Cotton Tree simbolul capitalei Freetown
Foto: (c) afrotourism.com


La mijlocul secolului XV, navigatorii portughezi erau primii dintre europeni care descopereau acest teritoriu. În următoarele trei secole, potrivit infotour.ro, acest teritoriu a fost disputat între cele trei mari puteri coloniale — francezi, olandezi și englezi, miza fiind veniturile obținute din comerțul cu sclavi trimiși pe continentul american.

În 1787, o organizație filantropică britanică a întemeiat așezarea Freetown (Orasul liber), ca adăpost pentru sclavii fugari sau eliberați. În 1808, regiunea de coastă a devenit colonie britanică, dobândind protectoratul britanic în 1896. În 1961, și-a câștigat independența, iar în 1971 a devenit republică.

La sfârșitul secolului XX, Sierra Leone a fost zguduită de mișcări politice și economice, regimuri militare succesive încercând să preia puterea. Războiul civil a durat 11 ani și s-a încheiat în 2002. Capitala, de asemenea, a trecut prin momente extrem de dificile în timpul Războiului Civil, atât populația, clădirile cât și infrastructura au avut de suferit.

În prezent, Freetown este cel mai mare oraș din Sierra Leone, fiind capitala acestui stat din 1961 și este principalul centru politic, economic, cultural și educațional al țării. Aici, potrivit www.nationsonline.org, se află cea mai veche universitate din Africa de Vest — Colegiul Fourah Bay fondat în 1827.

Foto: (c) visitsierraleone.org


Un punct de plecare pentru a descoperi comorile ascunse ale acestui oraș, îl reprezintă Portul Regina Elisabeta a II-a, al treilea mare port natural din lume, înconjurat de o vegetație bogată.

În oraș există câteva puncte de interes istoric legate de comerțul cu sclavi, potrivit globi.ro, care include faimosul Cotton Tree (“Arborele de Bumbac”), “Poarta Sclavilor” și “Treptele Portugheze”, în timp ce colinele ce domina vizual orașul sunt continuate de satele pitorești de munte, construite de sclavii americani eliberați și relocați.

Un alt punct de interes este Muzeul Căilor Ferate, în care sunt expuse câteva locomotive diesel și cu aburi, inclusiv una folosită de regina Elisabeta a II-a în timpul vizitei sale în Freetown. Toate exponatele sunt restaurate.

Muzeul Căilor Ferate
Foto: (c) visitsierraleone.org

Alte locuri care se pot vizita sunt cascada Charlotte, Muzeul Național Sierra Leone, Farul Sierra Leone și casele coloniale de la Hill Station.

La aproximativ 30 de kilometri distanță de Freetown, spre gura de vărsare a râului Sierra Leone, se găsește fortul istoric fondat în 1670 ca cea mai mare fortăreață de pe coasta vest-africană, locul de unde mii de sclavi erau îmbarcați spre America de Nord.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Cerasela Bădiță)

Moment artistic prezentat la conferința de lansare a spectacolului ‘Mother Africa — Circus of Joy’.
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Având o suprafață de 947.300 kmp, Republica Unită Tanzania este situată în estul Africii, și este mărginită de Kenya și Uganda în nord, Rwanda, Burundi și Republica Democrată Congo în vest și Zambia, Malawi și Mozambic în sud. În partea de est este mărginită de Oceanul Indian.

Moment artistic prezentat la conferința de lansare a spectacolului ‘Mother Africa — Circus of Joy’.
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Potrivit turistik.ro, Republica Unită Tanzania este o destinație atrăgătoare pentru cei ce iubesc frumusețea naturii și a vieții sălbatice. Tanzania reprezintă destinația potrivită pentru safari. Aproape 28% din teritoriu este ocupat de parcuri naționale și rezervații, Tanzania dedicând mai mult teritoriu vieții sălbatice decât în altă parte a lumii.

Gazda celui mai înalt vârf montan al continentului (masivul Kilimanjaro), cea mai joasă depresiune (fundul Lacului Tanganika), cel mai faimos parc național (Serengeti), Craterul Ngorongoro și minunățiile naturale oferite de această țară sunt completate de seria de situri istorice și activități turistice.

Parcul Național Serengeti este situat în nordul Tanzaniei, la est de Lacul Victoria și se întinde până la granița din sudul Kenyei și acoperă 14,763 km pătrați de câmpii, savană, râuri și păduri.

În 1913 americanul Stewart Edward White a fost primul alb care a ajuns prin zonă. Massai, locuitorii acelor locuri nu mai văzuseră până atunci un om alb. Acesta a descoperit Serengeti. Denumirea de “Serengeti” provine din limba masailor ceea ce s-ar traduce “țară nesfârșită” și are în mare parte un relief de șes cu vegetație tipică savanelor. În partea de sud se regăsesc coline, spre nord în regiunea de câmpie crânguri de salcâmi iar partea centrală aproape lipsită de arbori.

Potrivit turist.center.ro, Parcul Național Serengeti este cel mai faimos din lume și a făcut parte dintre primele spații care au fost numite Situri de Patrimoniu de către UNESCO. Peisajul nu este bogat în ceea ce privește plantele însă este deosebit în privința animalelor.

Anual Parcul Național Serengeti găzduiește un fenomen natural impresionant: cea mai mare migrație de zebre și antilope gnu din lume. Migrația are loc pe o suprafață lungă de aproape 1.900 kilometri, care trece peste râuri și dealuri și la care participă aproape milioane de antilope gnu și sute de mii de zebre însoțite și de alte ierbivore precum gazelele dar și de prădătorii lor. Întreaga migrație pornește din sud, unde, după încetarea sezonului ploios în mai și după apariția noii generații de pui apărută în perioada ianuarie-martie, pământul se usucă foarte repede iar numărul animalelor este prea mare pentru acest spațiu. În luna octombrie, animalele parcurg drumul înapoi, pentru a reveni în sezonul ploios.

Peste 3 milioane de animale străbat permanent câmpiile parcului: mari turme de antilope de toate felurile (ex: Petterson, impala, zebre, gazele, viței sălbatici), animale precum leul, leopardul, ghepardul, hiena, câinii sălbatici, dar și animale mari precum bivolul, girafa, elefantul sau hipopotanul. Dintre cele 500 de specii de păsări care trăiesc aici amintim: vulturul, flamingo, barza, struțul, iar dintre reptile — crocodilul și multe specii de șerpi. Parcul este vizitat anual de mii de turiști.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Imagine de la Zidul Plângerii din Ierusalim.
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

În Israel se găsesc numeroase orașe și ruine antice, multe dintre acestea aparținând Patrimoniului Mondial UNESCO. Cele mai impresionante obiective turistice din această țară sunt: Zidul Plângerii sau Zidul de Vest, Grădinile suspendate din Haifa, Cetatea Ierusalimului, Biserica Sfântului Mormânt, Muntele Ghetsimani, Situl arheologic Tzipppori (în antichitate capitala Galileei), Akko (Acra), fosta cetate a cruciaților, Grădinile etajate Bahai ș.a.

Loc de rugăciune în orașul vechi din Ierusalim, sfânt pentru poporul evreu, Zidul Plângerii sau Zidul de Vest este, potrivit ”Enciclopedia Universală Britannica” (Ed. Litera, 2010), o relicvă din al Doilea Templu al Ierusalimului.

Primul templu ridicat de regele Solomon a fost construit în secolul al X-lea î.Hr. și distrus de babilonieni în anul 586. Cel de-al doilea Templu a fost terminat și închinat în anul 516. Potrivit site-uluicrestinortodox.ro, regele Irod a inițiat, în jurul anilor 19-37 î.Hr., o imensă lucrare de extindere a Muntelui Templului. Astfel, au fost construite patru ziduri în jurul esplanadei, pentru susținerea ansamblului edificiului.

Credincioși care se roagă la Zidul Plângerii din Ierusalim.
Foto: (c) Mihai POZIUMSCHI / / Arhiva AGERPRES

Construcția zidurilor a durat 11 ani, după cum arată www.sacred-destinations.com. În anul 70 d.Hr., romanii au distrus Ierusalimul și Templul. Apoi, în perioada otomană (începând din secolul al XVI-lea), zidul care a rămas a devenit loc de pelerinaj pentru evreii care veneau aici să plângă distrugerea Templului.

Zidul Plângerii, ca loc de rugăciune, se referă la o secțiune de 57 de metri situată în partea de vest a Muntelui Templului. O mare parte din zidul lung de 488 de metri este subterană și se întinde în Orașul vechi. Potrivit crestinortodox.ro, zidul are o înălțime de 32 de metri și un număr de 45 de rânduri de piatră, dintre care 28 la suprafața solului, iar 17 dedesubt.

Rândurile, care stau la baza zidului, sunt formate din bucăți mari de piatră și datează din perioada regelui Irod, potrivit www.sacred-destinations.com. Următoarele straturi de piatră au fost așezate în secolul al VII-lea (sub califii Omeiazi și Fatimizi), urmate de cele adăugate în perioada de dominație otomană. Cele mai recente straturi au fost așezate înainte de 1967.

Denumirea de ”Zidul Plângerii” a fost introdusă de britanici în 1917 (epoca mandatului britanic a durat între 1917 și 1948), și a avut la origine, mărturii ale călătorilor europeni care vorbeau despre “Zidul de tânguire al evreilor”.

Imagine de la Zidul Plângerii din Ierusalim.
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Credincioși din întreaga lume vin aici să se roage. Ei introduc rugăciuni scrise în crăpăturile zidului, cu credința că ele vor ajunge la Dumnezeu. Zona din dreapta este rezervată femeilor, iar cea din stânga bărbaților. Toți credincioșii trebuie să se îmbrace modest și să aibă capul acoperit.

Imagine de la Zidul Plângerii din Ierusalim.
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Înainte de sărbătoarea Paștilor și de Anul Nou evreiesc (toamna), bucățelele de hârtie sunt scoase și duse pe Muntele Măslinilor, unde sunt îngropate, pentru a face loc altor noi rugăciuni.

AGERPRES/(Documentare: Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Cascada Victoria
Foto: (c) freedigitalphotos.net/images

Regiunile răsăritene ale Zimbabwe au făcut parte, în secolele XII-XVII, din statul Monomotapa (sau Zimbabwe, după numele monumentalei capitale a acestui stat în secolele XIV-XV). Între 1891 și 1923, teritoriul a fost administrat de Compania Britanică a Africii de Sud, fondată de Cecil Rhodes și a primit numele de Rhodesia de Sud, potrivit volumului ”Mica Enciclopedie de Istorie Universală” (ed. Enciclopedică, 2002). În 1923, Rhodesia de Sud a devenit colonie a Coroanei britanice cu o largă autonomie internă, limitată, însă, numai la populația albă. Începând cu 1965 a fost declanșat un conflict rasial, care a durat până în 1979, soldat cu zeci de mii de victime. La 18 aprilie 1980, Zimbabwe și-a declarat independența de stat sub numele de Republica Zimbabwe.

Zimbabwe oferă o varietate uimitoare de frumuseți naturale și peisaje spectaculoase. Peste 11% din teritoriul țării constă în parcuri și rezervații naturale, potrivit www.zimbabwetourism.net, între care: Parcul Național Chimanimani, Parcurile naționale Zambezi și Cascada Victoria aflate în patrimoniul mondial UNESCO, Parcul Național Matobo, parte a patrimoniului mondial UNESCO, Parcul Național Chizarira, Parcul Național Hwange, unul dintre cele mai mari din Zimbabwe, atât ca suprafață, cât și în numărul de animale și păsări, dar și unul dintre marile sanctuare pentru elefanți din Africa, cu peste 40.000 de exemplare.

Beneficiind de peisaje spectaculoase, dar fiind totodată țara celor mai mari mamifere, în Zimbabwe există mai multe grădini botanice, sanctuare, precum și peste zece zone naționale pentru safari și vânătoare. Deteriorarea economiei și instabilitatea socială i-au descurajat, însă, pe cei mai mulți dintre potențialii vizitatori.

Elefanți africani
Foto: (c)freedigitalphotos.net


Țara este împărțită, sub aspect administrativ, în opt provincii, fiecare cu capitala sa, și două orașe, cele mai importante, cu statut de provincie, Harare și Bulawayo.

Capitala este orașul Harare, fondat la sfârșitul secolului al XIX-lea, sub numele de Salisbury, pe atunci centrul administrației coloniale britanice, potrivit infotour.ro. A devenit capitala statului odată cu declararea independenței în 1980 și astăzi este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe de pe continent, cu un aspect modern și numeroase parcuri, fiind centrul politic, economic, industrial și cultural al țării. Harare are o populație de 1,56 milioane de locuitori (2014), potrivit http://worldpopulationreview.com.

Orașul este apreciat pentru moștenirea sa culturală și istorică și pentru clădirile vechi, care au fost conservate. Printre cele mai vizitate obiective turistice din Harare se află Galeria Națională, Arhivele Naționale, Muzeul ”Regina Victoria” și Biblioteca Națională ”Regina Victoria”. Pentru plimbările în aer liber sunt recomandate Grădina Botanică Națională, Parcul Mukuvisi, Kopje — dealul de granit sau Parcul de sculpturi Chapungu.

Galeria Națională este una dintre atracțiile capitalei, având meritul, recunoscut la nivel internațional, de a fi popularizat arta indigenă în anii ’60-’70 ai secolului trecut. La Arhivele Naționale se află o serie de note și jurnale ale primilor exploratori și misionari sosiți pe continentul african.

Gradina Botanică Națională din Harare, cu o suprafață de 68 de hectare, este situată în partea de sud a orașului. Aici există peste 900 de specii de copaci și plante specifice țării, dar și unele care se găsesc doar în această regiune din sud-estul Africii.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Vernisajul expoziției ‘Siria leagănul civilizației și credinței’
Foto: (c) ALEX TUDOR / Arhiva AGERPRES

Având o suprafață de 185.180 kmp, Republica Arabă Siriană este situată în Asia de Sud-Vest și se învecinează cu Turcia, Irak, Iordania, Israel, Liban, Marea Mediterană. Republica Arabă Siriană, potrivitworldpopulationreview.com, are o populație de 22.087.048 de locuitori, iar capitala Damasc — 1.569.394 de locuitori.

Potrivit turistik.ro, Republica Arabă Siriană reprezintă una dintre cele mai frumoase destinații din lume, fiind denumită “Leagănul civilizației” deoarece nu a existat civilizație de-a lungul timpului care să nu fi trecut pe aceste meleaguri fără să-și lase amprenta. În această zonă au fost inventate primele alfabete care au ajutat culturile romană și greacă să domine întreaga lume. Mii de ani, a controlat Drumul mătăsii care mergea dinspre China spre Doura Europos (Salhiyeh), de la Palmyra și Homs spre porturile Siriei pe Mediterană. Și în zilele noastre, mătasea reprezintă o industrie importantă în Siria. În Damasc, Hama și Alep țesătorii lucrează la aceleași războaie din lemn folosite de strămoșii lor în Ebla timp de mii de ani.

Damasc este capitala țării și cel mai mare al doilea oraș din Siria, după Alep. Orașul se învecinează cu Quneitra, Daraa și As-Suwayda la sud, Iordania la est, Homs la nord și Liban la vest. Damasc este considerat a fi unul dintre orașele cele mai vechi din lume. Orașul vechi include în mare parte un labirint de alei înguste ce conduc în curți verzi și conferă un sentiment autentic medieval.

Important centru cultural și religios, Damasc a fost de-a lungul timpului cucerit de romani, bizantini, arabi și otomani. A fost prima capitală a noii lumi arabe, a Imperiului Umeyad, începând cu anul 636, sub califul Umar. În 1400, Siria a căzut pentru 100 de ani sub dominația mongolă iar pentru următorii 400 de ani, sirienii au fost ocupați de Imperiul Otoman. Istoria modernă a țării a început în 1946, anul în care a fost dobândită independența.

Dintre obiectivele Damascului amintim: Moscheea Ummayyad; Moscheea Tikiyeh construită la jumătatea secolului al XVI-lea; Palatul Al Azem; Casa lui Anania, locul în care s-a ascuns Sf. Pavel, folosind capela subterană pentru a se ruga; Altarul Sayyida Zainab (strănepoata profetului Mahomed); mormântul lui Saladin, situat în spatele moscheei Ummayyad și periferiile Damascului, în special Dummar. Alte obiective includ ruinele din Valea Mormintelor, Altarul Subteran al celor Trei Frați, Marele Templu al lui Bel și Arcada Monumentală.

Potrivit infotour.ro, Moscheea Ummayyad din Damasc reprezintă una dintre cele mai sfinte și mai vechi moschei din lume având un altar în care se spune că s-ar afla capul lui Ioan Botezătorul. În jurul anului 1000 î.Hr. arameenii au construit aici un templu pentru Hadad, zeul furtunii și trăznetelor, în colțul nordic al moscheei fiind descoperită o placă de bazalt, datând din aceeași perioadă și înfățisând un sfinx. La începutul anului I d.Hr, în acest loc au sosit romanii și au construit un templu mare pentru Jupiter, noua clădire fiind ridicată peste templul aramean, fiind așezat pe o platformă rectangulară cu o dimensiune de 385 pe 305 metri. Platforma avea turnuri pătrate în fiecare colț. Unele părți din zidurile exterioare au supraviețuit, însă nu a mai rămas nicio rămășiță din templul efectiv. La sfârșitul secolului al IV-lea d.Hr, întreaga zonă a templului a devenit un loc creștin sacru. Templul lui Jupiter a fost distrus și s-a ridicat în loc o biserică dedicată lui Ioan Botezătorul. La început, cucerirea Damascului de către musulmani în 636 nu a afectat biserica, clădirea fiind folosită atât de credincioșii creștini, cât și de musulmani. Musulmanii au construit o structură din cărămidă în partea opusă a zidului sudic, pentru a avea un loc unde să se roage. Sub domnia califului Al-Walid din Umayyad, biserica a fost demolată, în locul acesteia fiind ridicată moscheea actuală, în anii 706 — 715. Creștinilor li s-a plătit o indemnizație cu rol de compensație. La Moscheea Umayyad din Damasc au lucrat meșteri de origine coptă, persană, indiană, bizantină. Complexul moscheei cuprindea și o sală de rugăciune, o curte vastă și sute de camere pentru pelerinii care vizitau așezământul religios.

Palatul Al Azem din Damasc datează din secolul al XVIII-lea. În prezent adăpostește un muzeu național de artă populară și tradiție ce conține exemplare de arta islamică și copii ale Coranului. Palatul a fost construit în anul 1750 ca o rezidență pentru guvernatorul otoman al Damascului, As’ad Pasha al-Azm. Arhitectura reflectă stilul locuințelor damasce. În 1925 palatul a fost afectat de bombardamente. În 1983 a primit premiul Aga Khan pentru Arhitectură.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Concert susținut de Doudou Ndiaye Rose (Senegal)
Foto: (c) Alex MICSIK / Arhiva AGERPRES

Având o suprafață de 196.722 kmp, Republica Senegal este situată în vestul Africii și se învecinează cu Mauritania (nord), Mali (est), Guineea și Guineea Bissau (sud), Gambia (înconjurată din trei părți de Senegal) și Oceanul Atlantic (vest). Republica Senegal, potrivit worldpopulationreview.com, are o populație de 14 548 171 (octombrie 2014).

Turismul a devenit, în timp, unul din factorii importanți de dezvoltare ai Senegalului, devenind a doua resursă a țării, după industria pescuitului.

Potrivit turistik.ro, Republica Senegal este principala destinație din Africa de Vest și un loc ideal pentru cei care vor să exploreze cultura africană. Este bogată în plaje întinse cu un nisip de culoare albă, estuare, mlaștini de mangrove, savană, zone semi-aride în nord și viață sălbatică. Numele țării se spune că provine de la cuvântul în limba Wolof, ce desemnează canoele folosite de pescari. Astăzi, întrecerile de canoe, reprezintă sportul național al țării, care se practică în diverse puncte de pe coastă.

Capitala Republicii Senegal este Dakar, cel mai mare oraș al țării, dar și un important centru comercial și cultural pentru întreaga regiune a Africii de Vest. Dakar este situat la capătul peninsulei Capului Verde, cel mai vestic punct al continentului african, zona metropolitană numărând, potrivit infotour.ro, aproximativ 2,5 milioane de locuitori.

Dintre obiectivele importante ale capitalei Dakar, amintim: Monumentul Renașterii Africane, Muzeul ”Theodore Monod” de Artă Africană, Muzeul de Etnografie ce include o colecție impresionantă de măști, Marea Moschee Dakar, Catedrala Dakar, Hann Park & Zoo și Piața Kermel situată în centrul orașului, celebră pentru diversitatea produselor de artizanat și a produselor agricole.

Alte puncte de interes sunt clădirile în stil colonial din centrul orașului, Insula Goree, fosta piață de sclavi, unde se regăsește o arhitectură colonială interesantă, dar și lacul Retba sau lacul Roz.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea)

Curzon Hall
Foto: (c) Virtualbangladesh.com

Capitala statului Bangladesh — Dhaka (Dacca) — este principalul centru economic, cultural și administrativ al țării. Amplasat pe malurile râului Buriganga, Dhaka — supranumit orașul moscheelor, dar și capitala ricșelor — este cel mai populat oraș al țării. Potrivit www.worldpopulationstatistics.com, în septembrie 2013 numărul locuitorilor era de aproximativ 7.000.000, fiind totodată cel de-al nouălea cel mai mare oraș al lumii.

Partea veche a orașului a fost, în secolul al XVII-lea, capitala regatului Mughal și pentru o lungă perioadă de timp a fost principala sursă de muselină, conform eturia.ro, atrăgând neguțători din toate colțurile lumii. Dezvoltarea modernă a cunoscut-o însă, în secolul al XIX-lea în perioada dominației coloniale britanice.

Etimologia numelui orașului este diferită, potrivit aceluiași site: fie este atribuită existenței arborelui dhaka, fie unui instrument de percuție (membrafonul), fie faptului că în trecutul îndepărtat zeița Dhakeshwari ar fi fost ocrotitoarea orașului, în partea de sud-vest a orașului aflându-se și un altar dedicat acesteia.

Principalul punct de plecare, pentru a vizita una dintre cele mai mari metropole din Asia de sud, potrivit infotour.ro, este considerat a fi Fortul Lalbagh situat în vechiul oraș Dhaka. A fost construit, în 1674, de către prințul Mohammad Azam, fiul împăratului Aurangazeb și a reprezentat scena multor bătălii. Printre monumentele găzduite de acest loc, transformat, în prezent, în muzeu se află moscheea Lalbagh, Sala de Audiență și Băile lui Nawab Shaista Khan.

Urmând așa-numitul ”Drum al Apelor”, se poate ajunge în centrul orașului vechi — ”Chowk Bazaar”, un adevărat labirint de drumuri înguste mărginite de clădiri vechi. Aici se pot, încă, vedea ruinele fostului palat Bara Katra, construit în 1644, iar foarte aproape se află Chota Katra, edificiu realizat în 1663 de către generalul Shaista Kan. Potrivit infotour.ro, mai spre sud, se poate vedea Palatul lui Nawab, construit în 1872, parțial distrus în 1882, fiind în prezent renovat.

Un al punct de atracție al vechiului oraș Dhaka este Tara Masjid sau Moscheea Stelară construită în secolul al XVIII-lea și decorată cu sute de plăcuțe, formând modele în formă de stea.

Alte moschei reprezentative sunt: Moscheea ”Saat Masjid” (Moscheea celor 7 Domuri) construită în secolul al XV-lea în partea de sud-vest a orașului, care are trei cupole peste sala de rugăciune și alte patru domuri peste turnurile octogonale; Moscheea ”Baitul Mukarram” (1968) care este, din punct de vedere al mărimii, cea de-a zecea moschee din lume; Moscheea ”Hussaini Dalan”; Moscheea ”Musa Khan” etc.

O serie de clădiri construite în perioada dominației britanice se remarcă în partea nouă a orașului, printre care și Sala Curzon, construită de Lordul Curzon ca primărie a orașului, în prezent găzduind Facultatea de Știință din cadrul Universității Dhaka, sau vechea ”Curte Supremă” construită în 1905 ca o reședință pentru guvernatorul britanic.

Templul zeiței Dhakeshwari
Foto: (c) Virtualbangladesh.com

În centrul orașului se află Muzeul Național ce conține o colecție interesantă de picturi și sculpturi din perioadele musulmană, budistă și hindusă. O altă clădire remarcabilă este Casa Parlamentului realizată după schițele arhitectului Louis I. Khan.

În interiorul limitelor orașului există mai multe parcuri, precum: Grădina Buddha înființată în 1904, Grădina Botanică Națională (84 ha), Grădina Zoologică Dhaka, Parcul Ramna cu o suprafață de recreere de 277 200 metri pătrați, Parcul Shishu — primul parc de distracții pentru copii ș.a.

În Dhaka există foarte multe instituții de învățământ, dintre care 52 sunt universități: Dhaka College fondată în 1841, Universitatea Dhaka cu un număr de peste 30.000 de studenți, Universitatea Jagannah, Colegiul Medicilor din Dhaka etc.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

În fiecare an, la 23 martie, Republica Islamică Pakistan sărbătorește Ziua Republicii.

Foto: (c) www.visitislamabad.net

Islamabad este capitala Pakistanului și are o populație ce depășește un 1 milion de locuitori. Capitala face parte din zona metropolitană Islamabad-Rawalpindi, cu o populație de peste 4,5 milioane de locuitori.

După ce Pakistanul își proclamă, în 1947, independența în cadrul Commonwealth-ului, s-a luat în considerare construirea unei noi capitale, separată de activitatea economică a celei vechi de la Karachi. Potrivit visitislamabad.net, după o amplă cercetare și studii de fezabilitate, o comisie special înființată în acest sens a recomandat zona de nord-est a orașului istoric Rawalpindi.

Ridicat în anii ’60 și având de la bun început statutul de oraș modern, în Islamabad, drumurile și bulevardele au fost planificate cu atenție, au fost construite clădiri publice frumoase și bazaruri bine organizate, dar și piețe și centre comerciale.

Foto: (c) www.visitislamabad.net

Orașul este împărțit în opt zone de bază: zona administrativă, enclava diplomatică, zona rezidențială, sectoarele educaționale, zone industriale și comerciale, precum și zonele rurale și verzi.

În capitala Pakistanului există foarte multe muzee și galerii de artă. Muzeul Lok Virsa este situat în Parcul Shakarparian, cele peste 25 de galerii aflate în patru clădiri fiind legate între ele prin pasaje. Potrivit site-ului infotour.ro, aici există săli mari dedicate arhitecturii, culturii muzicale, textilelor și altor elemente culturale.

Același site face referire la Muzeul Căilor Ferate Gorla Pakistan, care amintește de vremurile de odinioară ale Căii Ferate Nord-Vest. Gara a fost renovată și găzduiește, în prezent, câteva locomotive vechi.

Un loc fascinant pentru copii este Muzeul de Istorie Naturală, unde, în curtea interioară există montat un schelet imens al unei balene albastre.

Galeria Națională de Artă, potrivit site-ului infotour.ro, este o clădire modernă, care s-ar putea încadra cu succes în orice oraș european. Aici există o colecție de peste 450 de opere de artă, o diversitate de picturi contemporane și clasice, dar și sculpturi. De asemenea, în incinta sa există un teatru.

În Islamabad există numeroase parcuri și spații verzi de petrecere a timpului. Daman-e-Koh este un punct panoramic situat pe dealurile ce străjuiesc orașul, iar la poalele acestui punct găsim Grădina Zoologică.

Foto: (c) www.visitislamabad.net

Considerat unul dintre cele mai mari parcuri din sud-estul Asiei, parcul Fatima Jinnah este ideal pentru activități sportive precum, jogging, cricket, tenis, dar și pentru copii.

Alte puncte importante pe harta acestui oraș sunt moscheele, templele și monumentele. Faisal Masjid este cel mai cunoscut loc din Islamabad, o moschee foarte mare dăruită de regele Faisal al Arabiei Saudite. Dintre templele din Islamabad recomandate spre vizitare sunt Imam Bari Shrine și Golra Sharif.

Combinând o istorie bogată, la confluența multor civilizații, Islamabad — capitala Pakistanului, este una dintre cele mai frumoase orașe din regiunea Asiei de Sud.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) www.globi.ro

Potrivit MAE, Republica Namibia cu o suprafață de 824 268 kmp se situează în sud-vestul continentului african și se învecinează la nord cu Angola, la est cu Botswana, la sud și sud-est cu Africa de Sud, la nord-est cu Zambia și la vest cu Oceanul Atlantic. Are o populație de 2 198 406 de locuitori.

Limba engleză este folosită curent numai de 7% din populație; ponderea cea mai mare (60%) o are limbă afrikaans, urmată de germană (32%) și limbile indigene Oshivambo, Herero și Nama.

Republica Namibia este constituită din treisprezece regiuni administrative: Caprivi, Erongo, Hardaq, Caras, Khomas, Kuwene, Ohangwena, Okavango, Omaheke, Oshana, Oshikoto, Otjozondjupa, Omusati.

Namibia oferă o serie de peisaje contrastante. Deșertul Namib este o întindere vastă de dune înalte și câmpii dezolante. Savana și munții stâncoși din platoul central duc spre maiestuosul canion Fish River din sud. Pădurea din apropierea acestuia numită Kokerboom adăpostește o specie de copaci numiți kokerboom, aceștia fiind adesea folosiți de poporul San pentru a face tolbe pentru săgeți, dar care, în prezent, sunt plante protejate.

În nordul țării, peisajul variază de la tufișurile dese și câmpiile deschise din Depresiunea Etosha, până la savana împădurită și vegetația luxuriantă. Pe traseul ce traversează câmpiile aride cu pietriș și regiunea Coasta Schelet se găsesc specii de plante antice adaptate deșertului, precum Welwitschia mirabilis, Lithops.

În Damaraland, zona Brandberg/Twyfelfontein, se află gravuri și picturi pe piatră antice, cea mai cunoscută fiind Doamna Albă din Brandberg. În apropiere se află Pădurea Pietrificată Aba-Huab, o colecție de 50 de copaci pietrificați vechi de peste 250 milioane de ani. O altă atracție este Parcul Platoul Waterberg, singurul parc cu animale montane din Namibia cu stânci de culoare roșie populate de multe specii rare de animale și plante.

Republica Namibia are capitala la Windhoek, care este centrul social, politic, economic, comercial și cultural al țării. Windhoek este cel mai mare oraș al Namibiei, situat în centrul țării, zona platoului Khoms, la aproximativ 1 700 de metri deasupra mării. Numele original al capitalei a fost Ai-Gams, un important centru comercial și politic al țării. Windhoek provine din limba afrikaans care înseamnă “colțul vântului”. Ai-Gams înseamnă izvoare calde și reprezintă faptul că, în trecut, în regiune existau numeroase izvoare termale.

Capitala găzduiește numeroase clădiri construite în stil arhitectonic german colonial, precum și câteva monumente istorice. Între acestea amintim: clădirea Alte Feste, ce adăpostește un muzeu de istorie a Namibiei; clădirea parlamentului Tintenpalast și Christuskirche, principala biserică a orașului; Cetățile Heinitzburg, Schwerinsburg și Sanderburg; Biblioteca Națională din Namibia; Catedrala Sfânta Maria; Curtea Supremă din Namibia; Gara Windhoek; Zoo Park — un parc public în centrul orașului.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) domdeen / Freedigitalphotos.net

Statul situat în extremitatea de nord a Africii, cel mai mic ca dimensiune din regiunea Maghreb, se învecinează cu Algeria la vest, Libia la sud-est și Marea Mediterană la nord și est. Tunisia se află la jumătatea distanței dintre Oceanul Atlantic și Valea Nilului.

Conform datelor statistice din 2013, populația este estimată la aproximativ 10,8 milioane de locuitori, din care peste 65% trăiesc în mediul urban. Majoritatea tunisienilor sunt musulmani (circa 98%), restul fiind adepți ai creștinismului, iudaismului sau ai altor religii. Capitala țării este la Tunis, oraș cu o populație de aproximativ două milioane de locuitori.

Pe teritoriul Tunisiei, locuit de triburi berbere, fenicienii au întemeiat, începând cu secolul al XII-lea î.Hr., numeroase colonii, iar în 814 î.Hr. Cartagina, care a devenit în secolele următoare centrul unui puternic stat antic în nordul Africii. Înfrântă în cele trei războaie punice (264-146 î.Hr.) de Roma, Cartagina este distrusă (146 î.Hr.), iar teritoriul său devine nucleul provinciei romane Africa. A fost cucerit succesiv de către vandali (439), bizantini (533) și arabi (647-698), când începe și convertirea la islam a populației autohtone (în majoritate berberi). În anul 1574, devine provincie a Imperiului Otoman, însă beiul Husseim Ben Ali transformă Tunisia, în 1705, într-un stat autonom, sub suzeranitate nominală turcească. În 1881, Tunisia este ocupată de trupe franceze, iar prin Tratatul de la Bardo, se instituie protectoratul francez. În anii ’20, mișcarea de eliberare națională se afirmă tot mai puternic după Primul Război Mondial, odată cu fondarea Partidului Desturian. Sub presiunea mișcării anticolonialiste din perioada postbelică, la 3 iunie 1954, Franța acordă Tunisiei autonomia internă, iar la 20 martie 1956 îi recunoaște independența.

La 24 iulie 1957, ultimul monarh husseinit — Mohammed Lamine Bey — a abdicat, iar a doua zi Adunarea Constituantă a proclamat republica. Primul președinte al țării a fost Habib Bourguiba, care a condus țara până la 7 noiembrie 1987, când a demisionat. Premierul Zine el-Abidine Bel Ali devine președintele Republicii Tunisiene și rămâne în funcție până la 14 ianuarie 2011, în urma declanșării Primăverii arabe. În perioada 17 decembrie 2010 — 14 ianuarie 2011 au avut loc ample mișcări de protest, care au provocat părăsirea țării de către președintele Ben Ali, iar Consiliul Constituțional tunisian l-a proclamat președinte interimar pe Fouad Mbazaa, președintele Camerei Deputaților. În urma alegerilor prezidențiale din decembrie 2014, organizate pentru prima dată de la Revoluția tunisiană, a fost învestit președinte Mohamed Beji Caid Essebsi, fondatorul partidului secularist Nidaa Tounes.

Potrivit MAE, România a recunoscut Republica Tunisiană în august 1956, imediat după proclamarea independenței, relațiile diplomatice dintre cele două state fiind stabilite la 16 decembrie 1963. Ambasada României la Tunis a fost deschisă în octombrie 1967. Tunisia a deschis ambasada sa la București în octombrie 1981. La 30 septembrie 1997, autoritățile tunisiene au decis închiderea temporară a Ambasadei Tunisiei la București, invocând considerente financiare. La 9 februarie 2005, Tunisia a redeschis ambasada sa la București, numind un ambasador rezident. După 1989, contactele bilaterale la nivel de șefi de stat au fost stabilite prin vizitele oficiale ale președintelui Ion Iliescu în Tunisia, la invitația omologului său, Zine El Abidine Ben Ali, în zilele de 15 și 16 octombrie 1995 și în 11 și 12 ianuarie 2003. La nivelul diplomației, au efectuat vizite oficiale în România miniștrii de Externe, Habib Ben Yahia, în perioada 16-18 februarie 1995 și Abdalwaheb Abdallah, în zilele de 2 și 3 iunie 2008, în timp ce în Republica Tunisiană s-au aflat în vizită oficială miniștrii Afacerilor Externe Adrian Cioroianu, în perioada 23-26 ianuarie 2008, și Teodor Baconschi, în zilele de 15 și 16 iunie 2011. În 1969, a fost înființată Comisia mixtă interguvernamentală de cooperare economică și tehnică româno-tunisiană, care s-a reunit în 13 sesiuni, ultima desfășurată la București, în iunie 2008. La 16 decembrie 2013, România și Republica Tunisiană au sărbătorit 50 de ani de relații diplomatice.

Boutheina Labidi, ambasador al Tunisiei la București, la festivitatea de deschidere a anului universitar 2014-2015, la Universitatea Politehnică din București (UPB) — 1 octombrie 2014
Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

La 18 martie 2015, la Muzeul Național Cotroceni, s-a deschis expoziția de pictură “L’Ecole de Tunis / Școala din Tunis”, realizată în colaborare cu Ambasada Republicii Tunisiene la București. Expoziția, deschisă în perioada 19 martie — 17 aprilie 2015, include zece tablouri realizate în tehnici diferite, semnate de câțiva reprezentanți dintre cei mai importanți ai curentului artistic Școala de la Tunis. Ambasadorul Republicii Tunisiene la București, Boutheina Labidi, a mulțumit reprezentanților muzeului pentru găzduirea expoziției și i-a rugat pe cei prezenți să păstreze un moment de reculegere pentru victimele atacului terorist de la Muzeul Bardo din Tunis.

În cursul zilei de 18 martie 2015, cel puțin 19 persoane, dintre care 17 turiști străini, au fost uciși într-un atac cu armă automată, care a avut loc la Muzeul Național Bardo, una dintre principalele atracții turistice din Tunisia. Alți 22 de cetățeni străini și doi tunisieni au fost răniți. Turiștii au fost atacați în timp ce părăseau autocarul care îi adusese la muzeu, unde sunt expuse unele dintre cele mai impresionante artefacte și mozaicuri datând din perioada Romei și Greciei antice.

AGERPRES/ (Documentare — Roxana Mihordescu, editor: Marina Bădulescu)