Echipa mixtă a României, alcătuită din Larisa Iordache și Marius Berbecar, s-a situat pe locul 2 la Swiss Cup, competiție cu un format aparte, care se desfășoară la Zurich, trofeul revenind formației Ucrainei (Angelina Kisla, Oleg Verniaev), în timp ce locul 3 a fost ocupat de Germania 2 (Pauline Schaefer, Andreas Bretscheneider).
Sursa foto: Federația Română de Gimnastică / Facebook
În finala concursului, la care au participat 4 echipe din cele 10 prezente la competiție, Ucraina a obținut un total de 29,925 puncte (Kisla, 13,875 la bârnă, Verniaev, 16,050 la paralele), România a totalizat 29,850 puncte (Iordache, 14,900 la bârnă, Berbecar, 14,950 la paralele), Germania 2 acumulând 28,250 puncte (Schaefer, 14,250 la bârnă, Bretschneider, 14,000 la bară fixă).
În finală a mai evoluat și Elveția 2 (Ilaria Kaeslin și Pablo Braegger), care a realizat în această fază 27,000 puncte, cu 12,800 la bârnă și, respectiv, 14,200 la bară fixă.
Swiss Cup este un concurs cu echipe invitate, alcătuite dintr-o fată și un băiat, care evoluează în 2 runde și semifinale, eliminatorii, precum și o finală, care se dispută între primele 4 clasate.
Anul acesta au fost prezente 10 echipe, cele 4 amintite, precum și Japonia, Germania 1, Elveția 1, Canada, Mexic și Franța.
AGERPRES (editor: Teodora Oprea)