Piața Sheshi Skenderbej din capitala Albaniei, Tirana

Romanii au cucerit Iliria în anul 168 î.Hr. După divizarea Imperiului Roman (anul 395), teritoriul Albaniei din prezent a intrat sub jurisdicția Constantinopolului, însă, din punct de vedere ecleziastic, a continuat să se supună Romei până în anul 732, momentul trecerii sub coordonarea Patriarhiei de la Constantinopol. În momentul Marii Schisme din 1054, teritoriul actual al Albaniei a fost împărțit între catolici (nord) și ortodocși (sud).

Prin introducerea sistemului administrativ militar de către bizantini, pe teritoriul Albaniei s-au creat condițiile unui feudalism incipient și s-au evidențiat primele familii ale aristocrației militare. Tot sub suzeranitatea bizantină, s-au format primele formațiuni statale albaneze, peste care s-au succedat invaziile mai multor popoare migratoare (vizigoți, huni, ostrogoți, avari), până la intrarea slavilor în Peninsula Balcanică (secolele VII-VIII). Ulterior, timp de câteva secole, teritoriile albaneze au fost disputate de țaratele bulgărești și Imperiul Bizantin. În anul 1078, apare prima menționare istorică certă a albanezilor, într-o cronică bizantină.

În anul 1190, s-a înființat Principatul Arbăria, care a durat până în anul 1255. În 1271, Charles d’Anjou creează Regatul Albaniei. Alte teritorii albaneze au intrat succesiv în componența statelor sârbești, începând cu secolul al XII-lea. Regatul Albaniei s-a dezmembrat în anul 1638, constituindu-se mai multe formațiuni statale, între care: Principatul Dukagjini, Principatul Kastrioti, Principatul de Gjirokastra și Muzakaj, Principatul de Berat. Teritoriul Albaniei a devenit parte a Imperiului Otoman în 1478, după rezistența opusă, timp de câteva decenii, de Liga de la Lezha, sub conducerea liderului Gjergj Kastrioti Skanderbeg.

La 28 noiembrie 1912, printr-o Mișcare de Renaștere Națională marcată de numeroase revolte antiotomane și de activitatea Ligii de la Prizren (1878-1881) și a Ligii de la Peja (1899-1900), Albania și-a declarat independența față de Imperiul Otoman. Decizia de proclamare a independenței de stat a Albaniei a fost adoptată la București, la 5 noiembrie 1912, în cadrul Marii Adunări a Coloniilor Albaneze din România, desfășurate la Hotel Continental, la inițiativa lui Ismail Qemali, deputat de Berat la Înalta Poartă și Luigj Gurakuqi.

Imagine din Tirana

Albania a devenit principat sub sceptrul lui Wilhelm de Wied, a cărui domnie a durat din 1914 până în 1925, când Albania a fost proclamată republică. Președintele Ahmed Zogu s-a proclamat Rege în 1928, sub numele de Zogu I. În 1939, Albania a fost ocupată de armatele Italiei, iar regele Ahmet Zog a fost exilat, tronul fiind preluat oficial, în anul 1943, de regele Italiei, Victor Emanuel al III-lea. Astfel, teritoriul albanez a devenit teatru de operațiuni în războiul italo-grec.

Ulterior capitulării Italiei în fața Aliaților, în 1943, armata germană a invadat și Albania, devenind inamicul războiului de gherilă purtat până atunci împotriva administrației italiene de către Mișcarea Națională de Eliberare. După eliberarea teritoriului de către gherilele comuniste, în noiembrie 1944, Partidul Comunist a preluat puterea în Albania, iar în noiembrie 1945, Enver Hoxha, liderul rezistenței, a preluat conducerea. În perioada 1945-1990, Albania a avut unul din cele mai represive regimuri dictatoriale din Europa. În perioada 1985-1991, Ramiz Alia i-a succedat lui Enver Hoxha, permițând tranziția către democrație.

Capitala este Tirana (Tiranë) și numără 421.000 de locuitori, iar în zona metropolitană — 764.000 de locuitori (2015), potrivitworldpopulationreview.com. Alte orașe principale: Durrës (113.000 loc.), Shkodra (95.000 loc.), Elbasan (78.000 loc.) și Korçë (51.000 loc.).

Ținutul ce cuprindea Tirana este înregistrat oficial de către otomani între 1431-1432, numărul locuitorilor fiind estimat la 7.300. În 1614, generalul otoman și conducătorul local, Suleyman Pașa Bargjini, înființează o moschee (Et’hem Bey), un centru comercial și băile publice, se arată pe orașe.co. Prezența pe ruta comercială care lega Europa de Istanbul situează ținutul pe un loc important, până la începutul secolului al XIX-lea.

În 1807, Tirana devine capitala prefecturii Krujë-Tirana. Începutul secolului XX înseamnă, pentru Tirana, acordarea titulaturii de capitală a Albaniei, în primă instanță cu nume provizoriu (1920), apoi permanent (1925). Orașul începe să fie construit sistematic, cu ajutorul arhitecților austrieci, italieni și locali. Instaurarea regimului comunist după cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat pentru Tirana un declin din punct de vedere al arhitecturii și al vieții sociale. Multe din vechile clădiri construite de către arhitecții italieni sunt demolate, în locul acestora fiind construite blocuri anoste de locuințe.

Imagine din Tirana

Principalele obiective turistice din Tirana sunt situate în jurul celui mai important punct al orașului — piața Sheshi Skënderbej—, precum și de-a lungul bulevardului Martirilor Națiunii. În această zonă, se regăsesc Muzeul Național de Istorie, Galeriile de Artă Națională și Expoziția de Artă Folclorică, Palatul Culturii, care adăpostește opera, baletul și biblioteca națională, dar și moscheea Haxhi Et’Hem Bey, singurul vestigiu al prezenței imperiului otoman în această zonă. Un alt obiectiv îl reprezintă Turnul Ceasului, construit de arhitectul aceleiași moschei.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)