Captură Foto: (c) Bshara Shammas / YouTube

Cunoscut în antichitate sub numele de Fenicia (cu orașe-state strălucite precum Tyr, Sidon, Byblos, Ugarit), teritoriul Libanului este supus, de-a lungul secolelor, conducerilor egiptene, asiriene, persane, seleucide, romane (63 î.Hr.), bizantine (395 d.Hr.), arabe (636 d.Hr.), cruciate (secolele XI-XIII), turce (1516-1918). În pofida islamizării, în Liban a supraviețuit o importantă minoritare creștină (maroniții). După Primul Război Mondial, în urma destrămării Imperiului Otoman, Libanul, unit cu Siria, este administrat, din 1920, în numele Ligii Națiunilor, de Franța.

În 1926, Libanul este separat de Siria și proclamat, în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, mai precis la 22 ianuarie 1941, republică independentă (la 22 decembrie 1943 este creat primul guvern național). Până în decembrie 1946 rămâne însă sub ocupație anglo-franceză. La sfârșitul anului 1943, au loc primele alegeri generale. În 1945, Libanul devine membru fondator al Ligii Arabe și membru al ONU.

Civilizațiile variate și-au lăsat urmele pe teritoriul Libanului. Astfel de vestigii se regăsesc la Baalbek — ruinele templelor romane, sau în orașul Byblos, renumit pentru vechimea sa. În plus, vechiul Beirut, cu piețele reconstruite după modelul antic, centrul istoric al orașului Tripoli, cu numeroase moschei, situat la poalele castelului cruciaților sau portul orașului Sidon reprezintă doar câteva dintre atracțiile turistice ale țării.

Inițial locuit de fenicieni, Beirutul a dobândit importanță sub conducerea romană, în secolul I î.Hr, potrivit volumului ”Enciclopedia Universală Britannica” (2010). A fost cucerit de arabi în 635 d. Hr. Cruciații creștini au stăpânit Beirutul între 1110 și 1291, după care orașul a fost dominat de dinastia mamelucilor. În 1517, a ajuns sub dominația Imperiului Otoman. A devenit capitala noului stat Liban (sub mandat francez) în 1920 și capitală a Libanului independent în 1943. A continuat să prospere, devenind cel mai important centru comercial și bancar al Orientului Mijlociu.

Captură Foto: (c) Bshara Shammas / YouTube

A suferit daune imense în timpul războiului civil din Liban (1975-1991) și în timpul luptelor dintre forțele israeliene și cele ale Organizației pentru Eliberarea Palestinei, din 1982. Început în 1994, planul de reconstrucție a orașului a fost extins pe o perioadă de 30 de ani, potrivithttp://destinationlebanon.gov.lb/.

Capitala Beirut, cu o populație de 2.179.000 locuitori potrivithttp://data.un.org/, este cel mai mare oraș și principalul port al țării, fiind situat la poalele munților Liban. Totodată este un important centru comercial și financiar, dar și cultural și universitar atât al Libanului, cât și al întregii zone.

Printre principalele obiective culturale ale Beirutului se află: Universitatea Americană din Beirut (AUB) este una dintre cele mai prestigioase universități din Orientul Mijlociu, fondată în 1866; Muzeul Național din Beirut, a cărui colecție este formată aproape în întregime din artefacte feniciene, fiind considerat unul dintre cele mai bogate muzee din Orientul Mijlociu; Muzeul ”Robert Mouawad” cunoscut ca și Palatul faraonului, a fost refăcut în întregime de artistul Robert Mouawad și cuprinde numeroase antichități rare pornind de la bijuterii, porțelan chinezesc, până la covoare și cărți; Muzeul de Arheologie a fost înființat în 1868 și colecții sale acoperă întreaga epocă antică a regiunii; Muzeul ”Discovery Planet” este dedicat în întregime copiilor, aici având loc expoziții locale, dar și internaționale; băile romane, descoperite în 1968-1969, au fost acoperite de ruine în timpul războiului libanez. Situl a fost curățat după război și a devenit un loc de săpături extinse între 1995 și 1997; Marea Moschee Al Omari este cea mai mare moschee din Beirut, iar numele său aduce un omagiu califului Omar Ibn Al Khattab. Aceasta a fost construită pe ruinele unei biserici bizantine, care la rândul său a fost construită pe ruinele unei băi termale romane. Cruciații au transformat moscheea, în 1150, într-o catedrală cu hramul Sf. Ioan. În 1291, în timpul dominației mamelucilor a devenit moschee.

Un obiectiv important al capitalei libaneze este Piața Martirilor, care a fost și este, în continuare piața centrală a Beirutului, punctul de întâlnire al locuitorilor săi, fiind construită în amintirea martirilor libanezi uciși în 1915 și 1916, în timpul Primului Război Mondial. Complet devastată în timpul războiului civil, piața a fost prima locație supusă excavărilor, fiind reconstruită integral, se arată pehttp://destinationlebanon.gov.lb.

Captură Foto: (c) Bshara Shammas / YouTube

Alte puncte de interes: Catedrala Ortodoxă Greacă Sf. Gheorghe, a fost ridicată în 1767, pe structuri cruciate și bizantine, considerată fiind cea mai veche construcție din oraș. Iconostasul, frescele și icoanele au fost grav avariate în timpul războiului, însă au fost restaurate de artiști greci și ruși în timpul procesului de reconstrucție; Catedrala greco-catolică ”St. Elias” ridicată în secolul al XVIII-lea, a fost de asemenea, inclusă în procesul de restaurare între 1994-2003; Castelul Cruciaților, care a fost demolat în 1860 pentru a face loc lărgirii portului, în 1995, săpăturile efectuate au dezvăluit mai multe zone ale acestuia care au fost fortificate cu ajutorul unor coloane de tip roman; edificiul Grand Serail a fost construit în 1853 de către otomani, ca o cazarmă militară, a devenit ulterior, sediul guvernatorului francez și sediul primului-ministru libanez, după independență; Turnul cu Ceas se află lângă Grand Serail, și a fost construit 1897 și restaurat în 1994.

AGERPRES/(Documentare — Roxana Mihordescu, Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)