Sursa foto: youtube.com

Este situată în Africa de Est Ecuatorială. Are un relief predominant de podiș, care se menține înalt în partea de vest, dominând Lacul Victoria, și coboară lent spre est, unde, de-a lungul țărmului Oceanului Indian, se desfășoară, de la nord la sud, o câmpie litorală îngustă și joasă, potrivit volumului ”Enciclopedia statelor lumii” (2005).

Mai multe detalii pe agerpres

Imagini din Helsinki

Finlanda, cu o suprafață de 338.000 km pătrați și o populație de 5,46 milioane de locuitori potrivit worldpopulationreview.com, sărbătorește la 6 decembrie ziua națională, ce aniversează proclamarea Independenței de Stat, în 1917.

În primele secole ale erei noastre, teritoriul Finlandei era populat de triburi fino-ugrice venite din est și sud. În Evul Mediu, regatul suedez a cucerit Finlanda și a contribuit la creștinarea locuitorilor de aici, potrivit www.mae.ro. Astfel, în secolul al XII-lea, a fost adoptat creștinismul, iar la jumătatea secolului al XVI-lea, s-a răspândit Reforma.

Muzeul Național din Helsinki

Teritoriul Finlandei a fost de câteva ori câmpul de bătălie între Regatul suedez și Imperiul rus. În 1809, Finlanda a devenit mare ducat în Imperiul Rus. În 1917, pe fondul dezordinii provocate de revoluția bolșevică, Finlanda și-a declarat independența, recunoscută în 1918.

În 1939, în virtutea acordurilor Molotov-Ribbentrop, URSS a dat un ultimatum Finlandei și a atacat-o în perioada 1939-1940. În urma războiului, Finlanda a pierdut 10% din teritoriu, dar și-a păstrat independența. După război, linia de neutralitate strictă Paasikivi a făcut din Finlanda o țară de tranziție între Est și Vest. Statul s-a alăturat Națiunilor Unite în 1955, a aderat la UE în 1995, iar în 2002 la zona Euro.

Imagini din Helsinki

Helsinki, capitala și cel mai mare oraș al țării, este situat pe malul golfului Finic și acoperă o suprafață de 716 km pătrați. Helsinki are a populație de 625.000 locuitori, iar zona metropolitană numără 1.400.000 locuitori, potrivit worldpopulationreview.com, fiind cea de-a patra mare zonă din nordul continentului după Copenhaga, Stockholm și Oslo.

Orașul a fost întemeiat, în 1550, de regele Gustav I Vasa al Suediei, la gura de vărsare a râului Vantaanjoki, în contrapartidă cu rivalul său, orașul estonian Tallinn, aflat pe celălalt mal al Golfului, în vederea preluării controlului comerțului în Marea Baltică, potrivitwww.visithelsinki.fi. Orașul a cunoscut o dezvoltare înceată, iar în anii 1600 a fost mutat în locul în care se află și astăzi, în vederea facilitării accesului la mare. În 1748, a fost construită Fortăreața maritimă de la Suomenlinna menită să apere orașul de asalturile repetate ale rușilor în încercarea de a cuceri Finlanda. Construcția acesteia a dus la creșterea bunăstării orașului, a numărului de locuitori, precum și a comercianților. În 1809, Rusia a cucerit Finlanda, iar, în 1812, orașul a devenit capitala Marelui Ducat al Finlandei.

Catedrala ortodoxă Uspenski

Avantajat de poziția strategică, orașul a început să se dezvolte, în special după 1917, în urma proclamării independenței Finlandei.

Începând cu secolul XIX a fost construită Piața Senatului, considerată și astăzi centrul orașului, dar și Biserica Luterană, cunoscută drept Biserica Albă sau Tuomiokirkko, Catedrala Ortodoxă Uspenski și clădirea principală a Universității. Arhitectura orașului este în principal neo-clasică, cu geometrii clare, precise.

Catedrala din Helsinki

Organizarea în 1952, la Helsinki, a Jocurilor Olimpice de Vară, a propulsat orașul în rândul celorlalte capitale internaționale. În 2000, Helsinki a fost Capitala Culturală a Europei, iar în 2012 — Capitala Mondială a Designului Urban, potrivit wdchelsinki2012.fi.

Tot, în 2012, Helsinki a aniversat 200 de ani de la stabilirea sa ca și capitală, iar în 2014, potrivit www.visithelsinki.fi, Helsinki a primit statutul de ”Oraș al Designului” ca parte a Rețelei Orașelor Creative înființată de UNESCO.

