Grasă de Cotnari
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Soiul Grasă de Cotnari este cultivat în podgoria Cotnari, unde, alături de soiurile românești Frâncușă, Fetească albă și Tămâioasă românească, alcătuiește sortimentul tradițional al podgoriei. Conform reputatului oenolog, prof. dr. Viorel Stoian, se consideră că, din sortimentul de Cotnari, Grasa este soiul cel mai valoros din punctul de vedere al calității.

Soiul Grasă, având un areal destul de restrâns, se cultivă îndeosebi în podgoria Cotnari și, mai recent, la Pietroasa-Buzău, în podgoria Dealu Mare, iar pe suprafețe mai mici și în alte zone viticole ale României.

Au existat mai multe opinii cu privire la originea exactă a acestui soi, dar majoritatea specialiștilor au căzut de acord că acesta provine de pe teritoriul actualei podgorii Alba-Iulia, situată în inima Daciei istorice, și că a fost cultivat încă de pe vremea geto-dacilor.

În cartea ”Metamorfozele vinului: Legende și povestiri despre vița de vie și despre vin”, acad. Gherasim Constantinescu și Adrian-Alexandru Heraru prezintă povestea care stă la baza originii acestui soi. Se pare că, după bătălia de la Baia (14/15 decembrie 1467), regele Ungariei Matei Corvin l-a invitat pe domnul Ștefan cel Mare în vizită la Alba-Iulia. Pentru că domnul Moldovei prețuia foarte mult pacea cu vecinii, acesta i-a dus în dar regelui ungar un frumos cal din vestita sa herghelie de la Hârlău. Matei Corvin a primit cu mare bucurie darul și a întins mese îmbelșugate spre a cinsti sosirea domnului Moldovei, cu bucate gustoase stropite cu cele mai alese vinuri din podgoriile de la Alba-Iulia, cunoscută drept Țara Vinului, precum și cu vinuri de Tokay. Lui Ștefan cel Mare i-a plăcut nespus de mult soiul numit Șom-Furmint, soi local, din podgoriile Alba-Iulia. Gândindu-se că pe dealurile Cotnarilor aceste soiuri pot fi poate chiar mai roditoare decât la Alba-Iulia, Ștefan cel Mare și-a exprimat dorința de a le cultiva în Moldova. Bucuros că poate mulțumi și el pentru darul primit, regele Ungariei a dat poruncă dregătorilor să-i ducă acestuia soiurile dorite. Numai că Matei Corvin nu a trimis butași din soiul Șom-Furmint, cel mai apreciat de Măria Sa, ci dintr-un soi mai puțin roditor. Nu se știe cum, dar acești butași au dat rezultate spectaculoase în noua podgorie, cu struguri mai mari și mai dulci și cu un vin mai gustos decât Furmintul. Iar acestui soi i s-a spus Grasă și, fiind cultivat la început doar acolo, este cunoscut drept Grasă de Cotnari.

Potrivit unei descrieri făcute de dr. ing. Ion Pușcă, în cartea sa ”Vechi soiuri românești de viță-de-vie”, strugurii acestui soi sunt mijlocii, cilindro-conici, uneori ramificați, cu boabe rare, care sunt ovoide, de mărime mijlocie, neomogene, cu pielița de culoare galben-verzui și cu pete ruginii pe partea însorită. Plantațiile se găsesc pe coaste însorite și bine aerisite, ceea ce favorizează soiul Grasă de Cotnari să acumuleze peste 250 g/l zaharuri. Din acest soi se obțin, de regulă, vinuri albe demidulci și dulci.

Grasă de Cotnari
Foto: (c) Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

Pielița boabelor are o alcătuire care favorizează dezvoltarea, pe suprafața acestora, a ”mucegaiului nobil”, produs de ciuperca Botrytis cinerea, mai frecvent întâlnită în toamnele calde și uscate. Ciuperca provoacă perforarea pieliței, care duce la eliminarea apei din miez și, deci, la concentrarea mustului și la înnobilarea (stafidirea) boabelor. Acest fenomen se numește “botrytizare”.

Producerea unor vinuri dulci naturale din struguri care au suferit procesul mai sus menționat necesită aplicarea minuțioasă a unei tehnologii specifice. Aceste vinuri au, în general, o tărie alcoolică situată între 11,5-12,5% vol., iar conținutul în zaharuri depășește 50 g/l. Au o aromă specifică de stafide și se caracterizează printr-o aciditate destul de ridicată, prin corpolență și onctuozitate, fiind lipsite de asprime.

Când sunt tinere, vinurile dulci de Grasă au o culoare galben-verzui și o aromă de caise uscate, de ceară de albine sau de stafide, datorată, în mare parte, mucegaiului nobil. Gustul lor amintește de cel al miezului de nucă, îmbinat cu dulceața stafidelor și cu o ușoară nuanță de migdale dulci.

Prin învechirea la sticlă, care poate dura de la câteva luni la câțiva ani, vinurile provenite din acest soi își schimbă culoarea, de la cea inițială până la culoarea aurului patinat, dobândind uneori nuanțe chihlimbarii, asemănătoare cu cele ale frunzelor de viță în timpul toamnei.

Vinuri de Cotnari
Foto: (c) Adrian CUBA / Arhiva AGERPRES

În lucrarea ”Podgoria Cotnari”, publicată în 2006 de un colectiv de specialiști coordonat de acad. V.D. Cotea, regăsim următoarea prezentare: ”Grasa de Cotnari este vinul cel mai nobil și cu cel mai durabil ecou în rândul consumatorilor avizați din țară și din străinătate. […] Când este tânăr, acest vin are o culoare galbenă cu reflexe verzui; cu trecerea timpului, culoarea virează în cea a aurului patinat, pentru ca mai târziu, când vinul este încărcat de ani, să apară nuanțe chihlimbarii, asemănătoare culorii de toamnă a frunzelor de viță-de-vie. Aroma, similară întrucâtva cu cea a stafidelor și împlinită în ani cu cea a substanțelor produse de putregaiul nobil, amintește de aroma caiselor uscate sau a cerii de albine. Gustul este complex, părând că îngemănează în el miezul de nucă cu dulceața stafidelor, dar și cu o nuanță fină de migdale amare”.

Potrivit prof. dr. Liviu Dejeu, în cartea ”Vinul și sănătatea”, Grasa de Cotnari, fiind un vin demidulce sau dulce, se asociază, de regulă, cu deserturile, servite la sfârșitul mesei. Grasa de Cotnari, dar și Grasa de Pietroasa se consumă alături de prăjituri, torturi, clătite, papanași, cremă de zahăr ars, ștrudele, plăcinte, specialități de înghețată, dar și cu salată de fructe, cu nuci sau cu migdale. De asemenea, în afară de deserturi, Grasa de Cotnari face o bună companie și cu preparate tradiționale, precum cârnați de Pleșcoi, cârnați oltenești, ghiudem, salam de Sibiu, perișoare cu smântână și mărar. În ceea ce privește preparatele culinare specifice sărbătorilor de Paște, Grasa se armonizează foarte bine cu cozonacii, cu poalele-n brâu și cu pasca.

Grasa de Cotnari se bucură de numeroase aprecieri în literatură. Printre rândurile dedicate soiurilor românești de vin, poetul Vasile Militaru își exprimă admirația și față de Grasa de Cotnari: ”Pe-un pahar de ‘Grasă de Cotnari’/ Și pe-o friptă prepeliță trasă,/ Cu împărații lumii cei mari,/ N-aș schimba a mea masă!”. Iar renumitul epigramist Păstorel Teodoreanu spunea: ”Te uiți când torni așa-n neștire/ Cotnar burtosului sprițar,/ Că numai omului subțire/ Îi place Grasa…de Cotnar!”

Grasa de Cotnari face parte din sortimentul podgoriei Cotnari, alături de alte trei soiuri autohtone: Fetească albă, Frâncușă (sau Țârțâră) și Tămâioasă românească (denumit aici Busuioacă de Moldova). De asemenea, soiul Grasă este folosit în producerea vinului-sortiment de Cotnari, într-o proporție de 35%, alături de Fetească albă, cu 35%, Frâncușă, cu 20%, și Tămâioasă românească, cu 10%. Așa cum spunea același Păstorel Teodoreanu, cunoscut prieten al Cotnarilor: ”Ce-i un voinic fără picioare?/ Ce-i un poet fără de har?/ Ce-ar fi pământul fără soare,/ Moldova, fără de Cotnar?”

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)