Sursa foto: captură YouTube

Statul se învecinează la est cu Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Yemen, la nord cu Emiratele Arabe Unite și Golful Oman, la vest cu Golful Oman, la sud cu Marea Arabiei.

Sursa foto: captură YouTube

Locuitorii actualului teritoriu al Omanului au prosperat din cele mai vechi timpuri de pe urma comerțului în Oceanul Indian. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, noul sultanat creat la Muscat a semnat un tratat de prietenie cu Marea Britanie. Cu timpul, dependența Omanului față de consilierii politico-militari britanici a crescut, fără ca acesta să devină, însă, o colonie britanică, potrivit site-ului oficial MAE.

În 1970, Qabus bin Said al-Said s-a proclamat sultan, funcție pe care o deține și astăzi. Programul său de modernizare a țării a deschis acesteia drumul către lumea occidentală și a păstrat intacte relațiile de durată, pe care această țară le-a avut cu Marea Britanie. Sultanatul Oman, printr-o politică externă moderată și independentă, a reușit să mențină relații bune cu toate statele din Orientul Mijlociu.

O îngustă câmpie nisipoasă de coastă (în Est și Sud) urcă treptat spre podișul deșertic Wadi Sama’il, străbătut de lanțul muntos Al-Hajar (2.980 m în Jabal Shams). În Sud-Vest se află Podișul Dhofar, relativ fertil, înconjurat de Munții Qarah, iar în Nord se extinde deșertul nisipos Rub’al Khali, lipsit de precipitații și nelocuit, potrivit volumului ”Enciclopedia statelor lumii” (2005). Clima este tropicală, deosebit de aridă, cu temperaturi medii anuale ridicate și precipitații scăzute.

Capitala țării este Muscat și are o populație de 800.000 de locuitori, potrivit worldpopulationreview.com.

Sursa foto: captură YouTube

Muscat este deosebit de orice altă capitală din regiune, având doar câteva blocuri înalte, fiind, în același timp, un oraș cu străzi foarte curate. Muscat înseamnă, în traducere liberă, “ancorare”, iar o mare parte a orașului a fost construită în jurul mării, potrivit visitcapitalcity.com. În porturile istorice Muttrah și Old Muscat sosesc zilnic nave ce aduc o serie de produse. În Muscat regăsim și câteva muzee, unul dintre cele mai populare fiind Muzeul Forțelor Armate ale Sultanului, aici exponatele din camerele inferioare conturând istoria militară a țării; Muzeul Bait al-Baranda ce prezintă istoria capitalei; Muzeul Muscat Gate, un spațiu în care poate fi aprofundată istoria omaneză de la neolitic și până în prezent; Muzeul Național de Istorie; Muzeul de Istorie Naturală.

Muscat se numără printre cele mai frumoase locuri din lume, oferind o multitudine de posibilități de relaxare, plaje cu nisip fin, palmieri, o mare cu apă cristalină și o serie de monumente istorice interesante, potrivit citytravels.ro. Dintre acestea amintim, templele hinduse dedicate zeilor Shiva și Krishna, biserica creștină a Sfinților Petru și Pavel, moscheea Ali. Principalele zone din Muscat sunt Mutrah, Ruwi și Old Muscat. Mutrah e principala zonă rezidențială a orașului, în care este concentrată întreaga infrastructură turistică, de la cele mai ieftine hoteluri până la cele mai luxoase reședințe.

AGERPRES/(Documentare-Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea)

Sursa foto: Captură foto/youtube.com

Situată în nordul Europei, Letonia are o frontieră maritimă de 500 km și se învecinează cu Estonia la nord, Rusia la est, Belarus în sud-est și Lituania în sud.

Documentele istorice arată că, în secolele X-XII, teritoriul Letoniei a fost râvnit de vikingi, ruși, lituanieni și germani. În secolul al XIII-lea, este cucerit de cavalerii teutoni, care vor guverna acest teritoriu timp de două secole ca parte a Livoniei. Denumirea de Livonia datează din perioada primei ocupații germane a teritoriilor baltice, și derivă de la cuvântul Liv, care denumea locuitorii băștinași. Odată cu Livonia, cavalerii teutoni cuceresc și Kurlanda.

