Organismul nostru are nevoie de o grijă deosebită pentru o mai bună adaptare la acești factori externi. Astfel, pe lângă adoptarea unei vestimentații potrivite, fiecare dintre noi trebuie să evite deshidratarea, să se alimenteze corespunzător, cu un meniu bazat pe multe legume și fructe, dar să respecte și anumite restricții. Toate aceste măsuri nu trebuie să ne priveze, însă, de senzațiile olfactive, gustative și vizuale dintre cele mai plăcute, pe care ni le oferă multe dintre vinurile noastre.

Trebuie însă să le alegem în cunoștință de cauză și să le consumăm în cantități moderate.

Consumul moderat de vin, recomandat în orice ocazie și în orice anotimp, devine important mai ales în sezonul de vară.

Recomandările referitoare la moderație, făcute de autoritățile medicale, de producători sau de comercianți, diferă, însă, de la un individ la altul, de la femei la bărbați și țin cont de greutatea corporală, de starea de sănătate, de asocierea sau nu cu mâncăruri.

În general, se consideră că un consum moderat de vin, responsabil, este de 2-3 pahare (80-120 mililitri) pe zi pentru bărbați și 1-2 pahare pentru femei, notează prof. dr. Liviu Dejeu în cartea ”Vinul și sănătatea” (2011), valorile apropiate de minim fiind mai potrivite pentru sezonul de vară.

Un alt factor important, care trebuie avut în vedere, este tăria alcoolică a vinului. În țările occidentale, este preponderentă preferința pentru vinurile ușoare, de 10-11% vol., în timp ce în țara noastră este vădită tendința spre consumul vinurilor cu tărie alcoolică mai mare, chiar de 13-14% vol. Aceasta este determinată și de încălzirea climatică, care favorizează acumulările sporite de zaharuri și, prin urmare, conținuturi în alcool mai ridicate, fără ca aceasta să se coreleze cu însușirile calitative ale vinului. Cu atât mai mult, pentru perioadele caniculare, sunt recomandate vinurile ușoare, seci, răcoritoare, consumate la masa de prânz și la cină, precum și evitarea băuturilor ”tari”, precum țuica, vodka, rachiul, coniacul, whisky-ul etc.

Aciditatea vinului este și ea importantă, pentru că aceasta îi conferă o anumită prospețime, vioiciune, vigoare, însușiri care fac ca vinul să fie consumat cu plăcere, mai ales în anotimpul de vară. Vinuri cu aciditate ridicată se obțin la noi în țară în podgoriile și în centrele viticole mai nordice, cu climat mai răcoros (Podișul Transilvaniei, nord-vestul țării, nordul Moldovei etc). Totodată, sunt importante și soiurile care la maturitate au un conținut mai ridicat în aciditate, printre acestea numărându-se Iordană, Mustoasă de Măderat, Majarcă albă, Frâncușă, Galbenă de Odobești, Plăvaie, Fetească regală, Fetească albă, care sunt cultivate în aceste zone.

Se ține seama, de asemenea, și de armonia dintre vin și preparatele culinare. În anotimpurile de vară, când meniurile sunt preparate cu multe legume proaspete și carne albă de pasăre, mâncăruri pe bază de pește, brânzeturi, sunt preferate vinurile albe, seci, tinere, cu o fructuozitate pronunțată. Selecția vinurilor albe, mai ușoare, aduce o răcoare delicată în zilele caniculare de vară, putând fi asociate cu mâncăruri pe bază de sparanghel, vinete, dovlecei, roșii, ciuperci, conopidă etc. Setea de vară poate fi stinsă cu un vin de Crâmpoșie, Galbenă de Odobești, Zghihară de Huși, Mustoasă de Măderat, Frâncușă, recomandă prof. dr. C.Țârdea.

Vara sunt recomandate și vinurile roze, seci, precum și spumantele, acestea din urmă putând fi asociate cu majoritatea mâncărurilor, de la antreuri până la desert.

Vinurile albe și roze se servesc, de obicei, la temperaturi situate între 10 și 12 grade Celsius. Răcirea vinurilor albe urmărește exaltarea prospețimii și a fructuozității. Se recomandă introducerea sticlelor în frigider sau în frapiere umplute pe jumătate cu gheață și apă, evitându-se introducerea lor în congelator, întrucât răcirea bruscă duce la o pierdere din buchetul specific vinului sau chiar la accentuarea unor defecte, fără a mai menționa riscul spargerilor de sticle. De asemenea, nu este indicată nici introducerea cuburilor de gheață în vinul din pahar.

Vinurile spumante, printre care șampania sau Muscatul spumant, se servesc la temperaturi mai scăzute, de 6-8 grade Celsius, această temperatură permițând o perlare (degajare a bulelor) de lungă durată.

Potrivit legislației internaționale de protejare a denumirilor de origine, termenul “șampanie” nu poate fi folosit decât pentru vinul spumant obținut în renumita podgorie franceză Champagne.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) Andreea ONOGEA/Arhiva AGERPRES

Principalele caracteristici ale soiurilor de struguri pentru masă se referă la: mărimea strugurilor (mari și foarte mari); compactitatea acestora (struguri rari în boabe); mărimea boabelor (mari și foarte mari); culoarea boabelor (galben-auriu, roșu-închis etc); prezența stratului de pruină (stratul ceros de la suprafața boabelor), care asigură starea de prospețime și sănătate, menționează prof. dr. Liviu Dejeu în cartea ”Viticultura” (2010).

Soiul Victoria a fost obținut la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Viti-Vinicolă Drăgășani, de către cercetătorii dr. Victoria Lepădatu și dr. Gheorghe Condei, prin încrucișarea soiurilor Cardinal și Afuz Ali, și a fost omologat în anul 1978.

