele vasului s-au pierdut și din această cauză încadrarea culturală a depozitului nu mai poate fi precizată. Descoperirea se numește ‘tezaur de bronzuri’ pentru că acesta conținea foarte multe piese de bronz, în jur de 100 de piese, printre care toporașe de bronz, fragmente de săbii sau de lame de săbii, brățări de bronz, fragmente de fibule, dar foarte multe piese erau fragmentare. Cea mai importantă piesă, care era întreagă, este Fibula de la Suseni, care se poate încadra în tipul fibulă de passementerie. Este un exemplar unicat, mai avem alte piese asemănătoare, dar o piesă identică cu Fibula de la Suseni nu mai există în lume. Avem piese asemănătoare și din Transilvania, nu atât de frumoase, unele întregi, altele fragmentare, mai avem fibule de tip passementerie și în Ungaria, Cehia, Slovacia, dar o astfel de piesă frumos lucrată, întreagă și chiar cu o condiție de păstrare foarte bună nu mai există (…) Unicitatea ei e dată de formă, Fibula de la Suseni este una de tip passementerie varianta Suseni, în condițiile în care în lume tipurile de passementerie sunt numerotate cu A, B și C’, a declarat cercetătorul Rezi Botond, din cadrul Muzeului Județean Mureș

Fibula se află în colecția Muzeului Județean Mureș, este cea mai importantă piesă, are 22-23 centimetri lungime și are o greutate de peste 300 de grame. Piesa este atribuită Epocii Bronzului sau sfârșitului Epocii Bronzului sau, în termeni științifici, este atribuită Hallstatt-ului timpuriu sau Hallstatt-ul A, adică prima Epocă a Fierului.

Această fibulă se presupune că era folosită ca accesoriu de îmbrăcăminte, se prindea haina cu ea în partea superioară a corpului, lângă umăr, însă cercetările au scos la iveală că Fibula de la Suseni nu prezintă urme de folosire.

‘În ce privește caracterul descoperirii, faptul că era într-un depozit sau într-un tezaur de bronz cercetătorii au ajuns la concluzia că probabil a avut și o conotație simbolică, era probabil o piesă de prestigiu. Piesa nu prea are urme de folosire, dar totuși este foarte frumos prelucrată. În Epoca Bronzului avem multe piese frumos prelucrate, dar păstrează urme de folosire, de deteriorare încă din preistorie. Dar sunt piese care turnate, dar nu au fost finisate și ajung în depozite. Piesa de la Suseni este una care a fost și frumos prelucrată, dar nu a fost folosită. De obicei în preistorie când un ornament este folosit, este de obicei alcătuit din mai multe părți, iar unele părți mai lipsesc sau sunt deteriorate. Fibula de la Suseni se păstrează în condiții foarte bune (…) Fibula ține de prima fază a perioadei hallstattiene, care în literatura europeană este încadrată Epocii Bronzului sau sfârșitului Epocii Bronzului, înseamnă în jurul secolului XII î.Hr. Fiind preistorie, nu putem vorbi de etnii, cine purta această podoabă, dar putem lega de anumite culturi arheologice. Această perioadă Hallstatt A este una cam problematică, pentru că nu știm exact aceste depozite de bronzuri cărei culturi aparțin’, a subliniat Rezi Botond.

Acesta a precizat că există atestată o cultură, Cultura Nova, de origine răsăriteană, care se răspândește din Nord-Vestul Mării Negre spre Republica Moldova de azi și cele mai vestice puncte cu descoperiri sunt undeva în zona Aiudului, la poalele Munților Apuseni, că această cultură atinge și pragul de secol XII î.Hr, dar prin metode arheologice depozitul de bronzuri de la Suseni nu poate fi legat de această cultură.

Specialiștii spun că din păcate nu au mai fost și alte descoperiri la Suseni, deși obiecte din bronz din zona acestei comune au mai ajuns în colecția Muzeului Județean Mureș.

‘Au fost donate Muzeului Județean alte două piese de bronz, o brățară și o daltă cu toc, tot de la Suseni, am fost în zonă, dar din păcate nu am găsit alte piese. Zona în care au ieșit la suprafață cele două piese sunt departe de depozitul unde a fost descoperită Fibula de la Suseni. Nu știm cine folosea această podoabă, pentru că nu am găsit-o într-un mormânt, de exemplu, care ne-ar fi putut da un răspuns pe baza cercetării antropologice a unui schelet (…) Astfel de piese sunt fie descoperiri izolate, fie găsite în depozite, care sunt privite ca și descoperiri cu o anumită încărcătură simbolică. Pentru cine sau cum au fost depuse, nu avem asemenea informații. Probabil pentru o divinitate’, a accentuat Rezi Botond.

Într-un articol intitulat ‘Le depot en bronze de Suseni’, publicat în 1952 în Revista Dacia I de Aurel Filimon, cel care în 1921 a înființat Muzeul din Târgu Mureș, au fost descrise condițiile în care a fost descoperită Fibula de la Suseni la cariera de argilă din localitate. Articolul citează afirmațiile unor muncitori potrivit cărora s-a descoperit o vază mare, care conținea obiecte de bronz. În articol se arată că ‘vaza care conținea obiectele s-a spart și n-a putut fi reconstruită. Comoara se compune din 91 de piese întregi și fragmentare’, iar în inventarul pieselor descoperite care a fost publicat — care ulterior a mai suferit unele modificări — figurează 8 vârfuri de lance, 10 securi cu dispozitiv de înmănușare (celturi), din care 5 întregi și 5 fragmentare, 14 seceri, 33 de brățări, 3 fragmente de săbii, fragmentare și fibulele, printre care și celebra Fibulă de la Suseni.

Descoperirea arheologică deosebit de valoroasă a devenit simbol al județului Mureș, figurează pe actuala stemă a județului și este distincția cea mai importantă care se acordă de către Instituția Prefectului — Județul Mureș de Ziua Națională a României.

AGERPRES / (A — autor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) ALEX MICSIK/ AGERPRES ARHIVA

Această mănăstire a fost prima fondată în afara spațiului săsesc, cu eventuale atribuții de misiune, “In metis Tatariae”, cum este menționat în primele documente descoperite de cercetători.

“În cazul Târgu Mureșului putem zice că fondarea mănăstirii a fost premergătoare dezvoltării urbane, deoarece la începutul secolului 14 orașul abia era un târg mai dezvoltat. Transilvania este enumerată printre cele opt provincii franciscane din regat în 1332, ca o provincie de sine stătătoare. (…) Conventul a fost menționat pentru prima dată în 1332, fiind a patra mănăstire franciscană din Transilvania. Următoarea însemnare datează din 1400, când este menționat liderul mănăstirii, Székely Antal, și conține prima informație referitoare la arhitectură, despre terminarea construcțiilor altarului bisericii”, a arătat directorul Muzeului Județean Mureș, Zoltan Soos.

Foto: (c) ALEX MICSIK/ AGERPRES ARHIVA

Potrivit acestuia, prin acest document — prima informație referitoare la arhitectură — s-a aflat că mănăstirea din Târgu Mureș primește autorizația papală de a ține pelerinaje anuale. Obținerea autorizației însemna, spune Zoltan Soos, în primul rând un sprijin financiar adus de pelerini, dar contribuie și la procesul de urbanizare a orașului.

“Presupunem că aceste pelerinaje au devenit o tradiție fiind uitate după convertirea orașului la calvinism în 1554. Un alt document, din 1444, menționează că mănăstirea era luată de la franciscanii conventuali și donată de către Ioan de Hunedoara franciscanilor observanți. În 1487 se menționează pentru prima oară fortificația din jurul mănăstirii, cu ocazia unei delimitări de intabulare, care vorbește despre șanțul cetății ca fiind unul dintre punctele de hotar (Wararokya). Fortificațiile din jurul mănăstirii s-au construit cu ajutorul financiar al vicevoievodului transilvan Ștefan Báthory, pentru protejarea mănăstirii, dar și a localnicilor de raidurile turcești care s-au sporit în a doua jumătate a secolului al XV-lea”, a explicat directorul Muzeului Județean Mureș.

Acesta a mai spus că, în 1492, Papa Alexandru al VI-lea confirmă statutul de Observant al mănăstirii Franciscane, iar fondarea unei case de Beghine (călugărițe franciscane) în 1503 a fost un eveniment de mare însemnătate pentru mănăstire.

