Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Nu se cunoaște cu exactitate data întemeierii satului, dar izvoarele istorice, cele care s-au păstrat datorită conjuncturilor și intereselor personale de-a lungul timpului, dau o atestare documentară din primii ani ai mileniului al doilea.

Aceste izvoare dovedesc și că meleagurile venețiene din zonă au fost locuite și în primul mileniu, doar că nu s-au păstrat urme arheologice sau cel puțin nu au fost descoperite.

Ioan Cavaler de Pușcariu, jurist, om politic, istoric, memorialist, filolog și poet, fost pretor (șef al administrației și al poliției) al Veneției de Jos, copiază și interpretează un text latin scris cu caractere chirilice de pe o lespede de piatră găsită în casa unui localnic, Ionașcu Mone(a), scrisă cu multe greșeli: “A trăit Grigore cel de’ntîiu Venețianu în anul Domnului 1185 (…)”.

În 1901, Ioan Cavaler de Pușcariu a ținut un discurs la Academia Română din București, unde a arătat că Radu Negru (1185-1216) a donat vistierului său (un fel de ministru de finanțe) Grigorie Venetuș, adică Venețianu, moșiile aflătoare în patru văi, respectiv Valea Veneției, Părăul Sărat, care astăzi se numește Sărata, Valea Comănii și a Cuciulății. Din aceasta se poate deduce foarte ușor că în zonă a existat și o populație care să cultive pământurile, să îngrijească vitele și să “pădurească”.

Deci, au existat și așezări omenești, fie și primitive, a declarat pentru AGERPRES, preotul satului Veneția de Jos, Alex Socaciu.

Aceeași lespede de piatră este amintită și de călugărul, istoricul și filosoful Ioan Inocențiu Samuil (Micu-Klein), (1692-1768), în cartea sa transmisă doar în manuscris, “Istoria Țării Românești și a Moldovei”.

Istoricul Nicolae Densușianu afirma în cartea sa, “Dacia Preistorică”, faptul că Veneția de Jos a fost înființată de către o colonie de romani colonizați în Dacia, în vecinătatea geților. Aceștia se numeau veneti sau vineti.

Atât binecunoscuta metropolă Veneția din Italia, cât și frumosul sat Veneția din Țara Făgărașului, ar avea practic aceeași origine.

Un argument solid în menținerea acestei ipoteze îl reprezintă și o descoperire arheologică întâmplătoare pe teritoriul satului, făcută în anul 1965. “Este vorba despre o monedă romană imperială, bătută la Tomis, datată în secolul II-III”, mai precizează părintele Alex Socaciu.

Despre numele satului există și o variantă a lingvistului Alexandru Graur și anume că denumirea de Veneția provine de la vinețeală. Vinețeala, este de fapt, un praf albastru care se adaugă în var la spoitul caselor și care dă pereților culoarea vânătă albastră.

Veneția de Jos a fost de-a lungul timpului un important centru administrativ și cultural, aici existând o primărie, o judecătorie, perceptorat, notariat, bancă ce deservea satele din răsăritul Țării Făgărașului și până la Târnava Mare, protopopiat unit, post de jandarmi, post de pompieri, ocol silvic, două școli confesionale (ortodoxă și unită), stațiune balneară cu ape cloruro-sodice-iodo-bromurate și nămol feroginos.

Băile de la Veneția au existat până în anul 1950, dar construcțiile au fost lăsate în paragină și s-au deteriorat de-a lungul timpului. Din cele mai vechi timpuri, resursele naturale cele mai importante ale Veneției au fost pădurile și piatra de var.

Locuitorii au cultivat pământul, au crescut animale și făceau negustorie cu produsele muncii lor. Vicisitudinile vremurilor din urmă, în special epoca comunistă și cea post-comunistă, au făcut ca viața satului Veneția de Jos să decadă.

Așa se face că sediul administrativ a fost mutat la Rupea și la Șercaia, iar în urma revoltei venețienilor din cauza falsificării alegerilor de către comuniști, în 1946, conducerea comunei să fie mutată în satul Părău, unde se află și în prezent.

În timpul regimului comunist, populația satului a migrat spre orașele învecinate, în sat rămânând mai mulți oameni în vârstă care au lucrat la C.A.P, asta pentru că pământurile, animalele, pădurile le-au fost luate de statul comunist.

Nu puțini au fost cei care s-au opus colectivizării și care s-au descurcat pe cont propriu, fără niciun ajutor de la stat. Astăzi, acești bravi ai neamului reprezintă parte din familiile cele mai verticale și cele mai bine văzute în comunitate, susține sursa citată.

În prezent, majoritatea populației active a satului este plecată la muncă în Italia, Spania sau Germania, media de vârstă a satului fiind foarte ridicată, existând doar o grădiniță și o școală cu clasele I-VIII, inclusiv cea pregătitoare, doi învățători, dintre care unul este navetist, la fel ca și toți ceilalți profesori.

Comuna Părău de care aparține satul Veneția de Jos mai are în componență satele Veneția de Sus, Grid și Părău. Populația comunei, care se află la o distanță de 60 de km de reședința de județ și de 19 km de municipiul Făgăraș, are 2.048 de locuitori.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)