În secolul al XIV-lea, Riga, fondat, în 1201, de episcopul Albert al Livoniei, cunoaște, ca oraș hanseatic, o remarcabilă înflorire. În 1561, Livonia și Kurlanda intră sub stăpânirea poloneză, iar Estonia sub cea suedeză. Între 1629 și 1721, Livonia și Estonia intră sub stăpânirea suedeză, iar în perioada 1721 — 1918, Livonia și Estonia intră sub stăpânirea rusă, devenind parte din Imperiul Țarist, se menționează în volumul ”Mica enciclopedie de istorie universală” (Ed. Enciclopedică, 2002). În 1795-1918, în urma celei de-a treia și ultime împărțiri a Poloniei, Kurlanda revine și ea Rusiei.

Sursa foto: Captură foto/youtube.com

La 18 noiembrie 1918, Letonia (cuprinzând Kurlanda și părți din Livonia) își proclamă independența. Letonia există ca stat din 1918, ca urmare a Tratatului de Pace de la Paris.

În 1991, Letonia și-a recâștigat independența față de Uniunea Sovietică. După restaurarea de facto a independenței, statul a devenit membru al Națiunilor Unite. În 2004, Letonia a aderat la Uniunea Europeană și NATO, iar la 21 decembrie 2007, la Acordul Schengen.

Riga este capitala Letoniei și este cel mai mare oraș din Țările Baltice, care, potrivit worldpopulationreview.com, numără 742 572 locuitori (2015). Alte orașe importante ale Letoniei: Daugavpils (111 564 loc.), Vec-Liepaja (85 260 loc.), Liepaja (85 132 loc.), Jelgava (61 791 loc.), Jurmala (54 088 loc.), Ventspils (42 644 loc.), Rezekne (38 340 loc.), Jekabpils (27 078 loc.), Valmiera (26 963 loc.), Ogre (26 760 loc.), se arată pe același site.

Sursa foto: Captură foto/youtube.com

Riga, un centru important cultural, politic, financiar și educațional, este situată pe malurile râului Daugava, care împarte orașul în două, Vecriga (Orașul istoric sau Orașul vechi) și Pardaugava. Patru poduri, dintre care unul pentru traficul feroviar, leagă cele două maluri.

Centrul istoric al Rigăi deține cea mai mare colecție de clădiri construite în stilul Art Nouveau din Europa. Între 1896 și 1913, orașul a cunoscut o dezvoltare uriașă, stilul clădirilor fiind influențat de arhitecți germani, austrieci și finlandezi. După revoluția din 1905, un stil distinctiv, o variație letonă a Art Nouveau s-a impus, devenind cunoscută sub numele de ”Romantism Național”. Arhitecții au început să folosească elemente ale folclorului leton, dar și materiale de construcție naturale.

Riga, ca oraș, a fost menționată pentru prima oară în 1201, când episcopul Albert a pus, aici, bazele primei fortărețe germane. Orașul a cunoscut prosperitatea ca important port comercial, ceea ce a dus la intrarea sa în Liga Hanseatică în 1282, se arată pe http://www.worldheritagesite.org/.

Sursa foto: Captură foto/youtube.com

Orașul Vechi este parte a patrimoniului mondial UNESCO din 1997. Cele mai impresionante clădiri ale acestei zone istorice sunt Catedrala din Riga, a cărei fundație din piatră a fost așezată la 25 iulie 1211, și Biserica Sf. Petru, care oferă o superbă panoramă a orașului din turnul său de observație înalt de 72 de metri, potrivit http://www.liveriga.com/.

Piața Albert este una dintre cele mai vechi zone locuite din Riga. Se pare că localitatea Liv a fost fondată aici, potrivit descoperirilor arheologice. Piața Domului este cea mai mare piață din cadrul Orașului vechi, fiind înconjurată de clădiri de secol XIX-XX. Una dintre cele mai vechi clădiri publice este Great Guild (Marea Breaslă), ale cărei origini datează din prima jumătate a secolului al XIV—lea. Edificiul a fost deschis în 1857, cuprinzând elemente eclectice ale stilului gotic englezesc. A fost reconstruit în 1965, la doi an după un incendiu, devenind sală de concerte pentru Filarmonica din Riga.

Sursa foto/youtube.com

Expozițiile Muzeului Militar al Letoniei, arată istoria militară medievală și modernă a statului, cu accent pe secolul XX. Aici pot fi văzute colecții de arme, uniforme, medalii, dar și alte articole. Cel mai vechi muzeu public al Letoniei și unul dintre cele mai vechi ale Europei este Muzeul de Istorie al Rigăi și al Navigației, ale cărui origini datează din 1773. Este localizat într-un monument arhitectural de secol XIII-XX, ansamblul Catedralei din Riga, care cuprinde o biserică, o galerie gotică și un muzeu. Cele 16 expoziții ale Muzeului spun povestea creării și dezvoltării acestui oraș, timp de 800 de ani, precum și a navigației în această zonă începând cu secolul X până în prezent. Alte muzee reprezentative: Muzeul Artelor Decorative și Designului, Muzeul Porțelanului.

Castelul din Riga situat pe malul drept al râului Daugava, unde timp de peste 700 de ani a făcut față distrugerilor, diverșilor conducători și războaielor. Piatra de temelie a fost pusă în 1330, iar principala reconstrucție a avut loc în 1515. Castelul se află în reconstrucție, fiind închis până în 2016, se arată pe același site menționat mai sus. Începând din 1922, castelul adăpostește reședința președintelui țării.

În 2014, capitala Riga și orașul suedez Umeĺ, important centru universitar, au deținut titlul de Capitale Culturale Europene.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Cerasela Bădiță)

Sursa foto: youtube.com

Un aflux masiv al populațiilor vorbitoare de bantu, începând din mileniul I, a făcut ca acestea să devină predominante. Cel mai important regat bantu a fost Kongo, iar mai la sud de acesta se afla regatul Ndongo al populației mbundu.

Exploratorul portughez Diogo Cao a ajuns în Angola în 1482, aceasta devenind ulterior colonie portugheză. Granițele actuale ale Angolei, inclusiv pentru provincia enclavă Cabinda, au fost stabilite de Conferința de la Berlin din 1885.

În 1951, Angola a fost proclamată “provincie de peste mări” a Portugaliei. Rezistența împotriva guvernării coloniale a izbucnit violent în 1961. Urmare a căderii dictaturii lui Salazar și Caetano, noile autorități portugheze au declarat că transferă suveranitatea țării direct poporului angolez, care a luptat pentru independență, și nu mișcărilor de eliberare națională.

Agostinho Neto a proclamat unilateral, la 11 noiembrie 1975, independența Angolei și a devenit primul președinte al acestei țări. Facțiuni rivale din mișcarea pentru independență au continuat lupta, timp de 25 de ani, sub forma războiului civil. În ciuda încheierii păcii, în 1994, forțele conduse de Jonas M. Savimbi au continuat opoziția armată față de guvern până la moartea sa, în 2002, după care s-a semnat un acord de pace.

Sursa foto: youtube.com

Capitala statului este Luanda și numără, în prezent, 5.506.000 locuitori, potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

Alte orașe importante: Huambo, Malange, Lubango, Benguela. Limba oficială este portugheza. Alte limbi vorbite: kimbundu, umbundu, kikongo, chokwe, oxikwayama etc.

Principalele atracții turistice: capitala Luanda cu fortărețe și Muzeul Național de Antropologie, Muzeul Sclaviei aflat la 25 km pe coastă față de Luanda, cascada Calandula, aflată în zona Malanje, faimosul Fort San Miguel, construit în 1789, care a servit ca depozit de sclavi, dar și ca reședință pentru comunitatea portugheză, Parcul Național Kissama, cu o mare varietate de animale, în special antilope negre palanca, care se găsesc doar în această țară.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Ankara
Sursa foto: youtube.com

Originari din Asia Centrală, turcii pătrund în secolele XI-XII în Asia Mică. Osman I (1281-1326) unește triburile turcilor anatolieni, punând bazele statului independent. Fiul său Orhan (1326-1359) stabilește capitala statului la Bursa, organizează sistemul administrativ (împărțirea în sangeacuri) și creează trupele de ieniceri. Murad I (1360-1389) cucerește toate posesiunile bizantine din Asia Mică, trece, în 1354, în Europa, și face din Adrianopol (1366), pentru un secol, reședința sultanilor otomani.

În urma bătăliei de la Kossovopolje (1448), turcii cuceresc în secolele XIV-XV, Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania, Bosnia, Herțegovina. Țările Române sunt constrânse să recunoască suzeranitatea Imperiului Otoman, dar își păstrează autonomia. Hanatul Crimeei devine, în 1475, vasal padișahului, având ca urmare transformarea Mării Negre într-un ”lac turcesc”. Sultanul Mehmed II cucerește, în 1453, Constantinopolul și-l transformă în noua capitală a imperiului (Istanbul).

