Facebook Twitter Email

Proiectul minier aurifer de la Certej pentru care Eldorado Gold deține acord de mediu ar trebui reevaluat din punct de vedere al impactului asupra mediului, atenționează rețeaua Mining Watch România, prin membrii săi, într-o scrisoare adresată ministrului Mediului Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca, precum și Guvernului și reprezentanței Comisiei Europene în România.

Sursa foto: miningwatch.ro

“Eldorado Gold a avizat la Certej, pentru început, doar o mică parte a unui proiect minier cu cianuri, de două ori suprafața celui de la Roșia Montană. Anul trecut, Eldorado a început deja extinderea proiectului către Băița Crăciunești. Urmează Certej Nord, Troița Pițiguș și Mireș. Rețeaua Mining Watch România, prin membrii săi, vă aduce la cunoștință situația de neconformitate a evaluării de mediu pentru proiectul minier din comuna Certej cu legislația relevantă, de origine comunitară și vă solicită să acționați pentru remedierea acestei situații, dispunând evaluarea impactului cumulat de mediu al tuturor proiectelor miniere deținute de compania Eldorado Gold în aceeași zonă a Munților Apuseni, preconizate a funcționa simultan’, se arată în informarea Mining Watch România.

Potrivit sursei citate, mina de aur de la Certej ar fi prima exploatare auriferă cu cianuri deschisă în România.

“Proiectul minier este deținut de Eldorado Gold prin subsidiara Deva Gold și se află în etapa de construcție a minei. Amprenta proiectului este de 456,2 ha, suprafață acoperită în prezent de păduri, pajiști, terenuri arabile și zone rezidențiale. O mare parte a proiectului este localizată în situl Natura 2000 — ROSPA 0132 Munții Metaliferi. Mina, cu o producție anuală estimată de 3 milioane tone, prevede tăierea a 187 ha de păduri pentru a amplasa două cariere deschise și două iazuri de decantare. Iazurile de decantare, având baraje din aroncamente de 169 metri și, respectiv, de 70 metri înălțime sunt un motiv suplimentar de îngrijorare deoarece vor fi amplasate în imediata vecinătate a mai multor sate dens populate: Hondol, Bocșa Mică și Certej’, notează sursa citată.

Mining Watch România precizează de asemenea că, în imediata vecinătate a proiectului minier Certej, Eldorado Gold deține alte patru perimetre miniere: Băița-Crăciunești, Certej Nord, Troița Pițiguș și Mireș, în suprafață cumulată de 4.865 hectare și care “o depășește de două ori pe cea a concesiunii Roșia Montană, în suprafață totală de 2.388 de hectare’.

“Cu toate acestea, proiectul minier cu cianuri de la Certej a primit acordul de mediu nr. 8 din 5.07.2012, revizuit la data de 28.11.2013 de către Agenția de Protecție a Mediului Hunedoara fără să se fi realizat o evaluare cumulată a impactului asupra mediului a tuturor etapelor sale de exploatare sus-arătate. Dimpotrivă, titularul de proiect a fragmentat cu bună-știință evaluarea impactului asupra mediului. În prezent, sunt parcurse proceduri distincte de evaluare pentru fiecare etapă de exploatare în parte și aceasta fără niciun fel de solicitare legală din partea autorității de mediu competente de a evalua impactul cumulat al tuturor etapelor de exploatare ale proiectul minier’, se menționează la punctul 3 al scrisorii.

Concluzia semnatarilor scrisorii adresate autorităților este că “Eldorado Gold, având concursul autorităților de mediu care au avizat proiectul minier de la Certej, a fragmentat în mod nefiresc evaluarea de mediu pentru acest proiect și prin aceasta a evitat o evaluare de ansamblu a impactului asupra mediului pentru toate etapele de execuție ale proiectului’.

“Nu este mai puțin adevărat faptul că, prin evaluarea scindată a impactului asupra mediului a unei exploatări miniere care însumează 4.865 ha, Eldorado Gold a eludat și competența Ministerului Mediului în evaluarea impactului de mediu și emiterea acordurilor de mediu pentru proiecte miniere. Asemenea proceduri de evaluare a impactului asupra mediului fragmentate în mod artificial au făcut obiectul unor atenționări din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a apreciat că obiectivul Directivei europene privind evaluarea impactului asupra mediului nu poate fi atins decât printr-o evaluare cumulată a proiectelor dintr-o zonă și nu prin evaluarea separată a fiecăruia’, se arată în document.

Rețeaua Mining Watch România reunește eforturile societății civile și a comunităților locale de monitorizare, planificare și intervenție privind activitățile miniere în România.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva