Zile Nationale

Facebook Twitter Email

Republica Somalia, cu o suprafață totală de 637.657 kmp și o populație de 10.428.043 locuitori (est. iulie 2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), marchează la 1 iulie Ziua națională. La această dată, în 1960 a avut loc înființarea Republicii Somalia.

Captură Foto: (c) Ibrahim Hassan Haji / YouTube

Republica Somalia formează, împreună cu Etiopia și Djibouti, regiunea cunoscută sub numele de Cornul Africii. Se învecinează cu Etiopia la Vest, cu Djibouti la Nord-Vest și cu Kenya la Sud-Vest.

Ocupat de arabi în secolul VII, teritoriul actual al Somaliei a fost ulterior obiectul disputei dintre Portugalia, Anglia, Franța și Italia, potrivit mae.ro. Anglia a instituit protectoratul asupra părții de nord în 1886, iar Italia a obținut, în 1899, protectoratul asupra părții de sud. În urma unificării teritoriilor somaleze aflate sub administrație italiană și britanică s-a creat, la 1 iulie 1960, Republica Somalia.

În urma unei lovituri de stat, la 21 octombrie 1969, puterea a fost preluată de generalul Mohamed Siad Barre, care a proclamat Republica Democratică Somalia. În 1977 a început un război civil, inițiat de mișcările de opoziție, formate din clanuri rivale.

În ianuarie 1991, confruntările armate și escaladarea violențelor au determinat prăbușirea regimului Barre. ONU a trimis forțe de menținere a păcii, care au activat între 1993 și 1995, fără a se fi ajuns la soluționarea conflictului.

În 2004 au fost create Instituțiile Federale de Tranziție, cu un mandat de cinci ani, prelungit până în 2011, când au fost organizate alegeri parlamentare, arată același site. Din 2012, Somalia este condusă de președintele Hassan Sheikh Mohamud și un guvern recunoscut și sprijinit de comunitatea internațională în combaterea rebelilor Al-Shabaab și a crizei umanitare și de securitate.

Somalia este astăzi unul dintre cele mai sărace state ale lumii, fiind afectat atât de instabilitatea politică, de tendințele separatiste (regiunea Somaliland), fenomenul pirateriei (regiunea Puntland), cât și de o criză alimentară de proporții.

Cel mai mare oraș al țării, cu o populație de 2.014.000 de locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), este capitala Mogadiscio, situată în sudul țării, pe coasta Oceanului Indian. Cu o istorie veche ce coboară până în secolul al IX-lea, este menționat documentar în scrierile arabilor și devine centrul administrativ al coloniștilor italieni în 1906, iar din 1960, odată cu declararea republicii, Mogadiscio este desemnată capitala țării.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Canada, cu o suprafață de 9.984.670 kmp (a doua țară din lume) și cu o populație de 34.834.841 locuitori (est. iulie 2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), sărbătorește la 1 iulie – Ziua națională (Ziua Canadei) – ziua formării ”Dominionului Canada” (1 iulie 1867).

Foto: captură YouTube

Canada, inițial, populată în mod exclusiv de populație aborigenă, a fost fondată sub forma unei uniuni de colonii britanice, unele dintre ele transformate din foste colonii franceze, potrivit mae.ro. Ca formă de organizare statală, Canada este, din 1867, un dominion britanic.

Independența față de Marea Britanie a fost obținută, în mod pașnic, în cadrul unui proces gradual, ale cărui principale etape au constat în adoptarea mai multor acte normative, printre care: Legea Constituției (Legea asupra Americii de Nord britanice) — 29 martie 1867, care a creat o federație de patru provincii; Statutul de la Westminster din 11 decembrie 1931, care a acordat deplină autonomie Canadei; Legea Constituției din 17 aprilie 1982, care a transferat controlul formal asupra constituției din Regatul Unit în Canada și a adăugat o Cartă Canadiană a Drepturilor și Libertăților.

Canada este monarhie constituțională democratică. Șeful statului este regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord (din 6 februarie 1952) și este reprezentată, la nivel federal, de către David Johnston, Guvernatorul general al Canadei, numit la 1 octombrie 2010. 

Foto: captură YouTube

În ceea ce privește comunitatea românească din Canada, același site menționat mai sus, arată că potrivit rezultatelor parțiale ale recensământului populației Canadei, realizat în 2011, numărul cetățenilor canadieni și al rezidenților permanenți originari din România se ridică la 204.625. Totodată, distribuția geografică pe provincii relevă faptul că cei mai mulți s-au stabilit în Ontario (41,59%) și Québec (20,33%), datorită dezvoltării economice a celei dintâi, respectiv facilităților oferite imigranților francofoni de către cea de-a doua. Cei mai mulți vorbitori de limba română locuiesc în provinciile Ontario (43.165 — 46,34%), Québec (32.230 — 34,60%), Columbia Britanică (8.635 — 9,27%) și Alberta (6.790 — 7,29%). Din cei 550.690 de creștini ortodocși care locuiesc în Canada, 7.090 își afirmă apartenența la Biserica Ortodoxă Română.

Capitala Canadei este Ottawa, fondată în 1826, cu o suprafață de 2.778 kmp si o populație de 1.306.000 locuitori (2014) potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov). Alte orașe mari: Toronto (5.901.000 locuitori), Montréal (3.948.000 locuitori), Vancouver (2.447.0000 locuitori), Calgary (1.309.000 locuitori), Edmonton (1.246.000) (2014).

Situată în Ontario, la granița cu Quebec, Ottawa este o consacrată destinație turistică vizitată anual de peste cinci milioane de turiști, cu locuri impresionante și repere celebre.

Colonizarea zonei traversate de râul Ottawa, numit astfel după numele unui trib din acea zonă, a început în 1810. Primul nume al orașului a fost Bytown, de la numele guvernatorului John By, iar în 1854 a preluat numele de Ottawa. După o serie de conflicte legate de alegerea orașului care urma să devină capitala, regina Victoria a ales, în 1857, orașul Ottawa, datorită așezării strategice, la confluența râurilor Rideau, Gatineau și Ottawa.

Ottawa a fost renovată și restructurată radical în ultimii ani, pentru a onora statutul de capitală. Înconjurat de o zonă cu foarte multă verdeață, orașul este faimos pentru mulțimea de galerii de artă, muzee și festivaluri recunoscute în toată lumea, precum Festivalul Lalelelor din mai, Ziua Națională a Canadei din iulie, serile de muzică din lunile de vară sau patinajul pe Canal Rideau în februarie, potrivitwww.ottawatourism.ca.

Totodată, aici, există numeroase clădiri guvernamentale, fiind reședința parlamentului federal canadian, o îmbinare spectaculoasă de tradiții, obiceiuri și culturi diferite.

Clădirea Parlamentului — Parliament Hill — un monument emblematic pentru Canada, adăpostește Guvernul canadian încă din 1857, de când și-a câștigat statutul de capitală. Este compus din trei construcții cu o arhitectură în stil neogotic. În lunile de vară, în fiecare dimineață, pe pajiștea din fața clădirii are loc ceremonia schimbării gărzii, un eveniment solemn care atrage numeroși turiști. 

Foto: captură YouTube

O altă atracție importantă a orașului este canalul Rideau care împarte orașul în două, în timpul verii oferind plăcerea unei plimbări cu barca, iarna transformându-se în cel mai mare patinoar din lume. Canalul a fost construit între 1826-1832 și inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Cea mai veche biserică din oraș — Basilica Catedrale Nôtre-Dame, construită în secolul al XIX-lea se află pe bulevardul Sussex Drive, iar în imediata apropiere este Muzeul de Arte Frumoase, în care se poate admira arta inuită, având și o secțiune de pictură europeană.

În Ottawa există numeroase parcuri, precum celebrul Gatineau format din 50 de lacuri, păduri și șase plaje frumoase. Este un loc deosebit, locația perfectă pentru cei care își doresc o evadare în mijlocul naturii.

Atracțiile culturale ale capitalei canadiene, respectiv muzeele și galeriile de artă adună turiștii într-un singur loc pentru o incursiune în ceea ce este reprezentativ pentru Canada. Cele mai interesante exponate se regăsesc în Muzeul Canadian al Războiului, unde sunt expuse arme, muniție și uniforme. Muzeul Canadian al Civilizației impresionează cel mai mult prin exteriorul său, edificiul fiind o construcție modernă, dar și cel mai vizitat muzeu din Canada.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

 

Republica Democratică Congo, cu o suprafață de 2.345.410 kmp și o populație de 77.433.744 locuitori (est. iulie 2014, potrivit publicației online The World Factbook – www.cia.gov), sărbătorește, la 30 iunie, Ziua națională. La această dată, în 1960, a avut loc proclamarea independenței față de Belgia.

Captură Foto: (c) Bana Mbokacongo / YouTube

Cercetătorul britanic Sir Henry Stanley explorează Congo, între 1879-1885, în numele regelui Belgiei, Leopold al II-lea, și pune bazele stăpânirii coloniale belgiene. În 1885, în urma Conferinței de la Berlin vizând împărțirea Africii, Congo este proclamat ”Statul Liber Congo” și devine proprietatea privată a regelui Leopold al II-lea, iar în 1908, este transformat în colonie a Regatului Belgiei.

La 30 iunie 1960, Congo își proclamă independența. Poziția strategică în inima Africii transformă noul stat într-un obiectiv geopolitic de primă importanță pentru marile puteri ale lumii.

La 1 august 1964, noua constituție proclamă noua denumire a statului — Republica Democratică Congo.

Între 1966-1972 are loc africanizarea numelor și a denumirilor. Din 27 octombrie 1971, Republica Democratică Congo își schimbă denumirea în Zair, cu capitala la Kinshasa. În 1997 se revine la vechea denumire a statului — Republica Democratică Congo. Conflictele interne interminabile au dus la destabilizarea și la o involuție economică a țării.

În vestul țării, se află capitala Kinshasa, oraș situat pe malul stâng al fluviului Congo. Acesta este cel mai mare centru urban al Africii centrale, înființat în 1881 de către exploratorul Henry Morton Stanley și numit Leopoldville, în onoarea regelui Leopold al II-lea al Belgiei. Orașul este transformat în centru al administrației coloniale în 1926, iar în 1960 devine capitala R.D. Congo.

În prezent, orașul, cu o populație de 11.116.000 de locuitori (2014, potrivit publicației online The World Factbook —www.cia.gov), este un important port fluvial și centru comercial. Aici se află Universitatea Kinshasa (înființată în 1954).

În Kinshasa se mai pot vedea, printre altele, potrivit www.kinshasa-congo.com: Marea Piață, Mausoleul fostului președinte Laurent Kabila, Academia de Arte Frumoase, regiunea Kinsuka, unde turiștii pot vedea artă tradițională africană, Grădina Zoologică, centrul Bonobo, unde ajung cimpanzeii bonobo salvați de pe străzile din Kinshasa.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Republica Seychelles, țară insulară formată din 158 de insule din Oceanul Indian, la 1,600 km est de Africa, în nordul insulei Madagascar, sărbătorește, la 29 iunie, ziua națională, data proclamării independenței (1976).

Captură Foto: (c) Martin Rojek / YouTube

Alte regiuni și țări vecine sunt: Zanzibar la vest, Mauritius și Réunion la sud, Comore și Mayotte în sud-vest, iar Maldive la nord-est. Republica Seychelles are o suprafață de 455 kmp și o populație de 92.000 de locuitori (2014), potrivit worldpopulationreview.com.

Ținutul oferă o serie de plaje mirifice cu ape turcoaz, lagune paradisiace, recifuri de corali, vegetație luxuriantă, briză tropicală și o climă caldă. De asemenea, se regăsesc multe plante rare, care nu cresc în altă parte din lume, nu mai puțin de 81 de specii unicat supraviețuind în pădurile tropicale luxuriante care acopereau insulele până la sosirea tardivă a oamenilor, acum două secole, potrivit turistik.ro. Printre acestea se numără și coco-de-mer, originare din Praslin, Vallee de Mai.

Captură Foto: (c) Martin Rojek / YouTube

Seychelles reprezintă și un punct de atracție pentru cei care urmăresc păsările, milioane de specii de rândunică de mare făcându-și aici cuib și depunând ouă. Doar cu 30 de ani în urmă au început acțiuni de conservare a speciilor aflate pe cale de dispariție. De atunci, rezervațiile naturale și sanctuarele au făcut din Seychelles un paradis al păsărilor.

Victoria, capitala republicii Seychelles, este situată pe coasta de nord a insulei Mahe și are o populație de 25.000 de locuitori (2014), potrivit worldpopulationreview.com. Orașul a fost întemeiat de regimul colonial englez. Frumusețile naturale îmbie mii de turiști să revină anual. Plajele, oceanul și plimbările prin oraș sunt printre cele mai căutate, acest lucru și datorită oamenilor primitori.

Există și numeroase atracții turistice, unde vizitatorii pot afla mai multe lucruri despre cultura și istoria orașului. Seychelles International Airport sau Aeroport de la pointe Larue din capitală face legătura cu toate capitalele importante ale lumii. Victoria deține și o superbă grădină botanică, un Muzeu de Istorie Naturală și o miniatură a Big-Bang-ului. Străzile sunt pline cu magazine cu multe suveniruri și nu numai cu acestea.

Dintre atracțiile turistice mai amintim: Insula La Digue, o insulă aproape izolată, a treia cea mai mare insulă locuită, considerată un paradis al păsărilor exotice, a naturii sălbatice, a pădurilor de orhidee și a tuturor celor pasionați de scufundări. La Digue este și un loc renumit pentru tradiții, băutura fiind servită în coajă de nucă de cocos.

Mahe este cea mai mare insulă din arhipelag. Cea mai fină plajă este Anse Major, care este situată în zona de nord-vest a insulei, fiind accesibilă doar pe jos ori cu barca de pescuit. Drumul se face prin văi umbrite și stânci de granit și se termină pe nisipuri albe și fine. Zona este considerată cea mai bună pentru snorkeling. O altă atracție o reprezintă Morne, cel mai înalt vârf din Mahe și Parcul Național Morne.

Insula Aride este una din cele mai bune rezervații tropicale din lume. Aici se regăsesc cele mai multe păsări, printre care și Porumbelul Albastru și o serie de multe alte specii unice. Beau Vallon este situată în zona de nord-vest a Mahe și este un golf preferat atât de turiști, cât și de localnici. Aici se găsesc numeroase hoteluri, restaurante, precum și zone amenajate pentru scufundări și alte sporturi.

În ceea ce privește gastronomia, aceasta dispune de diferite feluri de mâncare din fructe de mare și nuci de cosos. Cel mai des întâlnit în pregătirea felurilor de mâncare este peștele, preparat în diverse feluri. Există, de asemenea, și specialități culinare tradiționale, bazate pe carne de miel, pui și porc.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

ZILE NAȚIONALE – Republica Djibouti: Capitala Djibouti

Republica Djibouti, cu o suprafață de 23.200 kmp și o populație de 810.179 (est. iulie 2014, potrivit publicației online The World Factbook – www.cia.gov), sărbătorește, la 27 iunie, Ziua națională. În 1977, Djibouti a obținut independența față de Franța.

Sursa: Captură foto / youtube.com

În 1862, Franța a preluat controlul asupra portului Obok, apoi, în 1888, a dobândit oficial dominația asupra teritoriului, proclamând statul Djibouti. La 27 iunie 1977, a avut loc proclamarea independenței statului, sub denumirea de Republica Djibouti.

Capitala Djibouti este localizată în partea de est a statului, pe o peninsulă ce desparte Golful Tadjoura de Golful Aden. Orașul Djibouti adăpostește circa 522.000 de locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

Așezarea a fost fondată în 1888 de francezi și, în prezent, este un important centru administrativ, cultural, educațional și financiar, atât regional cât și național. Aeroportul Internațional Djibouti-Ambouli este principalul aeroport din oraș, conectând capitala către toate destinațiile internaționale majore.

Totodată, orașul Djibouti este poziționat strategic lângă cele mai aglomerate coridoare maritime din lume și acționează ca un centru de realimentare și de transbordare, potrivit www.descoperimlumeaimpreuna.ro.

Unele dintre atracțiile majore ale orașului Djibouti, în afară de splendidele plaje, sunt Palatul Prezidențial, turiștii putând vizita clădirea cu o rezervare în avans, Moscheea Hamoudi, construită în 1906, fiind una dintre cele mai vechi din Capitală, Piața Centrală (Le Marche Central), Stadionul Național El Hadj Hassan Gouled, strada La Place du 27 Juin, numită după ziua Independenței naționale etc.

Capitala Djibouti are, de asemenea, mai multe parcuri publice, cel mai cunoscut fiind Lagarde Park.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Republica Madagascar, țară insulară aflată în Oceanul Indian, în partea estică a coastei Africii, în emisfera sudică și având o suprafață de 587.041 kmp, sărbătorește ziua națională, la 26 iunie aniversând data proclamării independenței – 1960.

Sursa: youtube.com

Adăpostește peste 250.000 de specii de animale, dintre care 70% sunt unice pe glob și este faimoasă în toată lumea datorită lemurienilor, cu cele aproximativ 50 de specii. Specii de cameleoni pitici, broaște tomata, șobolani săritori uriași și arici de Madagascar sunt doar câteva dintre cele mai ciudate animale care se regăsesc aici.

Datorită izolării de continentul african în urmă cu 165 milioane de ani, s-au dezvoltat și plante cu forme remarcabile, precum baoabul umflat, copacul național. Parcul Național Isalo și Rezervația Naturală Tsingy reprezintă locuri în care vizitatorul poate explora astfel de vietăți și plante, potrivit turistik.ro.

Pe lângă frumusețile naturale, Madagascar oferă plaje frumoase, recifuri de coral și o mulțime de sporturi nautice. De asemenea, este un loc în care strămoșii fac parte din prezent la fel de mult ca din istorie, unde există multe tabuuri ce predomină legile, iar religia occidentală este amestecată cu vrăjitoria și obiceiuri funerare unice.

În ceea ce privește gastronomia, orezul este omniprezent în bucătaria din Madgascar. Există două feluri naționale: romazava — o supă din carne și frunze verzi și ravitoto — o tocană din carne de porc și frunze de manioc. Fiecare regiune a Madagascarului are secretele sale. Pe coasta de nord-est se regăsește savoarea vaniliei în carnea de pui sau rață și savoarea cocosului în crustacee. Comercianții stradali vând frigărui, gogoși, manioc prăjit și prăjituri din orez. O delicatesă este homarul pe orez cu nucă de cocos și sos de arahide iar băutura tradițională este apa de orez. Sucurile naturale variază în funcție de sezon — papaya, mango, tamarinde, trestie de zahăr (betsa-betsa).

Republica Madagascar are capitala la Antananarivo iar alte orașe mari sunt Analamanga, Toamasina, Atsinanana. Antananarivo este situat la o altitudine de 1.280 m, în regiunea platoului central. Așezarea urbană se bucură de o poziție dominantă, prin amplasarea pe culmile și pantele unei creste stâncoase lungi și înguste.

Antananarivo a fost un oraș prosper, datorită politicii duse de regele Andrianjaka, care a și fondat orașul în 1625. Numele orașului însemna la acea vreme ”Orașul celor 1000”, 1000 fiind numărul soldaților care păzeau orașul. Mulți ani de-a rândul, Antananarivo a fost ținta hoților Hova, însă după ce orașul a început să fie protejat de gărzi, furturile au scăzut, iar numărul locuitorilor a crescut. În 1793, conducătorii erau din tribul Merina și vorbeau dialectul malgaș. Unul dintre aceștia, regele Radama I, a hotărât ca Antananarivo să devină capitala întregii insule, nu doar a unei părți a acesteia. În 1895, orașul a trecut sub dominație franceză, potrivit gotravel.ro.

Orașul are două catedrale (una anglicană și cealaltă romano-catolică) și multe biserici, o universitate (Universitatea din Madagascar), un colegiu rural (d’Ambatobe), un aeroport (Ivato Airport) și câteva atracții turistice (reprezentate în special de rezervații naturale de maimuțe, crocodili și alte animale specifice). Dintre obiectivele mai importante amintim: grădina zoologică Tsimbazaza, Palatul Andafiavaratra, Palatul Rova, Piața Independenței, Bulevardul Independenței cu magazinele sale și Piața Analakely.

Clima din Antananarivo este temperată. Există două sezoane: sezonul uscat sau arid și cel umed. Temperaturile în perioada umedă sunt de aproximativ 35°C (din septembrie până în aprilie), chiar dacă întâlnim ploi torențiale și circa 27°C în restul anului. Există și momente în care temperaturile scad la 16°C, dar aceasta se întâmplă îndeosebi în zonele montane.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Republica Slovenia sărbătorește Ziua națională la 25 iunie, dată ce marchează proclamarea independenței de stat (1991).

Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia

Este situată în Europa Centrală, la intersecția principalelor rute europene culturale și comerciale și are o suprafață de 20.273 kmp. Se învecinează cu Austria, Ungaria, Croația și Italia.

Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia

Republica Slovenia este bogată în munți spectaculoși, păduri dese și o porțiune din coasta Adriaticii. De asemenea, beneficiază de multe obiective turistice, de la păduri seculare la frumoasa arhitectură a capitalei, de la izvoarele termale la carsturile misterioase din peșterile platourilor de calcar.

Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia

Vizitatorii acestui pitoresc colț european se pot bucura de numeroase experiențe la fel de uimitoare cât sunt de contrastante, potrivit globi.ro Turistul se poate delecta cu o baie răcoritoare în Adriatică, ori câteva ore de schi pe pârtiile alpine sau poate explora minunile subterane ale carsturilor, înainte de a rătăci printre colinele bogate în podgorii sau prin pădurile străvechi.

Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia

Cel mai mare oraș din țară este capitala Ljubljana, cu o populație de 275.000 de locuitori (2014) potrivit worldpopulationreview.com, iar celelalte orașe mari sunt Maribor, Celje, Kranj.

Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia

Ljubljana este localizată în mijlocul unei rute comerciale dintre Marea Adriatică și regiunea Dunării. Este deosebit de pitorească și datorită poziției în inima Sloveniei, reprezintă un punct de plecare în excursii în toată țara. Orașul a fost capitala istorică a regiunii Carniola, parte a Austro-Ungariei locuită de sloveni, iar în prezent reprezintă centrul cultural, educațional, economic, politic și administrativ al țării.

Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia

Ljubljana este principala poartă de acces în Slovenia și un oraș în care se găsește o atmosferă tânără, vibrantă și plină de viață, potrivit portalturism.com. Este un oraș unde fiecare străduță are câte o cafenea dichisită sau bar fistichiu, unde vara se organizează o serie de petreceri în aer liber. Totodată este un oraș european tipic, frumos, cu toată istoria ori arhitectura medievală.

Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia

Dintre atracțiile turistice amintim: Centrul Istoric Ljubljana, Piața Republicii, Ruinele Romane, Grădina Zoologică din Ljubljana, Grădina Botanică din Ljubljana, Parcul Tivoli, Podul Dragonului, Podul Triplu, Castelul medieval Ljubljana, Catedrala Sf Nicolae, Muzeul Național al Sloveniei, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Național de Istorie Contemporană, Muzeul de Artă Modernă, Galeriile Naționale ale Sloveniei, Piața Krizanke, Palatul Gruber, Biserica Sfântul Petru din Ljubljana, Filaromonica din Ljubljana, Opera din Ljubljana.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Republica Croația, cu o suprafață totală de 56.594 km pătrați și o populație de 4.470.534 (est. iulie 2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), sărbătorește la 25 iunie, Ziua națională. La această dată, în 1991, Croația și-a declarat independența față de Iugoslavia.

Imagine din Zagreb

Destrămarea Regatului Ungariei, în 1526, a dus la împărțirea Croației între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman. În urma păcii de la Karlowitz (1699), nord-estul și centrul teritoriului croat revin Imperiului Habsburgic. Croația se reface, în 1822, în vechile sale frontiere, restabilind legăturile cu Ungaria.

După instaurarea monarhiei austro-ungare, în 1866, și pactul dualist din 1867, Croația, Slavonia și regiunea Rijeka sunt anexate Ungariei și supuse unei politici de maghiarizare forțată, în timp ce coasta dalmată și insulele rămân Austriei. În 1868, Parlamentul croat încheie un acord cu legislativul de la Budapesta, prin care Croația beneficia de o relativă autonomie în cadrul imperiului și de dreptul la folosirea limbii proprii.

La 28 noiembrie 1918, după destrămarea Imperiului Austro-Ungar, Dieta (Parlamentul croat) proclamă independența țării și aderarea la Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (din 1929, Regatul Iugoslaviei).

În aprilie 1941, după ocuparea Iugoslaviei de către trupele naziste, și dezmembrarea țării, Croația se proclamă stat independent, sub conducerea lui Ante Pavelici. Din 1945, devine una din cele șase republici componente ale Republicii Populare Federative Iugoslavia, proclamată prin Constituția din 31 ianuarie 1946.

La 25 iunie 1991, Parlamentul croat proclamă independența și suveranitatea Croației, care a intrat în vigoare la 8 octombrie în același an. Acest fapt a constituit începutul unei serii de atacuri ale armatei iugoslave împotriva Croației, care s-au încheiat în 1995. Prima țară care a recunoscut noul stat a fost Germania, în decembrie 1991. La 15 ianuarie 1992, Croația a fost recunoscută de membrii Comunității Economice Europene și, apoi, de ONU.

Zagreb, capitala Republicii Croația, este cel mai mare oraș, dar și cel mai important centru administrativ, guvernamental, cultural și economic al țării.

Orașul, cu o populație de 687.000 locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), este situat pe versantul sudic al muntelui Medvednica, pe malurile râului Sava, la o altitudine de 120 metri. Amplasarea favorabilă din punct de vedere geografic în partea de sud-vest a bazinului panonic, oferă cea mai bună conexiune de transport între Europa Centrală și coasta Mării Adriatice.

Istoria Zagrebului pornește de la 1094, când au fost întemeiate două așezări Kaptol și Gradec, distruse după aproape 200 de ani de mongoli, potrivit http://www.visit-croatia.co.uk/. Reconstruite, Kaptop și Gradec s-au unit, în cele din urmă, pentru a putea opri avansarea otomană.

Numele Zagreb a fost folosit pentru prima dată în secolul al XVI-lea, fiind atribuit celor cele două așezări unite. Același site menționează faptul că Zagrebului i-a fost atribuit titlul de capitală pentru prima dată, în 1557, iar în 1621 a devenit sediul viceregilor croați.

Orașul a avut de traversat o perioadă extrem de grea în secolele XVII și XVIII, fiind afectat de ciumă, dar și de numeroase incendii.

În secolul XIX au fost ridicate mai multe de clădiri și instituții de o mare importanță culturală, printre care Universitatea (1874) și Teatrul Național (1890). Zagrebul s-a extins și în prima parte a secolului XX, odată cu creșterea numărului de locuitori, cu 70% în 1920. O zonă industrială a fost înființată în 1949 și, în 1962, a fost deschis Pleso Airport Zagreb.

Zagreb, în timpul fostei Iugoslavii, era cel de-al doilea oraș important, după Belgrad, fiind considerat centrul economic al țării. În 1991, Zagreb a devenit capitala Croației.

Catedrala Sf. Ștefan din Zagreb

Toate perioadele din istoria orașului și-au lăsat amprenta asupra aspectului monumentelor, al străzilor, parcurilor și grădinilor. Edificiile în stil neo-baroc, precum Teatrul Național, Catedrala neo-gotică, Muzeul Mimara, Piața în aer liber Dolac sau Piața Ban Jelacic sunt doar câteva dintre punctele de reper ale Orașului de Jos. Urcând cu funicularul, se ivesc străzile înguste ale Orașului de Sus, cu Biserica San Marco și Poarta de Piatră. Aici se găsește și Turnul Lotrscak, ridicat în secolul al XIII-lea, din vârful căruia se poate vedea întreaga capitală croată.

Unul dintre simbolurile Zagrebului, dar și al Croației, este Biserica San Marco. Acoperișul său realizat din plăcuțe de teracotă dezvăluie stemele Croației, Dalmației și Slavoniei. Biserica a fost construită în secolul al XIII-lea.

În aceeași piață cu Biserica San Marco se află clădirea Parlamentului, care a fost construită în secolul al XX-lea, dar și Palatul Viceregelui, astăzi, Palatul Prezidențial.

Mai jos de Turnul Lotrscak se află o linie de funicular construită în 1888. Este, de fapt, cel mai vechi sistem de transport public din Zagreb, cu un an mai în vârstă decât tramvaiul tras de cai. Având o pistă de doar 66 de metri în lungime, este, de asemenea, cel mai scurt funicular din lume.

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Republica Mozambic, cu o suprafață de 799.830 kmp și o populație de 24.692.144 locuitori (est. iulie 2014, potrivit publicației online The World Factbook – www.cia.gov), sărbătorește, la 25 iunie, Ziua națională. În 1975, Mozambic și-a câștigat independența față de Portugalia.

Sursa: youtube.com

Mozambic a fost colonie portugheză timp de aproape cinci secole, căpătându-și independența în 1975. Emigrarea populației albe, lunga dependență de economia Africii de Sud, seceta severă cu care s-a confruntat țara și războiul civil de lungă durată au întârziat dezvoltarea Mozambicului. Războiul s-a încheiat în 1992, odată cu semnarea unui acord cu rebelii din Rezistența Națională Mozambicană.

Capitala statului este Maputo, cu o populație de 1.174.000 locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

Atrași de perle, portughezii au întemeiat, în anii 1700, orașul Lourenzo Marques sau Maputo, cum este cunoscut astăzi. Situat în partea de sud a Mozambicului, Maputo, potrivit infotour.ro, este cel mai important port din țară la Oceanul Indian.

Orașul este cunoscut pentru piețele sale colorate și bulevardele largi, străjuite de clădiri vechi în stil colonial.

Printre atracțiile turistice se numără: Gara centrală din Maputo, realizată de inginerul francez Gustave Eiffel, Fortul din Maputo, Rezervația de elefanți din Maputo, Muzeul Pescuitului, Catedrala din Maputo, Muzeul Natural de Istorie, Casa de Fier, Grădina memorială ”Louis Tregardt”, Muzeul de Geologie, Muzeul Național de Artă cu expoziții de artă tradițională, Muzeul Monedei Naționale, Piața Centrală din cartierul Baixa, insula Inhaca.

Casa de Fier a fost proiectată de Gustave Eiffel spre sfârșitul anilor 1800, fiind destinată guvernatorului portughez al Mozambicului. Lucrările de construcție s-au încheiat în 1892. Ca și celelalte structuri ce poartă semnătura lui Eiffel, componentele Casei de Fier au fost produse în Franța și apoi îmbarcate către destinația finală. În prezent, aici își desfășoară activitatea Oficiul central al Monumentelor Istorice din Mozambic, potrivit www.virtualtourist.com.

Fortul din Maputo, un simbol portughez al capitalei, a fost construit la mijlocul secolului al XVIII-lea, pe fortificațiile existente. Construcția, cu o arhitectură impresionantă, cu metereze și tunuri, domină zona portului.

Turnul alb de 66 de metri al Catedralei din Maputo, construită în 1944, domină Piața Independenței.

În largul coastei orașului Maputo se află insula Inhaca, cu recifuri extinse de corali, un muzeu maritim fascinant și un far istoric. La nord de Maputo, sunt plaje frumoase și câteva centre ce oferă condiții de pescuit, în special în jurul golfului Guinjata și Canalului Mozambic.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O declarație mascată de independență stipulînd supremaţia legilor RSSM asupra celor unionale, instituind cetăţenia republicană şi prevăzînd dreptul suveran de a ţine relaţii diplomatice cu toate ţările lumii

 
 În data de 23 iunie 1990 Sovietul Suprem al RSS Moldova a adoptat declaraţia de suveranitate. Acest proces a fost început în anii precedenţi de republicile baltice. Estonia a fost prima care şi-a declarat suveranitatea în noiembrie 1988, urmată de Lituania în aprilie 1989 şi Letonia în iulie 1989. Între timp, Lituania îşi declarase chiar independenţa de stat pe 11 martie 1990.
Declaraţia de suveranitate a RSS Moldova fusese precedată de asemenea de cea a Georgiei şi a Rusiei, respectiv pe 26 mai şi, 12 iunie 1990. Au urmat în decursul aceluiaşi an celelalte republici unionale sovietice, dar şi cele autonome din cadrul Federaţiei Ruse.Care a fost scopul acestei declaraţii de suveranitate şi în ce context este adoptată? În primul rând amintim că în 1990 URSS se destramă încet, iar republicile unionale devin de fapt state separate, cu excepţia chestiunilor care ţin de valuta comună, apărarea şi structurile KGB, care sunt controlate încă de Centru. Din perspectiva republicilor, era important ca acestea să aibă un statut bine definit înainte să înceapă negocierile privind încheierea unui Tratat unional, pentru că altfel exista riscul ca Moscova să-şi impună punctul său de vedere în ceea ce priveşte conţinutul noii federaţii sovietice. Mai bine spus, era vorba de un veritabil tratat unional pentru că însuşi Gorbaciov a recunoscut în ianuarie 1990 în cadrul unei vizite la Vilnus că cel existent fusese impus de Centru.

Adoptarea declaraţiei de suveranitate de către legislativul de la Chişinău are loc deci în acest context. Ce prevede această declaraţie? În primul rând, în linii mari, este vorba de o declaraţie de independenţă, dar se evită cuvântul respectiv din complezenţă pentru Centru unional şi Gorbaciov personal, sugerându-se că ar mai exista o şansă ca URSS să fie păstrat într-o formulă reînnoită. Astfel, declaraţia Sovietului Suprem al RSS Moldova stipulează în mod clar supremaţia legilor RSSM asupra celor unionale, instituie cetăţenia republicană şi prevede dreptul suveran de a ţine relaţii diplomatice cu toate ţările lumii. Se menţionează ideea că RSS Moldova respectă statutul ONU şi îşi exprimă adeziunea faţă de principiile acestei organizaţii şi, avant la lettre, participă la crearea unui nou sistem de securitate în Europa. Este de remarcat de asemenea că „pământul, subsolul, apele, pădurile şi alte resurse naturale aflate pe teritoriul R.S.S. Moldova, precum şi întregul potenţial economic, financiar, tehnico-ştiinţific, valorile patrimoniului naţional” sunt declarate „proprietatea exclusivă necondiţionată a RSS Moldova”.

În sfârşit, dar nu în cele din urmă, se stipula că „prezenta Declaraţie serveşte drept bază pentru elaborarea noii Constituţii a R.S.S. Moldova, perfecţionarea legislaţiei republicane şi ca poziţie a RSS Moldova pentru pregătirea şi încheierea Tratatului unional în cadrul comunităţii statelor suverane”. Cu alte cuvinte, nu se excludea în principiu semnarea unui tratat între egali cu republicile unionale, dar evenimentele din anul viitor vor compromite definitiv această idee şi vor deschide drumul spre o independenţă asumată deja în plină voce şi recunoscută ca atare pe plan internaţional.

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva