Sursa foto: captură YouTube

Portughezii, începând cu secolul al XV-lea, și-au extins treptat dominația asupra teritoriului de astăzi al statului, devenit apoi bază a comerțului cu sclavi spre Brazilia, se menționează pe site-ulwww.mae.ro. În 1817, regiunea devine colonie portugheză.

În 1961, Partidul African al Independenței din Guineea Bissau și Insulele Capului Verde (PAIGC), fondat de liderul revoluționar Amilcar Cabral, a declanșat lupta armată împotriva autorităților coloniale. La 24 septembrie 1973, Republica Guineea Bissau își proclamă independența, statut recunoscut la 10 septembrie 1974.

Atracțiile turistice din țară se leagă, în principal, de arhitectura colonială păstrată din era portugheză; plajele, adesea izolate și neatinse; abundența vieții sălbatice și a faunei, ce include o populație importantă de cimpanzei și hipopotami. Cele mai impresionante minuni ale naturii pot fi admirate în cadrul Parcului Natural Cantanhez din Jemberem, în timp ce arhipelagul Bijagos reprezintă un adăpost al tradițiilor, aici conviețuind încă triburi indigene.

Orașul Bissau este capitala statului, fiind, totodată, cel mai mare oraș din Guineea Bissau, precum și principalul centru administrativ și comercial al țării, având o populație de 492.000 de locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov). Port la Oceanul Atlantic, orașul se află situat în estuarul râului Geba.

Orașul a fost întemeiat la finalul secolului al XVII-lea de către portughezi, sub forma unui port comercial, potrivit site-uluiwww.descoperimlumeaimpreuna.ro. În 1942, orașul Bissau a fost declarat capitală a Guineei Portugheze, iar din anul 1973 a devenit capitala statului independent Guineea Bissau.

Cele mai interesante obiective turistice ale orașului Bissau provin din perioada colonială portugheză. Cel mai important edificiu al capitalei este Palatul Prezidențial, construit la începutul secolului al XIX-lea în stil neoclasic, care, însă, a fost bombardat în timpul războiului civil din 1998-1999. Reconstruit în 2013, este, în prezent, reședința președintelui acestei țări.

Fortaleza d’Amura este vechiul fort al orașului, construit în secolul al XVII-lea, în stil colonial, care se află într-o stare perfectă de conservare. La interior, a fost construit un mausoleu în onoarea memoriei eroului național Amilcar Cabral.

Sursa foto: captură YouTube

Centrul vechi al orașului Bissau — Bissau Velho — este un loc pitoresc, ce amintește de perioada prezenței portugheze în oraș, având o valoare pur istorică. Turiștii sunt atrași de clădirile cu aer colonial, extrem de colorate și vesele, dar mai ales de fosta închisoare a orașului, pe zidurile căreia au fost pictate flori de culoare roz, amintește același site.

Portul Pidjiguiti este un port pescăresc destul de mic, care însă amintește, în context istoric, de masacrul din 1959, când au fost uciși peste 50 de muncitori din port. Momentul a marcat începutul rezistenței contra prezenței portugheze în această țară, care s-a încheiat cu obținerea independenței. Aici, a fost construit un monument comemorativ, sub forma unui pumn de culoare închisă, ridicat spre cer.

În Bissau există un muzeu reprezentativ al culturii și artei locale, respectiv Muzeul Național Etnografic. Sunt expuse sculpturi de lemn, măști ceremoniale, colecții de haine tradiționale și obiecte casnice.

Singura piață din Bissau este piața Bandim, unde se vând mărfuri locale dintre cele mai diferite, de la alimente, legume, până la haine, suveniruri și obiecte artizanale. Cele mai căutate sunt sculpturile din lemn, fructele de caju și textilele lucrate manual.

AGERPRES/ (Documentare—Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Sursa: Captură foto / youtube.com

Datorită climei excesiv de aride, teritoriul Arabiei Saudite a fost slab populat de triburi de origine arabă, potrivit www.mae.ro. Primele așezări urbane datează din secolul al XII-lea î.Hr., ele fiind situate în provincia Hejaz, la Marea Roșie, în zona numită de romani “Arabia Felix”. În interiorul țării nu s-au aventurat decât triburile de păstori nomazi (beduini).

În secolul al VI-lea, orașele Mecca și Medina au devenit importante centre de tranzit pe rutele comerciale care legau Imperiul Bizantin de India și China și au cunoscut o perioadă de înflorire.

La începutul secolului al VII-lea, un negustor din Mecca, viitorul profet Mohamed, a pus bazele religiei islamice, inspirată din creștinism și iudaism, care a fost împărtășită de triburile arabe din zonă. Islamul a devenit religia oficială a Califatului arab, creat prin cucerirea Orientului Mijlociu și a nordului Africii, de urmașii lui Mohamed.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Stabilirea capitalei Califatului arab la Damasc, iar mai târziu la Bagdad, a făcut să decadă rolul orașelor din Hejaz, Mecca rămânând doar capitală spirituală a Califatului și loc de pelerinaj important pentru musulmani.

În secolul al XVI-lea, Peninsula Arabă a fost supusă Imperiului Otoman, care și-a menținut dominația asupra zonei până la sfârșitul Primului Război Mondial.

În secolul al XVIII-lea, în rândurile triburilor din centrul Peninsulei Arabe s-a răspândit o mișcare religioasă puritană, care chema la respectarea valorilor autentice ale Islamului și la restabilirea Califatului arab. Mișcarea a fost numită wahabism, după numele întemeietorului său, Abdel Wahab. În acest context nou creat, triburile arabe din provincia centrală Nejd, sub conducerea familiei Al-Saud, au reușit să cucerească, în intervalul 1800-1818, Peninsula Arabă, sudul Irakului, Palestina și o mare parte a Siriei. Ele au fost înfrânte, în cele din urmă, de forțe britanice și egiptene, eșuând astfel prima tentativă de constituire a unui stat saudit.

Începând cu 1902, Abdulaziz, emir din Nejd și imam al wahabiților, reconstituie statul wahabit și unește sub autoritatea sa cea mai mare parte a Peninsulei Arabia. Ulterior, el a ocupat și provincia răsăriteană Al-Hasa, a obținut recunoașterea Înaltei Porți, iar în 1915 a semnat un acord care l-a pus sub protectorat britanic. La 23 septembrie 1932, el ia titlul de rege al Arabiei Saudite.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Odată cu proclamarea Regatului Arabiei Saudite (septembrie 1932), Riad devine capitala noului stat. Numără 6.195.000 de locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), și este cel mai mare oraș din țară. Alte orașe importante sunt: Jeddah (4.076.000 loc.); Mecca (1.771.000 loc.); Medina (1.280.000 loc.); Ad Dammam (1.064.000 loc.).

Riad s-a dezvoltat în jurul fortăreței Al Masmak (1865), ce acoperea o suprafață redusă, de circa 1 kmp, în cadrul căreia se aflau case tradiționale din pământ și cărămidă. Fortul, ridicat din lut și cărămidă, prevăzut cu patru turnuri și ziduri groase, este poziționat în centrul orașului Riad. Fortăreața a fost reconstruită și a fost inaugurată ca muzeu în 1995. În cadrul acestuia, sunt expuse perioade din trecutul istoric al Regatului, inclusiv aproximativ 20 de reprezentări ale unor palate din diferite zone ale regatului, conform www.arabnews.com.

Orașul a beneficiat de pe urma imenselor zăcăminte de petrol, cunoscând o expansiune a construcțiilor în afara vechilor ziduri de incintă.

Prima construcție majoră în afara zidurilor orașului a fost Palatul Murabba, ridicat de fondatorul și primul rege al Arabiei Saudite, Abdulaziz, în perioada 1934-1939, și care, în prezent, este inclus în Centrul Istoric ”Regele Abdulaziz”, după cum se menționează pe www.splendidarabia.com. Regele a folosit palatul ca reședință din anul 1938 până la moartea sa, în 1953. Impunătorul Palat Murabba are o formă cubică și este înconjurat de un zid imens de cărămidă.

Sursa: Captură foto / youtube.com

În vecinătatea palatului, în același Centru Istoric ”Regele Abdulaziz”, se găsește Muzeul Național al Arabiei Saudite. De menționat este faptul că ridicarea clădirii muzeului, constituirea colecțiilor și amenajarea acestora s-a realizat în doar 26 de luni, inaugurarea având loc în ianuarie 1999. Muzeul acoperă o suprafață de aproximativ 332.000 mp.

Astăzi, orașul acoperă o suprafață de 1.600 kmp și rivalizează cu orice oraș modern din lume. Arhitectura sa, în mare parte modernă, include zgârie nori și rețele de șosele suprapuse. Doar centrul orașului a fost reconstruit în stil tradițional, pentru a evoca clădirile specifice construite înainte de secolul XX.

În 2000, UNESCO a desemnat capitala Riad drept capitala culturală a lumii arabe.

Pe lângă Fortăreața Masmak și Palatul Murabba, în Riad mai poate fi vizitat Muzeul Aviației, Centrul Al-Mamlaka (cu o arhitectură deosebită), Muzeul Antichităților din cadrul Universității ”King Saud”, Muzeul Militar ”Regele Abdulaziz”, dar și Grădina Zoologică, una dintre cele mai populare structuri de agrement din oraș, cu peste 1.500 de animale din 40 de specii. Alături de acestea stau cele mai moderne clădiri din oraș, precum Kingdom Centre (Al Mamlakah), Al Faisaliyah Center sau Burj Al Anoud.

AGERPRES/ (Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Sursa: youtube.com

Între fluviile Senegal și Niger se succed, între secolul al IV-lea și al XVI-lea, Imperiile Ghana (secolul IV-XI), Imperiul Mali (1200-1400) și Imperiul Songhai (secolele XIII-XVI), cel mai puternic dintre toate, distrus la sfârșitul secolului al XVI-lea de o invazie marocană, potrivit volumului ”Mica enciclopedie de Istorie Universală” (2002).

Trupe franceze ocupă, în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, teritoriul statului Mali, care devine cunoscut sub numele de Coloniile Franceze ale Senegalului Superior și Nigerului, iar din 1920 sub cel de Sudanul Francez, parte a Africii Occidentale Franceze. În 1958, Sudanul Francez devine republică autonomă în cadrul Comunității Franceze.

În 1959 ia ființă, prin unirea Sudanului Francez cu Senegalul, Federația Mali, care își proclamă independența la 20 iunie 1960. Două luni mai târziu, Senegalul, condus de Leopold Sedar Senghor, se retrage din federație și se proclamă stat independent (20 august 1960), iar Sudanul Francez adoptă numele de Republica Mali și își declară, la rândul său, suveranitatea, la 22 septembrie 1960.

Sursa: youtube.com

Mali este națiunea cea mai mare din vestul Africii, mărginită de șapte țări și traversată, în partea sa centrală și în sectorul sud-estic, de marele fluviu Niger.

Orașul Bamako este capitala țării. Cu o populație ce numără 2.515.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), Bamako este unul dintre cele mai importante orașe din Africa de Vest. Principalele locuri de interes sunt Grădina Botanică, piețele, printre care cea mai mare piață de ambarcațiuni din vestul Africii, Muzeul Național, Grădina Zoologică și Centrul de meșteșuguri Maison des Artisans.

Un eveniment important are loc în fiecare an, la sfârșitul lunii ianuarie, în capitală. În această perioadă, Bamako găzduiește finalul celui mai important rally-raid destinat amatorilor, Budapesta-Bamako, o cursă caritabilă intercontinentală. Competitorii parcurg distanța dintre capitala Ungariei, Budapesta, și cea a statului Mali, Bamako, trecând prin Deșertul Sahara, iar încasările sunt donate comunităților din Mali și Mauritania.

Sursa: youtube.com

Cel mai faimos oraș al țării este fantasticul Timbuktu, odată centrul cel mai puternic și mai bogat al acestui teritoriu, potrivit globi.ro, astăzi parte a Patrimoniului Mondial al UNESCO. În orașul medieval Djenne există o moschee impresionantă, cea mai mare clădire din lume construită din chirpici și, totodată, centrul religiei islamice a țării.

Localitatea Mopti, construită pe trei insule, este locul de unde se pleacă în croaziere pe fluviul Niger, care culminează cu Delta Nigerului, unică prin frumusețea ei.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Sursa: Captură foto / youtube.com

Popor indo-european stabilit în Asia Mică la sfârșitul mileniului II — începutul mileniului I î.Hr., armenii ocupă în secolele VII-VI î.Hr., teritoriul fostului regat Urartu, după cum se menționează în volumul ”Mica Enciclopedie de Istorie Universală” (2002). Înglobată în Imperiul Persan (c. 550 î. Hr.), cucerită de Alexandru cel Mare (331 î.Hr.), inclusă apoi în Regatul Seleucid, Armenia a devenit în 189 î.Hr., regat independent, puternic influențat de civilizația elenistică. În timpul domniei lui Tigrane II cel Mare (95-55 î.Hr.), Armenia cunoaște o afirmare fabuloasă, atingând apogeul puterii și expansiunii teritoriului.

În 301 d.Hr., regale Tiridate III a adoptat creștinismul, Armenia fiind primul stat în care acesta devine religie oficială. În 387, Armenia a fost împărțită, printr-un tratat romano-sasanid, între Imperiul Roman (1/5) și Persia (4/5), iar în 651 este cucerită de arabi.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Prin Pacea de la Turcmanceai, care a încheiat războiul ruso-persan din anii 1826-1828, Armenia de răsărit, cu orașul Erevan, a fost anexată Imperiului Țarist. Teritoriul armean se află din nou la confluența unor mari puteri — Rusia, Turcia, Persia.

La 28 mai 1918, Republica Democratică Armenia și-a proclamat independența față de Imperiul Rus. Statul a avut o existență efemeră, fiind anexat de Rusia Sovietică în decembrie 1920 și încorporat, la 4 martie 1922, în URSS, potrivit www.mae.ro.

Și-a redobândit independența la 23 august 1991, în contextul destrămării URSS, când Sovietul Suprem de la Erevan a adoptat declarația de suveranitate a Armeniei și noua titulatură a statului — Republica Armenia.

Referendumul din 21 septembrie 1991, prin care 99,3% din votanți s-au pronunțat pentru o Armenie independentă și democratică, în afara granițelor URSS, a fost urmat de proclamarea oficială a independenței de stat la 23 septembrie 1991.

Armenia este împărțită administrativ în 11 regiuni — Aragatsotn, Ararat, Armavir, Gegharkunik, Lori, Kotayk, Shirak, Siunik, Vayotz Dzor, Tavoush și Erevan.

Capitala este Erevan, oraș situat de-a lungul râului Hrazdan și are o populație de 1.044.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov). Erevan este cel mai mare oraș al Armeniei și unul dintre cele mai vechi ale lumii, fiind centrul administrativ, cultural și industrial al țării. Fortificat încă din secolul al VIII-lea î.Hr. și parte a Armeniei încă din secolul al VI-lea î.Hr., Erivan, cum se numea inițial, s-a dezvoltat ca important centru comercial. De-a lungul secolelor s-a aflat sub mai multe stăpâniri, printre care cea a romanilor, arabilor, turcilor, iar din 1827 a rușilor. În 1920 a devenit capitala Armeniei independente și a rămas astfel și în timpul conducerii sovietice, recăpătându-și independența în septembrie 1991.

În 2012, Erevan a fost declarată capitala mondială a cărții.

Din vechiul orașul s-au păstrat foarte puține clădiri, majoritatea fiind demolate în anii ’30. Orașul a fost reconstruit în stil sovietic, cu bulevarde largi, folosindu-se din plin o piatră vulcanică de culoare roz, care, în prezent, reprezintă o caracteristică a capitalei armene, potrivit www.turistik.ro.

Unul dintre cele mai faimoase obiective culturale din Erevan este Institutul Matenadaran de manuscrise antice, un centru de cercetare unde se află depozitate mai mult de 16.000 de documente și manuscrise străvechi.

La Muzeul Național de Istorie al Armeniei se află expuse cele mai vechi obiecte descoperite pe teritoriul actual al Armeniei. De asemenea, pot fi vizitate ruinele vechii fortărețe Erebuni construită de regele Argishti în anul 782 î.Hr., care au fost parțial restaurate, zona fiind transformată într-un muzeu în aer liber.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Complexul memorial Tsitsernakaberd, situat pe o colină la periferia Erevanului, include o flacără veșnică în memoria celor un milion și jumătate de armeni ce au pierit în perioada Imperiului Otoman (1915). Situl include și un muzeu cu fotografii realizate de germanul Armin Vegner, martor al tragediei, pe timpul când servea ca soldat și medic în Siria și Mesopotamia în timpul Primului Război Mondial.

În capitala Armeniei se mai poate vizita Casa memorială a regizorului Serghei Parajanov, apoi Muzeul Sarayan, Muzeul de Artă Modernă Cafesjian, care adăpostește colecții valoroase care au aparținut lui Gerard Cafesjian sau Arshile Gorky; Galeria Națională de Artă; Muzeul Artizanatului în Lemn, unde sunt expuse obiecte de artizanat popular, precum și mobilier vechi, toate lucrate în stil armenesc; clădirea Operei, care adăpostește și Teatrul de Balet din Erevan; Moscheea Albastră, singura din oraș, care datează din secolul al XVIII-lea.

În ceea ce privește lăcașurile de cult, cea mai veche biserică din Erevan este Katoghike, închinată Maicii Domnului, iar Biserica Sfântul Sargis este mereu plină, sfântul fiind ocrotitorul copiilor și îndrăgostiților. Catedrala Sfântul Grigorie a fost ridicată pentru a marca cei peste 1.700 ani de creștinism neîntrerupt pe tărâmurile Armeniei, și a fost terminată în 2001.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Alte obiective turistice în Erevan: clădirea originală din Piața Acoperită, care adăpostește o piață pitorească, de un se pot cumpăra numeroase soiuri de fructe și legume, atât proaspete, cât și uscate sau conservate; Parcul Victoriei cuprinde monumentul Mamei Armenia, precum și numeroase vestigii și piese de armament rămase aici din perioada sovietică; monumentul cunoscut sub numele de Cascade, un monument reprezentativ al capitalei armene, are numeroase trepte, iar la fiecare nivel al construcției, există sculpturi și un spațiu verde, iar de sus, se poate admira panorama orașului; cel mai vechi parc din oraș este Parcul Îndrăgostiților.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Sursa foto: captură YouTube

Malta a fost locuită din anul 5 200 î.Hr., conform datelor de pe site-ulwww.mae.ro. După ce, în jurul anului 1 000 î.Hr., fenicienii au colonizat Malta, insula a fost ocupată succesiv de greci (în anul 736 î.Hr., care au numit-o ”Melita”), cartaginezi (în anul 400 î.Hr.) și romani (în anul 218 î.Hr.). După dominația bizantină (sec. IV — IX d. Hr.), insula a fost cucerită de arabi în anul 870 d.Hr. și apoi de normanzii proveniți din Regatul Siciliei (în 1091).

Împăratul Carol V a cedat insula, în 1530, Ordinului Cavalerilor Ioaniți, care au rezistat asediului turcilor din anul 1565.

În 1798, Malta a fost ocupată de trupele napoleoniene. Maltezii, sprijiniți de Marea Britanie și Regatul Siciliei, s-au răsculat împotriva ocupației franceze, insula devenind, în 1814, parte a Imperiului Britanic.

Sursa foto: captură YouTube

Malta și-a obținut independența la 21 septembrie 1964, devenind membru al Commonwealth-ului. La 13 decembrie 1974, Malta a devenit republică.

Malta este împărțită în 68 de ”consilii locale” grupate în 3 regiuni și 91 de orașe.

Capitala Maltei este Valletta și numără 197.000 de locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), iar principalele orașe sunt: Birkinkara (cel mai mare), Bormla, Senglea, Mdina.

Valletta sau orașul-fortăreață se află situat pe terenul stâncos al peninsulei Sceberras, și și-a primit numele după fondatorul său, Marele Maestru al Ordinului Sfântului Ioan, Jean Parisot de la Valette. Construcția sa a început în 1566 și s-a încheiat 15 ani mai târziu, se arată pe site-ul www.visitmalta.com. În 1798, orașul a fost abandonat de Cavalerii Ioaniți.

Cele 320 de monumente istorice din Valletta, situate pe o suprafață de 55 de hectare, i-au adus recunoașterea mondială ca fiind unul dintre orașele cu cea mai mare densitate de monumente istorice, potrivithttp://whc.unesco.org/.

Sursa foto: captură YouTube

În prezent, capitala Maltei este una din puținele zone locuite care și-au păstrat aproape în întregime trăsăturile originale, fiindu-i atribuit statutul de etalon la nivel universal pentru conservarea istorică. Capitala a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1980.

Patrimoniul istoric al Vallettei cuprinde biserici, muzee și palate, care atrag vizitatori din toate colțurile lumii.

Printre cele mai impresionante sunt atracții turistice: Palatul Marilor Maeștri (sfârșitul secolului XVI), care în prezent găzduiește biroul președinției și reuniunile Parlamentului maltez; Catedrala Sf. Ioan (fosta Biserică conventuală a Ordinului, 1573), opune o fațadă deosebit de austeră unui interior opulent, cu sculpturi în marmură, o pictură imensă a lui Caravaggio și candelabre de argint; Fortul St. Elmo ridicat în 1552 pentru a apăra portul, a fost distrus în întregime în timpul asediului din 1565, în prezent, o aripă a fortului adăpostește Muzeul de Război; Muzeul Național al Artelor Frumoase (din 1974) este găzduit de unul dintre primele edificii ridicate în Valletta. Aici sunt expuse picturi, sculpturi, piese de mobilier și diverse obiecte aparținând Ordinului Cavalerilor de Malta; Muzeul Național de Arheologie, unde sunt expuse artefacte descoperite pe teritoriul acestei țări; Biserica Sf. Paul, Biserica Fecioarei, Biserica Sf. Paul Naufragiatul, cea mai veche din Valletta, și Biserica Sf. Francisc d’Asisi, construită în stil maltez.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Sursa foto: captură YouTube

Parte a Imperiului Maya (300-900 d.Hr.), locuit apoi de amerindieni caribi, Belize a fost vizitat de Cristofor Columb în 1502 și inclus, în secolul XVI, conform www.mae.ro, în Viceregatul Noua Spanie. Coloniștii englezi, stabiliți în 1638 pe cursul râului Belize, și-au consolidat treptat autoritatea în regiune, dobândind, în 1798, recunoașterea Spaniei. Sub numele de Hondurasul Britanic, teritoriul a fost declarat în 1862 colonie a Coroanei, apoi, sub numele de Belize, și-a proclamat, la 21 septembrie 1981, independența de stat în cadrul Commonwealth-ului.

Capitala Belize este orașul Belmopan locuit de 17.000 de oameni (2014), conform publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

În 1961, uraganul Hattie a devastat capitala Belize City, potrivitwww.visitcapitalcity.com. În urma acestui dezastru, autoritățile guvernamentale au luat în considerare faptul că reconstruirea capitalei în aceeași zonă de coastă nu era o soluție, aceasta aflându-se tot timpul sub amenințarea uraganelor. Astfel, în 1971 s-a început construirea unei noi capitale, exact în centrul țării, numită Belmopan.

Rezultatul a fost o capitală liniștită, aflată în plin proces de dezvoltare.

Capitala Belmopan nu are muzee naționale sau monumente precum alte capitale ale lumii, dar orașul are o dimensiune internațională datorită numeroaselor sedii de ministere, ambasade și organizații.

Cele mai multe dintre atracțiile din zonă sunt situate în afara orașului, ceea ce face ca Belmopan să fie un punct de plecare în explorarea Belize.

Una dintre cele mai importante instituții ale capitalei este Centrul pentru Pace și Dezvoltare ”George Price” construit în onoarea lui George Cadle Price (1919-2011), primul prim-ministru al statului (1981-1984 și 1989-1993) și cel care a condus țara către independență. Aici există o mică expoziție permanentă dedicată vieții și operei sale. De asemenea, este centrul cultural al orașului, care găzduiește în mod regulat expoziții de artă, proiecții de film, spectacole de teatru și dans.

Grădina Zoologică din Belize reprezintă una dintre zonele de recreere ale orașului. Înființată în 1983, grădina adăpostește 125 de animale indigene.

Zona din jurul capitalei Belmopan este împânzită de peșteri, care erau considerate de civilizația maya drept portaluri mistice între o lume a spiritelor aflată sub pământ și lumea vie de la suprafață. Ei foloseau peșterile pentru diverse ritualuri funerare sau sacrificii sau erau folosite ca depozite. Astăzi, turiștii pot explora acest sistem de peșteri pe jos sau pe râurile din interior, cu ajutorul canoei sau kaiacului.

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Strâmtoarea Magellan, Puerto Natales, Patagonia, Chile
Sursa: freedigitalphotos.net

Amerindieni atacamenos, diaguitas, ciangos, iar în sud, araucani, populează țara în epoca precolumbiană. În secolul XV, partea nordică și cea centrală este inclusă în Imperiul Incaș, potrivit volumului ”Mica Enciclopedie de Istorie Universală” (2002).

Fernando Magellan străbate în 1520 strâmtoarea care de atunci îi poartă numele. Conduși de Diego de Almagro (1535-1538) și Pedro de Valdivia (1540-1545), spaniolii cuceresc o mare parte a teritoriului și întemeiază, în 1541, orașul Santiago. În secolele XVI-XVII, araucanii opun o îndârjită rezistență înaintării spaniole, fiind singurii amerindieni care au rezistat cuceririi coloniale până în secolul XIX.

În timpul dominației spaniole, Chile face parte din viceregatul Peru, apoi, din 1778, din Căpitănia Generală Chile.

Constituirea, la 18 septembrie 1810, de către o juntă, a unui guvern autonom față de Coroana spaniolă declanșează războiul de eliberare națională, în fruntea căruia se va situa Bernardo O’ Higgins.

Primul Director Suprem al noii republici este numit Bernardo O’ Higgins, în 1817, după o perioadă de guvernare prin Adunări Guvernamentale (Juntas de Gobierno), potrivit www.mae.ro. În urma victoriilor împotriva Peru și Bolivia, în Războiul Pacificului (1879-1883), Chile obține zona de Nord — Antofagasta, bogată în zăcăminte de minereuri, integrată definitiv prin pacea din 1904.

Sursa: youtube.com

Chile este împărțită administrativ în 15 regiuni: Aisen del General Carlos Ibanez del Campo, Antofagasta, Araucania, Arica y Parinacota, Atacama, Biobio, Coquimbo, Libertador General Bernardo O’Higgins, Los Lagos, Los Rios, Magallanes y de la Antartica Chilena, Maule, Region Metropolitana (Santiago), Tarapaca, Valparaiso.

O legendă din partea locului, se arată pe www.paralela45.ro, spune că Dumnezeu a creat lumea și a rămas cu multe ”mărunțișuri” — râuri tumultoase, văi, munți înalți, vulcani, ghețari, lacuri, păduri, deșerturi și plaje. În loc să risipească creațiile sale, le-a așezat într-un colț uitat de lume, cunoscut sub numele de Chile.

Capitala țării este Santiago de Chile cu 6.507.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), iar alte orașe importante sunt: Valparaiso (907.000 loc., 2015), Concepción (816.000 loc., 2015).

Santiago de Chile este cel mai mare și important oraș (al patrulea din America de Sud), dar și principalul centru politic, economic, cultural și social al țării. Orașul este localizat în partea centrală a statului și mărginit de munții Anzi în est.

Orașul este plin de culoare, o adevărată bijuterie arhitecturală, cu importante locuri și clădiri istorice ce întregesc patrimoniul național. Numeroase muzee și expoziții stau la dispoziția turiștilor dezvăluind acestora istoria, cultura și tradițiile acestei țări, potrivit aceluiași site.

Sursa: youtube.com

În centrul istoric al orașului, clădirile moderne se află în vecinătatea celor coloniale, aici fiind localizată Catedrala Metropolitană, a cărei construcție a început pe la jumătatea secolului al XVIII-lea și s-a finalizat în jurul anului 1800. Este o construcție impunătoare și grandioasă, interiorul adăpostind câteva opere de artă neprețuite.

O altă atracție turistică este Biserica San Francisco, una dintre cele mai vechi din țară, a cărei construcție s-a desfășurat între anii 1586 și 1628.

La Muzeul de Arte Frumoase, deschis încă din 1880, sunt expuse unele dintre cele mai frumoase opere de artă din lume și din Chile. Un alt muzeu apreciat este Muzeul Interactiv Mirador. Detalii despre istoria zbuciumată a țării și a orașului se află expuse în cadrul Muzeului Memorial și al Drepturilor Omului.

Teatrul Municipal din Santiago de Chile este cel mai mare teatru din țară și unul dintre cele mai importante obiective culturale din oraș. A fost inaugurat în 1857 și avariat, în 1900, în urma unui cutremur. Prin anii 1950 s-a început ridicarea unei alte clădiri destinată spectacolelor de teatru, după planurile originale. Aici își are reședința trupa națională de teatru, opera și filarmonica.

Sursa: youtube.com

Alte locuri speciale sunt: Plaza de Armas, dominată de statuia eliberatorului Simon Bolivar, Centrul Cultural Palacio de La Moneda și Plaza de la Constitution (locul loviturii de stat din 1973), Piața Centrală (Mercado Central).

Parcul Metropolitan situat chiar în inima capitalei chiliene, cu o suprafață de peste 720 de hectare, este unul dintre cele mai întinse parcuri din lume. Aici se desfășoară cele mai multe evenimente culturale și spectacole din oraș.

De asemenea, un alt loc popular din Santiago de Chile este Parcul Sculpturilor, faimos pentru colecția de opere realizate de artiști care au dorit să-și expună creația într-un mediu natural. Sculpturile sunt realizate din diverse materiale și au diferite forme, impresionând atât turiștii, cât și locuitorii orașului.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Sursa: youtube.com

Monarhia a fost abolită la 4 octombrie 1824, Mexicul declarându-se Republică Federativă, se menționează pe site-ul www.mae.ro. În 1846, a izbucnit războiul cu SUA, încheiat în 1848 prin pacea de la Guadalupe Hidalgo, Mexicul pierzând peste 52% din suprafață, respectiv teritoriile de la nord de Rio Bravo. A urmat o perioadă îndelungată de intensă dezvoltare economică și culturală, sub președintele Porfirio Díaz (1867-1910). Revoluția mexicană a izbucnit în 1910, iar la 5 februarie 1917 a fost adoptată noua Constituție, una dintre cele mai democratice în epocă, în vigoare și în prezent.

Capitala este Ciudad de México sau Mexico City și numără 20.999.000 de locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov). Principalele orașe sunt: Guadalajara (4.843.000 loc.), Monterrey (4.513.000 loc.), Puebla (2.984.000 loc.), Toluca (2.164.000 loc.), Tijuana (1.987.000 loc.), Veracruz, Cuernavaca, León.

Ciudad de México se situează la o înălțime de 2.240 m deasupra nivelului mării și are o suprafață de 1.485 kmp. Orașul a fost fondat în 1521, fiind construit pe ruinele capitalei antice a aztecilor, Tenochtitlan. Cel mai înalt punct al orașului se află în Tlalpan și este vorba de muntele Ajusco, cu vârfurile Pico del Aguila și Cruz del Marques, înălțimea acestora depășind 3.900 m.

Muzeele, parcurile, clădirile coloniale, bine păstrate, construcțiile moderne din Ciudad de México pot rivaliza cu orice alt oraș modern, o celebră piramidă aztecă (unul dintre punctele de atracție ale orașului), restaurante elegante, cu meniuri bogate, cel mai lung bulevard din lume, cea mai mare universitate din lume (are peste 500.000 de studenți) și, pentru pasionații sportului, cel mai mare stadion din lume, după cum se menționează pe site-ul http://www.gtravel.ro/.

Două zone din Mexico City au fost declarate de UNESCO drept patrimoniu mondial: Centrul Istoric unde sunt situate clădirile istorice și religioase, precum și Catedrala Metropolitană, una din cele mai impresionante construcții din emisfera vestică, care îmbină stilul baroc și neoclasic cu tradițiile mexicane locale. Catedrala Metropolitană se confundă cu istoria orașului, construcția a început în 1573 și a fost încheiată în 1788.

Sursa: youtube.com

Palatul Național (1693) este impresionant. Interiorul găzduiește o grandioasă colecție de picturi murale ale artistului Diego Rivera. Cea mai faimoasă operă “Mexicanii în lupta pentru Libertate și Independență”, care acoperă un perete uriaș, reunește la un loc 2 000 de ani de istorie. Palatul găzduiește și un mic muzeu dedicat președintelui Benito Juárez și Congresului Mexican.

Basilica de Nuestra Senora de Guadalupe, aflată în zona de nord a orașului, este principala biserică a metropolei, dedicată sfintei care ocrotește Mexicul. Aici există un muzeu cu diferite artefacte și obiecte de cult, menționează site-ul amintit mai sus.

În capitala mexicană se află cele mai renumite instituții de învățământ din țară, precum: Universitatea Mexico City, Universitatea Națională Pedagogică, Universitatea Panamericană, Universitatea Intercontinentală, Universitatea Națională Autonomă din Mexic fondată în 1551.

Totodată, capitala Mexicului este recunoscută în lumea sportului, aici fiind organizate în 1968, Jocurile Olimpice de Vară, iar în anii 1970 și 1986 cele mai importante competiții ale Cupei Mondiale la Fotbal.

Alte obiective turistice din Ciudad de México sunt: Muzeul Național de Antropologie, unde sunt expuse cele mai importante colecții arheologice și etnografice, încă din secolul al XVIII-lea; Muzeul San Carlos unde se găsesc unele dintre cele mai apreciate picturi din Mexic, aparținând secolelor XV — XVI; Muzeul ”Celor Trei Culturi”, unde sunt expuse laolaltă exemple de arhitectură modernă, colonială și pre-columbiană; Muzeul Național de Istorie prezintă expoziții vaste despre istoria Mexicului de la sosirea conchistadorilor; Muzeul Frida Khalo (Casa Azul) este casa în care pictorița a locuit, și unde se pot admira o serie de picturi, dar și obiecte personale; Muzeul de Artă Modernă înfățișează picturi de Frida Kahlo, Leonora Carrington și Remedios Varo, precum și o grădină cu sculpturi; Muzeul Dolores Olmedo, în care, de asemenea, se pot admira picturi semnate de Diego Rivera și Frida Kahlo.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Sursa: youtube.com

Teritoriul Guatemalei constituie în mileniul 1 d. Hr. nucleul strălucitei civilizații precolumbiene a indienilor maya, după cum arată ”Mica enciclopedie de istorie universală” (2002). Acesta este cucerit în 1523-1524 de conchistadorul Pedro de Alvarado și devine nucleul Căpităniei Generale Guatemala, care cuprinde în secolele XVI-XVIII întreaga Americă Centrală spaniolă.

La 15 septembrie 1821, Guatemala își proclamă independența față de Spania. Este anexată, pentru scurt timp, de Imperiul Mexican (1822-1823). Între 1823-1838 face parte din Federația Provinciilor Unite ale Americii Centrale. Un an după destrămarea acesteia, la 19 aprilie 1839, se proclamă republică de sine stătătoare.

În cea de-a doua jumătate a secolului XX, Guatemala trece prin mai multe conduceri guvernamentale și militare cât și printr-un război de gherilă care durează peste 30 de ani. În 1996, guvernul semnează un acord de pace, care încheie perioada de conflict soldată cu peste 100.000 de decese și peste 1 milion de refugiați.

Capitala este Ciudad de Guatemala, cu 2.918.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (ww.cia.gov), iar principalele orașe: Quetzaltenango, Escuintla, Mazatenango, Antigua. Toate orașele principale — Ciudad de Guatemala, Quetzaltenango și Escuintla — se află în jumătatea de sud a țării.

Pe întreg teritoriul Republicii Guatemala se găsesc rămășițe ale civilizației mayașe și influențele colonizării spaniole. Civilizația maya a lăsat în urmă temple piramidale mari și multe situri istorice, iar majoritatea locuitorilor guatemalezi au reușit să păstreze stilul de viață al strămoșilor lor ducându-le mai departe tradiția. Îmbrăcămintea tradițională, care se remarcă prin culori vii și modele complicate, cuprinde bluze numite “huipiles”, eșarfe, fuste și ornamente pentru cap. Fiecare oraș sau sat are propriul costum tradițional, potrivitwww.turistik.ro.

Capitala și cel mai mare oraș al țării, Ciudad de Guatemala, a fost fondat în 1776, devenind capitală după Ciudad Antigua. Universitatea “San Carlos” construită în 1676, Universitatea ”Francisco Marroquin” (1971) și Conservatorul Național de Muzică din 1880 sunt principalele puncte de interes. Acestora li se adaugă Palatul Național și Catedrala (ridicată în 1815 și parțial reconstituită). În Parcul Minerva există cea mai mare hartă în relief din lume.

Pe de altă parte, Antigua — fosta capitală — este unul dintre cele mai frumoase și vechi orașe din țară care, în pofida numeroaselor cutremure, inundații și incendii, oferă turiștilor și, în prezent, clădiri superb colorate, grădini tropicale, piațete, fântâni arteziene și străzi pietruite.

Unele dintre cele mai spectaculoase ruine mayașe se află la Tikal și cuprind temple piramidale mari, diguri, piațete și clădiri publice. Alte situri sunt El Mirador, Uaxactun, Ixlu, Yaxha, Aguateca și Quirigua, unde se află cele mai mari monumente sculptate în piatră (stele) descoperite până în prezent.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Sursa: youtube.com

Populat în epoca precolumbiană de triburi amerindiene (chorotegi, caribi) și descoperit de Cristofor Columb în timpul celei de-a patra călătorii spre Lumea Nouă (16 septembrie 1502), teritoriul nicaraguaian este cucerit, în 1523-1524, de către Francisco Fernandez de Cordoba, după cum se menționează în volumul ”Mica enciclopedie de istorie universală” (2002).

La 15 septembrie 1821, Nicaragua își proclamă independența. Între 1822-1823 este inclusă în Imperiul Mexican, iar între 1823-1838 face parte din Federația Provinciilor Unite ale Americii Centrale. La 30 aprilie 1838 se proclamă stat de sine stătător.

Capitala este Managua, cu o populație de 956.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), iar principalele orașe sunt: Leon, Granada, Masaya, Chinandega.

Managua este cel mai mare oraș al țării, din punct de vedere geografic și al populației, fiind declarat capitala națională în 1852. Situat în sud-vestul lacului Xolotlan, orașul a fost fondat în 1819, primind numele de Leal Villa de Santiago de Managua. Inițial s-a axat pe veniturile din pescuit, însă, astăzi este un important centru economic și industrial, care se bazează pe producția de cafea, bumbac, textile etc., potrivitwww.infotour.ro.

Capitala a fost devastată în urma cutremurelor din 1931 și 1972, având efecte de durată asupra dezvoltării orașului. Vechiul centru al orașului a supraviețuit cutremurului din 1972, unele clădiri, precum Catedrala Santiago sau Catedrala Veche, Teatrul Național ”Ruben Dario” și Palatul Național al Culturii reușind să rămână în picioare. Unele dintre ele sunt deschise spre vizitare, altele nu.

Spre exemplu, Catedrala Veche a fost construită în 1920, după planurile arhitectului belgian Pablo Dambach, inspirat la rându-i de Biserica St. Sulpice din Paris. Edificiul a fost prima catedrală din emisfera vestică construit în întregime din beton pe cadru metalic. După cutremurul din 1972, nu s-a intervenit pentru consolidare, în prezent fiind închisă de autorități, conform https://vianica.com.

Palatul Național este unul dintre cele mai impresionante edificii din Nicaragua. A fost construit de președintele Juan Bautista Sacasa în 1935. Pentru mai mult de 50 de ani a servit ca reședință guvernamentală, iar mai apoi, a fost preluat de conducerea sandinistă. În prezent, aici se află Arhivele Naționale, Biblioteca Națională și Muzeul Național, menționează site-ul amintit mai sus.

Un obiectiv cultural important al capitalei îl reprezintă Biblioteca ”dr. Roberto Incer”, care aparține Băncii Centrale din Nicaragua și are ca obiectiv promovarea culturii acestei țări, atât la nivel național, cât și internațional.

Biblioteca are 67.000 de exemplare de cărți, internet gratuit, un centru pentru împrumuturi de reviste și ziare, precum și toate informațiile economice furnizate de Banca Centrală. În plus, în clădire se află amenajată o galerie de artă unde sunt expuse picturi celebre, reprezentative ale acestei țări, dar sunt organizate și expoziții în vederea prezentării de noi valori artistice, potrivit https://vianica.com/. De asemenea, în sala dedicată numismaticii sunt expuse permanent colecții de monede, bancnote, medalii comemorative, reprezentând momente importante ale istoriei nicaraguaiene.

În Muzeul Acahualinca sunt expuse artefacte găsite pe marginea lacului Managua, dar și din alte zone din țară, precum obiecte pre-columbiene și o colecție de obiecte de ceramică, de utilitate funerară.

Parcul Central din Managua conține numeroase monumente istorice, majoritatea fiind ridicate în onoarea poeților și eroilor naționali. În apropiere de Parcul Central, se află Parcul ”Ruben Dario” dedicat poetului național. Există, de asemenea, un parc ce poartă numele scriitorului Miguel Angel Asturias.

Dintre toate orașele, Leon și Granada sunt cele mai populare, impresionând prin arhitectura colonială impunătoare. Leon este capitala intelectuală a Nicaragua și are o universitate, colegii religioase, cea mai mare catedrală din America Centrală și câteva biserici coloniale.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)