Sursa: youtube.com

Potrivit istoricului prezentat pe site-ul www.mae.ro, Republica Costa Rica a fost descoperită de Cristofor Columb în 1502, în cea de-a patra călătorie a sa. Impresionat de vegetația luxuriantă și de bijuteriile de aur pe care le purtau băștinașii, Columb a botezat teritoriul cu numele de Costa Rica (coasta bogată). Până în 1509, când a fost cucerit de spanioli, teritoriul actual al țării era ocupat de triburile Chorotegas, Huetaras și Bruncas.

La 15 septembrie 1821, Costa Rica și-a proclamat independența, iar primul Parlament, denumit Adunarea Provizorie, a funcționat până în 1823 și, cu intermitențe, până în 1824, când s-a numit Adunarea Constitutivă a Americii Centrale, în Guatemala, în intenția constituirii unui mare stat centroamerican. Între 1823 și 1838 a făcut parte din Federația Statelor din America Centrală, în 1840 redevenind stat independent.

Un eveniment semnificativ în istoria țării a avut loc în 1948, când rezultatele alegerilor prezidențiale au fost contestate. Cu toate că forul legislativ anulează rezultatele alegerilor respective, în luna martie același an s-a declanșat războiul civil. Forțele antiguvernamentale conduse de José Figueres Ferrer, au obținut victoria, iar în luna aprilie puterea a fost preluată de o juntă revoluționară. În decembrie 1948 a fost desființată armata costaricană, iar în 1949 a fost adoptată o nouă constituție, în vigoare și în prezent.

Susa: youtube.com

Capitala San José (288.000 de locuitori, potrivit worldpopulationreview.com) găzduiește cele mai importante muzee ale țării, Muzeul de Artă și Muzeul Național, ce cuprind colecții importante de artefacte arheologice. În orașul Heredia un punct de atracție îl reprezintă Muzeul Culturii Populare. Un alt obiectiv este Monumentul Național Guayabo, cel mai important sit arheologic de pe teritoriu costarican, construit între anii 300 î.Hr. — 1.400 d.Hr., locul prezentând un apeduct vechi de 700 de ani, încă funcțional, potrivit globi.ro.

Susa: youtube.com

Alte puncte de atracție sunt: Catedrala Metropolitană; Muzeul Aurului Pre-Columbian; Parcul Național Manuel Antonio, unul dintre cele mai vizitate ale țării, gazdă a aproximativ 100 de tipuri de mamifere, incluzând maimuța păianjen, unul din cele mai rare; Parcul Național Tortuguero; Parcul Național Poas Volcano; lacul Arenal — o destinație preferată de amatorii de windsurfing și kitesurfing; plajele Punta Uva și Manzanillo, ambele cu nisip alb, unele dintre cele mai bune de pe coasta răsăriteană.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea)

Republica El Salvador – cel mai mic stat din America Centrală – cu o suprafață de 21.040 kmp și cu o populație de 6.141.350 locuitori (est. iulie 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov) marchează, la 15 septembrie, Ziua națională.

Captură foto: YouTube

Parte a Imperiului Maya, teritoriul este cucerit de spaniolii Pedro (1524) și Diego de Alvarado (1525) și inclus în Căpitănia Generală Guatemala, potrivit www.mae.ro. La 15 septembrie 1821, își proclamă independența odată cu celelalte republici centro-americane. Este anexat temporar de Imperiul Mexican (1821-1823), iar între 1823-1838 face parte din Federația Provinciilor Unite ale Americii Centrale (alături de Guatemala, Nicaragua, Honduras și Costa Rica).

La 31 ianuarie 1841 se proclamă Republică independentă.

Situată pe malul Oceanului Pacific, între Guatemala și Honduras, El Salvador se remarcă prin numeroase atracții turistice, potrivitwww.eturia.ro, precum plajele pitorești La Libertad sau Las Flores, frecventate de surferi, orașele cu vestigii coloniale, spectaculoasele peisaje vulcanice cu lacuri de crater, precum Coatepeque sau Ilopango.

Capitala este San Salvador, cel mai mare oraș al țării, și are cu o populație de 1.098.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

San Salvador este situat la 682 m altitudine deasupra nivelului mării și este principalul centru politic, cultural, educațional și financiar al statului El Salvador. După ce conchistadorul Pedro Alvarado a debarcat în fruntea unei flote, unul dintre aghiotanții săi — Diego de Holguin a pus bazele viitorului oraș ce inițial a fost numit Ciudad Vieja, menționează eturia.ro. Distrus aproape în întregime, în 1917, după erupția vulcanului Quetzaltepec, orașul a fost refăcut în mai multe etape, cele mai mai ample fiind cele din 1969, 1986 și 2009.

Edificii frumoase cu arhitectură colonială și piațete largi dominate de clădirile Palatului Național, Catedralei Metropolitane, Teatrului Național, Trezoreriei Naționale, dar și fascinantele biserici vechi, precum Biserica ”El Rosario”, domină peisajul capitalei San Salvador.

Muzeul Național de Antropolgie, Muzeul Cuvântului și Imaginii, Muzeul Artelor, Centrul memorială ”Monsenor Romero”, Muzeul pentru copii ”Tin Marin”, dar și Muzeul Militar sunt, de asemenea, importante puncte de reper în San Salvador.

La aproximativ o oră distanță de San Salvador se află Parcul Național Cerro Verde, amplasat între trei vulcani — Izalco, Cerro Verde și Santa Ana. Pădurea luxuriantă, cu o floră și faună bogată, este o destinație turistică ce nu trebuie ratată. Parcul găzduiește 17 specii de colibri, dar și alte numeroase specii de păsări. Tot, aici pot fi văzute foarte multe specii de orhidee.

Joya de Ceren este un loc aparte în întreaga Americă Centrală, fiind singurul sit Maya care păstrează case mayașe. În urma erupțiilor repetate ale vulcanului Loma Caldera, straturi de cenușă au acoperit satul, fapt ce a condus la păstrarea aproape intactă, până în prezent. Situl arheologic Joya de Ceren este parte a patrimoniului mondial UNESCO din 1993, potrivit whc.unesco.org.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Captură foto: YouTube

Republica Honduras reprezintă una dintre cele mai muntoase țări din lume și unica din America Centrală fără vulcani activi, potrivit Enciclopediei Statelor Lumii. Munții, cu altitudini sub 3.000 m și cu numeroase râuri, reprezintă un sector din Cordillera Istmică și apar sub forma unor lanțuri distincte, între care Sierra de Celaque, în extremitatea vestică, Sierra de Pija, Sierra de Yoro, Sierra de Paya, la Est de marea depresiune centrală. Relieful muntos este tăiat de o depresiune care include în mare parte valea râului Ulua, veche cale de comunicație între Oceanul Pacific (Golful Fonseca) și Atlantic (Golful Honduras). Țara se mândrește, de asemenea, cu ape limpezi de culoare turcoaz, plaje foarte frumoase, păduri tropicale luxuriante, ruine antice fascinante și întinderi vaste de natură sălbatică. Lucrurile pentru care țara este cunoscută în zilele noastre sunt ecoturismul, scufundările, raftingul pe râu și drumețiile montane.

Captură foto: YouTube

Capitala și principalele orașe: Tegucigalpa; San Pedro Sula, Danli, Choluteca, La Ceiba. Capitala Tegucigalpa este un oraș aglomerat, adăpostit într-o vale la o altitudine de aproape 1.000 m. Are o climă plăcută și este înconjurat de munți acoperiți cu pini. Numit Tegus de către localnici, orașul a fost supranumit și “dealul de argint”, când spaniolii au întemeiat aici un centru de minerit în 1578, potrivitturistik.ro. Orașul are clădiri noi, drumuri și centre comerciale noi. Este un centru de transport cu legături în toată țara, precum și SUA și America de Sud. Orașul are o mulțime de clădiri coloniale interesante și multe străduțe pietruite care șerpuiesc pe dealurile abrupte spre parcuri ascunse și treptele caselor. Între obiectivele turistice din Tegucigalpa se numără: Grădina Zoologică Națională, Parcul La Leona, Parcul El Picacho.

Captură foto: YouTube

Alte atracții turistice ale țării sunt: Parcul Arheologic Ruinele de la Copan — mărturie a culturii indienilor mayași; Trujillo — fost un port înfloritor și capitala colonială a Honduras, ce astăzi adăpostește multe clădiri spaniole, o istorie fascinantă a piraților și plaje tropicale superbe. De asemenea, arhipelagul exotic Bay Islands, insulele Guanaja și Roatan ce sunt protejate de un recif de coral și, nu în ultimul rând, refugiile de vietăți sălbatice și parcurile naționale din țară ce oferă un peisaj primordial și o mare varietate de floră și faună, păduri de pin, mlaștini de coastă și râuri uriașe. Nu în ultimul rând amintim: parcul acvatic de divertisment Doricentro; Parcul Național Punta Sal; Muzeul de Antropologie și Istorie din San Pedro Sula; Teatrul Jose Francisco Saybe din San Pedro Sula; parcul privat Las Tres Jotas din Santa Rosa de Copan.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Sursa foto: captură YouTube

Republica Populară Democrată Coreeană a fost proclamată la 9 septembrie 1948, în jumătatea nordică a Peninsulei. În perioada 25 iunie 1950 — 27 iulie 1953 a avut loc războiul inter-coreean, la care au participat și trupe de voluntari chinezi care au sprijinit armata nord-coreeană. În baza unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU, SUA și alte 15 state au intervenit cu trupe militare, în sprijinul Coreei de Sud. Confruntarea militară a încetat la 25 iulie 1953, odată cu semnarea Acordului de Armistițiu, la Panmunjom, de către RPDC, SUA (în numele Comandamentului trupelor ONU) și China. Un acord de pace nu a fost semnat niciodată. Forțele militare ale celor două state coreene și forțele ONU (pentru Coreea de Sud) s-au retras de o parte și de alta a zonei demilitarizate instituite de-a lungul paralelei 38 grade (pe o distanță de est-vest de 243 Km). Sub conducerea liderului fondator al statului, Kim Il Sung, RPDC a adoptat o politică bazată pe conceptul “ciuce” (“prin forțe proprii”) și doctrina socialismului cu caracteristici proprii.

După decesul lui Kim Il Sung (1994), fiul său Kim Jong Il a preluat funcția de secretar general al Partidului Muncii din Coreea, deținând concomitent și pe cele de președinte al Comisiei Naționale de Apărare și Comandant Suprem al Forțelor Armate. La mijlocul anilor ’90 situația economică, și îndeosebi cea alimentară, a devenit din ce în ce mai dificilă, făcând necesare ajutoare din străinătate pentru asigurarea nevoilor populației. După decesul lui Kim Jong Il (decembrie 2011), fiul acestuia, Kim Jong Un a fost numit în cele mai înalte funcții de stat, partid și armată.

Capitala și principalele orașe: Phenian; alte orașe: Hamhung, Chongjin, Wonsan, Nampo, Kaesong. Capitala, străbătută pe râul Taedong are străzi largi, parcuri frumoase și clădiri publice din marmură. Atracțiile includ: Palatul Culturii, Teatrul Mare, Turnul Juche, Parcul Morangborg, Parcul de Divertisment Taesongsan, Restaurantul Ongrui, Porțile Phenianului și Arcul de Triumf, potrivit site-ului turistik.ro.

Sursa foto: captură YouTube

Principalele zone sau obiective, potrivit Enciclopediei Statelor Lumii, sunt: capitala; orașele Kaesong, din Sud (care păstrează vestigii ale trecutului — podul Sonjuk, construit în 1216; Colegiul Confucianist Songgyungwan, din 992, reconstruit în secolul al XVII-lea, morminte ale regilor coreeni, inclusiv grupul statuar al regelui Kongmin și al soției sale, din secolul al XIV-lea) și Myohyangsan, din centrul țării (mai multe temple budiste, între care Pohyonsa și Sangwonsa, Valea Sangwon, cu cascade spectaculoase — Kumgang, Taeha, Sanju-, stânci cu forme atropomorfe și zoomorfe, un pod de piatră suspendat etc.); muntele Paektu-san cu lacul vulcanic Tcheun; Munții de Diamant (Kâmgang-san) cu orga bazaltică (coloane prismatice din bazalt) de la Tchongseukjeung; cascada Kouryong (74 m); lacul Samil; numeroase temple budiste, mănăstiri, izvoare termale; stațiunile de cură heliomarină Wonsan, Madjeun (lângă Hamhung) și Waou (de pe insula omonimă); stațiunea Kyeunseung (la Sud de Chongjin) cu 25 de izvoare termale; lacurile Samji, Yeunpoung, Samil, Sidjoung.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Sursa foto: captură YouTube

