Captură foto: YouTube

Este situată în partea central-vestică a Africii și este mărginită de Oceanul Atlantic, de Guineea Ecuatorială, Camerun și Congo.

Captură foto: YouTube

Republica Gaboneză are un relief nu prea înalt, ce include o câmpie litorală cu lagune (în Vest), o regiune muntoasă (Monts de Cristal, Mont Iboundji, Monts de Chaillu, Monts Achango) în centru și una de podișuri, acoperite parțial de savană (în Est și Nord). Fauna este extrem de variată, specifică pădurilor tropicale și savanelor, în Gabon existând, între altele, 80% din cimpanzeii și gorilele din Africa. Orașele principale sunt capitala Libreville, Port Gentil, Lambarene, Moanda, Oyem, Mouila și Franceville.

Gabon atrage, în mod egal, atât turiștii dornici de aventură, cât și iubitori ai naturii. Gabonul oferă verdeața pădurii tropicale, în care abundă flora și fauna exotică, precum cimpanzei, elefanți și gorile; vastele savane din rezervația naturală Lope-Okanda; sute de kilometri de plaje de nisip, lagune și estuare, multe din ele izolate, potrivit globi.ro. Parcul Lope se află în centrul țării și constă în pădure tropicală și savană.

Aflat pe coasta Atlanticului, Parcul Național Loango este unul dintre puținele locuri din lume în care poți vedea elefanți și hipopotami pe plajă, potrivit turistik.ro În Parcul Național Invido, cazarea se face doar în campinguri. Port Gentil, de la gura de vărsare a râului Ogooue, oferă posibilități de pescuit, fiind popular pentru turiștii europeni.

Capitala cosmopolită Libreville, cu o populație de 582.000 de locuitori (2015), potrivit worldpopulationreview.com, este situată pe malul oceanului și dispune de hoteluri cu vedere la ocean, străzi largi, magazine elegante și clădiri de birouri. Viața de noapte este bogată și abundă în localuri.

Captură foto: YouTube

Muzeul Național conține unele dintre cele mai frumoase gravuri în lemn din Africa, în special în stilul indigenilor Fang, care au influențat lucrările lui Picasso. De asemenea, Catedrala St. Mihail este faimoasă datorită celor 31 coloane din lemn, fiecare dintre acestea descriind o scenă biblică.

Printre alte atracții se numără orașul Lambarene, făcut faimos de doctorul Albert Schweitzer, muzician și specialist în boli tropicale și satul Eteke, faimos pentru meșteșugul local și minele de aur.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Andreea Onogea)

Sursa: youtube.com

Micul stat sărbătorește, la 15 august, Ziua națională. Ridicat, în 1719, la rangul de principat al Sfântului Imperiu Roman al națiunilor germanice, Liechtenstein își dobândește independența în 1806, odată cu destrămarea imperiului invadat de trupele franceze conduse de împăratul Napoleon.

Sursa: youtube.com

În 1921, Principatul adoptă o nouă constituție, iar în 1924 formează o Uniune vamală cu Elveția și adoptă francul elvețian ca monedă oficială.

Sursa: youtube.com

Familia regală provine din zona Austriei Inferioare, unde a deținut Castelul Liechtenstein din 1140 până în secolul al XIII-lea. S-a înrudit de-a lungul timpului cu familia Habsburg, numeroși prinți de Liechtenstein fiind sfetnici apropiați ai acestei familii.

Principatul este împărțit în două mari regiuni: Oberland (Sudul) și Unterland (Nordul), compuse din unsprezece comunități, majoritatea formate dintr-un singur oraș: Balzers, Eschen, Gamprin, Mauren, Planken, Ruggell, Schaan, Schellenberg, Triesen, Triesenberg, Vaduz — capitala.

Vaduz, capitala țării, cu o populație de 5.000 de persoane (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), este centrul politic, financiar și cultural al țării, potrivit infotour.ro.

Printre principalele puncte de interes se află, potrivitwww.liechtenstein.hartaeuropa.com: Castelul medieval Vaduz, care este reședința permanentă a familiei princiare, din 1938, și, totodată, simbolul acestei micuțe țări europene; Colecția de Artă a statului Liechtenstein, cu cele mai valoroase opere ale lui Rembrandt, Rubens și Van Dyck; Muzeul Timbrelor Poștale, cu exemplare rare din 1912; Muzeul de Schi, în cadrul căruia sunt prezentați cei peste 100 de ani de istorie ai acestui sport; Casa Roșie, o altă construcție medievală, care a devenit emblema capitalei Vaduz și al cărei turn adăugat în timpul unei reconstrucții poate fi văzut de la depărtare; Muzeul Național Liechtenstein, ce deține o expoziție permanentă despre istoria culturală și naturală din Liechtenstein.

