by Lupul Dacic
English Heritage: “În ruinele unui fort roman, situat la Birdoswald, în Marea Britanie, au fost descoperite vestigii ce arată că aici a staţionat iniţial o cohortă de soldaţi daci, recrutaţi după înfrângerea dacilor de către romani şi încorporaţi în armata romană, iar apoi alţi militari daci, fie urmaşi ai celor dintâi, fie noi recruţi din Dacia.
Cohorta a fost constituită curând după cucerirea Daciei – în vremea împăratului Traian, în anul 106 e.n -., iar soldaţii au fost transferaţi în provincia romană Britania, unde urme ale prezenţei lor apar curând după anul 120 e.n.
Inscripţiile găsite arată că soldaţii daci au ajutat la construirea Zidului lui Hadrian (imaginea de mai jos), iar ulterior au staţionat la fortul de la Birdoswald, unul dintre punctele fortificate de pe traseul zidului.
În două inscripţii apare reprezentat un falx – sabia curbată caracteristică dacilor, care apare şi pe Columna lui Traian.
Este impresionant felul în care soldaţii daci din Britania romană îşi păstrau cultura: la peste 200 de ani de la înfrângerea lui Decebal şi la aproape 2000 km depărtare de Dacia, încă mai reprezentau falxul pe inscripţiile lor şi dădeau copiilor nume dacice, inclusiv pe cel de Decebal. O piatră de mormânt descoperită la Birdoswald comemorează moartea a doi băieţi cu nume dacice, unul numit chiar Decebalus, care a trăit numai câteva zile, şi altul cu numele de Blaesus, mort la vârsta de 10 ani.” (English Heritage)
Nota mea (Daniel Roxin): Iată, englezii ne spun că sunt impresionați că o mână de daci (câteva mii cel mult) au fost în stare să își păstreze cultura după 200 de ani de la războaiele dintre Decebal și Traian, izolați de țara mamă, pe un teritoriu străin, asta în condițiile în care impostorii și incompetenții din mediul științific românesc încearcă să ne bage pe gât teoria aberantă că dacii din Dacia romană, chiar și cei din teritoriul neocupat de romani, și-au abandonat limba și cultura în favoarea celei romane, după 150 de ani de ocupație parțială!!! Adică, mai băbește, în timp ce dacii din Anglia și-o păstrau, dacii din Dacia Romană și dacii liberi aflați la sute de km în afara granițelor imperiului și-o abandonau. Curat murdar, fraților! Ce spuneți de asta?
Sursa: lupul dacic
Via: Descopera.ro