Iată câteva dintre principalele atracții culturale ale capitalei Helsinki: fortăreața maritimă Suomenlinna cunoscut și sub numele de ”Gibraltarul Nordului”, este cea mai mare fortăreață de la Marea Baltică, care din 1991 face parte din patrimoniul mondial UNESCO, fiind un monument european unic reprezentativ al arhitecturii militare. A fost fondată în 1748 și construită de feldmareșalul Augustin Ehrensvärd pe insulele din largul coastei finlandeze; Muzeul de Artă Ateneum deține cea mai mare colecție de artă din Finlanda — peste 20.000 de lucrări din perioada 1750-1950. Clădirea a fost proiectată de arhitectul Theodor Hoijer și construcția sa a fost încheiată în 1887; Muzeul de Artă Contemporană Kiasma cuprinde opere ale artiștilor contemporani finlandezi, dar și ale altor artiști din regiune; Muzeul Național al Finlandei ilustrează istoria acestei țări din preistorie până în prezent, cuprinzând colecții de numismatică și etnografie; Muzeul în aer liber Seurasaari, unde sunt expuse case în stil tradițional finlandez; Muzeul Designului care ”explică” pe înțelesul tuturor, liniile, culorile și formele specifice designului nordic; simbol istoric, Catedrala luterană din Helsinki a fost proiectată de arhitectul Carl Ludwig Engel în secolul al XIX-lea, lucrările terminându-se în 1852; Catedrala Ortodoxă Uspenski a fost terminată în 1868 și este cea mai mare catedrală ortodoxă din vestul Europei. Catedrala are 14 cupole aurite și fațada realizată din cărămidă roșie, și este de departe cel mai reprezentativ simbol al dominației rusești în Finlanda; Biserica Temppeliaukio sau Biserica de piatră este un monument unic, construit în granit sub nivelul solului; monumentul Sibelius, care îl înfățișează pe renumitul compozitor Jean Sibelius și care se află în parcul cu același nume; Stadionul Olimpic a fost construit în 1938, după planurile arhitecților Yrjö Lindegren și Toivo Jäntti, unde și astăzi au loc activități sportive sau concerte; Grădina Zoologică din Helsinki este una dintre cele mai vechi din lume, fiind înființată în 1889, și adăpostește aproximativ 200 de specii de animale și 1.000 de specii de plante provenind atât din tundra arctică, dar și din regiunea pădurilor tropicale.

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Sursa foto: captură YouTube

Este situat în Asia de Sud-Est (Peninsula Indochina) și se învecinează cu Myanmar, Laos, Cambodgia, Oceanul Pacific, Malayezia și Oceanul Indian.

În Thailanda se disting patru mari regiuni geografice: câmpia aluvială centrală, drenată de fluviul Menam și afluenții săi principali, câmpie larg deschisă spre sud (Golful Thailandei/Siam); regiunea muntoasă ce circumscrie câmpia, cu altitudini mai mici (1 000-1 500 m) în est și vest și mai mari în partea nordică (alt. max. 2 576 m); Podișul Korat, dezvoltat pe roci sedimentare (gresii în principal) și cu alt. scăzute (200-300 m); Pen. Malacca, în extremul sud, cu munți (alt.max. 1 751 m) bine împăduriți, potrivit volumului ”Enciclopedia statelor lumii” (2005). Din rețeaua hidrografică a țării fac parte două fluvii importante: Mekong, în est, și Menam, în partea centrală. Clima este tropical și subtropicală musonică, cu temperaturi medii lunare mai ridicate și precipitații bogate în sud față de nord.

Sursa foto: captură YouTube

Țară asiatică de o diversitate unică, îmbinând culoarea turcoaz a mării cu ospitalitatea populației, tradițiile și cultura. Magnetismul și valoarea turistică a Thailandei atrage vizitatori din întreaga lume, făcându-i să revină pe aceste meleaguri, potrivit globi.ro. Pe de-o parte se descoperă moștenirea culturală bogată, arta și arhitectura, pe de altă parte, se află fețele zâmbitoare ale thailandezilor și ospitalitatea lor, piețele aglomerate și pline de culoare, orașele străvechi fabuloase, numeroasele resorturi turistice moderne și luxoase, precum și triburile autohtone neatinse de invazia civilizației, trăind în mijlocul vastelor întinderi de pădure și jungle. Thailanda este o țară a orhideelor și a safirelor albastre și strălucitoare. Este, de asemenea, unul dintre cele mai faimoase destinații turistice ale lumii în materie de scuba diving și snorkeling.

Capitala este la Bangkok, iar alte orașe importante sunt: Chiang Mai, Hat Yai, Nakhon Pathom, Nonthaburi, Pak Kret.

Bangkok, cu o populație de 8,5 milioane de locuitori (estimare 2014), potrivit worldpopulationreview.com, se caracterizează prin contraste între modern și vechi, între tehnologie și artă antică. Este un oraș plin de viață, aglomerat și foarte exotic cu câteva sute de temple, hoteluri și o mulțime de zgârie-nori. Bangkok este locul în care clădirile foarte înalte se construiesc cu o rapiditate uimitoare, în timp ce bogăția culturală și numeroasele locuri care pot fi vizitate îl transformă în una din cele mai căutate destinații de vacanță din Asia. Fiecare stradă rezervă surprize pentru turiști, deoarece Bangkok-ul este un oraș ce are la bază un amestec între estul tradițional și vestul modern.

Între atracțiile turistice din capitală se numără: Complexul Marele Palat, Wat Arun (Templul Apusului), Orașul Antic (Muang Boran), Wat Pho (Templul lui Buddha culcat), Templul Zorilor, Grădina Zoologică, Templul de Marmură, Piața Chatuchak, Templul Suthat, Templul Bavorn Niwet, Muzeul Subacvatic Siam, Palatul Phayathai, Palatul Chitralada, Fortul Mahakan, Piața Or Tor Kor, Muzeul Național de Artă, Grădina Saranrom, Muzeul Național al Bărcilor.

Complexul Marele Palat este cel mai cunoscut obiectiv turistic din Bangkok. Complexul a fost construit în anul 1782 și include câteva clădiri printre care Templul lui Buddha de Smarald (Wat Phra Kaeo). Acest templu găzduiește o statuetă din smarald a lui Buddha, ce datează din secolul al XIV-lea, potrivit tvl.ro.

Wat Arun (Templul Apusului) este renumit și cel mai fotografiat templu din Bangkok, construit în cinstea zeului indian al apusului, Aruna. Cuprinde un turn înalt de 79 de metri, decorat cu mici bucăți de sticlă colorată și porțelan chinezesc. Turnul central, foarte înalt, este numit Phra Prang și strălucește în lumina soarelui datorită incrustațiilor sale.

Wat Pho (Templul lui Buddha culcat), unul dintre cele mai vechi și mari temple din Bangkok, găzduiește celebra statuie a lui Buddha culcat măsurând peste 45 de metri.

Orașul Antic (Muang Boran) este unul dintre cele mai mari muzee în aer liber, practic un oraș în miniatură în care sunt prezentate cele mai cunoscute monumente și clădiri din Thailanda.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Sursa foto: Captură foto / youtube.com

Secolele XVI-XVIII au reprezentat o perioadă de profunde rivalități comerciale și politice între portughezi, olandezi și englezi, pentru controlul asupra regiunii. Către sfârșitul secolului al XIX-lea, Franța, Germania și Rusia au început să manifeste un interes crescut pentru zona Golfului, ceea ce a determinat Anglia să încheie, în 1882, tratate separate și “exclusive” cu fiecare dintre șeici, prin care aceștia se angajau că nu vor ceda nimănui vreo parte din teritoriile lor, iar Anglia se obliga să asigure protecția șeicatelor împotriva oricărui atac din afară.

Acest acord a rămas în vigoare până la 1 decembrie 1971, când Marea Britanie s-a retras oficial din Golf. La 2 decembrie 1971 a fost proclamat statul Emiratele Arabe Unite, prin federalizarea a șase emirate, la 10 februarie 1972 alăturându-li-se și Ras Al-Khaima.

Emiratele Arabe Unite sunt o federație de emirate monarhii, condusă de un emir/președinte. Cele șapte emirate (Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ras al-Khaimah, Ajman, Fujairah și Umm al-Qaiwain), care compun federația, sunt conduse de câte un conducător, în calitate de șef al emiratului. Potrivit Constituției, adoptate în 1971, funcția de președinte al statului federal este deținută de conducătorul Emiratului Abu Dhabi, iar cea de vicepreședinte și prim-ministru de conducătorul Emiratului Dubai.

Sursa foto: Captură foto / youtube.com

Emiratele au constituit, dintotdeauna, o legătură între Europa și subcontinentul Indian, Orientul Îndepărtat și Africa. Astăzi, Abu Dhabi și Dubai sunt printre cele mai moderne orașe din lume și țara însăși a devenit una dintre cele mai dezvoltate destinații turistice.

Primii care s-au stabilit aici, în 1761, au fost membrii unui trib care au găsit apă dulce, de unde și numele Abu Dhabi, care înseamnă “pământul gazelei”. Astăzi, Abu Dhabi este capitala Emiratelor Arabe și numără 603.492 de locuitori (2015), potrivit http://worldpopulationreview.com/. S-a schimbat mult în ultimele decenii, devenind mai degrabă un oraș modern, cu o arhitectură urbană îndrăzneață și grădini luxuriante.

Abu Dhabi este locul unde se află guvernul Emiratelor, sediul președintelui statului, sediul cabinetului și a celor mai multe ministere, instituții federale, ambasade, televiziuni, portul Zayed, aeroportul, dar și cele mai multe companii petroliere.

Sursa foto: Captură foto / youtube.com

Cu toate acestea, Abu Dhabi nu este cel mai mare oraș din țară, acesta fiind reprezentat de cosmopolitul Dubai, centrul financiar al țării, cu 1.137.347 de locuitori, se arată pe același site.

Alte orașe importante sunt: Sharjah (543.733 loc.), Al Ain (408 733 loc.), Ajman (226.172 loc.), Ras al-Khaimah (115.949 loc.), Al Fujayrah (62.415 loc.), potrivit http://worldpopulationreview.com.

Cel mai important simbol al capitalei Abu Dhabi, dar și al Emiratelor este reprezentat de Marea Moschee a șeicului Zayed, cel care a pus bazele acestui stat, potrivit http://visitabudhabi.ae/. Construcția a început la începutul anilor 90, după planurile șeicului Zayed, și a fost încheiată în 2007, la 3 ani după moartea sa. Realizată în întregime din marmură albă, construcția numără 82 de domuri, peste 1 000 de coloane, nenumărate candelabre acoperite cu aur de 24 de carate, precum și unul dintre cele mai mari covoare din lume. Sala principală este dominată de cel mai mare candelabru din lume — 10 m în diametru, 15 m în înălțime și o greutate de 12 tone.

Un punct de interes al capitalei este reprezentat de Centrul Meșteșugăresc, care oferă turiștilor aspecte ale vieții cotidiene a beduinilor din întreaga zonă.

Capitala este renumită, în întreaga lume, pentru circuitul Yas Marina, care face parte din calendarul Campionatului Mondial de Formula 1. Tot aici, se regăsește cel mai mare parc de distracții tematic de interior din lume — Ferrari World — singurul realizat vreodată de Ferrari, în care se găsesc peste 20 de atracții, printre care și un roller-coaster.