“Acest eveniment putea să fie în relație cu activitatea scriptoriului din mănăstire, deoarece beghinele practicau deseori această îndeletnicire. Prima mențiune a scriptoriului mănăstirii este din 1522, când călugărul numit Hunyadi Kelemen a copiat un Breviariu”, a precizat Soos, care a arătat că documentele despre mănăstire încep să se înmulțească din secolul XVI-lea.

Un studiu realizat de Zoltan Soos evidențiază faptul că la sfârșitul secolului al XV-lea mănăstirea din Târgu Mureș este cea mai mare și cea mai importantă dintre mănăstirile Franciscane din Transilvania, dar că pierde acest statut în 1490 când se construiește mănăstirea Franciscană din Cluj.

“Totuși, rămâne un centru cultural, educațional, precum și centru de pelerinaj. În 1525 există cinci preoți care aveau dreptul să asculte spovedanii. În 1525 se găsește o comunitate numeroasă în mănăstirea Franciscană din Târgu Mureș, cu 24 de călugări, aceasta constituind a treia cea mai mare comunitate din Transilvania, după cea din Cluj, cu 34 de călugări în 1535, și cea din Mediaș, cu 25 de călugări în același an. S-a atestat existența unui Scriptorium lângă care probabil exista și o bibliotecă. Nu au rămas mărturii scrise nici despre existența unei școli care ar fi funcționat în mănăstire. Totuși putem deduce existența unei astfel de școli pe de o parte din analogii, pe de altă parte din evenimentele care au urmat transformării mănăstirii în biserică calvinistă”, se arată în studiul respectiv.

De asemenea, activitatea didactică a observanților era bine-cunoscută, mai ales că aceștia au menținut școli în cele mai multe dintre mănăstirile lor, cele din Ozora sau Szeged fiind cele mai renumite.

“Putem presupune existența unei școli în mănăstirea din Târgu Mureș și dacă luăm în considerare faptul că una dintre primele școli protestante și-a început activitatea chiar în clădirea fostei mănăstiri, doar la doi ani după dizolvarea mănăstirii Franciscane din Târgu Mureș. Anul 1556 marchează anul dizolvării comunității Franciscane, când doi nobili maghiari, Boldizsár Székelyfalvi Polyák și Tamás Koronkai Mihályfi, au atacat mănăstirea și au dat afară călugării, aducând în locul lor un preot luteran cu numele Balázs Káli”, se mai scrie în studiul respectiv.

Biserica din Cetatea Medievală este construită în stil gotic, aparține tipului de biserici sală, fiind compus dintr-o navă și dintr-un altar, având o lungime de 52,7 metri. Nava are o lungime de 31.5 metri și o lățime de 14.2 metri, iar altarul are o lungime de 21.20 metri și o lățime de 8.60 metri, având o închidere poligonală pe latura estică. Are patru ferestre pe latura sudică și încă trei ancadramente în partea poligonală, toate cele șapte ferestre păstrându-și mulura (element decorativ în relief) originală.

Din complexul monahal s-a păstrat biserica mănăstirii, turnul, sacristia și altarul capelei, care se află pe partea nordică a bisericii. Sacristia are două nivele, la parter fiind sacristia propriu-zisă, iar deasupra acesteia două camere. S-a păstrat ancadramentul gotic de la ușa sacristiei, intrarea în aceasta se află pe coridorul care leagă altarul bisericii de capelă și clădirile mănăstirești și are două ferestre care se termină în arc frânt. Sacristia are o boltă în formă de cruce, care a fost refăcută în anii ’70 pe baza amprentelor bolții originale.

Din fosta capelă a mănăstirii s-a păstrat o parte din altar, nava acestuia fiind demolată în secolul al 17-lea.

“De fapt, capela este prima biserică Franciscană din oraș, care, după construcția noii biserici, ce era mult mai mare, a fost transformată în capelă”, a precizat Soos.

Turnul, care are 55 metri înălțime și patru nivele, este amplasat pe partea nordică a bisericii, la punctul de întâlnire dintre altar și navă, are o planimetrie rectangulară de 8 x 9 metri, iar grosimea zidurilor la nivelul parterului atinge 1,8 metri. Deasupra nivelului patru al turnului este acoperișul, care are pe colțuri patru turnulețe și se consideră că acest turn gotic ar fi fost modelul pentru mai multe turnuri de biserici similare din zonă.

Pe fațada vestică a navei este portalul vestic, intrarea principală având două ferestre mari pe cele două părți. Portalul are deasupra un rezalit triunghiular. Pe partea sudică a navei s-au păstrat cinci ferestre gotice, încadrate între șase contraforturi având cadrul de piatră original, însă din păcate nu s-a păstrat mulura originală a acestora, are un profil simplu, păstrând elemente mai arhaice, formate din combinația a două colonete în formă de pară cu muchie ascuțită, respectiv teșită și un stâlp semirotunjit.

 În rezalitul porții s-a păstrat o frescă de la începutul anilor 1500, reprezentând martiriul Sfântului Leonard și având stema familiei Barlabássy și a regatului maghiar.

 Pe partea nordică a navei se regăsesc trei contraforturi, actualmente nu are nicio fereastră, dar în Evul Mediu avea o fereastră lângă turn, acum zidită.

Exteriorul altarului nu este tencuit și astfel se poate vedea tehnica de construcție a acestuia din sfârșitul secolului al XIV-lea. Bolta din interior este o boltă în formă de cruce larg răspândită și caracteristică arhitecturii gotice, ogivele având un profil în formă de pară, bolta a fost reconstruită cu ocazia restaurărilor din 1906.

Bolta are patru chei de boltă, puncte unde nervurile se întâlnesc, având pe ele diferite simboluri. Pe prima este simbolul unui trandafir cu opt petale (simbolul Sfântei Fecioare), pe a doua este o stemă cu patru câmpuri paralele (probabil stema dinastiei arpadiene), pe a treia este un simbol vegetal, iar pe a patra cheie de boltă sunt două câmpuri separate, pe cel superior sunt trei stele, iar pe cel dedesubt este un simbol de soare.

În urma săpăturilor arheologice din Cetatea Medievală — care a evoluat de la primele fortificații din secolul al XV-lea până în secolul al XVII-lea, când a luat forma care să păstrează și astăzi — au fost identificate numeroase urme aparținând mănăstirii franciscane, care conține foarte multă materie primă folosită în atelierele mănăstirii, unde se confecționau rozare din oase de cerb, care erau vândute pelerinilor.

Lucrările de reabilitare executate de Primăria Târgu Mureș în Cetatea Medievală în baza unui proiect european în valoare totală de peste 29,2 milioane de lei, au scos la suprafață și alte vestigii arheologice, unele unicat în România. În timpul lucrărilor de reabilitare a Cetății din Târgu Mureș a fost descoperit un atelier de prelucrare a bronzului din secolul al XV-lea, care este prima structură industrială de acest fel cel puțin în Transilvania. Descoperirea din Cetatea Târgu Mureș este cu atât mai importantă, cu cât în Transilvania Medievală nu se cunosc descoperiri arheologice care să indice structuri industriale specializate în prelucrarea bronzului.

Directorul Muzeului Județean Mureș, Zoltan Soos, a precizat că această descoperire este unicat pentru secolul al XV-lea. Atelierul a fost descoperit lângă fosta mănăstire franciscană, actuala Biserică a Cetății, și la început s-a crezut că e vorba de o casă din secolul al XVI-lea, dar mai apoi săpăturile au evidențiat practicarea unui meșteșug în secolul al XV-lea, care nu era foarte răspândit. Săpăturile au mai scos la iveală și pivnița unei case care la prima vedere părea să fie din secolul al XVI-lea, însă extinderea săpăturilor a arătat că este vorba despre o casă construită în două etape. Are o etapă din secolul al XV-lea și o adăugire, o lărgire din secolul XVI.

Deocamdată nu se cunoaște cum anume s-a ajuns ca în secolul al XV-lea la Târgu Mureș să funcționeze un atelier de prelucrare a bronzului și că se presupune că exista o transmitere a tehnologiei prin intermediul bisericii.

Lucrările de modernizare a Cetății au condus și la alte descoperiri arheologice de excepție, cum ar fi primul monument industrial din România, constând într-o fabrică de cărămidă din perioada secolelor XVI-XVII și o bucătărie aproape completă din secolul al XVII-lea. Cuptorul fabricii are trei arzătoare, este desfășurat pe o suprafață de circa 80 de metri pătrați, iar arheologii cred că este vorba despre fabrica de cărămidă mică, identificată în documentele vremii ca fiind Șura Mică. În documente apare Șura Mare și Șura Mică de cărămidă, al cărei loc încă nu a fost identificat. Arheologii au constatat că din cuptor s-au păstrat camerele de ardere și baza, întrucât partea superioară era întotdeauna refăcută la fiecare ardere, fiind din lut.

De asemenea, lucrările de reabilitare au scos la lumină și o bucătărie aproape completă din secolul al XVII-lea, aflată la subsolul actualei clădiri a Muzeului din Cetate, care a adăpostit primăria orașului la începutul secolului XVII, pe vremea ocupației austriece. La vechea primărie — o clădire în formă de U tipică arhitecturii baroce — s-a identificat temnița orașului, sala de ședințe, iar între cele două a fost descoperită o bucătărie.

“În secolul al XVII-lea avem documente scrise care fac referire la astfel de acte politice sau administrative, care se terminau cu o sărbătoare, se gătea, erau rețetele din vremea respectivă, era vin. În temnițe am identificat foarte multe materiale din echipamentul bucătăriei de secol XVII și asta este unicat în România până acum, deoarece să găsim atât de multe elemente dintr-o bucătărie de secol XVII este foarte probabil unic și așa va rămâne”, a spus Zoltan Soos.

El a arătat că descoperirile arheologice din Cetatea Târgu Mureș nu se opresc însă doar la vechea clădire a primăriei, întrucât în zona actualului centru de informare turistică a fost identificată și o casă meșteșugărească din secolele XV-XVI, iar în zona bastionului măcelarilor a fost identificată poarta de nord a cetății și un sistem de captare a apei folosită ca drenaj, ceea ce dovedește existența unui sistem destul de complex de infrastructură.

Cetatea Medievală din Târgu Mureș are o suprafață de aproape 4,3 hectare, este alcătuită dintr-o incintă fortificată cu șapte bastioane unite prin ziduri, care formează o curte interioară de mari dimensiuni. Cetatea are formă de pentagon, este înconjurată de un zid de apărare, bastioanele au 3-4 nivele, sunt tencuite la exterior și au ornamente simple în interior.

Prima fortăreață a fost construită pe actualul amplasament în anul 1492, din dispoziția voievodului Transilvaniei, Ștefan Bathory, a fost desăvârșită între anii 1602-1652, sub conducerea judelui Borsos Tamas, iar curtea interioară a Cetății se găsește Biserica Reformată și Clădirea Manutanței.

Prin proiectul cu finanțare europeană accesat de Primăria Târgu Mureș se urmărește reamenajarea și conservarea Cetății Medievale din Târgu Mureș prin care se urmărește valorificarea ansamblului prin introducerea în circuitul turistic al zonei și creșterea numărului de turiști, dar și punerea în siguranță și refuncționalizarea clădirilor și incintei.

Valoarea totală a proiectului finanțat prin POR este de peste 29,2 milioane de lei, din care peste 21,7 milioane de lei asistență financiară nerambursabilă și o contribuție proprie de 1,9 milioane de lei.

În cadrul proiectului de reabilitare se regăsesc lucrări de consolidare, reamenajare și reabilitare a clădirilor, aleilor, sistemelor de apă, canalizare, drenaj, precum și restaurarea componentelor artistice din incinta Cetății. În reabilitare au intrat toate cele patru corpuri de clădire din cetate, precum și cele șapte bastioane — Tăbăcarilor, Mic, Porții, Croitorilor, Măcelarilor, Dogarilor și Blănarilor — cărora li s-au stabilit deja destinațiile (centre de conferințe, săli de expoziții, ateliere, săli de spectacole, centre de informare turistică, spații muzeale etc.).

Amplul proiect prevede restaurarea componentelor artistice (picturi, stucaturi, fresce, elemente decorative exterioare, tâmplării), amenajarea căilor de acces pietonale, instalații electrice exterioare, restaurarea și remodelarea plasticii fațadelor — zidurile exterioare și interne, amenajări peisagistice și parc arheologic pentru evidențierea obiectivului reabilitat, lucrări de instalații apă, canal și sistem de drenaj în incintă, utilități, reclame și indicatoare turistice. Termenul de finalizare al lucrărilor este luna noiembrie a acestui an.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Cristian Anghelache)