Imagine din Madrid

Potrivit istoricului prezentat de www.mae.ro, Imperiul Roman transformă teritoriul Spaniei în provincie romană, dominație care va dura șase secole. Între anii 711-718, Spania este ocupată de arabi, iar în 1492, prin cucerirea ultimului oraș ocupat de mauri se încheie “la Reconquista” (procesul de recucerire). În 1462, căsătoria regilor catolici — Isabel de Castilla și Fernando de Aragón — marchează începutul unei perioade de prosperitate, încununată de descoperirea Americii de către Cristofor Columb și afirmarea hegemoniei Spaniei în Marea Mediterană.

Secolele XVI și XVII reprezintă apogeul Imperiului spaniol care, sub conducerea Casei de Habsburg, devine prima putere europeană și mondială. Războiul de succesiune la tronul Spaniei (1701-1714) marchează finalul dinastiei de Austria și venirea Bourbonilor.

În 1873 se instaurează Prima Republică, care durează până în 1875, când este restaurată monarhia, iar Alfonso XIII este proclamat rege al Spaniei. În 1931, se instaurează a II-a Republică. Conflictele politice, economice și sociale au culminat, la 18 iulie 1936, cu rebeliunea militară și începutul războiului civil (1936-1939).

La 1 octombrie 1936, generalul Francisco Franco Bahamonte își asumă conducerea statului și a armatei, acesta fiind începutul unei dictaturi care a durat 40 de ani, perioadă în care viața politică a țării a fost marcată de scoaterea în afara legii a tuturor partidelor politice, cu excepția Mișcării Naționale.

În 1975, odată cu moartea lui Franco, este reinstaurată monarhia și pe tronul Spaniei urcă regele Juan Carlos I de Bourbon. Tânărul monarh este unul din principalii susținători ai procesului de schimbări către un sistem democratic de inspirație occidentală, bazat pe o reformă politică moderată și având ca punct de plecare legislația franchistă.

Primele alegeri democratice au avut loc în iunie 1977 și au fost câștigate de Uniunea Centrului Democratic — UCD. În 1982, Spania a fost admisă în NATO, iar în 1986 a aderat la CE, ulterior UE.

Cu o suprafață de 504.782 kmp, din care partea continentală reprezintă 499.542 kmp, iar partea insulară 5.240 kmp, fiind formată din Insulele Baleare, Insulele Canare și un grup de mici insule situate în largul coastelor Marocului: Islas Chafarinas, Penon de Alhucemas și Penon de Velez de la Gomera. Spania este împărțită în 17 comunități autonome (Andalucia, Aragon, Asturias, Insulele Baleare, Insulele Canare, Cantabria, Castilla-La Mancha, Castilla y Leon, Catalonia, Comunitatea Valenciană, Extremadura, Galicia, La Rioja, Madrid, Murcia, Navarra, Țara Bascilor) și 2 orașe autonome (Ceuta și Mellila). Comunitățile teritoriale se divid în 50 de provincii (47 provincii în Spania peninsulară și 3 provincii în Spania insulară). Provinciile se împart în sectoare juridice, iar acestea în municipii.

Imagine din Madrid

Populația țării numără 48.146.134 de locuitori (est. iulie 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

Capitala statului este la Madrid, cu o populație de 3,3 milioane de locuitori (2014) potrivit worldpopulationreview.com, iar alte orașe importante sunt: Barcelona, Valencia, Sevilla, Zaragoza, Malaga, Bilbao, Murcia, Cordoba, Valladolid, Palma de Mallorca, Gijon, Badalona, San Sebastian.

Imagine din Madrid

Imagine din Madrid

Așezat în centrul peninsulei Iberice, pe râul Manzanares și la o altitudine de mai mult de 650 metri, Madridul este un oraș este plin de viață și lumină, un oraș ospitalier, cu numeroase cafenele și restaurante, teatre și cluburi de noapte și cunoscut ca orașul toreadorilor și al dansului flamenco. În timpul verii, Madridul oferă o mulțime de festivaluri și spectacole sponsorizate de primărie.

Imagine din Madrid


Imagine din Madrid

Istoria acestuia a început în anul 1561 în timpul domniei lui Philip al II-lea, potrivit www.gotravel.ro. De-a lungul timpului a trecut prin multe transformări datorită procesului de urbanizare. Diverse îmbinări de stiluri precum neoclasic și baroc se regăsesc pe clădirile din Plaza Mayor și Palacio Real. Plaza de Toros reprezintă cea mai mare piață din Spania.

Printre cele mai impresionante puncte de atracție ale capitalei spaniole se numără: Palatul Regal; Teatrul Regal; Parcul Buen Retiro; Biblioteca Națională, precum și cele trei muzee numite “triunghiul de aur” — Prado cu cea mai frumoasă colecție de artă din lume, Centrul de Artă Regina Sofia și Muzeul Thyssen-Bornemisza găzduit de palatul renovat Villahermosa, potrivit www.turistik.ro; mânăstirea și complexul de palate El Escorial; Puerta del Sol — cea mai comercială și cunoscută zonă din vechiul Madrid. În ceea ce privește viața de noapte a Madridului aceasta poate fi împărțită pe zone: Plaza Mayor/Puerta del Sol fiind cea mai populară locație, străzile Cava de San Miguel, Cava Alta și Cava Baja pline de baruri. Gran Vía este cunoscută pentru cinematografe și teatre, iar în zona Plaza de Isabel II/Plaza de Oriente se regăsesc o serie de restaurante.

AGERPRES/(Documentare-Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea)

Sursa foto: captură YouTube

Uganda este un ținut de contact între populațiile bantu de agricultori și nilote, de crescători de vite, venite din nord, între islam, creștinism (catolicism și protestantism) și animism, potrivit volumului ”Mica Eniclopedie de Istorie Universală” (2002). În nordul lacului Victoria ia naștere în secolele XIII-XIV regatul Kitwara. După destrămarea acestuia, se formează în secolele XVI-XVII regatele Buganda, Toror, Ankole și Bunyoro. Dintre acestea se impune Buganda, care sub domnia regelui Mutesa I (1856-1884) cunoaște maxima expansiune teritorială.

Încercarea lui Mutesa I de a impune ca religie de stat islamul declanșează un război civil, care permite Companiei Britanice a Africii de Est să-și extindă autoritatea în regiune (1890). În 1894, Regatul Buganda devine protectorat britanic, unit în 1896 cu Toro și Bunyoro în protectoratul Uganda. Administrația britanică folosește sistemul ”guvernării indirecte”, prin intermediul autorităților locale tradiționale, ceea ce are ca rezultat menținerea și chiar consolidarea barierelor etnice, lingvistice, religioase și social-politice. După 1900 sunt introduse cultura arborelui de cafea și a bumbacului, care devin principalele produse la export.

După cel de-al Doilea Război Mondial, când în Uganda își intensifică mișcarea de eliberare de sub protectorat britanic, în martie 1956, Regatul Unit acordă Ugandei autonomie internă. La 9 octombrie 1962, Uganda își proclamă independența, devenind, în 1963, republică federală în cadrul Commonwealth-ului.

Principala activitate este agricultura. Majoritatea locuitorilor dețin ferme mici și produc cassava, porumb, mei și cartofi pentru consum propriu. Uganda exportă cafea, bumbac și trestie de zahăr. Industria este reprezentată de exploatările miniere, prelucrarea produselor agricole, fabricile de ciment.

Capitala este Kampala, cel mai mare oraș al țării, și are o populație de 1.936.000 de locuitori (2015), iar principalele orașe sunt: Jinja, Gulu, Masaka, Mbarara.

Muzeul Uganda, mormintele Kasubi și Wamala, unde se află rămășițele regilor Bugandei, Catedrala Rubaga, Catedrala Namirembe, Moscheea Națională, Templul Bahai, Teatrul Național Uganda, Galeria de Artă Nommo, Parlamentul din Uganda se numără printre principalele atracții turistice ale capitalei Kampala, se menționează pe site-ulwww.infotour.ro.

În Uganda se află 10 dintre cele mai bune parcuri naționale ale Africii, 10 rezervații naturale și 7 sanctuare, care adăpostesc animale sălbatice. Parcul Național Ruwenzori este considerat a fi cel mai spectaculos, mai ales că aici există unul dintre cele mai impresionante lanțuri muntoase de pe continentul african — munții Ruwenzori cu vârful Margherita ce atinge înălțimi de 5.109 m. Gorile și alte specii de maimuțe se pot vedea în pădurea Bwindi din Parcurile Naționale Bwindi și Mgahinga. Parcul Național Kibale conține 12 specii diferite de primate.

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Sursa foto: Captură YouTube

Locuit de boșimani, Lesotho este populat, la începutul secolului XIX de triburi de origine basuto (de orgine bantu) refugiate aici în fața invaziei zuluse. Regele Moshoeshoe I (1838-1870), “părintele națiunii basuto”, unește triburile basuto, opune o dârză rezistență înaintării burilor și sfârșește sub presiunea acestora prin a accepta, în 1868, protectoratul britanic, sub numele de Basutoland. În 1871 a fost plasat sub controlul Coloniei Capului, apoi, din 1884, administrat direct de guvernul englez.

Prin proclamarea, în 1910, a dominionului Uniunea Sud-Africană, în care Marea Britanie refuză să includă administrativ și Basutoland, acesta devine o enclavă în inima viitorului stat sud-african.

În 1965, Basutoland obține autonomia internă, iar la 4 octombrie 1966, își proclamă independența în cadrul Commonwealth-ului, sub numele Regatul Lesotho.

Lesotho este o țară adesea descrisă ca fiind un teritoriu aspru, simplu, care însă oferă experiențe turistice bazate pe frumusețea naturii, cu o floră și faună bogate, precum și un impresionant patrimoniu cultural și istoric. Lesotho este o națiune cu tradiții, credințe și obiceiuri ce au rezistat în fața trecerii timpului, fiind exemplificate cel mai bine în cadrul Festivalului anual de arte Morija, se arată pe www.turistik.ro.

Cu o populație de 267.000 de locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), orașul Maseru este capitala acestui stat. Situat pe râul Caledon, care separă Lesotho de Africa de Sud, Maseru este cel mai mare oraș al țării.

Între 1869 și 1871, Maseru a fost capitala administrativă a statului, înainte ca întreaga conducere să fie transferată în Colonia Capului. Maseru redevene din nou capitală în 1884, se menționează pe site-ulwww.golesotho.co.za.

Până în 1966, când Basutoland și-a obținut independența devenind Regatul Lesotho, Maseru a rămas un oraș relativ mic. De la o suprafață de 20 kmp, Maseru ocupă în prezent 138 kmp. Printre atracțiile capitalei se află arhitectura deosebită a Palatului regelui și a reședinței primului ministru, dar și Centrul de Convenții, Statuia regelui Moshoeshoe, Porțile Palatului Regal etc.

Regatul Lesotho oferă și alte atracții turistice, printre care: picturile boșimane de pe stânci, ce înfățișează obiceiuri locale și animale, lângă Maseru — Ha Khotso și Ha Baroana; cea mai mare cădere de apă din Africa — Cascada Maletsunyae; grotele Motlejoeng; siturile Moyeni, Qalo și Morija unde, pot fi admirate urme de dinozauri; pădurea pietrificată de pe muntele Thaba-Ts-oeu; drumeții prin locuri precum Ramanbanta, Semonkong și Parcul Național Sehlabathebe.

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Cerasela Bădiță)

Poarta Brandenburg din Berlin

Teritoriul Germaniei a fost populat din antichitate de triburi germanice, celtice și slave. În secolele I-IV, regiunile sudice și cele din partea de vest sunt transformate în provincii ale Imperiului Roman. În secolele VI-VIII, ținuturile locuite de triburile alamanilor, turingilor, saxonilor, frizilor, bavarezilor sunt incluse în Regatul Francilor, care atinge apogeul sub Carol cel Mare (768-814).

Prin Tratatul de la Verdun (843), are loc prima etapă a dizolvării imperiului lui Carol cel Mare. Imperiul Carolingian al lui Ludovic I cel Pios este împărțit între cei trei fii ai lui: Ludovic Germanul a primit Francia Orientală, porțiunea de la est de fluviul Rin (viitoarea Germanie), Carol al-II-lea cel Pleșuv a primit Francia Occidentală (Franța de mai târziu), iar Lothar I a primit titlul imperial și Francia Media, care cuprindea o mare parte din Italia.