În prezent, Victoria este răspândit în majoritatea țărilor cultivatoare de soiuri de struguri pentru masă din lume, printre care Italia, Grecia, Turcia, Spania, Africa de Sud, China, Australia etc. În cartea sa, ”Viticoltura di qualita” (2005), profesorul Mario Fregoni, de la Universitatea Piacenza din Italia, fost președinte al Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), un mare prieten al viticultorilor români și Doctor Honoris Causa al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, aprecia acest soi ca fiind deosebit de valoros. De altfel, în Italia, principala țară europeană cultivatoare de soiuri pentru struguri de masă, Victoria, cu o suprafață de peste 2.400 ha, ocupa locul al II-lea, după soiul Italia, în ierarhia acestei direcții de producție, fiind principalul soi cu maturare timpurie din această țară.

Soiul Victoria se dezvoltă foarte bine pe terenuri fertile, bine drenate, situate, de regulă, la baza versanților.

Strugurii sunt mari și foarte mari (400-600 g), de formă conică sau cilindro-conică, sunt lacși (rari în boabe), cu boabe ovale, foarte mari (8-10 g), cu pielița aderentă la miez, de culoare galben-verzuie, cu pulpa cărnoasă, crocantă, cu gust plăcut, echilibrat. Maturarea strugurilor este timpurie, la începutul lunii august, în sudul țării, și în cea de-a doua jumătate a lunii august în podgoriile nordice ale României. La maturare, conținutul în zaharuri atinge 150-155 g/l, potrivit prof dr. Adriana Indreaș.

Soiul are o rezistență bună la ger (la temperaturi minime cuprinse între minus 18 și minus 20 grade Celsius), la secetă, dar și la brumele și la înghețurile de primăvară. De asemenea, strugurii sunt rezistenți la transport și la păstrare.

Datorită numărului și mărimii strugurilor, soiul Victoria se caracterizează printr-o fertilitate bună și printr-o productivitate foarte mare.

AGERPRES/(Documentare — Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Diversitatea condițiilor pedoclimatice ale României, varietatea formelor de relief și a altor condiții favorabile a permis statornicirea, pe teritoriul țării noastre, a numeroase soiuri valoroase de viță-de-vie, unele dintre ele intrate în legendă. După dezastrul filoxeric de la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu refacerea viticulturii s-au introdus și extins în cultură o serie de soiuri valoroase din sortimentul mondial, cum ar fi Cabernet Sauvignon sau Merlot. Alături de aceste două categorii, în cea de-a doua jumătate a secolului trecut, prin munca de ameliorare a specialiștilor, s-au obținut peste 70 de soiuri noi, care au contribuit substanțial la diversificarea sortimentului viticol.

Un loc aparte în ierarhia noilor creații îl ocupă soiul Negru de Drăgășani, obținut la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Viti-Vinicolă Drăgășani, în anul 1993, prin hibridarea sexuată a soiurilor Negru vârtos, soi vechi românesc, cu Saperavi, soi de origine gruzină. Acest proces a fost realizat de specialiștii Mircea Mărculescu și Mircea Vlădășel. Negru de Drăgășani este fratele mai mic al lui Novac, un alt soi de struguri obținut tot la SCDVV Drăgășani din aceleași soiuri, Negru Vârtos și Saperavi, de către specialistul Mircea Mărculescu, în 1987.

Strugurii soiului Negru de Drăgășani sunt mijlocii, cu o greutate cuprinsă între 180 și 200 grame, conici, cu baza lățită, semi-compacți, cu boabe mijlocii, sferice, cu pielița de grosime mijlocie, colorată în negru-albăstrui, cu pulpa zemoasă și mustul necolorat, notează prof. dr. Liliana Rotaru în ”Soiuri de viță-de-vie pentru struguri de vin” (2009). Maturarea strugurilor are loc spre sfârșitul lunii septembrie, cu acumulări de zaharuri de 195-230 g/l. Soiul are o bună rezistență la ger, secetă, mană și făinare și o toleranță mare la putregaiul cenușiu al strugurilor.

Deși relativ nou, soiul Negru de Drăgășani este prezentat în cartea ”Wine Grapes”, publicată de Jancis Robinson, Julia Harding și José Vouillamoz (2012), printre cele 1.368 de soiuri de viță-de-vie din toată lumea, cu potențial de producere a vinurilor catifelate, cu aromă fructată.

Maturat la baric (fr. barique — butoi de stejar cu o capacitate de 225 l) timp de 6 luni, vinul Negru de Drăgășani are o culoare roșu-rubiniu intens, strălucitor, cu arome intense de cireșe amare și fructe de pădure și nuanțe de condimente. Vinul este sec, plin, puternic și echilibrat, cu astringență moderată și cu o tărie alcoolică ridicată, de minim 12,5%, notează site-ul www.vinarte.ro. Vinurile tinere sunt fructuoase, iar prin maturare capătă un buchet mai complex.

Vinurile obținute din Negru de Drăgășani se armonizează cu mezeluri, preparate din carne roșie, vânat, preparate tradiționale românești pe bază de carne, brânzeturi proaspete, paste și orez.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)

Povestea soiului Braghină se regăsește într-o legendă consemnată în volumul ”Metamorfozele vinului. Legende și povestiri despre vița-de-vie și despre vin”, coordonat de acad. Gherasim Constantinescu, și este strâns legată de povestea soiului Gordan, originar din aceeași podgorie.

Se pare că numele de Braghina ar proveni de la Bagrina, numele uneia dintre fetele regelui dac Burebista (cca 82 î.Hr.-cca 44 î.Hr.), iar soiul Gordan ar cinsti pe un vestit ostaș, Gordan, al cărui tată era stegarul regelui. Tatăl era un ostaș foarte curajos, care nu dăduse înapoi în nicio luptă, oricât de grea ar fi fost, păzind mai întâi viața regelui și ducându-i-se, astfel, vestea în întreaga Dacie. Avea însă un secret care-l făcea de nebiruit: înainte de a porni la luptă, soția sa, Cârlogana, îi dădea să bea un ulcior din vinul numai de dânsa știut.

La vremea aceea, vinurilor de pe meleagurile Daciei li se dusese vestea în lumea întreagă pentru savoarea lor deosebită, atrăgând, astfel, hoardele barbare dornice de această băutură. Mai mult decât atât, înșiși ostașii lui Burebista începuseră să consume cam mult vin, deseori fără măsură. Și așa, cu inima strânsă, regele a dat ordin să fie scoase toate viile roditoare din țară. Cu toate acestea, Dacia a fost din nou atacată de puhoaie de năvălitori, cărora Burebista trebuia să le țină piept. De obicei, el ieșea la luptă în fruntea ostașilor, iar alături de el se afla mereu stegarul. Iată, însă, că, într-una dintre lupte, stegarul își pierdu viața. Cu toate că Burebista a câștigat bătălia, nu s-a putut bucura pe deplin de aceasta, gândindu-se la atâtea vieți pierdute și, mai ales, la cea a credinciosului stegar.

Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

În timpul acesta, creștea, acasă la stegar, fiul acestuia, Gordan, în grija maicii sale, Cârlogana. Când a venit vremea ca și acesta să plece la luptă, Cârlogana l-a dus în beciul casei, unde ascunsese, sub o lespede, un butoi cu vin din care se întărise, pe vremuri, tatăl său. După ce a băut din acest vin, lui Gordan i-a dispărut orice fel de teamă de moarte, iar la luptă s-a dovedit de un curaj deosebit. Impresionat de vitejia lui Gordan, regele a dat ordin să-i fie adus pentru a-1 lăuda.

Când a ajuns Gordan la curtea regelui, Burebista se afla pe tronul său, iar la picioarele tronului, era așezată, pe un scaun, fiica sa, Bagrina, de o frumusețe extraordinară. Gordan a rămas impresionat la vederea fetei, iar aceasta, la rândul ei, s-a simțit cucerită pe dată de frumusețea ostașului. Întrebându-l regele de unde are atâta putere și curaj, Gordan a povestit taina mamei sale, care ascunsese un butoi cu vin, nedând ascultare poruncii regelui. Din acel moment, regele a dat ordin să se cultive din nou viță-de-vie pe toate dealurile țării, iar celor doi tineri le-a spus: ”(…) iar voi, copii, fiindcă văd că vă iubiți, să vă uniți și să fiți fericiți. Vă binecuvântez ca rege și ca tată!”. Și astfel, poporul dac a dat aceste două nume, Braghina și Gordan, unor soiuri de struguri care au intrat în sortimentul vinurilor de Drăgășani, la care se asociază și Cârlogana — Crâmpoșia.

De asemenea, alte surse documentare fac referire la faptul că Bagrina era atrasă de frumusețea acestor struguri, iar viticulturii, observând acest lucru, au botezat soiul cu numele Braghina.

În timp, Braghina și celelalte soiuri românești au fost cultivate pe malul stâng al Oltului, în apropierea cetății Buridava, cunoscut centru politic geto-dacic. Vinurile produse aici au fost apreciate atât de populația dacă, cât și de legiunile romane care au trecut prin zonă, în drumul lor spre Buridava (anul 101). Se spune că Braghina ar fi fost un vin apreciat de domnii Mircea cel Bătrân (1386-1418) și Mihai Viteazul (1593-1601), pe care l-ar fi băut alături de frații Buzescu (Radu, Preda și Stroe), pentru a-și sărbători victoriile.

Soiul Braghină, alături de alte 10 soiuri autohtone românești, este prezentat în ”Traité de Viticulture-Ampelographie”, amplă lucrare în 7 volume, semnată de specialiștii Pierre Viala și Victor Vermorel și publicată la Paris, la începutul secolului trecut, între 1901 și 1910. Mai recent, soiul apare și în volumul ”Wine Grapes” (2012), de Jancis Robinson, Julia Hardening și José Vouillmoz, fiind cunoscut nu numai la Drăgășani, în renumitul sortiment, ci și pe Valea Timocului, în estul Serbiei și în Bulgaria, sub numele de Bagrina.

Fiind un soi autosteril (florile viței nu pot crea rod cu polen propriu), Braghina a fost cultivată în sortiment biologic cu soiul românesc Gordan. Este cultivată îndeosebi în Oltenia, unde este cunoscută sub sinonimele Braghină roșie rară, Braghină de Drăgășani, Poamă roșie, Braghină cu bobul mare, Braghină mare.

Strugurii sunt mari, rămuroși, cu boabe rare, de formă sferică, având pielița de culoare roșu deschis. Se caracterizează printr-o maturare târzie, recoltându-se în cursul lunii octombrie, când acumulează 170-190 g/l zaharuri, uneori chiar 210 g/l, notează I. Pușcă în volumul ”Vechi soiuri românești de viță-de-vie”. Vinificați după o tehnologie tradițională, din strugurii de Braghină se pot obține excelente vinuri rozé, cu o tărie alcoolică medie de 10-11% vol. și cu o aciditate naturală destul de ridicată, de 5-6 g/l.

Vinurile rozé de Braghină, seci, se armonizează cu mâncăruri pe bază de pește, carne de pasăre și brânzeturi proaspete.

AGERPRES/(Documentare — Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Constantin DUMA / Arhiva AGERPRES

Izvoarele istorice atestă cultura viței-de-vie pe aceste meleaguri încă de pe vremea geto-dacilor, ceea ce confirmă faptul că Drăgășani este cea mai veche podgorie din Oltenia. Deși nu există dovezi scrise cu privire la originea exactă a Crâmpoșiei, se poate spune că soiul este la fel de vechi, datând tot de pe vremea geto-dacilor, în baza faptului că se identifică cu podgoria de origine. În sprijinul acestei ipoteze vine și afirmația profesorului Teodor Martin, coordonatorul volumului ”Struguri de masă” (1974): ”Soi autohton… se apreciază a fi foarte vechi, ca unul din puținele soiuri dacice, care au supraviețuit peste veacuri”.

Se cultivă, în prezent, numai pe teritoriul românesc, cu precădere în podgoria Drăgășani, și răzleț în câteva centre viticole din podgoria Dealu Mare.

Crâmpoșia era cunoscută și sub denumirea Cârloganca, în Județul Romanați (una dintre unitățile administrative ale României dinainte de 1950), după comuna Cârlogani, localitate situată în sudul podgoriei Drăgășani. În prezent, i se mai spune, îndeosebi în Oltenia, Cârlogancă și Băldoaie. În podgoria Dealu Mare i se mai spune Ciolan.

Fiind un soi autosteril (florile viței nu pot crea rod cu polen propriu), el a fost cultivat în sortiment biologic cu soiul românesc Gordan, care este un bun polenizator, localnicii adăugând, ulterior, Braghina și Tămâioasa românească, cele patru soiuri constituind vechiul sortiment al podgoriei Drăgășani, până la filoxeră (1884): Crâmpoșie 30%, Gordan 30%, Braghină 30% și Tămâioasă românească 10%. De aici provine binecunoscuta zicală: ”Crâmpoșia dă tăria, Braghina aduce spuma, Gordanul umple butea și Tămâioasă dă aroma”.

Strugurii de Crâmpoșie sunt de mărime mijlocie spre mare, sunt conici și aripați, cu boabele rare pe ciorchine. Pot rămâne pe butuc până la supramaturare, pentru că, având boabe cu pielița groasă, sunt rezistenți la atacul mucegaiului sau al insectelor. În acest fel, strugurii de Câmpoșie ajung la o concentrația în zaharuri de până la 200 g/l. Crâmpoșia este folosită și pentru producerea strugurilor de masă, cu un aspect frumos, cu boabe tari, crocante și bogate în zaharuri.

Vinurile obținute din soiul Crâmpoșie se caracterizează prin prospețime și fructuozitate, păstrând aroma strugurilor din care provin. Au un conținut moderat de alcool, între 9-12% vol., și o aciditate destul de ridicată, ceea ce le recomandă pentru obținerea vinurilor spumante.

Crâmpoșie selecționată
Foto: (c) Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

În 1972, un grup de cercetători de la Stațiunea de Cercetări Viti-Vinicole Drăgășani a omologat un soi nou, numit Crâmpoșie selecționată, obținut prin fecundarea liberă a vechiului soi Crâmpoșie, notează site-ul www.muzeuldragasani.ro. Crâmpoșia selecționată dă producții mari, de 16.500 kg/ha. Strugurii soiului Crâmpoșie selecționată nu mai prezintă aceleași caracteristici pentru strugurii ce se consumă în stare proaspătă, ci sunt destinați doar obținerii vinului. Vinurile albe obținute din acest soi sunt, de regulă, seci, echilibrate, fructuoase. Au o tărie alcoolică situată între 11-12% vol. și pot constitui și ele materie primă pentru obținerea spumantelor.

Vinul obținut din soiul Crâmpoșie selecționată este inclus în sortimentul de bază al podgoriei Drăgășani, unde a înlocuit vechiul soi românesc Crâmpoșie. Este, totodată, cultivat și în alte podgorii, la Murfatlar-Medgidia, Panciu, Odobești etc., întâlnindu-se doar pe teritoriul României.

Vinurile de Crâmpoșie se armonizează cu o mare diversitate de preparate culinare pe bază de pește, carne de pasăre și carne de vită, dar pot fi consumate și ca aperitiv sau în pauza dintre mese. Fiind un vin alb ușor și răcoritor, este preferat a fi consumat în anotimpurile de vară și de toamnă, când în meniuri predomină preparatele cu multe legume proaspete, cu carne albă de pasăre, pește și brânzeturi.

Epigramistul Păstorel Teodoreanu, mare gurmand și fin cunoscător al vinului, spunea: ”Cercând sticluțe vechi și azi, și ieri,/ Am dat de Crâmpoșie-ntr-o sticluță./Ce-i Crâmpoșia? E o țărăncuță,/ Dar care place foarte la boieri.”

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

Podgoria Drăgășanilor are o istorie ce datează încă de pe vremea geto-dacilor, de acum peste două mii de ani. În sprijinul acestei teorii stau numeroase vestigii și legende. Una dintre legende este cea referitoare la denumirea a două vechi soiuri locale de viță-de-vie, Braghină și Gordan, cultivate la Drăgășani. Astfel, se pare că denumirea de ”Braghină” ar proveni de la ”Bagrina”, numele uneia dintre fiicele regelui Burebista, cel care a ordonat defrișarea viilor, iar denumirea ”Gordan” ar proveni de la numele unui viteaz luptător dac, ale cărui fapte de vitejie deveneau de neîntrecut, dacă înaintea confruntării bea câteva pahare de vin, notează renumitul oenolog Mihai Macici, în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”.

În trecut, această podgorie ocupa o suprafață ceva mai mare decât ocupă în prezent. Astfel, în secolele XVI-XVII, viile Drăgășanilor ajungeau până la Râmnicu Vâlcea. De asemenea, există documente care atestă acte de danie făcute mănăstirilor de către Mihai Viteazul, ce datează din secolul al XVI-lea, iar via ”Bărăția” din Dealul Oltului, plantată între 1512 și 1522, a aparținut domnului Matei Basarab. De altfel, aici au avut proprietăți viticole mai multe vechi familii boierești, precum cele ale Banului Buzescu, ale Banului Ghica, ale principilor Bibescu și Știrbei, iar boierul Iancu Jianu din Romanați a avut ”Via Foișor”. De asemenea, aici s-au refugiat în repetate rânduri familiile boierești craiovene în fața incursiunilor turcești.

Vinurile de Drăgășani erau foarte apreciate în trecut, aprecierile regăsindu-se în însemnările unor călători precum Raichevici, J.L. Carra, Colson Felix și Domenico Sestini. Ampelograful francez J.Roy Chevier spunea că: ”Aici posedau vii de frunte domnitorii, boierimea și mănăstirile, făcând vinuri bune de lux, pentru masă și pentru export”. Până la apariția filoxerei, sortimentul vinurilor de Drăgășani era format din soiurile Crâmpoșie, Braghină și Gordan, la care se adăuga Tămâioasa albă românească, acestea fiind culese împreună și dând un vin de o calitate deosebită, cu o tărie alcoolică de 9-10% vol. O veche zicală din popor spunea: ”Crâmpoșia dă tăria, Braghina produce spuma, iar Gordanul umple butea”.

După invazia filoxerei, prima vie altoită pe portaltoi de origine americană a podgoriei Drăgășani a fost plantată la Bărăția, în anul 1895, de Dumitru Gh. Simulescu, la îndemnul lui Ioan C. Brătianu, potrivit site-ului oficial al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Viti-vinicolă Drăgășani, scdvv-dragasani.ro. În scopul reconstrucției viticulturii după invazia filoxerei, au fost înființate pepiniera și Stațiunea Viticolă Drăgășani. Pepiniera viticolă de stat Drăgășani a fost înființată de viticultorul și ampelograful Gheorghe Nicoleanu și a luat ființă în anul 1896. Stațiunea de Cercetări Viticole Drăgășani i-a avut ctitori pe profesorii Gheorghe Ionescu Șisești, I.C. Teodorescu și Gherasim Constantinescu și a luat ființă în anul 1936. În 1940, Pepiniera și Stațiunea se contopesc sub denumirea de Stațiunea Experimentală de Viticultură și Enologie Drăgășani, menționează sursa citată anterior.

Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

În prezent, inima podgoriei o formează centrul viticol Drăgășani, la care se adaugă centrul viticol Iancu-Jianu și centrele Gușoeni și Cerna. Sortimentul centrului viticol Drăgășani este format din soiurile Sauvignon, Chardonnay, Riesling italian, Pinot gris, Fetească albă, Fetească regală (pentru vinuri albe); Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot (pentru vinuri roșii) și Tămâioasa românească (pentru vinuri aromate). Mai recent, în sortimentul podgoriei Drăgășani au intrat și câteva soiuri noi, create de Stațiunea de cercetări viticole: Crâmpoșia selecționată, o replică a vechii Crâmpoșii (pentru vinuri albe), Novac și Negru de Drăgășani (pentru vinuri roșii), Victoria (soi valoros pentru struguri de masă, răspândit pe multe meridiane ale globului), Azur (soi negru pentru struguri de masă), Călina (soi pentru stafide).

Profesorul I.C. Teodorescu, vorbind despre podgoria Drăgășanilor, spunea: ”într-un decor minunat și nespus de armonios s-au pomenit Drăgășanii de când îi știe lumea. Delicata esență de sănătate și bucurie pe care au dat-o Drăgășanii sub forma unui vin durabil, ușor spumos și cu reflex incomparabil de atrăgător a servit la împărtășirea celor mai luminoase figuri ale trecutului: nobilimea dacă, generalii oștilor romane, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, precum și cei mai temuți haiduci și pandurii liberatori ai lui Tudor. Cine trece pe lângă apa Oltului, în sus de Drăgășani, să se descopere cu evlavie în fața acestui templu măreț și unic al țării”.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Vasile MOLDOVAN / Arhiva AGERPRES

Relieful are aspectul unui platou, care se înclină ușor, de la 250-300 m altitudine în N și NV până la 80-100 m altitudine în E și SE.

Așezarea ce poartă în prezent numele de Nicorești se numea, în trecut, Policin, notează prof. Mihai Macici, în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”. Cel care i-a dat actualul nume se pare că a fost chiar domnul Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504), care, după lupta de la Podul Înalt, în care i-a biruit pe turci, a făcut un popas pe dealul comunei Țepu, în locul numit ”Cornul Dracului”. Hatmanul Nicoară, comandantul oștirilor din ținutul de margine al Moldovei, ar fi dat un ospăț pentru a sărbători victoria, la care a servit un vin roșu produs pe acele meleaguri. Vinul i-a plăcut atât de mult domnului, încât a hotărât ca așezarea să poarte numele de Nicorești, în cinstea hatmanului.

Cea mai veche atestare documentară a Nicoreștilor datează din anul 1572, când este menționat la o vânzare din ținutul Fălciului, potrivit site-ului www.oniv.ro. De altfel, majoritatea documentelor Nicoreștilor fac referire la tranzacții cu vii. În secolul al XVIII-lea, podgoria este menționată de Dimitrie Cantemir, în lucrarea ”Descrierea Moldovei” (1716), ca fiind cea de-a IV-a din Moldova, în ordinea importanței, după Cotnari, Huși și Odobești. La vremea aceea, suprafețele cu viță-de-vie și numărul proprietarilor erau în continuă creștere. De-a lungul timpului, Nicoreștiul a avut mai mulți proprietari, printre care familiile boierești Catargiu, Sturza, Racoviță, Donici, Papadopol, Conachi, iar o perioadă a fost în proprietatea mănăstirilor Văratec și Agapia, notează site-ul experience-romania.ro.

Foto: (c) Arhiva AGERPRES

Podgoria este renumită pentru obținerea unor vinuri roșii de calitate foarte bună. Pe lângă vechile soiuri românești Băbească neagră și Fetească neagră, în sortimentul pentru vinuri roșii de la Nicorești au intrat, după invazia filoxerei, și soiurile Cabernet Sauvignon și Merlot. Într-o descriere a vinurilor produse la Nicorești, prezentată pe site-ulwww.oniv.ro, regăsim următoarele:

Băbeasca neagră este vinul cel mai reprezentativ nu numai pentru vinurile roșii, ci pentru întreaga gamă de vinuri produse în podgoria Nicorești. Este un vin sec, de culoare roșie strălucitoare de coacăze și cu aromă de strugure bine copt. Cabernet Sauvignon este un vin roșu-rubiniu închis, care se caracterizează printr-o notă robustă, ceea ce face ca acest vin să fie o excepție a vinurilor de Nicorești. Feteasca neagră are o culoare roșu-cărămiziu, intensă, care se datorează vinificării prin macerație de lungă durată, căpătând astfel tipicitatea de Nicorești. Merlot este un vin roșu, de intensitate intermediară între cea a vinului de Cabernet și cea a vinului de Băbească neagră. Este folosit și în amestec tehnologic sau cupaj, fie cu Băbeasca neagră și cu Cabernet Sauvignon, fie cu Oporto și Băbească neagră, notează www.oniv.ro. Oporto este un vin roșu, de o culoare cu o intensitate moderată, cu aromă delicată de afine și gust plăcut.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Dintre soiurile pentru vinuri albe, cel mai reprezentativ pentru Nicorești este Feteasca albă. Se caracterizează printr-o onctuozitate gustativă și senzație de catifelare, exprimând aroma soiului. Feteasca regală este un vin alb, cu o aciditate mai ridicată decât a vinului de Fetească albă. Riesling-ul italian este, de asemenea, unul din cele mai bune vinuri ale podgoriei Nicorești, caracterizat prin fructuozitate, prospețime și o aromă deosebită. Aligote este un vin alb, de culoare galben-pai cu nuanțe verzui. De regulă este un vin sec, echilibrat și armonios, dar se recomandă a fi vinificat cu struguri din soiurile Muscat Ottonel și Chasselas, pentru obținerea unor vinuri foarte bune.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, redactor arhivă foto: Mihaela Tufega; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) Constantin DUMA / Arhiva AGERPRES

Legenda spune că acest soi și-a primit denumirea de pe vremea domnului Moldovei Ștefan cel Mare (1457-1504), potrivit volumului ”Metamorfozele vinului. Legende și povestiri despre vița-de-vie și despre vin”, scrisă de acad. Gherasim Constantinescu, împreună cu Adrian Alexandru Heraru. Se spune că, într-o toamnă, pe vremea culesului viei, Ștefan cel Mare a pornit prin țară alături de garda sa personală. Într-o seară, mai marele gărzilor i-a dat voie unuia dintre ostași, pe nume Răzvan, care era din Nicorești, să meargă să-și vadă iubita, cu condiția ca la revărsatul zorilor să fie înapoi. Pe drumul de întoarcere, Răzvan a fost oprit de o bătrânică, care i-a oferit un pahar cu vin în amintirea fiului său, ucis de turci. Neputând să întârzie, Răzvan a refuzat, dar bătrânica a insistat să-i dea două ploști cu vin, să le ducă și celorlalți ostași. Răzvan a ajuns înapoi în tabără în zorii zilei, dar Ștefan cel Mare a remarcat că lipsise toată noaptea. Povestindu-i de ce plecase și pentru a-l îmbuna pe domn, Răzvan i-a oferit niște vin de Nicorești, din cel pe care-l primise. Vinul i-a plăcut de îndată domnului și, aflând că a fost trimis de o bătrână din Nicorești, a zis: ”Păi, atunci să-i zicem Băbească de Nicorești și să mai golim o cupă!” Și de atunci, vinul poartă numele Băbească.

Vinul de Băbească neagră s-a bucurat de aprecierea personalităților timpului. I.C. Teodorescu amintește că, la începutul secolului al XVII-lea, Richelieu (1585-1642), cardinalul Franței, elogia vinul de Nicorești, adică vinul de Băbească neagră.

Băbească neagră a fost cunoscut, de-a lungul timpului, sub mai multe denumiri: Neagră băbească, Crăcană — la Odobești, Crangană — la Panciu, Căldărușe sau Căldărușă — la Iași, Rară neagră — la Chișinău și, de-a lungul Nistrului, Rășchirată. Denumirea Băbească neagră s-a generalizat în toată România în jurul anului 1950. Soiul este cunoscut și în Ucraina, sub numele de Sereksia.

