Viitorul in romania

Facebook Twitter Email

– Nathaniel Rich prezintă în NYTimes.com ideea imortalităţii, care a prins contur în urma examinării unei specii de meduze, supranumită “meduza nemuritoare”. Cunoscută în mod oficial drept Turritopsis nutricula (şi uneori ca Turritopsis dohrnii), creatura minusculă are abilitatea de a-şi transforma celulele şi a le reîntineri.

Meduza se transformă într-un “chist”, din care se dezvoltă apoi o colonie de polipi, aceasta reprezentând prima etapă a vieţii ei. Din acel moment, meduza îşi continuă ciclul convenţional al vieţii, maturizându-se şi înmulţindu-se. Totuşi, în loc să moară, “gelatina nemuritoare” revine, din când în când, la forma coloniei de polipi. Această abilitate îi permite meduzei să ocolească moartea, fapt care o transformă, din punct de vedere biologic, într-un organism nemuritor.

Însă, cea mai frustrantă explicaţie pentru lipsa noastră de cunoştinţe privind meduzele nemuritoate este de natură tehnică. Din câte se pare, acest tip de organism este extraordinar de dificil de reprodus într-un laborator. Acest proces de creştere are nevoie de o atenţie sporită şi de o cantitate enormă de muncă repetitivă şi plictisitoare. Chiar şi aşa, doar în anumite condiţii favorabile (majoritatea dintre ele fiind încă necunoscute pentru biologi), o meduză Turritopsis va produce urmaşi.

 

Singurul om de ştiinţă care s-a “împrietenit” cu meduza

Povestea se învârte în jurul unui cercetător japonez excentric, Shin Kubota, de la Universitatea Kyoto. Acesta lucrează într-un laborator de biologie marină, localizat într-o clădire cu două etaje dintr-un oraş destul de liniştit, la patru ore distanţă de sudul metropolei Kyoto.

Kubota este singurul om de ştiinţă din lume care a reuşit să creeze condiţiile propice pentru creşterea acestei fiinţe într-un laborator.

În prima conversaţie telefonică, Kubota îi spune jurnalistului Rich că “aplicarea regulilor organismului Turritopsis în cazul fiinţelor umane este cel mai frumos vis al omenirii”.

“Odată ce identificăm modul în care meduza se întinereşte singură, ar trebui să reuşim să facem lucruri măreţe. Părerea mea este că vom evolua şi vom deveni şi noi nemuritori. Meduza nemuritoare este cea mai miraculoasă specie din întregul regn animal. Cred că va fi foarte uşor să rezolvăm misterul nemuririi şi să îl aplicăm în cazul fiinţelor umane”, a declarat Kubota pentru NYTimes.com.

“Misterul vieţii se ascunde în rădăcină”

Singura populaţie captivă de meduze nemuritoare din întreaga lume trăieşte în vase petri, aşezate la întâmplare pe mai multe rafturi ale unui frigider mic, din biroul lui Kubota.

La fel ca alte meduze, Turritopsis trece prin două etape principale ale vieţii, polip şi meduză.

În timpul etapei de meduză, organismul produce ouă sau spermatozoizi, care se combină pentru a crea larve, ce vor da naştere la alte colonii de polipi. În majoritatea speciilor, meduza moare după ce depune icrele, însă nu şi Turritopsis. Meduza întinereşte după atingerea maturităţii, proces numit transdiferenţiere, şi poate face acest lucru la nesfârşit.

Aşadar, după ce ajunge la maturitate,  meduza Turritopsis se scufundă până pe fundul oceanului, unde corpul său se aşează în “poziţia fătului” (varianta meduzelor). Organismul în formă de clopot îşi reabsoarbe tentaculele, iar apoi poate “involua” mai departe până ajunge în forma unei pete gelatinoase.

De-a lungul mai multor zile, această pată formează un înveliş exterior. Apoi, organismul prezintă o reţea de conexiuni ce seamănă cu nişte rădăcini, numite stoloni, care apoi cresc şi devin polipi. Din aceşti polipi iau naştere noi meduze, astfel că procesul o ia de la căpat.

“Misterul vieţii nu stă ascuns în procesele animalelor superioare. Misterul vieţii se ascunde în rădăcină, iar la rădăcina Copacului Vieţii se află meduza”, spune cercetătorul japonez.

Sursa: Financiarul

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Prima sondă săpată în perimetrul Neptun din Marea Neagră de către gigantul american ExxonMobil şi compania românească Petrom a indicat prezenţa unor zăcăminte de gaze naturale, potrivit unui comunicat comun al celor două companii.

Oficialii companiilor susţin însă că este prea devreme pentru a se preciza dacă aceste zăcăminte sunt sau nu comerciale.

O delegaţie a Exxon şi Petrom a fost primită astăzi la Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu. Acesta le-a spus investitorilor că noile descoperiri sunt importante, în contextul în care acum România este nevoită să suplimenteze importurile de gaze din Rusia, din cauza gerului, la preţuri foarte mari.

Premieră absolută pentru sectorul petrolier românesc

Aceasta este o premieră absolută pentru sectorul petrolier românesc, întrucât, până acum, forajul pe platoul continental s-a făcut doar la adâncimi mici, de câteva zeci de metri, iar acum este vorba de o adâncime de apei de aproximativ 1.000 de metri.

Sonda Domino 1 este situată la 170 de kilometri de ţărm. Se estimează că adâncimea sondei va fi de peste 3.000 de metri sub nivelul mării.

Forajul va fi executat de către vasul ultramodern de clasă mondială Deepwater Champion, care a sosit recent în apele româneşti special pentru acest proiect, după finalizarea programului de foraj derulat de Exxon în apele turceşti.

Investiţii de un milion de dolari pe zi

Potrivit unor declaraţii din această vară ale reprezentanţilor Exxon, în faza de explorare costurile companiilor vor fi de circa un milion de dolari pe zi. Dacă vor descoperi petrol şi gaze în acest perimetru, etapa de dezvoltare şi producţie va necesita investiţii între 3 şi 10 miliarde de dolari.

Operaţiunile de foraj sunt estimate să dureze circa 90 de zile, perioadă în care Exxon şi Petrom ar trebui să ştie dacă în acel perimetru se găsesc zăcăminte comerciale de hidrocarburi. Dacă se va confirma o descoperire comercială, dezvoltarea ulterioară a perimetrului Neptun va avea un impact industrial, social şi economic pozitiv semnificativ asupra României, mai spun petroliştii.

Sursa: http://www.adevarul.ro

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
wall-street.roDe Ionut Sisu / redactia Wall-Street | wall-street.ro – Ma, 10 ian. 2012

Dupa un 2011 in care aproape toate asteptarile legate de performanta investitiilor au fost spulberate, in 2012 majoritatea estimarilor merg pe repetarea situatiei de anul trecut. Totusi, in aceasta situatie trebuie avut in vedere si un citat celebru pe Wall Street: “Cand toti expertii estimeaza acelasi lucru, ceva diferit se va intampla”.

Mizeaza pe castigatorii din 2011

Poate cel mai realist sfat investitional in prezent, avand in vedere ca din punct de vedere economic 2012 nu arata cu mult mai diferit fata de anul trecut, noteaza marketwatch.com. In aceste conditii pare logic ca investitiile castigatoare din 2011 sa se repete si in acest an. Anul trecut, Bursa de la New York a fost singura dintre pietele dezvoltate care a reusit sa inchida anul pozitiv. Europa este pe cale sa intre intr-o noua recesiune iar in SUA estimarile de pana acum indica o crestere economica de cel mult 2%. Luand in calcul acest lucru, piata americana ar putea din nou sa se plaseze pe primul loc in topul randamentelor, chiar daca acestea vor fi foarte mici. Obligatiunile tarilor afectate doar intr-o mica masura de criza datoriilor ar putea sa fie preferatele investitorilor care cauta siguranta. De asemenea, pentru cei in cautarea unor castiguri ceva mai mari, obligatiunile corporative par sa fie solutia.

Actiunile defensive

Concentrati-va in primul rand pe mentinerea portofoliului si conservarea capitalului. In mod traditional, actiunile considerate defensive sunt cele ale companiilor din sectorul farmaceutic, alimentar si al utilitatilor. De notat ca in acest an sunt asteptate oferte publice secundare la cele doua companii de utilitati listate pe Bursa de la Bucuresti – Transelectrica si Transgaz, momente in care pretul acestor actiuni ar putea sa inregistreze tendinte ce cu greu pot fi anticipate.

Atentie la ciclurile economice!

“O parte dintre sectoarele ciclice vor reveni. O abordare echilibrata sectoriala, cu investitii atat defensive cat si in domenii ciclice, este esentiala in aceasta piata nebuna”, spune Alec Young, global equity strategist in cadrul S&P Capital. Acesta recomanda investirea unei parti a capitalului in companii din sectoare ramase in urma anul trecut. Pe lista acestuia: sectorul industrial, cel energetic, al materialelor de constructii, dar si cel al produselor chimice.

Actiunile care platesc dividende

Este de asteptat ca Romania sa fie in top la acest capitol in 2012, cel putin potrivit unor estimari ale Erste Group care mizeaza pe un randament al dividendelor de peste 10% pentru Transgaz si Petrom. Nici SIF-urile nu trebuie trecute cu vederea, mai ales avand in vedere ca incasarile din 2011 de pe urma vanzarii actiunilor BCR se vor reflecta in dividendele anuale.

Actiunile micilor companii

Rareori in topurile randamentelor primele locuri sunt ocupate de marile companii listate. Anul trecut, Oltchim a fost lider la cresteri pe BVB, urmata de Azomures si producatorul de piese auto Mefin. Nume mari precum Fondul Proprietatea, BRD sau Petrom au scazut cu procente cuprinse intre 10 si 34%. De altfel, Oltchim a avut un start de an in forta, actiunile combinatului chimic urcand deja cu 26%.

Actiunile marilor companii europene

In medie, un fond mutual european a pierdut 13% in 2011. Ca de obicei, dupa un val agresiv de vanzari, apare si teoria potrivit careia ce a fost mai rau este deja reflectat in piata, chiar daca, inca o runda de scaderi nu poate sa fie exclusa complet. Michael Harnett, chief global equity strategist in cadrul Bank of America Merrill Lynch, recomanda investitorilor, intr-un raport de analiza din decembrie, sa cumpere actiunile companiilor „cele mai bune si aflate in dificultate”. „Actiunile europene se afla la cel mai inalt nivel din ultimii 20 de ani de supravanzare in comparatie cu cele din SUA. Cumparati actiuni de calitate ridicata din Europa, cu venituri mari, un bilant contabil sanatos si marje bune”, spune Harnett.

Dolarul este regele

Avand in vedere ca scenariul recesiunii este cel mai probabil, analistii se asteapta ca euro sa piarda in continuare teren fata de dolarul american. „Avand in vedere amenintarea unui colaps total, este foarte probabil ca deprecierea euro sa fie preferata de majoritatea oficialilor europeni si de catre mediul de afaceri. Ca rezultat vom vedea un euro mai slab”, spun analistii companiei de servicii financiare Brown Brothers Harriman & Co. Gary Shilling, presedintele firmei de consultanta in investitii Gary Shilling & Co. mentioneaza ca dolarul ar trebui sa se aprecieze in continuare, in special fata de euro, dar si fata de asa-zisele „valute de marfuri”, precum dolarul australian, dolarul canadian si peso-ul mexican. „Este foarte probabil ca dolarul sa ramana principala valuta de tranzactionare internationala si principala valuta pentru rezerve. Nu exista monede care sa inlocuiasca dolarul in viitorul anticipat”, a declarat Shilling.

Ramaneti la aur

Expertii se asteapta ca Banca Centrala Europeana, Rezerva Federala Americana si alte institutii similare sa pompeze in continuare bani in sistemele financiare afectate de criza datoriilor. O asemenea situatie ar influenta pozitiv cotatiile aurului. „Aurul ramane una dintre cele mai bune metode pentru a specula aceste mutari ale politicienilor”, spune analistul Michael Harnett. Si analistii de la Standard & Poor’s sunt optimisti cu privire la evolutia metalului pretios. Agentia se asteapta la o evolutie orizontala in cea mai amre parte a anului, pentru ca apoi sa urmeze o tendinta de crestere. Potrivit S&P, aurul va inchide anul 2012 la circa 1.900 de dolari/uncie.

Volatilitatea domneste. Concentrati-va pe siguranta

Este foarte posibil ca volatilitatea ridicata care i-a zdruncinat pe investitori in 2011 sa persiste si in acest an. In aceste conditii, a rezista in piata poate sa fie o performanta. David Rosenberg, economistul sef al firmei de investitii Gluskin Sheff + Associates, indruma investitorii spre „siguranta si venituri la preturi rezonabile”, pe masura ce economia globala trece prin ceea ce este numita „mama tuturor cicluirilor de dezindatorare”. Acesta recomanda investitorilor sa se concentreze pe actiuni si obligatiuni de calitate ridicata, companiile profitabile din sectorul petrol si gaze, trusturi imobiliare, metale pretioase, si pe companiile care nu doar doar produc bunuri dorite de oameni, ci bunuri pe care acestia si trebui sa le detina.

IPO-uri si oferte publice

Daca se vor face anul acesta in Romania, IPO-urile si ofertele publice ar putea sa reprezinte o buna oportunitate de investitie. Chiar daca reprezentantii Oficiului pentru Privatizari nu se arata momentan dispusi sa ofere actiuni la preturi reduse micilor investitori, situatia s-ar putea schimba daca brokerii care intermediaza ofertele recomanda acest lucru si, bineinteles, daca statul este de acord. De asemenea, va fi interesant de urmarit evolutia unei companii mari noi listate pe Bursa de Valori Bucuresti, dupa circa patru ani de seceta. Transelectrica si Transgaz sunt asteptate sa faca oferte publice secundare in 2012, in vreme ce statul roman mai promite IPO-uri la Romgaz si Nuclearelectrica. Sursa imagini: sxc.hu, freedigitalphotos.net

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
Spaniolii de la GED au facut in acest an achizitii pe banda rulanta in Romania. Au cumparat, in doar cateva luni, o agentie de turism, un activ imobiliar de la Heineken si 30% din lantul Continental Hotels, o companie care are active imobilizate evaluate la 110 mil. euro. Oficialii fondului de investitii au vorbit pentru DailyBusiness.ro despre atractivitatea Romaniei in criza si “cum fac banii pui” in perioade dificile.

“Se pare ca actuala criza din Europa va dura inca 2-3 ani. Romania va fi una dintre cele mai atractive piete emergente pentru investitii in urmatorii patru ani, datorita si faptului ca economia va creste intr-un scenariu cu un nivel scazut al datoriei  (datoria publica si privata a Romaniei se va situa in curand in intervalul de 80% din PIB-ul tarii fata de raportul de peste 200% inregistrat in Spania, Portugalia, Italia)”,  a declarat Enrique Centelles Satrustegui, partener GED.

Nu este o surpriza ca perioadele dificile din punct de vedere economic sunt bune pentru achizitii, pentru ca poti cumpara mult mai ieftin, insa, cat poti sa castigi din “shopping-ul” de criza?   Oficialul GED da ca exemplu primul lor fond de investitii din Romania, din anii ’90.

“Din punct de vedere istoric, cele mai bune randamente ale fondurilor de private equity au fost realizate in perioadele de criza, acest lucru s-a intamplat, de exemplu, cu primul nostru fond din Romania unde ne-am confruntat cu razboiul ex-Iugoslav, care a redus cu 20% PIB-ul tarii, dar am continuat sa investim, iar in cele din urma am reusit multiplicarea banilor de 2,5 ori pentru fondul respectiv”, a explicat Enrique Centelles Satrustegui.

Cat de ieftin se cumpara acum in Romania? Partenerul GED spune ca nu are date pentru Romania, insa precizeaza ca “Multiplii tranzactiei au scazut in toata Europa din cauza lipsei de lichiditati de pe piata. Nu avem date pentru Romania, in special, pentru ca au existat putine tranzactii pe piata locala in perioada 2009-2011”, a declarat el.

Ce a cumparat GED in acest an?   In aprilie, fondul de investitii GED, care detine grupul Happy Tour, a achizitionat pachetul majoritar al tour-operatorului Prestige Tours.   Aceasta a fost cea de-a 4-a achizitie a GED in industria turismului romanesc din 2007, cand a cumparat Happy Tour.

Tranzactia a fost realizata prin intermediul Happy Tour, la fel ca si in cazul celorlalte doua achizitii, Paravion si Travel House.

Tot in acest an, GED a preluat printr-un fond de investitii imobiliare din portofoliu o companie a Heineken Romania. Tranzactia include proprietati evaluate in acest an la 3,6 mil. euro.

Cea mai noua tranzactie este preluarea a 30% din Continental Hotels.

Fondul de investitii GED detine in Romania participatii la Happy Tour, Paravion, Travel House, Diamedix, Bioservice, Total Energy Business, Rosegur, Fonomat, Inforpress si RED Capital Management.

02 septembrie 2011, ora 08:02, autor(i): Cristina Mihai | 534 afisari

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva