ROMANIA

Yvette Larsson: Relaţia mea cu România e ca o poveste de dragoste. E o poveste profundă, cu adâncime. Mă simt acasă aici. Mă gândesc uneori, mai în glumă, că poate am mai fost aici în altă viaţă.

Rep: Are de-a face această poveste cu oamenii sau cu experienţe dvs aici?

Are de-a face cu oamenii pe care i-am întâlnit aici, cu ospitalitatea şi prietenia lor, cu felul în care ei mă fac să mă simt acasă. Are însă a face şi cu locurile în sine. Am călători prin sate şi oraşe, am văzut multe locuri pentru că sunt la cea de-a 31ª mea vizită în România acum. Deci e vorba în egală măsură de locuri şi de oameni. M-am îndrăgostit de satele româneşti, de autenticitatea lor. E vorba de o unicitate a satului românesc pe care cred că nu o găseşti în alt stat european. Tradiţiile, felul în care trăiesc oamenii – sunt lucruri care s-au păstrat de-a lungul secolelor. În lumea occidentală vorbim despre sustenabilitate şi societăţi sustenabile, dar dacă te uiţi la unele sate româneşti sunt auto-sustenabile în mod firesc, pentru că aşa e ritmul vieţii acolo. Contactul cu această lume e o sursă de inspiraţie pentru mine. Vara asta, de pildă, am călătorit împreună cu copiii mei şi asta mi-a oferit ocazia de a vedea România prin ochii lor. De plidă, la un moment dat, fiul meu se juca cu un băiat de la ţară, apoi mi-a spus: cred că familia lui e foarte săracă. A fost un moment care ne-a oferit ocazia să vorbim despre ce înseamnă să fii bogat sau sărac. I-am spus: uite, părinţii lui au o livadă cu meri şi pruni, au o grădină cu legume, au cereale, au găini, vaci, oi şi alte lucruri. Deci din ceea ce au, ei îşi pot asigura traiul – pot trăi, se pot dezvolta. Au zilnic ouă proaspete, lapte, brânză, carne, legume. Au şi o casă, copiii merg la şcoală. Atunci fiul meu a făcut o pauză şi a spus: poate nu sunt neapărat săraci atunci. Ne-ma gândit că ei nu au gadget-urile pe care le avem noi, nu au bunăstarea socială de care ne bucurăm unii dintre noi, dar poate că au alte lucruri pe care noi nu le avem. Putem fi bogaţi în multe feluri. Eu cred că bogăţia României este bogăţia umanităţii. Când vin în România, îmi amintesc de bogăţia fiinţei umane, de ce înseamnă să fii, dincolo de ceea ce ai.

Sunt recuoscătoare pentru ceea ce am în Suedia şi prezentul nostru de azi este rezultatul luptei şi muncii părinţilor noştri. Dar în această societate a eficientizării şi optimizării, unii dintre noi ajungem să funcţionăm câteodată ca roboţii. Pierdem undeva pe drum din umanitate, din relaţionarea noastră firească, din grija autentică a unuia faţă de celalalt. Dacă îi cer cuiva ajutor pentru ceva, îmi va trimite probabil un link util. Dar eu nu vreau un link, vreau o conversaţie directă cu un om care să mă trimită eventual la alt om care mă poate ajuta. E un semn al modernizării, al lumii digitalizate în care trăim şi este bine. Dar, în acelaşi timp, e un pericol. E important să ne amintim cine suntem ca oameni, ce ne face să fim cu toţii oameni. Conectarea umană e foarte importantă şi o simt mai curând aici decât în Suedia.

Rep: Definiţi relaţia cu România ca pe o poveste de dragoste, ca ceva foarte personal. Această poveste a generat o campanie – aveti un blog, o pagina de internet, un cont Facebook, chiar o platformă: The Bucharest Lounge. De unde nevoia de a spune mai departe, de a vorbi lumii despre România?

Am venit pentru prima oară în România în 1985, când aveam 13 ani. Şi iată şi o aniversare: anul acesta se împlinesc 30 de ani de când am venit pentru prima oară aici. Aveam un prieten cu care corespondam aici încă de atunci, deci a fost o legătură cu care am crescut. El a crescut aici, în era lui Ceauşescu, iar eu am crescut în Suedia, cu diferenţele specifice. Tocmai din cauza acestor diferenţe, am început să mă gândesc încă de mică la concepte ca libertatea de expresie, democraţie. Am început să fac lobby pentru România pe lângă jurnalişti suedezi de când aveam 16-17 ani. Apoi, am continuat, chiar dacă timpurile s-au schimbat. Mi se părea că lumea occidentală era prea ocupată cu ale ei ca să îi pese de ce se întâmplă în România. Am revenit în România liberă pentru prima oară în 2011 şi am constatat o discrepanţă care m-a uluit între ce scria presa străină despre România şi ce găseam aici. Mi se părea că există o imagine a României în lume deja stabilită, ca un scenariu, iar presa doar produce articole care susţin acest scenariu. Totul era în alb şi negru, buni şi răi. Mi se părea nu doar nedrept, dar neadevărat. Dacă ar fi să scriu o poveste despre tine şi povestesc doar despre degetul tău inelar, cât de corectă e imaginea pe care şi-o formează cineva despre tine? Dacă faci o poză, prezinţi un singur aspect dintr-un singur loc. Dar cum rămâne cu restul? Mi se părea că aşa e prezentată şi România în străinătate şi nu puteam să stau şi să mă uit cum lucrurile astea se întâmplă. M-am gândit imediat: ce pot să fac? Pot să scriu, îmi place să fac fotografii, mă descurc bine cu reţelele sociale şi platformele electronice. Aşa a început The Bucharest Lounge. Scopul meu este de a promova acei oameni care fac ceva bine pentru România astfel încât şi românii să vadă că sunt printre ei oameni care fac lucruri pozitive.

Rep: Câteodată, chiar şi pentru români, este o surpriză ceea ce faceţi. Adică ne aduceţi ştiri pozitive despre care nici noi nu ştiam.

Îmi dau şi eu seama că uneori se întâmplă asta, deşi nu a fost un scop pentru mine. Aveam două scopuri: să rebrenduiesc România şi să invit oamenii să o viziteze. Voiam să înlocuiesc imaginea asta în alb şi negru, vă îi uimesc, să le descopăr frumuseţea României. Şi de fapt nu este vorba doar despre România. Tot Estul Europei se confruntă cam cu aceleaşi provocari în ce priveşte imaginea. La 6 luni după ce am pornit The Bucharest Lounge, mi-am dat seama că grupul meu ţintă nu sunt doar românii. Voiam să le vorbesc celor din afara României despre România. Acum pot spune că o mare parte din cititorii mei sunt români care locuiesc în străinătate. Ei îmi preiau poveştile şi fotografiile şi prin ei ajung mai departe la români şi străini deopotrivă. Primesc feedback de la oameni de toate felurile care îmi spun că descoperă România prin ceea ce postez. Caut oameni care au ceva frumos de spus – poate fi brutarul din colţ şi povestea lui optimistă, poate fi un jurnalist ca dumneavoastră, cineva care lucrează cu copii într-un mod inedit sau o femeie antreprenor de succes, poate fi oricine care face bine. Avem o singură viaţă, deci e bine să ieşim din zona de confort şi să încercăm să facem ceva ieşit din comun. Cel puţin, eu aşa văd lucrurile.

Rep: Ca români, mulţi dintre noi avem uneori tentaţia să vedem mai curând aspectele negative ale societăţii. Ce ar trebui făcut pentru a promova ceea ce este pozitiv?

În experienţa mea cu Bucharest Lounge, am întâlnit o mulţime de oameni care nu sunt negativi, care au proiecte şi iniţiative. Dacă aş face o hartă interactivă a acestor oameni, aş umple harta României. Deci nu sunt de acord cu negativitatea românilor. Dar sunt acord că multe proiecte sunt frânate de lucruri care nu merg bine în România. Corupţie, birocraţie… Dar eu mă gândesc la următorul aspect: campaniile româneşti de promovare a ţării nu prea sunt vizibile în lume. Pot vorbi despre ţările nordice, de pildă, unde nu există aşa ceva. Punând acest detaliu în contextul lumii grăbite în care trăim – suntem cu toţii pe fugă, încărcaţi, prinşi cu o grămadă de lucruri. Dacă nu eşti vizibil, nu exişti. Unii spun: “Ooo, lumea nu ştie nimic despre România. Ce ignoranţi!” Eu nu cred că sunt ignoranţi, ci pur şi simplu asta e ritmul vieţii. E nevoie de campanii vizuale, de fotografie, designeri de artă, graficieni, concepte cheie. Şi sunt unele campanii, dar trebuie ridicate, trebuie să fie vizibile.

Rep: Vorbim de un nivel oficial aici, în contextul în care dacă rămân la nivel mic nu pot ajunge foarte departe?

Depinde. Avem reţelele de socializare care pot fi eficient, deci şi campaniile mici pot ajunge departe. O problemă aici e nevoie însă de comunicare într-o limbă internaţională. Limba mea maternă e suedeza. Sunt un mult mai bun comunicator in limba mea, dar o limbă internaţională, e o unealtă de comunicare. Cei care lucrează în domeniul promovării ţării, ar trebui să ţină cont de asta dacă scopul e să ajungă la publicul din afara ţării. Oamenii sunt comozi. Vezi o poză frumoasă şi îţi place, îi dai like, dar dacă ai şi o poveste în jurul ei, scrisă într-o limbă pe care o poţi înţelege, e mult mai mult. Dacă vrei să atingi oameni, te gândeşti la metodele prin care o poţi face. Scrieţi în Engleză, folosiţi fotografii, promovaţi poveşti, concentraţi-vă pe tradiţii, eco-turism, străinii sunt înfometaţi de experienţe autentice pe care le pot avea în România, în special la ţară. Vinul şi mâncarea românească, Delta, experienţele deschise pentru turişti care participă la viaţa de aici.

Sursa: rfi