Selecție de vinuri

Iordana este unul dintre soiurile autohtone, majoritatea autorilor considerând că a intrat în cultură pe vremea geto-dacilor, cu mult timp înainte de apariția creștinismului. Oenologul Ion Pușcă susține, în volumul ”Vechi soiuri românești de viță-de-vie”, că a apărut mai întâi în spațiul cuprins între Carpați și Nistru. Iordana a supraviețuit în epoca migrațiilor, când numeroase plantații de vii au fost distruse de popoarele migratoare, în drumul lor spre Europa Centrală și Occidentală, devenind unul dintre soiurile de bază ale Moldovei. De aici, soiul Iordană a trecut Carpații, stabilindu-se în Transilvania, unde a contribuit semnificativ la creșterea prestigiului vinurilor obținute pe aceste meleaguri. Alți specialiști, însă, precum prof. dr. Milu Oșlobeanu, prof. Adriana Indreaș sau prof. Liliana Rotaru vorbesc despre originea transilvană a soiului.

Cert este că, în prezent, Iordana se cultivă în podgoriile transilvănene din județele Alba, Sibiu, Mureș, Sălaj și Satu Mare, dar și în cele din Ungaria.

Pornind de la un argument lingvistic, a existat ipoteza conform căreia soiul Iordană ar fi același cu soiul Gordan, cultivat la Drăgășani. De la cuvântul Iordan, numele ar fi evoluat către Jiordan, Giordan, ajungând la Gordan. Dar specialiștii au dovedit că cele două soiuri, Iordana și Gordan, sunt soiuri vechi românești diferite, aparținând aceluiași sortogrup, de unde și zicala din popor: ”Iordovanul frate bun cu Gordanul”.

Fiind un soi autofertil, Iordana este cultivată singură în plantații, dar poate fi folosită și ca un bun polenizator pentru alte soiuri autosterile. Are o perioadă lungă de vegetație, fiind indicată pentru cultură în zonele unde lunile septembrie și octombrie sunt călduroase și secetoase, pe pante însorite, cu expunere sudică. Soiul este sensibil la ger și la putregaiul cenușiu, dar rezistent la secetă.

Sursa foto: Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

Strugurii sunt cilindrici sau cilindro-conici, uneori aripați, de mărime mijlocie, cu boabe dese, sferice, de culoare verde-gălbui, ușor bronzate pe partea însorită și cu miezul zemos, potrivit prof. dr. Milu Oșlobeanu și colab., în volumul “Viticultură generală și specială” (1980). Ajung la maturitate deplină spre sfârșitul lunii septembrie — începutul lunii octombrie, când acumulează, în medie, 170-180 g/l zaharuri. Producția de struguri la hectar variază între 12.000 și 16.000 kg, dar poate ajunge până la 20.000 kg.

Din soiul Iordană se obține un vin foarte atractiv, prin însușirile sale organoleptice, încadrat, din punct de vedere calitativ, în categoria celor de consum curent. Are o culoare galben-verzuie, mai rar galben-pai, fără modificări importante în timp. Este un vin vioi, fructuos, cu multă prospețime, având un parfum de floră spontană, ce se impune printr-o savoare delicată, plăcută, asemănătoare fructelor de pădure, potrivit acad. Valeriu V. Cotea, în volumul ”Podgoriile și vinurile României”.

Vinurile au un conținut moderat în alcool, de 9-10% vol, și o aciditate relativ ridicată, ce depășește 5 g/l, ceea ce îl face, alături de celelalte caracteristici, un bun vin — materie primă pentru obținerea unor spumante de calitate. De altfel, în ultimii ani, podgorii transilvănene precum Târnave, Alba sau Sebeș-Apold s-au remarcat prin obținerea unor celebre spumante românești. Totodată, din vinurile de Iordană se obțin și distilate de vin învechite.

Conținutul mijlociu în zaharuri și aciditatea ridicată permit folosirea acestor vinuri și în diferite cupaje, cele mai folosite fiind: 80% Iordană + 20% Fetească regală sau 30% Iordană + 40% Fetească regală + 30% Neuburger, menționează prof. dr. Ariana Indreaș și Luminița Vișan, în cartea ”Principalele soiuri de struguri de vin cultivate în România”.

Vinurile de Iordană se recomandă a însoți mâncăruri pe bază de pește sau fructe de mare, brânzeturi proaspete nefermentate și preparate din pasăre la grătar.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru)