Despite investment conditions being seen rather negatively, the overall picture is positive and Romania is still a viable option for German investors. Thus, according to a press release, participants in the Conjecture Questionnaire for Eastern and Central Europe conducted by the Romanian and German Chamber of Commerce and Industry (AHK Romania) were satisfied with the location of the investment. 83% of participants would choose Romania again as place of investment, even though the percentage was lower compared to last year (2012: 89%).
“This shows that, despite problems, business people’s expectations are being met, so committing to Romania is worth it”, Sebastian Metz, General Manager of AHK Romania stated. According to the conjecture questionnaire, the most appealing investment location in Eastern and Central Europe is Poland, followed by the Czech Republic. Before this year, the Czech Republic had been dominating the ranking since 2006. Companies criticised Romania, sometimes very harshly, but German investors said they would not renounce this place of investment. Our country has dropped one place in the eye of investors, compared to last year and is currently 11th among 20 countries that participated in the questionnaire.
The trade volume between Romania and Germany was reported at approximately EUR 18 billion last year, according to AHK Romania data. At the end of last year, Germany was third in foreign investments, with 19.000 German share capital companies, the equivalent of EUR 4.43 billion.
“We hope that the current government, that owns parliamentary majority, will meet these challenges from a pragmatic, sustainable and consistent standpoint”, the General Manager of AHK Romania stated. Expectations concerning the situation of companies for this year are mostly positive. Even if the number of positive evaluations has decreased compared to last year (2013: 36%, 2012: 42%), half of the companies estimate that the situation will improve this year (2012: 46%). Over one third of the participants in the questionnaire want to invest more and hire personnel, while only 14% are thinking of personnel reductions, which proves that German investors are contributing to investments and creating job opportunities. Approximately 30% are expecting an improvement in the opportunities for every branch and only 19% expect the situation to worsen in their branch. Last year, only 17% of participants believed the situation in their branch would improve, while 15% believed it would worsen.
Companies included available human resources among the most important investment criteria. Labour market conditions ranked high among the investment selection criteria and these include a combination of costs, qualifications and productivity, in addition to reduced workforce costs. According to the majority, the costs and productivity ratio is good, which offers German companies a reason to be active in Romania. According to the questionnaire, a lot of catching up must be done in the field of professional training. The personnel usually meet company requirements and the business environment is considered to be satisfactory, but the political and economic framework conditions were seen negatively by German companies. 27% of the companies are extremely dissatisfied with access to financing sources (2012: 19%). The infrastructure is another topic on which 52% of participants stated they were dissatisfied (2012: 32%).
Most companies want the euro currency to be introduced in Romania (52%), but the percentage has decreased considerably compared to previous years. In 2009, over 80% of the participating companies believed it was necessary to switch to euro currency.

Sources: Nine O’Clock

AHK România: Costurile şi productivitatea determină firmele germane să activeze în România

Una dintre preocupările potenţialilor investitori, dar şi pentru firmele germane deja prezente în România, este de câţiva ani disponibilitatea forţei de muncă calificate şi, legat de aceasta, formarea profesională. După 1989, România nu a investit aproape deloc în formarea profesională, iar investitorii germani au atras adeseori atenţia că sistemul românesc de învăţământ are o mare lacună prin lipsa sistemului formare profesională la nivelul preuniversitar, semnalează AHK.

Prin Ordonanţa nr. 3168/2012 pentru aprobarea metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului profesional de doi ani s-a creat o bază legală pe care se poate construi mai departe. Este vorba despre formarea profesională orientată spre practică, pentru a corespunde cererii de pe piaţa locală în strânsă colaborare cu mediul economic şi cu instituţiile statului. Scopul este de a sigura disponibilitatea forţei de muncă calificate şi, în acelaşi timp, de a oferi tinerilor o perspectivă mai bună pe piaţa muncii.

‘România îşi poate asigura, prin construirea unui asemenea sistem, un avantaj ca amplasament investiţional, astfel ca firmele să aibă la dispoziţie personal bine calificat’, se arată în Raportul de Conjunctură 2013 al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană

Potrivit Raportului, mai sunt multe de făcut, mai ales în ceea ce priveşte infrastructura, sistemul de impozitare, accesul la fonduri structurale, sistemul de învăţământ, transparenţa la licitaţiile publice, predictibilitatea, corupţia.

Astfel, 27% dintre companiile germane chestionate sunt foarte nemulţumite de accesul la finanţare (în 2012, ponderea acestora era de 19%). În legătură cu infrastructura, 52% din respondenţii la chestionarul AHK România s-au declarat foarte nemulţumiţi (în 2012: 32%).

Gradul de mulţumire al companiilor germane a înregistrat un regres şi referitor la transparenţa licitaţiilor publice, predictibilitatea politicilor economice, corupţie, stabilitate socială şi politică.

‘Majoritatea firmelor germane prezente în România ar alege tot România ca amplasament investiţional, ţara noastră rămâne deci atractivă pentru firmele germane. Dar mai sunt multe de făcut, pentru a face acest amplasament investiţional şi mai atractiv, pentru că, în cazul mai multor factori, evaluarea ţării, mai ales în comparaţie cu celelalte state din Europa Centrală şi de Est, evoluţia nu a fost mulţumitoare. Sperăm ca actualul Guvern, care deţine majoritatea parlamentară, să rezolve provocările în mod pragmatic, durabil şi consecvent’, a declarat directorul general al AHK România, Sebastian Metz.

Referindu-se la amplasamentul investiţional, 83% dintre cei chestionaţi au afirmat că ar opta din nou pentru România, dar cu un an în urmă cei care ar fi făcut aceeaşi alegere aveau o pondere de 89%.

‘Acest lucru arată că, în ciuda unor probleme, aşteptările oamenilor de afaceri sunt îndeplinite, astfel că angajamentul lor în România este de succes şi merită’, a comentat Sebastian Metz.

Aşteptările companiilor pentru anul în curs sunt în majoritate pozitive. Chiar dacă numărul celor care apreciază situaţia lor ca fiind bună a scăzut faţă de anul trecut (2013: 36%, 2012: 42%), jumătate dintre companii estimează că situaţia în 2013 se va îmbunătăţi (2012: 46%).

Peste o treime dintre cei chestionaţi doresc să investească mai mult şi să angajeze personal, doar 14% se gândesc la o reducere de personal, ceea ce dovedeşte că investitorii germani vor contribui la realizarea de investiţii şi crearea de locuri de muncă.

În ceea ce priveşte perspectivele fiecărei branşe pentru 2013, circa 30% se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiei, doar 19% văd o înrăutăţire a situaţiei din branşa lor. Anul trecut doar 17% dintre cei intervievaţi au fost de părere că situaţia din branşa lor se va îmbunătăţi, în timp ce 15% considerau că situaţia se va înrăutăţi.

Cele mai multe firme (52%) doresc introducerea monedei euro în România, dar ponderea acestora a scăzut mult faţă de anii trecuţi. În 2009 peste 80% dintre firmele participante la chestionar vedeau necesară trecerea la moneda unică europeană.

Cel mai atractiv amplasament investiţional din regiunea Europa Centrală şi de Est este, conform, chestionarului de conjunctură din acest an, Polonia, care a surclasat Cehia, lider al clasamentului din 2006 încoace. Pentru România, firmele au dat răspunsuri cu precădere critice, uneori chiar foarte critice, dar investitorii germani nu ar renunţa la acest amplasament investiţional. România a coborât un loc în ochii investitorilor faţă de anul trecut, aflându-se în prezent pe locul 11 din 20 de ţări participante la chestionar.

Chestionarul de conjunctură a fost efectuat pentru a opta oară de către Camerele de Comerţ bilaterale din 16 ţări din ECE şi furnizează informaţii complete pentru potenţiali investitori, dar şi pentru politicile economice.

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană a chestionat 153 de firme, iar răspunsurile oferă o privire de ansamblu generală despre experienţele şi aşteptările firmelor germane în România. Majoritatea firmelor chestionate provine din servicii (43%) şi industria prelucrătoare (23%), urmate de comerţ (20%), construcţii (10%), alimentarea cu energie şi apă (4%).

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, înfiinţată în septembrie 2002, numără în prezent circa 530 de firme membre şi este cea mai mare cameră de comerţ bilaterală din România. AHK România susţine firmele germane la intrarea lor pe piaţa românească şi, în egală măsură, este partener pentru companiile româneşti interesate de piaţa germană.

Sursa: economica 

Rezervele totale de lignit din Oltenia ar valora, după preţurile actuale, circa 400 de miliarde de euro, însă doar o treime din rezerve pot fi valorificate profitabil

Rezervele geologice de lignit disponibile la Compania Lignitului Oltenia, integrată înComplexul Energetic Oltenia, sunt estimate la circa 20 de miliarde de tone ceea ce, considerând un preţ actual al tonei de circa 20 de euro, ar însemna rezervele totale evaluate la circa 400 de miliarde de euro. În realitate, însă, exploatabilă ar fi maxim o treime din cantitatea amintită, după cum precizează Ion Petroniu, director de Dezvoltare la CEO. Ceea ce plasează zăcământul din Oltenia la o valoare de circa 130 de miliarde de euro. Aceasta este, însă, o apreciere bazată pe preţurile actuale ale lignitului. Este foarte greu de estimat cu cât se va modifica preţul cărbunelui în următorii ani ori decenii.

„Din total rezervă geologică, doar spre 30% este exploatabilă. Sunt zăcăminte de suprafaţă, mai uşor de exploatat, deci mai ieftine, şi sunt cele de adâncime care sunt greu de exploatat, scumpe, nu are sens să le exploatezi. Tendinţa, pe termen mediu, este de scumpire a tonei de lignit pentru că şi MWh produs în termocentralele pe cărbune devine, în timp, mai scump”, ne-a explicat Petroniu.
În fiecare an, dintr-un consum mediu la nivel naţional de 50-60 de TWh, circa 20 TWh vin din termocentralele pe cărbune. Odată cu avansul surselor de energie „verzi”, ponderea termocentralelor în total producţie scade. Totuşi, odată ce subvenţionarea energiei regenerabile va înceta, energia termo va fi din nou la mare căutare, cu efect direct şi asupra preţului lignitului, arată oficialul CEO.

În prezent, termocentralele pe cărbune sunt într-o situaţie ingrată. Preţul energiei a scăzut cu circa 20-30% faţă de anul trecut din cauza intrării masive pe piaţă a energiei „verzi” ieftine, astfel că sunt puse în situaţia de a vinde aproape de preţul de producţie. „Salvarea” termocentralelor vine din livrările pe piaţa reglementată unde statul, prin Agenţia de Reglementare în Energie, a impus un preţ de achiziţie al energiei termo care să acopere costurile de producţie şi să lase şi o marjă de profit.

Minele de huilă din Valea Jiului şi cele de lignit din Oltenia alimentează termocentralele reunite în Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Energetic Oltenia. Împreună, cele două complexuri reprezintă cel mai mare producător de electricitate din România şi principalul factor de echilibru al sistemului atunci când e secetă, nu bate vântul sau se întrerupe din funcţionare unul din cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, cum s-a tot întâmplat în ultimul an.

România exploatează lignit din 1957. De atunci, circa 1 miliarde de tone au fost scoase din pământ pentru a fi arse în termocentrale.
Lignitul este un cărbune natural de calitate inferioară care este folosit drept combustibil sub formă de brichete. Are o putere calorifică superioară mai mică decât a huilei.

Complexul Energetic Oltenia exploatează circa 32 de milioane de tone de lignit anual. În prezent, este în discuţii cu mai multe companii germane care ar vrea să cumpere circa 2,5 milioane de tone de lignit, însă aceste discuţii nu au duc însă la niciun rezultat.

Autor: | Florin Cojocaru | ECONOMICA.net

Cartea va fi prezentată de prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, decanul Facultăţii de istorie a Universităţii din Bucureşti, despre volum şi autorul său, una şi aceeaşi persoană cu directorul Muzeului de Arheologie Callatis, cercetătorul care a iniţiat acţiunea de recuperare a papirusului, de la Moscova, încă din anul 2009, va vorbi şi poeta Emilia Dabu.

Volumul descrie pe larg evenimentul descoperirii papirusului de către arheologii români în 1959 şi motivele pentru care a fost trimis la Moscova, în urmă cu peste o jumătate de secol. Autorul vorbeşte şi despre colaborarea avută cu cercetătorul dr. Ion Pânzaru, alături de care a depus efortul de identificare şi recuperare a papirusului de la Centrul de restaurare ştiinţifică “I.E. Grabar”, din Moscova, pe 22 august 2011.

Ultima parte a lucrării prezintă încercările cercetătorilor ruşi şi români de descifrare a textului scris pe papirus, câteva concluzii şi bibliografia utilizată, imagini cu literele descifrate pe fragmentele de papirus, documentele ce au stat la baza repatrierii artefactului şi scrisoarea prof.univ.dr. Evghenii Iarovoi, de la Universitatea Regională de Stat din Moscova, adresată unor instituţii ale statului român.

Lucrarea, cuprinzând 112 pagini, este publicată la Editura CallasPrint. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Sursa: financiarul

‘Vin şi femei cu sterilitate să se trateze, dar noi avem o glumă pe care le-o spunem: să ştiţi că nu-i destul numai apa!’, a spus, pentru AGERPRES, primarul comunei Tinca, Teodor Coste.

De când Băile Tinca au fost cumpărate de Alexandru Hodiş, localnic din satul Gurbediu, plecat timp de peste trei decenii în SUA, Băile au fost renovate şi, practic, renăscute. De aproape trei ani, fluxul de oaspeţi la tratament este la capacitate, aproape tot timpul anului.

‘Băile Tinca sunt brandul nostru, cartea noastră de vizită cu care ne mândrim,’ spune primarul Coste, cel care i-a înmânat recent lui Hodiş titlul de cetăţean de onoare. În straie de sărbătoare, comuna Tinca şi-a aniversat, în 28 iulie, 675 de ani de la atestarea documentară.

În vârstă de 75 de ani, Alexandru Hodiş este azi proprietarul staţiunii Băile Tinca. Pe o suprafaţă de 17 hectare, într-o zonă plină de păduri şi cu aer curat, situată pe malul Crişului Negru, americanul român a renovat cele două hoteluri mai mici, baza de tratament, restaurantul, a amenajat parcurile. Hotelul Parc oferă acum 36 de camere cu câte două locuri, la două şi trei stele, cu mobilier de bună calitate, televiziune prin cablu, telefon şi frigider. Secţiile de electroterapie şi termoterapie sunt dotate cu aparatură medicală performantă.

‘Am adus acasă toată agoniseala mea de peste hotare,’ spune Hodiş. El povesteşte că înainte de anii ’80 a avut o chemare din Kirtland, Ohio, dar abia în 1982 a primit acceptul să plece în America. Era tâmplar. Şi-a luat soţia şi cei cinci copii minori care aveau atunci între patru şi 16 ani şi-a plecat în necunoscut.

‘Am stat trei săptămâni în Italia, în cantonament, apoi ni s-a dat drumul să plecăm în America. Acolo ne-a preluat o organizaţie de ajutorare care ne-a asigurat o vreme casa şi masa până mi-am găsit de lucru. Am lucrat în construcţii până într-o zi când am căzut de pe acoperiş. Atunci a trebuit să fac o pauză şi-am început să mă gândesc mai bine la rostul meu şi al familiei în acea ţară străină,’ mărturiseşte omul.

Între timp, băiatul lui cel mare reuşise să se angajeze ca fashion designer la celebra firmă Levis din Los Angeles. Îndemânarea în lucrul cu lemnul dobândită la Gurbediu l-a ajutat pe bătrânul Hodiş să fie şi el acceptat de firma la care lucra băiatul. ‘De câţiva ani buni fac mobilă pentru prăvăliile Levis din LA,’ spune el.

Cu banii strânşi peste hotare, Alexandru Hodiş a venit acasă şi a cumpărat staţiunea Băile Tinca. ‘În urmă cu 15 ani, staţiunea era complet distrusă. Am plătit 300.000 de euro şi-am început să dăm drumul reconstrucţiei,’ îşi aminteşte americanul plecat din sat.

Dintre toţi cei cinci copii ai familiei Hodiş, Sorin a decis să rămână definitiv în ţară. ‘Eu nu mai plec în America. Rămân la Tinca. Am foarte mult de lucru aici, acum începem să refacem turnul vechi, să reconstruim pavilionul doi. Vreau să fac o bijuterie din staţiunea acesta,’ zice tânărul cu optimism.

Potrivit managerului staţiunii balneoclimaterice Tinca, ing. Traian Damşe, staţiunea dispune de trei izvoare cu ape minerale bicarbonatate, calcice, magneziene, sodice, carbogazoase. Zăcământul Tinca a fost descoperit în anul 1884, prin sonda existentă şi astăzi (“Sonda Veche”), cu adâncimea de 270 de metri.

Baza de tratament dispune de vane cu apă minerală pentru cura externă şi instalaţii moderne de electro-termoterapie, masaj, kinetoterapie etc. pentru diversele tratamente. Istoria băilor se întinde mult în timp, fiind funcţionale încă de prin anii 1930-40, când pe lângă tratamente era şi în folosul comunităţii.

Unul dinte localnicii tincani, Olah Carol, a mărturisit că apa băilor a făcut parte din viaţa sa din fragedă pruncie. “Eu am crescut în apă minerală. Ţin minte că în fiecare sâmbătă mergeam cu familiile la băile comunale şi pentru 5 lei ni se dădea o cabină de baie cu două, patru sau şase locuri, unde ne făceam baia generală. Pe atunci nu erau facilităţile de azi, cu băile de acasă,” şi-a amintit bărbatul.

Pentru cura internă, în staţiune sunt amplasate trei buvete cu apă minerală, dar de la această sondă mai este dirijată o conductă în afara staţiunii, cu mai multe puncte de alimentare pentru consumul populaţiei locale şi al turiştilor ocazionali. În timp, aici a funcţionat şi o staţie de îmbuteliere a apei minerale, actualmente făcându-se eforturi de S.C.T. Crişul S.A. Tinca, ce exploatează zăcământul hidromineral, pentru punerea acestei staţii în funcţiune.

Probele recoltate şi analizate de către Institutul de Medicină Fizică şi Balneoclimatologie şi Recuperare Medicală în anul 1996 atestă faptul că apele minerale terapeutice şi termominerale de la Tinca sunt bune inclusiv pentru femeile care vor să aibă copii. La Băile Tinca sunt tratate eficient afecţiunile ginecologice, în special sterilitatea secundară şi afecţiuni inflamatorii ale anexelor. De asemenea, se pot trata afecţiuni ale tubului digestiv (gastrita cronică hiperacidă, ulcere gastrice şi duodenale, colite cronice nespecifice, constipaţia cronică); afecţiuni hepato-biliare (dischinezia biliară, colecistita cronică necalculoasă sau calculoasă, stări după ficat operat, hepatită cronică, pancreatită cronică); afecţiuni metabolice şi de nutriţie (diabetul); afecţiuni asociate (reumatisme degenerative şi articulare, afecţiuni neuro­logice periferice; cardiovasculare, afecţiuni ale rinichiului şi căilor urinare, boli profesionale).

Pe perioada verii, staţiunea Tinca atrage numeroşi vizitatori, fie pentru tratament, fie pentru petrecerea timpului liber, la vânătoare sau pescuit. Pasionaţii de vânătoare sunt aşteptaţi la Cabana de la Goronişte – Gurbediu, iar cei cărora le place să pescuiască au această posibilitate pe malurile Crişului negru, care traversează localitatea.

Staţiunea balneoclimaterică permanentă Tinca este situată în judeţul Bihor, în Câmpia Crişurilor, pe malul drept al râului Crişului Negru, la o distanţă de 37 de kilometri de Oradea şi 25 de kilometri de Salonta. În cursul lunii mai, principala atracţie o constituie Poiana Narciselor din cantonul Goronişte – Gurbediu, atât localnicii, cât şi vizitatorii făcând drumeţii în această zonă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Sursa: Financiarul

“TOTUL A FOST ÎNTÂMPLĂTOR. PĂRINŢII MEI AU EMIGRAT ÎN AUSTRIA ATUNCI CÂND EU ERAM FOARTE TÂNAR, PRACTIC M-AM TREZIT ACOLO. După liceu am avut un job de scurtă durată pentru ca apoi să ajung la VA Intertrading. La început am fost pe partea de execuţie a contractelor, iar din 2008 am intrat în trading desk (biroul de tranzacţionare – n.red.)”, îşi începe povestea Mihai Csabai.

Austriecii de la VA Intertrading, companie ce are în acţionariat grupul Voest Alpine şi Raiffeisen, i-au dat pe mână tânărului trader piaţa de achiziţii de cereale şi seminţe oleaginoase din România, iar ca ţintă Egiptul, o miză de două miliarde de euro pe an, având în vedere că guverul de la Cairo este cel mai mare importator de grâu la nivel mondial, iar marile multinaţionale din această industrie văd această piaţă, şi în general regiunea nordului Africii, ca pe un adevărat El Dorado. „Cred că m-au ales pentru piaţa românească şi pentru că vorbeam limba”, explică Csabai.

Deşi universul comerţului şi tranzacţiilor pe burse cu materii prime agricole nu este la fel de intens cum este cel al pieţelor de capital, iar aici traderii nu se „sting” la fel de repede, Mihai Csabai admite că telefonul său este tot timpul conectat la mişcările din pieţe şi că este tot timpul atent la direcţia în care merge piaţa, la deal-urile importante sau la ştirile venite din marile centre de producţie agricolă precum Statele Unite sau Marea Neagră.

„Presiunea este foarte mare. Zi şi noapte sunt cu ochii în cotaţii. Este posibil să ai o anumită poziţie în piaţă şi lucrurile să meargă într-o direcţie total opusă faţă de cea pe care ai estimat-o, astfel că trebuie să te mişti repede şi să găseşti o soluţie.”

Evită să vorbească în cifre foarte clare despre câştigurile sau pierderile pe care le-a marcat, dar recunoaste că victoriile au fost mai multe decât eşecurile. Partea goală a paharului şi intrarea „pe roşu„ nu sunt uitate, iar Csabai subliniază că cea mai usturătoare înfrângere a fost pariul pe porumb în ultimele luni ale anului trecut. Cu o producţie în scădere în mai toate centrele mari de producţie din economia mondială, toţi jucătorii au sperat că preţurile vor exploda, dar creşterea nu a mai apărut. În consecinţă, mulţi actori din piaţa cerealelor au fost prinşi de industrie pe poziţii greşite astfel că pierderile nu au întârziat să apară. „Câştigurile se fac greu în piaţă atunci când este volatilitate mică. De când cu criza financiară nu cred că vom mai vedea un an cu volatilitate redusă”, spune Csabai.

Pe bursa mondială a cerealelor diferenţa dintre profit şi pierdere poate apărea în câteva secunde şi după numai o decizie, dar Mihai Csabai notează că aproape totul depinde de puterea de anticipaţie a omului din spatele calculatoarelor, dar şi de informaţiile din piaţă pe baza cărora sunt fundamentate deciziile.

“ESTE FOARTE GREU SĂ FACI AFACERI DOAR PE «FEELING», DAR ŞI SĂ FACI AFACERI DOAR PE BAZA CIFRELOR. Importante sunt preţul zilei, evoluţia din ultimele zile şi ce vezi tu că o să se întâmple.” Pentru a se acoperi şi pentru a se proteja în faţa riscurilor la care este supus în permanenţă domeniul, traderul şi-a construit un sistem din care „stoarce„ în fiecare dimineată informaţiile pentru sesiunea de tranzacţionare.

   Autor: Gabriel Razi

Sursa: Business Magazin

 O investiţie de cinci milioane de euro în domeniul vinurilor nu produce profit decât după ani buni. Via trebuie să ajungă la maturitate, iar vremea are un rol important. Oenologul Aurelia Vişinescu se aşteaptă ca 2013 să fie un an bun, ca vânzări, profit şi recoltă.

  Piaţa vinului, cu o valoare anuală estimată de 350 de milioane de euro pe an, a atras interes din partea mai multor antreprenoare.

OANA BELU

Controlează Domeniile Ostrov, firmă care a înregistrat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de 7,5 milioane de lei, în creştere cu peste 20% faţă de perioada similară a anului trecut. Podgoria Ostrov se întinde pe 1.300 de hectare. Alături de viţă-de-vie, compania mai deţine 500 de hectare cu pomi fructiferi şi 200 de hectare cultivate cu legume.

LUCHI GEORGESCU

Deţine afacerea Vincon, unul dintre cei mai mari producători de vin pe pe piaţa autohtonă. Cu o cifră de afaceri anuală ce se plasează în jurul a 30 de milioane de euro, compania are în portofoliu mărci ca Jad, Mioriţa sau Dorobanţ şi vinuri ca Beciul Domnesc, Comoara Pivniţei, Casa Vrancea 1949 sau 7 Păcate. Vincon are circa 2.000 ha în podgoriile Coteşti, Odobeşti, Panciu şi Huşi.

AURELIA VIŞINESCU

“Coordonez în detaliu producţia vinului, mai puţin via, pe care doar o supervizez”, spune Aurelia Vişinescu, oenolog care a fondat propria afacere, Domeniile Săhăteni. Face vinuri, spune ea, de 20 de ani, iar viaţa a dus-o în această direcţie: a crescut la 50 km de Bucureşti, „voiam flori şi am ales să studiez horticultura„. Era în anul doi de facultate când a venit Revoluţia; ar fi vrut să renunţe atunci la studii, dar a descoperit ce-i plăcea cel mai mult: viticultura, „pentru că este foarte multă ştiinţă în vin„. În plus, a ajuns să lucreze în oenologie, o adevărată şansă, după cum recunoaşte chiar ea, „pentru că majoritatea femeilor lucrau în laborator„. A lucrat în cadrul mai multor firme de profil, dar, „ca orice oenolog, visam să am propria vie şi să fac vinul aşa cum îmi doream”.

A lucrat în Africa, în Australia, dar nu-i place deloc în străinătate, departe de familie. „Am stat trei luni în Africa de Sud şi tăiam zilele de pe calendar; am plecat la aeroport cu 3-4 ore mai devreme pentru că nu mai aveam răbdare.” A cunoscut viile din toată ţara, dar a ales să investească în zona Dealu Mare, care se întinde pe teritorii din Prahova şi Buzău. „Pura întâmplare face ca Săhăteni să fie şi locul în care am produs primul vin, în 1993.„ Zona are cea mai mare densitate de crame, „numai pe străduţa noastră fiind cinci crame funcţionale şi încă două în plan”.

În acest moment, firma se autofinanţează cap-coadă, dar antreprenoarea spune că anii de început au fost foarte grei. „Au fost momente când dădeam cu capul din grindă în grindă, dar nu m-am gândit niciodată să renunţ. Cred foarte mult în mine şi asta m-a ajutat să nu renunţ.” Deţine jumătate din acţiunile firmei, partenerul fiind un membru al familiei despre care spune că îi „datorează acest start-up„, pentru că a asigurat finanţarea acestuia. Cinci milioane de euro este pragul la care a ajuns suma investiţiilor, incluzând două proiecte cu bani europeni pentru dezvoltarea cramei, în valoare de 1,3 milioane de euro. „Întotdeauna proiectele depăşesc bugetul, la fel ca şi construcţia unei case, pentru că apar cheltuieli neprevăzute.„ Antreprenoarea spune că investiţia proprie a depăşit 2,5 milioane de euro, apropiindu-se mai degrabă de 3 milioane de euro. Pentru dezvoltarea firmei a accesat şi credite bancare, acum închise, iar în finanţarea actuală a firmei un rol important îl are şi cash-ul care se eliberează din amortizări, mai spune ea. Domeniile Săhăteni a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste un milion de euro, iar pentru 2013 „cred că vom depăşi un plus de 30%”, apreciază antreprenoarea, care spune că firma a ajuns la break-even în momentul în care a atins rulaje de un milion.

„Marja brută este însă relativă, pentru că poate ajunge într-un an la 500%, iar în alt an să încheiem relativ pe pierdere.” Concret, în momentul în care este construit preţul de vânzare al unui vin, „trebuie să iei în considerare că măcar un an din zece este prost în recoltele de struguri„. Or, producătorii de vin s-au confruntat cu această problemă şi în 2010, dar şi în 2012. Valoarea anuală a pieţei vinului este estimată la 350 de milioane de euro, potrivit informaţiilor Patronatului Naţional al Viei şi Vinului, iar la nivelul întregii ţări sunt circa 180.000 de hectare de teren cultivate cu viţă-de-vie. Pe parcursul ultimilor ani, segmentul vinurilor ieftine a înregistrat scăderi în vânzări, în 2013, de pildă, cu peste 10%. Rulajele cresc în segmentele mediu şi superior, cu preţuri de peste 20 de lei pe sticla de 750 ml. Poate din acest motiv chiar şi producătorii cu volume mari se axează tot mai mult pe vinurile din segmentele superioare de preţ.

   Autor: Ioana Mihai

La 39 de ani, Leonard Leca a preluat cârma grupului Ţiriac şi povesteşte în exclusivitate pentru Business Magazin care sunt direcţiile în care vrea să dezvolte afacerile celui mai mare holding antreprenorial de pe piaţa locală. Tot în această vară, la conducerea diviziei auto a grupului Ţiriac, unul dintre pilonii grupului, a fost numit italianul Marco Saltallamachia, care are un mandat clar de transformare a afacerii de care este responsabil.

“Eram direct răspunzător de afacerile grupului şi înainte de numirea ca CEO al Ţiriac Holdings”, spune Leonard Leca, lăsând să se înţeleagă faptul că nu l-a surprins decizia lui Ion Ţiriac de a-i înmâna cârma afacerilor. Leca a ocupat până în urmă cu două luni funcţia de director financiar al grupului Ţiriac, în care se află de şapte ani. Nu i-a cunoscut pe Ion Ţiriac şi fiul acestuia, Ion Alexandru Ţiriac, decât în ziua în care a susţinut interviul pentru angajare. Şi cum în prezent cei doi sunt la Monte Carlo, pentru Leca nu este neobişnuit să zboare până acolo pentru a discuta despre afaceri. „Prezint lunar activitatea firmei, iar anual are loc şedinţa acţionarilor”; vorbeşte „des” la telefon cu Ion Ţiriac, dar nu numai despre holdingul pe care îl conduce, ci şi despre „investiţiile private ale dânsului”.

Noul CEO al Ţiriac Holdings cunoaşte grupul, care are afaceri cumulate de peste 500 de milioane de euro, în amănunt, iar în timpul primului interviu acordat presei spune chiar că unele detalii nu sunt cunoscute nici de unii din colegii săi. În puţin peste o oră de discuţii noul CEO dă o mulţime de cifre, ceea ce nu e de mirare, dat fiind profilul său de finanţist şi pasiunea pentru matematică – în vremea şcolii a fost chiar olimpic la respectiva disciplină.

Vorbeşte repede, dezinvolt, este energic şi munceşte mult, spune el – de la 8 dimineaţa la 7 seara; în fiecare zi are în jur de 20-30 de întâlniri şi primeşte sute de mailuri. Cu directorii de divizii vorbeşte zilnic. Încearcă să compenseze timpul pe care îl „fură„ familiei prin cele trei concedii din fiecare an, pe care le petrece „în ţări calde, pentru că sunt o persoană solară”, iar asta se vede lesne, pentru că e bronzat chiar şi înaintea concediului.

Mandatul său pare o continuare firească a traseului pe care se înscriu activităţile variate ale grupului – de la auto, real estate, financiar, energie şi până la aviaţie sau servicii de securitate. La fel de adevărat este că are propriile idei şi vise, cum ar fi listarea diviziei de real estate a grupului pe bursă. Sau extinderea investiţiilor în domeniul energetic, „în cazul în care vedem un cadru legal adecvat„.

Leca îi succede în funcţie lui Petru Văduva, al cărui mandat s-a încheiat şi a preluat acum funcţia de director general al Transgaz. Chiar dacă mediul economic aspru din ultimii ani a dus la scăderea afacerilor, reprezentanţii grupului punctează că niciuna dintre divizii nu a fost închisă, ba dimpotrivă, au abordat noi segmente de piaţă, cum este cel energetic.

Leonard Leca spune că punctul de cotitură în cariera sa a fost anul 2006, când a avut interviul pentru recrutare cu Anca Ioan, care conducea la acea vreme afacerile lui Ion Ţiriac. Îşi aminteşte că iniţial nu-şi dorea foarte mult să lucreze în grup. „Am înţeles că pe lista de propuneri pentru poziţia de CFO am fost zece persoane, iar la interviul final am ajuns doar eu.” Discuţia cu Ţiriac, care „te sperie puţin, îţi atrage toată energia, e un om foarte puternic„, a durat cam jumătate de oră. În aceeaşi zi l-a cunoscut şi pe Ion Alexandru Ţiriac, implicat şi el în afacerile grupului. La numai o lună a urmat cel mai greu moment din cariera sa, când a trebuit să-i propună lui Ion Ţiriac o schimbare profundă, radicală, a afacerii, prin implementarea unor noi metode de lucru, procedurale, cum ar fi sistemul informatic Oracle pentru domeniul financiar. „Afacerea era descentralizată şi fiecare conducea şi lua decizii pentru câte o firmă sau divizie. Creşteam organic, dar trebuia să fim mai organizaţi.„ A prezentat un plan de centralizare, care a fost aprobat, în condiţiile în care cifra de afaceri consolidată era atunci în jurul a 200 de milioane de euro.

Daniel Antor este în continuare Director General al Ţiriac Auto, iar Marco Saltalamacchia a venit la conducerea Diviziei Auto Ţiriac Holdings, care include următoarele companii: Ţiriac Auto, Importatorii (Hyundai Auto Romania, Premium Auto, M Car Trading, Romcar), Ţiriac Auto Rulate şi Auto Stop

  Autor: Ioana Mihai

Sursa: Business Magazin

România are o mulţime de lacuri superbe, de la cele glaciare de la peste 2.000 de metri altitudine până la imensele lacuri de acumulare şi unele apărute în urma unor fenomene naturale.

Lacul Bucura este cel mai mare lac glaciar de pe teritoriul ţării noastre, situat în Parcul Naţional Retezat din Munţii Retezat.

Parcul Naţional Retezat se află în judeţul Hunedoara și ocupă o suprafaţă de 54 400 de hectare.

Aici se găsesc peste 1200 de specii de plante, dintre care şi floarea de colţ, genţiana, smirdarul, şi animale protejate: marmote, lupi, râşi, capre negre, urşi, mistreţi, căprioare, jderul, cocoşul de munte şi altele. Parcul are 20 vârfuri de peste 2000m şi peste 80 lacuri glaciare.

Pentru a proteja frumuseţea naturală a locului, nu au fost construite telecabine sau teleferice, astfel încât parcul poate fi vizitat doar la pas, pe numeroasele trasee care străbat masivul.

Suprafaţa lacului Bucura este de 8,90 ha şi este situat la o altitudine de 2040 metri în Căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga şi Şaua Bucurei. Împreună cu abrupturile stâncoase din jur, formează o priveliște grandioasă.

Cu toate că impresionează prin suprafaţa extraordinară, Lacul Bucura nu este deosebit de adânc, măsurând aproximativ 15,5 m adâncime în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac.

Lacul este alimentat de 5 izvoare principale. Apa lacului deversează printr-un singur emisar ce o trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secundă. Populaţia piscicolă este autohtonă, în lac nefăcându-se populări artificiale.

Drumeţia spre Bucura este la fel de spectaculoasă ca și destinaţia. Efortul îţi va fi recompensat însă înzecit. Traseul spre Lacul Bucura pleacă de la Barajul Gura Apelor, până unde se poate ajunge cu mașina, pe ruta Haţeg – Totești – Cârnești – Clopotiva – Gura Zlata.

Dacă alegeţi acest traseu, vă veţi bucura de aproximativ 35 de km de drum asfaltat , după care urmează un drum forestier de 14 km ce se oprește la Drăcșanu.

Apoi, trecând pe la cascada Fetele Voilesei, urmărind valea Lăpușnicului Mare, până la Gura Bucurii, și trecând pe lângă Lacul Lia, se ajunge la Bucura.

În apropiere de lac există zone de campare, dar poţi alege să te odihnești și la una dintre pensiunile sau cabanele de pe traseu.

Sursa: Financiarul