În timpul domniei sultanilor Selim I (1512-1520) și Soliman Magnificul (Suleiman II, 1520-1566), cucerind Armenia, Mesopotamia, Siria, Egiptul, Algeria, o parte a Ungariei, Imperiul Otoman devenit o mare putere europeană, ajunge la apogeul expansiunii teritoriale și al strălucirii sale. Înfrângerea flotei otomane de către coaliția hispano-venețiană în bătălia de la Lepanto (1571) este un prim semn al crizei, accentuată în secolele XVII-XVIII (îndeosebi după asediul eșuat al Vienei — 1683), când imperiul înregistrează importante pierderi teritoriale.

Case specifice Anatoliei
Sursa foto: youtube.com

În secolele XVIII-XX, Imperiul Otoman, apoi Turcia sunt percepute de către marile puteri europene ca un baraj în fața expansiunii ruse în direcția Mediteranei și a Orientului Mijlociu, dar și ca un pod între Occident și Orient. Luptele de emancipare națională, războaiele austro-ruso-turce adâncesc criza statală în secolul XIX; formarea statelor naționale independente Grecia, Serbia, Muntenegru, România, Bulgaria, pierderea Algeriei, Tunisiei, Egiptului ș.a. sporesc dependența statului turc față de puterile europene, îndeosebi față de Franța și Marea Britanie.

Revoluția ”junilor turci” din 1908 restabilește constituția liberală din anii 1876-1878. În urma războaielor balcanice (1912-1913) posesiunile pe care le mai stăpânește în Europa se limitează la orașele Adrianopol (Edirne) și Istanbul. La sfârșitul Primului Război Mondial, Turcia pierde Palestina, Siria, Libanul, Iordania, Irakul, Peninsula Arabia.

În fruntea mișcării de renaștere națională și de constituire a unui stat-națiune se situează acum Mustafa Kemal Ataturk. La 29 octombrie 1923, după desființarea sultanatului, Turcia este proclamată republică. Din inițiativa președintelui Mustafa Kemal Ataturk (1923-1938) este aplicat un amplu program de reforme vizând modernizarea vieții economice, sociale și politice (separarea statului de religie, introducerea sistemului juridic vest-european, adoptarea alfabetului latin, egalitatea în drepturi a femeii etc.)

În cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, Turcia rămâne neutră până la 23 februarie 1945, când declară război Germaniei și Japoniei. În condițiile războiului rece, pentru a nu intra în sfera de influență sovietică, Turcia este inclusă în sistemul de alianțe vest-european: NATO (1952), membru asociat al UE în 1963. Turcia este membru al ONU din 1945.

Capitala este Ankara și numără 4 750 000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), iar principalele orașe sunt: Istanbul cu 14 164 000 loc., Izmir — 3 040 000 loc., Bursa — 1 923 000 loc., Adana — 1 830 000 loc., Gaziantep — 1 528 000 loc. Turcia este împărțită în 81 de provincii, conduse de câte un prefect.

Cunoscută sub numele de Angora în antichitate, Ankara situată la cca 200 km sud de Marea Neagră, a fost locuită încă din Epoca Pietrei. Cucerit de Alexandru cel Mare, în anul 334 î.Hr., orașul a fost inclus în Imperiul Roman de către împăratul Augustus. Ca oraș al Imperiului Bizantin, Ankara a fost cucerită în 1073 de turci, pe care i-a alungat cruciatul Raymond IV de Toulouse în 1101. În 1403, orașul a intrat sub stăpânirea Imperiului Otoman. După Primul Război Mondial, Mustafa Kemal Ataturk a făcut din Ankara centrul de rezistență atât împotriva otomanilor, cât și a invadatorilor greci. În 1923, a devenit capitală a Turciei.

Dans specific zonei Antoliei
Sursa foto: youtube.com

În prezent, orașul este al doilea centru industrial, ca importanță, după Istanbul. Totodată, Ankara este unul dintre cele mai importante centre educaționale ale țării, cu peste 150 de școli primare, 10 universități, o Academie Militară și o Academie de Poliție, se arată pe site-ulwww.ankara.pol.tr.

Istoria orașului este reflectată de arhitectura romană, bizantină și otomană, de ruinele și de o serie de muzee importante.