Regatul Francia Orientală adoptă, în secolul al X-lea, odată cu încoronarea ca împărat a lui Otto I (936-973), la Roma, numele de Imperiul Roman și, ulterior, pe acela de Sfântul Imperiu Romano — German. În secolele X-XIII, granițele imperiului lui Otto I se extind spre răsărit, în teritoriile locuite anterior de slavi, această expansiune luând sfârșit în jurul anului 1350.

Denumirea ”Germania” este folosită în mod curent abia în secolul al XV-lea. Liga Hanseatică, înființată în 1282, ca alianță a cetățenilor de la Marea Baltică, cuprinde inițial orașele Lubeck, Hamburg și Bremen, devenind, în secolul al XIV-lea, principala putere comercială în bazinul Mării Baltice.

Publicarea, în anul 1517, a tezelor lui Marthin Luther inaugurează epoca reformei, noua credință fiind îmbrățișată, până în anul 1555, de circa 80% din locuitori. Apariția, ca efect al divergențelor dintre catolici și protestanți, a Uniunii Protestante (1608) și a Ligii Catolice (1609) constituie cauza principală a izbucnirii ”Războiului de 30 de ani” (1618-1648). Pacea westfalică (1648), care încheie acest război, consfințește fărâmițarea Germaniei în peste 300 de mici state, între acestea afirmându-se Bavaria, Brandenburg (viitoarea Prusie), Saxonia și Hanovra, devenite ulterior centre independente de putere.

Berlin, capitala Germaniei

Secolul al XVIII-lea este marcat de ascensiunea Prusiei, devenită, sub conducerea lui Frederic cel Mare (1740-1746), o putere militară și un rival al Austriei, amândouă având ca obiectiv hegemonia în lumea germanică. ”Războiul nordic” (1700-1712), războaiele pentru Silezia (1740-1742; 1744-1745), ”Războiul de 7 ani” (1756-1763) impun Prusia ca putere europeană, coparticipantă la cele trei împărțiri ale Poloniei (1772, 1793, 1795).

Epoca războaielor napoleoniene este marcată de o serie de reforme burgheze și de sfârșitul oficial, în 1806, al Sfântului Imperiu Romano-German. Unificarea Germaniei este realizată de către Prusia cancelarului Otto von Bismarck (21 martie 1871—20 martie 1890). După victoria obținută în războaiele împotriva Austriei (1866) și Franței (1870-1871), principatele din sud se unesc cu cele din nord, formând Imperiul German; Wilhelm I este proclamat împărat al imperiului la 18 ianuarie 1871, la Versailles. Crearea, în 1882, a Triplei Alianțe între Germania, Italia și Austro — Ungaria duce, prin antagonismul față de blocul Antantei (creat în 1904 de Anglia, Franța și Rusia), la izbucnirea, în 1914, a Primului Război Mondial.

La încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, menționează www.mae.ro, Germania și Berlinul erau divizate în patru zone, aflate sub control american, britanic, francez și respectiv sovietic. După conferința de la Potsdam și introducerea mărcii germane în cele trei zone de ocupație aflate în afara controlului sovietic și a blocadei Berlinului (24 iunie 1948-12 mai 1949), este fondată, la 24 mai 1949, Republica Federală Germania, sub conducerea guvernului cancelarului Konrad Adenauer. Zona aflată sub control sovietic a devenit, la 7 octombrie 1949, Republica Democrată Germană.

Clădirea Parlamentului German (Bundestag)

În 1955, R.F.G. aderă la NATO, iar R.D.G. se alătură Pactului de la Varșovia. În 1957, R.F.G. participă la fondarea Comunității Economice Europene. În 1973, atât R.F.G., cât și R.D.G., aderă la Organizația Națiunilor Unite. În 1982, creștin-democratul Helmuth Kohl devine cancelar al R.F. Germania, iar în 1987 liderul est-german Erich Honecker a efectuat o vizită în R.F. Germania. În noiembrie 1989, cade Zidul Berlinului și la 3 octombrie 1990 are loc reunificarea Germaniei de Est cu cea de Vest, sub numele Republica Federală Germania.

Cu o suprafață de 357.168 kmp, statul german este împărțit în 16 landuri federale: Baden-Württemberg, cu capitala la Stuttgart; Statul Liber Bavaria, capitală: München; Berlin, oraș-stat, capitala federației; Brandenburg, capitală: Potsdam; Orașul Liber și Hanseatic Brema, land federal constituit din orașele Brema și Bremerhaven, oraș-stat; Orașul Liber și Hanseatic Hamburg, oraș-stat; Hessa, capitală: Wiesbaden; Mecklenburg — Pomerania Inferioară, capitală: Schwerin; Saxonia Inferioară, capitală: Hanovra; Renania de Nord — Westfalia, capitală: Düsseldorf; Renania-Palatinat, capitală: Mainz; Saarland, capitală: Saarbrücken; Statul Liber Saxonia, capitală: Dresda; Saxonia-Anhalt, capitală: Magdeburg; Schleswig-Holstein, capitală: Kiel; Statul Liber Turingia, capitală: Erfurt.

Populația țării numără 80 854 408 locuitori (est. iulie 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), statul fiind, după Federația Rusă, cel mai populat de pe continentul european.

Berlin este capitala Germaniei, fiind cel mai mare oraș al țării cu aproximativ 3,4 milioane de locuitori (2015). Acesta este traversat de râurile Spree și Havel. Berlinul a fost capitala Germaniei între 1871 și 1945 și a redevenit capitala acestei țări în 1990, în urma reunificării.

Imagine din Berlin

Capitala Germaniei se caracterizează printr-o diversitate extraordinară a atracțiilor turistice, pe de o parte aflându-se edificiile istorice respectiv tradiția, iar pe de cealaltă parte, arhitectura contemporană, respectiv modernitatea, se menționează pe www.germany.travel. Aici se află toate clădirile guvernamentale, precum Reichstag-ul ca sediu al Parlamentului german.

Totodată, Berlinul este orașul artelor, al artiștilor și al muzeelor. Peste 170 de muzee, printre care și renumita Insulă a muzeelor celebră în întreaga lume, expun comori ale umanității.

Insula Muzeelor din Berlin a primit din partea UNESCO statutul de membru al Patrimoniului Universal. Insula Muzeelor este o colecție unică de 5 muzee — Altes Museum, Alte Nationalgalerie, Pergamon Museum, Bode Museum, Neues Museum — construită între anii 1824 și 1930, pe o mică insulă a râului Spree. Muzeul Pergamon este cel mai vizitat muzeu al Berlinului, acesta găzduind trei mari colecții de Artă: Colecția Antică, Muzeul Estului și Colecția Artei Islamice.

Imagine din orașul Berlin, Germania

Orchestre de renume, printre care Filarmonica din Berlin, atât de celebră în întreaga lume, și trei mari scene de operă cu reprezentații lirice și coregrafice de senzație fac din Berlin un punct de referință pentru iubitorii de muzică clasică din întreaga lume. De asemenea, numeroasele teatre, teatre de revistă și cabarete propun spectacole pentru toate gusturile, se arată pe același site.

Printre cele mai importante atracții turistice din Berlin, se află: Poarta Branderburg — simbolul întregii Germanii; Potsdamer Platz — una dintre cele mai animate piețe din Europa; Berliner Dom — catedrala uriașă din zona Mitte; o parte din Zidul Berlinului, simbolul Războiului Rece, iar Checkpoint Charlie este probabil cea mai cunoscută parte a zidului; Piața Gendarmenmarkt este considerată a fi cea mai frumoasă piață din Berlin, bisericile gemene Deutscher Dom și Französischer Dom domină acest loc; Palatul Charlottenburg, un frumos palat în stil baroc, ascuns în grădinile regale luxuriante; Biserica Memorială Kaiser-Wilhelm construită între 1891-1895, un simbol al unității Prusiei.

Clădirea Universității Humboldt din orașul Berlin

Poarta Branderburg — simbolul întregii Germanii, este o poartă monumentală construită între 1778-1781 ca simbol al păcii. Poarta de 65 de metri lățime și 28 de metri înălțime a avut ca model poarta de la Acropole, Atena. Decorațiunile includ basoreliefuri ce reprezintă scene din mitologia greacă.

Reichstag-ul, sediul Parlamentului German este unul dintre cele mai importante obiective istorice din Berlin și se află în imediata apropiere a Porții Brandenburg. Clădirea impozantă, lungă de 137 metri și cu o lățime de 97 metri a fost construită între 1884-1894, în stil neo-renascentist. Inscripția ”Dem Deutschen Volke” (”Pentru poporul german”) a fost adăugată mai târziu, în 1916, de către împăratul Wilhelm al II-lea. Literele din bronz au fost făcute din tunuri capturate în timpul războiului francezo-prusac. Acesteia i s-a adăugat o parte nouă, Cupola Reichstag-ului, complet realizată din sticlă, care a devenit rapid unul dintre simbolurile orașului. Vizitatorii pot intra în edificiu și pot urca până la punctul cel mai înalt al cupolei, 47 m.

Berliner Dom este o catedrală în stil baroc construită între 1894 și 1905. Unul dintre punctele de atracție ale bisericii este orga datată 1905, asamblată din peste 7.000 de țevi. Altarul principal datează din 1850.

În Piața Alexandru se află Turnul TV (Fernsehturm) și este una dintre cele mai mari structuri din Europa. Lungimea totală până la vârful său este de 365 de metri. Întreaga structură este formată din turnul de beton, o sferă din metal placată cu oțel și o antenă TV. Sfera conține un restaurant rotativ (Telecafe) situat la o înălțime de 207 metri și o platformă de observație aflată la o înălțime de 203 metri.

Imagine din orașul Berlin: Domul și Turnul de Televiziune

Capitala statului german, este una dintre cele mai verzi metropole din lume, cu multe parcuri, lacuri înconjurate de păduri, având peste 400.000 de arbori de-a lungul bulevardelor, potrivitwww.cmbtravel.ro.

Tiergarten este parcul central din Berlin și o oază de verdeață care acoperă o zonă de peste 252 de hectare. Müggelsee este cel mai mare lac din Berlin și se află la limita unei zone de agrement.

Volkspark Friedrichshain, este cel mai vechi parc din oraș, o zonă de recreere foarte populară, cu peluze, lacuri și o fântână. Tot aici, pe timp de vară, se pot viziona filme în aer liber.

Elefanți la Grădina Zoologică din Berlin

Grădina Botanică este foarte populară în rândul berlinezilor, dar și al numeroșilor turiști, aici regăsindu-se peste 20.000 de plante din toată lumea. Impresionante sunt și cele două Grădini Zoologice din Berlin, care găzduiesc o varietate impresionantă de animale din toate colțurile lumii.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Cerasela Bădiță)

Palatul Gyeongbokgung
Sursa foto: freedigitalphotos.net / freedigitalphotos.net

Gojeoson, primul stat coreean constituit în jumătatea nordică a peninsulei, este cucerit în 108 î.Hr., temporar de Imperiul Chinez al dinastiei Han de Vest. În secolul I î.Hr. se constituie trei formațiuni statale independente: Regatul Koguryo în nord, Paekje (Paekche) în jumătatea apuseană și Regatul Silla, iar în sud-est, angrenate în secolele V-VII într-o aprigă luptă pentru hegemonie încheiată în 675, cu unificarea pentru două secole a întregii Corei de către Regatul Silla.

Situarea geo-politică a Coreei între cele două mari imperii, cel chinez și cel nipon, a marcat dramatic istoria țării. Statul Koguryo (de la care provine actualul nume) reunifică Coreea în secolul X, dar se prăbușește la jumătatea secolului al XIII-lea sub loviturile invaziei mongole. După înlăturarea dominației mongole, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, generalul Yi Song-gyo întemeiază dinastia Yi (1392-1910), statul coreean fiind obligat să recunoască între 1637 și 1895 suzeranitatea Imperiului chinez.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Coreea devine ținta tendințelor expansioniste ale Japoniei, Rusiei, dar și a anexionismului chinez. În urma Tratatului de la Shimonoseki (1895), care încheie războiul nipono-chinez din 1894-1895, Japonia își instaurează protectoratul asupra Coreei, pe care o anexează în 1910.

În august 1945, după înfrângerea Japoniei, Coreea a fost divizată în două zone de ocupație militară: trupele sovietice ocupă nordul țării până la paralela 38°; trupele americane debarcate în septembrie 1945 ocupă sudul peninsulei, potrivit www.mae.ro.

În mai 1948, în sudul Peninsulei Coreene, au avut loc alegeri în baza cărora la 15 august 1948, a fost proclamată Republica Coreea. Li Sân Man (Syngman Rhee) devine la 15 august 1948 primul președinte al Republicii Coreea și conduce în mod autoritar țara până în 1960.

La 25 iunie 1950, s-a declanșat războiul inter-coreean (1950-1953). Tratativele pentru încetarea războiului au început în 1951, iar Acordul de Armistițiu a fost semnat la 27 iulie 1953, la Panmunjom.

Strada comercială Myeongdong
Sursa foto: kittijaroon /freedigitalphotos.net

Republica Coreea este împărțită în 9 provincii (Cheju-do, Cholla-bukto-Nord, Cholla-namdo-Sud, Chungchong-bukto, Chungchong-namdo, Kangwon-do, Kyonggi-do, Kyongsang-bukto, Kyongsang-namdo) și 7 orașe metropolitane (Incheon, Gwangju, Busan, Seul, Daegu, Daejeon, Ulsan).

Principalele orașe ale țării sunt: Busan /Pusan (3.216.000 loc.); Incheon / Inch’on (2.685.000 loc.); Daegu / Taegu (2.244.000 loc.); Daejon / Taejon (1.564.000 loc.); Gwangju / Kwangju (1.536.000 loc.) (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

Seul, capitala Republicii Coreea, este situat în nord-vestul țării, pe râul Han, în centrul peninsulei Coreea. Cu cei aproape 10 milioane de locuitori, Seul este astăzi al zecelea mare oraș al lumii, impresionând călătorul prin modul în care trecutul și prezentul coexistă.Palatele cu vechime de secole, templele sau zonele culturale tradiționale, sunt mărturii ale trecutului istoric și cultural al acestei țări, multe dintre ele fiind incluse pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Orașul este nu numai capitala administrativă a țării, ci și centrul său politic, economic, cultural și educațional, potrivit english.visitkorea.or.kr.

Contrast în Seul 
Sursa foto: J Frasse /freedigitalphotos.net

Din multitudinea de obiective istorice și culturale din Seul amintim: palatele Changdeokgung, Changgyeonggung, Deoksugung, Gyeongbokgung și Gyeonghuigung, Piața Namdaemun cea mai veche piață tradițională din Seul; Marea Poartă din Sud, una dintre vechile porți de acces în oraș; Biwon sau grădinile secrete ale palatului Chandeokgung; Altarul Jongmyo inclus în Patrimoniul UNESCO în 1995; Mormintele regale ale dinastiei Gojeoson; Muzeul Național al Republicii Coreea ce reflectă în colecțiile sale, cultura și istoria orașului Seul și a țării, deopotrivă, începând cu primele descoperiri arheologice și până în prezent, cu accent pe epoca dinastiei Gojeoson; Muzeul Național Popular; Institutul Național de Muzică Clasică, Centrul Cultural Sejong, Palatul Artelor Hoam; Hwagyesa și Bongeunsa cele mai mari temple budiste din Seul; Turnul Namsan (262 m), construit pe muntele în 1968 și deschis publicului în 1980; Podul-Fântână Banpo construit în 1982; Lotte World Seul — un complex de agrement și recreere; Strada comercială Insadong, unde se găsesc laolaltă produse tradiționale și moderne, pornind de la mâncare, haine și ajungând la obiecte de decorațiuni.

Orașul a găzduit ediția a 24-a a Jocurilor Olimpice de vară, care s-a desfășurat în perioada 17 septembrie — 2 octombrie 1988. Totodată, în perioada 31 mai — 30 iunie 2002, o serie de stadioane din Republica Coreea au fost gazdele competițiilor sportive din cadrul celei de-a 17-a ediții a Campionatului Mondial de Fotbal din 2002.

Festivalul de toamnă Yongsan, Festivalul Internațional al Florii de Cais Gwangyang, Festivalul Florii de Corn Gurye, Festivalul Jinhae Gunhangje, Festivalul Florii de Cireș se numără printre numeroasele festivaluri tradiționale care se organizează în fiecare an în Republica Coreea.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Captură foto: YouTube

În Evul Mediu, teritoriul Guineei face parte din Imperiile Ghana și Mali, iar în secolul al XV-lea, Guineea centrală devine, sub numele de Fouta Djalon, stat independent. Navigatorii portughezi care explorează, la mijlocul secolului al XV-lea litoralul, îi dau numele de Guineea.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Franța ocupă Guineea, pe care o include, între 1904 și 1958, în Africa Occidentală Franceză.

La referendumul din 28 septembrie 1958, liderul Partidului Democratic din Guineea, Ahmed Sékou Touré, impune respingerea propunerii generalului de Gaulle de aderare a independenței, proclamată la 2 octombrie 1958.

Președintele Ahmed Sékou Touré a condus țara până în 1984, când colonelul Lansana Conté a preluat conducerea Comitetului Revoluționar de Redresare Națională și a devenit, prin lovitură de stat, președinte al Republicii Guineea (1993-1998, 2003-2008).

Conakry este capitala Guineei, și cel mai mare oraș al acestei țări, având o populație de 1.936.000 de locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov). Totodată este port la Oceanul Atlantic și cel mai important centru economic, financiar și cultural al țării.

Inițial, Conakry ocupa doar insula Tambo, din grupul de insule Los, apoi s-a extins și pe peninsula Kaloum, astăzi, acestea fiind unite printr-un istm.

Principalele puncte de interes în capitală sunt, potrivitwww.visitcapitalcity.com: Muzeul Național al Guineei, care a fost deschis la puțin timp după obținerea independenței în 1958. Colecțiile sale includ artefacte pornind din preistorie și ajungând la lupta pentru independență, dar și artă și măști tradiționale; Marea Moschee, construită în 1982, este cea de-a patra moschee ca mărime din Africa; Grădinile Botanice din Conakry, unde există exemplare de copaci kapok ce cresc înalți de peste 60 m dominând peisajul, dar și multe specii de plante tropicale colorate și plăcut mirositoare; Catedrala Sf. Maria, cu primul rând de cărămizi colorate în roșu și galben așezat în 1928, foarte interesantă din punct de vedere arhitectural, fiind decorată și cu elemente din iconografia ortodoxă.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Sursa foto: GETMYADVENTURE / Captură YouTube

Teritoriile incluse, în prezent, în cadrul Republicii Federale Nigeria au fost colonizate de Marea Britanie în mai multe etape, menționeazăwww.mae.ro. Mișcarea de eliberare națională africană, născută între cele două războaie (Partidul Național Democrat din Nigeria este creat în 1923, în frunte cu Herbert Macaulay), ia un deosebit avânt după 1945.

În 1947, cu scopul diminuării tensiunilor etnice, Marea Britanie a introdus sistemul federal de administrare, teritoriul fiind împărțit în trei regiuni: nord, vest și est, fiecare cu parlament și guvern propriu. Între 1957 și 1959, acestea obțin autonomia internă.

La 1 octombrie 1960, Nigeria a obținut independența în cadrul Commonwealth-ului, șeful noului stat rămânând la vremea respectivă, regina Angliei, reprezentată la Lagos (capitala de atunci a țării), de un guvernator general.

În urma adoptării unei noi Constituții, la 1 octombrie 1963, Nigeria a devenit Republică Federală.

Capitala statului este la Abuja, ce are o populație de 2.440.000 de locuitori (2015). Alte orașe importante: Lagos, principalul centru economic (aprox. 13 milioane de locuitori), Ibadan (3.160.000 de locuitori), Kano (3.600.000 de locuitori).

Abuja a fost creată în 1976, ca fiind noua capitală federală, printre motivele acestei alegeri aflându-se accesibilitatea, localizarea centrală, clima, o mică densitate a populației și posibilitatea unei viitoare creșteri în dimensiuni, potrivit http://www.cometonigeria.com.

Construcția propriu-zisă a început în anii 1980 și a devenit oficial capitala Nigeriei în 1991, în locul orașului Lagos.

Aso Rock (400 m) și Zuma Rock (750 m) sunt doi monoliți enormi din granit, impresionanți, ce au o semnificație simbolică atât pentru locuitorii din Abuja, cât și pentru întreaga țară, lăsând impresia că acești doi uriași sunt păzitorii orașului, putând fi văzuți de aproape oriunde, potrivit site-ului www.hiddenjourneys.co.uk.

Aso Rock, situat în centrul Capitalei este zona care găzduiește Reședința președintelui și Complexul nigerian prezidențial, precum și Adunarea Națională și Curtea Supremă din Nigeria.

Zuma Rock marchează limita orașului, fiind cunoscut și sub denumirea de ”Poarta capitalei Abuja”.

Printre alte atracții interesante ale orașului se află: Centrul Național Ecumenic, Moscheea Națională; Parcul și Grădina Zoologică din districtul Asokoro, care găzduiește cămile, crocodili, elefanți, girafe, struți, zebre etc.; Satul de Artă și Meșteșuguri se află în centrul orașului, vizitatorii putând vedea și cumpăra lucrări de artizanat tradițional reprezentative pentru cultura acestei țări; Parcul Millennium este cel mai mare parc din Abuja și se află în apropierea zonei prezidențiale și guvernamentale din capitală.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Sursa foto: youtube.com

Locuit din mileniul X î.Hr., Cipru datorează pecetea etnico-culturală definitorie invaziei aheilor, purtători ai culturii miceniene, refugiați aici din Pelopones la circa 1200 î.Hr. Populația de limbă greacă rămâne din antichitate, timp de trei milenii, elementul etnic majoritar al insulei. Datorită poziției sale favorabile între Europa, Asia Mică și Africa de Nord și zăcămintelor bogate de cupru exploatate din mileniul III î.Hr., (de unde și numele de Kypros), Cipru este un teritoriu, viu disputat, stăpânit succesiv de egipteni, hitiți, perși, macedoneni, seleucizi, lagizi, romani, bizantini, arabi.

Ocupat de Richard Inimă de Leu, în timpul celei de-a III-a cruciade (1191), Cipru devine un regat franc, de sine stătător, condus de familia de Lusignan (1192-1489), intrat apoi în stăpânirea Veneției (1489-1571). În tot acest timp, Cipru joacă rolul unui avanpost al lumii creștine în fața celei musulmane. În 1571 este cucerit de Imperiul Otoman, care aduce numeroși coloniști turci, schimbând astfel structura etnică a insulei.

În 1878, la Congresul de la Berlin, Imperiul Otoman cedează temporar Cipru Marii Britanii, care-l anexează în noiembrie 1914 și-l proclamă la 1 mai 1925 colonie a Coroanei.

Cipru a obținut independența de stat în cadrul Commonwealth-ului Britanic, la 16 august 1960. Primul președinte a fost Arhiepiscopul Makarios (1960-1974).

În contextul conflictului cipriot, Turcia a ocupat militar, în 1974, partea de nord a insulei. În 1983, partea ocupată de turci s-a autoproclamat ”Republica Turcă a Ciprului de Nord” (RTCN), care nu este recunoscută pe plan internațional decât de Turcia, potrivitwww.mae.ro.

Sursa foto: youtube.com

Republica Cipru este împărțită în 6 districte: Nicosia, Famagusta, Limassol, Pafos, Larnaca și Kyrenia.

Capitala este Nicosia cu o populație de 251.000 de locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

Capitala țării încă din secolul al XII-lea, Nicosia sau Lefkosia (în greacă), este un oraș cu o istorie bogată, ale cărei urme sunt vizibile și astăzi, potrivit infotour.ro, precum impresionanta Poartă Famagusta construită de venețieni, în 1567.

Atât în capitală, cât și în împrejurimi există un număr impresionant de muzee și galerii, de la cele de artă la cele de istorie și arheologie. Printre acestea se numără: Muzeul Arheologic — cu o bogată colecție de artefacte descoperite pe teritoriul insulei și nu numai, vechi mărturii ale culturii elene; Muzeul Bizantin situat în Palatul Arhiepiscopal, parte a Fundației Culturale Arhiepiscopul Makarios, are cele mai bogate colecții de artă bizantină de pe insulă; Muzeul Orașului Nicosia prezintă istoria acestui oraș de-a lungul vremii, prin intermediul operelor de artă, obiectelor și documentelor istorice originale, hărților și dioramelor; Muzeul Bijuteriilor din Cipru expune o istorie a artei bijuteriilor, atât de faimoasă în Antichitate.

Palatul Arhiepiscopal, reședința oficială și biroul Arhiepiscopului din Cipru, a fost construit între 1956 și 1960, în stil arhitectural neo-venețian. Chiar dacă nu este deschis publicului, se pot vizita Muzeul Bizantin, Biblioteca Arhiepiscopiei, Muzeul de Artă Populară și Muzeul Național, care se găsesc în același complex, potrivit www.navigator.ro; clădirea Buyuk Han, una dintre cele mai frumoase de pe insulă, a fost construită de otomani în 1572. Începând cu anii 1990, clădirea a fost restaurată, funcționând ca centru de artă, cu multe galerii și ateliere de lucru; Moscheea Selimiye, cunoscută și sub denumirea de Catedrala Agia Sofia, este un lăcaș de cult musulman, fiind situată în partea de nord a orașului. Este cea mai veche clădire gotică din Cipru, construcția sa începând în secolul al XII-lea și terminându-se 150 de ani mai târziu, nefiind însă finalizată.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Imagine din Beijing

Primele formațiuni statale datează din jurul datei de 2070 î.Hr. Un moment important a fost Războiul Opiului, în urma căruia China concesionează Angliei, Statelor Unite ale Americii, Franței, Rusiei, Japoniei, părți însemnate din teritoriu. În 1911, revoluția democrată condusă de Sun Yatsen pune capăt monarhiei manciuriene. Este proclamată Republica China, la 12 februarie 1912. În perioada 1927-1949 are loc războiul civil între forțele conduse de Partidul Național (Guomintang) și Partidul Comunist.

La 1 octombrie 1949, Mao Zedong proclamă Republica Populară Chineză. Deceniul 1966-1976 a reprezentat perioada ”Revoluției Culturale”. În 1979, Deng Xiaoping inițiază politica de reformă și deschidere spre exterior a Chinei. Reformele inițiate de Deng Xiaoping au orientat țara spre un sistem de economie socialistă de piață.

Imagine din Beijing

Din punct de vedere administrativ, Republica Populară Chineză se împarte în 23 de provincii, 5 regiuni autonome, 4 municipalități cu rang echivalent provinciilor (Beijing, Shanghai, Tianjin și Chongqing) și 2 Regiuni Speciale Administrative (Hong Kong și Macao).

Printre cele mai importante orașe, potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), se află Shanghai (23.741.000 loc.), Chongqing (13.332.000 loc.), Guangdong (12.458.000 loc.), Tianjin (11.210.000 loc.), Shenzhen (10.749.000 loc.)

Imagine din Beijing

Capitala este Beijing, un oraș cu o suprafață de peste 16.000 kmp și o populație de peste 20 de milioane de locuitori (2015), care are o istorie de peste 3 000 de ani. Încă din perioada Statelor Combatante (770 î.Hr.-221 î.Hr.), Beijingul fost capitala unui astfel de stat, iar în dinastiile Qin și Han și în Perioada celor 3 Regate a fost unul din cele mai importante orașe din nordul Chinei. În dinastia Jin, Beijingul a devenit pentru prima dată capitala Chinei. Ulterior, a fost capitala țării și în dinastiile Yuan, Ming și Qing.

Imagine din Orașul Interzis

Istoria multimilenară a lăsat moștenire capitalei Republicii Populare Chineze un număr impresionant de vestigii istorice, dar și bogate și diverse monumente culturale, precum: Palatul de Iarnă — Orașul Interzis, Palatul de Vară Yiheyuan, Parcul Beihai, Parcul Xiangshan, Templul Cerului — Tiantan, Mormintele dinastiei Ming, Sala Maritimă Beijing, Parcul Naționalităților din China, Sala tehnico-științifică din China, Grădina Zoologică și Grădina Botanică din Beijing, Observatorul Vechi, Podul Lugou (Podul Marco Polo), Moscheea Niujie, dar și Marele Zid, aflat la mică distanță de Beijing, se menționează pe site-ulromanian.cri.cn.

Imagine din Orașul Interzis

Până în prezent, peste 35 de obiective naturale, culturale și istorice din China au fost incluse în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, multe dintre acestea aflându-se în capitala Beijing.

”Orașul Interzis” a început să fie construit în 1406, în timpul dinastiei Ming. Lucrările au fost finalizate după 14 ani. De aici au condus 24 de împărați ai dinastiilor Ming și Qing. Ocupând o suprafață rectangulară, reședința imperială este cel mai vast complex de palate din lume, cu o suprafață de 720.000 mp. Este înconjurată de un canal cu apă adânc de șase metri și larg de 50 m și de ziduri înalte de zece metri. Galbenul, culoarea imperială, domină acoperișurile acestei construcții.

Palatul de Vară construit cu peste 150 de ani în urmă acoperă o suprafață de circa 300 ha, care constă din lacul Kunming și muntele Longevității și găzduiește o multitudine de pavilioane. Pe malul nordic al lacului se află o galerie lungă de mai multe sute de metri, pe plafonul căreia sunt numeroase desene, în culori, cu motive de flori, păsări, personaje mitologice chinezești. În 1998, Yihuyuan a fost inclus pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO.

Palatul de Vară

Templul Cerului ridicat în 1420 reunește o serie de construcții pentru ceremonii religioase, precum: Platforma Rotundă — centrul ceremoniei de sacrificiu, Zidul Ecoului — cu un efect acustic deosebit și Palatul pentru Rugăciuni — o construcție cu 3 acoperișuri suprapuse, plasată pe o terasă cu trei niveluri, toate având formă circulară.

Marele Zid Chinezesc, monument istoric al Chinei

Marele Zid Chinezesc este o construcție militară cu caracter defensiv, traversând nordul Chinei, între Shanhaiguan (est) și zona lacurilor sărate Lop (vest). Construcția Marelui Zid a început încă din secolul al III-lea î.Hr., fiind un ansamblu de porțiuni construite în diferite perioade istorice. Lungimea sa totală depășea 10.000 km, în timpul dinastiei Ming fiind refăcut pe o porțiune de peste 6.000 km. Grosimea construcției variază de la zece metri la bază până la patru metri pe coamă. Se estimează că zidul avea peste 25.000 de turnuri de strategie integrate și încă 15.000 de turnuri de observare și semnalizare. Unele dintre aceste construcții verticale depășeau 12 metri înălțime. Astăzi, importante zone ale Marelui Zid Chinezesc sunt exploatate turistic (mai ales la nord de Beijing — Badaling).

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing 2008, desfășurată pe Stadionul Olimpic

Beijing este, totodată, o capitală olimpică a sportului, aici fiind organizate, între 8 și 24 august 2008, jocurile celei de-a XXIX-a Olimpiade de vară, sub sloganul “O lume, un vis”. În iulie 2015, Beijing a fost desemnat gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, în cadrul celei de-a 128-a reuniuni a CIO de la Kuala Lumpur.

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Captură foto: YouTube

Triburile de păstori beciuani (din marea familie bantu), imigrate în secolul al XVI-lea din sud împing spre zonele aride (deșertul Kalahari) populația boșimană aborigenă. Amenințați de expansiunea burilor și, dinspre nord de cea germană, beciuanii acceptă protecția Marii Britanii. Partea nordică a ținuturilor locuite de beciuani devine, în 1885, sub numele Bechuanaland, protectorat britanic; zona meridională, proclamată colonie a Coroanei, este inclusă în 1895 în Colonia Capului, iar în 1910 în Uniunea Sud-Africană, rămânând până astăzi o provincie a Republicii Africa de Sud.

La 30 septembrie 1966, Bechuanaland își proclamă, sub numele de Botswana, independența în cadrul Commonwealth-ului, avându-l ca președinte pe Seretse Kama (1966-1980). În timpul președinției sale, țara cunoaște o perioadă de dezvoltare economică și pace internă, Botswana rămânând până astăzi unul dintre puținele state africane care au reușit să pună bazele unui sistem politic democratic și stabil.

Țara este cel mai mare producător de diamante din lume, fapt ce i-a adus o creștere economică constantă de la proclamarea independenței până în prezent. Astăzi, Guvernul consideră diversificarea economiei o prioritate.

Atracțiile turistice ale țării includ: Rezervația Kalahari Central, delta Okavango, urmărirea antilopelor din rezervațiile Gaborone și Mokolodi, a girafelor din Rezervația Khutse, a păsărilor flamingo din Câmpiile Makgadikgadi sau a babuinilor de pe stâncile Savute. De altfel, fauna țării este foarte variată, cu lei și leoparzi, în Rezervația Moremo, bizoni și hipopotami în Parcul Național Chobe, crocodili de-a lungul râului Chobe, hiene rare în Parcul Național Transfrontalier Kgalagadi.

Capitala țării este Gaborone, cel mai mare oraș din Botswana, cu o populație de 247.000 de locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), fiind un oraș în care tradiționalul se îmbină perfect cu modernul.

Orașul a fost numit după Kgosi Gaborone, liderul populației Batlokwa, care a migrat din regiunea lor aflată în Munții Magaliesberg și s-a stabilit, în 1881, în zona Tlokweng (pe atunci, cunoscută sub numele de Moshaweng), se arată pe site-ul www.botswanatourism.co.bw.

Odată ce planurile pentru construcția orașului au fost stabilite, experți tehnici din mai multe orașe europene, dar și din jurul Botswanei au fost aduși pentru a superviza planificarea și ridicarea orașului.

La mijlocul anului 1963 a început construcția barajului Gaborone, ridicat pe fluviul Ngotwane, pentru a completa nevoile noului oraș.

Ridicarea orașului a început în 1964, iar în doar 18 luni, o nouă capitală s-a conturat pe harta continentului african. Aproape în același timp s-au încheiat lucrările la clădirile Adunării Naționale și ale Guvernului. De asemenea, au fost construite un spital, o școală, o stație de energie electrică, o stație radio, mai multe bănci și magazine, o poștă, o biserică, un hotel, precum și peste 1.000 de case, potrivit aceluiași site menționat.

Captură foto: YouTube

Centrul orașului este o zonă exclusiv pietonală, în care se găsesc multe centre comerciale și de afaceri, precum și hoteluri, printre primele care au fost construite. Într-un capăt al acestuia se află zona birourilor guvernamentale și a Adunării Naționale, iar în partea opusă se află birourile Primăriei Gaborone.

Zona guvernamentală este deschisă publicului, fiind o zonă plină de flori și copaci, dar care deține și o serie de importante monumente. Aici se află Adunarea Națională a țării, Biroul președintelui, precum și un număr de clădiri ministeriale. Printre monumente, se află statuia din bronz a primului președinte al Botswanei, Sir Seretse Kama (1921-1980) realizată de artistul britanic Norman Pearce și care se află în fața Adunării Naționale, dar și monumentul istoric, care îi comemorează pe cei care au servit în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

Alte puncte de interes în capitala Gaborone: Muzeul Național (deschis oficial în 1968) are ca scop prezentarea și promovarea moștenirii naturale și culturale a țării; Galeria de Artă deschisă în 1975, prezintă expoziții de artă, meșteșuguri tradiționale și fotografie; Centrul de Arte Vizuale Thapong este dedicat tinerilor artiști, dar care oferă și cursuri de artă copiilor; Grădinile Botanice oferă vizitatorilor prilejul de a lua contact cu flora din Botswana, dar și studiul cărților de botanică în cadrul unei biblioteci, și a unei case de oaspeți în stil colonial; Gaborone Game Reserve este unul dintre puținele rezervații naționale situat în cadrul unui oraș, care găzduiește numeroase specii de mamifere indigene, precum și numeroase specii de păsări locale, dar și migratoare.

AGERPRES/ (Documentare-Irina Andreea Cristea: editor: Marina Bădulescu)