Sursa: youtube.com


Castelul Vaduz domină orașul de la o înălțime de 120 de metri, fiind construit pe o latură a unui munte și oferă o superbă panoramă asupra Văii Rinului. Se pare că cetatea a fost construită în secolul al XII-lea, iar pe la 1287 i-au fost adăugate și spațiile de locuit. Fortăreața medievală a fost menționată în documente pentru prima dată în 1322, potrivitwww.tourismus.li.

Castelul a intrat în posesia familiei princiare începând cu anul 1712, partea de vest a acestuia găzduind, până în 1732, apartamentele principilor. De-a lungul timpului, o mare parte a clădirii s-a ruinat, fiind restaurată între 1905-1912, când s-a aflat în proprietatea prințului Johann II. Castelul a fost extins și a devenit, începând cu 1939, reședința prințului Franz Josef II, menționează același site.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Sursa: youtube.com

Situată în partea centrală a Africii, fiind străbătută de Ecuator, statul este delimitat la Vest de Oceanul Atlantic și Gabon, la Nord de Camerun și Republica Centrafricană, la Est și Nord de R.D. Congo și Angola.

Republica Congo este alcătuită dintr-un peisaj bogat, cu cascade și râuri repezi, iar nordul se remarcă prin întinderi mari de păduri virgine și o abundență de viață sălbatică. Pădurea adăpostește și câteva triburi indigene care trăiesc conform obiceiurilor străvechi. Zona de coastă nisipoasă este întreruptă de lagune, din spatele cărora răsar Munții Mayombe, potrivit turistik.ro.

Sursa: youtube.com

Capitala țării este la Brazzaville și are o populație de 1,38 milioane de locuitori (2015), potrivit worldpopulationreview.com. Este cel mai vechi oraș din Congo, fondat în 1880 și devenit capitală în 1960. Brazzaville se află pe partea de vest a Piscinii Malebo de pe Râul Congo. Atracțiile includ Bazilica Sainte Anne, suburbia colorată Poto Poto, Moscheea Templu, Muzeul Național, Grădinile Municipale.

Alte orașe importante sunt: Pointe Noire, Dolisie, Nkay, Lubomo, Owando. Principalele obiective turistice sunt capitala Brazzaville și împrejurimile: satul M’Be, capitala regelui Makoko, lacul Albastru, cascadele Loufoulakari și Trou de Dieu; Valea Fluturilor; orășelul Ouesso din inima pădurii tropicale și Parcul Național Odzala; calea ferată Congo — Ocean, cu cascade (Bouenza, Gaconde, Tsibakala ș.a) și peșteri; principalul oraș de pe coastă — Pointe-Noire, în apropierea căruia se găsesc câteva plaje frumoase, în regiunea Cote Sauvage. La 20 km de oraș se află satele Loango și Diosso. Loango a fost principalul port de sclavi, iar în Diosso se află stânci spectaculoase formate de acțiunea erozivă a mării și a vântului.

În ceea ce privește gastronomia, întâlnim o abundență de legume, deși agricultura nu este înfloritoare. Solul pădurilor tropicale este foarte sărac și puțin hrănitor, în pofida zonelor de savană și a văilor râurilor, doar 2,5% din solul țării este cultivat. Produsele tipice sunt bananele, manioc (cassava), alune, cafea, cacao, taro și ananas. Peste 90% din carne este importată, cultura congoleză abundând în tabuuri legate de mâncare. Este interzis consumul cărnii de animale, acestea fiind considerate totemul satului, al familiei sau chiar al fiecărui individ.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Andreea Onogea)

Captură Foto: (c) Travel Channel / YouTube

Statul este situat în partea central-nordică a Africii și are ca vecini Libia, Sudan, Republica Centrafricană, Camerun, Nigeria, Niger.

Poziția sa geografică — în interiorul continentului — și climatul deșertic au adus Ciadului denumirea de “Inima Moartă a Africii”, chiar dacă pe teritoriul său se găsește a doua cea mai vastă zonă mlăștinoasă a continentului negru — din jurul Lacului Ciad de la granița vestică — și porțiuni din savana sudaneză, factori ce reușesc să mai combată acțiunea deșertului nemilos, potrivit globi.ro.

Captură Foto: (c) Travel Channel / YouTube

Relieful este variat, cu munți semeți (Tibesti, alt. max. 3 415 m în vf. Emi Koussi), în nord spre granița cu Libia, vaste câmpii acoperite de dune la poalele acestora, coline și munți scunzi, în nord-est (platoul Erdi și masivul Ennedi) și în sud (colinele Ouaddai).

Clima tropicală cu ariditate extremă în nord (Faya, 20 mm/an) și precipitații suficiente în sud, ce cad mai ales în iulie-septembrie, fapt ce influențează debitele apelor curgătoare Chari, Logone și suprafața lacului Ciad. Vegetația este predominant ierboasă: xerofită și discontinuă în Sahara, de stepă în Sahel, de savană în sud; păduri dense, tropicale, numai în extremul sudic.

Capitala țării este N’Djamena cu o populație estimată la sub 1 milion de locuitori, potrivit worldpopulationreview.com, iar principalele orașe sunt: Moundou, Abeche, Sarh.

N’Djamena este unul dintre cele mai animate orașe din centrul Africii. Centrul istoric reprezintă un loc fascinant și potrivit pentru achiziționarea de covoare și bijuterii specifice.

Satul Gaoui, apropiat de capitala țării, oferă exemple de arhitectură și ceramică tradițională, precum și un mic muzeu. În timp ce safariurile în Ciad nu sunt activități la fel de populare ca în țările învecinate, Parcul Național Zakouma, zona perfectă pentru practicarea acestui tip de activități, se situează între cele mai bune rezervații de viață sălbatică din Africa. Vizitatorii pot admira turmele de elefanți și girafe, precum și lei, antilope și multe alte specii de animale.

Între obiectivele turistice se mai numără Abeche, vechea capitală a Imperiului Ouaddai (sec. XVII-XIX), platoul Ennedi din nord-est, Munții Tibesti, din Nord-Vest, cu picturi rupestre în peșteri (Aouzou, Bardai, Zouar). Sudul țării prezintă interes prin faună și peisaje.

În Ciad există o mare varietate de feluri culinare. Principalele produse sunt sorg și meiul. Din mei se face făină pentru aluaturi sau pentru terci. Călătorii pot găsi carne friptă de oaie cu ardei iute uscat și lămâie la punctele de oprire din satele de pe marginea drumului din Sahel. Curmalele au un rol important în bucătăria locală, fiind utilizate atât la realizarea unor sosuri, cât și la realizarea unor prăjituri. Deserturile sunt simple, cel mai adesea presărate cu zahăr sau susan, utilizându-se pentru prepararea lor, fructe uscate sau arahide.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea)

Captură Foto: (c) Neoindustria.com / YouTube

Cu o suprafață de 283.561 kmp și o populație de 15.868.396 locuitori (est. iulie 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), Ecuadorul reprezintă un amestec de comunități indigene, populații cu origini din coloniștii spanioli și descendenți ai sclavilor africani.

Captură Foto: (c) Neoindustria.com / YouTube

Până în secolul al XV-lea, pe teritoriul Ecuadorului s-a aflat regatul amerindian Quito, care a fost anexat de Imperiul Incaș. Aici s-a dezvoltat cultura valdivia, una din cele mai vechi culturi de pe continentul american. Cucerit și colonizat de spanioli, din 1532, Ecuadorul a fost inclus, până în 1739, în Viceregatul Noua Granadă.

În 1534, a fost întemeiat orașul Quito, care a exercitat o puternică influență culturală asupra zonelor învecinate. La 10 august 1809, armata de eliberare a proclamat independența Ecuadorului.

Captură Foto: (c) Neoindustria.com / YouTube

Între 1822-1830, Ecuadorul a fost parte integrantă, alături de Columbia și Venezuela, din Republica Federativă Marea Columbie. La 13 mai 1830, Ecuadorul s-a desprins din Republica Federativă Marea Columbie și și-a proclamat independența de stat. În 1835, statul a adoptat numele de Ecuador.

Capitala Quito expune câteva dintre cele mai bine conservate exemple de arhitectură colonială timpurie de pe continent, fiind primul oraș declarat Patrimoniu Mondial UNESCO, în 1978, potrivit whc.unesco.org. În ciuda cutremurului din 1917, orașul are cel mai bine păstrat centru istoric din întreaga Americă Latină.

Captură Foto: (c) Neoindustria.com / YouTube

Orașul este gazda unor biserici și capele impresionante, mănăstiri și piețe coloniale, muzee și clădiri cu arhitectură de la începutul secolului al XX-lea.