Teritoriul Tadjikistanului a făcut parte în antichitate din Imperiul Persan (secolele VI-IV î.Hr.), fiind cucerit de Alexandru cel Mare (331 î.Hr.). Teritoriul a fost stăpânit pe rând de kușani, heftaliți, turci și a devenit, la începutul secolului al VIII-lea, după cucerirea arabă, parte a lumii islamice. Tadjicii, seminție turcică, vorbind o limbă iraniană, s-au constituit ca grup etnic, distinct, sedentar, după secolul al VIII-lea. Tadjikistan a aparținut Imperiului Mongol al lui Ginghis Han (secolul al XIII-lea), apoi celui condus de Tamerlan (secolele XIV-XV), fiind inclus în secolul al XVI-lea în emiratul independent Buhara.

După izbucnirea revoluției bolșevice, Tadjikistanul de Nord a fost încorporat, în 1918, în RASS Turkmenistan. La 14 octombrie 1924, a fost constituită RASS Tadjikă, ca parte componentă a RASS Uzbece, pentru ca, la 16 octombrie 1929, RASS Tadjikă să devină o republică unională distinctă în cadrul URSS. Capitala a fost stabilită la Stalinabad (din 1961, la Dușanbe).

În 1989, limba tadjikă a fost declarată limba de stat a republicii. La 25 august 1990, sovietul suprem din Dușanbe a adoptat declarația de suveranitate, iar la 9 septembrie 1991, a proclamat independența Republicii Tadjikistan.

Tadjikistan este împărțit în două regiuni și un ținut autonom, potrivitwww.mae.ro, respectiv: regiunile Leninabad și Hatlon, regiunea autonomă Gorno-Badahsan, 13 raioane și 5 orașe principale (Dușanbe — capitala, Uroteppa, Kanibadam, Isfara, Pandjakent). Numărul orașelor a crescut de la 7 în 1939 la 21 în prezent.

Capitala este orașul Dușanbe, amplasat în valea Ghissar, la 759-930 m altitudine, și are o populație de 822.000 de locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

În centrul orașului, al cărui nume tradus din tadjică înseamnă ”Luni”, se află monumentul legendarului fondator al orașului, Ismail Samani, potrivit www.infotour.ro. O tradiție a locului este aceea ca proaspeții căsătoriți să viziteze acest monument.

Muzeul Național al Antichităților se află în topul obiectivelor turistice, urmat de Muzeul Național ”K. Behzod”, care poartă numele artistului miniaturist Kamoliddin Behzod (secolele XV-XVI), Muzeul Artelor Frumoase și Muzeul Instrumentelor Muzicale.

Colecțiile Muzeului Behzod numără peste cinci mii de lucrări de pictură și sculptură, dar are și colecții arheologice, etnografice și numismatice, cu monede vechi din perioada preislamică și islamică, iar la Muzeul Instrumentelor Muzicale se pot admira instrumente asiatice folosite și astăzi în folclorul tadjik.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Imagine din Skopje
Sursa foto: captură YouTube

În urma celor două Războaie Balcanice din 1912 și 1913, teritoriul actual al Republicii Macedonia a fost împărțit între Grecia, Bulgaria și Serbia, după cum menționează www.mae.ro. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, a intrat în componența Republicii Populare Federale Iugoslavia, ca una dintre cele șase republici.

Prin referendumul din 8 septembrie 1991, s-a desprins pașnic din Republica Socialistă Federală Iugoslavă. Conform Constituției din 1991 (amendată în 2001 și 2005), Republica Macedonia este o democrație parlamentară.

Conform proiectului administrativ-teritorial din august 2004, Republica Macedonia a fost reorganizată în 84 de municipalități, se mai precizează pe site-ul oficial al MAE.

Capitala Skopje, cel mai mare oraș al Republicii Macedonia, cu o populație de 503.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), este formată din 10 municipalități și reprezintă unitate distinctă de auto-guvernare locală.

Podul de piatră
Sursa foto: captură YouTube

Orașele principale ale Republicii Macedonia: Bitola, Tetovo, Kumanovo, Ohrid, Veles, Stip, Veles, Gostivar, Strumica.

Mare parte din arhitectura veche a capitalei a fost avariată în timpul puternicului cutremur din 1963. Orașul a intrat imediat într-un program masiv de construire, astfel că mare parte din arhitectura obiectivelor turistice din Skopje, în special a celor de la sud de râul Vardar, datează din perioada de după cutremur și din anii ’70.

Jumătatea nordică a orașului încă păstrează clădiri ce amintesc de ocupația de 500 de ani a Imperiului Otoman.

Cetatea Kale
Sursa foto: captură YouTube

Între numeroasele obiective și atracții turistice ale capitalei Republicii Macedonia se află, potrivit www.macedoniaexperience.com: apeductul aflat în nord-vestul orașului, ce datează din secolul al V-lea d. Hr. (Iustinian I), a fost construit din piatră și cărămidă și are 55 de arce susținute de stâlpi masivi; Mănăstirea Sf. Pantelimon a fost ridicată de împăratul bizantin Alexios I Comnen în 1164, unele fresce datând din acel moment, altele fiind realizate în secolele XV, XVI și XIX; fosta baie turcească ”Daut Pasha”, cu cele șase domuri și cu luminatoarele în formă de stea, care datează din secolul al XV-lea, a fost transformată, în prezent, în galerie de artă, în care sunt expuse icoane din secolele XIV și XIX, dar și lucrări colective ale artiștilor macedoneni — pictură, sculptură, grafică; Fortăreața Kale, care datează din secolul al VI-lea, a fost construită cu blocuri de piatră provenind din ruinele orașului antic Scupi, în timpul împăratului bizantin Iustinian I; Vechiul Bazar, care de-a lungul timpului și-a schimbat de mai multe ori aspectul și modul de organizare, își păstrează în continuare originalitatea, fiind locul unde micii meșteșugari își au atelierele; primul Pod de Piatră a fost construit în secolul al VI-lea, forma de astăzi fiind ridicată pe fundația vechiului pod, în timpul sultanului Murat II, în prima jumătate a secolului al XV-lea; Casa Memorială ”Maica Tereza”; Muzeul Național al Macedoniei; Muzeul Municipal Skopje; Muzeul de Artă Contemporană; ruinele romane de la Scupi, localitate care datează din secolul al II-lea d. Hr., care a fost pe rând casa multor veterani ai legiunilor romane, apoi a devenit un oraș prosper, devastat, însă în secolul al V-lea, în urma invaziilor barbare. În 518 un cutremur puternic a distrus în totalitate acest oraș.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Sursa foto: captură YouTube

Situată în partea de est a Americii de Sud, țara se învecinează cu Venezuela, Guyana, Surinam și Guyana Franceză la nord, Uruguay, la sud, Oceanul Atlantic, la est, Argentina, Paraguay, Bolivia și Peru la vest și Columbia la nord-vest.

Republica Federativă a Braziliei are un relief cu altitudini moderate, format din trei mari unități: câmpia Amazonului sau Amazonia în vest, Podișul Guyanelor în nord și Podișul Brazilian în sud-est, acoperit de păduri uscate (cerrados) și stepă (caatinga). Acest podiș coboară lin către nord, spre câmpia Amazonului, iar în sud-est atinge cele mai mari înălțimi, culminând cu lanțurile muntoase Serra do Mar, Serra da Mantiqueira, Serra do Caparao, Serra Itatiaia, Serra dos Orgaos. În sud și sud-vest, Podișul Brazilian se prelungește cu Podișul Rio Grande do Sul, iar la vest se mărginește cu podișul Matto Grosso. Rețeaua hidrografică, foarte bogată, este dominată de fluviul Amazon, unul din cele mai mari din lume, atât sub raportul lungimii, cât și ca întindere a bazinului hidrografic și ca debit. Alte fluvii importante de pe teritoriul țării sunt: Sao Francisco și Parana.

Sursa foto: captură YouTube

Republica Federativă a Braziliei este o țară a contrastelor, bogată în plaje cu nisip alb, insule tropicale, metropole pline de freamăt și orașe coloniale cu un farmec aparte. Reprezentată în egală măsură atât de megalopolisul Rio de Janeiro, cât și de zonele sălbatice ale Amazonului, este unul dintre cei mai mari giganți economici din lume și adorată pentru profesioniștii în fotbal, producția de cafea și muzica specifică — samba și bossa nova. O parte din populație locuiește în zonele de pe coastă, iar viața se desfășoară pe plajă, atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

Sursa foto: captură YouTube

Capitala Braziliei este orașul Brasilia, cu o populație de 2.207.718 de locuitori — 2015, potrivit worldpopulationreview.com. A fost construit între anii 1956 și 1960, iar lucrările au fost conduse de Lúcio Costa și de Oscar Niemeyer, fiind modelul sistematizării urbane moderne. Orașul văzut din aer are forma unui avion; unele părți ale sale se individualizează în zone funcționale (clădiri de locuit, bănci, hoteluri, ambasade, spitale), clădirile, parcurile, bisericile fiind toate creațiile arhitecturii moderne ale anilor ?60. În Brasilia, se găsește Parlamentul țării, tot aici își au sediul numeroase companii braziliene, orașul fiind un centru comercial important, potrivit tap-portugal.ro.

În afară de capitala Brasilia, principalele orașe sunt: Rio de Janeiro, Sao Paulo, Belo Horizonte, Natal. Între atracțiile țării se numără: celebra statuie Iisus Mântuitorul, aflată în Rio de Janeiro, situată în vârful muntelui Corcovado; Palacio de Alvorada, clădire renumită pentru coloanele albe de marmură și pentru grădinile de dimensiuni impresionante; rețeaua de cascade Iguacu, una din cele mai impresionante minuni ale naturii; fluviul Amazon; Carnavalul de la Rio; Pantanal, cel mai întins ținut mlăștinos din lume; arhipelagul Fernando de Noronha; Teatro Amazonas, o clădire aflată în Manaus, în inima pădurii tropicale; orașul Ouro Preto (”aurul negru”); centrul istoric din orașul colonial Olinda; Palatul Itamaraty, cunoscut și ca Palatul Arcurilor, ce adăpostește o colecție impresionantă de opere de artă și antichități; Congresul Național, Palatul Justiției, Palacio do Planalto; Turnul de Televiziune, ce oferă o priveliște superbă asupra orașului.

În ceea ce privește bucătăria braziliană, ea diferă potrivit geografiei și culturii. Deși există câteva feluri originare unice, multe feluri de mâncare au fost aduse de imigranții care le-au adaptat la gusturile locale, de-a lungul generațiilor. Felul național brazilian este feijoada, o tocană consistentă făcută din fasole și carne de porc. Se servește cu varză și felii de portocală, potrivit turistik.ro. Alte specialități naționale sunt moqueca (tocană de pește), vatapa (creveți, ulei de pește, lapte din nucă de cocos, pâine și orez), caruru (creveți, ceapă și ardei) și churrasco (bucăți de carne pe grătar, cu făină de manioc). Băutura spirtoasă locală se numește cachaca și este făcută din trestie de zahăr. Din cachaca cu gheață și lâmâie se face un cocktail numit caipirinha, care este băutura națională a Braziliei.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Andreea Onogea)

Captură Foto: (c) Baobab International / YouTube

Regatul Swaziland este situat în Sudul Africii și se învecinează la sud, nord și vest cu Africa de Sud și la est cu Mozambic. Potrivit istoricului prezentat de MAE, locuitorii originari sunt de etnie khoisan, compoziția etnică schimbându-se total în urma marii migrații Bantu din zona Marilor Lacuri.

Numele țării derivă de la numele primului rege Mswati I. Deși printr-o Convenție, în 1881, Marea Britanie a recunoscut independența Swaziland-ului, totuși administrarea țării a fost încredințată Africii de Sud. Regatul Swaziland a devenit independent în 1968.

Numit deseori “Elveția Africii”, în Regatul Swaziland cultura și tradițiile africane înfloresc alături de hoteluri de lux moderne și rezervații cu animale sălbatice. Swaziland este cunoscut și pentru produsele de artizanat de excepție, peisajele naturale foarte frumoase, cascade și defileuri împădurite, potrivit globi.ro. Stilul de viață tradițional se păstrează iar muzica, dansul, poezia și meșteșugurile au un rol important în viața de zi cu zi.

Captură Foto: (c) Heart for Africa / YouTube

Principalele orașe: Mbabane (capitala), Manzini, Matsapha. Capitala Mababane se află la capătul de nord al văii Ezulwini și este un oraș mic, cu facilități turistice. Datorită așezării sale, orașul Mbabane prezintă un climat subtropical umed, caracterizat prin temperaturi medii, ce oscilează în jurul valorii de 15 grade în luna iulie și 22 de grade în luna ianuarie.

Orașul dispune și de câteva centre unde sunt confecționate obiecte artizanale specifice regiunii și regatului Swaziland. Rezervațiile naturale și parcurile naționale sunt caracterizate de unele dintre cele mai frumoase peisaje din sudul Africii.

Captură Foto: (c) Bernard Aarts / YouTube

Între atracțiile turistice se numără: Mlilwane, un sanctuar al vieții sălbatice; cascadele Mantenga; Piggs Peak — important centru urban; Parcul Național Kruger; Palatul Statal Embo, Muzeul Național și muzeul dedicat regelui Swazi Sobhuza din orașul Lobamba; orașele Mhlambanyatsi și Manzini; Colegiul Waterford-Kamhlaba United World College; Rezervația Mkhaya unde se găsesc rinoceri negri; Parcul Național Regal Hlane unde se pot vedea lei, elefanți și o mulțime de antilope; Rezervația Naturală Malolotja ce oferă trasee pentru drumeții; valea Ezulwini, cunoscută și sub numele de “Valea Cerului”; produsele Fabricii de Sticlă Ngwenya — multe dintre acestea având forme de animale și păsări africane și făcute din sticlă reciclată; Piața din Manzini — cel mai bun loc din Swaziland din care se pot cumpăra chilipiruri.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Sursa: Captură foto / YouTube

Republica San Marino, situată în sudul Europei, reprezintă o enclavă în nord-estul Peninsulei Italice, în interiorul Republicii Italiene. Țara se bucură de o climă mediteraneeană, cu ierni blânde și veri călduroase și însorite, oferind un mediu perfect pentru a descoperi tot ce această țară are de oferit, potrivit globi.ro.

Sursa: Captură foto / YouTube

Relieful cuprinde coline argiloase, fiind dominat de cele trei vârfuri calcaroase din Monte Titano. Monte Titano aparține Apeninilor Nordici și este străbătut de cursul inferior al râului Marano, care se varsă în Marea Adriatică. O mică parte din suprafața țării este acoperită de păduri.

Sursa: Captură foto / YouTube

Începând din anul 1000, conducerea statului a fost încredințată adunării capilor de familie numită ”Arengo”, cu putere legislativă, executivă și judecătorească. În secolul al XIII-lea au fost create noi instituții politice (Consiliul celor LX, Consiliul celor XII), iar în 1243 a fost introdusă funcția de șefi ai statului — Căpitanii Regenți, care reprezentau puterea executivă și judecătorească. Primele legi au fost adoptate în 1263.

În secolul al XV-lea a fost creat Consiliul Mare și General, Parlamentul format din 60 de membri și existent și astăzi, CMG a preluat cea mai mare parte a funcțiilor adunării ”Arengo”, care a încetat practic să mai funcționeze începând din 1571 (deși nu a fost niciodată abolit), potrivit informațiilor MAE. În 1291, Statul Papal a recunoscut Republica San Marino, care și-a alipit ulterior noi teritorii. La 8 octombrie 1600 a fost adoptată prima Constituție scrisă. În secolul al XVII-lea, Republica San Marino a stipulat un Acord de protecție cu Statul Papal.

Republica San Marino este recunoscută de Franța napoleoniană în 1797 și de celelalte state europene în 1815, la Congresul de la Viena. La 22 martie 1862, San Marino încheie un ”Tratat de prietenie” cu Italia, care garantează independența, buna vecinătate și relațiile comerciale. În 1865 a fost promulgat un nou cod penal, care excludea pedeapsa cu moartea.

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea se înregistrează o puternică emigrație a san-marinezilor către Statele Unite, Franța și Elveția. În 1923 a preluat puterea un partid de coloratură fascistă, care în anii următori a instaurat un regim fascist, după model italian, care va dispărea definitiv în septembrie 1944. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Republica San Marino a reușit să-și păstreze neutralitatea. Din 1988, este membră a Consiliului Europei, iar în 1992 a fost primită în Organizația Națiunilor Unite.

Capitala și principalele orașe: San Marino (capitala), Dogana Acquaviva, Borgo Maggiore, Chiesanuova, Domagnano, Faetano, Fiorentino, Montegiardino, Serravalle. Principalele obiective sunt: capitala, cu vestigii ale fortificațiilor medievale; Basilica del Santo, ce adăpostește relicvele Sfântului Marino; clădirea în stil gotic a Palazzo Publico și fortăreața multicoloră ce străjuiește Piazza della Liberta; Turnurile Guaita, La Cesta și Montale; Muzeul Emigrării; Muzeul Curiozităților; Muzeul de Stat San Marino; Muzeul San Francesco; Cetatea San Marino; Basilica di San Marino; Chiesa di Sant’Andrea din Serravalle; Palazzo Valoni; orașul Borgo Maggiore.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Captură foto: YouTube

Este situată în Asia de Sud-Est și la nord se învecinează cu R.P.Chineză, la nord-vest cu R.D.P.Laos, la sud-vest cu Regatul Cambodgiei, la est cu Golful Tonkin și Marea Chinei de Sud, iar la sud cu Golful Thailanda.

Captură foto: YouTube

La 2 septembrie 1945, își proclamă independența de stat. În decembrie 1946, începe lupta de rezistență împotriva acțiunilor militare restauratoare ale forțelor coloniale franceze, care se încheie cu victoria de la Dien Bien Phu, din 7 mai 1954, a forțelor naționale conduse de Ho Chi Minh. Semnarea Acordurilor de pace de la Geneva cu privire la Indochina (20 iulie 1954), marchează sfârșitul primului război indochinez, potrivit informațiilor MAE. Prin Acordurile de la Geneva, care recunoșteau independența, suveranitatea și integritatea teritorială a celor trei state indochineze, Vietnamul a fost împărțit temporar în două zone, situate la nord și sud de paralela 17, și s-a stabilit organizarea de alegeri generale libere în cel mult doi ani, pentru constituirea unui guvern național.

La 26 octombrie 1955, autoritățile provizorii din partea de sud a Vietnamului au proclamat unilateral ”Republica Vietnam”, repunând în discuție termenii Acordurilor de la Geneva. Al doilea război indochinez, care a urmat, a luat sfârșit prin semnarea, în ianuarie 1972, a Acordurilor de pace de la Paris dintre Vietnam și SUA, iar la 30 aprilie 1975, administrația ”Republicii Vietnam”, lipsită de sprijin pe plan intern și izolată pe plan internațional, a capitulat. La 2 iulie 1976 are loc reunificarea țării, consacrată prin proclamarea, de către Adunarea Națională, a Republicii Socialiste Vietnam. Vietnamul este membru al Francofoniei din 1970. În 1995, Republica Socialistă Vietnam a aderat la Asociația Națiunilor din Asia de Sud Est (ASEAN), iar în 1998 la APEC.

Principalele atracții turistice sunt capitala Hanoi, elegantă și exotică, un loc cu bulevarde mari, datând din cele mai vechi timpuri și pagode antice. Străzile înguste și aglomerate din Cartierul Vechi sunt împânzite de comercianți, unele dintre ele luându-și numele după mărfurile care se vând în mod tradițional aici, potrivit www.tuktuk.ro. Între obiective mai amintim: Templul literaturii; Lacul Hoan Kiem — al cărui nume se traduce prin ”Lacul sabiei înapoiate” — este un simbol popular al vechiului oraș Hanoi; Muzeul vietnamez de etnologie. Mausoleul Ho Chi Minh un impresionant monument din marmură dedicat fostului președinte vietnamez, aflat în centrul Pieței Ba Dinh, locul de unde liderul vietnamez a citit Proclamația de Independență a Vietnamului la 2 septembrie 1945, potrivit www.indochina.ro. Domeniul este împrejmuit de frumoase grădini luxuriante.

Captură foto: YouTube

Alte atracții turistice: Golful Halong și cele 3.000 de insule din calcar ce răsar din Marea Chinei de Sud; peisajul alpin din jurul Sapa, unde se află câteva triburi al care au păstrat stilul de viață și portul tradițional vechi de secole; Dalat, o fostă bază colonială ce amintește de un oraș franțuzesc, cu vile elegante specifice vremurilor; Palatul Reunificării și Muzeul Rămășițelor de Război; străzile orașului Ho Chi Minh, cu mici temple și clădiri coloniale franceze umbrite de clădiri înalte, moderne, potrivit www.turistik.ro. Nu în ultimul rând plaje precum Vung Tau, la sud-est de Ho Chi Minh city sau Nha Trang, unde se pot face scufundări.

Captură foto: YouTube

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)