Foto: (c) turistik.ro

Situată în sudul Europei, Albania se învecinează cu Muntenegru la nord-vest, cu Serbia la nord-est, cu Macedonia la est și cu Grecia la sud-est, Marea Adriatică și Marea Ionică la vest. Granițele sale însumează 720 km.

Albania are un relief predominant muntos (85 % din teritoriu). Există, în funcție de relief, cinci regiuni naturale: Alpii Albanezi (în nord, cu altitudini de 2.000-2.600 m), împăduriți și fragmentați de văile râului Drini (281 km), și ale afluenților săi; Munții Albaniei Centrale (vârful Korabi — 2.751 m), care coboară în trepte spre zona de munți joși Ceremeniki (în vest) și sunt traversați de râurile Mati (97 km) și Skhumbin (146 km); Depresiunea Korce (sud-est), pe valea râului Devolli, regiune joasă, bine populată, cu întinse terenuri agricole; Epirul Albanez (sud-vest), cu altitudini ce nu depășesc 2.000 m și o serie de depresiuni pe văile râurilor Vjosa și Drino; câmpia litorală (lățime maximă de 60 km), colinară în partea de nord, joasă și mlăștinoasă în centru (Myzeqe) și îngustă în sud, unde munții ajung până aproape de țărm.

Lacul Shkodra (368 kmp) este cel mai mare din Peninsula Balcanică și se află, în nord, la granița cu Serbia și Grecia, lacul Ohrid este cel mai adânc lac din Balcani (695 m adâncime) și este situat la granița dintre Albania și Macedonia, lacul Prespa (285 kmp) este situat la cea mai mare altitudine — 850 m deasupra nivelului mării și se află, de asemenea, la granița Albaniei cu Macedonia și Grecia. Clima de pe coastă este mediteraneană cu ierni umede și blânde și veri uscate.

Pe teritoriul Albaniei contemporane au existat locuitori ce făceau parte dintr-un grup pre-indo-european care ocupa coasta mediteraneană. Ilirii, care au populat ulterior teritoriul Albaniei, au făcut parte dintr-un val ulterior de invazii indo-europene.

Romanii au cucerit Iliria în anul 168 î.Hr.. După divizarea Imperiului Roman (395 d. Hr.), teritoriul Albaniei din prezent, a intrat sub jurisdicția Constantinopolului, însă din punct de vedere ecleziastic a continuat să se supună Romei până în anul 732 d. Hr., momentul trecerii sub coordonarea Patriarhiei de la Constantinopole. În momentul Marei Schisme din anul 1054, teritoriul actual al Albaniei a fost împărțit între catolici (nord) și ortodocși (sud).

Foto: (c) turistik.ro


Prin introducerea sistemului administrativ militar de către bizantini, pe teritoriul Albaniei s-au creat condițiile unui feudalism incipient și s-au evidențiat primele familii ale aristocrației militare: Balsha, Thopia, Shpata, Muzaka, Dukagjini, Kastrioti. S-au format primele formațiuni statale albaneze, sub suzeranitate bizantină, peste care s-au succedat invaziile mai multor popoare migratoare (vizigoți, huni, ostrogoți, avari), până la intrarea slavilor în Peninsula Balcanică (sec. VII — VIII).

Ulterior, timp de câteva secole, teritoriile albaneze au fost disputate de Țaratele bulgărești și de Imperiul Bizantin. În anul 1078, apare prima menționare istorică certă a albanezilor, într-o cronică bizantină.

În anul 1190, s-a înființat Principatul Arbăria, care a durat până în anul 1255. În 1271, Charles d’Anjou creează Regatul Albaniei. Alte teritorii albaneze au intrat succesiv în componența statelor sârbești, începând cu secolul al XII-lea. Regatul Albaniei s-a dezmembrat în anul 1638, constituindu-se mai multe formațiuni statale, între care: Principatul Dukagjini, Principatul Kastrioti, Principatul de Gjirokastra și Muzakaj, Principatul de Berat.

Teritoriul Albaniei a devenit parte a Imperiului Otoman în 1478, după rezistența opusă timp de câteva decenii de Liga de la Lezha, sub conducerea lui Gjergji Kastrioti Skander-beg.

La 28 noiembrie 1912, printr-o Mișcare de Renaștere Națională marcată de numeroase revolte antiotomane și de activitatea Ligii de la Prizren (1878-1881) și a Ligii de la Peja (1899 — 1900), Albania și-a declarat independența față de Imperiul Otoman.

Foto: (c) turistik.ro

Decizia de proclamare a independenței de stat a Albaniei a fost adoptată la București, la 5 noiembrie 1912, în cadrul Marii Adunări a Coloniilor Albaneze din România desfășurate la Hotel Continental, la inițiativa lui Ismail Qemali, deputat de Berat la Înalta Poartă și Luigj Gurakuqi.

Albania a devenit principat sub sceptrul lui Wilhelm de Wied, a cărui domnie a durat din 1914 până în 1925, când Albania a fost proclamată republică. Președintele Ahmed Zogu s-a proclamat Rege în 1928, sub numele de Zogu I.

În anul 1939, Albania a fost ocupată de armatele Italiei, iar regele Ahmet Zog a fost exilat, tronul fiind preluat oficial, în anul 1943, de regele Italiei Victor Emanuel al III-lea. Astfel, teritoriul albanez a devenit teatru de operațiuni în războiul italo-grec.

Ulterior capitulării Italiei în fața Aliaților, în 1943, armata germană a invadat și Albania, devenind inamicul războiului de gherilă purtat până atunci împotriva administrației italiene de către Mișcarea Națională de Eliberare (comunistă). După eliberarea teritoriului de către gherilele comuniste, în noiembrie 1944, Partidul Comunist a preluat puterea în Albania, iar în noiembrie 1945, Enver Hoxha, liderul rezistenței, a preluat conducerea.

În perioada 1945-1990, Albania a avut unul din cele mai represive regimuri dictatoriale din Europa. În perioada 1985-1991, Ramiz Alia i-a succedat lui Enver Hoxha, permițând tranziția către democrație. Astfel, la alegerile generale libere organizate în anul 1992, nou-înființatul Partid Democrat a câștigat 62% din voturi, formând primul guvern democratic din istoria contemporană a țării.

Albania este stat membru al ONU (1955), OSCE, CoE, OCEMN, SECI — SELEC, ICE, NATO (1 aprilie 2009), SEECP, RCC, SEEGROUP și al Inițiativei Adriatico-Ionice. La 25 iunie 2014, Albania a preluat de la România, Președinția în Exercițiu a SEECP. La 28 aprilie 2009, Albania și-a depus candidatura oficială de aderare la UE.

Albania este republică parlamentară, conform Constituției din 1998. Președinte ales de Parlament pe cinci ani. Primul ministru are un mandat de patru ani. Șeful statului este Bujar Nishani (învestire oficială la 24 iulie 2012).

Președintele Parlamentului deține un mandat de patru ani. Parlamentul este unicameral, compus din 140 deputați. Ultimele alegeri au avut loc la 23 iunie 2013.

Capitala și principalele orașe: Tirana (Tiranë) — cu statut special, Durrës, Elbasan, Vlora, Korçë și Shkodra. Limba oficială este limba albaneză, o limbă indo-europeană, cu puternice influențe din latină, greacă, slavă și turcă. Albaneza are două dialecte principale: gege, vorbit în nord și toske, vorbit în sud.

Ținutul ce cuprindea Tirana este înregistrat oficial de către otomani între 1431 — 1432, numărul locuitorilor fiind estimat la 7.300. În 1614, generalul otoman și conducătorul local Suleiman Pașa Bargjini, înființează o moschee (Et’hem Bey), un centru comercial și băile publice. Prezența pe ruta comercială care lega Europa de Istanbul, situează ținutul pe un loc important, până la începutul secolului al XIX-lea.

În 1807, Tirana devine capitala prefecturii Krujë-Tirana. Începutul secolului XX înseamnă acordarea Tiranei titulatura de capitală a Albaniei, în primă instanță cu nume provizoriu (1920), apoi permanent (1925). Orașul începe să fie construit sistematic, cu ajutorul arhitecților austrieci, italieni și locali. Instaurarea regimului comunist după cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat pentru Tirana un declin din punct de vedere al arhitecturii și a vieții sociale. Multe din vechile clădiri construite de către arhitecții italieni sunt demolate, în locul acestora fiind construite blocuri anoste de locuințe.

Principalele obiective turistice din Tirana sunt Muzeul Istoric Național, Galeriile de Artă Națională și Expoziția de Artă Folclorică, Palatul Culturii, care adăpostește opera, baletul și biblioteca națională.

Zidurile medievale din Durres, al doilea oraș ca mărime din Albania, duc de la turnul venețian până la amfiteatrul din secolul II î.Hr., care conține o criptă de la începutul creștinismului, cu mozaicuri rare.

Foto: (c) turistik.ro


Vlora nu este doar un mare port, ci are și o mare importanță istorică — aici s-a întrunit adunarea ce a proclamat independența Albaniei și s-a constituit primul guvern național, condus de Ismail Quemali. Drept urmare, Vlora a fost numit “Oraș — Erou”. Moscheea Muradiye a fost creată de faimosul arhitect Mimar Sinan, iar pe un deal deasupra orașului se află centrul turistic Liria.

În vechiul oraș Butrin, recunoscut încă din anul 1000 î.Hr., se pot vizita câteva situri datând din secolele I și IV, precum și Templul lui Aesculap, Nympheum, Poarta Leilor, Altarul lui Dionisus, case și băi romane, precum și Baptiserul cu mozaicuri colorate.

Foto: (c) turistik.ro

Atât Berat, cunoscut și ca “orașul celor o mie de ferestre”, cât și Gjirokastra, în sud, au fost declarate Orașe Muzeu. Muzeul Onufri din Berat, dedicat pictorului din secolul XVI și contemporanilor săi, adăpostește icoane restaurate și o biserică ortodoxă. Gjirokastra este dominat de fortăreața din secolul XII, care a fost extinsă de Ali Pasha în 1811. Aici, se află, în prezent, Muzeul Național al Armamentului, ale cărui colecții variază de la armuri medievale până la avioane americane de recunoaștere.

Mâncarea este tipic balcanică, cu influențe turcești — byrek, kofte, shish kebab. Specialitățile naționale sunt ”fergese tirane”, făcut din carne, ouă, ficat și roșii, și ”tave kosi” sau ”tave elbasani”, un fel din carne de berbec și iaurt. Deserturile includ ”oshaf”, un fel de budincă, prăjituri cu miere și fructe confiate.

Relații bilaterale între Republica Albania și România 
După proclamarea independenței Albaniei, în 1912, Albania și România au stabilit relații diplomatice, la nivel de legație, la 15/28 decembrie 1913. Din 1939, în perioada ocupației italiene, la București și la Tirana au funcționat Consulate. Relațiile diplomatice româno-albaneze au fost restabilite, la nivel de legație, la 17 martie 1948. La 30 iunie 1954, relațiile diplomatice au fost ridicate la nivel de ambasadă.

În perioada 9-11 mai 1994, a avut loc vizita oficială a președintelui Republicii Albania, Sali Berisha, la invitația președintelui Ion Iliescu. Cu prilejul vizitei, a fost semnat Tratatul de înțelegere, colaborare și bună vecinătate între cele două țări (la 11 mai 1994). Au urmat vizitele președintelui Rexhep Meidani, în perioada 6-8 decembrie 1999 și la 30 aprilie 2001, cu prilejul participării la Summit-ul pe probleme de mediu și dezvoltare durabilă în Regiunea carpato-danubiană. Președintele Albaniei, Alfred Moisiu, a efectuat o vizită oficială în țara noastră, la invitația președintelui Ion Iliescu, în perioada 13-14 octombrie 2004. Cu acestă ocazie a participat la lucrările Forumului economic româno-albanez.

Președintele Ion Iliescu a efectuat o vizită oficială, în Albania, în perioada 26-27 martie 1995. Președintele Traian Băsescu a efectuat, la 8 iunie 2010, o vizită oficială, în Republica Albania, la invitația omologului său albanez, Bamir Topi.

Președintele Traian Băsescu depune o coroană de flori la Monumentul Mama Albania situat în Cimitirul Martirilor din Tirana. 
Foto: (c) SORIN LUPSA/AGERPRES ARHIVĂ

După 1989, au efectuat vizite oficiale, în România, premierii albanezi Alexander Meksi, în perioada 17-19 iulie 1995; Ilir Meta, la 12 februarie 2000 (a participat la București, la Reuniunea la nivel înalt a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est); Fatos Nano, în perioada 19-20 noiembrie 2003 și la 6 noiembrie 2004; Sali Berisha, la 6 aprilie 2006. La 26 noiembrie 2013, premierul Albaniei, Edi Rama, s-a aflat la București, unde a luat parte la Summit-ul premierilor din Europa Centrala și de Est și China. Cu prilejul vizitei, șeful Guvernului albanez a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Victor Ponta.

La 20 februarie 2003, primul-ministru al României, Adrian Năstase, s-a aflat la Tirana, într-o vizită oficială, la invitația omologului său albanez, Fatos Nano. Premierul Victor Ponta a efectuat o vizită oficială la Tirana, în Albania, la 18 martie 2014.

Întrevederea premierului Victor Ponta (stg.) cu presedintele Republicii Albania, Bujar Nishani (dr.). 
Foto: (c) LIVIU ȘOVA/AGERPRES ARHIVĂ

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea, Doina Lecea; editor: Horia Plugaru)