Facebook Twitter Email

Stabilită oficial la 20 noiembrie 1989, Ziua universală a copiilor (Universal Children’s Day), marchează ziua în care Adunarea Generală a ONU a adoptat, în 1959, Declarația pentru Drepturile Copiilor și, în 1989, Convenția pentru Drepturile Copiilor (1989), se arată pe site-ul www.unric.org.

“Singurul lucru comun al copiilor este reprezentat de drepturile lor. Fiecare copil are dreptul la viață și bunăstare, la educație, de a nu fi subiectul violenței și abuzului, dar și dreptul de a fi implicat și de a se face auzit” potrivit declarației secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, aflată pe site-ul oficial al organizației, www.un.org.

UNICEF — Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite — este organizația care se ocupă de promovarea și coordonarea acestei zile speciale, acționând, totodată, la îmbunătățirea bunăstării copiilor.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a recomandat, în 1954 (Rezoluția 836, IX), ca toate țările să sărbătorească o Zi a copiilor de pretutindeni, care să fie marcată ca Zi a fraternității și înțelegerii între copiii din toată lumea și ca Zi a promovării bunăstării copiilor lumii.

La 19 august 1982, la sesiunea specială de urgență în problema Palestinei, membrii Adunării Generale au decis să comemoreze în fiecare an ziua de 4 iunie ca Zi internațională a copiilor victime inocente ale actelor de agresiune (rezoluția ES-7/8).

În 2014 s-au aniversat 25 de ani de la adoptarea Convenției pentru Drepturile Copiilor, care prevede protejarea și promovarea drepturilor copiilor, precum dreptul la viață, la sănătate, la educație și joacă, dar și dreptul la viața de familie, de a fi protejați împotriva violenței, de a nu fi discriminați și dreptul de a-și face auzite opiniile lor.

În ciuda faptului că, de-a lungul timpului, au fost întreprinse ample acțiuni în acest sens, și astăzi în lume sunt prea mulți copii care nu se pot bucura de aceste drepturi.

Dacă unele țări ale lumii au ales să sărbătorească ziua copiilor în ultima zi a lunii octombrie, în Japonia și Republica Coreea aceasta este celebrată la 5 mai. Ziua copilului este sărbătorită în Turcia, la 23 aprilie, în India — la 14 noiembrie, fiind ziua de naștere a primului premier indian Jawaharlal Nehru (1947-1964), tatăl Indirei Gandhi, supranumit ”Profesorul”. În Sudanul de Sud, Ziua copiilor este marcată la 23 decembrie, iar în Cuba în cea de-a treia duminică a lunii iulie. În Thailanda, copiii sunt sărbătoriți în prima sâmbătă din luna ianuarie, iar în Singapore la 1 octombrie. În Taiwan, Ziua copilului este celebrată la 4 aprilie.

În 1925, în cadrul Conferinței Mondiale privind bunăstarea copiilor de la Geneva, Elveția, s-a proclamat ziua de 1 Iunie, Ziua internațională a copiilor. Nu este o zi instituită de ONU, dar este sărbătorită în multe țări, printre care și România. Ziua este marcată, de obicei, prin numeroase evenimente și acțiuni pentru copii, în care sunt implicați copiii, dar și de discursuri privind drepturile copiilor și bunăstarea acestora.

AGERPRES /(Documentare — Daniela Dumitrescu, Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva