După absolvirea gimnaziului, a călătorit pentru a studia în Austria, Elveția și Italia. În 1871 se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din București.

A debutat în gazeta ”Telegraful român” din Sibiu cu poezia ”Dorința poetului”, la 8 decembrie 1870, iar primul volum de versuri care îl consacră este ”Prima verba”, apărut în 1872.

Din 1873 a început o puternică campanie antimonarhică în publicațiile ”Telegraful”, ”Familia”, ”Stindardul”, ”Revista contemporană”, la care colabora, și într-o serie de ziare efemere, editate de el însuși: ”Oltul” (1873), ”Vestea” (1877), ”Dunărea”, ”Plevna” (1878), ”Tarara” (1880), ”Liga ortodoxă” (1896).

În activitatea poetică a lui Al. Macedonski se observa intenția de a inaugura o direcție literară, o nouă școală de poezie, începutul în acest sens constituindu-l conferința cu tema ”Mișcarea literară din cei din urmă zece ani” pe care o susține în 1878 la Ateneu. În 1880 întemeiază publicația ”Literatorul”, de orientare antijunimistă, prima revistă simbolistă românească.

La sfârșitul anului 1881 Macedonski publică a doua sa culegere de ”Poezii” (pe copertă: 1882) și este decorat de către V.A. Urechia, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, cu medalia ”Bene Merenti”, clasa I. A fost numit, pentru scurtă vreme, inspector al monumentelor istorice. Nu după mult timp însă, publicând o epigramă împotriva lui Mihai Eminescu, când marele poet se îmbolnăvise, destinul său literar se modifică, ajungând să fie marcat de acest gest neînțeles.

A călătorit apoi foarte mult în Italia și Franța (1884, 1910-1912), aceasta din urmă determinându-l, între altele, să înțeleagă și să se asocieze fundamental curentului simbolist. S-a aflat permanent într-o relație strânsă cu lumea artistică apuseană, colaborând la diferite publicații, în special franceze și belgiene.

În 1895 îi apare volumul de versuri ”Excelsior”, în 1897 — volumul de versuri în limba franceză ”Bronzes”, iar în iunie 1916 publică primul ciclu din ”Poema rondelurilor” (ultima serie de ”Rondeluri” apărând în 1920). A mai editat de asemenea revistele: ”Forța morală” (1901), ”Le beau Danube bleu” (1905), ”Revista de critică și literatură” (1908) ș.a. Susține, la Ateneu, conferințe despre romantism (1901) și despre teatru și literatură (1902).

Alexandru Macedonski a trăit foarte intens sentimentul că face parte din rândul acelor ”poetes maudits, despre care Verlaine vorbește cam în aceeași vreme” (Tudor Vianu, ”Scriitori români”, II, 1970). Macedonski este un poet al iluzionării, așa cum Eminescu este poetul lucidității. Tema predilectă a lui Macedonski este, în ”Poezii” (1895), ”Excelsior” (1897) sau în ”Flori sacre” (1912), consemnarea sarcastică a eșecului în plan social a ideii pe care și-a făcut-o despre sine și, deci, implicit, perpetua ei afirmare. (Augustin Pop, prefață la ”Poezii” de Alexandru Macedonski, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981).

Esențele simbolismului, cum ar fi: muzica, fantezia, imaginea, culorile, sunt cuprinse în articolele sale ”Logica poeziei” (1880), ”Poezia viitorului” (1892), ”Simțurile în poezie” (1895), ”În pragul secolului” (1899). Deosebirea dintre simbolismul abordat de Macedonski și cel francez constă în sinteza vis-voință. ”Poemele Nopților” au ca motive iubirea, bucuria, idealul, deznădejdea, moartea, fiind de fapt o meditație, oscilând între jubilație și sarcasm, asupra condiției omului și artistului. Cea mai semnificativă dintre ”nopți” pare a fi ”Noapte de decemvrie”, care are ca laitmotiv iluzia, visul, întâlnit deseori și în creația lui Baudelaire.

Proza lui Al. Macedonski, o adevărată încercare de experiment artistic, inaugurează proza artistică românească pe care o vor ilustra Dimitrie Anghel, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi. Reprezentativ pentru autor este romanul ”Thalassa” (1916), publicat mai întâi în ”Literatorul”, versiunea românească a romanului ”Le calvaire du feu” (1906).

Alexandru Macedonski a murit la 24 noiembrie 1920, la București, iar la 27 noiembrie a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române, în anul 2006.

AGERPRES/(Documentare: Ruxandra Bratu; redactor Arhivă foto: Elena Bălan; editor: Marina Bădulescu)