Foto: (c) Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

Strugurii de Băbească neagră sunt rămuroși, cu boabe rare neomogene, ce seamănă cu dantura fracturată a unei bătrâne. Această asemănare ar putea fi o altă explicație pentru denumirea pe care o poartă. Strugurii acumulează peste 180 g/l zaharuri, ajungând chiar la 210-220 g/l.

Vinurile de Băbească neagră sunt vinuri roșii ușoare, cu o tărie alcoolică medie de 10-11,5% vol. și o aciditate ridicată, de peste 5-6 g/l, caracteristică ce le conferă multă vioiciune și prospețime. De asemenea, datorită acestei acidități ridicate, aceste vinuri pot constitui materie primă pentru vinuri spumante roze și roșii.

Caracteristic acestor vinuri este faptul că dezvoltă o aromă specifică, ușor de recunoscut, asemănătoare strugurilor din care provin și un gust plăcut și armonios, care se datorează conținutului moderat în alcool. Vinurile sunt seci și suple, se beau ușor chiar în primul an după obținerea lor, lucru mai rar întâlnit la vinurile roșii, dar evoluează foarte bine și la învechire nu prea lungă la vas și sticle, notează prof. Mihai Macici în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”. Culoarea vinurilor de Băbească neagră este roșu-rubiniu, în primul an de la preparare, nu foarte intensă, dar vie și strălucitoare.

Vinurile de Băbească neagră se recomandă a fi servite la temperaturi situate între 10 și 15 grade Celsius și se asociază foarte bine cu preparate din carne. Friptura de curcan, pasărea la cuptor, puiul la frigare, rața cu măsline, dar și mâncărurile din carne de porc și de miel pretind vinuri roșii ușoare, printre care Băbească neagră de Nicorești. De asemenea, sarmalele, chiar și cele recomandate de Păstorel Teodoreanu, din carne de porc și vițel, fierte în vin alb și rumenite la cuptor sunt cel mai bine apreciate alături de un vin roșu precum Băbească de Nicorești sau de Odobești. Băbeasca neagră este recomandat și pentru cârnații de Pleșcoi, cârnații oltenești, ghiudem, salam de Sibiu, frigărui de berbec, ostropel de pui, tochitură măcelărească, pârjoale moldovenești, friptură de miel, ied, vițel, iepure de câmp, vânat cu pene, drob și stufatul de miel, dar și la peștele prăjit.

Foto: (c) Paula NEAMȚU / Arhiva AGERPRES

Acad. V. D. Cotea spunea că vinul de Băbească neagră obținut la Nicorești “constituie atracția multor consumatori pentru un vin roșu — oferă o senzație de plinătate și căldură, cu astringență ce impresionează plăcut cavitatea și cerul gurii, fără a-i diminua caracterul de lunecare. Ca vin tânăr păstrează din gustul și aroma strugurelui, are o vinozitate accentuată, impunându-se mai ales printr-o indiscutabilă prospețime, fapt ce-l face să fie deosebit de apreciat pentru consum în timpul mesei”.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Cornel MOCANU / Arhiva AGERPRES

Denumirea ”de Bohotin” provine de la localitatea Bohotin, sat situat în sudul județului Iași, soiul fiind localizat inițial de-o parte și de alta a râului Prut. Originea soiului este în podgoriile Hușilor, dar s-a extins cu timpul și în areale ale județelor Vaslui și Iași. Cele mai bune condiții pentru obținea unui vin de înaltă calitate le întrunește, însă, în Dealu Mare, îndeosebi la Pietroasa.

Strugurii sunt de mărime mijlocie, uniaxiali, cilindrici și bătuți, de culoare roșu-închis, caracterizați, de cele mai multe ori, printr-o nuanță vineție. De aici și denumirile de Busuioacă vânătă de Bohotin sau Tămâioasă vânătă de Bohotin. Aroma specifică soiului se găsește în pielița bobului și sugerează aroma petalelor de trandafir. Odată cu aroma, tot din pieliță se obține și culoarea roze a vinului. Pentru extracția acestora, respectiv a aromei și a culorii, este necesară macerarea pe boștină. Strugurii ajung la maturare în cursul lunii septembrie, cu un conținut în zaharuri de 190-230 g/l. În cazul în care sunt culeși mai târziu, pot ajunge până la 260-280 g/l zaharuri.

Foto: (c) Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

În ceea ce privește culoarea acestui vin, aceasta variază între roz cu nuanțe violacee, la vinul tânăr, și portocaliu, la vinul cu macerare mai redusă și la cel mai vechi de 3-5 ani. Busuioaca de Bohotin se pretează la învechire îndelungată, de 8-15 ani, uneori chiar mai mult.

Din acest soi se obțin vinuri aromate dulci sau demidulci, având un conținut în zaharuri de peste 40 g/l, o tărie alcoolică între 11,5 și 12,5 % vol. și o aciditate echilibrată, notează oenologul Mihai Macici, în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”. De asemenea, susține că aceste vinuri ”se caracterizează printr-o mare complexitate gusto-olfactivă, prin finețe și perfectă armonie”, fiind obținute din struguri culeși la supramaturare. Nu în fiecare an pot fi obținute astfel de vinuri, ci doar atunci când se întrunesc condițiile de climă care asigură o bună maturare a acestora.

De asemenea, din soiul Busuioacă de Bohotin se pot obține și vinuri speciale licoroase, prin adăugarea unor adaosuri autorizate de must concentrat, alcool de origine viticolă sau distilat de vin. Acestea au însă o tărie alcoolică mai ridicată, de peste 15% vol., și un conținut mai mare de zaharuri, de peste 80 g/l, uneori chiar până la 120-140 g/l.

De cealaltă parte, însă, specialiștii nu recomandă decât vinurile dulci sau demidulci obținute din acest soi, vinurile seci având un gust dezechilibrat, din cauza asprimii extrase în urma macerării. Busuioacă de Bohotin poate fi servit singur, ca aperitiv, dar se armonizează foarte bine și cu deserturile, îndeosebi cu cele tradiționale, precum cozonacul sau pasca. Se recomandă a fi servit la o temperatură de 10-12°C.

Foto: (c) captură YouTube

Vinurile obținute din Busuioacă de Bohotin se bucură de o personalitate aparte, conferită de complexitatea gusto-olfactivă, dar și de finețea, culoarea și corpolența lor. Academicianul Valeriu D. Cotea spunea că ”este un vin ”eveniment”, cu o notă inedită, singular în gama vinurilor românești (…) vinul licoros Busuioacă de Bohotin este atât de plăcut încât ai impresia că în el s-au adunat parte din parfumul florilor din podgorie, împreună cu căldura domoală a soarelui de toamnă.”

Cu prilejul Expoziției și al Concursului Național de Vinuri care s-a desfășurat la București în 1936, academicianul Gheorghe Ionescu-Șișești spunea: ”Acest vin roz și parfumat este un dar unic, cu o culoare de briliant, ce merită degustat stând în picioare, ca o prețuire în plus”, iar regele Carol al II-lea, prezent la eveniment, a adăugat: ”Nu în picioare, ca la împărtășanie, ci în genunchi, ca la spovedanie…”.

Busuioaca de Bohotin se regăsește în numeroase versuri și cugetări din literatura română. ”Eu două lucruri, doar, în viață/ Vreau din Moldova să mai obțin/ (Și ambele de genul feminin):/ O moldoveancă zâmbăreață/ Și-o Busuioacă de Bohotin.”, scria Al V. Liță. Oenologul Avram A. Tudosie spunea că acesta ”e vinul cu o reală feminitate în rochie de gală, roz-trandafirie, fără etate certă și mereu strălucitoare … Busuioaca de Bohotin topește, rafinează și concentrează aroma muscatului, mirosul busuiocului, petalele trandafirului, farmecul cântecelor, plăcerea dragostei și fiorul visurilor în stropi de soare și rubin.”

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) Constantin DUMA / Arhiva AGERPRES

Cunoscut și sub denumirea de ”Frâncușe”, soiul a avut de-a lungul timpului mai multe sinonime, cum ar fi Mustoasă, Poama muștei, Poama franchie, Vinoasă, Poama creață, Mustoasă de Moldova, Moale vinoasă, Vinoasă moale, Zemoasă, deși în prezent există un soi distinct cu cea din urmă denumire. La Huși, se numea Frenchie sau Frenchișe, iar la Odobești i se spunea Creață, din cauza faptului că frunzele sale sunt dantelate, asemănătoare cu cele de la Creața de Banat, notează Ion Pușcă în ”Vechi soiuri românești de viță de vie”. Însă la Cotnari, unde reprezintă unul dintre soiurile de bază, se numește Frâncușă sau Țârțără.

De fapt, soiul are două biotipuri, iar cel care se cultivă la Cotnari se numește Țârțără. Strugurii au boabele neuniforme, foarte mici, ajungând până la mărimea celui de mazăre. Cel de-al doilea biotip se numește Mustoasă sau Mustoasă de Moldova, denumire ce provine de la faptul că este foarte bogat în must. Strugurii au boabe omogene ca mărime, sferice, de culoare galben-verzui.

Foto: (c) Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

Frâncușă ajunge la maturare în luna septembrie, poate chiar în prima parte a lunii octombrie. Biotipul Mustoasă acumulează între 170-200 g/l zaharuri, iar vinurile obținute sunt albe seci, de culoare galben-verzui sau galben-pal, cu o tărie alcoolică de 10-12% vol. În cazul biotipului Țârțără, strugurii pot acumula până la 210-220 g/l zaharuri, iar vinurile obținute au o tărie alcoolică de 12-13% vol. De obicei, nu se vinifică separat, ci împreună cu celelalte soiuri din sortiment.

Frâncușa este un vin fin și elegant, cu o aromă fină de fructe, cu un gust echilibrat și catifelat, de culoare galben-pal sau galben-verzui.

În lucrarea “Podgoria Cotnari”, coordonată de distinsul academician V.D. Cotea, regăsim o descriere deosebită a acestui vin: “Frâncușa, indiferent de categoria de calitate, are o robă atractivă, gălbuie, cu nuanțe verzui. Câștigă relativ repede o limpiditate perfectă, ajungând să fie pur ca lacrima chiar și fără mari intervenții tehnologice. (…) Se impune prin parfum și aromă de strugure bine copt, printr-o mare lejeritate datorită unui grad alcoolic nu prea ridicat, dar mai ales printr-o inconfundabilă notă de prospețime și fructuozitate.”

Foto: (c) Adrian CUBA / Arhiva AGERPRES

Servit la o temperatură de 8-10 grade Celsius, vinul Frâncușă se armonizează foarte bine cu aperitivele, cu ghiudemul, cu salamul de Sibiu, cu ouăle roșii de Paști, dar și cu cârnații de Pleșcoi sau cu cei oltenești. De asemenea, Frâncușă se mai servește alături de pește alb, mâncăruri ușoare din pui și brânzeturi proaspete. De altfel, este preferat în anotimpurile de vară și de toamnă, când meniurile sunt preparate cu multe legume proaspete, cu carne albă de pasăre, cu mâncăruri pe bază de pește și cu brânzeturi, pentru că este un vin mai ușor și răcoritor datorită acidității.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Cerasela Bădiță)