Oamenii ajung acum realativ uşor la locuinţele lor, culmea, pe un drum asfaltat, care a fost modernizat de curând, datorită unui proiect finanţat din fonduri europene. Astfel, drumul în lungime de zece kilometri care leagă aşezarea de satul Motru Sec a fost asfaltat. Drumul este îngust şi, dacă se intersectează două maşini, cu greu au loc. Cu toate acestea, localnicii sunt mulţumiţi.

La o intersecţie cu un drumeag care urcă în munte se află casa şi moara lui Romică Barbu, sau Moraru’, aşa cum este cunoscut în toată comună, pentru că deţine o moară pe apă veche de o sută de ani, care funcţionează şi acum. Izvorul Capra, afluent al râului Motru Sec, curge prin mijlocul gospodăriei lui Romică. Apa este o adevărată comoară, pentru că este folosită atât pentru funcţionarea morii, dar şi pentru producerea energiei electrice şi adăpatul animalelor. În plus, Romică şi soţia lui consumă apă tot din izvor.

Povestea morii lui Romică

Moara pe apă funcţionează mai mult toamna şi primăvara, când debitul apei este suficient ca să pună în mişcare roţile. A fost cumpărată de bunicul lui Romică, iar, apoi, tatăl lui s-a ocupat de moară. Înainte, asigura existenţa familiei, dar acum sunt puţini care mai apelează la moara lui Romică, iar mai toţi sunt rude, vecini şi prieteni, astfel încât nu-i costă nimic să-şi macine porumbul sau grâul.

„Moara funcţionează din anul 1916. A fost cumpărată de bunic, iar tatăl meu s-a ocupat de ea, iar după moartea lui am rămas eu. A fost refăcută în anul 2000. Nu îmi aduce venituri. Oricine poate să vină şi să macine. Pâinea făcută cu grâu măcinat de la moara pe apă este mult mai gustoasă decât cea făcută cu făina de la moara electrică. Este diferenţă mare între făina cumpărată şi cea făcută de moară. Noi am folosit şi făină de la magazin şi am putut să constatăm diferenţa. Nu prea mai avem ce măcina. Este zonă montană şi nu prea se cultivă la noi grâu. Debitul apei scade pe timpul verii şi moara nu mai poate să funcţioneze“, ne povesteşte morarul.

„Noi trăim în aer curat“

Elisaveta Barbu, în vârstă de 45 de ani, nevasta morarului, era ocupată cu un fuior de lână.

Femeia ne spune că îşi asigură din propria gospodărie cam de tot ce au nevoie pentru a-şi duce existenţa: „Facem pâine, turtă, mămăligă. Are o dulceaţă deosebită. Noi trăim în aer curat. Nu e mizerie. În afară de zahăr şi ulei, nu cumpărăm altceva. Avem tot ce ne trebuie. Toarcem lână să facem o vestă de lână, ciorapi, mănuşi. Ne ducem la darac. Lâna este de la oile noastre. Iernile sunt geroase şi ne facem şi noi din timp provizii şi tot ce avem nevoie. Consumăm puţin. Doar parabolica o plătim că trebuie să vedem şi noi ce se mai întâmplă prin ţară. Pentru noi, viaţa este bună, pentru că suntem harnici. Sunt oameni care au posibilităţi , dar stau toată ziua la bar, la biliard, la remi. Nu le mai place munca“.

Sursa:cyd