Muzeul Civilizațiilor Anatoliene
Sursa foto: youtube.com

Dintre cele mai importante atracții turistice ale capitalei Ankara menționăm: Mausoleul Mustafa Kemal Ataturk (Anitkabir) adăpostește rămășițele fondatorului Republicii Turcia, primul președinte al acestei țări Mustafa Kemal Ataturk (1881-1938).

Mausoleul Mustafa Kemal Ataturk — garda de onoare
Sursa foto: youtube.com

Construcția mausoleului a fost încheiată în 1953, fiind expuse o serie de articole personale ale politicianului, dar și o expoziție de fotografie care ilustrează cele mai importante momente din istoria republicii; moscheea Kocatepe cea mai nouă și cea mai mare moschee din Ankara a fost inaugurată în 1987; moscheea Haci Bayram a fost construită în secolul XV în stil selgiucid de către un arhitect necunoscut în onoarea lui Haci Bayram al cărui mormânt se află în apropiere (1428) și a fost refăcută în secolul XVI de către arhitectul Sinan; Templul lui Augustus sau Monumentum Ancyranum a fost construit de galațieni în anul 10 d.Hr., și apoi reconstruit de romani, în secolul II. Aici au fost descoperite cele mai bine conservate copii după Faptele Divinului Augustus; Muzeul Etnografic are colecții cu exemple rare ale culturii și artei tradiționale turcești, precum bijuterii, îmbrăcăminte, încălțăminte, așternuturi, artă veche turcească, arme; Muzeul Civilizațiilor Anatoliene găzduiește impresionante colecții de artefacte reprezentând epocile paleolitic, neolitic, perioada cuprului, bronzului etc., dar și colecții de monede vechi extrem de valoroase.

AGERPRES/(Document-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Palatul Imperial Hofburg din Viena, în prezent sediul președinției austriece

Locuit de iliri, apoi de celți, teritoriul dintre Dunăre și Alpi face parte, între secolele I î.Hr. și V d.Hr., din provinciile romane Raetia, Noricum și Pannonia. Populat, mai târziu, de triburi germanice, teritoriul intră în secolul al VIII-lea, în componența statului franc și, ulterior, a Imperiului Romano-German.

În 976, Leopold I, din dinastia Babenberg, este învestit cu conducerea ”Ostmark” (vechea denumire a Austriei). Într-un document al împăratului Otto III, apare în 996, pentru prima dată, denumirea ”Osterreich” (Austria). În 1156, Austria devine ducat. Regele german Rudolf I de Habsburg cucerește, în 1278, ducatul Austria. Reprezentanții dinastiei de Habsburg, care vor domni până în 1918, sunt concomitent regi ai Germaniei și împărați ai Imperiului Romano-German (până în 1806). În stăpânirea dinastiei de Habsburg intră, în secolul al XVI-lea, Boemia, Moravia, Silezia și Ungaria Occidentală, Imperiul Habsburgic devenind, astfel, un stat multinațional și, totodată, o mare putere europeană.

Biserica Sf. Ștefan (Stephansdom) din Viena

În 1529 are loc primul asediu al Vienei de către turcii conduși de Soliman Magnificul (Suleiman II). Al doilea asediu are loc în 1683. În cursul războiului antiotoman (1683-1699) începe expansiunea Imperiului Habsburgic spre sud-est (ocuparea întregii Ungarii, a Transilvaniei, a unor părți din Slovenia și Croația, și, în 1718, a Banatului).

În timpul domniei împărătesei Maria Tereza (1740-1780) sunt adoptate o serie de reforme, care se înscriu pe linia absolutismului luminat. Domnia lui Josef II (1780-1790) este urmată de cea a lui Franz I (1792-1835), care, în 1806, renunță la coroana Imperiului Romano-German, rămânând împărat al Austriei. În 1804, Austria este proclamată imperiu ereditar.

Austria participă, în 1813, la războiul împotriva împăratului Napoleon I. În 1815, prin hotărârile Congresului de la Viena, Austria obține Veneția și teritoriile pierdute în războaiele antinapoleoniene (cu excepția Belgiei), devenind unul dintre partizanii ”Sfintei Alianțe”.

Între 1848-1916 se desfășoară domnia împăratului Franz Joseph. În 1867, în urma compromisului cu Ungaria, prin ”pactul dualist” se constituie Imperiul Austro-Ungar. În 1879, este încheiat Acordul de la Berlin, prin alianța cu Germania sunt puse bazele Triplei Alianțe.

Imagine din Viena

Asasinarea, la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a lui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului, duce la declanșarea Primului Război Mondial (1914-1918). După destrămarea Imperiului Austro-Ungar și abdicarea împăratului Carol I de Habsburg, este proclamată, la 12 decembrie 1918, Republica Austria, stat federal. La 10 septembrie 1919, prin Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye sunt stabilite granițele Republicii Austria. Constituția din 1 decembrie 1920 fixează neutralitatea ca principiu al politicii de stat.

Germania hitleristă ocupă Austria, la 11 martie 1938, transformând-o în provincie, sub numele de Ostmark. În primăvara anului 1945, Austria este eliberată de trupele coaliției antihitleriste. La 27 aprilie 1945 este proclamată cea de-a doua republică, Austria fiind împărțită în 4 zone de ocupație. Tratatul încheiat la Viena, la 15 mai 1955, restabilește suveranitatea Austriei. La 15 octombrie 1955 ultimele trupe de ocupație părăsesc Austria. La 26 octombrie 1955, Parlamentul austriac votează Legea Constituțională asupra neutralității permanente a statului, care creează țării un statut distinct în confruntarea Est-Vest.

Austria este împărțită în 9 landuri federale — Burgenland, Carintia, Austria Inferioară, Austria Superioară, Salzburg, Steiermark, Tirol, Vorarlberg și Viena.

Imagine din Viena

Capitala Austriei este Viena, cu o populație de 1.753.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), și este situată în estul Austriei, fiind traversată de fluviul Dunărea. Viena este împărțită în 23 de districte, numerotate începând din centrul orașului: Innere Stadt, Mariahilf, Simmering, Ottakring, Floridsdorf, Leopoldstadt, Neubau, Miedling, Hernals, Donaustadt, Landstrasse, Josefstadt, Hietzing, Waring, Liesing, Wieden, Alsergrund, Penzing, Dobling, Margareten, Favoriten, Rudolfsheim-Funfhaus și Brigittenau.

Fluviul Dunărea care traversează capitala Viena

Fondată de celți, Viena a devenit bază militară romană în secolul I î.Hr. S-a aflat sub dominația mai multor popoare, inclusiv a francilor în secolul al VI-lea d.Hr. și a maghiarilor în secolul X d.Hr., fiind un important centru comercial în timpul cruciadelor și capitala Sfântului Imperiu roman în perioada 1558-1806, a Imperiului Habsburgic între 1806 și 1867 și a Imperiului Austro-Ungar până în 1918. În 1814-1815 aici s-a aflat sediul Congresului de la Viena.

Palatul Schönbrunn din Viena


Grădina Palatului Schönbrunn din Viena

La Viena își au sediul peste 20 de organizații internaționale, printre care Secretariatul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, Agenția Internațională pentru Energie Atomică și Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol.

Viena este un important centru cultural renumit pentru arhitectura și muzica sa. Aici s-au născut ori și-au desfășurat activitatea compozitorii Franz Schubert, Johann Strauss-fiul creatorul celebrelor valsuri vieneze, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms și Gustav Mahler. A fost, de asemenea, orașul natal al lui Sigismund Freud, Gustav Kumt, Oskar Kokoschka și Joseph Hoffmann. Totodată, Viena este ultima mare “capitală a Balului secolului al XIX-lea”, aici desfășurându-se aproximativ 200 de baluri anual, potrivit site-ului austria.hartaeuropa.com.

Centrul istoric al Vienei — Innere Stadt — face parte din patrimoniul mondial al UNESCO din 2001.

Clădirea primăriei orașului Viena

În capitala Austriei există o mulțime de obiective turistice, după cum se arată pe site-ul www.wien.info, dintre care menționăm: emblema orașului Viena — catedrala gotică Sf. Ștefan, ce datează din anul 1447 și care impresionează prin dimensiunile sale; Burgtheater — Teatrul din Viena, al doilea teatru ca vechime din Europa, după ”Comedie Francaise”; Universitatea, care a fost întemeiată la 12 martie 1363 de Rudolph al IV-lea; Palatul Parlamentului, construit între anii 1873 și 1883, este opera arhitectului Theophil Hansen; Muzeele de istorie naturală și arte frumoase — Kunsthistorisches Museum, Stadtoper — Opera de Stat din Viena, construită între 1861 și 1869 recunoscută la nivel mondial pentru reprezentațiile artistice de o înaltă ținută; Palatul Schönbrunn, reședința de vară a familiei imperiale, palatul Belvedere cu vastele sale grădini, construit în stil baroc, unde se află expus “Sărutul” lui Gustav Klimt, precum și alte lucrări importante ale lui Schiele sau Kokoschka; complexul imperial Hofburg, unul dintre cele mai impunătoare palate din Europa, astăzi sediul oficial al președintelui republicii, dar și un important centru de conferințe și expoziții; Școala spaniolă de călărie din Viena, unica instituție din lume în care este păstrată și cultivată înalta artă a călăriei renascentiste; Cartierul Muzeelor din Viena este o combinație de clădiri moderne și în stil baroc, în urma reamenajării în 1998 a fostelor grajduri ale Curții Regale. Aici se află Muzeul Leopold, MUMOK (Muzeul de Artă Modernă), Architekturzentrum Wien (centru de expoziții arhitecturale), precum și vaste zone expoziționale; Bulevardul Wiener Ringstraße are o lungime de 5,3 km și găzduiește numeroase clădiri monumentale construite între anii 1860 și 1890, ridicate în urma ordinului împăratului Franz Joseph; Roata Mare, un alt simbol al Vienei și al Parcului Prater, a fost ridicată în anii 1896-1897 de către inginerul englez Walter Basset, și este deschisă publicului tot timpul anului.

Parcul de distracții Prater și Roata Mare din Viena

Tot, în Viena există un număr mare de parcuri și locuri de recreere, printre care: Grădina Zoologică de la Schönbrunn, cea mai veche și una dintre cele mai frumoase din Europa, Pădurea Vienei — Wienerwald (1.350 de kmp), care a fost declarată în 2005, de UNESCO, parc al biosferei; parcul de distracții Prater, întins pe 6 ha și cu peste 250 de atracții, care atrage ca un magnet turiști de toate vârstele; Donauinsel sau Insula Dunării, vizitată, zilnic, în zilele de vară de un număr de până la 190.000 de vizitatori; Casa Mării, unde se află cel mai mare acvariu al Austriei: un bazin de 300.000 de litri, care adăpostește pești de apă dulce și pești marini, pești mediteraneeni și pești din apele Austriei, dar și rechini, se arată pe site-ul menționat.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Captură foto: Biggestleaf Media / YouTube

Republica Zambia este situată în sudul Africii, având ca vecini în nord pe R.D. Congo, la nord-est Tanzania, la sud-est Zimbabwe și Mozambic, în sud Botswana, la vest Angola și Namibia.

Clima este tropicală, moderată de altitudine, este mai aridă în sud-vest, în podișul Barotseland, prelungire a deșertului Kalahari. Râurile, adunate de Zambezi (pe care se află renumita cascadă Victoria, 122 m), au un ridicat potențial energetic. Savana cu palmieri și baobabi, dar și pădurea tropicală cu esențe valoroase (teck, mahon) acoperă o mare parte a teritoriului. Fauna, variată, este ocrotită în Parcuri Naționale și Rezervații Naturale.

Potrivit istoricului prezentat de site-ul www.mae.ro, prezența populației bantu pe actualul teritoriu al Zambiei este atestată din secolul al XIII-lea.

Până la venirea colonialiștilor englezi — în secolul al XIX-lea — pe teritoriul Zambiei au existat formațiuni statale alcătuite din triburile locale. Teritoriul este transformat în 1891 de Cecil Rhodes în posesiune a Companiei Britanice a Africii de Sud, iar în 1924 devine colonie a Marii Britanii, sub numele de Rhodesia de Nord. La 24 octombrie 1964, Rhodesia de Nord își proclamă independența de stat, luând denumirea oficială de Republica Zambia.

Capitala țării este Lusaka, unul dintre cele mai dezvoltate orașe din sudul Africii fiind localizat pe un platou central la o altitudine de 1.300 de metri.

Alte orașe principale sunt: Ndola, Kitwe, Chingola, Kabwe.

Captură foto: Heartbeat Saves Lives—Heartbeat International Foundation / YouTube

Principalele atracții turistice ale țării sunt: capitala Lusaka; satul cultural Kabwata, dedicat păstrării artei și tradițiilor indigene; Catedrala Sfintei Cruci, Grădina Botanică și Zoologică Munda Wanga și Muzeul Național Lusaka; Muzeul Centura de Aramă din Ndola, un important centru comercial și poarta spre regiunea de producție minerală a Zambiei, potrivit site-ului turistik.ro.

Alte obiective de interes sunt Galeria Henry Tayali și Ferma Lilayi. Kitwe, al doilea oraș ca mărime din țară și un loc de o importanță foarte mare pentru cupru. O altă atracție turistică este Barajul Mindolo, aflat la 7 km depărtare de lacul și cascada Makwera, care se află la 9 km de oraș.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Sursa foto: Captură YouTube

Descoperite de navigatori portughezi în 1469 și 1471, devenite posesiuni lusitane, insulele Fernando Po (Insula Bioko) și Annobon (Insula Pagalu) sunt cedate Spaniei în 1778 (Tratatul de la El Pardo), ca furnizoare de sclavi, ce erau trimiși, ulterior, în America de Sud. Spaniolii nu au rezistat prea mult pe insula Fernando Po fiind decimați de febra galbenă, retrăgându-se în 1781.

După abolirea de către britanici a comerțului cu sclavi în 1807, Marina Regală a cerut spaniolilor ca în insulele din această regiune să fie organizate baze în vederea suprimării în totalitate a comerțului cu sclavi practicat de-a lungul coastei africane.

În acest context, începând cu 1827, britanicii au înființat baza Port Clarence (mai târziu Santa Isabel, acum capitala Malabo), un port de adâncime pe coasta de nord, dar au pus bazele alteia și în golful San Carlos (în prezent, golful Luba) de pe coasta de vest, se menționează pewww.britannica.com.

La mijlocul secolului al XIX-lea, spaniolii ocupă și teritoriul african din dreptul celor două insule (Rio Muni, azi Mbini), locuit de triburi bantu, posesiunile fiind reunite sub numele de Guineea Spaniolă. Teritoriile au devenit independente la 12 octombrie 1968, sub numele de Guineea Ecuatorială.

Guineea Ecuatorială este singura țară de pe continentul african a cărei limbă oficială este spaniola, se arată pe site-ulwww.veintemundos.com, chiar dacă nu este prima limbă vorbită de locuitorii săi (deși se estimează că 89% dintre locuitori vorbesc spaniola ca prima limbă).

Majoritatea populației locuiește în regiunea de coastă a țării, în orașe precum Malabo, capitala, Bata, Kombis, Bengas sau Balengues.

Țara este împărțită în șapte regiuni administrative, economia sa bazându-se, în principal, pe producția de cacao și extracția de petrol și gaze, fiind al treilea mare producător de petrol din Africa sub-sahariană.

Guineea Ecuatorială dispune de un relief format din coline și munți cu înălțimi relativ reduse (1.525 m), traversate de râuri care se varsă în Oceanul Atlantic. În zona insulară, însă, se găsesc munți vulcanici înalți (Pico Basile, 3.008 m).

Insula Bioko este de o frumusețe aparte, cu panorame spectaculoase ale munților vulcanici, păduri tropicale și colonii impresionante de țestoase.

Parcul Național Monte Alen oferă vizitatorilor pe lângă multitudinea de plante tropicale și exemplare ale vieții sălbatice, precum elefanți, gorile, cimpanzei ș.a., în timp ce în îndepărtata insulă Corisco există cele mai frumoase plaje cu nisip alb și cultură tradițională, se arată pewww.veintemundos.com.

Cel mai important oraș al țării este capitala Malabo, cu o populație de 145.000 de locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov). Situat pe coasta de nord a insulei Bioko, Malabo este considerat prima destinație turistică a țării, capitala având un aer exotic, la care contribuie arhitectura de inspirație spaniolă, dar și vegetația luxuriantă.

Catedrala Malabo, construită în stil gotic și situată în Piața Mare, este cel mai frumos edificiu al capitalei. Tot aici, se află o altă construcție impresionantă, Palatul Prezidențial, care împreună, cu grădinile sale acoperă aproape în întregime partea de est a orașului, potrivitwww.infotour.ro. Un alt punct de interes este Universitatea Națională a Guineei Ecuatoriale, o clădire în stil colonial spaniol, ce dispune de un campus impresionant. În apropiere de Malabo, în Moka, se află Centrul de Protecție a Biodiversității, unde turiștii pot afla informații despre modul de protejare a zonelor naturale.

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)