E locul unde oamenii  trăiesc minimum 90 de ani, e locul unde echilibrul de aerosoli este mai bun decât la Govora, este locul unde vara plouă câte puţin în fiecare zi, este locul unde corcoduşii înfloresc chiar pe 1 martie, este cel mai frumos loc din România, este, de departe, locul unde minunile se întâmplă cu adevărat.

Firijba. Cel mai vechi sat din ţara noastră, loc care, după unii istorici, ar veni de pe vremea dacilor, mai jos de Firijba fiind satele Daia şi Meia, adică Dăeşti şi Meieni. Firijba este comoara  din mijlocul Vâlcii, satul aflat chiar în punctul geometric al axelor care străbat judeţul. Firijba l-a dat pe Dicu la NASA, copilul amărât al unei familii cu 7 fraţi, şi pe Dragoş, jurnalist la Paris Match.

Aceasta este Firijba…

Povestea începe pe malul stâng al Luncavăţului, în mijlocul comunei Popeşti. Un drum care urcă pe dealurile moi ale marginii de sat duce într-un loc de mister. Habar n-ai că, la doar 4 km distanţă, după prima pădure de stejari, se află ceva unic în România.

Se află satul tăietorilor de lemne. Satul firejurilor, al ferăstraielor, al celor care lucrau cel mai bine talpa caselor, talpa bisericilor. Primii uriaşi ai mileniului. Aici este legenda oamenilor de 2 metri, care cărau buştenii cu spinarea şi care arareori erau văzuţi coborând la lunca râului.

„Oamenii din Firijba erau aprigi. Muierile lor era vânjoase, masculine, femei care aveau o uitătură aspră. Era o comunitate extrem de închisă, de oameni ai codrilor”, se spune despre firijbeni.

La început, colibele acestora erau printre copacii din pădure. Oamenii pădurii nu lucrau la câmp. Tăiau lemne, pe care le lăsau apoi să cadă spre Luncavăţ. Asta pe la 1.500. Apoi au defrişat pe alocuri pădurea să-şi facă o mică grădină. Aşa a apărut satul din mijlocul pădurii.  Departe de restul lumii, dar, de fapt, chiar în mijlocul lumii.

Firijba devine cunoscută lumii abia după 1850, atunci când Cuza o aduce în nomenclator şi apare ca un cătun de sine stătător, care nu numără mai mult de 100 de suflete. Abia la 1900, cătunul ajunge la 150 de suflete. Atunci se decide crearea unie şcoli elementare, azi pustiită.  Tot acolo, în mijlocul pădurii. Aici a învăţat şi Dicu, cum îi spun bătrânii, cel care a ajuns mai târziu la NASA.

Azi, sunt 32 de case şi 11 famili. Restul caselor sunt părăsite. „Suntem numai babe. Toate avem peste 90 de ani. Da, ar fi o idee să ne ţină Dumnezeu încă pe atât, dar sănătoase ca acum”, spune tanti Dina, care are 91 de ani. De fapt, toţi bătrânii de aici lucrează câmpul, cară lemne şi sunt sănătoşi, nu au nevoie de doctor. Cel mai tânăr are 80 de ani.

Până jos fac cam o oră. Vin mereu cu 30 de pâini. Că e iarnă, că e ploaie. Că e zăpadă. Oamenii muncesc singuri grădinile, au, pe lângă casă, pisoi, căţei, vite şi multă linişte.

Ceva greu pluteşte în atmosferă. Aerul curat, zumzetul albinelor care au umplut corcoduşii. Aici nu se folosesc îngrăşăminte chimice. Apa vine direct din fântână. Iar cei mai mulţi prisăcari aduc albinele la Firijba. Păi o lună de pastoral în Firijba produce miere cât trei jos, în alte părţi.

Firijba este raiul Vâlcii şi al României. Este locul unde austriecii care au venit în vizită au rămas muţi.

Unic, magic, autentic, pur… au fost cuvintele celor care au ajuns la Firijba.

Azi se asfaltează drumul spre Firijba. Aici va fi satul de vacanţă al Vâlcii. Există zeci de cereri de pământ. Dar cei care vor veni aici trebuie să respecte Firijba. Pentru că acest sat a rămas aşa timp de 2000 de ani. Ar fi păcat să-l distrugem.

Mihai IONESCU

Sursa:ramnicuvalceaweek