Quito este situat în partea central-nordică a Ecuadorului, la o altitudine de 2.800 m deasupra nivelului mării, fiind mărginit de vârfurile vulcanului Pichincha (Guagua — 4.748 m și Rucu — 4.698 m) și are o populație de 1.699.000 locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov). Alte orașe importante sunt: Guayaquil, Guayas, Pichincha, Cuenca.

Captură Foto: (c) Neoindustria.com / YouTube

Dintre atracțiile turistice numeroase ale acestui oraș, potrivit www.agetur.ro, amintim: muzeul Artei Pre-Columbiene, care îi prezintă, într-un mod interactiv, pe vechii locuitori ai acestei regiuni înainte de colonizare, dar și viziunea lor cosmică și spiritualitatea; Biserica iezuită La Compańía și mănăstirile San Francisco și Santo Domingo sunt un exemplu extraordinar de abilitate artistică a artizanilor ecuadorieni, cu numeroase picturi și basoreliefuri ale faimoasei Școli de Artă barocă din Quito (o fuziune între arta spaniolă, italiană, maură, flamandă și indigenă); La Plaza Grande, El Palacio Presidencial, La Catedral Metropolitana, El Sagrario, El Pancecillo, colina unde se află statuia Madonei, înaltă de 45 m; Piața Artizanilor; TeleferiQo, cel mai înalt teleferic din America de Sud (de la 2.950 m la 4.050 m) pentru o vedere panoramică de excepție asupra orașului Quito.

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Parcul Merlion din Singapore


Singapore este alcătuit din 63 de insule, inclusiv insula principală Singapore. Jurong, Pulau Tekong, Pulau Ubin și Sentosa sunt cele mai importante dintre multele insulițe din Singapore. Cel mai înalt punct natural este Bukit Timah Hill, de 166 m.

Pe locul actualului stat a fost înființată în secolul II d. Hr. regiunea comercială Temasek, avanpost al Imperiului Srivijaya. În 1299, numele așezării a devenit Singapura — ”orașul leului” — odată cu înființarea Regatului omonim. În 1819, Anglia cumpără acest teritoriu de la Sultanatul Johor.

Templu budist în Singapore


După 1869, când s-a dat în exploatare Canalul de Suez, importanța insulei a crescut și mai mult ca oraș-port, aflat pe principala rută de navigație spre Extremul Orient. În scurt timp, Singapore a devenit principalul centru comercial din Asia de Sud-Est.

La începutul secolului al XX-lea, chinezii constituiau trei sferturi din populația teritoriului. Între cele două războaie mondiale, s-a reinstituit guvernarea colonială a Angliei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Singapore a căzut sub ocupația Japoniei.

În 1946, a devenit colonie sub administrație separată (Malacca și Penang urmând să fie încorporate în Malayan Union), iar în 1959 a obținut dreptul la autoguvernare internă. Singapore a intrat, în 1963, în componența Federației Malaysia. Se retrage la 9 august 1965 și se proclamă republică independentă în cadrul Commonwealth-ului.

Fondat la începutul secolului XII și ocupat la începutul secolului XIV, de către Regatul indonezian Madjapahit, Singapore rămâne pentru mult timp, o regiune frecventată de pescari și pirați, potrivit infotour.ro.

Templu indian în Singapore

În 1819, Sir Thomas Stamford Raffles a fondat orașul Singapore, iar în 1867 regiunea a fost declarată colonie a Imperiului Britanic. Situat la punctul de întâlnire al căilor comerciale dintre China, India și Indonezia, Singapore a înregistrat o dezvoltare economică deosebită în secolul XIX-XX, devenind cel mai mare și important port din sud-estul Asiei.

Centrul politic, administrativ, economic și cultural se află în Singapore, capitala statului, situată în extremitatea sudică a insulei. Cu o populație de 5.517.000 locuitori (2014) potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), Sinagpore este unul dintre cele mai mari orașe-port din lume, fiind un punct important punct de tranzit, dar și gazda a peste 150 de companii maritime din peste 80 de țări.

Grădinile din Marina Bay

Singapore mai este numit și Orașul Grădină al Asiei, și combină zgârie-norii și mijloacele de transport specifice aglomerărilor citadine moderne, cu un amestec de influențe chineze, indiene și malaeziene, potrivit www.origotravel.ro. Centrul orașului este format din Orchard Road, Riverside și marele cartier Chinatown, ce păstrează și astăzi clădiri ridicate la mijlocul secolului XIX, fiind cunoscut și sub numele de Central Business District (CBD).

Punctele de atracție de pe malurile fluviului Singapore includ Boat Quay, Clarke Quay și Robertson Quay, locații proeminente și clădiri memoriale, precum Parcul Merlion și Clădirea Parlamentului, muzee ca Muzeul Civilizațiilor asiatice, temple ori moschee, cum ar fi templul Tan Si Chong Su și moscheea Omar Kampong Melaka, dar și oaze de verdeață precum Grădinile Botanice Singapore cu frumoasa Grădină Națională a Orhideelor renumită pentru
impresionanta colecție de orhidee.

În sudul insulei, atracția principală o constituie portul Marina Bay, cu clădiri rezidențiale și facilități turistice deosebite. Un alt punct de atracție este Singapore Flyer, cea mai înaltă roată de observație din lume (165 m), inaugurată în 2008, și din vârful căreia se poate vedea în larg, până la 45 de km, fiind observate Aeroportul Changi, Insula Sentosa și chiar zone din Malaysia și Indonezia.

Singapore Flyer

Singapore este unul din singurele două orașe din lume care au păstrat intactă pădurea tropicală, amenajând Rezervația Naturală Bukit Timah.

Insulele mai mici ca Sentosa, Pulau Ubin, Kusu sau Turtle, Lazarus și Sisters Islands, oferă turiștilor o binevenită oază de liniște, potrivit aceluiași site, dar în același timp și o incursiune în natură. În insula Sentosa se află Butterfly Park, unde se pot admira cei mai frumoși fluturi, Insect Kingdom, cu peste 3.000 de specii dintre cele mai frumoase și rare insecte, dar și Underwater World, cel mai mare oceanarium tropical din Asia, care coboară spre fundul mării printr-un tunel acrilic transparent de 80 m lungime, în care trăiesc peste 2.500 de vietăți marine.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Sursa: youtube.com

Locuită în vechime de indieni arawaki, a fost descoperită de Cristofor Columb la 5 mai 1494. În secolul al XVI-lea, Spania a început colonizarea insulei, aducând sclavi negri din Africa pentru munca pe plantațiile de zahăr.

Din 1665 a devenit posesiune engleză. În 1944, Jamaica a adoptat prima constituție, iar în 1953 și-a câștigat autonomia. Din ianuarie 1958, Jamaica a făcut parte din Federația Indiilor de Vest, componentă a Imperiului Britanic. În urma referendumului din septembrie 1961, statul a ieșit din Federație, iar la 6 august 1962 a devenit independent.

Capitala statului este Kingston, centrul politic, cultural și economic al insulei, și are o populație de 587.000 de locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov). Orașul a fost fondat în 1692, în urma distrugerii orașului Port Royal de un cutremur. A devenit curând centrul comercial al Jamaicăi, fiind declarat capitală politică în 1872.

Orașul-port este situat în zona de sud-est a insulei, mărginit de faimoșii Blue Mountains, fiind cel de-al șaptelea cel mai mare port natural din lume și impresionează simultan prin dimensiune, zgomot și trafic.

Beneficiind de avantajele unui port natural, Kingston a fost, încă din perioada colonială, unul dintre porturile de referință din Caraibe. Și astăzi, orașul, cu bisericile, grădinile botanice, plantațiile de zahăr și grădinile tematice, mai păstrează trecerea colonizatorilor.

Sursa: youtube.com

Kingston găzduiește câteva muzee, printre care Devon House, Galeriile Naționale, Muzeul Arak, iar fanii Bob Marley pot vizita muzeul dedicat legendarului cântăreț. Kingston este locul unde se află principalul campus al Universității Indiilor de Vest, unde se află cele mai multe și importante facultăți ale Universității, potrivit www.turism-360.ro.

Tot aici se află grădinile botanice Castleton Botanical Gardens, Hope Botanical Gardens și Parcul Caymanas. În port, se poate vizita Fortul Charles, una dintre principalele fortificații ce au apărat Jamaica de invadatori.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Sursa: youtube.com

Cu o suprafață de 1,1 milioane kilometri pătrați, țara are o populație de 10.800.882 locuitori (est. iulie 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

Până în 1543, teritoriul actualei Republici Bolivia a fost locuit de amerindienii aymara, fiind parte a Imperiului Incaș. În 1543, teritoriul Boliviei a fost inclus în Viceregatul Perului. La 20 octombrie 1548, este întemeiat orașul La Paz. Din 1776, teritoriul este inclus în Viceregatul Rio de la Plata. În 1780-1781, are loc răscoala indienilor conduși de Tupaj Katari împotriva dominației coloniale.

La 6 august 1825, Simon Bolivar înfăptuiește eliberarea țării de sub dominația spaniolă. În semn de omagiu adus ”Eliberatorului”, statul primește numele de Bolivia. Între 1836 și 1839, are loc o unificare politică între Bolivia și Peru, sub președinția mareșalului Santa Cruz.

José Maria Linares a fost primul președinte civil de la cucerirea independenței (1857-1861). În 1879-1884, se desfășoară așa-numitul ”război al salpetrului” între Chile, Bolivia și Peru. În această perioadă, Bolivia pierde, în favoarea Republicii Chile, teritoriul Antofagasta și, implicit, accesul la mare. Începând cu 1880, a început perioada guvernelor civile, în care partidele liberal și conservator au guvernat împreună. În 1899, sediul guvernului este transferat de la Sucre la La Paz. Guvernarea democratică a fost stabilită în 1982.

Bolivia are două capitale: La Paz, capitala administrativă, unde se află sediul guvernului (1.8 mil. locuitori, potrivit www.cia.gov, 2014) și Sucre, capitala constituțională (358.000 loc., 2014). Principalele orașe: Santa Cruz de la Sierra (2.032 mil.loc., 2014), Cochabamba (1.208 mil.loc., 2014), El Alto, Oruro.

Sursa: youtube.com

La Paz este capitala situată la cea mai înaltă altitudine de pe glob — 3.600 m — și unul dintre cele mai interesante orașe ale Americii de Sud, care deține atracții turistice variate, clădiri cu arhitectură tradițională, clădiri istorice, localuri tradiționale, piețe, muzee etc.

Capitala a fost fondată la 20 octombrie 1548, de către Alonso Mendoza, pentru marcarea sfârșitului războiului civil din Peru, potrivit www.turism-360.ro.

Sursa: youtube.com

Principalele atracții turistice: Piața de Flori este unul dintre cele mai frumoase locuri din oraș, cu diferite specii de flori de la cele mai întâlnite până la cele mai rare; Palatul Prezidențial; Biserica San Francisco — o reprezentare a stilului spaniol de secol XVI, cu fațade împodobite cu sculpturi în piatră, interiorul fiind decorat cu numeroase obiecte de cult, statui și picturi; Catedrala din Piața Murillo datează din 1835 și este una dintre cele mai impresionante clădiri din La Paz, o construcție imensă, cu un dom înalt, ziduri solide și vitralii interesante; Muzeul Frunzei de Coca este dedicat plantei de coca și rolului pe care aceasta l-a avut și îl are în istoria și folclorul țării; Muzeul de Arte Contemporane se află într-o veche vilă din secolul al XIX-lea și pune în valoare, în principal, arta boliviană; Muzeul de Etnografie și Folclor prezintă istoria culturală, folclorul și tradițiile din Bolivia. Se pot admira colecții unice, precum Tres Milenios de Tejidos; Muzeul Metalelor Prețioase este un muzeu dedicat legendelor și exploatărilor metalelor prețioase din zonă (aur, argint, cupru); Casa de Murillo, locuința lui Don Pedro Domingi Murillo, erou în luptele pentru independență din secolul al XIX-lea. Sunt expuse obiecte din argint, mobilier, țesături, instrumente muzicale ce au aparținut familiei Murillo.

AGERPRES/ (Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Captură Foto: (c) Harley-Davidson FXS Low Rider Project / YouTube

Triburile helveților celtici se stabilesc în Mitteland (centrul teritoriului actual al Elveției) în anul 100 î.Hr. În anii 58-15 î.Hr., teritoriul ocupat de aceștia intră sub stăpânirea Imperiului Roman. Între 536 și 890, cea mai mare parte a teritoriului Elveției este ocupată de franci. În perioada 890-1250, partea de Vest a teritoriului intră sub dominație burgundă (Regatul burgunzilor), restul aparținând ducatului șvabilor.

În 1291, reprezentanții cantoanelor Uri, Schwyz și Unterwald au semnat Scrisoarea de Alianță, creând o confederație ce le unește în lupta împotriva autorității Austriei, deținătoarea din acea perioadă a tronului german imperial al Sfântului Imperiu Roman. În bătălia de la Morgartenk (1315), elvețienii au înfrânt trupele habsburgilor, asigurându-și cvasi-independența față de aceștia.

Captură Foto: (c) Harley-Davidson FXS Low Rider Project / YouTube

În Tratatul de la Westfalia, din 1648, țările europene recunosc independența Elveției față de Sfântul Imperiu Roman și neutralitatea sa. După ce, în 1798, forțele franceze au cucerit Elveția, Congresul de la Viena, din 1815, a restabilit independența Elveției, iar puterile europene au acceptat recunoașterea neutralității elvețiene. Elveția a adoptat o constituție federală în 1848, revizuită în 1874, care a stabilit responsabilitatea federală în afacerile interne, apărare și comerț, potrivit informațiilor MAE.

Berna, capitala, este al patrulea oraș din Elveția ca mărime, după Zürich, Geneva și Basel, și numără 358.000 de locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

Orașul Berna a fost fondat de familia domnitoare Zahringer, care și-a impus dominația în Burgundia superioară, sursele istorice atribuind înființarea orașului lui Berthold al V-lea, Duce de Zahringer, în 1191. Potrivit celei mai cunoscute legende, numele orașului se pare că vine de la ursul (bär, în limba germană) ucis de Berthold al V-lea, care a devenit și simbol al orașului.

În 1353, Berna s-a alăturat Confederației Elvețiene, devenind unul dintre cele opt cantoane. După un incendiu major în 1405, casele nu au mai fost construite în întregime din lemn, folosindu-se piatra și gresia, o caracteristică care se poate vedea și azi la casele din centrul vechi. În 1848, orașul Berna a devenit capitala noului stat federal elvețian și sediul Adunării Federale.

Captură Foto: (c) Harley-Davidson FXS Low Rider Project / YouTube

Centrul orașului Berna este așezat pe o peninsulă formată pe râul Aare, dar începând cu secolul XIX, cartiere noi s-au ridicat dincolo de râu, accesul fiind posibil cu ajutorul podurilor înalte, precum: Nydegg (190 m, construit în 1843), Kirchenfeld (229 m, construit în 1883), Kornhaus (382 m, construit în 1898), Lorraine (178 m, construit în 1930) Monbijou (337,5 m, construit în 1962).

Cea mai atractivă zonă a capitalei Elveției este ”Orașul Vechi”, parte a patrimoniului mondial UNESCO, potrivit www.elvetia.info. Aspectul medieval a fost păstrat cu grijă atât de autorități cât și de specialiști, restaurările fiind făcute de fiecare dată conform cu arhitectura originală. Labirintul de clădiri datând din epoca Renașterii este îmbogățit cu turnuri, fântâni frumos decorate, poduri și trotuare acoperite de arcade.

Printre obiectivele turistice cele mai vizitate în Berna se află: Turnul cu Ceas, Catedrala Sf. Vincent sau Catedrala Münster, Muzeul de istorie din Berna, Palatul Federal, în prezent sediul guvernului; Einstein Haus, casa unde a locuit marele fizician transformată, peste ani, în muzeu; Muzeul Alpin, Muzeul de Arte Frumoase, Grădina Zoologică din Berna, Grădina cu trandafiri, Parcul urșilor, Fântânile din Berna.

Simbol al Bernei, Turnul cu Ceas (Zytglogge) este situat în centrul Orașului Vechi. Inițial construit în mare parte din lemn (1218-1220), turnul a ars în 1405. Reconstruit din piatră, pe turn a fost montat și un ceas, în 1530. Caspar Brunner a proiectat și realizat un mecanism complicat, care funcționează și astăzi, chiar dacă unele piese au fost schimbate în timp. Sub ceas, pe partea estică, se găsește un alt mecanism complicat, care anunță cele 12 ore ale zilei, poziția Soarelui în zodiac, ziua săptămânii, fazele lunii și ale soarelui, după cum menționează www.smarttravel.ro. Turnul a fost renovat adesea, aspectul actual, puternic influențat de stilul baroc, datând din 1770 — 1771. În afara mecanismelor complicate, ceasul mai are ceva deosebit: câteva figurine mecanice care încep să se miște cu patru minute înainte ca ceasul să anunțe ora exactă.

Captură Foto: (c) Harley-Davidson FXS Low Rider Project / YouTube

Catedrala Münster din Berna este cea mai importantă din oraș, fiind construită în 1421. În portalul interior se află scena Judecății de Apoi, alcătuită din sute de figuri pictate sau sculptate. Turnul catedralei are 250 de trepte și oferă una dintre cele mai frumoase priveliști din oraș. S-au păstrat unele elemente originale, precum și mai multe statui ale sfinților. În turn se află cel mai mare clopot din Elveția, turnat în 1611, cu o greutate de peste 10 tone.

Parcul urșilor din Berna (Bären Park) este un parc natural și adăpost pentru urși, situat la periferia estică a orașului vechi, fiind una dintre cele mai vechi și renumite atracții turistice din Berna. La câteva minute de mers, se află Rosengarten (Grădina trandafirilor).

Captură Foto: (c) Harley-Davidson FXS Low Rider Project / YouTube

Muzeul Alpin Elvețian prezintă toate aspectele vieții în munți — de la turism la excursii la cei care locuiesc în Alpi, fauna și flora, impactul industriei asupra munților Alpi.

Muzeul de Arte Frumoase — Kunstmuseum din Berna este o clădire modernă, inteligent proiectată, un adevărat paradis pentru iubitorii artei. În afara expozițiilor temporare organizate periodic, aici există cea mai mare colecție Paul Klee din lume, cu peste 2.000 de piese variate, majoritatea desene.

Muzeul de Istorie din Berna — Bernisches Historisches Museum cuprinde expoziții temporare, dar are și o colecție tematică intitulată “Dansul Morții”, potrivit http://airway.ro/, reprezentând creația artiștilor medievali, care a stârnit deopotrivă controverse, dar a și fascinat prin macabru.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Captură Foto: (c) Kevin Gresse / YouTube

Este situată în Africa de vest, între Togo (la vest), Nigeria (la est) și Oceanul Atlantic (la sud). Dispune de o rețea de lagune și mlaștini de-a lungul liniei de coastă, navigabile în mare parte a timpului, conectând cursurile de apă și marile lacuri, precum lacul Aheme și cel mai lung râu al țării, Oueme. Plajele de-a lungul litoralului, de la Ouidah și Grand Popo, sunt o atracție importantă pentru turiști, potrivit globi.ro.

Captură Foto: (c) Kevin Gresse / YouTube

Capitala Porto-Novo este situată în laguna cu același nume, la 13 km de gura de vărsare a râului Oueme în Oceanul Atlantic (Golful Benin) și la circa 30 km de Cotonou, cel mai mare oraș din țară. Așezarea a fost întemeiată pe la 1600 de triburi ewe. Fondatorul regatului, prințul Adja Tę-Agbanlin i-a dat numele Hôgbonou (intrarea în Casa Mare), în timp ce cei din tribul Yoruba i-au dat numele de Adjatche (cucerit de Adja).

Captură Foto: (c) ulrike reinhard / YouTube

În 1730, portughezul Eucharistus de Campos i-a dat orașului, numele de Puerto — Nuevo, datorită asemănării cu orașul portughez Porto. Porto Novo a devenit o bază maritimă portugheză. Mai apoi a devenit capitala unui regat independent, dar care în a doua jumătate a secolului XIX, a fost inclus în regatul Dahomey. După cucerirea franceză devine, în 1893, centrul administrativ al coloniei, iar în 1960, al Beninului independent.

Majoritatea obiectivelor turistice din Porto-Novo amintesc de trecutul african al țării. Un obiectiv turistic este Muzeul de Etnografie din Porto Novo, care include o colecție de măști tradiționale Yoruba și artefacte care amintesc de istoria țării. Alte obiective sunt Palatul Regelui Toffa — un muzeu închinat regalității africane; Muzeul Silva — un muzeu în care turistul poate face o incursiune în viața sclavilor africani întorși din Brazilia; Biserica în stil brazilian construită în secolul al XIX-lea, transformată în moschee considerată cea mai spectaculoasă clădire din oraș. Amatorii de cumpărături și artizanat se pot duce la Piața Adjarra regăsită la 10 km de oraș și care oferă o gamă largă de obiecte din lut și instrumente muzicale tradiționale. Parcul Național Pendjari adăpostește populații numeroase de elefanți, lei, hipopotami, bivoli, antilope și specii rare de păsări.

În ceea ce privește gastronomia există o mare diversitate a preparatelor. Felul cel mai întâlnit este ”la pate”, făcut din diverse sortimente de făină. ”La pate” se înmoaie în sosuri și se mănâncă cu mâna dreaptă. În casele tradiționale, la micul dejun se mănâncă terci din mei, rădăcină de ignama, porumb și manioc, potrivit turistik.ro. Gari se face din manioc și se consumă cu prăjituri din alune. Comercianții stradali din orașele din sud vând găluște făcute în ulei încins, din banane sau fasole. Băuturile locale includ limonada, vinul de palmier și berea din mei.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea)