A fost înființat la 10 aprilie 1914, sub numele de Muzeul Județului Tutova, ca un muzeu mixt, cu mai multe secții, respectiv artă, istorie, științele naturii. Bazele muzeului au fost puse de personalități marcante, printre care Gheorghe Constantin Râmniceanu, colonelul Petrescu Tocineanu, Ion Pallady, profesorul Store Belloescu și preotul Iacov Antonovici, acesta din urmă fiind și primul custode al muzeului.

Este adăpostit, din 1957, de o clădire monument de arhitectură, construită în stil neoclasic, după planurile arhitectului italian Giovani Baldorossi, palatul fostei prefecturi de Tutova. Din același an poartă și numele marelui arheolog Vasile Pârvan.

Colecțiile muzeului, din domeniile arheologiei, numismaticii, artei, au fost constituite îndeosebi prin donații din partea unor mari personalități, pasionați colecționari, între care: prof. dr. doc. Ion Chiricuță (1917-1988), dr. Marcel Vainfeld (1917-1990), dr. Constantin Teodorescu (1939-2011), prof. George Ivașcu.

Patrimoniul muzeul a fost îmbogățit și cu obiecte rezultate în urma cercetărilor arheologice, a transferurilor și achizițiilor, devenind instituție tot mai bogată și puternică, astfel că, în 1976, întreaga clădire a fostei Prefecturii a județului Tutova a intrat în posesia muzeului, cu cele 72 de încăperi, din care 49 cu destinație expozițională, potrivitwww.muzeuparvan.ro și www.historia.ro.

Printre bunurile de excepțională valoare, unele clasate în categoria tezaur a patrimoniului național, se numără lucrări de pictură de școală germană, italiană și spaniolă; sculptură românească, germană, spaniolă, franțuzească; tapiserii flamande și franțuzești; lăzi și garderobe italiene și franțuzești; comode, un pian Biedermeier de secol XIX; un altar de cult japonez (kamidana) de sfârșit de secol XVIII; paravane japoneze de secol XVIII-XIX; ceramică japoneză și chinezească de secol XVIII-XIX; icoane și porți împărătești de secol XVIII-XIX; bijuterii de secol XVII-XIX.

De asemenea, pot fi admirate picturi din perioada interbelică aparținând artiștilor: Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Iosif Iser, Francisc Șirato Dumitru Ghiață, Dimitrie Hârlescu, Ion Theodorescu — Sion, Camil Ressu; pictură contemporană de: Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Gheorghe Vânătoru, Michaela Eleutheriade, Lucia Dem. Bălăcescu, Octav Grigorescu, Rodica Lazăr, Angela Popa Brădean, Traian Brădean, Dan Hatmanu, Constantin Piliuță, Sorin Ilfoveanu, Ion Pacea, Ion Sălișteanu.

Un tablou mai puțin cunoscut, dar foarte valoros, realizat de pictorul Nicolae Grigorescu, se află în patrimoniul muzeal. Acest tablou îl înfățișează pe tatăl lui Alexandru Vlahuță, preotul Nectarie Vlahuță, și a fost donat muzeului în anii Primului Război Mondial, așa cum aratăwww.historia.ro.

Din anul 2004, patrimoniul administrativ al muzeului deține un nou spațiu expozițional, respectiv Pavilionul “Marcel Guguianu”, care găzduiește o parte din opera sculptorului bârlădean Marcel Guguianu, precum și cel mai modern Planetariu din țara noastră, un Observator astronomic cu trei telescoape și alte aparate de observații și un cinematograf 3D. Donațiile sculptorului Guguianu constau în sculpturi, machete, desene, mobilier, obiecte personale ce dau posibilitatea de a reface atelierul artistului și prezentarea operei.

De asemenea, șase colecții compuse din artă populară românească, artă plastică și decorativă europeană și orientală, numismatică, medalistică, arme, icoane, carte de patrimoniu, sunt organizate într-o clădire construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care a aparținut lui Alecu Sturdza Spătar.

Printre valorile de patrimoniu clasate în tezaur și fond, existente la secția de istorie — arheologie-numismatică, se numără: unelte din silex din paleolitic; unelte din os și din cupru sau vase de cult din neolitic; seceri, paftale, fibule, unelte din bronz, datând de la sfârșitul epocii bronzului; unelte de fier, vase, monede dacice de secol. III-I î.H.; vase pictate din cultura Cucuteni; tezaur de monede romane republicane (denari) din argint, de la Conțești; podoabe: piepteni, pandantive, medalioane de aur și argint, fibule de argint și bronz, coliere din pietre semiprețioase, chihlimbar, sticlă din secolele III-V.

Muzeul a fost puternic afectat de cutremurul din 4 martie 1977, inclusiv structura de rezistență, iar o parte din lucrările și obiectele de patrimoniu au avut de suferit, unele fiind pierdute pentru totdeauna. În perioada 1982-1990, au funcționat numai expozițiile permanente ale secțiilor de arheologie-istorie și artă.

Ample lucrări de consolidare și restaurare ale muzeului au avut loc între anii 2010-2012, demarate de Consiliul Județean Vaslui, printr-un proiect cu finanțare europeană.

În anul 2014, la aniversarea a 100 de ani de la înființare, Muzeul “Vasile Pârvan” a primit, în cadrul unei ceremonii găzduite de Instituția Prefectului Vaslui, Ordinul “Meritul” în grad de ofițer, categoria E, “Patrimoniul cultural național”.

AGERPRES (Documentare—Cerasela Bădiță, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Loredana CIOBANU / AGERPRES FOTO

Doamna Veronica, cea care a descoperit că din ochiul stâng al părintelui curg lacrimi și a dat vestea în tot satul, este un fel de “coordonator” al activității în zonă. Știe poveștile pelerinilor care vin să se închine la icoană, le povestește acestora cum a descoperit minunea, le dă oamenilor flori, îi ajută să aprindă candele sau lumânări. A ajuns, fără să vrea, vedetă. A dat interviuri pe la televiziuni, a intrat în direct la emisiuni, a vorbit cu zeci de ziariști.

“Oooh, iar mă pozați. Sunteți de la televiziune? Au venit o mulțime de ziariști în sat să întrebe despre icoană. M-am săturat de dat interviuri”, mărturisește, ușor stânjenită, doamna Veronica Popa.

Când e întrebată dacă icoana mai lăcrimează, femeia spune cu glas convingător: “Când sunt oameni aici, nu plânge, dar când nu e niciun pelerin plânge, iar asta e semn că părintele se bucură atunci când oamenii vin la el să-l vadă și să se închine”.

Oamenii locului au înțeles repede că despre satul lor se va vorbi altfel de acum încolo și s-au gândit să schimbe ceva. Troița care adăpostește icoana cu cel ce a fost numit “Sfântul Ardealului” a căpătat “haine” noi. A primit geamuri de termopan, în locul celor vechi și a fost văruită, în timp ce icoana a fost așezată într-o casetă de sticlă, ca să nu mai fie atinsă de pelerini.

Credincioșii vin cu mic cu mare la icoană, mai ales în zilele de duminică și stau la rând pentru a se închina. Unii vin cu speranța că minunea s-ar putea revărsa și asupra lor, alții, mai sceptici, țin să întrebe la intrarea în troiță, ce părere a avut Biserica despre icoana de la Pușcași.

Biserica din sat a trimis la locul troiței lumânări, care se vând cu 60 de bani bucata, autoritățile locale au montat afișe privind traseul către troiță și au amenajat un loc de parcare pentru mașinile care sosesc la Pușcași, iar unii săteni, mai “întreprinzători”, vând flori pelerinilor.

De când s-a aflat despre icoană, la Pușcași au venit mai mulți preoți. Fețele bisericești s-au rugat și au preferat să nu spună nimic cu privire la icoana lui Arsenie Boca. Prin vocea protopopului de Vaslui, Adrian Chirvasă, Biserica a exprimat un punct de vedere ferm și a îndemnat la cumpătare și răbdare.

“Biserica și credința ortodoxă au la baza lor minunea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos și Pogorârea Duhului Sfânt. Desfășurarea activității Bisericii este o lucrare minunată ea însăși, pentru faptul că Dumnezeu lucrează prin Biserica Sa pentru oameni. Spunem aceste cuvinte pentru a arăta că minunea este proprie doar Bisericii, dar referitor la icoana de la Pușcași este nevoie de răbdare, înțelepciune și credință. Dacă este ceva de la Dumnezeu, va continua și va dăinui, dacă nu este de la Dumnezeu, se va stinge. Este de dorit să evităm senzaționalul trecător și să căutăm pe Dumnezeu, pe Maica Domnului și pe sfinții Bisericii, dar și lucrarea minunată mai întâi prin credință, apoi smerenie și responsabilitate pentru ce primim, bine știind că în orice caz Dumnezeu dorește doar binele omului”, a afirmat protopopul de Vaslui, preotul Adrian Chirvasă.

Icoana de la Pușcași cu chipul părintelui Arsenie Boca a fost adusă de un sătean, de la Mănăstirea Lainici, și a fost așezată în troița ridicată de membrii familiei Motău, în memoria fetiței pe care au pierdut-o în urmă cu câțiva ani. O vecină a fost cea care a observat că icoana lăcrimează. La început femeia a crezut că i se pare, însă după ce a chemat mai mulți consăteni, oamenii sunt acum convinși că se află în fața unei minuni sau a unei prevestiri.

Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 în localitatea Vața de Sus (Hunedoara). A studiat la Academia Teologică “Andreiana” din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paștile anului 1940, a fost tuns în călugărie la Mânăstirea Brâncoveanu — Sâmbăta de Sus, primind numele Arsenie. Ca preot, duhovnic și stareț, va începe cu putere, cu duh apostolesc și chiar prorocesc mișcarea unică de la Sâmbăta, de redeșteptarea religioasă și morală a credincioșilor. A fost părinte ieromonah, teolog, artist plastic, stareț la Mănăstirea Brâncoveanu și apoi la Mănăstirea Prislop. În anul 1959, regimul comunist a desființat lăcașul de cult din Hunedoara, l-a transformat în cămin de bătrâni, iar părintele Arsenie Boca a fost alungat din mănăstire. Securitatea i-a interzis să mai slujească în vreo biserică din România. Părintele a fost arestat și torturat de fosta Securitate în anii 1948 și 1951 pentru presupuse legături cu legionarii, fapte negate de acesta. Închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea, condamnat la muncă silnică la Ocnele Mari și la Canal, părintele a revenit, la sfârșitul pedepsei, ca stareț la Mânăstirea Prislop. A fost unul dintre martirii gulagului comunist. A pictat biserica din comuna Drăgănescu, la 25 km de București.

Arsenie Boca este considerat ca cel mai mare duhovnic român al secolului XX. A trecut la cele veșnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop se perindă zilnic sute de pelerini. Anual, pe 28 noiembrie, mii de oameni sunt prezenți la slujba de pomenire a celui care, chiar fără a-l fi cunoscut direct, le-a schimbat viața, cel mai mare număr înregistrându-se în 2010, respectiv 30.000 de credincioși.

AGERPRES/(AS — autor: Loredana Ciobanu, editor: Cristian Anghelache)