Sursa foto: (c) Aron Jozsa / facebook.com

“Am vrut să văd de ce sunt în stare, pentru că e mai greu să faci o cizmă mică decât una mare. Asta mică nu se face pe calapod”, spune Jozsa Aron.

Străbunicul său a fost cizmar, dar meseria nu a învățat-o de la el, ci de la un ucenic al ucenicului strămoșului său, în școala profesională, dar mai ales din cărți foarte vechi, care i-au dezvăluit secretele acestui meșteșug.

“Orice meserie are secretele ei, dacă nu le cunoști, nu cunoști nici meseria (…) Și trebuie să îți placă ceea ce faci, să faci din inimă. Se poate trăi din meseria asta, dar trebuie lucrat mult, stat jos și lucrat (…) Pe vremuri, în fiecare sat erau doi-trei cizmari sau pantofari, că nu erau fabrici și trebuia să-ți faci încălțări la comandă. Acum fac la comandă doar cei care au nevoie, care au defecte la picior”, spune Jozsa Aron.

Acesta câștigă mai mult din reparații și, uneori, mai vinde câte o pereche de cizme tradiționale secuiești, făcute din piele plisată pe glezne, la care lucrează aproape trei săptămâni.

Jozsa Aron adaugă că primii cizmari făceau cizmele pe un singur picior, iar acestea trebuiau rotite zilnic de pe unul pe altul, adică schimbat stângul cu dreptul ca să se tocească uniform.

“Seara, când se culcau, puneau cizmele invers și atunci nu se toceau pe o parte. Adică, dacă am descălțat cizma așa cum e acum, dimineață am încălțat-o invers, dar să știți că nu sunt comode pe un singur picior”, mărturisește cizmarul din Sfântu Gheorghe.

Bărbatul are doi băieți și nu crede că vreunul dintre ei se va face cizmar, dar speră că va găsi într-o zi un ucenic căruia să-i împărtășească secretele acestei meserii și care să o ducă mai departe.

AGERPRES (AS — autor: Oana Mălina Negrea, editor: Vicențiu Purcărea)