Alături de un coproprietar italian, Maria Necula şi soţul ei administrează o mică structură hotelieră, de tip Bed and Breakfast (B&B), aflată în inima Romei, chiar langă Vatican u aici, rezervările se fac cu două săptămani înainte, pentru că Roma e plină de argentinieni de cand Papa Francisc a venit la Vatican

Pe unde mergem prin Italia, mai găsim pe câte un roman pe care munca l-a ridicat şi el s-a ridicat prin muncă. Maria Necula, o vrânceancă prin căsătorie, născută la Ghimeş-Palanca, (localitatea despre care ştiam că reprezintă un pas important al Munţilor Carpaţi), a făcut, la rându-i, un pas mare: s-a apucat de afaceri în domeniul hotelier, în capitala Italiei. Nu mai are 20 de ani, nici 30, şi nici 40. Dar voinţa ei, ajutată de cea a soţului şi de experienţa câştigată alături de un alt român, au împins-o să se apuce mai târziu de afaceri. Când era mică, la 12 ani,  Maria ajunge la Adjud unde termină liceul şi unde îşi va cunoaşte şi viitorul soţ. Se va căsători cu un focşănean, care lucra la CFR, impiegat de mişcare la Coteşti, la fel cum şi ea va fi casieriţă la gara din Focşani, până la pensionare. Pensionarea la 50 de ani însă te plafonează, aşa că, dornică să facă ceva, Maria pleacă la ”o furie” în Italia. Adică şi-a pus ambiţia şi a vrut să vadă dacă se poate face ceva aici, la Roma Caput Mundi.

Eu de ce n-aş putea avea un hotel?

Prin 2000, se urcă în autocar cu o viză Shengen şi cu dorinţa de a rămâne doar două săptămîni la Terni, la 150 km nord de Roma. Avea acolo o prietenă care a introdus-o în câmpul muncii. Patru luni de muncă asiduă, închisă între pereţii unei case alături de o bătrână, nu i-au creat cea mai bună imagine despre traiul din Italia. Aude că în Capitală posibilităţile sunt mai multe şi mai bune şi ia trenul spre acest oraş magic. De cele două săptămâni pe care şi le propusese să le petreacă departe de casă aproape că şi uitase. Virusul emigrării o ”infectase” şi pe ea. Din 2001 până în 2005, va face curat în hotelurile din centrul Romei, din jurul gării Termini… Muncă obositoare, făcută repede şi cu conştiinciozitate. Destinul însă nu glumeşte. El e scris acolo, undeva şi Maria cunoaşte un alt vrâncean care are afacerea sa tot în domeniu: Ovidiu Burduşa. Acesta o ia la hotelul lui, dar nu o lasă numai curăţenie să facă: o pune la recepţie, îl ajută la bucătărie, la preluat comenzi, la întâmpinat clienţi şi… ”De la 1 noiembrie 2005, ne spune Maria cu satisfacţie şi admiraţie despre mentorii ei, Ovidiu şi Andreea vor fi decanii mei. Ovidiu este unul care a muncit, alături de soţia sa – Andreea, pe brânci. Dar, în acelaşi timp, este un om de afaceri strălucit, care ştie ce vrea, când şi de la cine.

”Gregorius Close To St. Peters”

Timp de patru ani, lucrează alături de el şi învaţă arta hotelieră, dar nu cu prea mare pasiune. “Acum îmi pare rău că atunci când Ovidiu voia să mă înveţe ceva pe computer eu nu dădeam atenţie”, ne spune. S-a lovit ulterior de multe lucruri pe care a avut posibilitatea să le ştie la timpul lor. În 2009, va trebui să plece pentru probleme familiale în România, unde va rămâne timp de doi ani. Până când tot Ovidiu o va chema la noua sa structură din Piazza di Spagna. Aici va lucra până la închiderea acesteia. Viaţa va merge înainte, iar Maria Necula şi soţul ei, Nicuşor Necula, vor decide în 2013 să facă ceva. Şi ce puteau mai bine să facă decât o structură hotelieră? Mai mică, dar de ajuns pentru început, mai ales că fondurile pentru deschiderea acesteia nu sunt indiferente. Se va asocia cu un italian, Alberto C., şi va căuta un loc cât mai bun, eventual cu licenţe. Aşa găseşte ”Gregorius Close To St. Peters”, o structură de 5 camere pe via Gregorio VII, la câţiva paşi în spatele statului Vatican. A fost nevoie de o  lună şi jumătate de muncă pentru a convinge italienii să o lase să facă acest tip de afacere. Nu toţi cred în potenţialul nostru. Şi-au suflecat mânecile şi s-au pus pe treabă: văruit, decorat, amenajat camere, documente… Multe sunt de făcut pentru o afacere de gen. ”Când nu ştiam, îl sunam pe Ovidiu”, ne spune fericită. Aşa a ieşit o structură hotelieră de tip B&B (bed and breakfast) gestionată de o româncă şi un Italian, care la ora actuală e plină de turişti. Italianul, activ în teorie, pentru că vine odată la săptămână, dacă e necesar. Are încredere în munca făcută de Maria şi Nicuşor şi lasă totul în seama acestora.

Nu trebuie spus NU clienţilor

Aprecierea Booking alături de o fotografiei a Papei şi una a fiului Mariei, acum bărbat în toată firea

Turiştii sunt satisfăcuţi de serviciile lor şi pragul le-a fost trecut de oameni din toată lumea: americani, canadieni, israelieni, irlandezi şi mulţi  argentinieni. ”Da, ne spune Maria, argentinieni foarte mulţi. Papa aduce mulţi turişti în Italia.” Nu e uşor să lucrezi cu oameni atat de diferiţi. “Am învăţat un lucru de la Ovidiu Burduşa (care revine în discuţie ori de câte ori e vorba de principii sau muncă): problemele clientului trebuie rezolvate imediat. Pe loc! Clienţii mei ies dimineaţa la 3? La 3 mă trezesc şi pregătesc micul dejun. Sunt familiarizaţi cu modul nostru de a fi şi se simt ca acasă. Ies în pijamale, au serviciile pe care le vor, când vor… Nu trebuie spus NU. Fiecare NU înseamnă clienţi mai puţini, oameni mai nemulţumiţi.” Structura e una cochetă, liniştită, între verdele pinilor mediteraneeni şi al… leuşteanului adus din România. Bucătăria e utilată cu tot ce trebuie, iar pe masă fructe proaspete aşteaptă doritorii. Maria e gospodină desăvârşită, aşa cum o făcea şi acasă, la Focşani. E obosită, dar fericită vrânceanca noastră, atât pentru realizarea sa, cât şi pentru aprecierile clienţilor sau cele oficiale, ale sitului booking. Celebrul site dedicat structurilor hoteliere i-a recunoscut eforturile cu un punctaj mare, iar placheta tronează la recepţie.

În contact cu oameni din toată lumea

Leuşteanul românesc creşte în ghiveci la Roma

Soţul e la cumpărături, ea tocmai primeşte turişti, aşa că o lăsăm la muncă. E ceea ce-i place să facă şi asta se vede pe chipul ei. O pasiune care te ţine treaz, activ, mereu informat şi în contact cu oameni din toată lumea care, la plecare, dacă sunt mulţumiţi, sunt cea mai mare fericire a Mariei. Singura umbră de întristare o are pentru că s-a apucat prea târziu de acest business şi că nu l-a ascultat pe Ovidiu când trebuia. Dar e bine şi acum. Viaţa e mai frumoasă când faci ceva constructiv, indiferent de vârstă.
Text şi foto: Cristi Merchea, Emigrantul.it

Sursa: ziarul de vrancea