Grădina Zoologică a Emiratelor situată în suburbia Al Bahia, din capitala Abu Dhabi deține peste 1.700 de animale, între care o pereche de tigri albi, un urs siberian de peste 300 kg, în vârstă de 31 de ani, lei, gheparzi și zeci de zebre.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Sursa foto: Captură foto / youtube.com

Populat de triburi bantu, teritoriul Republicii Centrafricane este ocupat de trupe franceze (1894-1897) și inclus, între 1910-1958, sub numele de Oubangi-Chari (cu excepția anilor 1904-1914, când a făcut parte din colonia Oubangi-Chari-Ciad), în Africa Ecuatorială Franceză.

La 13 august 1960, își proclamă independența sub numele de Republica Centrafricană. Colonelul Jean-Bedel Bokassa (fost sergent în armata franceză), care preia puterea în urma unei lovituri de stat (1966), instituie un sângeros regim dictatorial (în 1972 se autoproclamă președinte pe viață, apoi, la 4 decembrie 1976, sub numele de împăratul Bokassa I). După înlăturarea de la putere, cu sprijin militar francez, a lui Bokassa I, de către vărul său, David Dacko, primul președinte al țării (1960-1966), este restaurată republica (20 septembrie 1979).

Statul este condus de regimuri militare, până în 1993, potrivit www.mae.ro. În 2003, în urma unei lovituri de stat, puterea a fost preluată de generalul Francois Bozize, fiind format un guvern de tranziție. Alegeri generale au fost organizate în 2005.

În 2013, generalul Bozizé a fost înlăturat printr-o lovitură de stat a insurgenței musulmane Séléka. Michel Djotodia, președintele (interimar) de la acea dată, primul de religie musulmană din istoria post-independență a țării, preponderent creștină, a eșuat în inițiativele de pacificare și organizarea de alegeri generale. În acest context, Djotodia a demisionat, în ianuarie 2014. În prezent, actualul șef al statului este Catherine-Samba-Panza, prima femeie președinte din istoria țării.

Statul african traversează o perioadă de gravă insecuritate, caracterizată de confruntarea interconfesională. Criza a căpătat proporții dezastruoase, fiind necesare acțiuni imediate pentru oprirea violențelor și atrocităților. Jumătate din populația țării este dependentă de asistența umanitară. În 2014, comunitatea internațională a mobilizat fonduri de 496 milioane de dolari.

Capitala este Bangui și numără 542.393 de locuitori (2015), iar principalele orașe sunt: Bimbo (129.655 loc.), Mbaiki (67.132 loc.), Berberati (61.815 loc.) Kaga Bandoro (56.520 loc.), potrivit http://worldpopulationreview.com/. Din punct de vedere administrativ, statul este împărțit în 16 prefecturi și o comună.

Capitala Bangui, cel mai important oraș din țară, este situată pe malul fluviului Oubangi. Este centrul cultural, economic și industrial al țării. Orașul mai păstrează, încă, sub aspect arhitectural, influențele coloniștilor francezi. Alături de unica universitate din țară, în Bangui se mai pot admira Palatul Bokassa și Muzeul Boganda.

Printre atracțiile turistice importante ale țării se numără cele patru parcuri naționale. Parcul Național Dzanga-Sangha este singurul parc național din țară deschis turiștilor. Aici se pot întâlni antilope, elefanți și gorile, dar și populații de pigmei baka.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Piața Sheshi Skenderbej din capitala Albaniei, Tirana

Romanii au cucerit Iliria în anul 168 î.Hr. După divizarea Imperiului Roman (anul 395), teritoriul Albaniei din prezent a intrat sub jurisdicția Constantinopolului, însă, din punct de vedere ecleziastic, a continuat să se supună Romei până în anul 732, momentul trecerii sub coordonarea Patriarhiei de la Constantinopol. În momentul Marii Schisme din 1054, teritoriul actual al Albaniei a fost împărțit între catolici (nord) și ortodocși (sud).

Prin introducerea sistemului administrativ militar de către bizantini, pe teritoriul Albaniei s-au creat condițiile unui feudalism incipient și s-au evidențiat primele familii ale aristocrației militare. Tot sub suzeranitatea bizantină, s-au format primele formațiuni statale albaneze, peste care s-au succedat invaziile mai multor popoare migratoare (vizigoți, huni, ostrogoți, avari), până la intrarea slavilor în Peninsula Balcanică (secolele VII-VIII). Ulterior, timp de câteva secole, teritoriile albaneze au fost disputate de țaratele bulgărești și Imperiul Bizantin. În anul 1078, apare prima menționare istorică certă a albanezilor, într-o cronică bizantină.

În anul 1190, s-a înființat Principatul Arbăria, care a durat până în anul 1255. În 1271, Charles d’Anjou creează Regatul Albaniei. Alte teritorii albaneze au intrat succesiv în componența statelor sârbești, începând cu secolul al XII-lea. Regatul Albaniei s-a dezmembrat în anul 1638, constituindu-se mai multe formațiuni statale, între care: Principatul Dukagjini, Principatul Kastrioti, Principatul de Gjirokastra și Muzakaj, Principatul de Berat. Teritoriul Albaniei a devenit parte a Imperiului Otoman în 1478, după rezistența opusă, timp de câteva decenii, de Liga de la Lezha, sub conducerea liderului Gjergj Kastrioti Skanderbeg.

La 28 noiembrie 1912, printr-o Mișcare de Renaștere Națională marcată de numeroase revolte antiotomane și de activitatea Ligii de la Prizren (1878-1881) și a Ligii de la Peja (1899-1900), Albania și-a declarat independența față de Imperiul Otoman. Decizia de proclamare a independenței de stat a Albaniei a fost adoptată la București, la 5 noiembrie 1912, în cadrul Marii Adunări a Coloniilor Albaneze din România, desfășurate la Hotel Continental, la inițiativa lui Ismail Qemali, deputat de Berat la Înalta Poartă și Luigj Gurakuqi.

Imagine din Tirana

Albania a devenit principat sub sceptrul lui Wilhelm de Wied, a cărui domnie a durat din 1914 până în 1925, când Albania a fost proclamată republică. Președintele Ahmed Zogu s-a proclamat Rege în 1928, sub numele de Zogu I. În 1939, Albania a fost ocupată de armatele Italiei, iar regele Ahmet Zog a fost exilat, tronul fiind preluat oficial, în anul 1943, de regele Italiei, Victor Emanuel al III-lea. Astfel, teritoriul albanez a devenit teatru de operațiuni în războiul italo-grec.

Ulterior capitulării Italiei în fața Aliaților, în 1943, armata germană a invadat și Albania, devenind inamicul războiului de gherilă purtat până atunci împotriva administrației italiene de către Mișcarea Națională de Eliberare. După eliberarea teritoriului de către gherilele comuniste, în noiembrie 1944, Partidul Comunist a preluat puterea în Albania, iar în noiembrie 1945, Enver Hoxha, liderul rezistenței, a preluat conducerea. În perioada 1945-1990, Albania a avut unul din cele mai represive regimuri dictatoriale din Europa. În perioada 1985-1991, Ramiz Alia i-a succedat lui Enver Hoxha, permițând tranziția către democrație.

Capitala este Tirana (Tiranë) și numără 421.000 de locuitori, iar în zona metropolitană — 764.000 de locuitori (2015), potrivitworldpopulationreview.com. Alte orașe principale: Durrës (113.000 loc.), Shkodra (95.000 loc.), Elbasan (78.000 loc.) și Korçë (51.000 loc.).

Ținutul ce cuprindea Tirana este înregistrat oficial de către otomani între 1431-1432, numărul locuitorilor fiind estimat la 7.300. În 1614, generalul otoman și conducătorul local, Suleyman Pașa Bargjini, înființează o moschee (Et’hem Bey), un centru comercial și băile publice, se arată pe orașe.co. Prezența pe ruta comercială care lega Europa de Istanbul situează ținutul pe un loc important, până la începutul secolului al XIX-lea.

În 1807, Tirana devine capitala prefecturii Krujë-Tirana. Începutul secolului XX înseamnă, pentru Tirana, acordarea titulaturii de capitală a Albaniei, în primă instanță cu nume provizoriu (1920), apoi permanent (1925). Orașul începe să fie construit sistematic, cu ajutorul arhitecților austrieci, italieni și locali. Instaurarea regimului comunist după cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat pentru Tirana un declin din punct de vedere al arhitecturii și al vieții sociale. Multe din vechile clădiri construite de către arhitecții italieni sunt demolate, în locul acestora fiind construite blocuri anoste de locuințe.

Imagine din Tirana

Principalele obiective turistice din Tirana sunt situate în jurul celui mai important punct al orașului — piața Sheshi Skënderbej—, precum și de-a lungul bulevardului Martirilor Națiunii. În această zonă, se regăsesc Muzeul Național de Istorie, Galeriile de Artă Națională și Expoziția de Artă Folclorică, Palatul Culturii, care adăpostește opera, baletul și biblioteca națională, dar și moscheea Haxhi Et’Hem Bey, singurul vestigiu al prezenței imperiului otoman în această zonă. Un alt obiectiv îl reprezintă Turnul Ceasului, construit de arhitectul aceleiași moschei.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Captură foto: (C) Rossella Piccinno / YouTube

Este situată în Africa de Vest, având ca vecini Marocul și Algeria la nord și nord-vest, Senegalul la sud, Republica Mali în est și Oceanul Atlantic la vest. Imaginea clasică a Mauritaniei o constituie dunele de nisip, orientate de vânturile fierbinți și puternice. Cea mai mare parte a teritoriului este reprezentată de un relief de câmpie, dominat de podișuri, între care Adrar (în nord), Adafer (în centru), Assaba (în sud), potrivit volumului ”Enciclopedia statelor lumii” (2005).

Mauritania oferă, totodată, peisaje spectaculoase, partea centrală a țării fiind acoperită de două platouri vaste, întrerupte, din loc în loc, de formațiuni stâncoase. Câmpiile plate și dunele de nisip se întind neîntrerupte de-a lungul zonei de vest, potrivit globi.ro. Litoralul măsoară peste 700 de kilometri de plaje de nisip. Clima este tropicală, extrem de aridă. Fauna este adaptată uscăciunii excesive sau ierburilor de savană.

Capitala țării este Nouakchott și are o populație estimată la de 661.400 de locuitori (2015) potrivit worldpopulationreview.com. Alte orașe principale: Nouadhibou, Rosso, Zouerate, Atar, Kiffa.

Capitala Nouakchott este cel mai mare oraș din Mauritania, centrul administrativ și economic. Orașul păstrează stilul arhitectural tradițional berber, se află la nord de mare, într-un peisaj deșertic cu dune joase, și se învecinează cu Ksar, o veche așezare maură, potrivitturistik.ro.

Unul din punctele de atracție ale orașului este Muzeul Național ce include o galerie preistorică care ilustrează istoria arheologică a zonei și un altul care este dedicat domeniului etnografic, ambele oferind o bună înțelegere a istoriei acestei țării, a oamenilor și a culturii acesteia. Nu în ultimul rând se regăsesc o serie de magazine tradiționale, unde sunt prelucrate de la bijuterii de argint la covoare realizate din lână cămilă și până la cufere din lemn și șei de cămilă.

Nouakchott are o universitate, precum și instituții de învățământ superior — Școala Națională de Administrație și Institutul Național de Studii Avansate Islamice, școli primare și secundare. Orașul mai găzduiește Biblioteca Națională și Arhivele Naționale.

Orașul este unul primitor, iar o altă atracție turistică este piața de pește, extrem de colorată și plină de viață, potrivit visitcapitalcity.com.

Captură foto: (C) Social Bubble / YouTube

AGERPRES (Documentare — Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea)

Sursa foto: Captură YouTube

Situat în Europa Sudică, statul are ca vecini Muntenegru, Serbia și Croația.

Relieful este predominant muntos, dat de Munții Metaliferi ai Bosniei și Alpii Dinarici, cu mai multe culmi paralele, orientate NV-SE, cu multe vârfuri ce depășesc 2.000 m, văi cu chei, tăiate de râurile Neretva, Vrbas, Drina. În nord, regiunea montană continuă cu una colinară și un sector al Câmpiei Savei. Pădurile, în principal de foioase, ocupă aproape o jumătate din suprafața țării, iar fauna, bogată, este cea caracteristică Europei Centrale și Mediteraneene.

Principalele orașe sunt: capitala Sarajevo, cu monumente istorice și de artă, multe distruse sau afectate în timpul războiului; Mostar, cu numeroase moschei, cea mai importantă fiind Bey Karadoz, din sec. XVI, podul turcesc, datând din 1566; Banja Luka, cu monumente islamice, moscheea Ferhadhadjia, din sec.XV; Jajce, capitala ultimilor regi bosniaci, cu o serie de monumente, fortăreața din sec. XV, reședința regilor bosniaci, biserica franciscană, catacomebele, bazarul turcesc plus împrejurimile (râul Pliva, cu o cascadă și un lac), potrivit volumului ”Enciclopedia statelor lumii” (2005).

Capitala Sarajevo are o populație urbană de 440.000 de locuitori, în timp ce zona metropolitană are o populație de aproximativ 608.000 de locuitori, potrivit worldpopulationreview.com.

Sursa foto: Captură YouTube

Sarajevo are mult farmec și este plin de viață, include de la o serie de biserici, moschei, catedrale și clădiri guvernamentale până la cafenele, baruri și ateliere de artizani, lucru care face vizitatorul să se simtă confortabil și să rămână mai mult timp decât își planificase inițial, potrivit visitcapitalcity.com. Orașul Vechi reprezintă una dintre atracțiile principale, având un farmec aparte datorită magazinelor în stil oriental și străzilor pietruite.

Între atracțiile turisitice ale orașului sunt: Universitatea din Sarajevo, Podul Latin, Primăria Orașului Sarajevo, Muzeul Național, Fântâna Sebilj, Galeria de Artă, Muzeul de Istorie (expune numeroase documente, mărturii ale asediului din Sarajevo), Memorialul Flacăra Veșnică, Muzeul Evreiesc, Grădina de Trandafiri, Hanul Morica, Muzeul Tunelului, Biblioteca Gawi-Husrev-beg (conține manuscrise arabe, turcești și persane), Muzeu Ars Aevi de artă contemporană.

Sursa foto: Captură YouTube

Orașul Sarajevo a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă în 1994 și dispune de infrastructuri moderne pentru sporturile de iarnă. În apropiere de oraș se găsește stațiunea Jahonira, o stațiune de ski apreciată. Acoperită de zăpadă din luna octombrie și până în luna mai, stațiunea deține piste de ski alpin precum și pante mai ușoare pentru începători. Vara vegetația este verde și transformă stațiunea într-o destinație perfectă pentru drumeții.

Sursa foto: Captură YouTube

Sarajevo găzduiește și un festivalul de film care-i poartă numele și care difuzează filme comerciale și independente internaționale unde sunt promovați tinerii realizatori.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Captură Foto: (c) Bshara Shammas / YouTube

Cunoscut în antichitate sub numele de Fenicia (cu orașe-state strălucite precum Tyr, Sidon, Byblos, Ugarit), teritoriul Libanului este supus, de-a lungul secolelor, conducerilor egiptene, asiriene, persane, seleucide, romane (63 î.Hr.), bizantine (395 d.Hr.), arabe (636 d.Hr.), cruciate (secolele XI-XIII), turce (1516-1918). În pofida islamizării, în Liban a supraviețuit o importantă minoritare creștină (maroniții). După Primul Război Mondial, în urma destrămării Imperiului Otoman, Libanul, unit cu Siria, este administrat, din 1920, în numele Ligii Națiunilor, de Franța.

În 1926, Libanul este separat de Siria și proclamat, în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, mai precis la 22 ianuarie 1941, republică independentă (la 22 decembrie 1943 este creat primul guvern național). Până în decembrie 1946 rămâne însă sub ocupație anglo-franceză. La sfârșitul anului 1943, au loc primele alegeri generale. În 1945, Libanul devine membru fondator al Ligii Arabe și membru al ONU.

Civilizațiile variate și-au lăsat urmele pe teritoriul Libanului. Astfel de vestigii se regăsesc la Baalbek — ruinele templelor romane, sau în orașul Byblos, renumit pentru vechimea sa. În plus, vechiul Beirut, cu piețele reconstruite după modelul antic, centrul istoric al orașului Tripoli, cu numeroase moschei, situat la poalele castelului cruciaților sau portul orașului Sidon reprezintă doar câteva dintre atracțiile turistice ale țării.

Inițial locuit de fenicieni, Beirutul a dobândit importanță sub conducerea romană, în secolul I î.Hr, potrivit volumului ”Enciclopedia Universală Britannica” (2010). A fost cucerit de arabi în 635 d. Hr. Cruciații creștini au stăpânit Beirutul între 1110 și 1291, după care orașul a fost dominat de dinastia mamelucilor. În 1517, a ajuns sub dominația Imperiului Otoman. A devenit capitala noului stat Liban (sub mandat francez) în 1920 și capitală a Libanului independent în 1943. A continuat să prospere, devenind cel mai important centru comercial și bancar al Orientului Mijlociu.

Captură Foto: (c) Bshara Shammas / YouTube

A suferit daune imense în timpul războiului civil din Liban (1975-1991) și în timpul luptelor dintre forțele israeliene și cele ale Organizației pentru Eliberarea Palestinei, din 1982. Început în 1994, planul de reconstrucție a orașului a fost extins pe o perioadă de 30 de ani, potrivithttp://destinationlebanon.gov.lb/.

Capitala Beirut, cu o populație de 2.179.000 locuitori potrivithttp://data.un.org/, este cel mai mare oraș și principalul port al țării, fiind situat la poalele munților Liban. Totodată este un important centru comercial și financiar, dar și cultural și universitar atât al Libanului, cât și al întregii zone.

Printre principalele obiective culturale ale Beirutului se află: Universitatea Americană din Beirut (AUB) este una dintre cele mai prestigioase universități din Orientul Mijlociu, fondată în 1866; Muzeul Național din Beirut, a cărui colecție este formată aproape în întregime din artefacte feniciene, fiind considerat unul dintre cele mai bogate muzee din Orientul Mijlociu; Muzeul ”Robert Mouawad” cunoscut ca și Palatul faraonului, a fost refăcut în întregime de artistul Robert Mouawad și cuprinde numeroase antichități rare pornind de la bijuterii, porțelan chinezesc, până la covoare și cărți; Muzeul de Arheologie a fost înființat în 1868 și colecții sale acoperă întreaga epocă antică a regiunii; Muzeul ”Discovery Planet” este dedicat în întregime copiilor, aici având loc expoziții locale, dar și internaționale; băile romane, descoperite în 1968-1969, au fost acoperite de ruine în timpul războiului libanez. Situl a fost curățat după război și a devenit un loc de săpături extinse între 1995 și 1997; Marea Moschee Al Omari este cea mai mare moschee din Beirut, iar numele său aduce un omagiu califului Omar Ibn Al Khattab. Aceasta a fost construită pe ruinele unei biserici bizantine, care la rândul său a fost construită pe ruinele unei băi termale romane. Cruciații au transformat moscheea, în 1150, într-o catedrală cu hramul Sf. Ioan. În 1291, în timpul dominației mamelucilor a devenit moschee.

Un obiectiv important al capitalei libaneze este Piața Martirilor, care a fost și este, în continuare piața centrală a Beirutului, punctul de întâlnire al locuitorilor săi, fiind construită în amintirea martirilor libanezi uciși în 1915 și 1916, în timpul Primului Război Mondial. Complet devastată în timpul războiului civil, piața a fost prima locație supusă excavărilor, fiind reconstruită integral, se arată pehttp://destinationlebanon.gov.lb.

Captură Foto: (c) Bshara Shammas / YouTube

Alte puncte de interes: Catedrala Ortodoxă Greacă Sf. Gheorghe, a fost ridicată în 1767, pe structuri cruciate și bizantine, considerată fiind cea mai veche construcție din oraș. Iconostasul, frescele și icoanele au fost grav avariate în timpul războiului, însă au fost restaurate de artiști greci și ruși în timpul procesului de reconstrucție; Catedrala greco-catolică ”St. Elias” ridicată în secolul al XVIII-lea, a fost de asemenea, inclusă în procesul de restaurare între 1994-2003; Castelul Cruciaților, care a fost demolat în 1860 pentru a face loc lărgirii portului, în 1995, săpăturile efectuate au dezvăluit mai multe zone ale acestuia care au fost fortificate cu ajutorul unor coloane de tip roman; edificiul Grand Serail a fost construit în 1853 de către otomani, ca o cazarmă militară, a devenit ulterior, sediul guvernatorului francez și sediul primului-ministru libanez, după independență; Turnul cu Ceas se află lângă Grand Serail, și a fost construit 1897 și restaurat în 1994.

AGERPRES/(Documentare — Roxana Mihordescu, Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Palatul Princiar, Monaco

Ca mărime, Principatul Monaco este cel de-al doilea, după cel mai mic stat din lume, Vatican. Situat în sudul Europei, pe țărmul Mării Mediterane, la granița dintre Franța și Italia, relieful Principatului Monaco constă într-o fâșie de coastă îngustă, care se înalță până la 63 m peste nivelul mării.

Pe teritoriul de azi al Principatului, fenicienii întemeiază în antichitate o așezare, stăpânită apoi de greci și de romani (Portus Herculis Monoeci). Menționat documentar în secolul al X-lea, ca o seniorie, Monaco devine, în timpul guvernării familiei nobiliare Grimaldi, originară din Genova (1297-1731), un principat de sine stătător.

Vasal Franței din 1601, este anexat de aceasta între 1793 și 1814. Tratatul de la Paris (1814) consfințește suveranitatea sa.

Prinții de Monaco au avut o autoritate absolută până la adoptarea, în 1911, de către prințul Albert I, a primei Constituții, urmate, 50 de ani mai târziu, în 1962, de către o nouă Constituție adoptată de prințul Rainier al III-lea, care a redus considerabil autoritatea suveranilor de Monaco.

Imagine din Monaco.

În 1949, pe tronul Principatului a succedat prințul Rainier al III-lea, în mandatul căruia Principatul Monaco a cunoscut cele mai importante schimbări, prin adoptarea noii Constituții, intensificarea și diversificarea unor activități demarate în trecut în domenii precum cel politic, diplomatic, economic și social. Acestora li s-a adăugat dimensiunea de industrializare pe care a cunoscut-o Principatul, în perioada modernă. Principatul Monaco este membru al Organizației Națiunilor Unite și al Organizației Internaționale a Francofoniei.

Șeful statului este Alteța Sa Serenisimă Prințul Albert II de Monaco (din 2005).

Nu există o capitală propriu-zisă a Principatului, cele două formațiuni suprapunându-se. Principatul constă în vechiul oraș Monaco și zonele construite ulterior și este divizat în mai multe cartiere, potrivit site-ului oficial guvernamental de turism www.visitmonaco.com: Monaco-Ville, Monte-Carlo, Fontvieille, Moneghetti și Condamine.

Monaco-Ville reprezintă vechiul oraș fortificat și este situat în vârful stâncii ce intră în Marea Mediterană. Aici se află Palatul Princiar — reședința oficială a familiei regale din secolul al XIII-lea, asupra căruia fiecare dintre monarhii Grimaldi și-a lăsat amprenta, rezultând unul dintre cele mai elegante și eclectice castele din Europa. 15 camere sunt deschise publicului, iar aripa de sud a acestuia este ocupată de Muzeul suvenirurilor napoleoniene, o colecție de obiecte personale ale liderilor politici și militari.

În acest cartier, se mai află Catedrala St. Nicholas sau Catedrala Monaco, construită în 1875, unde se află mormintele prințului Rainier al III-lea și al soției sale, prințesa Grace, Muzeul Napoleon, Piața Palatului, Fortul Antoine (acum teatru deschis), Muzeul “Vieux Monaco”, Muzeul Oceanografic, cu un acvariu subteran, înființat în 1910, de Prințul Albert I de Monaco.

Portul din Monte Carlo, Monaco.

Cartierul Monte-Carlo, fondat în 1866, a fost numit astfel în onoarea Prințului Charles al III-lea. Principala atracție a zonei este Cazinoul, primul construit în Europa și unul dintre cele mai vechi din lume. Clădirea este opera arhitectului francez Charles Garnier și a fost înființată la sugestia prințesei Caroline, soția prințului Florestan I. Construit în 1863, cu vedere la mare, Cazinoul adăpostește, de asemenea, Opera din Monte-Carlo. Frescele executate în maniera pictorului Boucher, basoreliefurile, sculpturile și cariatidele, un atrium impresionant, realizat din marmură și aur, conferă acestui loc solemnitate și un impact emoțional de neuitat. Tot aici se pot vizita Grădinile Japoneze, desfășurate pe aproximativ 7.000 mp.

Fontvieille este cel mai nou cartier al principatului, fiind construit pe pământul recuperat din mare. Principalul punct de atracție este centrul comercial, care adăpostește un muzeu de mașini de epocă ale prințului Rainier al III-lea, ce conține peste 100 de mașini. Aici se pot admira un De Dion Bouton, construit în 1903, un Panhard Levassor din 1913, un Peugeot Quadrillete din 1921 sau mașina personală a prințului Rainier III, un Mercedes 500 SEC din 1983.

De asemenea, Muzeul de Filatelie și Numismatică, Muzeul Maritim (cu o colecție de machete după nave celebre), Grădina Zoologică și cel mai mare stadion din principat sunt alte puncte turistice din Fontvieille.

În Moneghetti, printre vilele particulare datând de la începutul secolului al XX-lea, se află Parcul Prințesei Antoinette cu numeroși măslini, considerați sacri, cu vârste ce ajung la 100 de ani, se menționează pe www.visitmonaco.com. Tot aici se află Grădina Exotică deschisă în 1933, ce conține numeroase specii de cactuși provenind din Africa și din America Latină. Turiștii pot descoperi, de asemenea, imensa cameră a Grotei Observatorului. Muzeul de Preistorie și Antropologie înființat de Prințul Albert I, în 1902, reconstituie cele mai semnificative pietre de hotar din istoria umanității.

Imagine din Monaco.

Cartierul Condamine, care înconjoară Portul Hercule, este a doua zonă veche a Principatului, numele său venind din Evul Mediu și se referă la ”pământul de la marginea satului sau castelului, ce poate fi cultivat”. Cartierul este situat chiar la ”picioarele Stâncii”, pe care a fost construit Principatul.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)